Pe scurtSe aprobă alocarea sumei de 80.000 de lei din bugetul Direcției de Asistență Socială și Medicală pentru Fundația Prison Fellowship România, pentru proiectul „Bucătăria speranței” în 2024. Banii sunt dedicați unui program non-profit de interes general, cu impact asupra comunității (posibil sprijin pentru persoane vulnerabile), conform prevederilor legale aplicabile finanțărilor nerambursabile. Pentru locuitori, înseamnă că fonduri publice se direcționează spre un proiect social specific, cu termene și raportări conform Regulamentului financiar, în cadrul bugetului municipiului.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobăSe aprobă alocarea sumei de 80.000 de lei de la bugetul Direcţiei de Asistenţă Socială şi Medicală pe anul 2024 pentru Fundaţia Prison Fellowship România, în vederea realizării proiectului „Bucătăria speranței”, pentru susţinerea activităţilor privind realizarea unor obiective de interes public local, prin crearea unei comunități incluzive și de susținere care să conducă la o reducere substanțială a insecurităţii alimentare și care să promoveze un stil de viaţă sănătos, dezvoltarea unor abilități de viață independentă şi promovarea unei culturi gastronomice și obiceiuri alimentare sănătoase,…
Citat din articolul 1 al hotărârii.
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI
CLUJ-NAPOCA
HOTĂRÂRE
privind alocarea sumei de 80.000 de lei de la bugetul Direcţiei de Asistenţă Socială şi Medicală pe anul
2024 pentru Fundaţia Prison Fellowship România, în vederea realizării proiectului
„Bucătăria speranței”
Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca întrunit în ședință extraordinară,
Examinând proiectul de hotărâre privind alocarea sumei de 80.000 de lei de la bugetul Direcţiei de
Asistenţă Socială şi Medicală pe anul 2024 pentru Fundaţia Prison Fellowship România, în vederea
realizării proiectului „Bucătăria speranței ” - proiect din iniţiativa primarului;
Reţinând Referatul de aprobare nr. 424087/1/18.04.2024 al primarului municipiului Cluj-Napoca, în
calitate de inițiator;
Analizând Raportul de specialitate nr. 424257/18.04.2024 al Direcţiei de Asistenţă Socială și
Medicală, al Direcţiei Juridice și al Direcţiei Economice, prin care se propune alocarea sumei de 80.000 de
lei de la bugetul Direcţiei de Asistenţă Socială și Medicală pe anul 2024 pentru Fundaţia Prison Fellowship
România, în vederea realizării proiectului „Bucătăria speranței ”;
Văzând avizul comisiei de specialitate;
Ținând cont de Procesul-verbal din data de 10.04.2024 al Comisiei de analiză și selecție a
proiectelor şi de Procesul-verbal din data de 17.04.2024 al Comisiei mixte de soluționare a contestaţiilor
depuse în baza Regulamentului privind regimul finanțărilor nerambursabile de la bugetul local, alocate
pentru activităţi nonprofit de interes general, conform Legii nr. 350/2005;
Având în vedere prevederile Legii nr. 350/2005 privind regimul finanțărilor nerambursabile din
fonduri publice alocate pentru activități nonprofit de interes general, cu modificările şi completările
ulterioare, ale Normelor metodologice privind angajarea, lichidarea, ordonanţarea şi plata cheltuielilor
instituţiilor publice, precum şi organizarea, evidența şi raportarea angajamentelor bugetare şi legale,
aprobate prin Ordinul nr. 1.792/2002 al Ministerului Finanţelor Publice, aie Regulamentului privind regimul
finanțărilor nerambursabile de la bugetul local, alocate pentru activități nonprofit de interes general,
conform Legii nr. 350/2005, aprobat prin Hotărârea nr.
858/2018, astfel cum a fost modificată prin
Hotărârea nr.
595/2021 și ale Hotărârii nr.
132/2024 privind aprobarea bugetului general rectificat al
municipiului Cluj-Napoca pe anul 2024;
Potrivit dispoziţiunilor art. 129, 133 alin. (2) lit. a), 139 și 196 din Ordonanţa de Urgenţă a
Guvernului nr.
57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare,
HOTĂRĂȘTE:
Art. 1. Se aprobă alocarea sumei de 80.000 de lei de la bugetul Direcţiei de Asistenţă Socială şi
Medicală pe anul 2024 pentru Fundaţia Prison Fellowship România, în vederea realizării proiectului
„Bucătăria speranței”, pentru susţinerea activităţilor privind realizarea unor obiective de interes public
local, prin crearea unei comunități incluzive și de susținere care să conducă la o reducere substanțială a
insecurităţii alimentare și care să promoveze un stil de viaţă sănătos, dezvoltarea unor abilități de viață
independentă şi promovarea unei culturi gastronomice și obiceiuri alimentare sănătoase, adresându-se
persoanelor aflate în situații socio-economice deosebite, dar şi elevilor dintr-o unitate de învățământ de pe
raza municipiului Cluj-Napoca.
Art. 2. Cu îndeplinirea prevederilor hotărârii se încredințează Direcţia de Asistenţă Socială şi
Medicală, organizată ca serviciu public în subordinea Consiliului local ah municipiului Cluj-Napoca.
Secretarul general altu
Jr. Aurora [6 9/4
Nr. 435 din 23 aprilie 2024
(Hotărârea a fost adoptată cu 20 voturi)
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.