HCL 466/2022 Cluj-Napoca adoptată

Aprobarea unor măsuri de organizare, funcționare și finanțare a Creșei pentru Educație Timpurie Cluj-Napoca, urmare a reorganizării ca unitate de învățământ cu personalitate juridică.

Denumire
Hotărârea nr. 466 din 2022 a Consiliului Local Cluj-Napoca
Emitent
Consiliul Local Cluj-Napoca
Număr
466 / 2022
Localitate
Cluj-Napoca, județul Cluj
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprovă măsuri pentru organizarea, funcționarea și finanțarea Creșei pentru Educație Timpurie Cluj-Napoca, ca rezultat al reorganizării acestei creșe ca unitate de învățământ cu personalitate juridică. Asta înseamnă că instituția devine o entitate juridică proprie, iar bugetul, programul, personalul și funcționarea vor fi reglementate conform noilor reguli, cu surse de finanțare stabilite de consiliu; detaliile exacte despre fonduri, termene și zone afectate sunt stabilite în hotărârele sau documentele conexe menționate în text. Locuitorii pot aștepta o gestionare clară a resurselor și a activităților creșei, respectând prevederile legale enunțate în act.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Documente

Text

CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI CLUJ-NAPOCA HOTĂRÂRE privind aprobarea unor măsuri de organizare, funcţionare şi finanţare a Creşei pentru Educaţie Timpurie Cluj-Napoca, urmare a reorganizării ca unitate de învățământ cu personalitate juridică Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca întrunit în şedinţă extraordinară convocată de îndată, Examinând proiectul de hotărâre privind aprobarea unor măsuri de organizare, funcționare şi finanțare a Creşei pentru Educaţie Timpurie Cluj-Napoca, urmare a reorganizării ca unitate de învățământ cu personalitate juridică — proiect din iniţiativa primarului; Reţinând Referatul de aprobare nr. 575230/1/14.06.2022 al primarului municipiului Cluj-Napoca, în calitate de iniţiator; Analizând Raportul de specialitate nr. 575342/5/14.06.2022 al Creşei pentru Educaţie Timpurie Cluj-Napoca, al Direcţiei Juridice şi al Direcţiei Economice, prin care se propune aprobarea unor măsuri de organizare, funcţionare şi finanţare a Creşei pentru Educaţie Timpurie Cluj-Napoca, urmare a reorganizării ca unitate de învăţământ cu personalitate juridică; Văzând avizul comisiilor de specialitate; Având în vedere prevederile art. 1 alin. (1) lit. c), alin. (2), art. 6 alin. (1)-(5), art. 33 alin. (1) şi (2), art. 35 alin. (1) lit. b) şi alin. (3), art. 43, art. 44 alin. (1), (2) şi (5), art. 54, art. 58-60 şi art. 62 din H.G. nr. 566/2022 privind aprobarea Metodologiei de organizare şi funcționare a creşelor şi a altor unități de educaţie timpurie antepreşcolară, ale art. 27 alin. (1), (41) şi (113) din Legea educaţiei naționale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. II, art. III, art. V şi art. VI din O.U.G. nr. 100/2021 pentru modificarea şi completarea Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011 şi abrogarea unor acte din domeniul protecţiei sociale, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. II şi art. III din Legea 17/2022 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 100/2021 pentru modificarea şi completarea Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011 şi abrogarea unor acte normative din domeniul protecţiei sociale, ale art. 40 alin. (2) lit. a) şi €), art. 173 şi 174 din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 1, art. 2, art. 4, art. 5 alin. (1), art. 6, art. 7, art. 12, art. 13 şi 15 din Legea nr. 67/2006 privind protecţia drepturilor salariaților în cazul transferului intreprinderii, al unităţii sau al unor părţi ale acestora, forma consolidată, ale Anexei I, II şi VII din Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fondurile publice, cu modificările și completările ulterioare, ale art. 22 alin. (3) din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 1209 alin. (2) lit. a), alin. 3 lit c) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, ale Hotărârii nr. 788/2016 privind înființarea unui centru bugetar cu personalitate juridică în subordinea Consiliului local al municipiului Cluj-Napoca, ale Hotărârii nr. 76/2022 (aprobarea schimbării denumirii serviciului public de interes local, din Centrul Bugetar de Administrare Creşe în Creşa pentru Educaţie Timpurie), precum şi ale Hotărârii nr. 156/2022 privind completarea Anexei 1 la Hotărârea nr. 931/2020, astfel cum a fost modificată şi completată prin Hotărârea nr. 592/2021 (aprobarea reţelei şcolare a unităţilor de învățământ de stat şi particular preuniversitar, cu structurile aferente, de pe raza municipiului Cluj-Napoca, pentru anul şcolar 2021-2022); Văzând avizul de principiu al Inspectoratului Şcolar Judeţean Cluj, exprimat prin Adresa nr. 6144/2022, înregistrată la Primăria municipiului Cluj-Napoca sub nr. 576877/2022; Potrivit dispoziţiilor art. 129, 134 alin. (4), 139 şi 196 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, HOTĂRĂȘTE Art. 1 Se aprobă Statul de funcţii şi Organigrama Creşei pentru Educaţie Timpurie Cluj-Napoca, urmare a reorganizării ca unitate de învăţământ cu personalitate juridică, conform Anexelor 1 şi 2, care fac parte integrantă din prezenta hotărâre. Art. 2 Finanţarea Creşei pentru Educaţie Timpurie Cluj-Napoca este asigurată de la bugetul de stat, în limita costului standard per antepreşcolar, autoritatea publică locală putând contribui la finanţarea acesteia în limita bugetului aprobat, inclusiv în ceea ce priveşte cheltuielile de personal, în conformitate cu prevederile art. 176 din Codul muncii şi ale Legii nr. 67/2006. Art. 3 De la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, îşi încetează aplicabilitatea Hotărârea nr. 567/2021 şi se modifică Anexa 2 la Hotărârea nr. 420/2022, în sensul schimbării denumirii din Centrul Bugetar de administrare creşe în Creşă pentru Educaţie Timpurie, în conformitate cu Hotărârea nr. 76/2022. Art. 4 Cu îndeplinirea prevederilor hotărârii se încredințează Creşa pentru Educaţie Timpurie Cluj-Napoca. Secretarul genera! Jr. Aurora Nr. 466 din 16 iunie 2022 (Hotărârea a fost adoptată cu 26 voturi) CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI CLUJ-NAPOCA CREŞA PENTRU EDUCAȚIE TIMPURIE STAT DE FUNCŢII — CREȘA PENTRU EDUCAȚIE TIMPURIE Funcţii de conducere Nr crt Denumire funcție Studii Nr. posturi aprobate Il. Director Total funcții de conducere Funcţii contractuale de executie Personal didactic de predare Nr Denumire funcţie Studii Nr. posturi aprobate crt 1. |Educator puericultor M/PL/SSD/S 156 Total personal didactic de predare 156 Personal didactic auxiliar Nr |Denumire funcție Studii Nr. posturi aprobate crt 1. | Administrator financiar M/S 6 2. | Administrator de patrimoniu M/S 19 3. |Infirmier G/M 156 4. | Secretar M/PL/S 6 Total personal didactic auxiliar 187 Anexa | la Hotărârea nrb66/2022 1/2 Personal nedidactic | Nr Denumire funcţie Studii Nr. posturi aprobate crt | 1. | Medic primar S 3 2. | Medic specialist S 1 3. |Asistent medical/ Asistent medical principal PL/S 54 | 4. | Bucatar M/G 18 | 5. |Ingrijitor G 19 | 6. |Sofer G 4 7. | Muncitor calificat G 2 | Total personal nedidactic 101 Total general 445 posturi (1 post de conducere + 444 posturi contractuale de executie) Director, Duma Mihaela — —————__ = PE CON > + , E[3EUIJA eumq 1031 Sp [e19u29) [eJOL TOI . INDEPrpau [euosiad 481 eȚ[țxne DNDepIp [euostad 9ST 3IepaId 3p INDEPIp [euosIad | 3ŢÎNI8X3 2p ŢeNDeNUOI [euosIad i | T 3I82NPU0 AP [eUOSIad | | | INIePIpau [BUOSIad zerprxne INDEPIp [eUoSIad a1epa1d 2p DNDePrp Ţeuosi3d | | | I0pPanC T290'1 MirisuoD IIEOJEPUOA PITPIINE PULOSIBd | Ieud aumduiri, aTjeonpa nnuad esa VWVăDINVOUO TEO PIB îi UDA PI Zu exauy

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: primariaclujnapoca.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă