HCL 16/2018 Constanța adoptată
Hotărâre privind completarea și actualizarea inventarului bunurilor care aparțin domeniului privat al municipiului constanța
- Denumire
- Hotărârea nr. 16 din 2018 a Consiliului Local Constanța
- Emitent
- Consiliul Local Constanța
- Număr
- 16 / 2018
- Data
- 30 ianuarie 2018
- Localitate
- Constanța, județul Constanța
- Stare
- adoptată
Ce se aprobă
Se aprobă completarea şi actualizarea "Inventarului bunurilor care aparţin domeniului privăt al municipiului Constanţa”, aprobat prin H.C.L. nr.109/2005, cu următoarele imobile (terenuri si clădiri), conform anexelor nr.1-24 ce fac parte integrantă din prezenta hotărâre
Documente
Text
CONSTANTA ROMÂNIA
Ş ly €& JUDEŢULCONSTANŢA
"0 MUNICIPIUL CONSTANŢA
i CONSILIUL LOCAL
dica Aia HOTĂRÂRE
privind completarea şi actualizarea inventarului bunurilor care
aparţin domeniului privat al municipiului Constanţa
Consiliul local al municipiului Constanţa, întrunit în şedinta ordinară din data
de__.5/. .
Având în vedere expunerea de motive înregistrată sub nr.6520/16.01.2018 a
domnului primar Decebal Făgădău, raportul Comisiei de specialitate nr.2 de organizare
şi dezvoltare urbanistică, realizarea lucrărilor publice, protecţia mediului înconjurător,
conservarea monumentelor istorice şi de arhitectură, raportul Comisiei de specialitate
nr.5 pentru administraţie publică, juridică, apărarea ordinii publice, respectarea
drepturilor şi libertăţilor cetăţeanului şi raportul Direcţiei patrimoniu și cadastru
înregistrat sub nr.6521/16.01.2018;
Văzând H.C.L. nr. 109/2005 privind centralizarea inventarului bunurilor care
aparţin domeniului privat al municipiului Constanţa cu completările şi modificările
ulterioare ;
Luând în considerare prevederile art. 4 din Legea nr. 213/1998 privind bunurile
proprietate publică;
În temeiul prevederilor art. 36 alin. 2 lit. c și art. 115 alin.1 lit. b din Legea
nr.215/2001 privind administraţia publică locală, republicată.
HOTĂRĂŞTE:
Art. 1 - Se aprobă completarea şi actualizarea "Inventarului bunurilor care aparţin
domeniului privăt al municipiului Constanţa”, aprobat prin H.C.L. nr.109/2005, cu
următoarele imobile (terenuri si clădiri), conform anexelor nr.1-24 ce fac parte
integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2 - Se aprobă completarea şi actualizarea "Inventarului bunurilor care aparţin
domeniului privat al municipiului Constanţa” conform anexei nr.25 care face parte
integrantă din prezenta hotărâre, cu valorile juste de inventar, stabilite pentru
terenurile dobândite cu titlu gratuit, iniţial inventariate în domeniul privat al
municipiului Constanţa cu valoare "0".
Art. 3 - Se aprobă actualizarea suprafețelor măsurate pentru imobilul situat în
str.Ilarie Voronca nr.6 conform anexei nr.3 din prezenta hotărâre.
Art. 4 — Se aprobă anularea anexei nr.4 la H.C.L.nr.228/2007, poziţia privind
imobilul situat în bd.Tomis nr.56, deorece planul anexat la aceasta nu corespunde cu
realitatea din teren.
Art. 5 — Se aprobă modificarea H.C.L.nr.109/2005, poziția privind imobilul situate
în zona Faleză Nord-Pescărie în sensul că în loc de suprafața de 1717,52mp se va citi
suprafața 1718mp conform planului de amplasament și delimitare a imobilului care
face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 6- Compartimentul relații consiliul local și administrația locală va comunica
prezenta hotărâre Direcţiei patrimoniu și cadastru, R.A.E.D.P.P. Constanţa, Direcţiei
autorizare și sprijin operatori economici, Direcţiei financiare si S.P.1.T. Constanţa, în
vederea aducerii la îndeplinire, precum şi Instituţiei prefectului judeţului Constanţa,
spre stiință.
