Încetarea la termen, fără posibilitatea de prelungire, a Contractului de concesiune nr. 20429 din 29.05.1996, astfel cum acesta a fost modificat prin acte adiționale.
Denumire
Hotărârea nr. 57 din 2019 a Consiliului Local Cluj-Napoca
Consiliul local Cluj-Napoca decide să înceteze la termen, fără posibilitatea de prelungire, Contractul de concesiune nr. 20429 din 29.05.1996, modificat prin acte adiționale. Înseamnă că drepturile și obligațiile din contract se vor închide la data stabilită, iar bunul concesionat rămâne în proprietatea autorităților locale, fără prelungire a concesiunii. Implementarea deciziei se va face de către Direcția Patrimoniului, Direcția Economică și Direcția Juridică.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobă
Se aprobă încetarea la termen, fără posibilitatea de prelungire, a Contractului de concesiune nr. 20429 din 29.05.1996, astfel cum acesta a fost modificat prin acte adiţionale, urmând a fi făcută aplicarea prevederilor Art. 4 din contract
a
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI
CLUJ-NAPOCA
HOTĂRÂRE
privind încetarea la termen, fără posibilitatea de prelungire, a Contractului de concesiune nr. 20429
din 29.05.1996, astfel cum acesta a fost modificat prin acte adiţionale
Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca întrunit în şedinţă ordinară,
Examinând proiectul de hotărâre privind încetarea la termen, fără posibilitatea de prelungire, a
Contractului de concesiune nr. 20429 din 29.05.1996, astfel cum acesta a fost modificat prin acte
adiţionale - proiect din iniţiativa primarului;
Analizând Referatul nr. 72615 din 11.02.2019 al Direcţiei Patrimoniul municipiului şi evidenţa
proprietăţii, prin care se propune încetarea la termen, fără posibilitatea de prelungire, a Contractului
de concesiune nr. 20429 din 29.05.1996, astfel cum acesta a fost modificat prin acte adiţionale;
Reţinând prevederile Legii nr. 50/1991, republicată şi actualizată, ale Codului Civil şi ale
| Hotărârii nr. 76/1994;
Văzând avizul comisiei de specialitate;
Potrivit dispoziţiunilor art. 36, 39 al. 1 şi 45 din Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice
locale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
HOTĂRĂȘTE:
Art.1. Se aprobă încetarea la termen, fără posibilitatea de prelungire, a Contractului de
concesiune nr. 20429 din 29.05.1996, astfel cum acesta a fost modificat prin acte adiţionale, urmând a
fi făcută aplicarea prevederilor Art. 4 din contract.
Art.2. Cu îndeplinirea prevederilor hotărârii se încredințează Direcţia Patrimoniul
municipiului şi evidenţa proprietăţii, Direcţia Economică şi Direcţia Juridică.
Nr. 57 din 5 martie 2019
(Hotărârea a fost adoptată cu 23 voturi)
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.