30 iunie 2026

HCL 199/2026 Constanța adoptată

Hotărâre privind aprobarea actului aditional nr. 10 la contractul de delegare a gestiunii serviciului public de transport local de persoane prin curse regulate in municipiul constanta nr. 215993/01.11.2021, cu modificarile si completarile ulterioare

Denumire
Hotărârea nr. 199 din 2026 a Consiliului Local Constanța
Emitent
Consiliul Local Constanța
Număr
199 / 2026
Data
30 iunie 2026
Localitate
Constanța, județul Constanța
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă actul adițional nr. 10 la contractul de delegare a gestiunii transportului local între municipiul Constanța și CT BUS SA. Practic se modifică sau completează condițiile contractuale existente, cu impact asupra modului în care se furnizează serviciul, respectiv termenele, eventualele costuri sau obligații ale operatorului, și posibile schimbări în zonele deservite sau în modul de raportare. Pentru locuitori, decizia poate însemna eventuale ajustări ale frecvenței curselor, altor condiții de serviciu, precum și eventuale costuri sau investiții ale operatorului în infrastructură și flota, conform actului adițional.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă actul adițional nr, 10 la Contractul de delegare a gestiunii serviciului public de transport local de persoane prin curse regulate în municipiul Constanța, aprobat prin H.C.L. nr. 362/2021, cu modificările şi completările ulterioare, conform anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

( ROMÂNIA JUDEŢUL CONSTANŢA MUNICIPIUL CONSTANŢA CONSILIUL LOCAL HOTĂRÂRE privind aprobarea actului adițional nr. 10 la Contractul de delegare a gestiunii serviciului public de transport local de persoane prin curse regulate în municipiul Constanţa nr. 215993/01.11,2021, cu modificările şi completările ulterioare Consiliu! local al municipiului Constanţa întrunit în ședința ordinară din data de_594 ; Având în vedere: -proiectul de hotărâre nr. «000 /_osag -referatul „d probare al domnului primar înregistrat sub nr. lt 952 9.06.dai în calitatea sa de inițiator; | - raportul de specialitate al Serviciului drumuși, parcări și transport din cadrul Direcţiei servicii publice, înregistrat sub nr. / 0G.8 - avizul Comisiei de specialitate nr. 1 - studii, prognoze economico-sociale, buget, finanţe și administrarea domeniului public și privat al municipiului Constanţa; - avizul Comisiei de specialitate nr. 3 pentru servicii publice, comerț, turism și agrement; - avizul Comisia de specialitate nr. 5 pentru administraţie publică, juridică, apărarea ordinii publice, respectarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeanului; În conformitate cu prevederile: - Regulamentul (CE) nr. 1370/2007 al Parlamentului European şi al Consiliului din 23 octombrie 2007 privind serviciile publice de transport feroviar şi rutier de călători şi de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 1191/69 şi nr. 1107/70 ale Consiliului, cu modificările ulterioare; - Legea nr. 92/2007 a serviciilor publice de transport persoane în unităţile administrativ-teritoriale, cu modificările și completările ulterioare; - Legea nr. 51/2006 a serviciilor comunitare de utilități publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Luând în considerare: - H.C.L. nr. 362/2021 privind delegarea gestiunii serviciului public de transport local de persoane prin curse regulate către societatea CT BUS S,A. și atribuirea contractului de deiegare a gestiunii serviciului public de transport local de persoane prin curse regulate în municipiul Constanţa; - contractul de delegare a gestiunii serviciului public de transport local de persoane prin curse regulate în municipiul Constanţa nr. 215993/01.11.2021, cu modificările și completările ulterioare; - H.C.L. nr. 99/2024 pentru aprobarea actului adițional nr. 6 la Contractul de delegare a gestiunii serviciului public de transport local de persoane prin curse regulate în municipiul Constanța nr. 215993/01.11.2021, cu modificările și completările ulterioare; - H.C.L. nr, 409/2025 privind aprobarea actului adițonal! nr. 9 la Contractul de delegare a gestiunii serviciului public de transport local de persoane prin curse regulate în municipiul Constanţa nr. 215993/01.11.2021, cu modificările şi completările ulterioare; - achiziția staţiilor de autobuz din cadrul proiectului „Îmbunătăţirea mobilității în municipiul Constanța, zona bd. 1 Mai - Şoseaua Mangaliei”, înregistrat sub nr. 197706/05.10.2021, precum și de încheierea contractului de furnizare autobuze electrice și stații de încărcare lentă şi rapidă, în cadrul proiectului „Achiziţia de autobuze cu emisii de carbon scăzute, destinate transportului public și crearea infrastructurii aferente", înregistrat sub nr. 8189/15.01,2025; - raportul de audit tehnico - economic pentru anul 2025 cu privire la verificarea cheltuielilor privind costul/km al Contractului de delegare a gestiunii serviciului public de transport local de persoane prin curse regulate în municipiul Constanța nr. 215993 din 01.11.2021, recepționat prin procesul verbal de recepţie nr. 101892/29.04.2026. În temeiul prevederilor art. 129 alin. (2) lit. d), alin. (7) lit. n) și art. 196 alin. (1) lit. a) din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare; HOTĂRĂȘTE: Art. 1 - Se aprobă actul adițional nr, 10 la Contractul de delegare a gestiunii serviciului public de transport local de persoane prin curse regulate în municipiul Constanța, aprobat prin H.C.L. nr. 362/2021, cu modificările şi completările ulterioare, conform anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art. 2 - Se împuterniceşte primarul municipiului Constanţa, domnul Vergil (A) Chiţac, să semneze actul adițional nr. 10 la Contractul de delegare a gestiunii serviciului public de transport local de persoane prin curse regulate în municipiul Constanţa nr, 215993/01.11.2021, cu modificările şi completările ulterioare. Art. 3 - Compartimentul secretariat, relaţii consiliul local, administrația publică și fond funciar va comunica prezenta hotărâre societății CT BUS S.A., Direcţiei servicii publice și Direcţiei financiare, în vederea ducerii la îndeplinire şi Instituţiei prefectului - judeţul Constanţa, spre știință, Prezenta hoțărâre a fost votată de consilierii locali astfel: IA pentru, —___ împotrivă, —___ abţineri, La data adoptării sunt în funcţie 94-— de consilieri din 27 membri. PREŞEDINTE ŞEDINŢĂ, , (0) copeici Sita POMAN CONT! MNEAZĂ - SECRETAR G L, Fulvia = A a DINESCU Nr 04 50.06.9096 . Anexă la H.C.L. nr. 193 9996 ROMÂNIA JUDEȚUL CONSTANTA MUNICIPIUL CONSTANTA CONSILIUL LOCAL Act adiţional nr. 10/_____/______ la CONTRACTUL de delegare a gestiunii serviciului public de transport local de persoane prin curse regulate în municipiul Constanța Nr. 215993/01.11.2021 (1) UAT MUNICIPIUL CONSTANȚA, ca persoană juridică de drept public, legal reprezentată prin Dl. Primar Vergil Chiţac, cu sediul în municipiul Constanţa, bd. pT Tomis nr. 5i, cod de înregistrare fiscala nr. 4785631, având contul nr. RO17TREZ24A840302403000X, deschis la Trezoreria Constanţa, în calitate de delegatar, pe de o parte, denumit în continuare „Delegatarul” şi : (2) Operatorul de transport CT BUS S.A., cu sediul în Constanta,str. Industrială nr. 8, înregistrat la Registrul comerţului cu nr. J13/60/1991, codul unic de înregistrare 1883902 având contul nr. RO23BTRLO01401202694292XX, deschis la Banca Transilvania, reprezentat legal prin Director general Popa Fănel, în calitate de delegat, denumit în continuare Operatorul, pe de altă parte, În continuare denumiți în mod individual „Partea” și în mod colectiv „Părțile”. Având în vedere: . H.C.L. nr. 362/2021 privind delegarea gestiunii serviciului public de transport local de persoane prin curse regulate către societatea CT BUS SA. și atribuirea Contractului de delegare a gestiunii serviciului public de transport local de persoane prin curse regulate în municipiul Constanţa; [] contractul de delegare a gestiunii serviciului public de transport local de persoane Pa prin curse regulate în municipiul Constanța nr. 215993/01.11.2021, cu atu modificările și completările ulterioare; . contractul de achiziție pentru stații de autobuz, în cadrul proiectului „Îmbunătăţirea mobilității în municipiul Constanța, zona bd. 1 Mai - Şoseaua Mangaliei", înregistrat sub nr. 197706/05.10.2021; [i contractul de furnizare autobuze electrice și stații de încărcare lentă şi rapidă, în cadrul proiectului „Achiziţia de autobuze cu emisii de carbon scăzute, destinate transportului public și crearea infrastructurii aferente”, înregistrat sub nr. 8189/15.01.2025; raportul de audit tehnico - economic pentru anul 2025 cu privire la verificarea cheltuielilor privind costul/km al Contractului de delegare a gestiunii serviciului public de transport local de persoane prin curse regulate în municipiul Constanţa nr. 215993 din 01.11.2021, recepționat prin procesul verbal de recepţie nr, 101892/29.04.2026 H.C.L. nr. / | pentru aprobarea actului adițional nr. 10 la Contractul de delegare a gestiunii serviciului public de transport local de persoane prin curse regulate în municipiul Constanța nr. 215993/01.11.2021, cu modificările și completările ulterioare. Prin urmare, luând în considerare cele de mai sus, Părţile convin să încheie prezentul act adițional după cum urmează: Art. 1 Articolul 6.1 din Capitolul 6 „REDEVENŢA” se modifică și va avea următorul cuprins: „Art. 6.1 In schimbul dreptului și obligaţiei de exploatare a bunurilor de retur puse la dispoziție de către Delegatar, prevăzute în Anexa 4.1 a prezentului Contract, Operatorul se obligă să plătească Delegatarului o redevenţă calculată la valoarea de 2,99% din valoarea amortizării anuale a bunurilor concesionate: a) 104 autobuze ISUZU achiziționate de municipiul Constanţa din împrumutul BERD, cu valoarea de inventar la data concesionarii de 73.691.993,49 lei, având valoarea anuală a amortizării de 12.282.000,00, și o durată de viață rămasă de 1 an, din durata normală de funcţionare de 8 ani conform Catalogului privind clasificarea și duratele normale de funcționare a mijloacelor fixe, aprobat prin HG nr. 2139/2004, cu modificările și completările ulterioare; b) 20 de autobuze electrice BYD 12 şes - cod SMIS 127739 achiziţionate de municipiul Constanţa în parteneriat cu Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației prin Programul Operațional Regional 2014 - 2020, cu valoarea de inventar de 77.906.141,30 lei, având valoarea anuală a amortizării de 19.887.943,20 şi o durată de viață rămasă de 3 luni, din durata normală de funcţionare de 4 ani conform Catalogului privind clasificarea și duratele normale de funcționare a mijloacelor fixe, aprobat prin HG nr. 2139/2004, cu modificările și completările ulterioare; c) 20 de staţii de încărcare lentă HVC-PA (50kW) - cod SMIS 127739 achiziţionate de municipiul Constanţa în parteneriat cu Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administraţiei prin Programul Operaţional Regional 2014 - 2020, cu valoarea de inventar de 2.279.269,44 lei, având valoarea anuală a amortizării de 285.945,72 și o durată de viață rămasă de 4 ani, din durata normală de funcţionare de 8 ani conform Catalogului privind clasificarea și duratele normale de funcționare a mijloacelor fixe, aprobat prin HG nr. 2139/2004, cu modificările și completările ulterioare; d) 5 staţii de încărcare rapidă HVC-PD 300 kW CE - cod SMIS 127739 achiziţionate de municipiul Constanţa în parteneriat cu Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației prin Programul Operaţional Regional 2014 - 2020, cu valoarea de inventar de 2.706.630,95 lei, având valoarea anuală a amortizării de 339.561,00 și o durată de viață rămasă de 4 ani, din durata normală de funcţionare de 8 ani conform Catalogului privind clasificarea și duratele normale de funcționare a mijloacelor fixe, aprobat prin HG nr. 2139/2004, cu modificările și completările ulterioare; €) 21 de autobuze electrice GRANTON, achiziţionate în cadrul proiectului „Achiziție mijloace de transport public - autobuze electrice 10 metri șes, Alexandria, Brăila, Constanţa, Dr. Tr. Severin, Focşani, Slobozia", cod SMIS 129112, cu valoarea de inventar de 55.958,532,24 lei, având valoarea anuală a amortizării de 7.007.966,88 și o durată de viață rămasă de 5 ani, din durata normală de funcţionare de 8 ani conform Catalogului privind clasificarea și duratele normale de funcţionare a mijloacelor fixe, aprobat prin HG nr. 2139/2004, cu modificările și completările ulterioare; f) 21 de staţii de încărcare lentă HK-60-BE1/60kW, achiziţionate în cadrul proiectului „Achiziţie mijloace de transport public - autobuze electrice 10 metri șes, Alexandria, Brăila, Constanţa, Dr. Tr. Severin, Focşani, Slobozia", cod SMIS 129112, cu valoarea de inventar de 2.783.174,58 lei, având valoarea anuală a amortizării de 349.827,48 și o durată de viață rămasă de 5 ani, din durata normală de funcţionare de 8 ani conform Catalogului privind clasificarea și duratele normale de funcționare a mijloacelor fixe, aprobat prin HG nr. 2139/2004, cu modificările și completările ulterioare; g) 5 staţii de încărcare rapidă marca HIKONICS HKC-270-100-E1, achiziţionate în cadrul proiectului „Achiziție mijloace de transport public - autobuze electrice 10 metri șes, Alexandria, Brăila, Constanţa, Dr. Tr. Severin, Focşani, Slobozia”, cod SMIS 2 129112, cu valoarea de inventar de 6.507.235,14 lei, având valoarea anuală a amortizării de 815.502,84 și o durată de viață rămasă de 5 ani, din durata normală de funcţionare de 8 ani conform Catalogului privind clasificarea și duratele normale de funcţionare a. mijloacelor fixe, aprobat. prin HG nr. 2139/2004, cu modificările și completările ulterioare; h) 125 adăposturi modulare stații autobuz, cu valoarea de inventar de 11.779.664, 89 lei, având valoarea anuală a amortizării de 1.476.295,08 și o durată de viață rămasă de 4 ani, din durata normală de funcţionare de 8 ani conform Catalogului privind clasificarea și duratele normale de funcţionare a mijloacelor fixe, aprobat prin HG nr. 2139/2004, cu modificările și completările ulterioare; i) 22 de autobuze electrice KARSAN, achiziţionate în cadrul proiectului „Achiziţia de. autobuze cu emisii de carbon scăzute, destinate transportului public și crearea infrastructurii aferente", cu valoarea de inventar de 61.519.485,50 lei, având valoarea anuală a amortizării de 15.379.871,76 și o durată de viață rămasă de 4 ani, din durata normală de funcţionare de 4 ani conform Catalogului privind clasificarea și duratele normale de funcţionare a mijloacelor fixe, aprobat prin HG nr. 2139/2004, cu modificările și completările ulterioare; j) 22 de staţii de încărcare lentă, achiziţionate în cadrul proiectului „Achiziţia de autobuze cu emisii de carbon scăzute, destinate transportului public și crearea infrastructurii aferente", cu valoarea de inventar de 1.697.025,00 lei, având valoarea anuală a amortizării de 212.129,28 și o durată de viață rămasă de 8 ani, din durata. normală de funcţionare de 8 ani conform Catalogului privind clasificarea și duratele normale de funcționare a mijloacelor fixe, aprobat prin HG nr. 2139/2004, cu modificările și completările ulterioare; k) 7 staţii de încărcare rapidă, achiziţionate în cadrul proiectului „Achiziţia de autobuze cu emisii de carbon scăzute, destinate transportului public și crearea infrastructurii aferente", cu valoarea de inventar de 1.336.989,50 lei, având valoarea anuală a amortizării de 167.123,88 și o durată de viață rămasă de 8 ani, din durata normală de funcţionare de 8 ani conform Catalogului privind clasificarea și duratele normale de funcționare a mijloacelor fixe, aprobat prin HG nr. 2139/2004, cu modificările și completările ulterioare. Valoarea anuală a redevenţei pentru 104 autobuze achiziţionate din împrumutul BERD, 20 autobuze electrice BYD, 20 de staţii de încărcare lentă şi 5 staţii de încărcare rapidă achiziţionate prin Programul Operaţional Regional 2014 - 2020, 21 autobuze electrice GRANTON, 21 de staţii de încărcare lentă şi 5 staţii de încărcare rapidă achiziţionate în cadrul proiectului „Achiziţie mijloace de transport public - autobuze - electrice 10 metri șes, Alexandria, Brăila, Constanţa, Dr. Tr. Severin, Focşani, Slobozia", cod SMIS 129112, 125 adăposturi modulare stații autobuz, 22 de autobuze electrice KARSAN, 22 de staţii de încărcare lentă şi 7 staţii de încărcare rapidă achiziţionate în cadrul proiectului „Achiziţia de autobuze cu emisii de carbon scăzute, destinate transportului public și crearea infrastructurii aferente", care se constituie în bunuri concesionate a fost calculată la 1.740.304,60 lei, valoare calculată ca procent de 2,99% din valoarea amortizării aferentă unei perioade de 12 luni de utilizare a bunurilor în sistem de concesiune. Valorile calculate ale redevenţei pe anii de derulare a contractului sunt conform tabelului următor: Anul 01/01 - 30/06/2026 01/07 - 31/10/2026 (1) Valoarea rămasă a mijloacelor fixe primite în administrare 47.367.945,18 224.474.148,54 (II) Valoarea redevenţei 477.610,42 580.101,52 (III) Amortizare anuală 42.643.787,16 58.204.167,12 Diferenţa valorii redevenţei _ 42.166.176,74 57.624.065,60.. Art. II Anexa 2.2 - „Program de circulaţie autobuze” din Anexa 2 -„Programul de transport” se modifică şi se înlocuieşte, conform anexei nr. 1 care face parte din prezentul act adițional. Art. III Anexa 4.1.1 - „Bunuri puse la dispoziţie de către Autoritatea Contractantă” din Anexa 4.1 - „Bunuri de retur” parte integrantă din Anexa 4 - „Bunuri Utilizate de Operator în Executarea Contractului” se modifică şi se înlocuieşte, conform anexei nr, 2 care face parte din prezentul act adițional. Art. IV Anexa 5.2 - „Lista Mijloacelor de Transport Utilizate la Prestarea Serviciului Public” din Anexa 5 - „Mijloace de Transport” se modifică şi se înlocuieşte, conform anexei nr. 3 care face parte din prezentul act adițional. Art. V În cuprinsul articolului 9.1, din Capitolul 9 „COMPENSAȚIA” prevederile referitoare la costul unitar se modifică după cum urmează: - Cost unitar în perioada 01.07.2026 - 31.10.2026 este de 13,11 lei/km. Art. VI Articolul 9.19 din Contract, se modifică şi va avea următorul cuprins: „9.19. Valoarea totală a prezentului Contract este de 581.061.251,52 lei, fără TVA.” Art. VII Anexa 10.1- Metodologia de Calcul a Costului Unitar/Kilometru din Anexa 10 — „Calculul Costului Unitar pe Kilometru” la contract se modifică şi se înlocuieşte, conform anexei nr. 4 care face parte din prezentul act adițional. Art. VIII Anexa 17 - „Estimarea Anuală a Compensaţiei” la contract se modifică şi se înlocuieşte, conform anexei nr. 5 care face parte din prezentul act adițional. Art. IX Celelalte prevederi ale Contractului nr. 215993/01.11..2021 rămân neschimbate. Prezentul act adiţional a fost semnat astăzi, „ în 2 (două) exemplare originale, din care 1 (un) exemplar pentru Delegatar şi 1 (un) exemplar pentru Operator. DELEGATAR, OPERATOR, MUNICIPIUL CONSTANTA CT BUS S.A PRIMAR, DIRECTOR GENERAL, VERGIL CHIŢAC VIZAT C.F.P. DIRECŢIA FINANCIARĂ DIRECTOR EXECUTIV, DIRECȚIA SERVICII PUBLICE DIRECTOR EXECUTIV, SERVICIUL JURIDIC, ÎNTOCMIT, PREȘEDINTE ȘEDINȚĂ, ORRNCLUAA-OĂERNA COMA DIRECTOR ECONOMIC, INGINER ŞEF, SERVICIUL JURIDIC, VIZAT C.F.P.P. CÂNTRAŞEMNEAZĂ SEGĂETAR GENERAL, rii VA ANEQNELA DINESCU ANEXE LA CONTRACTUL DE DELEGARE A GESTIUNII SERVICIULUI PUBLIC DE TRANSPORT LOCAL DE PERSOANE PRIN CURSE REGULATE ÎN MUNICIPIUL CONSTANŢA Nr, 215993/01.11.2021 modificate prin Actul Adiţional nr. 10/ / _- Cuprins: Anexa 1 la Actul Adiţional 10 - Programul de transport (Anexa 2 - Programul de transport) Anexa 2.2 - Program de circulaţie autobuze Anexa 2 la Actul Adiţiona! 10 - Bunuri Utilizate de Operator în Executarea Contractului (Anexa 4 — Bunuri Utilizate de Operator în Executarea Contractului) Anexa 4.1 - Bunuri de Retur Anexa 4.1.1 — Bunuri de Preluare Anexa 3 la Actul Adiţional 10 - Mijloace de Transport (Anexa 5 - Mijloace de transport) Anexa 5.2 - Lista Mijloacelor Utilizate la Prestarea Serviciului Public “=” Anexa 4 la Actul Adiţional nr. 10 - Calcul costului unitar pe kilometru (Anexa 10 - Calcul costului unitar pe kilometru) Anexa 10.1 - Metodologia de calcul a costului unitar/kilometru Anexa 5 la Actul Adiţional nr. 10 - Estimarea anuală a Compensaţiei Anexa 17 - Estimarea anuală a Compensaţiei Anexa 1 la Actul Adiţional 10 - Programul de transport (Anexa 2 - Programul de transport) Anexa 2.2 - Program de circulaţie autobuze Tabel 1 abel 1 Program normal-zile sărbatori legale (6-7) ervalul de asiune a elor: zilele apa & ÎNumărul de rhijloace de transport: zilele 1-5 (6 -7) s-a |] de-ar | i-a | lucrătoare (1-5)/) Sâmbăta-Duminica Piecări de la capetele:de traseu 1 Dus: Cap linie Sere (Confort Urban) - ISUZU 27 18 27 5,15__| 19,00 Str. Varful cu Dor- Bd. Aurel Vlaicu - Bd. Tomis - Str. Suceava - Str. Și Și - 17= dus Adamclisi - Str. Soveja - Cap Linie (60) [(60)|( 60) (6,00) |(17,00) Soveja . Intors: Cap linie Str. Soveja - Bd. Maz 107 18= intors |romis - Bd. Aurel Vlaicu - Str. Vartul u Dor - Cap linie Sere ( Confort lUrban) 258 + 72P 2 3 2 19,40 km 26S + 115P Wlolw 2-43 Dus; Cap linie Tomis Nord (Ciresica) - ISUZU 5 5 7 7 9 11 5,15_| 23,00 IStr.Cpt.Dobrilă Eugeniu - Str. Suceava - Bd.Tomis - Bd. Mamaia - Str. Răscoala din 1907 - Bd. Ferdinand - 25= dus (Str. Th.Burada - Bd.1 Mai - Maz107 [(10')| (10) |(10')[(10')| (11) | (15') | (5,45) [(23,00) IStr.Caraiman- [...]

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: pmconline.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă