29 noiembrie 2023

HCL 514/2023 Constanța adoptată

Hotărâre pentru modificarea și completarea hcl nr. 63/2013 privind aprobarea contractului de delegare a gestiunii serviciilor publice de administrare a domeniului public și privat de interes local din municipiul constanța

Denumire
Hotărârea nr. 514 din 2023 a Consiliului Local Constanța
Emitent
Consiliul Local Constanța
Număr
514 / 2023
Data
29 noiembrie 2023
Localitate
Constanța, județul Constanța
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă modificarea și completarea contractului de delegare a gestiunii serviciilor publice de administrare a domeniului public și privat din municipiul Constanța, inițiată prin HCL nr. 63/2013. Practic, schimbările vor ajusta prevederi ale contractului existent pentru cum se gestionează spațiile și bunurile publice și private din oraș, iar efectul pentru locuitori înseamnă eventuale modificări ale modului în care se folosesc acel domeniu, posibile adaptări ale bugetelor și termene assciate, precum și zonele afectate fiind cele incluse în contract și în inventarul bunurilor municipiului. Concret, se urmărește actualizarea condițiilor de delegare și a responsabilităților ca să reflecte situația actuală a bunurilor și serviciilor.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEŢUL CONSTANŢA MUNICIPIUL CONSTANŢA CONSILIUL LOCAL HOTĂRÂRE pentru modificarea și completarea H.C.L. nr. 63/2013 privind aprobarea Contractului de delegare a gestiunii serviciilor publice de administrare a domeniului public şi privat de interes local din municipiul Constanţa Consiliy local al municipiului Constanţa întrunit în şedinţa ordinară din data de 4x:11.2023; Având în vedere: -ref e ap pare al domnului primar Vergi! Chiţac înregistrat sub nr. TETERo fe PA 11.2023; -raportul de specialitate al Serviciului patrimoniu - Direcţia Patrimoniu din cadrul Direc i generale urbanism și patrimoniu înregistrat sub orange” „[%.11.2023; - Da Dortul de specialitate al Direcţiei generale 3] re vicii publice, Drecţiei administrare servicii publice, înregistrat sub nr. 2 ef da 1 1.2023; - rapegul de specialitate al societății Confort Urban S. F L. -„ înregistrat sub nr. Ic 4-7 20008 /3..11.2023; -avizul Comisiei de specialitate nr.1-pentru studii, prognoze economico-sociale, buget, finanţe şi administrarea domeniului public şi privat al municipiului Constanţa; -avizul Comisiei de specialitate nr.3-pentru servicii publice, comerţ, turism şi agrement; -avizul Comisiei de specialitate nr.5- -pentru administraţie publică, juridică, apărarea ordinii publice, respectarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeanului; In conformitate cu prevederile: - H.C.L. nr.109/2005 privind centralizarea „Inventarului bunurilor care aparțin domeniului privat al municicpiului Constanţa” ; - H.C.L. nr.170/2022 privind atestarea apartenentei la domeniul privat al municipiului Constanta a unor imobile situate in municipiul Constanta; | - nr. crt.1303, nr. 1353, nr. crt, 1338 şi nr. crt. 1387 din anexa la HCL 451/2017 privind aprobarea inventarului bunurilor care aparțin domeniului public al municicpiului Constanţa” ; -poziţia 5 din anexa nr.1 la HCL nr. 325/2015 pentru modificarea H.C. L nr. 63/2013 privind aprobarea Contractului de delegare a gestiunii serviciilor publice de administrare a domeniului public şi privat din municipiul Constanţa; -poziția 10 din anexa nr.5 la HCL nr.231/2019 pentru modificarea H.C.L. nr. 63/2013 privind aprobarea Contractului de delegare a gestiunii serviciilor publice de administrare a domeniului public şi privat din municipiul Constanţa; -H.C.L. nr.63/2013 privind aprobarea Contractului de delegare a gestiunii serviciilor publice de administrare a domeniului public şi privat din municipiul Constanţa; Luând în considerare: i -adresa nr.792/05.08.2023 a societății Tomis General Contractor înregistrată la Primăria municipiului Constanţa sub nr.151768/08.08.2023; -adresa nr.20104/17.10.2023 a Serviciului management drumuri și transport din cadrul Direcţiei generale gestionare servicii publice; -adresa nr.10187/11.09.2023 a societății Confort Urban S.R.L. înregistrată la Primăria municipiului Constanţa sub nr.175196/15.09.2023; -adresa nr.221261/15.11.2023 a domnului Viceprimar Ionuţ Rusu; -Extrasele de Carte Funciară nr.259270, nr.251705, nr.256349, nr.258219 și nr.258282 emise de OCPI Constanţa; În temeiul prevederilor art.129, alin.(2) lit. a), alin.3 lit.d) şi art.196, alin.(1) lit.a) din Ordonanţa de urgență a Guvernului nr.57/2019, privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare. HOTĂRĂŞTE: Art. Se aprobă modificarea anexei nr.4 — Inventar parcări, platforme, pasaje la HCL nr. 63/2013 privind aprobarea Contractului de delegare a gestiunii serviciilor publice de administrare a domeniului public şi privat de interes local din municipiul Constanţa, cu modificările şi completările ulterioare, în sensul transmiterii în gestiunea delegată a societății Confort Urban S.R.L. a imobilului teren situat în muncipiul Constanţa, Str.Eliberării în zona bloc 1V48B - bloc IV45 în suprafață de 1.103,00 mp, identificat conform anexei nr.1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art.il Se aprobă modificarea anexei nr.5 - Inventar terenuri domeniul privat la HCL nr. 63/2013 privind aprobarea Contractului de delegare a gestiunii serviciilor publice de administrare a domeniului public şi privat de interes local din municipiul Constanţa, cu modificările şi completările ulterioare, în sensul transmiterii în gestiunea delegată a societății Confort Urban S.R.L. a imobilului teren situat în muncipiul Constanța, adiacent Grădiniţei cu program prelungit nr.19 ( Str. Progresului nr.7 ) în suprafață de 622,00 mp, identificat conform anexei nr.2 care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art.III Se aprobă modificarea anexei nr.4 - Inventar parcări, platforme, pasaje la HCL nr. 63/2013 privind aprobarea Contractului de delegare a gestiunii serviciilor publice de administrare a domeniului public şi privat de interes local din municipiul Constanţa, cu modificările şi completările ulterioare, în sensul transmiterii în gestiunea delegată a societăţii Confort Urban S.R.L. a imobilului teren situat în municipiul Constanţa, Bd. Mamaia, zona RAJA-Lac Tăbăcărie-(Stația de epurare) în suprafață de 11.278,00 mp (din acte) și 11.500,00 mp (din măsurători), identificat conform anexei nr.3 care face parte integrantă din prezenta hotărâre. De la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, poziția 5 din anexa nr.1 la HCL. nr. 325/2015 şi poziția 10 din anexa nr.5 la HCL nr.231/2019 își încetează aplicabilitatea. Art.IV Se aprobă modificarea anexei nr.5 - Inventar terenuri domeniul privat la HCL nr. 63/2013 privind aprobarea Contractului de delegare a gestiunii serviciilor publice de administrare a domeniului public şi privat de interes local din municipiul Constanţa, cu modificările şi completările ulterioare, în sensul transmiterii în gestiunea delegată a societăţii Confort Urban S.R.L. a imobilului teren situat în municipiul Constanţa, Bd. Tomis, în zona DN2A în suprafață de 12.537,00 mp (din acte) și 9.893,00 mp (din măsurători), identificat conform anexei nr.4 care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art.V Se aprobă modificarea anexei nr.3 - Inventar drumuri publice la HCL nr. 63/2013 privind aprobarea Contractului de delegare a gestiunii serviciilor publice de administrare a domeniului public şi privat de interes local din municipiul Constanţa, cu modificările şi completările ulterioare, în sensul transmiterii în gestiunea delegată a societății Confort Urban S,R.L. a imobilului situat în municipiul Constanţa, Alei din Parc distracție tip „Țara Piticilor” în suprafață de 11.856,00 mp, identificat conform anexei nr.5 care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art.VI Predarea primirea imobilelor descrise în anexele nr.1, nr.2, nr.3, nr.4 și nr.5 la prezenta se realizează prin proces verbal de predare-primire încheiat între Serviciul topografie, cadastru și cartografie digitală din cadrul Direcţiei generale urbanism și patrimoniu, și reprezentanţii societății Confort Urban SRL, în termen de 60 de zile calendaristice de la data adoptării prezentei hotărâri. Art.VII Se modifică și se completează anexele nr.10 și nr.1 din H.CL. nr.63/2013 privind aprobarea Contractului de delegare a gestiunii serviciilor publice de administrare a domeniului public şi privat de interes local din municipiul Constanţa, conform anexelor nr. 6 și nr.7 care fac parte integrantă din prezenta hotărâre. Art.VIII Contractul nr.46.590/2.105/03.04.2013 de delegare a gestiunii serviciilor publice de administrare a domeniului public şi privat din municipiul Constanţa se va modifica prin act aditional, conform prevederilor art. VIi din prezenta hotarâre. Art.IX Celelalte prevederi ale H.C.L. nr. 63/2013 privind aprobarea Contractului de delegare a gestiunii serviciilor publice de administrare a domeniului public şi privat de interes local din municipiul Constanţa, cu modificările și completările ulterioare, inclusiv anexele nr.12-18, rămân neschimbate. Art.X Compartimentul secretariat, relații consiliul loca! și administrația publică va comunica prezenta hotărâre Direcţiei patrimoniu din cadrul Direcţiei generale urbanism și patrimoniu, Direcţiei generale gestionare servicii publice, Serviciului Public de Impozite și Taxe și alte Venituri ale Bugetului Local și societății Confort Urban S.R.L. în vederea ducerii la îndeplinire și Instituţiei prefectului - judeţul Constanţa spre ştiinţă. Prezenta hotărâre a fost votată de consilierii locali astfel: /6 pentru, _“” împotrivă, abţineri. La data adoptării sunt în funcţie 20 de consilieri din 27 membri. PREŞEDINTE ŞEDINŢĂ, | MAELU s TUroă CONTRASFMNEAZĂ SECRET RAL, Fulvia DINESCU AR STANISA/, / 29. 7) 2023 "cONSTANTA ROMANIA ți 5 JUDETUL CONSTANTA EN MUNICIPIUL CONSTANTA CONSILIUL LOCAL ei se TOMIS ConsTAnTINNE ANEXA nr.1 la H.C.L. NR. 5/23 Suprafaţa care face biectul transmiterii în DENUMIRE BUN / obiect și OBSERVAŢII del t: MR: ELEMENTE DE IDENTIFICARE iei CONORT URBAN S.R.L. Teren situat în municipiul Constanţa, 1. | Str.Eliberării în zona Domeniu public al municipiului bloc 1V48B - bloc IV45 1.103,00 mp Constanţa conform nr. crt. 1353 din anexa la HCL 451/2017 Carte funciară nr. 259270 Nr. cadastral -259270 PREŞEDINTE ŞEDINŢĂ, CONTRASEM Au ds Tri SECRETAR GĂNERAL, Fulvia- CONSTANTA ROMANIA că Tomis Cons rAniANh ANEXA nr.2 la H.C.L. NR. țEy % JUDETUL CONSTANTA i 3% MUNICIPIUL CONSTANTA CONSILIUL LOCAL 5/,/ocaa NR. CRT DENUMIRE BUN / Suprafaţa care face obiectul transmiterii în gestiunea delegată a societății CONFORT Carte funciară nr. 251705 Nr. cadastral -251705 ELEMENTE DE IDENTIFICARE URBAN S.R.L. OBSERVAŢII Teren situat muncipiul Constanța, -Domeniu public al municipiului 1. | adiacent Grădiniţei cu program Constanța conform nr. crt. 1338 din prelungit nr.19 (Str. Progresului nr.7) anexa la HCL 451/2017 în suprafață de 622,00 mp 622,00 mp -Spaţiu verde situat în ansamblul de locuințe, adiacent Grădiniţei cu program prelungit nr.19 (Str. Progresului nr.7) PREŞEDINTE ŞEDINŢĂ, MpeLUS TUlGf CONSTANTA ROMANIA Au] pi: JUDETUL CONSTANTA ) MUNICIPIUL CONSTANTA ) CONSILIUL LOCAL Pie Tous ConsTANTIANP ANEXA nr.3 la H.C.L. NR. 5/45 Suprafața care face AR: DENUMIRE BUN / obiectul transmiterii ELEMENTE DE IDENTIFICARE în gestiunea delegată a societății CONFORT OBSERVAŢII URBAN S.R.L. Bd. Mamaia, zona RAJA-Lac Tăbăcărie-(Staţia de epurare) 1. 11.278,00 mp din Domeniu privat conform HCL 170/2022 Carte funciară nr. 256349 acte / 11.500,00 mp Nr. cadastral -256349 din măsurători PREŞEDINTE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ SECRETAR RAL, Pie) 5 TUI /0p Fulvia-Antonelg&/DINESCU A pe (_! (_ CONSTANTA ROMANIA „QE $ JUDETUL CONSTANTA 90 MUNICIPIUL CONSTANTA CONSILIUL LOCAL mesa ea ac na. 9/J023 Suprafaţa care face obiectul transmiterii în pă DENUMIRE BUN / gestiunea delegată a ELEMENTE DE IDENTIFICARE societății CONFORT URBAN S.R.L. OBSERVAŢII Teren situat pe Bd. Tomis, în zona DN2A i 1. 12.537,00 mp din | Domeniu public al municipiului Carte funciară nr. 258219 acte/9.893,00 mp din | Constanţa conform nr. crt. 1387 din Nr. cadastral -258219 masurători, anexa la HCL 451/2017 PREŞEDINTE ŞEDINŢĂ, , CONTRASEMAIEAZĂ | i SECRETAR, L, (17); /0S TUI A" Fulvia- SCcUu gONSTANTA ROMANIA E A JUDETUL CONSTANTA MUNICIPIUL CONSTANTA CONSILIUL LOCAL ANEXA nr.5 la H.C.L. NR. 5 /9o22 Suprafața care face biectul transmiterii în DENUMIRE BUN / opiect ki OBSERVAŢII gestiunea delegată a NR: ELEMENTE DE IDENTIFICARE societății CONFORT URBAN S.R.L. Alei din Parc distracție tip „Ţara 1, | Piticilor” Domeniu public al municipiului J 11.856,00 mp Constanţa conform nr. crt. 1303 Carte funciară nr. 258282 din anexa la HCL 451/2017 Nr. cadastral -258282 PREŞEDINTE ŞEDINŢĂ, DARIUS TULEA CONSTANȚA ROMÂNIA 4 CONSILIUL LOCAL caută an Caustantian 3 JUDEŢUL CONSTANŢA MUNICIPIUL CONSTANŢA ANEXA NR.10 la Contractul de delegare a gestiunii serviciilor publice de administrare a domeniului public şi privat din Municipiul Constanţa STRUCTURA DEVIZ / CALCULAŢIE PENTRU FUNDAMENTAREA TARIFELOR LUNARE DE ADMINISTRARE Cheltuieli cu investitiile pentru trama stradală a municipiului Constanţa A. Lucrări de investiţii Confirmarea lucrărilor se asigură lunar de reprezentanţii Primăriei municipiului Constanţa, pe baza situaţiei de lucrări. Pentru lucrările de investiții executate de S.C. CONFORT URBAN S.R.L., în calitate de administrator a tramei stradale a municipiului Constanţa, preţurile unitare pentru executarea lucrărilor sunt următoarele : Anexa nr. 6 la H.C.L..... 50235 1 DO1 Decapare sistem rutier existent și compactare Lei/mc 67,44 2 |D02 Săpătură în teren tare și foarte tare Lei/mc 66,36 3 |Do3 Reprofilare pietruire existentă cu aport de material Lel/mp „26,39 până la 10 cm Reprofilare pietruire existentă fără aport de mate- . 4 |DO4 rial până la 10 cm Lei/mp 21,13 5 |DO5 Desfacere trotuar din dale- 10 cm grosime Lei/mp 43,50 Demontare borduri prefabricate mari secțiune - 6 |D06 20x25 cm Lei/ml 39,75 7 ID07 Decapare îmbrăcăminte asfaltică manual -grosime Lei/mp 5i,71 8 |IDO8 Desfacere îmbrăcăminte din beton de ciment . Lei/mc 345,07 Ridicare la cotă borduri prefabricate mari secțiune , 9 |D09 20x25 cm - Lei/ml 111,28 Montare borduri prefabricate mici secțiune - 10 |D10 10x15 cm Lei/ml 46,55 Montare borduri prefabricate mari secțiune , 11 Di 20x25 cm Lei/ml 106,73 12 |D12 Substrat de nisip Lei/mc 200,15 13 |D13 Fundaţie de piatră spartă Lei/mc 191,52 5 Amorsarea suprafețelor în vederea așternerii mix- , 14 |D14 turii asfaltice Lei/mp 2,80 15 |D15 Strat de fundaţie din agregate Lei/mc 202,92 Montat pavaj(pavele) autoblocante din beton Lei/mp 123,26 Frezare îmbrăcăminte asfaltică Lei/mc 185,31 Strat binder BA 22,4 LEG50/70 (BAD22,4) cu Lei/to 522,72 așternere mecanică Strat de bază BA 31,5 BAZĂ 50/70 (AB31,5) cu Lei/to 527,14 așternere mecanică Strat de uzură BA 16 RUL50/70 de 4cm grosime , cu așternere mecanică Lei/mp 71,37 Strat de uzură BA 16 RUL50/70 de 4cm grosime Lei/mp 66,48 cu așternere manuală Strat de uzură BA 8 RUL50/70 de 3cm grosime cu Lei/mp 71,68 așternere manuală Strat de uzură BA8 RUL50/70 de 4cm grosime cu Lei/mp 91,23 așternere manuală Aducere la profil cu BA8 RUL50/70 cu așternere Lei/to 670,87 manuală Aducere la profil cu BA16 RUL50/70 cu așternere , manuală Lei/to 633,47 Strat de uzură SMA16 50/70 de 5 cm grosime cu , așternere mecanică , Lei/mp 94,11 Reparații trotuare cu dale din beton Lei/mp 137,97 Cofraje mixte din panouri Lei/mp 70,63 Montare armături diverse Lei/kg 9,31 Confecţii metalice simple Lei/kg 41,38 Vopsire în culori la balustrade, grile și parapeţi , metalici Lei/mp 77,57 Turnare beton C8/10 Lei/mc 566,05 Turnare beton C12/15 Lei/mc 605,14 Turnare beton C16/20 Lei/mc 611,69 Turnare șapă (M100T) Lei/mp 48,40 Transport și costuri neutralizare moloz din lucrări de reparații tramă stradală din municipiul Con- Lei/to 149,37 stanța 37 |D42 Reparații glet pe tencuieli Lei/mp 37,23 Reparații tencuieli interioare de 2 cm grosime, - | 38 |D43 drișcuite, executate la pereţi Lei/mp 91,47 39. |D44 Desfacere placaje ceramice Lei/mp 87,45 40 |D45 Reparații pardoseli ceramice Lei/mp 201,45 Vopsitorie (zugrăveli lavabile) de exterior pe ten- 41 |D46 cuieli existente Lei/mp 45,37 42 |D47 Montat și pozat instalație electrică Lei/ml 42,25 43 |D48 Motat corpuri de iluminat Lei/buc 73,77 44 |D49 Reparații cu material hidroizolant Lei/mp 175,90 45 |D50 Desfacerea tencuielilor interioare obișnuite la Lei/mp 10,93 pereti 46 |D51 Tăierea rosturilor Lei/ml 25,22 47 |D52 Montare geogril Lei/mp 12,95 48 |D53 Montare de piatră cubică pe șapă de beton Lei/mp 132,98 49 |D54 [Încadrare casete pomi cu piatră cubică Lei/ml 53,98 50 |D56 Colmatare rosturi și crăpături cu mastic bituminos Lei/mi 2.10 la îmbrăcăminţi bituminoase Confecționat dale și montat capace cămine canali- A 51 |D57 zare L*l = 1500*1500 mm Lei/buc 1504,32 52 |D58 Aducere la cotă de asfalt a capacelor Lei/buc 813,06 53 |D59 Trasare lucrări pentru asflatare (100 ml:25 buc) Lei/ml 64,29 54 |D60 Reparații mobilier urban Lei/buc 134,56 : Umplutură pietruire existentă cu aport de material , 55 |D6L (frezat) până la 20 cm Lei/mp 32,10 56 lD62 Strat de legatură BA22,4 LEG 50/70 (BAD22,4) cu Lei/to 525,53 așternere mecanică . 57 |D64 Ștergerea marcajului rutier prin frezare Lei/mp 38,32 58 [D66 Marcaje rutiere longitudinale clasic (600 microni) |Lei/mp 35,49 Marcaje rutiere transversale, diverse - clasic (600 Ă 59 [D67 microni) Lei/mp 47,37 60 loa Montarea în localități a indicatoarelor de circulație Lei/buc 43,42 rutieră Montarea în localități a stâlpilor pentru indicatoare |Lei/buc 61 |D14 de circulație rutieră 153,08 52 |D15 Montarea stâlpi protecție pietoni (dirijare) de di- |Lei/buc 72,91 verse forme și culori 63 |DI8 |Montarea stâlpi lamelari Lei/buc 44,95 64 |DI13 -|Montat parapet lestabil Lei/buc 41,79 655 |DI5 Montat elemente denivelate pentru reducerea vite- |Lei/buc 31,18 zel Na florale 66 |DI16 |Montat elemente separatoare de sens Lei/buc 50,08 Montare buton reflectorizant și alte elemente de Lei/buc 67 |DI17 semnalizare 15,39 68 |DI25 |Montare stâlpi flexibili pentru separatoare de sens |Lei/buc 5,57 69 |DI26 |Montare plăcuţe reflectorizante cu catadioptri Lei/buc 12,15 70 |DI28 |Montare oglinda de trafic Lei/buc 33,29 71 ÎDr3a Montarea bolarzi protecţie de diverse forme sau Lei/buc 52,48 - culori i 72 |DI36 |Montat rastel pentru parcarea bicicletelor Lei/buc 64,70 73 |D137 |Montat opritor roti Lei/buc 17,38 74 |DI42 |Montarea în localități a panourilor de orientare Lei/buc 43,42 75 |D72 |Montaj elemente prefabricate Lei/to 209,01 Marcaje rutiere cu bandă din material termoplas- |Lei/mp 76 |D79 tic, diferite simboluri 56,20 77 |D80 |Marcaje rutiere transversale, bicomponent Lei/mp 65,72 Demontare borduri prefabricate mici secțiune Lei/ml 78 |D82 10X15 cm 27,54 79 |D92 |Montat și pozat tub de protecţie diverse diametre |Lei/ml 5,18 80 | DVO3 |Curăţat teren orizontal de frunze și crengi Lei/smp 89,62] 81 | DVO4 lDegajat teren de corpuri străine Lei/smp 391,64) 82 | DVO5 |Mobilizat sol la 10 cm adâncime Lei/mp 10,52] 83 | DVO6 |Mobilizat sol la 20 cm adâncime -teren mijlociu Lei/mp 14,95 84 | DVO7 |Mobilizat sol la 30 cm adâncime -teren mijlociu Lei/mp 19,39) 85 | Dvoa Semănarea gazonului pe suprafețe orizontale sau în |Lei/smp 267,00 panta sub 30% 86 | DV10 |Curățat teren de iarbă și buruieni Lei/smp 364,49 87 | DV11 lAşternere pământ vegetal 10 cm Lei/mp 8,24! Plantarea florilor și a plantelor perene cu înălțimea |Lei/100 buc 88 | DVi2 peste 15 cm 220,25 89 | DV14 |Udat cu furtunul din cisternă l-ei/mc 125,62 "90 | Dv17 Plantări trandafiri și arbuști, fără balot Lei/buc 27,80 91 | Dv21 Udat cu furtunul/găleata din cisterna gazon/ plante |Lei/mc 314,62 92 | Dv24 Plantarea de arbori cu diametrul tulpinei până lalLei/buc 249,11 93 | DV25 |Aşternere pământ vegetal -15 cm Lei/mp 10,42] 94 | DV26 |Aşternere pământ vegetal -20 cm Lei/mp 12,07 95 | DV27 |Aşternere pământ vegetal - 30 cm Lei/mp 16,40) 96 | DV29 !Plantări trandafiri și arbuști, cu balot Lei/buc 82,21 97 | DV30 |Montare tutori Lei/buc . 35,31 98 | Dv31 ae oo și a plantelor perene cu înălțimealLei/100 buc 148,77 99 | DV32 Amenajări cu piatră decorativă Lei/mp 11,01 100| DV34 lPlantări pentru gard viu pe un rând Lei/mi 31,57] 101| Dv35 /Plantări pentru gard viu pe două rânduri Lei/ml 53,18 Săpătură manuală pentru îndepărtarea pământuluiLei/mc 102| DV36 |neconform în vederea pregătirii așternerii 80,32 pământului vegetal | 103| DV41 [Transport deșeuri minerale (piatră, pământ, etc.) |Lei/to 18,33 104 | Dv43 |Greblare teren cu suprafața Lei/smp 15,66 105| Dvaa ea poale necesar amenajării spațiilorLei/me 54,29) 106 | DV5O |Rectificarea marginilor la peluze şi rabate Lei/100m 128,54 B. Recuperarea investițiilor B.1 Recuperarea investițiilor efectuate de către societate asupra bunurilor aparținând domeniului public și privat, care fac obiectul prezentului contract, se va face prin tarif sau preț. B.2 Recuperarea cheltuielilor cu materialele (care nu sunt cuprinse în structura! deviz/calculație pentru fundamentarea costurilor și nu se deconteaza prin pret/tarif unitar prevăzut în prezenta anexă) necesare pun [...]

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: pmconline.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă