HCL 25/2017 Constanța adoptată
Hotărâre privind completarea și actualizarea inventarului bunurilor care aparțin domeniului privat al municipiului
- Denumire
- Hotărârea nr. 25 din 2017 a Consiliului Local Constanța
- Emitent
- Consiliul Local Constanța
- Număr
- 25 / 2017
- Data
- 31 ianuarie 2017
- Localitate
- Constanța, județul Constanța
- Stare
- adoptată
Ce se aprobă
Se aprobă completarea şi actualizarea "Inventarului bunurilor care aparţin domeniului privat al municipiului Constanţa”, aprobat prin H.C.L. nr.109/2005, cu următoarele imobile (terenuri si clădiri), conform anexelor 1-8 ce fac parte integrantă din prezenta hotărâre
Documente
Text
ROMÂNIA
JUDEŢUL CONSTANŢA
MUNICIPIUL CONSTANŢA
CONSILIUL LOCAL
constitue HOT Ă R Â RE
privind completarea şi actualizarea inventarului bunurilor care
aparţin domeniului privat al municipiului Constanţa
Consiliul local al municipiului Constanţa, întrunit în şedinta ordinară din data
de 31.01.2017
Având în vedere expunerea de motive nr.6201/18.01.2017 a domnului primar
Decebal Făgădău, raportul Comisiei de specialitate nr.2 de organizare şi dezvoltare
urbanistică, realizarea lucrărilor publice, protecţia mediului înconjurător, conservarea
monumentelor istorice şi de arhitectură, raportul Comisiei de specialitate nr.5 pentru
administraţie publică, juridică, apărarea ordinii publice, respectarea drepturilor şi
libertăţilor cetăţeanului şi raportul Direcţiei patrimoniu înregistrat sub
nr.6203/18.01.2017;
i Văzând H.C.L. nr, 109 / 2005 privind centralizarea inventarului bunurilor care
aparţin domeniului privat al municipiului Constanţa cu completările şi modificările
ulterioare ;
Luând în considerare prevederile art. 4 din Legea nr. 213/1998 privind bunurile
proprietate publică; d
In temeiul prevederilor art. 36 alin (2) lit. c), art. 45 alin.(3) și art, 115 alin.(1)
lit. b), din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată.
HOTĂRĂŞTE:
Art. 1 - Se aprobă completarea şi actualizarea "Inventarului bunurilor care aparţin
domeniului privat al municipiului Constanţa”, aprobat prin H.C.L. nr.109/2005, cu
următoarele imobile (terenuri si clădiri), conform anexelor 1-8 ce fac parte integrantă
din prezenta hotărâre,
Art.2 - Se aprobă anularea anexei nr.35 la H.C.L. nr.598/2005, imobil situat în
str.Traian nr.20 deoarece suprafața de teren aferentă acestuia a fost inventariată și
prin anexa nr.27 la H.C,L.nr.282/2013.
Art.3 - Se aprobă anularea poziției imobil situat în str.Fulgerului nr.76 din H.C.L.
nr.109/2005, pagina 2 deoarece acesta a fost inventariat și la pagina 41 din aceeași
hotărâre.
Art.4 - Se aprobă anularea poziţiei imobil situat în zona mal Lac-Ceronav din
H.C.L. nr.109/2005, pagina 41 deoarece acesta este cuprins în suprafața de
13339,05mp care este inventariată la pagina 1 din aceeași hotărâre.
Art. 5 - Compartimentul comisiilor de specialitate ale Consiliului local va comunica
prezenta hotărâre Direcţiei patrimoniu, Direcţiei administrarea domeniului public și
privat, Direcţiei financiare si S.P.1.T. Constanţa, în vederea aducerii la îndeplinire,
precum şi Instituţiei prefectului judeţului Constanţa, spre stiință.
Prezenta hotărâre a fost adoptată de___26 consilieri din 27 membri,
PREŞEDINTE ȘEDINȚĂ, CONTRASEMNEAZĂ
DOBRE MIRCEA SECRETAR,
MARCELA ENACHE
CONSTANŢA, NR. 25 / 3101. 2017
i % JUDETULCONSTANTA
“3% MUNICIPIUL CONSTANTA
CONSILIUL LOCAL
ANEXA NR. 1 LA H.C.L. NR. 25/2017
Elemente identifica re Suprafaţă Observatii
Legea nr. 213 / 1998
Teren
Loc de înhumare în 4,50 mp Legea 314/2004
Cimitirul municipal,
figura A17, loc 19
Adresă Serviciu administrare cimitire |
nr.127839/13.09.2016
PREŞEDINTE ŞEDINŢĂ,
ROMANIA
JUDETUL CONSTANTA
MUNICIPIUL CONSTANTA
CONSILIUL LOCAL
ANEXA NR. 2 LA H.C.L. NR. 25/2017
Elemente identificare Suprafaţă Observatii
Legea nr. 213 / 1998
Teren
Loc de înhumare în 4,50 mp dresă Legea 314/2004 |
Cimitirul municipal Adresă Serviciu administrare cimitire
figura B5, loc 397 nr.127838/13.09.2016
Lă
PREŞEDINTE ŞEDINŢĂ,
„PLAN DE SITUATIE
INCADRARE IN ZONA Scara 1:50
CIMITIRUL BABA NOVAC
Figura A 17
Loc 19
S = 450 mp
PRIMĂRIA MUNICIPIULUI CONSTANŢA
SERVICIUL CADASTRU
VIZAT SPRE NES RE
Nr. A7(33_/ DE
Loc 55
3,00
Loc 18 8]5=4.50mpd Loc 20
INCADRARE IN ZONA “PLAN DE SITUATIE
- a Scara 1:50
CIMITIRUL BABA NOVAC
Figura B>
Loc 397
S = 450 mp
i]
3,00
Alee
00
=
O
O
U)
LD
0)
a
Loc 433 j
PRIMĂRIA MUNICIPIULUI CONSTANȚA
SERVICIUL CADASTRU
VIZAT SPRE NESC RE
Nr. 4/43 til)
gONSTANTA ROMANIA
li” & JUDETUL CONSTANTA
"MUNICIPIUL CONSTANTA
CONSILIUL LOCAL
as a
Touts
ConsTAnTiAth
ANEXA NR. 3 LA H.C.L. NR, 25/2017
Elemente identificare Suprafaţă
bun teren Observatii
Legea nr, 213 / 1998
H.C.L.420/2001
Teren situat în Parte proprietate privată
Stațiunea Mamaia, zona 622 m (S=3000mp)
Mal Lac Siutghiol p Diferenţă din măsurători
Teren în indiviziune
Identificare imobil
nr.151884/24.11.2016
PREŞEDINTE ŞEDINŢĂ,
GONSTANT4 ROMANIA
ţi & JUDETUL CONSTANTA
"3% MUNICIPIUL CONSTANTA
CONSILIUL LOCAL
E Tous
Sonsran Tin?
ANEXA NR. 4 LA H.C.L. NR. 25/2017
Elemente identificare Suprafaţă
bun teren Observatii
Legea nr. 213 / 1998
Teren situat în a ee)
str.Frunzelor nr.139 66 mp H.C.L. 420/2001
Identificare imobil
nr.144306/19.12.2016
PREŞEDINTE ŞEDINŢĂ,
jorun!S 961
euuioneld
PLAN DE SITUATIE
SCARA 1:500
efectuat la cererea proprietarului, in vederea obtinerii acordului de intabulare
Adresa imobil: Staţiunea Mamaia, Mal Lac Siutghiol, Jud. Constanta
Numele si prenumele proprietarilor :
1. Autoritatea Navala Romana
2. Primaria Constanta
Suprafata din act:
S(1Cc) = 3000mp,
Suprafata din masuratori :
S(1Cc) = 3622mp
E ARIA MUNICIPIULUI CONSTANȚA
RIAM
1Șâr.
od zf.
SERVICIUL CADASTRU
VIZAT SPRE N
Suprafata totala construita la sol:
S= 552 mp, din care:
S(C1) = 156mp
S(C2) = 213mp
S(c3)= 77mp
S(C4) = 106mp E: e 3
AB » -
ESCHIMBARE
„Intocmit :
“ » ing. Gradinaru Aliona
(Ș CER 44
DE
AUTORIZARE
eria RO-8-F Nr. 0008
Spatiu verde
HI
ti, a
Li
inventar de coordonate STEREO 70
Nr. Coordonate pet.de contur! Lungimi
Pa tati
XI Y n) Die)
1] 210221.690| 769522.109 7.045
2| 310216.517] 789526,892 7.200
a| 10212336] 789532.754 5.008
4] 21021006] 7895a7.aa2 7.511
5| 310208.48| 780544.583 7.252
| 210208.493| 769561.034 6.446
7| 310209.426| 795s8.211 4.688
| 3102102451] 708562.768 3.958
9| 310214.538| 7ea566.594 3.201
10| 210212,699| 789568.577 3.714
11] 3102143186] 7895728919 4.914
12| 10216.07] 788577.486 4.696
13| a10218.064| 7a9581.765 5.817
14| 310220.095| 709587.218 6.929
15| 310222.705] 788503.645 15.401
15| 310220.261| 7a0608.008 3.329
17| 310225.687| 780610.120 6.690
18| 310220.508| 789814.368 5.211
19| 310219.448| 789609.267 26.911
20| a310162.627| 7a3611.648 12.706
21| 310182.984| 789598.148 *0.100
22| 310183.026| 789599.107 6.950
23| 310181.087| 789592.433 2.250
24| 310183.248| 7a9501.805 5.000
25| 310181.859| 789587.004 2.148
26| 310183.868| 709586.261 6.870
27| 310181.786| 789579.806 0.084
28| 210181.737| 789579.630 13.423
29| 10173.633| 789568,929 23.398
20| 310160.537| 709549.529 4442
31| 310158.051| 7a95as.as8 3.110
a2| 310159.700| 709543.208 10.021
33| 310157.060| 789533.647 6.533
34| 310163,545] 760532.853 29.872
35| 310198.180| 780529.167 4.251
36| 310194,638| 78e525.171 13.586
37| 310207.903| 789522.233 5.649
38| 3102134986] 789521.440 6.580
39 | ___310220.022 | ___789520.772 2.138
S(1C0)=3622mp
h Sg
PLAN DE SITUATIE ?
SCARA 1:200 Ă ) =
cadastral [Supratata masurata a îmobilului(inp) Adresa imobilului |
231 MUN. CONSTANTA, STR. FRUNZELOR, NR. 139 _
Cartea Funciara nr. Unitatea administrativ teriroriala(U.A.T.)
| CONSIANTA
E!
& zE 3
Erie i o2
|| 2 me
<
A xi +
es
În îi o
w se
9 9e
E îo
$ 8 22
Ş az
N p
RI
E
£
5
6
E)
| Ei
r $
Ri
i Ş
A. DATE REFERITOARE LA TEREN
Nr. Categoria d Suprafat Valoarea de impozilai uni
parcela tona i re oare fe npoa ui Mentiuni
1 CC 231 mobilul este impreimuit partia cu gard de beton intre pct. 1-2; gard de lemn inte pel. 2-3; beton si lemn ine pel.3-4,
Total 231 cu gard de belon intre pct:4-5; cu gard de lemn între pct. 5-6; si cu gard de beton si fler inlre pct. 6-1
B. DATE REFERITOARE LA CONSTRUCTII |
(Cod constructiel Destinatia Suprafata Goririta la sol Mentiuni
c1 CL 69 LOCUINTA PARTER; SUPRAF. CONSTR. DESF, = 69.MP
ca CA 42 ANEXA; SUPRAF. CONSTR, DESF.= 42 MP.
TOIAL Tri
Suprafata totala masurata a imobilului =231 mp N. | Coordonate pot.de contur unghi
Ș aturi
Pet
Executant : ing. Andra Lionle pt fn) (ml | Dirt)
i Pa : 1 804534.543 | 789914.308 | 27,089
Confirm executarea masuratorilor la teren,.coregțituginea.. - 2|304524.425 | 789939.437 | 3.325
intocmirii documentatiei cadastrale si corespăhdenila:. + 3 | 304523.058 | 789942.468 | 7.399
acesteia cu realitatea din teren:. | -" 4] 304516.238 | 769939.599 | 6.760
„A 5 |204518.738 |789933.318 | 23.526
6|304527.381 |789917.437| 7.716
Data 13.09.2016 S=231 mp
/ PROCES VERBAL DE VECINATATE
£ incheiat la dala
- Subsemnatii proprietari :
4]
7
Nume Prenume ii CNP(CUI)
ij SPANU ISABELA zis] role i|elalatai[a[a
| RISTOIU ULIAN ml elal il zl olalalalalela
am procedat la recunoasterea si stabilirea limitei şi vecinatatile imobilului :
Localiiale Strada Nr. | Bloc | Scara | Etaj | Ap. | Wr i „cad
CONSTANTA Frunzelor 139 - - - - -
prezentat in schita :
za 7 Ag
E] PRIMĂRIA MUNICIE £ CONSTANȚA. EI
|] SERVICIUL CAI Viu E i
7 EI
VIZAT SPRE NESCHIMBĂRE E
NE. (i 230 $
Data Semnăţura
- Dio dap sat
[alura Lungimea alizarii Vecin Semnatura
(de la pcl.pana la pet.) mp |Felu materialzari numele si prenumeleldenumirea)|___ vecinului
45 6.76 Imprejmuit AISTOIU IULIAN s/Pu,l
Ai
5-6 23.53 Imprejmuit RISTOIU IULIAN 27
Subsemnatii proprietari ai imobilelor invecinate imobilului descris mai Sus, recunoastem limitele stabilite prin prezentul proces- *
verbal si prezentat in schita, fiind de acord cu acestea.
Prezentul proces-verbal a fost incheiat in 3 exemplare(cale un exemplar pentru fiecare parte semnatara si unul pentru
documentatia cadastrala)'si contine 1 pagina. oa
Semnaluri rielari
AN] PLAN DE SITUAȚIE! / An
d Scara 1:500, ediţia 1994-1997 MB /NI Ss ?
i x Amexălanr, 144306/2016 Pa
/ a A NEI ATE
| ——. Viorica M
CONSTANTA ROMANIA
JUDETUL CONSTANTA
MUNICIPIUL CONSTANTA
CONSILIUL LOCAL
TOMIS
ConsranTIANh
ANEXA NR. 5 LA H.C.L. NR,____ 25/2017
Elemente identificare Suprafaţă .
bun teren Observatii
Teren situat în Staţiunea Legea nr. 213 / 1998
Mamaia-zona Cazino 81 m H.C.L.nr.420/2001
Sud p Identificare imobil
nr.65326/19.12.2016
PREŞEDINTE ŞEDINŢĂ,
CONSTANTA ROMANIA
ii/ (A JUDETUL CONSTANTA
MUNICIPIUL CONSTANTA
CONSILIUL LOCAL
omis ”
CoNsTAnTIANA
ANEXA NR. 6 LA H.C,L. NR. 25/2017
Elemente
Suprafaţă
identificare bun
teren
Observatii
Teren în indiviziune=27,40mp
Utilă totală=74,59mp din care:
Cameră=17,11mp
Cameră=9,98 mp
Cameră=11,47 mp
Cameră=8,77mp
Hol=8,06mp
Bucătărie=8,66mp
Cămară=1,46mp
Baie=4,14mp
Grup sanitar=2,53mp
Debara=2,41mp
Dependinţe principale=8,80 mp
din care:
Balcon(3,65mp+5,15mp)=8,80mp
Imobil situat în
Str.Soveja nr.55A,
bl.17, etaj 1, ap.14
Legea nr. 213 / 1998
H.C.L.nr.109/2005,
pagina 48
Solicitare R.A.E.D.P.P
nr.162912/25.1.2016
PREŞEDINTE ŞEDINŢĂ,
'8974
8976
51030
1028!
"PRIMĂRIA MUNICIPIULUI CONSTANȚA
SERVICIUL CADASTRU
”-** SPRE NESGHIM
LI 326 or
BARE
-
78974
8975
INVENTAR DE COORDONATE IMOBIL
SISTEM DE PROIECTIE STEREO 70
Nr.
Pet.
Coordonate pet.de contur
E îm)
N [m]
Liungimi
laturi
D(i,i+1)
anuBuw
310287.
3102392.
310288.
310287.
310287.
310286.
310282.
789745.990
789758.958
789760.497
789759.637
789759.556
789759.800
789747.890
13.761
4.
0.918
o
0.793
12.638
5.949
Suprafata din masuratori =
31 mp
* Plan de incadrare in zona
AS
(9 uiululumuiNu
=
Psi. coace 9 pozei
9 CER tOntÂN Str. Migbh Cosi
08
DE
Ig! Fox:
BENEFICIAR:
MUN. CONSTANTA
PLANSA
1
ss i
Dai SR IS JE RI 3
iMasarat Nr. dani rio) „erou Na Ei SCARA
ELE: RA 2 , a
„Șpeoră/ risti: V, 9:20 PLAN DE SITUATIE
i EA bdpiebuniei DATA Mun. Constanta, Statiunea Mamaia, Zona Cazinc
pfânase Dotiefiy 04.2016
PLAN DE SITUATIE RELEVEU APARTAMENT
Scara: 1:100
Nr. Cadastral a! terenului
Su prafata
Adresa imobilutui:
Mun. Constanta, Str. Soveja, Nr. 55,
Bl. I7, Sc. B, Et. 1, Ap. 14
Carte Funciara colectiva nr.
UAT: CONSTANTA
Cod unitate individuaia (U)
CF individuala:
LUI CONSTANȚA
SERVICIUL CADASTRU __.
VIZAT NI 227 SCHIMBAF
Data2> | 4 2 26 Semnătura
„Nr. Denumire incapere Suprafata Utila
incapere (mp)
1. Sufragerie 17.11
2. Dormitor 1 9.98
3. Dormitor 2 11.47
4. Dormitor 3 8.77
5. Bucatarie 8.66
5. Baie 4.14
7. Grup Sanitar 2.53
8. Camara 1.46
9. Debara 2.41
10. Hol 8.06
Suprafata Utila = 74.59 mp
11. Balcon 1. 5.15
12. Balcon 2 ZE EZ3:B5-
Suprafata Totala = 83. 394mp AI Ec Sh IIS
Executant, : pe epobi
Receptionat,
CONSTANTA ROMANIA
ti & JUDETUL CONSTANTA
ij MUNICIPIUL CONSTANTA
CONSILIUL LOCAL
A se
rouis
Cous TAN tIRAh
ANEXA NR. 7 LA H.C.L. NR, 25/2017
Elemente identificare Suprafaţă
bun teren Observatii
Legea nr. 213 / 1998
H.C.L.nr.420/2001
Identificare imobil
nr,4434/18.01.2017
Teren situat
str.Tineretului nr.23 2322 mp
PREŞEDINTE ŞEDINŢĂ,
CONSTANTA ROMANIA
ţii) JUDETUL CONSTANTA
“3 MUNICIPIUL CONSTANTA
CONSILIUL LOCAL
Tous
ConsrAnțiANh
ANEXA NR. 8 LA H.C.L. NR, 25/2017
Elemente identificare Suprafață
bun teren Observatii
Legea nr. 213 / 1998
H.C.L.nr.420/2001
Identificare imobil
nr.103995/11.01.2016
Teren situat str.Sg.
Nicolae Grindeanu nr.64 73 mp
PREŞEDINTE ŞEDINŢĂ,
PLAN DE SITUATIE
Scara 1:500
PALAZU MARE, Str. Tineretului nr. 23
S=2322mp
pere
peri
f.
ere?!
INCADRARE IN ZONA
i: IMĂRIA MUNICIPIULUI CONST,
ză SERVICIUL CADASTRU ANTA
PLAN DE SITUATIE
Adresa imobil: mun. Constanta, str. Nicolae Grindeonu nr. 64, jud. Constante
Incadrare in zona
Scara: 1:200
Suprafata teren=73.00mp
Bloc MS
e
Fă
$
$
[că
$
ă
INVENTAR DE COORDONATE
teren solicitat
Ă x Y.
Pet. [m] [m]
30| 300393.457| 789762.688|
12 | 300390.950| 789768.242
789773.045
11 | 300402.008|
300404.525| 789767.582
S.teren=73mp
Agentia Fiscala nr. 2
TA
NSTAN
Batator coveare
IULUI CO,
ICIUL CADASTA
i e rere
RIMĂRIA MUNI
SERVI CIPI
i
[PR
|
Hotărâri adoptate în aceeași perioadă
HCL 21/2017Hotărâre privind completarea hcl nr. 211/2011 privind însușirea și aprobarea inventarului bunurilor care aparțin domeniului…HCL 22/2017Hotărâre privind acordarea dreptului de uz și servitute în favoarea s.c. enel distribuție dobrogea s.a. asupra unui teren situat…HCL 23/2017Hotărâre privind atribuirea în proprietate domnului manea constantin revoluționar, a unei suprafețe de teren reprezentând loc de…HCL 24/2017Hotărâre privind atribuirea în proprietate domnului bolea costică revoluționar, a unei suprafețe de teren reprezentând loc de…HCL 26/2017Hotărâre privind aprobarea procedurii de închiriere a bunurilor imobile din domeniul public al municipiului constanța aflate în…HCL 27/2017Hotărâre privind completarea hcl nr. 277/2014 privind predarea către ministerul dezvoltării regionale și administrației publice…HCL 28/2017Hotărâre privind organizarea consiliului de administrație al sc confort urban s.r.l. constanțaHCL 29/2017Hotărâre privind încheierea unui protocol între municipiul constanța, maundier fides srl și confort urban în vederea realizării…
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.