HCL 857/2022 Cluj-Napoca adoptată

Actualizarea indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiții „Modernizare Grădinița Floare de Iris”.

Denumire
Hotărârea nr. 857 din 2022 a Consiliului Local Cluj-Napoca
Emitent
Consiliul Local Cluj-Napoca
Număr
857 / 2022
Localitate
Cluj-Napoca, județul Cluj
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă actualizarea indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiții „Modernizare Grădinița Floare de Iris”, iar lucrările vor fi realizate conform noilor valori aprobate prin anexă, în locul celor din hotărârea din 2018. Se încredințează responsabilitatea implementării Direcției Tehnice, Serviciului Strategie și dezvoltare locală, management proiecte și Direcției Economice. Pentru locuitori înseamnă că proiectul poate primi fonduri suplimentare sau ajustări în termene, iar activitățile vizează modernizarea Grădiniței Floare de Iris.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă actualizarea indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiții „MODERNIZARE GRĂDINIŢA FLOARE DE IRIS”, aprobaţi prin Hotărârea nr. 1001/2018, conform Anexei, care face parte integrantă din prezenta hotărâre

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI CLUJ-NAPOCA HOTĂRÂRE privind actualizarea indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiții „MODERNIZARE GRĂDINIȚA FLOARE DE IRIS” Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca întrunit în şedinţă ordinară, Examinând proiectul de hotărâre privind actualizarea indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiţii „MODERNIZARE GRĂDINIŢA FLOARE DE IRIS” - proiect din iniţiativa primarului; Reţinând Referatul de aprobare nr. 838208/1/1.11.2022 al primarului municipiului Cluj- Napoca, în calitate de iniţiator; Analizând Raportul de specialitate nr. 838295/443/1.11.2022 al Serviciului Tehnic, reparaţii imobile, al Direcţiei Generale Comunicare, dezvoltare locală şi management proiecte - Serviciul Strategie şi dezvoltare locală, management proiecte, al Direcţiei Juridice şi al Direcţiei Fconomice, prin care se propune actualizarea indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiţii „MODERNIZARE GRĂDINIŢA FLOARE DE IRIS”, Văzând avizul comisiei de specialitate; Având în vedere prevederile art. 7 alin. (6), art. 10 alin. (4) şi (6) din H.G. nr. 907/2016, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 43 alin. (2) din Legea nr. 500/2002, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 44 alin. (1) din Legea nr. 273/2006, cu modificările şi completările ulterioare, ale O.G. nr. 15/2021 privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugerare, precum și ale art. 129 alin. (2) lit. b) şi alin. (4) lit. d) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, Potrivit dispoziţiunilor art. 129, 133 alin. (1), 139 şi 196 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, HOTĂRĂȘTE: Art. 1. Se aprobă actualizarea indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiții „MODERNIZARE GRĂDINIŢA FLOARE DE IRIS”, aprobaţi prin Hotărârea nr. 1001/2018, conform Anexei, care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art. 2. Cu îndeplinirea prevederilor hotărârii se încredinţează Direcţia Tehnică, Serviciul Strategie şi dezvoltare locală, management proiecte şi Direcţia Economică. > Nr. 857 din 2 noiembrie 2022 (Hotărârea a fost adoptată cu 23 voturi) CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI CLUJ-NAPOCA Anexă la Hotărârea ur. 93F/2022 Principalii indicatori tehnico-economici aferenți invesiiţiei UTILITĂŢI) MODERNIZARE GRĂDINIŢĂ “FLOARE DE IRIS” (LUCRĂRI DE DESFIINȚARE CORP CI ŞI DESFIINȚARE PARȚIALĂ CORP C2, LUCRĂRI DE CONSTRUIRE, EXTINDERE ȘI MODERNIZARE CORP C2, AMENAJĂRI EXTERIOARE, RACORDURI ȘI BRANȘAMENTE LA a) Indicatori maximali, respective valoarea torală a obiectivului de investiţii, exprimată în lei, cu TVA şi, respectiv, fară TVA, din care construcții montaj (C+M), în conformitate cu devizul general; Valoare Val : : NR | DENUMIREA CAPITOLELOR ŞI SUBCAPITOLELOR DE (fara TVA) TVA (inclusiv CRT CHELTUIELI TVA) lei lei lei TOTAL GENERAL 8.226.294,71 | 1.562.995,99 | 9.789.290,70 DIN CARE: C + M (1.2 + 1.3 + 1.4 + 2 + 4.1 + 4.2 + 5.1.1) 5.515.861,52 | 1.044.584,95 | 6.542.400,48 b) Indicatori minimali, respectiv indicatori de performanţă-elemente, fizice, capacități fizice care să indice | atingerea țintei obiectivului de investiţii — şi, după caz, calitativi, în conformitate cu standardele, normativele şi reglementările tehnice în vigoare; SUPRAFAȚĂ TOTALĂ TEREN 1,636,00 mp SUPRAFAȚĂ TEREN INTRAVILAN 1,636,00 mp SUPRAFAȚĂ TEREN EXTRAVILAN 0,00 mp ş NUMĂR TOPOGRAFIVC/CADASTRAL 331051 NUMĂR CARTE FUNCIARĂ 331051 DENUMIRE SUPRAFEȚE EXISTENTE SUPRAFEĂE PROPUSE CONSTRUITĂ TOTAL 481.00 mp 663.00 mp CONSTRUITĂ OBIECTIV 172.00 mp 633.00 mp DESFĂȘURATĂ TOTAL 1,040.00 mp 2430.00 mp DESFĂȘURATĂ OBIECTIV 172.00 mp 2,400.00 mp P.O.T 29,40 % :40,53 % C.U.T _ 0.64 1.49 SUPRAFAȚĂ TEREN INTRAVILAN 1,636.00 mp 1,636.00 mp TEREN LIBER DE CONSTRUCȚII 597.00 mp 36.49% 0.00 mp 0.00% CIRCULAŢII AUTO 280.00 mp I7ll% 75.00 mp 4.58% CIRCULAȚII PIETONALE 278.00 mp 16.99% 478.00 mp 29.22% PARCĂRI 0.00 mp 0.00% 0.00 mp 0.00% SPAȚII VERZI AMENAJATE 0.00 mp 0.00% 420.00 mp 25.67% | CONSTRUCŢII 418.00 mp 20442 i A sa mp 40.53% | TOTAL 1,636,00 __mp 100 16, mp___100.00% Principalele intervenții sunţ: > Corpul Cl se va demola > Corpul C2 se va demola partial, se va extinde pe orizontală şi verticală >» Redistribuirea unor functiuni in corpul C2, respectiv introducerea de functiuni aditionale prin intermediul cărora se va aduce grădinita la standardele curente, aflate in vigoare: - Zona primire copii şi însoțitori - Zona unităţilor funcţionale de bază - Zona funcțiunilor de deservire indirectă - Zona funcțiunilor de deservire directă - Zona funcțiunilor de asigurare energetică >» Lucrări de rezistență: săpături fundaţii, infrastructura, suprastructura, suprastructura acoperiş; » Lucrări de arhitectura: Izolarea termică a părţii opace a fațadelor, a spaleţilor golurilor de ferestre şi uşi, a soclului; termoizolare planşeu peste ultimul nivel >» Modernizarea zonelor de acces în clădire şi construirea unei rampe pentru persoane cu dizabilităţi locomotorii > Înlocuirea finisajelor la corpul de clădire existent, după cum urmează: înlocuirea tâmplăriei existente cu tâmplărie ce are proprietăţi termoizolante, refacerea finisajelor interioare (în funcție de destinaţia fiecărei încăperi), amenajarea grupurilor sanitare în conformitate cu STAS 1478-90; > Instalaţii electrice, termice, sanitare, climatizare, etc, > Echiparea clădirii cu facilitaţi pentru persoane cu dizabilități; > Achiziţia de echipamente şi dotări pentru asigurarea funcționalități grădiniței, în conformitate cu compartimentarea şi capacitatea proiectată; > Amenajări exterioare: trotuare și alei, pavaje cauciucate, imprejmuire, plantare arbori si gazonare suprafete, loc de joacă pentru copii, etc, a) Indicatori financiari, socio-economiti, de impact, de rezultat/operare, stabiliți în funcție de specificul şi ținta fiecărui obiectiv de investiţii > Beneficiari (preşcolari) de infrastructură de învățământ reabilitată/ modernizată/ extinsă/ dotată (număr persoane): cca, 225 copii preşcolari > Număr de clădiri - grădiniță fără componentă rezidenţială a căror infrastructură a fost reabilitată/ modemizată/ extinsă/dotată: | > Număr săli grupă — 9. a) Durata estimată de execuție a obiectivului de investiţii, cxprimată în luni, - durata de execuţie a obiectivului de investiţii — 12 lumi (perioada, exprimată în luni, cuprinsă între dala stabilită de investitor pentru începerea lucrărilor de execufie şi comunicată executantului şi data încheierii procesului-verbal privind admiterea recep(iei la terminarea hicrărilor) - durata de implementare a proiectului conform POR 2014 — 2020 - 24 luni (perioada exprimată în buni cuprinsă între data semnării contractului de finanțare a investijiei i ruturor activităților prevăzute în proiect, confor calendarului aciivilăților ratei Intocmii: ing. Cosmin Achim DEVIZ GENERAL privind cheltuielile de capital necesare realizării obiectivului de investiţie: MODERNIZARE GRĂDINIȚĂ „FLOARE DE IRIS* ÎN CARTIER IRIS MUNICIPIUL CLUJ NAPOCA Mun. Cluj-Napoca, str. Razboieni, nr. 67, jud. Cluj Beneficiar: MUNICIPIUL. CLUJ-NAPOCA fs iai Valoare Valoare NR DENUMIREA CAPITOLELOR ŞI SUBCAPITOLELOR DE TVA CRT CHELTUIELI (fara TVA) (inclusiv TVA) lei lei lei ul 2 3 5 6 CAPITOLUL 1: Cheltuieli pentru obţinerea şi amenajarea terenului 1.1. |Obţinerea'terenului 0,00 0,00) 0,00; 1.2. |Amenajarea terenului 122.814,42) 23.334,74 146.149,15] 13. Amenajări pentru protecţia mediului și aducerea terenului la starea 0.00 iniţială 0,00 : 0,00) 1.4. |Cheltuieli pentru relocarea/protectia utilitatilor 0,00) 0,00) 0,00; 1.5. |Actualizare sume conform OUG15 cap 1 37.403,27| 7.106,62] 44.509,89 TOTAL CAPITOL 1 160.217,69) 30.441,36| 190.659,05) CAPITOLUL. 2 : Cheltuieli pentru asigurarea utilităţilor necesare obiectivului de investiții 24, Cheltuieli pentru asigurarea utilităţilor necesare obiectivului de 71.129,73| 13.514,65 84.644,58] investiţii 2.2. |Actualizare sume conform OUG15 cap 2 18.045,99 3.428,74) 21] 474,73 TOTAL. CAPITOL 2 89.175,72 13.514,65| 84.644,38] CAPITOLUL. 3 : Cheltuieli pentru proiectare şi asistenţă tehnică 3.1. [Studii 0,00 0,00) 0,00) 3.1.1. Studii de teren 0,00) 0,00 0,00) 3.1.2. Raport privind impactul asupra mediului 0,00) 0,00| 0,00) 3.1.3. Alte studii specifice 0,00 0,00] 0,00) 32. re pl si cheltuieli pentru obţinerea de avize, 0,00) 0,00) 0,0 3,3 JExpertizare tehnica 0,00 0,00 0,00] 3.4 |Certificarea performantei energetice si auditul energetic al cladirilor 0,00 0,00 vad 3.5 |Proiectare 235.017,65| 44.653,35| 279.671,0 3.5.1. Temă de proiectare 23.800,00 4.522,00] 28.322,0 3.5.2. Studiu de prefezabilitate 0,00) 0,00 0,00 3.5.3. Studiu de fezabilitate/documentaţie de avizare a lucrărilor de 68.000,00 12.920,00 80.920,00 intervenţii şi deviz general 3.5.4. Documentaţiile tehnice necesare în vederea obţinerii 2.000,00) 0.00 2.000,00 avizelor/acordurilor/autorizaţiilor ” i ! 3.5.5. Verificarea tehnică de calitate a proiectului tehnic şi a 9.117,65 1.732,35 10.850.00 detaliilor de execuţie ! ” ! 3.5.6. Proiect tehnic şi detalii de execuţie 132.100,00| 25.099,00| 157.199,00) 3.6 |Organizarea procedurilor de achiziţie 0,00) 0,00) 0,0 3.7 |Consultanţă 45.436,10| 8.632,86) 54.068,9) 3.7.1 Managementul de proiect pentru obiectivul de investitii 30.252,10) 5.747,90) 36.000,0) 3.7.2 Auditul financiar 5.824,00 1.106,56] 6.930,56 3.7.3 Servicii SSM 9.360,00) 1.778,40 11.138,40) 3.8__ Asistenţă tehnică E 50.000,00 9.500,00] 59.500,00) 3.8.1 Asistenta tehnica din partea proiecțăfițulăi!” A N 6.000,00 1.140,00[ 7.140,00) 3.8.1.1 Pe perioada de executie a lucrafiloi- /—a | 6.000,00) 1.140,00) 7.140,00) 3.8.1.2 Pentru participarea proiectului Ea G de control al lucrarilor de executie, avizat de |catriă[ă 0,00 0,00] 0,00) Stat in Constructii e 3.8.2 Dirigentie de santier No 44.000,00 8.360,00] 52.360,00 TOTAL CAPITOL 3 As 330.453,75| 62.786,21 393.239,96) Anexa la Hotararea nr, 8./2022 cuprinde un numar de; CAPITOLUL 4 : Cheltuieli pentru investiţia de bază 4.1. Construcţii şi instalaţii 5.279.011,19| 1.003.012,13 6.282.023,32 42, Montaj utilaje, echipamente tehnologice si functionale 1.799,41 11.270,01 4.3. Utilaje, ehipamente tehnologice și funcţionale care necesita montaj 101.242,59 634.098,35 4.4. |utilaje, echipamente tehnologice si functionale care nu necesita 9.00 9.00) montaj si echipamente de transport , : 4.5. |Dotări 147.251,62 922.260,12 4.6. |Active necorporale 0,00 0,00) 4.7. |Actualizare sume conform OG15 cap 4 188.212,31 1.178.803,42] TOTAL CAPITOL:4 7:586.937,16| .1.253.305,75| 7.849.651,81 CAPITOLUL 5 : Alte cheltuieli 5.1 |Organizarea de şantier 2.924,02] 18.313,61 5.1.1. lucrări de construcţii și instalaţii aferente organizării de 2.924,02 18.313,61 șantier 5.1.2. cheltuieli conexe organizării şantierului 0,00) 0,00) 5.2. |Comisioane, taxe, costul creditului 7.442,45 46.613,25| 5.2.1 |Comisioanele şi dobânzile aferente creditului băncii finanţatoare 0,00 0,00) 5.2.2 |Cota aferentă ISC pentru controlul calităţii lucrărilor de construcţii 6.202,04! 38.844,37| 5.2.3 |Cota aferentă ISC pentru controlul statului în amenajarea teritoriului, urbanism şi pentru autorizarea lucrărilor de construcţii 1.240,41 7.768,88 5.2.4 |Cota aferentă Casei Sociale a Constructorilor - CSC 0,00) 0,00] 5.2.5 [Taxe pentru acorduri, avize conforme şi autorizaţia de construire/desfiinţare 0,00 0,00) 5.3. |Cheltuieli diverse şi neprevăzute 0,00 0,00) 5,4 [Cheltuieli pentru informare si publicitate 940,50) 5.890,50 TOTAL CAPITOL 5 11.306,97 70.817,31 CAPITOLUL 6 : Cheltuieli pentru proble tehnologice si teste 6.1. |Pregătirea personalului de exploatare 0,00) 0,00) 6.2. |Probe tehnologice si teste 0,00 0,00] TOTAL CAPITOL 6 0,00) 0,00) TOTAL GENERAL 8.226.294,71| 1.562.995,99| 9.789.290,70| DIN CARE: C+M (1.2 +1.3+1.4+ &354.1) Colo OARA 0) 5.516.861,52| 1.044.604,95| . 6.542.400,48 Data: 26.10.2022 ÎS CONSULT $ DOR CONSULT SRL ha O Sat. e intocmit, pie Sl ADI: ing. Cosmin Achim > 4

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: primariaclujnapoca.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă