Pe scurtConsiliul local Cluj-Napoca decide să acorde un sprijin financiar de 5.000 lei din bugetul Direcției de Asistență Socială și Medicală pe anul 2021 către Asociația Delia, pentru proiectul „Epilepsia și societatea”. Suma este destinată realizării proiectului, adică sprijină activități nonprofit de interes general legate de epilepsie, conform condițiilor legale și regulilor de finanțare nerambursabilă. Pentru locuitori înseamnă că un fond local susține un proiect de informare, educație sau sprijin pentru persoane afectate de epilepsie, în cadrul bugetului municipal, în această perioadă.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ei tata
i DOOR
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI
CLUJ-NAPOCA
HOTĂRÂRE
privind alocarea sumei de 5.000 lei de la bugetul Direcţiei de Asistenţă Socială şi Medicală pe
anul 2021, pentru Asociaţia Delia, în vederea realizării proiectului „Epilepsia și societatea”
Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca întrunit în şedinţă ordinară,
Examinând proiectul de hotărâre privind alocarea sumei de 5.000 lei de la bugetul Direcţiei
de Asistenţă Socială și Medicală pe anul 2021, pentru Asociaţia Delia, în vederea realizării
proiectului „Epilepsia şi societatea” - proiect din iniţiativa primarului;
Reţinând Referatul de aprobare nr. 391.072/1/1.07.2021 al primarului municipiului Cluj-
Napoca, în calitate de iniţiator;
Analizând Raportul de specialitate nr. 391.112/1.07.2021 al Direcţiei de Asistenţă Socială și
Medicală, al Direcţiei Juridice şi al Direcţiei Economice, prin care se propune alocarea sumei de
5.000 lei de la bugetul Direcţiei de Asistenţă Socială şi Medicală pe anul 2021, pentru Asociaţia
Delia, în vederea realizării proiectului „Epilepsia şi societatea”,
Văzând Procesele-verbale ale Comisiei de analiză şi selecţie a proiectelor din datele de
22.06.2021 şi 25.06.2021, precum şi avizul comisiei de specialitate;
Având în vedere prevederile Legii nr. 350/2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile
din fonduri publice alocate pentru activități nonprofit de interes general, cu modificările şi
completările ulterioare, ale Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea
efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările şi completările ulterioare, ale Hotărârii Guvernului
nr.
636/2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 12 iunie
2021, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea
efectelor pandemiei de COVID-19, ale Hotărârii nr.
127/2021 privind aprobarea bugetului general al
municipiului Cluj-Napoca pe anul 2021 şi ale Regulamentului privind regimul finanțărilor
nerambursabile de la bugetul local, alocate pentru activități nonprofit de interes general, conform
Legii nr. 350/2005, aprobat prin Hotărârea nr.
858/2018;
Potrivit dispoziţiunilor art. 129, 133 alin. 1, 139 şi 196 din Ordonanța de Urgenţă a Guvernului
nr.
57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
HOTĂRĂȘTE:
Art. 1. Se aprobă alocarea sumei de 5.000 lei de la bugetul Direcţiei de Asistenţă Socială și
Medicală pe anul 2021, pentru Asociaţia Delia, în vederea realizării proiectului „Epilepsia și
societatea”, cu respectarea măsurilor stabilite pentru prevenirea și combaterea pandemiei de Covid-
19, în vigoare la momentul organizării/desfăşurării acestuia.
Art. 2. Cu îndeplinirea prevederilor hotărârii se încredinţează Direcţia de Asistenţă Socială şi
Medicală, organizată ca serviciu public în subordinea Consiliului local al municipiului Cluj-Napoca.
Preşedinte de ședință,
Ec. Dan Ştefan Tarcea
Nr. 517 din 14 iulie 2021
(Hotărârea a fost adoptată cu 25 voturi)
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.