7 decembrie 2023

HCL 553/2023 Constanța adoptată

Hotărâre privind aprobarea studiului de fezabilitate și a principalilor indicatori tehnico-economici pentru obiectivul de investiții „instalarea de noi capacități de producere a energiei electrice din surse solare

Denumire
Hotărârea nr. 553 din 2023 a Consiliului Local Constanța
Emitent
Consiliul Local Constanța
Număr
553 / 2023
Data
7 decembrie 2023
Localitate
Constanța, județul Constanța
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă studiul de fezabilitate și principali indicatori tehnico-economici pentru instalația de noi capacități de producere a energiei electrice din surse solare. Se stabilește valoarea totală estimativă a investiției la 30.374.817 lei fără TVA (32.688.773 lei cu TVA) și se stabilește conținutul documentațiilor necesare pentru proiect. Pentru locuitori, înseamnă că municipalitatea va cheltui bani publici pentru a instala panouri solare, iar detaliile proiectului și termenele vor fi precizate în anexele aprobate.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă Studiul de fezabilitate și principalii indicatori tehnico- economici pentru obiectivul de investiţii „Instalarea de noi capacități de producere a energiei electrice din surse solare”, conform anexei nr. 1, care face parte integrantă din prezenta hotărâre

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

gONSTANTA ROMÂNIA ba io] JUDEŢUL CONSTANŢA MUNICIPIUL CONSTANȚA CONSILIUL LOCAL CON ConsTANTIANA HOTĂRÂRE pentru aprobarea Studiului de fezabilitate și a principalilor indicatori tehnico- economici pentru obiectivul de investiții „Instalarea de noi capacități de producere a energiei electrice din surse solare” Conşiliyl loca! al municipiului Constanţa, întrunit în ședința extraordinară din data de OF. /d, 402 5; Având în vedere : -- referațul. de aprobare, al domnului primar Vergil Chiţac, înregistrat sub nr. 132035 [OI Rgaă om e “ - raportul de specialitate al Serviciului programe și obiective de interes public din cadrul Direcţiei patrimoniu, Direcţia generală urbanism şi patrimoniu, înregistrat sub nr._ă (4 07.12.2023, - avizul Comisiei de specialitate nr. i de studii, prognoze economico-sociale, buget, finanțe și administrarea domeniului public și privat al municipiului Constanţa; - avizul Comisiei de specialitate nr. 5 pentru administrație publică, juridică, apărarea ordinii publice, respectarea drepturilor și libertăților cetățeanului. In conformitate cu prevederile: - art. 44 alin (1), din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările și completările ulterioare; - art. 5 alin. (1) lit. a) pct. (ii), art. 7 alin. (1), alin. (2), alin. (4), alin. (5) și alin. (7) precum și art. 10 alin. (4) lit. a) și alin. (8) din Hotărârea de Guvern nr. 907/2016 privind etapele de elaborare și conţinutul-cadru al documentațiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/ proiectelor de investiții finanţate din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare; - Legii nr. 500/2002, privind finanţele publice, cu completările și modificările ulterioare; In temeiul prevederilor art. 129 alin. (2) lit.b), alin. (4) lit. d) și art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului dr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, HOTĂRĂȘTE: Art.1 Se aprobă Studiul de fezabilitate și principalii indicatori tehnico- economici pentru obiectivul de investiţii „Instalarea de noi capacități de producere a energiei electrice din surse solare”, conform anexei nr. 1, care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art.2 Se :aprobă valoarea totală estimativă a investiţiei, conform devizului general, prezentat în anexa nr. 2, care face parte integrată din prezenta hotărâre, astfel: Valoarea totală estimativă a investiţiei: 30.374.817,00 lei fără TVA, respective 32.688.772,76 lei cu TVA, din care C+M: 11.863.807,12 lei fără TVA, respectiv 13.176.597,48 lei cu TVA. Art.3 Compartimentul secretariat, relații consiliul local și administraţia publică va comunica prezenta hotărâre Direcţiei generale urbanism și patrimoniu - Direcția patrimoniu - Serviciul programe și obiective de interes public, Biroului legislație, contracte, avize de legalitate și legile proprietăţii, și Instituţiei Prefectului — județul Constanţa, spre știință. “Prezenta hotărâre a fost votată de consilierii locali astfel: 4 7 pentru, ___ 7 împotrivă, __"—___ abţineri. Ta data adoptării sunt în funcţie 4 consilieri din 27 membri. PREȘEDINTE ŞEDINŢĂ, MAEIUS TUL că Ne San 53 07 10.003 ANEXĂ_LA ncLM NR. 943 42009 DEVIZ GENERAL RECOMANDAT Valoare TVA Valoare Nr. Denumirea capitolelor şi subcapitolelor de cheltuieli (fără TVA) Ă cu TVA crt. lei lei lei 1 2 3 4 _5 ID . „CAPITOLUL 1 Cheltuieli pentru obținerea şi amenajarea terenului: —— - ; 1,1__| Obţinerea terenului i 0,00 0,00 Ă 0,00 1,2__| Amenajarea terenului 50.000,00 9.500,00 59.500,00 1,3 ii pentru protecţia mediului şi aducerea terenului la starea 0,00 000 0,00 Cheltuieli pentru relocarea/pri it tilităţiloi 0,00 0, 00 3,1] Studii 40.000,00 7.600,00 47.600,00 3.1.1. Studii de teren 40.000,00 7.600,00 __47.600,00 3.1.2. Raport privind impactul asupra mediului 0,00 | 0,00 0,00 3.1.3. audit energetic al obiectivului de investiţie 0,00 0,00 0,00 Documentaţii- "suport şi cheituieli pentru obţinerea de 3,2 avize,acorduri şi autorizaţii 0,00 | 9,00 9,00 3,3 | Expertizare tehnică 0,00. 0,00 0,00 34 Cert carea performanţei energetice şi auditul energetic al 0,00 0,00 scale cs 2490001005 aa 0007 3 3.5.1. Temă de proiectare 0,00 0,00 3.5.2. Studiu de prefezabilitate 0,00 0,00 3.5.3, Studiu de fezabilitate 20.000,00 3.800,00 23.800,00 3.5.4. Documentaţiile tehnice necesare în vederea obțineiii avizelor/acordurilor/autorizaţiilor 4.000,00 760,00 4.760,00 3.5.5. Verificarea tehnică de calitate a proiectului tehnic şi a detaliilor . de execuție 5.000,00 950,00 | 5.950,00 3.5.6. Proiect tehnic şi detalii de execuţie 220.000,00 41.800,00 261.800,00 3,6 Organizarea procedurilor de achiziţie 0,00 0,00 3.7.1.1 Managernentul de proiect pentru obiectivul de investiţii 99.500,00 118.405,00 3.7.2. Augitu financiar 50.00.00 | 3.8.1. Asistenţă tehnică din partea proiectantului 10.000,00 1 900; 00 11.900,00 3.8.1.1. pe perioada de execuţie a lucrărilor 8.000,00 1.520,00 9.520,00 APARATAJ LED SRL 3.8.1.2. pentru participarea proiectantului la fazele incluse în programul de control al.lucrărilor de execuţie, avizat de către 2.000,00 | 380,00 2.380,00 Inspectoratul de Stat în Construcţii 3.8.2. Dirigenţie de şantier a i 50.000,00 | | 9.500,00 59.500,00 A (CANAL $) .- 4987500100 94%7,1.5100 |. EEBZAiți-] "CAPITOLUL 4 Cheltuieli pentru investiţia de bază 41. | Construcţii şi instalaţi 10.345.887,12 | 1.217.294,36 | 11.563.181,48 4.1.1 | Constructii si instalatii-instalatii electrice 5.345.887,12 267.294,3) 5.613.181,41 4,4,2 | Constructii si instalatii-Arhitectura 1.000.000,00 190,000,04 1.190.000,00 Cheltuieli cu branșamentul (toate cheltuielile necesare conectării la 41.3 reţeaua publică) 4.000.000,00 760.000,00 4.760.000,00 4,2__| Montaj utilaje, echipamente tehnologice şi funcţionale 1.377.920,00 8.896,00 1.446.816,00 4,3_| Utilaje, echipamente tehnologice şi funcţionale care necesită montaj 17.787.008,00 889.350,40 18.676.358,40 Utilaje, echipamente tehnologice şi funcţionale care nu necesită 44 montaj şi &chipamente de transport 0,00 0.00 0.00 4,5__| Dotări 0,00 0,00 0,00 4,6__| Active a 0,00. 0,00 ___0,00 STOrARCAR NO DAR Span tea [5915 10r8 1 528 141151540%76, [53 1E680.555.09- CAPITOLUL 5 Alte cheltuieli 5,1_| Organizare de-şantier 40.000,00 7.600,00 47.600,00 5.1.1. Lucrări de construcţii şi instalaţii aferente organizării de şantier 30.000,00 5.700,00 35.700,00 5.1.2. Cheltuieli conexe organizării şantierului 10.090,00 1.900,00 11.900,00 5,2 | Comisioane, cote, taxe, costul creditului 135.501;88 0,00 135.501,88 5.2.1. Comisioanele şi dobânzile aferente creditului băncii finanțatoare 0,00 0,00 0,00 5.2.2. Cota aferentă 1SC pentru controlul calităţii lucrărilor de i construcții 59.319,04 0,00 59.319,04 5.2.3, Cota aferentă ISC pentru controlul statului în amenajarea teritoriului, urbanism şi pentru autorizarea lucrărilor de construcţii 11.863,80 0,00 11.863,80 5.2.4. Cota aferentă Casei Sociale a Constructorilor - CSC - 59.319,04 0,00 59.319,04 5.2.5. Taxe pentru acorduri, avize de racordare la rețeaua de energie eleciică 5.000,00 0,00 5.000,00 Cheltuieli diverse şi neprevăzute 50.000,00 9.500,00 59.500,00 ea al informare şi publi itate: 20.000,00 3.800,00 | .-, 800, 900, OAIE APO SIEEEI RSI E EEE AIE £ d5:501 CAPITOLUL 6 Cheltuieli pentru probe tehno logice şi teste 6,1__| Pregătirea personalului de exploatare 5.000,00 950,00 5.950,00 6,2 | Probe tehnologice şi teste 5 000, 00 CAPHOLG | TOTAL GENERAL 30.374.817,00 2,313.955,76 | 32.688.772, 76 din care: C + M (1. 2313H4% 2+ 441 +4.2+ 5.1.1) 11.863,807,12 1.312.790,36 13.176.597,48 | DEVIZ OBIECT CENTRALA FOTOVOLTAICA 1-3603,6 kiYp CONTRASEMNEAZA ANBXĂ LA HCLM NR. 995,4 STUDIU DE FEZABILITATE PROIECT NR. 200 pe - - DR DI a NR ON O i „INSTALAREA DE NOI CAPACITATI DE PRODUCTIE A ENERGIEI ELECTRICE DIN SURSE SOLARE" CONTRASEMNEAZA SECRETAR GE RAL, PREŞEDINTE SEDINTA | FULVIA ANTONEL DINESCIY o Mietus Tuli NOIEMBRIE 2023 Pagină | 1 Beneficiar: U.A.T. MUNICIPIUL CONSTANTA JUDETUL CONSTANTA Proiectant : APARATAJ LED SRL Sat BAISA, Com. Mihai Eminescu jud. BOTOSANI Str. Albinelor nr. 15 C CUI: 41193030 Reg. Com. J07/438/2019 Pagină | 2 Cuprins 1. Informaţii generale privind obiectivul de investiții... nenea eee emana cane 7 1.1. Denumirea obiectivului de investiții men eneenenaeenaennenneneaaee 7 1.2. Ordonator principal de credite/investitor.......mmn nenea nenea nenea ea eee aneaa ee 7 1.3. Ordonator de credite (secundar/terțiar) după caz... enma 7 1.4. Beneficiarul investiţiei: denumirea solicitantului si datele de identificare ale acestuia, cod CAEN, sediul, punctede lucru etc... nea nenea ana enaenaaaenaeene 1.5. Elaboratorul studiului de fezabilitate: denumire şi date de identificare, cod CAEN...7 2. Situaţia existentă şi necesitatea realizării obiectivului/proiectului de investiţii .......... 7 2.1. Concluziile studiului de prefezabilitate (în cazul în care a fost elaborat în prealabil) privind situaţia actuală, necesitatea şi oportunitatea promovării obiectivului de investiţii şi scenariile/opţiunile tehnico- economice identificate şi propuse spre analiză. — cena nenea nenea en ena ee 12 2.2. Prezentarea contextului: politici, strategii, legislaţie, acorduri relevante, structuri instituţionale şi financiare În cazul în care investiţia vizează adaptarea unităţii la standarde(legislatie) ..... 