HCL 407/2019 Cluj-Napoca adoptată

Aprobarea proiectului și a cheltuielilor aferente pentru obiectivul de investiții „Modernizare Grădinița Floare de Iris”, în vederea atragerii de fonduri nerambursabile din Programul Operațional Regional, Axa prioritară 4 – Sprijinirea dezvoltării urbane durabile, Obiectiv specific 4.4.

Denumire
Hotărârea nr. 407 din 2019 a Consiliului Local Cluj-Napoca
Emitent
Consiliul Local Cluj-Napoca
Număr
407 / 2019
Localitate
Cluj-Napoca, județul Cluj
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă proiectul și cheltuielile pentru modernizarea Grădiniței Floare de Iris în scopul accesării fondurilor nerambursabile din Programul Operațional Regional, axa 4, prioritatea 4.4. Asta înseamnă pentru locuitori că se vor obține finanțări europene nerambursabile pentru reabilitare și îmbunătățiri ale grădiniței, iar investiția este orientată spre creșterea calității educației timpurii, cu termene și condiții stabilite în ghiduri și reguli de eligibilitate. Vorn delimitate, finanțarea vizează proiecte de educație și formare, cu eventual impact asupra accesului la creșă/gradiniță și participării pe piața muncii.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă proiectul „Modernizare Grădiniţa Floare de Iris”, în vederea finanțării acestuia în cadrul Programului Operaţional Regional 2014-2020, Axa prioritară 4, propritatea de investiții 4.4

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI CLUJ-NAPOCA HOTĂRÂRE privind aprobarea proiectului și a cheltuielilor aferente pentru obiectivul de investiţii „Modernizare Grădiniţa Floare de Iris”, în vederea atragerii de fonduri nerambursabile din Programul Operaţional Regional, Axa prioritară 4 — Sprijinirea dezvoltării urbane durabile, Obiectiv specific 4.4 Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca întrunit în şedinţă ordinară, Examinând proiectul de hotărâre privind aprobarea proiectului şi a cheltuielilor aferente pentru obiectivul de investiţii „Modernizare Grădiniţa Floare de Iris”, în vederea atragerii de fonduri nerambursabile din Programul Operaţional Regional, Axa prioritară 4 — Sprijinirea dezvoltării urbane durabile, Obiectiv specific 4.4 - proiect din iniţiativa primarului; Analizând Referatul nr. 231062/423/25.04.2019 al Serviciului Strategie şi dezvoltare locală, management proiecte prin care se propune aprobarea proiectului și a cheltuielilor aferente pentru obiectivul de investiţii „Modernizare Grădiniţa Floare de Iris”, în vederea atragerii de fonduri nerambursabile din Programul Operaţional Regional, Axa prioritară 4 — Sprijinirea dezvoltării urbane durabile, Prioritatea de investiţii 4.4 - Investiţii în educaţie şi formare, inclusiv în formarea profesională, pentru dobândirea de competenţe şi învăţare pe tot parcursul vieţii prin dezvoltarea infrastructurilor de educaţie şi formare, Obiectiv specific 4.4 - Creșterea calității infrastructurii în vederea asigurării accesului sporit la educaţie timpurie și sprijinirea participării pe piața forței de muncă; Reţinând prevederile Ordinului nr. 5568/2018 al viceprim-ministrului, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice privind aprobarea Ghidului Solicitantului — Document Cadru de Implementare a Dezvoltării Durabile Urbane - Axa prioritară 4 — Sprijinirea dezvoltării urbane durabile; Reţinând prevederile Ghidului Solicitantului aferent obiectivului specific 4.4, Axa prioritară 4 — Sprijinirea dezvoltării urbane durabile, Prioritatea de investiţii 4.4 - Investiţii în educație și formare, inclusiv în formarea profesională, pentru dobândirea de competenţe şi învățare pe tot parcursul vieţii prin dezvoltarea infrastructurilor de educaţie şi formare; În conformitate cu H.G. nr. 399 din 27 mai 2015, privind regulile de eligibilitate a cheltuielilor efectuate în cadrul operaţiunilor finanţate prin Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european şi Fondul de coeziune 2014-2020. Văzând avizul comisiei de specialitate; Potrivit dispoziţiunilor art. 36, 39 alin. 1 şi 45 din Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, HOTĂRĂȘTE: Art. 1. Se aprobă proiectul „Modernizare Grădiniţa Floare de Iris”, în vederea finanțării acestuia în cadrul Programului Operaţional Regional 2014-2020, Axa prioritară 4, propritatea de investiții 4.4. Art. 2. Se aprobă valoarea totală a proiectului „Modernizare Grădiniţa Floare de Iris ”, în cuantum de 8.807.077,60 lei cu TVA. Art.3. Se aprobă contribuţia proprie a Municipiului Cluj-Napoca în cadrul proiectului „Modernizare Grădiniţa Floare de Iris” în valoare totală de 906.813,78 lei inclusiv TVA, reprezentând suma cheltuielilor neeligibile ale proiectului în cuantum de 745.583,90 lei inclusiv TVA, şi cofinanțarea de 2% din valoarea eligibilă a proiectului, în cuantum de 161.229,88 lei inclusiv TVA. Art. 4. Sumele, reprezentând cheltuieli care ar putea fi declarate neeligibile ulterior semnării contractului de finanţare și cheltuieli conexe ce pot apărea pe durata implementării proiectului „Modernizare Grădiniţa Floare de Iris”, vor fi asigurate din bugetul propriu. Art 5. Vor fi asigurate toate resursele financiare necesare implementării proiectului în condiţiile rambursării/decontării ulterioare a cheltuielilor din instrumente structurale. Art. 6. Se împuterniceşte domnul Emil BOC, primarul municipiului Cluj-Napoca, să semneze toate actele necesare şi contractul de finanţare în numele şi pe seama Municipiului Cluj- Napoca. Art. 7. Cu îndeplinirea prevederilor hotărârii se încredinţează Direcţia Tehnică, Serviciul strategie şi dezvoltare locală, management proiecte şi Direcţia Economică. Preşedinte de şedinţă, Ec. Dan Ştefan Tarcea Nr. 407 din 8 mai 2019 (Hotărârea a fost adoptată cu 23 voturi)

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: primariaclujnapoca.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă