Hotărâre privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiții „reamenajarea spațiului public din zona parcului gării”-etapa dali
Denumire
Hotărârea nr. 384 din 2022 a Consiliului Local Constanța
Se aprobă indicatorii tehnico-economici pentru obiectivul de investiții „Reamenajarea spațiului public din zona Parcului Gării” – etapa DALI, adică se stabilește cum va fi construit și cât va costa proiectul. Valoarea totală estimată a investiției este de aproximativ 22,22 milioane lei cu TVA, iar secțiunea C+M reprezintă partajarea costurilor principale, conform devizului. Documentul prevede apoi transmiterea hotărârii către autoritățile responsabile pentru implementare și monitorizare.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobă
Se aprobă indicatorii tehnico-economici pentru obiectivul de investiții „Reamenajarea spațiului public din zona Parcului Gării”-etapa DALI, conform anexei care face parte integrată din prezenta hotărâre
CONSTAN 7, A
ROMÂNIA
JUDEŢUL CONSTANŢA
MUNICIPIUL CONSTANŢA
i CONSILIUL LOCAL
us
“condi pe
HOTĂRÂRE
privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiții
„Reamenajarea spațiului public din zona Parcului Gării”-etapa DALI.
Consilju| local „al „municipiului Constanţa întrunit în şedinţa ordinară din data
Având în vedere:
eferatul „de aprobare al domnului primar Vergil Chiţac înregistrat sub
nr. (PZ4Ă Zr. 4242
- rapottul de specialitate al Direcției generale gestionare servicii publice,
Diregţi esționare îndrumare și sprijin comunitar, înregistrat sub nr.
Po e N
- avizul Comisiei de specialitate nr, 1 de studii, prognoze economico-sociale,
buget finanţe și administrarea domeniului public și privat al municipiului Constanţa;
.- avizul Comisiei de specialitate nr. 3 pentru servicii publice, comerț, turism
și agrement,
- avizul consultativ nr. 175286/23.08.2022, emis de Comisia tehnico-
economică (CTE),
În conformitate cu prevederile:
- Art. 44 alin (1), din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu
modificările și completările ulterioare;
- Art, 5 alin. (1) lit. b) pct. (i), art. 9 alin. (4) din Hotărârea de Guvern nr.
907/2016 privind etapele de elaborare și conținutul-cadru al documentațiilor
tehnico-economice aferente obiectivelor/ proiectelor de investiții finanțate din
fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare;
În temeiul prevederilor art. 129 alin. (2) lit. b), alin. (4) lit. d) și art. 196
alin. (1) lit. a) din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și
completările ulterioare;
HOTĂRĂȘTE:
ART.1 Se aprobă indicatorii tehnico-economici pentru obiectivul de investiții
„Reamenajarea spațiului public din zona Parcului Gării”-etapa DALI, conform anexei
care face parte integrată din prezenta hotărâre.
Art.2 Se aprobă valoarea totală estimativă a investiţiei, conform devizului
general, ce face parte integrată din prezenta hotărâre, astfel:
Total investiție: -18.699.548,60 lei fără TVA, respectiv 22.223.333,04 lei cu
TVA, din care C+M: 14.084.303,12 lei fără TVA, respectiv 16.760.320,71 lei cu
TVA.
Art.3 Serviciul secretariat, relaţii consiliul local și administrația publică va
comunica prezenta hotărâre în vederea ducerii la îndeplinire Direcţiei gestionare
îndrumare și sprijin comunitar din cadrul Direcţiei generale gestionare servicii
publice, Direcţiei financiare din cadrul Direcţiei generale economico-financiară și
Instituţiei prefectului - județul Constanța, spre știință.
Prezenţa hotărâre a fost votată de consilierii locali astfel:
J pentru, __>:____ împotriyă, J/___ abţiheri. :
La data adoptării sunt în funcţie _ — de consilieri din 27 membri.
PREŞEDINTE ŞEDINŢĂ, |
CEI rare FC
Nr DT 2707 1021
Beneficiar
NSTAN _
E E 4 ANE A LA
> În HCLM NE. 8 PD)
coada
MUNICIPIUL CONSTANŢA
„REAMENAJAREA SPAȚIULUI PUBLIC DIN ZONA PARCULUI GĂRII
- DALI, PT, DTAC, INCLUSIV ORGANIZARE DE ȘANTIER”
ETAPA DALI
Zonă Parc Gară, mun. Constanţa, județ Constanţa
DOCUMENTAȚIE DE AVIZARE A LUCRĂRILOR DE INTERVENŢII
DOSAR 01
conţine:
| (A) PĂRȚI SCRISE
0. Borderou
1. Pagină de capăt
2. Listă de semnături
3. Memoriu DALI
PREȘEDINTE ŞEDINŢĂ,
PD a
Proiectant general
TERA |
S.C. TERA DESIGN STUDIO s s. Ru L
Beneficiar Proiectant general
gonSTANTA pi
IL le] TERA.
contin i
MUNICIPIUL CONSTANȚA S.C. TERA DESIGN STUDIO S.R.L
„REAMENAJAREA SPAȚIULUI PUBLIC DIN ZONA PARCULUI GĂRII
- DALI, PT, DTAC, INCLUSIV ORGANIZARE DE ȘANTIER”
ETAPA DALI
Zonă Parc Gară, mun. Constanţa, judeţ Constanţa
DOCUMENTAȚIE DE AVIZARE A LUCRĂRILOR DE INTERVENŢII
EXEMPLAR 2/3
Reamenajarea spațiului public din zona Parcului Gării — DALI, PT, DTAC, inclusiv organizare de șantier”
T ERA Municipiul Constanța
ETAPA DALI
BORDEROU
Nr Cod Denumire
crt.
(A) PĂRŢI SCRISE
1 - Pagină de capăt
2 - Listă de semnături
3 - Memoriu DALI
4 - Anexe
4.1. - Anexa 1. Deviz general. Deviz pe obiect
4.2. - Anexa 2. Indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiţie
4.3, - | Anexa 3. Graficul de realizare a investiţiei
9 4.4. - Anexa 4. Certificat de urbanism. Avize şi acorduri faza DALI
4.5, - Anexa 5. Moodboard elemente minerale
4.6. - Anexa 6. Moodboard elemente vegetale
4.7. - Anexa 7. Fişe tehnice materiale
4.8. - Anexa 8. Analiza cost-beneficiu
4.9. - Anexa 9. Întreţinerea vegetației
(8) PĂRȚI DESENATE
SITUAȚIE EXISTENTĂ
Părţi generale
1 GO1 | Plan de amplasare în zonă
2 G02 | Plan de situaţie existentă — general
3 G03 | Plan de situaţie existentă — reţele tehnico-edilitare
SITUAŢIE PROPUSĂ
Părţi generale
4__| G04 ] Plandesituaţie propusă
Specialitatea arhitectură
AO1 | Plan de detaliu zonă centrală
A03 | Plan de detaliu intersecţie alei
A04 | Secţiune caracteristică A-A'
A05 | Secţiune caracteristică B-B'
10 A06._| Amfiteatru verde
5
9 6 A02_| Plan de detaliu acces principal
7
8
9
11 A07 | Canal de apă
12 A08 | Ansamblu de trei pergole
13 A09_ | Împrejmuire parc chinologic
14 A10 | Imagini ilustrative 01
15 A11 | Imagini ilustrative 02
16 A12_ | imagini ilustrative 03
17 A13_| Imagini ilustrative 04
18 A14 | Imagini ilustrative 05
Rezistență
S.C. TERA DESIGN STUDIO S.R.L. Pagina 1 din 2
Adresă sediu social: Str. Apeductului, nr. 616, comuna Chiajna, judeţ Ilfov
Adresă punct de lucru: Calea Călărași, nr. 44, parter, ap. 1, sector 3, București
Tel: 0745 049 429, 0742 705 565, E-mail: office Oteradesign.ro
Cod Unic de Înregistrare RO 38613231, Nr. de ordine Registrul Comerţului J23/6227/2017
Reamenajarea spațiului public din zona Parcului Gării — DALI, PT, DTAC, inclusiv organizare de șantier”
T ERA Municipiul Constanţa
| ETAPA DALI
19 RO1 | Amfiteatru. Plan fundaţie/detalii armări
20 RO2 | Canal de apă. Plan fundaţie/detalii armări
21 RO3 | Dotări. Plan fundaţii/detalii armări
22 RO4 | Panouri informare. Plan fundaţii/armări
Specialitatea instalații electrice
23 IE1 | Plan de situaţie propus
24 IE2_ | Plan instalaţii electrice
25 IE3 | Instalaţii electrice. Calcul luminotehnic (iluminat)
26 IE4 | Instalaţii electrice - schemă monofilară TG
27 IE5 | Instalaţii electrice - schemă monofilară TE
28 IE6 | instalaţii electrice - schemă generală de distribuţie
29 IE7 | Detalii priză de pământ artificială
30 IE8_| Amfiteatru
31 IE9 | Secţiune 1-1 amfiteatru
32 IE10 | Ansamblu trei pergole
33 IE11 | Ansamblu trei pergole
- Specialitatea reţele tehnico-edilitare
34 IS1 | Plan de situaţie existent cu instalaţii de apă/canal
35 IS2 | Plan situaţie propus cu instalaţii de apă/canal
36 IS3 | Secţiune 1-1 Sistem canal/apă fântână
37 IS4_ | Secţiune 2-2 Sistem canal/apă grup sanitar
39 IS5 | Secţiune 3-3 Sistem canal/apă cişmea
DIN ROMÂNIA
4580
Tamara
| cz e drept de tânără
S.C. TERA DESIGN STUDIO S.R.L. Pagina 2 din 2
Adresă sediu social: Str. Apeductului, nr. 61G, comuna Chiajna, judeţ Ilfov
Adresă punct de lucru: Calea Călărași, nr. 44, parter, ap. 1, sector 3, București
Tel: 0745 049 429, 0742 705 565, E-mail: office Qteradesign.ro.
Cod Unic de Înregistrare RO 38613231, Nr. de ordine Registrul Comerţului J23/6227/2017
TER Reamenajarea spaţiului public din zona Parcului Gării — DALI, PT, DTAC, inclusiv organizare de șantier”
design studio Municipiul Constanța
LL] ETAPA DALI
PAGINĂ DE CAPĂT
TITLU LUCRARE . Elaborare a documentației tehnico-economice aferente obiectivului de
investiţii:
„Reamenajarea spaţiului public din zona Parcului Gării” — DALI, PT, DTAC,
inclusiv organizare de șantier - Etapa DALI
CONTRACT NR. 101651/13.05.2022
DATĂ ELABORARE August 2022
BENEFICIAR UAT MUNICIPIUL CONSTANŢA
PROIECTANT GENERAL sc. TERA DESIGN STUDIO S.R.L.
Adresa sediu social: Sat Dudu, comuna Chiajna, str. Apeductului, nr. 61G, jud. Ilfov
Adresa punct de lucru: Calea Călăraşi, nr. 44, parter, ap. 1, sector 3, București
Telefon: 0742 705 565; 0745 049 429
Email: officeOteradesign.ro
ȘEF PROIECT arh. Tamara ROSETI
TNA 4580 — Ordinul Arhitecţilor din România
GRADINI Z8NITECTILOR
DIM ONÂNIA
4580
| heblener en dreside zar |
S.C. TERA DESIGN STUDIO S.R.L. Pagina 1 din 1
Adresă sediu social: Str. Apeductului, nr. 61G, comuna Chiajna, judeţ Ilfov
Adresă punct de lucru: Calea Călărași, nr. 44, parter, ap. 1, sector 3, București
Tel: 0745 049 429, 0742 705 565, E-mail: office Oteradesign.ro
Cod Unic de Înregistrare RO 38613231, Nr. de ordine Registrul Comerţului J23/6227/2017
TE Reamenajarea spațiului public din zona Parcului Gării — DAL, PT, DTAC, inclusiv organizare de șantier”
ign sludio Municipiul Constanța
LL ETAPA DALI
LISTĂ DE SEMNĂTURI
Eiaborare a documentaţiei tehnico-economice aferente obiectivului de
investiţii:
„Reamenajarea spaţiului public din zona Parcului Gării — DALI, PT, DTAC,
inclusiv organizare de şantier” - Etapa DALI
TITLU LUCRARE
PROIECT NR. 101651/13.05.2022
DATĂ ELABORARE August 2022
FAZA | D.A.L.]. - Documentaţie de avizare a lucrărilor de intervenții
BENEFICIAR UAT MUNICIPIUL CONSTANȚA
Adresă: Bulevardul Tomis, nr. 51, Municipiul Constanţa, Judeţ Constanţa
PROIECTANT GENERAL
S.C. TERA DESIGN STUDIO S.R.L.
Adresă sediu social: Str. Apeductului, nr. 61G, comuna Chiajna, judeţ Ilfov
Adresă punct de lucru: Calea Călărași, nr, 44, parter, ap. 1, sector 3, Bucureşti
Telefon: 0742 705 565; 0745 049 429
E-mail: office Oteradesign.ro
Proiectat
urb. peisag. Tamara-Maria ROSETI
arh. urb. peisag. Andrada EFTIME
urb. peisag. Cristina IRIMIA
PROIECTANT ARHITECTURĂ
S.C. TERA ARHITECTURA S.R.L.
Adresă sediu social: Str. Călușei, nr. 71, parter, ap. 1, sector 2, Bucureşti
Telefon: 0742 705 565; 0745 049 429
E-mail: office Oteradesign.ro
Proiectat
arh. Tamara ROSETI
TNA 4580 - Ordinul Arhitecţilor din România ONBIRUL ARHITECILOR
Dif Prerpieit
4539
Tamara
J Sati
! botine an sreși de tanătocă
S.C. TERA DESIGN STUDIO S.R.L. Pagina 1 din 2
Sediu social: str. Apeductului, nr. 616, comuna Chiajna, judeţ Ilfov
Punct de lucru (adresă de corespondenţă): Calea Călărași, nr. 44, parter, ap. 1, sector 3, București
Cod Unic de Înregistrare: R038613231, Nr. de ordine Registrul Comerţului: J23/6227/2017
Tel.: 0742 705 565, 0745 049 429 | E-mail: office teradesign.ro
Reamenajarea spațiului public din zona Parcului Gării — DALI, PT, DTAC, inclusiv organizare de șantier”
Municipiul Constanța
ETAPA DALI
PROIECTANT REZISTENȚĂ
S.C. TERA DESIGN STUDIO S.R.L.
Adresă sediu social: Str. Apeductului, nr. 61G, comuna Chiajna, judeţ Ilfov
Adresă punct de lucru: Calea Călărași, nr. 44, parter, ap. 1, sector 3, Bucureşti
Telefon: 0742 705 565; 0745 049 429
E-mail: officeteradesign.ro
Proiectat
ing. Florin GRIGORE
PROIECTANT INSTALAŢII ELECTRICE
S.C. SUSMAN CONSTRUCT 2005 S.R.L.
Adresă sediu social: Str. Blandiana, nr. 22, sector 6, București
C.U.1.: 17209517
Nr. Reg. Com.: J40/2242/08.02.2005
Telefon: 0745 050 645
Proiectat
ing. Dragoș COJENELU
PROIECTANT REȚELE EDILITARE
S.C. SUSMAN CONSTRUCT 2005 S.R.L.
Adresă sediu social: Str. Blandiana, nr. 22, sector 6, București
C.U.|.: 17209517
Nr. Reg. Com.: J40/2242/08.02.2005
Telefon: 0745 050 645
Proiectat
ing. Dragoș COJENELU
S.C. TERA DESIGN STUDIO S.R.L.
Sediu social: str. Apeductului, nr. 61G, comuna Chiajna, judeţ Ilfov
Punct de lucru (adresă de corespondenţă): Calea Călărași, nr. 44, parter, ap. 1, sector 3, Bucureşti
Cod Unic de Înregistrare: R038613231, Nr. de ordine Registrul Comerțului: J23/6227/2017
Tel.: 0742 705 565, 0745 049 429 | E-mail: office teradesign.ro
Pagina 2 din 2
TERRA Reamenajarea spaţiului public din zona Parcului Gării — DALI, PT, DTAC, inclusiv organizare de șantier”
5 Municipiul Constanţa
ETAPA DALI
„REAMENAJAREA SPAȚIULUI PUBLIC DIN ZONA PARCULUI GĂRII
— DALI, PT, DTAC, INCLUSIV ORGANIZARE DE ȘANTIER”
ETAPA DALI
Zonă Parc Gară, mun. Constanţa, judeţ Constanţa
DOCUMENTAȚIE DE AVIZARE A LUCRĂRILOR DE INTERVENŢII
MEMORIU
S.C. TERA DESIGN STUDIO S.R.L.
Adresă sediu social: Str. Apeductului, nr. 61G, comuna Chiajna, judeţ Ilfov
Adresă punct de lucru: Calea Călărași, nr. 44, parter, ap. 1, sector 3, București
Tel: 0745 049 429, 0742 705 565, E-mail: office Qteradesign.ro
Cod Unic de Înregistrare RO 38613231, Nr. de ordine Registrul Comerţului ]23/6227/2017
Pagina 1 din 67
TERRA Reamenajarea spațiului public din zona Parcului Gării — DALI, PT, DTAC, inclusiv organizare de șantier”
design sfiatio Municipiul Constanţa
ETAPA DAL!
Cuprins general
1. Informaţii generale privind obiectivul de investiţii............nce can eneaneneenneneeneeeananeeenoneanaeononenearennoneanoneneatananteanenene 6
1.1. Denumirea obiectivului de investiții........nmcuueauneaeene nenea nennereenoeeracenee nea ceneneeaenoanonoeaoneenaannananeananeana aaa aaeaaee 6
1.2. Ordonator principal de credite/investitor...........mcuucuuunne en anaaneneeneeneeneanaeoeneneeneaneneneaaneatananeanenea arene 6
1.3. Ordonator de credite (secundar/terţiar)................cmunacueeneecreoneraneaanaenaeneneeneneeaeneeaezeenaueeneaaaoanezaa seeneneeaeneeaoane 6
1.4. Beneficiarul investiţiei ..........ncuuace una nneennaeneeaneeaeece (ana aaeaetaaea rea aaetaaeaeaaaaeaaaaaaataannaneaaetanaeaneanenaaaneanaee 6
1.5. Elaboratorul documentaţiei de avizare a lucrărilor de intervenţie..............c cuc eeeeeeneneneneneea nenea ceneenenea eee 6
2. Situaţia existentă şi necesitatea realizării lucrărilor de intervenţii
2.1. Prezentarea contextului: politici, strategii, legislaţie, acorduri relevante, structuri instituţionale şi
financiare ........mnennenoneerereoeononeeaeaeaaneeoaeteneaereaaatenee aaa enter eaananeveteneaea seen teen nenenanaeaeaenenenenenaateeeaae tatuat eneneaenane eee 7
2.2. Analiza situaţiei existente şi identificarea necesităţilor şi a deficienţelor .................cuc una naeneneneereneceeeneeeeee 10
2.3. Obiective preconizate a fi atinse prin realizarea investiţiei publice.................eceu neuen eeeeaeeeeeeeneneneerenezaaeae 20
3. Descrierea construcţiei existente...
3.1. Particularităţi ale amplasamentului .
uemavetaritet 080 dee sosete enne aaa eneeaei 300 03e3auă naaaeae teen atataoaaatetataa stana oasetetenenoaisaseiaaneteaanontoasataenanerentaensesesaineneeeaace 21
b) relaţiile cu zone învecinate, accesuri existente şi/sau căi de acces posibile............... acne nueacaneeaaneeecaneaee 22
c) datele seismice şi climatice............. mau aueaneeaenennneeneneeeaneeeeneanereanereneneneenenataeeeeananenenneeneneneeenanensaneeaeneananeaee 22
d) studii de teren ...........c nun eneeeeeoaeeeennoaneeeone nenea nananaaneaoneanane ana satentaeetaeaei ea omeaaaneneneanenenaeanaateeaeeaatazaneaae 24
€) situaţia utilităţilor tehnico-edilitare existente.
f) analiza vulnerabilităţilor cauzate de factori de risc, antropici şi naturali, inclusiv de schimbări climatice ce
pot afecta investiţia ...........n au nunuen eee eneeraeeneaeananeaeeenoneaeeeaeeeaeaneaautaateenaneezesaeaeaeeatateazasanensatasaneasaeatanenananeneaae 35
g) informaţii privind posibile interferenţe cu monumente istorice/de arhitectură sau situri arheologice pe
amplasament sau în zona imediat învecinată; existenţa condiţionărilor specifice în cazul existenţei unor
zone protejate........ ceea eeneneereenenanenaeanaenaenenenaaeeaneneneaaaeaneenaneneneneerteneneennenenaneanneneeaennerenenenenenaeaenanananeaae 35
3.2. Regimul juridic.......... manu eeeeneneeeeeenoneeeeeeeaeneneeaneenanaeoneaeneaeeneaenaaeenaneneeneeneateneateneenareneateneaeeteneteereneatereneateaneane 36
a) natura proprietăţii sau titlul asupra construcţiei existente, inclusiv servituţi, drept de preempţiune..... 36
b) destinaţia construcţiei existente ..
c) includerea construcţiei existente în listele monumentelor istorice, situri arheologice, arii naturale
protejate, precum şi zonele de protecţie ale acestora şi în zone construite protejate, după caz ................ 36
d) informaţii/obligaţii/constrângeri extrase din documentaţiile de urbanism, după caz............cue near 37
3.3. Caracteristici tehnice şi parametri specifici ................uueuuunoeaeeeneereoanoneennecenaeeanenceneeeatenanateneneneaereaeeeneazaneaaase 38
a) categoria şi clasa de importanţă... „38
b) cod în Lista monumentelor istorice, după caz.. „38
c) an/ani/perioade de construire pentru fiecare corp de construcţie.............emuanrnnenrereneenenenenenreveneereneereneene 39
d) suprafaţa construită .............ncuuneeeneneeeeaneneaeenoeeananeneeeeeaeenanenaaaananeneaanaaeeenaneneasenanaeeaueaeeaeaeaeaeenanenaarazazaae 39
€) suprafaţa construită desfăşurată..............mcuu ana unaeeanenoeeeaneeeaeeeu aan enoaranenaeonanoneaeananoncatenaneaoazanaeeaeeaeaaenanenee 39
S.C. TERA DESIGN STUDIO S.R.L. Pagina 2 din 67
Adresă sediu social: Str. Apeductului, nr. 61G, comuna Chiajna, judeţ Ilfov
Adresă punct de lucru: Calea Călărași, nr. 44, parter, ap. 1, sector 3, Bucureşti
Tel: 0745 049 429, 0742 705 565, E-mail: office Oteradesign.ro
Cod Unic de Înregistrare RO 38613231, Nr. de ordine Registrul Comerţului J23/6227/2017
9
6. Scenariul/Opţiunea tehnico-economic(ă) optim(ă), recomandat(ă) .
TERRA Reamenajarea spaţiuțui public din:zona Parcului Gării — DALI, PT, DTAC, inclusiv organizare de șantier”
„ designistudio Municipiul Constanța
L—— ETAPA DALI
f) valoarea de inventar a construcţiei.............cauunneenenenenenarenaeeenenenaaeeeeaeneneaeaeeaanenaneneneneanenenenaaananeneeasanearaeaeeae 39
8) alţi parametri, în funcţie de specificul şi natura construcţiei existente .............c cana eneeereeneeee aceea 39
3.4. Analiza stării construcţiei ....,emace cea naeaeneneneeneeeeneneneeenanenenaneeeeennenenaneneeaenenocanenesananenatananantatananane neant nene eaaa 40
3.5. Starea tehnică, inclusiv sistemul structural şi analiza diagnostic, din punctul de vedere al asigurării
cerinţelor fundamentale aplicabile, potrivit legii..........,cnueaenenennneeneaneneneneeeaneneneaneeeeenenanencaeaaeneneazeraneneneneanenaneaee 40
3.6. Actul doveditor a! forţei majore, după caz............cecnue nenea nene neneareneneneeeenenneneeeneeneneneneneaeusenenenenseneneneeanennee 40
4. Concluziile expertizei tehnice şi, după caz, ale auditului energetic, concluziile studiilor de diagnosticare ..... 41
a) clasa de risc seismic........cncau nau nceeeneeeeenoneneenonennenenenannena a ennenaneneeaeananenenaneanenataneaaaeaaaaneeeaneneneasasaneneneraasanenea 41
b) prezentarea a minimum două soluţii de intervenţie..............c e naneneaneneneneenneeeeneneneneenanenenacanenneneananenenene 41
c) soluţiile tehnice şi măsurile propuse de către expertul tehnic și, după caz, auditorul energetic spre a fi
dezvoltate în cadrul documentaţiei de avizare a lucrărilor de intervenții ..............m.uene ne cenneneeneeneneeneneneereee 41
d) recomandarea intervențiilor necesare pentru asigurarea funcţionării conform cerinţelor şi conform
exigenţelor de calitate...
5. Identificarea scenariilor/opţiunilor tehnico-economice (minimum două) şi analiza detaliată a acestora.
5.1. Soluţia tehnică, din punct de vedere tehnologic; constructiv, tehnic, funcţional-arhitectural şi economic
a) descrierea principalelor lucrări de intervenţie ...............ec eee cncneaea nenea ana ana naneaaeaeaeunanenaeanenanaoeeaeannaneaaneaaa 42
b) descrierea, după caz, şi a altor categorii de lucrări incluse în soluţia tehnică de intervenţie propusă,
respectiv hidroizolaţii, termoizolaţii, repararea/înlocuirea instalaţiilor/echipamentelor aferente
construcţiei, demontări/montări, debranşări/branşări, finisaje la interior/exterior, după caz, îmbunătăţirea
terenului de fundare, precum şi lucrări strict necesare pentru asigurarea funcţionalităţi construcţiei
reabilitate... „51
€) analiza vulnerabilităţilor cauzate de factori de risc, antropici şi naturali, inclusiv de schimbări climatice
ce pot afecta investiția.............muenueunnneereneenenenneaeneneaeaneaeenoneneoeaeenaeeananeareneaneneeneneeae renanaeneearaeneeaenenanaeeaaeauaee 57
d) informaţii privind posibile interferenţe cu monumente istorice/de arhitectură sau situri arheologice pe
amplasament sau în zona imediat învecinată; existenţa condiţionărilor specifice în cazul existenţei unor
zone protejate; .........n.ce aan nae nea nana enenaneneenaeaaennenaenneanaennonaenne
[...]
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.