12 2.3. Analiza situaţiei existente şi identificarea deficienţelor... cena eee 15 2.4. Analiza cererii de bunuri şi servicii, inclusiv prognoze pe termen mediu şi lung privind evoluţia cererii, în scopul justificării necesităţii obiectivului de investiţii:...... cena 16 2.5. Obiective preconizate a fi atinse prin realizarea investiţiei publice........ nenea 21 3.Identificarea, propunerea şi prezentarea a minimum două scenarii/opţiuni tehnico-economice pentru realizarea obiectivului de investiții... nenea anemie 21 3.1 Particularități ale amplasamentului:......n eee enma anna 22 b) relaţii cu zone învecinate, accesuri existente şi/sau căi de acces posibile; ................. 27 a) date climatice şi particularităţi de relief... b) existenţa unor reţele edilitare în amplasament care ar necesita relocare/protejare, în măsura în care pot fi identificate; ...... enma emana emana emana nenea 30 c) caracteristici geofizice ale terenului din amplasament... nene 30 3.2. Descrierea din punct de vedere tehnic, constructiv, funcțional-arhitectural şi tehnologic 34 3.2.1 Caracteristici tehnice și parametrii specifici obiectivului existent... 34 3.2.2 Caracteristici tehnice şi parametri specifici obiectivului de investiţii propus....... 34 a) Principalele functii ale centralei electrice fotovoltaice b) Descrierea constructiva, functionala si tehnologica a generatoarelor fotovoltaice... 34 3.3. Costurile estimative ale investiţiei: nenea nana 53 INVESTITIA DE BAZA aan nenea aaa nenea aaa eee 3.4. Studii de specialitate, în funcţie de categoria şi clasa de importanţă a construcţiilor, după caz: 53 3.5. Grafice orientative de realizare a investiţiei... nenea na nene 54 4. Analiza fiecărui/fiecărei scenariu/opţiuni tehnico- economic(e) propus(e)....... caen 55 4.1. Prezentarea cadrului de analiză, inclusiv specificarea perioadei de referinţă şi prezentarea scenariului de referință... enma 55 Pagină | 3 4.2. Analiza vulnerabilităţilor cauzate de factori de risc, antropici şi naturali, inclusiv de schimbări climatice, ce pot afecta investiţia... aaa 57 4.3. Situaţia utilităţilor şi analiza de consum: „nenea aa 57 4.4. Sustenabilitatea realizării obiectivului de investiţii a) impactul social şi cultural, egalitatea de şanse; cecene aaa 58 b) estimări privind forţa de muncă ocupată prin realizarea investiţiei: în faza de realizare, în faza de operare;.. c) impactul asupra factorilor de mediu, inclusiv impactul asupra biodiversităţii şi a siturilor protejate, după caz;... 4.5. Analiza cererii de bunuri şi servicii, care justifică dimensionarea obiectivului de investiţii 62 4.6. Analiza financiară, inclusiv calcularea indicatorilor de performanţă financiară: fluxul cumulat, valoarea actualizată netă, rata internă de rentabilitate; sustenabilitatea financiară... 62 4.7. Analiza economică”, inclusiv calcularea indicatorilor de performanţă economică: valoarea actualizată netă, rata internă de rentabilitate şi raportul cost-beneficiu sau, după caz, analiza cost- eficacitate „ Scenariul/Opţiunea tehnico-economic(ă) optim(ă), recomandat(ă) 5.1. Comparaţia scenariilor/opţiunilor propuse, din punct de vedere tehnic, economic, financiar, al sustenabilităţii şi riscurilor... eee aaa 77 b) asigurarea utilităţilor necesare funcţionării obiectivului €) soluţia tehnică, cuprinzând descrierea, din punct de vedere tehnologic, constructiv, tehnic, funcţional-arhitectural şi economic, a principalelor lucrări pentru investiţia de bază, corelată cu nivelul calitativ, tehnic şi de performanţă ce rezultă din indicatorii tehnico-economici propuşi; 78 d) probe tehnologice şi teste... 91 a) indicatori maximali, respectiv valoarea totală a obiectului de investiţii, exprimată în lei. cu TVA şi, respectiv, fără TVA, din care construcţii-montaj (C+M), în conformitate cu devizul general 99 b) indicatori minimali, respectiv indicatori de performanţă - elemente fizice/capacităţi fizice care să indice atingerea țintei obiectivului de investiţii - şi, după caz, calitativi, în conformitate cu standardele, normativele şi reglementările tehnice în vigoare... 100 c) indicatori financiari, socio economici, de impact, de rezultat/operare, stabiliţi în funcţie de specificul şi ţinta fiecărui obiectiv de investiţii; „eee a 100 a. 101 5.5. Prezentarea modului în care se asigură conformarea cu reglementările specifice funcțiuni preconizate din punctul de vedere al asigurării tuturor cerinţelor fundamentale aplicabile construcţiei, conform gradului de detaliere al propunerilor tehnice... 101 d) durata estimată de execuţie a obiectivului de investiţii, exprimată în luni. . Pagină | 4 5.6. Nominalizarea surselor de finanţare a investiţiei publice, ca urmare a analizei financiare şi economice: fonduri proprii, credite bancare, alocaţii de la bugetul de stat/bugetul local, credite externe garantate sau contractate de stat, fonduri externe nerambursabile, alte surse legal constituite. 102 „ Urbanism, acorduri şi avize conforme... aa 102 6.1. Certificatul de urbanism emis în vederea obţinerii autorizaţiei de construire............ 102 6.2. Extras de carte funciară, cu excepţia cazurilor speciale, expres prevăzute de lege... 102 6.3. Actul administrativ al autorităţii competente pentru protecţia mediului, măsuri de diminuare a impactului, măsuri de compensare, modalitatea de integrare a prevederilor acordului de mediu în documentaţia tehnicO-economică m.m aa 102 6.5. Studiu topografic, vizat de către Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară ..... 102 6.6. Avize, acorduri şi studii specifice, după caz, în funcţie de specificul obiectivului de investiţii şi care pot condiţiona soluţiile tehnice... eee: 102 . Implementarea investiţiei... 102 7.1. Informaţii despre entitatea responsabilă cu implementarea investiţiei ....... aaa 102 7.2. Strategia de implementare, cuprinzând: durata de implementare a obiectivului de investiţii (în luni calendaristice), durata de execuţie, graficul de implementare a investiţiei, eşalonarea investiţiei pe ani, resurse necesare 103 7.3. Strategia de exploatare/operare şi întreţinere: etape, metode şi resurse necesare ...... 103 7.4. Recomandări privind asigurarea capacităţii manageriale și instituţionale ...........eeee 108 „ Concluzii și recomandări mn aaa 109 „ PIESE DESENATE „eee eee aaa 109 1. plan de amplasare în Zonă... ea aaa 109 2. plan de situaţie... nenea 109 3.plan de detaliu... aaa Pagină | 5 LISTA DE SEMNATURI: Nume Semnatura Proiectant Ing. Smâdu Gheorghe i ia O MPARATAJ E ANRE IVA IV B LED =] SRL. Cu, 4 nos, ISI COIVĂ 9 Sef Proiect Ing. Smâdu Gheorghe ANRE IVA IVB Desenat Turicianu Mihai N Pagină | 6 1. Informaţii generale privind obiectivul de investiţii 1.1.Denumirea obiectivului de investiţii „INSTALAREA DE NOI CAPACITATI DE PRODUCTIE A ENERGIEI ELECTRICE DIN SURSE SOLARE” Ordonator principal de credite/investitor UAT MUNICIPIUL CONSTANȚA, JUDEȚUL CONSTANȚA 1.2 Ordonator de credite (secundar/terţiar) NU ESTE CAZUL 1.3 Beneficiarul investiţiei: denumirea solicitantului s: datele de identificare ale acestuia, cod CAEN, sediul, puncte de lucru etc. UAT MUNICIPIUL CONSTANTA, JUDEŢUL CONSTANȚA 1.4 Elaboratorul studiului de fezabilitate: denumire şi date de identificare, cod CAEN Proiectant : APARATAJ LED SRL Sat BAISA, Com. Mihai Eminescu jud. BOTOSANI Str. Albinelor nr. 15 C CUI: 41193030 Reg. Com. J07/438/2019 1. Situaţia existentă și necesitatea realizării obiectivului/proiectului de investiţii Strategia Energetică a României a fost realizată iniţial pentru orizontul de timp 2020-2030, tinând cont de necesitătile specifice si de obligatiile internationale ale României, dar si de realizarea scenariului optim de dezvoltare a sistemului energetic national la acel moment. Se estimează ca cererea totală de energie la nivel mondial in 2030 va fi cu circa 50% mai mare decat in 2003, iar pentru petrol va fi cu circa 46% mai mare. Rezervele certe cunoscute de petrol pot susţine un nivel actual de consum doar pana in anul 2040, iar cele de gaze naturale pana in anul 2070, in timp ce rezervele mondiale de huilă asigură o perioadă de peste 200 de ani, chiar la o crestere a nivelului de exploatare. Previziunile indica o crestere economică, ceea ce va implica un consum sporit de resurse energetice. Pagină | 7 Din punctul de vedere al structurii consumului de energie primara la nivel mondial, evolutia si prognoza de referinta realizata de Agentia Internatională pentru Energie (IEA) evidentiaza pentru urmatoarea decada o crestere mai rapida a ponderii surselor regenerabile, dar si a gazelor naturale. Se estimează ca aproximativ un sfert din nevoile de resurse energetice primare, la nivel global, vor fi acoperite in continuare de carbune. Concomitent cu cresterea consumului de energie va creste si consumul de carbune. Una din provocarile majore pentru Uniunea Europeana se refera la modul in care se poate asigura securitatea energetica cu energie competitiva si „curata”, tinand cont de limitarea schimbarilor climatice, escaladarea cererii globale de energie si de viitorul nesigur al accesului la resursele energetice. Viziunea politicii energetice europene de astazi corespunde conceptului de dezvoltare durabila si se refera la urmatoarele aspecte importante: accesul consumatorilor la sursele de energie la preturi accesibile si stabile, dezvoltarea durabila a productiei, transportului si consumului de energie, siguranta in aprovizionarea cu energie si reducerea emisiilor de gaze cu efect de sera. Politica energetica a Romaniei se realizeaza in cadrul schimbarilor si evolutiilor ce au loc pe plan national si european. In acest context, politica energetica a Romaniei trebuie sa fie corelata cu documentele similare existente la nivel european pentru a asigura convergenta politicii tarii noastre cu politica Uniunii Europene in domeniu. Un număr tot mai mare de ţări se angajează să atingă obiectivul unei economii cu zero carbon. Energia regenerabilă este o componentă importantă a acestei strategii. Drept urmare, sectorul energetic al multor economii trece în prezent printr-o tranziţie dinamică. Acest lucru, în special, se referă la sectorul energiei electrice, unde tehnologiile de energie regenerabilă, cum ar fi energia eoliană şi solară, devin competitive din punctul de vedere al costurilor. b) Siruaţia acruală şi informaţii despre entitatea responsabilă cu implementarea proiectului Constanţa se află în judeţul cu același nume, în partea de sud-est a României. Se situează pe coasta Mării Negre, într-o zonă lagunară la est, deluroasă la nord şi în partea centrală, şi de câmpie la sud şi vest. Municipiul Constanţa posedă o plajă proprie în lungime de 6 km. Partea de n [...]

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: pmconline.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă