HCL 1124/2018 Cluj-Napoca adoptată
Aprobarea studiului de oportunitate, a modalității de atribuire a contractului de delegare, a proiectului contractului de delegare a gestiunii serviciului de transport public local de persoane, avizarea Regulamentului și a Caietului de sarcini pentru efectuarea serviciului de transport public local de persoane prin curse regulate pe raza municipiului Cluj-Napoca.
- Denumire
- Hotărârea nr. 1124 din 2018 a Consiliului Local Cluj-Napoca
- Emitent
- Consiliul Local Cluj-Napoca
- Număr
- 1124 / 2018
- Localitate
- Cluj-Napoca, județul Cluj
- Stare
- adoptată
Ce se aprobă
Se aprobă studiul de oportunitate pentru delegarea gestiunii serviciului public de transport public local de persoane prin curse regulate în municipiul Cluj-Napoca, conform Anexei 1, care face parte integrantă din prezenta hotărâre
Documente
- hcl 1124.pdf
- anexa Anexa-1-la-Hotărârea-nr.-1124-2018.pdf
- anexa Anexa-2-la-Hotărârea-nr.-1124-2018.pdf
- anexa Anexa-3-la-Hotărârea-nr.-1124-2018.pdf
- anexa Anexa-4-la-Hotărârea-nr.-1124-2018.pdf
- anexa Anexa-5-la-Hotărârea-nr.-1124-2018.pdf
Text
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI
CLUJ-NAPOCA
HOTĂRÂRE
privind aprobarea studiului de oportunitate, a modalităţii de atribuire a contractului de delegare,
a proiectului contractului de delegare a gestiunii serviciului de
transport public local de persoane, avizarea Regulamentului şi a Caietului de sarcini pentru
efectuarea serviciului de transport public local de persoane prin curse regulate pe raza
municipiului Cluj-Napoca
Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca întrunit în şedinţă ordinară,
Examinând proiectul de hotărâre privind aprobarea studiului de oportunitate, a modalităţii de
atribuire a contractului de delegare, a proiectului contractului de delegare a gestiunii serviciului de
transport public local de persoane, avizarea Regulamentului şi a Caietului de sarcini pentru efectuarea
serviciului de transport public local de persoane prin curse regulate pe raza municipiului Cluj-Napoca
— proiect din iniţiativa primarului;
Analizând Referatul nr. 597731 din 14.12.2018 al Serviciului Strategie şi dezvoltare locală,
management proiecte, prin care se propune aprobarea studiului de oportunitate, a modalității de
atribuire a contractului de delegare, a proiectului contractului de delegare a gestiunii serviciului de
transport public local de persoane, avizarea Regulamentului și a Caietului de sarcini pentru efectuarea
serviciului de transport public local de persoane prin curse regulate pe raza municipiului Cluj-Napoca;
În conformitate cu prevederile Regulamentului (CE) nr. 1.370/2007 al Parlamentului European
şi al Consiliului privind serviciile publice de transport feroviar şi rutier de călători, ale Legii nr.
51/2006 privind serviciile comunitare de utilități publice, republicată, modificată și completată, ale
Legii nr. 92/2007, actualizată, a serviciilor de transport public local, ale Ordinului nr. 353/2007 pentru
aprobarea Normelor de aplicare a Legii nr. 92/2007 a serviciilor de transport public local, ale Ordinului
nr. 140/30 mai 2017 privind modalitatea de atribuire a contractului de delegare a gestiunii serviciilor de
transport public local, ale H.C.L nr. 128/15.03.2013 privind constituirea Asociaţiei Metropolitane de
Transport Public Cluj, ale Anunţului din Journal Official of the European Union nr.
279832/17.07.2017, ale art. 5 alin. 2, ale art. 16 alin. 3 şi ale art. 21 alin. 1 din Statutul Asociaţiei;
Văzând avizul comisiei de specialitate, precum şi avizul Consiliului Concurenţei nr.
15065/2018;
Potrivit dispoziţiunilor art. 36 alin. 2 lit. d), art. 39 alin. 1 şi art. 45 alin. | din Legea nr.
215/2001 a administraţiei publice locale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
HOTĂRĂȘTE:
Art. 1 Se aprobă studiul de oportunitate pentru delegarea gestiunii serviciului public de
transport public local de persoane prin curse regulate în municipiul Cluj-Napoca, conform Anexei 1,
care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2 Se aprobă modalitatea de gestiune a serviciului de transport public local de persoane prin
curse regulate, pe raza municipiului Cluj-Napoca, prin gestiune delegată de către Asociaţia
Metropolitană de Transport Public Cluj, prin contract de delegare de gestiune, fără licitaţie, prin
acordare directă către Compania de Transport Public Cluj-Napoca S.A.
Art. 3 Se aprobă proiectul contractului de delegare a gestiunii serviciului de transport public
local de persoane, prin curse regulate în municipiul Cluj-Napoca, conform Anexei 2, care face parte
integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 4 Se avizează Regulamentul pentru efectuarea serviciului de transport public local de
persoane prin curse regulate, în municipiul Cluj-Napoca, conform Anexei 3, care face parte integrantă
din prezenta hotărâre.
Art, 5 Se avizează Caietul de sarcini al serviciului de transport public local de persoane prin
curse regulate, în municipiul Cluj-Napoca, conform Anexei 4, împreună cu Programul de transport,
Anexa 5, care fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 6 Se aprobă redevența aferentă contractului de delegare a gestiunii serviciului de transport
public local de persoane, în cuantum de 0,03% din valoarea bunurilor concesionate.
Art. 7 Se aprobă mandatarea Asociaţiei Metropolitane de Transport Public Cluj pentru a semna,
prin reprezentantul său legal, în numele şi pe seama municipiului Cluj-Napoca, contractul de delegare a
gestiunii serviciului de transport public local pe raza municipiului Cluj-Napoca.
Art. 8 Se împuternicește domnul primar Emil Boc, reprezentant al Municipiului Cluj-Napoca în
Adunarea Generală a Asociaţiei Metropolitane de Transport Public Cluj, să voteze conform prezentei
hotărâri.
Art. 9 Cu data încheierii contractului prevăzut la art. 3, îşi încetează aplicabilitatea Hotărârea nr.
98/2014, Hotărârea nr. 274/2014, Hotărârea nr. 63/2016, Hotărârea nr. 520/2018, Hotărârea nr.
569/2018, precum şi contractul de delegare a gestiunii serviciului de transport public local nr.
282639/11.08.2014, astfel cum a fost completat prin actele adiţionale ulterioare.
Art. 10 Hotărârile nr. 94/2014 şi nr. 936/2017 vor fi modificate în conformitate cu prevederile
prezentei hotărâri după încheierea contractului prevăzut la art. 3.
Art. 11 Cu îndeplinirea prevederilor hotărârii se încredințează primarul municipiului Cluj-
Napoca, domnul Emil Boc, Direcţia Generală Comunicare, dezvoltare locală și management proiecte,
Direcţia Tehnică, Direcţia Economică precum şi Asociaţia Metropolitană de Transport Public Cluj.
Art. 12 Prezenta hotărâre se comunică Primarului municipiului Cluj-Napoca, instituției
Prefectului judeţului Cluj şi Asociaţiei Metropolitane de Transport Public Cluj.
Preşădinte de şedinţă,
n Ştefan Tarcea
Contrasemnează:
Secretarul munilipiului,
Nr. 1124 din 19 decembrie 2018
(Hotărârea a fost adoptată cu 24 voturi)
au
Hotărâri adoptate în aceeași perioadă
HCL 1120/2018Aprobarea documentației și a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiții „Revitalizarea culoarului de…HCL 1121/2018Aprobarea documentației și a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiții „Revitalizarea culoarului de…HCL 1122/2018Aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiții „Înființare zonă verde și de agrement Parcul…HCL 1123/2018Aprobarea P.U.Z. introducere teren în intravilan, amenajare zonă verde și de agrement „Parcul Pădurea Clujenilor”; beneficiar…HCL 1125/2018Aprobarea P.U.D. Construire centru cultural, str. Dávid Ferenc nr. 4, str. Brassai Sámuel nr. 5; beneficiară: Fundația pentru…
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.