Prezenta hotărâre a fost votată de consilierii locali
astfel: 25 pentru,___—__ împotrivă, =——____abțineri,
La data adoptării sunt în funcţie consilieri din 27 membri.
PREŞEDINTE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ
CI Ș SECRETAR,
VOM Ă
ste PP aan MARCELA ENACHE
CONSTANŢA
NR 1 apple
4)
Lă
3
i
ANEXA nr. 1.35 la Regulament
SERVI
PRIMĂRIA MUNISI FIULUI Saare
VIZAȚ SPRE NESCHIMBA?
Ni. 15o$4g SCHIMBARE
PLAN DE AMPLASAMENT ŞI DELIMITARE A IMOBILULUI
Scara 1 : 500
Suprafaţa masurată a aaa
Nrcad. _a imobilului (mp) Adresa imobilului
AU) 2/5 1718 Zona Faleză Nord Pescărie, Municipiul Constanţa __]
[_ Nr. Carte Funciară Unitatea Adroinistrativ Teritorială (UAT)
Constanţa
_LN-308260. soia
E E
ă l 3
săi / E
CIUL CADASTI :,
oara
ÎN-308795
T N-308195|
A. Date referitoare la teren
_L]
Nr. | Categoria de | Su |
parcelă talosinţe ia Menţiuni
| ] | Co 1718 Împrejmauire: 1-2 neîmprejmuit, 2-3 gard din panouri metalice, 3-4 neîmprejmuit,
4-1 gard din prefabricate de beton
|____ TOTAL 1718
. B. Date referitoare la construcții
Suprafața
Cod Destinația | constr.la sol Menţiuni
_(mp)
CI | CAS 765 Corp cazăre (sediu administrativ) - construcţie nefinalizată
TOTAL 765 —
Suprafaţa totală măsurată a imobilului = 1718 map ]
Suprafaţa din act = 1717.50 mp
Executant: P.F.A.Tudor GHIŢĂ să E lic, 20 nspector__
onfi măsarătorilor Ia teze” EX icaituti a iz afiitilttGigă
pura Pi ini De e UL ai LA culpa pai
Ş AUTORizane £ Setonătura și pereb
Ei Seria RO-cT.p & Deta: își
: Nr. D007 $,
(4, TUDOa GniȚ, E
a, >
Semnătura şi ştampila CNA
Data: 02.03.2017 Ştampila BCPI
|
trim eee ea e
ST zip,
" CONSTANTA ROMANIA
SA tsi] JUDETUL CONSTANTA
"30 MUNICIPIUL CONSTANTA
CONSILIUL LOCAL
ANEXA NR. i LA H.CL. NR. /£/. 272/7
Elemente identificare “Suprafaţă
bun Observatii
Teren situat în
str.Hatman Arbore
nr.56 Teren=370 mp
Legea nr. 213 / 1998
H.C.L.nr.420/2001
Identificare imobil
nr.132216/21.12.2017
PREŞEDINTE ŞEDINŢĂ,
Că joc. aere
2 2 CONTRASEMNEAZĂ
SECRETAR,
gONSTANTA ROMANIA MARCELA ENACHE
(i $ JUDETUL CONSTANTA iu:
it MUNICIPIUL CONSTANTA
CONSILIUL LOCAL -
OMS n
Cousranrsahh
ANEXA NR. 2 LA H.C.L. NR. ALI
Elemente identificare Suprafaţă
bun Observatii
Legea nr. 213 / 1998
H.C.L. nr.420/2001,
Diferenţă din măsurători
Teren în indiviziune
Din suprafaţă totală de
teren măsurată parte
(S=268mp) constituie
proprietate privată
Identificare imobil
nr.140164/14.12.2017
Teren situat în str.Alecu
Russo nr.4 ,
Teren=83 mp
PREŞEDINTE ŞEDINŢĂ,
- Coop ran
o — >
CONTRASEMNEAZĂ
SECRETAR,
MARCELA ENACHE
PRIMĂRIA MUNIGIPIULUI CONSTANTA
„"SERVIGIUL CADASTRU” “+
PRE NESCHIMBARE „|;
„32375 CHIMBARE
_A. Dâtă referitoare ls torera
Suprafaţa (mp) i Mentiuni
370 imobil imprejmnuit .
2 370
P
2 B. Date referitoare ja constructii
£ Cod __| Destinatia | Suprafata construita la sol (mp) Mentiuni
Ri c1 CL i 102 Locuinta partar; Suprafata construita desfasurata S = 102 mp.
Ş c2 _] CA 23 Anexa parter. Suprafata construita desfasurata SE 23 mp.
Total 125 E
PREȘEDINTE-ȘRBII
Suprafata masurata a imobilului = 370np 3)
CP Y26 da,
_ Suprafata din acte = 325 mp (2 n ar
î
ş
3
>
a 5
E e
N 1:1P "IS0IN ” WBEA
NOI! vino bă
87
| | Plan de Situatie
SCARA: 1 : 200
! Nr. Cadastral Spretua masurata a Adresa imobilului:
351 'Stradă Alecu Russo, nr. 4, mun. Constanţa
0 | ÎNr. Cartea Funciara î | Unitatea Administrativ Teritoriala (UAT)
Constanța
SERVIGIOI AULUI CONSTANȚA
CONTRASEMNEAZĂ Vizat sp -
SECRETA ZA n SPRE NESCHIMBARE
aaa _| iti pi INAEHE
e A
SEDINTE ş EDINȚA—
Ci pepe
A
A. Date referitoare Ja țeren
Nr. | Categorie de Suprafata PRI
Parcela | _ folosinta (mp) Mentine
4 | i Irobilul este delimitat de gard plasa intre punctele 1-2-3 și 45, de limita
E + ȘI aa | 1 Ce | 351 constructiei si de gard plasa partial intre 5-6, de gard lemn intre 6-1 si este
(6) neimprejmuit intre 3-4
Total 351
6) TA B. Date referitoare Ja construefii
FI - 6 Cod Destinatia Suprafata construita la sol . Mentiuni
14 ecu RUSSO EA (mp)
£ 1 Strada E A : cu cu 109 Locuinta (Parter), Supr. constr. desfasurata= 109 map,
ă compusa din 5 (cinci) camere si dependinte
PLAN de ÎNCADRARE în ZONĂ cz ca iz Anexa, Supr. conste. Gesfasurate Ț rap:
scara |:5 000 _ Total 1 121
.
i Suprafata totală măsurată a imobilului= 351 m.p.
Executant: P.F.A. Corici Gheorghe
Suprafata din act= 268 m.p.
Confirm executarea măsurătorilor în teren, corectitudinea întocmirii
documentației cadastrale şi corespondența acesteia cu realitatea din'teren
!
De
pt de ta;
Data: 24.10.2017
Inventar de coordonate
Sistem de proiectie STEREO"70
Parcela(1Ce3
3 Nr. |Coordonate pct.de contur| Lungimi
CĂ pet. laturi
„a ct. * mă 4 Im Îpci,isi)
« 5) 1 |302695.007 |787264.812 | 18.031
&i 2 |ae2712.886 |707262.473 | 12806
Ei 3 [a02725.520 |787260.380 | 11.059
+) 4 |02727.210 |7672741.300 | 3.538
5 |aoz717.880 |787273.202 | 24 484
6 |302636.583 |787276.113| 11.410
: S(iCe)=35imp P=84.320n
|
ți % JUDETUL CONSTANTA
| “3% MUNICIPIUL CONSTANTA
CONSILIUL. LOCAL
ba aici
Towis
Consraa traii
ANEXA NR. 3 LA H.C.L. NR. 4 201%
Elemente identificare Suprafaţă
Observatii
bun
Teren=110mp Legea nr. 213 / 1998
Construită totală H.C.L.nr.109/2005,
Imobil situat în C1(D+P)=75mp pagina nr.17
str.larie Voronca nr.6 Construită Solicitare R.A.E.D.P.P.
desfășurată=142 și | nr.13366/21.11.2017 înregistrată
C2(P)=2mp la Primăria municipiului Constanța
sub nr.149831/22.11.2017
PREŞEDINTE ŞEDINŢĂ,
Pe Joe PIPI DBA
—) 32 CONTRASEMNEAZĂ
SECRETAR,
MARGELA ENACHE
Pi
coNSTANT4 ROMANIA
ți & JUDETUL CONSTANTA
ac MUNICIPIUL CONSTANTA
CONSILIUL LOCAL
TOMIS ii
ConsTan Tati
ANEXA NR. 4 LA H.C.L. NR. ZE, /, Z2/4P
Elemente identificare Suprafață Observatii
bun
Legea nr. 213 / 1998
H.C.L.nr.109/2005,
pagina nr.8
Solicitare R.A.E.D.P.P.
nr.13855/29.11,2017
înregistrată la Primăria
municipiului Constanţa sub
nr.153940/03.12.2017
Imobil situat în Teren=404mp
str.Revoluţiei din 22 | Construită C1=256mp
Decembrie 1989 nr.31 Desfășurată
C1=939,51mp
PREŞEDINTE ŞEDINŢĂ,
Coja pr eroi
D=
CONTRASEMNEAZĂ
SECRETAR,
MARCELA ENACHE
Le”
: Plan de amplasament si delimitare a imobilului
k Scara 1:200
- Nr. cadastral Suprafata masurata (mp)| Adresa imobilului :
110 Constanta, Strada Ilarie Voronca nr. 6
Cartea Funciara nr. UAT: Constanta
304209.969
Inventar de coordonate
791584.603
Nr, | Coordonate pct.de contur | Lungimi
: laturi
Pet | Xlm] Yim | Dl)
1] 304195.305| 791591.786| 5.065
2| 304191.643 | 791595.285| 11.287
3| 304199.504| 791603.384| 9.688
4| 304206.582 | 791595.769| 11.389
5| 304198.699| 791588.549| 4.690
S= 110.22 mp
= STANȚA
RIA MUNICIPIULUI CONSTA
PRIMA SERVIGIUL CADASTRU
e
| VIZAT SPRE NESCHIMBEARE E
Nr. (49824 Z
[ad
pete Sopritrsaro |
Zic G A
0ă0l:201.8 Sei
referitoare a țeren CONTRASEMNEAZĂ
Nr, Categorie |Suprafata |valoarede |. a = SEUL AR,
parcela de folosinta | (mp) impozitare (lei) Mentiuni , MARCELA ENAGHE
î_i Ce 110 Limita imobilului este delimitata de constructie si gard. DI
Total 110
B. Date referitoare la constructii
Cod | Destinatia | Suprafata construita Valoare de impozitare Mentiuni
constr. : la sol (mp) (lei)
ci CL 75 Locuinta D+P; S. construita desfasurata= 142 mp;
Nu detine certificat de performanta energetica.
C2 CA 2 W.C.; S. construita desfasurata= 2 mp;
Total 77
Suprafata totala masurata a imobilului = 110 mp
Inspector:
Confirm introducerea imobilului in bazade date integrata
si atribuirea Pag cadastral.
FRI SEDINTE ŞEDINŢĂ,
7.
iz, JEL re Data.
Data: -) CP
Executant: BIZIRU CRISTIAN STEFAN
17.05.2017
RELEVEU C1- Demisol
Scara 1: 100
Nr. Cadastral al terenului | Suprafata utila (mp) | Adresa imobilului:
Constanta, Strada Ilarie Voronca nr. 6
ANEXA. L.A |
HCL AU
Ii A
2.40 3.76 ]
3.73
i
3.78
(2)
a78-
(0)
AU
(0)
———s2
3.54
2.65
0)
Nr. incapere | Suprafata utila (mp) „Denumire incapere a
1 Camera 14.10
2 Hol 9.07 PREȘEDINTE ȘEDINȚĂ,
3 Camera 14.12 „?
4 Bucatarie 9.10 c 2] (a [IPAD Ea
5 Vestibul 3.31 EI
5 Baie 3.12 ( 2 O
Suprafata Utila = 52.82 mp N
Suprafata Totala = 52.82 mp E
CONTRASEMNEAZĂ
[a
E PRIMĂRIA MUNICIPIULUI CO
| Za" SERVICIUL CADASTpAISTANTA
E tant, “E &
Biziru Cristian, VIZAT sp E NESCHI MBA
17.05.2017 AN Nr. 44953 pi SARE
/ ŞI - ) Receptionat, În
În e
i Data,
ata
08d20g Ser
RELEVEU C1- Parter
Scara 1: 100
| Nr. Cadastral al terenului ] Suprafata utila (mp) | Adresa imobilului:
|
| Constanta, Strada arie Voronca nr. 6
ANEXA LA
IL
HCLM NR E/ME.
|
4.20
3.97 —
]
| —— 2.54 3.95
4.20
4.20
119
IRASEMNEAZĂ
SECRETAR,
Nr. incapere | Suprafata utila (mp) Denumire incapere a MARCEI A ENACHE
1 Camera 16,67 |
2 Hol 10,59
3 Camera 16,46 PREŞEDINTE ȘEDINȚĂ;
4 Vestul 7.78 ,
5 Hol 3.21 ci Zoe POI arcr3 10
6 W.C.
Suprafata Utila = 54.36 mp
Suprafata Totala = 54.36 mp
. RIZARE
AUTORIZI RE 20 3)
PRIMĂRIA MUNICIPIULUI CONSTANŢA
SERVICIUL CADASTRU
VIZAT SPRE NESCHIMBARE
Receptionat, Nr. (4 28 A Vi
Data, o Deta 8 7), ala |
o
d
PINA a e n se
EI PLAN DE AMPLASAMENT SI DELIMITARE A IMOBILULUI
ă [i Scara 1:200 ,
Ă Nr cădastra! | Suprafata masurata a imobilului (mp) Adresa imobilului
404 |STR. REVOLUTIEI DIN 1989 NR. 31, MUN, CONSTANTA, JUD. CONSTANTA!
"Nr. Cartea Funciara Unitatea Administrativ Teritoriala (UAT)
| CONSTANTA
parcela (ice) Parcela (C1)
Ne. |oordonate pet-de centuz| Lungimi na. [Eoordonate pot„de conturi lungit
Pet. i seturi tă laturi
i X_[n] Y Im Dita î+3) x îm) X m) _|ptisit)
2[303538:083|792901.414 :
STR. RISTEA GEORGESCU 3 |202538.s80 192839.40. 22 [303551 087 [292906 Er
Ă 2|303539.5201792896.
NC 238478 5130358 .910 [792896.440
6303541583 |792886.223
+]303542: 190 |192a86. 220
8|303542.270
3|303548.951
1 K
loas60| _|_ (303560 32 |303558-450
Î 13 |303558.510
14 |303558-560
15|303559.820 23 [303542. 532
a 30 [303542 654 792893. 834
E: 9 [rsâaoz:730 31 [303544 412 |792893.073
|192905:s: =
zi 4 192905. 509 S161y=256_26mp __P=2.975m
Z p 18 [303240 :a20 [1923061179
[=] 3 20 |303538:425 |192906. 365 parcela (62
Zoe =
ii Ş E: (ace) =403-7imp__2519-803. cronic Ve Enacae înagaI
E & ii laturi
5 3 4 . x_1m] Y (m) |Dtisit)
PN î31303540.920|732906-719| 4.270
9
> 9 2 32 |203541.979 [792902 .643 00)
a Z 2 c1 33 [303541 : 502 [792902 433
[d EI 2 79290115
; 3 D+P+1+POD 1 [303536 940 |792905.270
E 20303539. 425 |792906.365
o CONTRASEMNEAZĂ ECE RET CREZETI
: SECRETAR, :
: . parcela (C3)
MARCELA le HE uz. Ecorăonate pet.de gontur| bongini
Pet. datuzi
X_[n) Y (m) citi)
33|3035a1.302]732902.493| 2.152)
34|3035421096|792900-413| 3.563
3|30353g!660|792899-401| 2.101
2 |303538.083|792901.425 | 3.585
( - si-i se REȘEIENTE SEDIN Tia
i Cayoe e
0.51m _
303540] _|_ [303540] [d j
] A Date referitoară Ia teren. ii
Nr | Categoria d Suprafata
paxtzia “agora ş le) Mentiuni
: 1 [3 404 Teren intravilan imprejmult
Total 404
B. Date referitoare Iă EREI
Cod | Destnata | Suprafata pazita la sol Mentiuni
[ă C1 CL 256 LOCUINTA (D+P+1+P0D) S.CONSTR. DESF= 939.51mp
ki c2 CL 18 ZOCUINTA (P) S.CONSTR. DESF= 18mp
PRIMĂRIA MUNICIPIULUI CONSTANȚA [= CA EI MAGAZIE LEMN (P) S.CONSTR. DESF = 8mp
SERVICIUL ADASTRU Total 282
Suprafata totala masurata a imobilului = 404 mp
” cazi SPRE NESGHIMBARE e er dn Bt E amet: Mp
Nr. (524 Executa, J A Inspector
Confirm ex; rea masurațorilor la teren, Confirm introducerea imobilului în baza de date integrata si
corectitudinea fntocmirii docurmieatatiej cadastrale si atribuirea numarului cadastral
[ Sb) E, coresșiond 1, gi, rezltatea di teren
i It: Semnatura si parafa
Dat:
EI Semnati a silstampila /
si mata. NOTENERIE 2047. Stampila BPI
[792880|
ANEXA NR.1.37 |
RELEVEU C1 - PARTER
SCARA 1:100 ]
[
ă
, * Nr. cadastral TSuprafata Adresă imobilului | si
| : | trap) i
! | STR. REVOLUTIEI DIN 1989 NR. 31, !
, MUN. CONSTANTA, JUD. CONSTANTA |
|
i Cartea Funciara colectiva nr. UAT CONSTANTA j : -
| iCod unitate individuala (0) CF îndiviauat | i
| i
Rr. | Denumire Suprafata DL
| | Pa lcam.| camera trmp] -
5: Î y MARCHIZA ECE)
| Le â_in 0 2 _Î CAMERA 26.77
3 HOL 17.67
4 _| CAMERA 18.52
| 5 | CAMERA 13.62
d | , S_[EAE 6:51
=
= 8_| CAMARA 5.17
| [] i i 9-| HOL 2.18
a! ECIBII 3.04
PR ] : 11 | CAMERA 16.00
H = | 12 | CAMERA 17.50
33| HOL 4-05
= f | 14 | HOL 5.89
o i 15 | CAMERA 13.54
2] 16 | CAMERA 3.00
Ed 17 | BUCATARIE 3.00
Ă | Suprafata utila = 179-70
rr 38| TERASA 452
Tis 300 19 | SCARI 1.84,
NI bi == zi SCARI 7.65 IN
| co a> 24 | SCARI 6.98 C )
NIRASEMNEAZĂ Suprafata totala = 200,69 ji
] ; u ECRETAR, Executant: Data
G 5]| | MARCELAEyAoRE 5
Ă . put STAN LIVRE = NOIEMBRIE 2017
CERTIFICAT
| E
300 fă
a artei
> ARĂ Receptionat:
PRESEI SEDINȚĂ
|_|
i
| j ANEXA NR.1.37
i j RELEVEU C1 - DEMISOL - .
| Ei SGARA 1:100 ,
! i Nr. cadastral | Suprafata | Adresa imobilului LI
i ă Ă ! i _(mp)___-+ |
i i i ' N i STR. REVOLUTIEI DIN 1989 NR. 31, ! |
i : i MUN. CONSTANTA, JUD. CONSTANTA |
! E: "Cartea Funciara colectiva ar. | LUAT 1 CONSTANTA | |
i i “Cod unitate individuala (V) | | CF individuala ! i
| ş
| E ES II RI = |
! 7 |
| |
! TI L “Îi
| | ;
? EI pă Şi] £ pă
ll ş 2) : 5 o îl? 0 ş a
N i CONTRASEMNEAZĂ A
i SECRETAR, (d
«a ah PI MARGELA EMAOHE
= | :
305 FI 377
aza j
p Nr. Denumire [Suprafata
lcam.| camera [mp]
1 CAMERA, 9.98
2 CAMERA 11.26
5 3 CAMERA. 15.54
bi 4 CAMERA. 19.81
5 CAMERA 13.75
6 CAMERA. 17.97
7 CAMERA. 17.62.
8 CAMERA 11.69
za E] HOL 6.10
1 10 | HOL. 17.79
BI 303 11 | HOL. 7.74
! EI EI Suprafata utila = 149.25
L— 4 i biR 12; SCARI 5.88
| I i Di RR i a a 13 | GARAJ 18,31
i 316
Suprafata totala = 173.44
3 8 3 Executant: | Data
[i STAN LIV] o exitule Da ) NOIEMBRIE 2017
3.16 L.] 3.03
==!
PEI4ÂRIA MUNICIPIULUI CONSTANȚA Receptionatt Data
BERVICI IL CADASTRU T PREȘEDINTE ȘEDINȚĂ,
A Pa 00
AT BEAR NESOHIMBARE .
Ir 4835 _ O
aia emnătura
58-42 2o/7- A
ANEXA NR.1.3/
RELEVEU C1 - ETAJ
. SCARA 1:100
Nr, cadastrali “Suprafata : Adresa imobilului ii
i (mp) __!
i i STR. REVOLUTIEI DIN 1989 NR. 31,
| . i MUN. CONSTANTA, JUD. CONSTANTA
“Cartea funciara colectiva nr. ! "UAT. CONSTANTA
"Cod unitate individuala (U)__i | CF individuala;
CONTRASEMNEAZĂ
SECRETAR,
i MARCELA ENACHE
| age
Nr. Denumire | Suprafata
' cam.| camera [mel
j 1 || BUCATARIE. 10.94.
Ă 2_| BUCATARIE 8.22,
i 3_|_ CAMERA 17.16
j a | HOL 8.29
! 5 | HOL 12.01
: & | CAMERA 16.70
j 7_| CAMERA 12.99
| 8_| CAMERA 10.98
; 9_| HOL 2:07
h | 10 | BUCATARIE 6.98.
| i 11 | BAIE 5.04
| | 12 | we. i_297
| 13 | ROL i 19.67
| 14 | HOL Î_ 2,60
15 | CAMERA 119.49
]
C | | Suprafata utila = 156,11
_ | 16 | BALCON ESZI
17 | SCARI 6.98 .
| 18 | SCARI 8.57 C ,
j Suprafata totala = 177,37 i
| Executant: Data
i NOIEMBRIE 201:
Ă
| !
| i PRIMĂRI!: MUNICIPIULUI CONSTANTA
i 4 SERVICIUL CADASTRU Receptionat: | Data
4 VIZAT SPRE NESCHIMBARE
! mr. 163949 PREŞEDINTE ŞEDINŢĂ,
| ; pa: per a et
ANEXA NR.1.37
O
RELEVEU C1 - POD
SGĂRA 1:100
Nr. cadastral Suprafata Adresa imobilului
(mp)
STR. REVOLUTIEI DIN 1989 NR. 31,
| MUN. CONSTANTA, JUD. CONSTANTA
Cartea Funciara colectiva nr. TUAT CONSTANTA
iCoa unitate tidividuala (U) CF individuala
CONTRASEMNEAZĂ
ze A
RIA MUNICIPIULUI CONS
SERVICIUL CADASTRU TANTA
VIZAT. SPRE NESCHIMIEA E
Ni Ai
oa Ce
i
7
f
SECRETAR,
MARGE, RE
Recapitulatie
Nr. Denumire [Suprafata
cam. | camera îrmpă
1_| PAD 171.26
2_| 80xA 10.15
Suprafata utha = 181.41
3 | SCARI 5.18
O
Suprafata totala = 186,59
Executant: Data
a
cennnear “AN NOIEMBRIE 2017
DE -
AUTORIZARE
A)
;
Receptionat: Data
PRESEDINTE SEDII, ec
CONSTANTA ROMANIA
JUDETUL CONSTANTA
MUNICIPIUL CONSTANTA
CONSILIUL LOCAL
i
ros
ConsTanr ip
ANEXA NR. 5 LA H.C.L. NR. 94 ZF
Elemente identificare - Suprafaţă Observatii
bun
Legea nr. 213 / 1998
Imobil situat în Teren=381mp Gin 98/2098,
str.Ștefan cel Mare ConstruităC1=192mp Solicitare R.A.E.D.P.P.
nr.90 cpesfașurată nr.13856/29.11.2017
=444,50mp înregistrată la Primăria
municipiului Constanţa sub
nr.153944/04.12.2017
9 PREŞEDINTE ŞEDINŢĂ, |
A y cpr IV AI
N CONTRASEMNEAZĂ
> SECRETAR,
MARCELA ENACHE
CONSTANT4 ROMANIA dv»
Y fi % JUDETULCONSTANTA
ij :30 MUNICIPIUL CONSTANTA
CONSILIUL LOCAL
ANEXA NR. 6 LA H.C.L. NR. PA Zi
Elemente identificare Suprafață Observatii
9 Legea nr. 213 / 1998
d H.C.L.nr.109/2005,
Imobil situat în pagina nr.6
Teren=455mp
ConstruităC1=253mp
Desfășurată=510mp
str.Karatzali nr.12 Solicitare R.A.E.D.P.P.
nr.12034/26.10.2017
înregistrată la Primăria
municipiului Constanța sub
nr.137831/26.10.2017
PREŞEDINTE ŞEDINŢĂ, ,
2 Jze PI 7 pret
)O— CONTRASEMNEAZĂ
SECRETAR,
MARCELA ENACHE
AF
PLAN DE AMPLASAMENT SI DELIMITARE A IMOBILULUI
| Scara 1:200
Nr. cadastral | Suprafata masurata a imobilutui (mp)! Adresa imobilului
381 STA. STEFAN CEL MARE NR.90, MUN, CONSTANTA, JUD, CONSTANTA
[791280
Nr. Cartea Funciara " Unitatea Administrativ Teritoriala (UAT)
Ă CONSTANTA
| |
[303820
|303820| + V- E
Nr. IEsoxdonate pet.de conturi Lungimi
: laturi
i
- Pet x [m] Y [m] |D(ă,â+l)
1|303793.986|721303.326 3.913
2 |303787.238 |791296.064 2.563
3|303785,493|791294.186) 20.521
4 1303800.770|791280.485 10.463
3
6
7
8
NC 236802 4
- | arcela (ice)
303808.389|791273.314| 12.592
303816.429|791283.005 4.340
303813.1891791285.893 0.954
303812. 477 |791286.528 24.982
Ă S (1Cc)=380.50mp__P=86.322m
Parcela (61) - CONTRASEMNEAZĂ
N. |Coordonate pet.de contur! vongini SECRETAR, .
, Pet. x [m] Y îm) |ptisiti MARGELA ENACHE
7|303813.189|731285.893 3.974 aus
9 |30
[...]
Hotărâri adoptate în aceeași perioadă
HCL 12/2018Hotărâre privind aprobarea costului mediu lunar de întreținere pentru persoanele vârstnice din cadrul căminului pentru persoane…HCL 13/2018Hotărâre privind aprobarea criteriilor de evaluare anuală a performanțelor profesionale individuale și a modelului fișelor de…HCL 14/2018Hotărâre privind aprobarea regulamentului de organizare și funcționare al spitalului clinic de boli infectioase constantaHCL 15/2018Hotărâre privind modificarea hcl nr. 343/2017 privind alocarea unei sume din bugetul local pentru premierea sportivilor…HCL 17/2018Hotărâre privind radierea unor imobile din inventarul bunurilor care aparțin domeniului privat al municipiului constanțaHCL 18/2018Hotărâre privind dezmembrarea unui imobil aflat în domeniul privat al municipiului constanța, str. vasile pârvan nr. 10, în…HCL 19/2018Hotărâre privind aprobarea regulamentului de constituire a dreptului de superficie cu titlu oneros asupra terenurilor aflate în…HCL 20/2018Hotărâre privind aprobarea oportunității vânzării directe a terenului situat în municipiul constanța, str. verde nr. 46, în…
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.