29 mai 2025 · Inițiator: Primarul municipiului Călărași, (numele nu apare în text)
HCL 71/2025 Călărași adoptată
Hotărâre privind aprobarea criteriilor de punctare (criterii de eligibitate, prioritate, restrictive și de selecție) pentru soluționarea cererilor de locuințe sociale precum și actelor justificative pentru întocmirea dosarelor
Denumire
Hotărârea nr. 71 din 2025 a Consiliului Local Călărași
Emitent
Consiliul Local Călărași
Număr
71 / 2025
Data
29 mai 2025
Inițiator
Primarul municipiului Călărași, (numele nu apare în text)
Consiliul local din Călărași aprobă un set de criterii cu care se evaluează cererile de locuințe sociale: cine poate aplica, ce locuri pot fi prioritizate, ce condiții restrictive există și cum se face selecția finală. Se vor utiliza anexe cu detalii despre punctajul pentru eligibilitate, prioritate, criterii restrictive și selecție, precum și actele justificative necesare dosarului. Pentru locuitori înseamnă că dosarele vor fi analizate după un scor clar și vor știți ce documente să pregătească și la ce termene să se aștepte.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobă
Se aprobă criteriile de punctare (criterii de eligibilitate, prioritate, restrictive şi de selecţie) pentru soluționarea cererilor de locuințe sociale, conform Anexelor nr, 1, 2, 3 şi 4 care fac parte integrantă din prezenta hotărâre
HOTĂRÂRE
privind aprobarea criteriilor de punctare (criterii de eligibitate, prioritate,
restrictive și de selecţie) pentru soluţionarea cererilor de locuințe sociale precum și
actelor justificative pentru întocmirea dosarelor
Consiliul local Călărași, județul Călărași, întrunit în şedinţa ordinară, din data de 29.05 .2025;
eligibitate, prioritate, restrictive şi de selecţie) pentru soluţionarea cererilor de locuinţe sociale precum şi
actelor justificative pentru întocmirea dosarelor - proiect iniţiat de Primarul municipiului Călărași prin
referatul de aprobare nr. 78971/ 10.04.2025;
Având în vedere:
- avizul Comisiei pentru administraţie publică locală, juridică, de disciplină, apărarea ordinii publice,
respectarea drepturilor și libertăţilor cetățenilor, relații cu mass-media, relații externe;
- prevederile Hotărârii Consiliului Local nr. 29/27.02.2025 privind alegerea președintelui de şedinţă al
Consiliului local Călărași pe perioada 01 .03.2025-31.05.2025;
- raportul de specialitate al Compartimentului Fond Locativ și al Comisiei de Analiză a Cererilor de Locuinţe
Sociale din cadrul Primăriei municipiului Călărași, nr. 78973/ 10.04.2025;
- procesul-verbal al Comisiei de analiză a cererilor de locuinţe, nr. 78975/04.04.2025;
- prevederile art. 42 și 43 din Legea nr. 114/1996 privind locuinţele, republicată, cu modificările şi
completările ulterioare;
- dispozițiileprevederile art. 21, art. 22 şi art. 30 din Hotărârea Guvernului nr. 1275/2000 privind aprobarea
Normelor metodologice pentru punerca în aplicare a prevederilor Legii locuinței nr. 114/1996, cu modificările
şi completările ulterioare;
- prevederile Hotărârii Consiliului Local nr. 36/27.03.2025 privind aprobarea comisiei de analiză a cererilor de
locuințe sociale şi repartizarea locuinţelor sociale din municipiul Călăraşi;
- prevederile art. 129, alin. 2, lit. d, alin. 7, lit. q şi alin. 8, lit. b din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.
57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
- prevederile Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, cu modificările şi
completările ulterioare;
În temeiul art. 139 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu
modificările și completările ulterioare; De
HOTĂRĂȘTE:
Art.1. Se aprobă criteriile de punctare (criterii de eligibilitate, prioritate, restrictive şi de selecţie) pentru
soluționarea cererilor de locuințe sociale, conform Anexelor nr, 1, 2, 3 şi 4 care fac parte integrantă din
prezenta hotărâre.
Art.2. Se aprobă formularul tip privind solicitarea de înscriere a actelor justificative pentru întocmirea
dosarelor, repartizării unei locuinţe sociale şi includerea pe lista de priorități și repartizare pentru solicitarea
unei locuințe sociale, conform Anexei nr. 5 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.3. La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, se abrogă Hotărârea Consiliului Local nr.
144/26.05.2022 privind aprobarea criteriilor de punctare, criterii de eligibitate, prioritate, restrictive şi de
selecție, pentru soluţionarea cererilor de locuințe sociale precum şi actelor justificative pentru întocmirea
dosarelor, precum şi orice alte dispoziții contrare,
Art.4. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se însărcinează Primarul municipiului Călărași, prin
Aparatul de specialitate - Compartimentul fond locativ şi Comisia de analiză a cererilor de locuinţe sociale.
Secretarul general al municipiului Călărași va asigura comunicarea prezentei celor interesați.
Nr. consilieri în funcţie 21, nr. consilieri prezenți 21.
Prezenta hotărâre a fost adoptată cu 21 voturi pentru, din 21 voturi exprimate.
PREŞEDINTE DE ŞEDI ŢA,
NSILIER,
Nr. 71
Adoptată la Călăraşi,
Astăzi, 29.05.2025
Emisă în 3 exemplare
al municipiului,
Rau
„ANEXA nr.1
la vc oa
CRITERII PRIVIND ORDINEA DE PRIORITATE
pentru soluţionarea cererilor de locuințe sociale şi repartizarea locuinţelor sociale
conform art. 43 din Legea 114/1996 este următoarea:
a.
> m
retrocedate foştilor proprietari;
tinerii care au vârsta de până la 35 de ani;
tinerii proveniţi din instituţii de ocrotire socială şi care au împlinit vârsta de 18
ani;
invalizii de gradul 1 şi II, persoanele cu handicap;
pensionarii, veteranii şi văduvele de război, beneficiarii prevederilor Legii
celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu
modificările şi completările ulterioare
victimele violenței domestice
alte persoane sau familii îndreptăţite.
Având în vedere Deciziile (UE) 2015/1523 şi 2015/1601 ale Consiliului Uniunii
Europene de instituire a unor măsuri provizorii în domeniul protecției
accesului și dreptul la o locuință:
străinii care au dobândit protecţie internaţională în Romania și cetăţenii statelor
membre ale Uniunii europene și spaţiului European
Străinii care au dobândit protecție internaţională în România au acces la
dobândirea unei locuinţe în condiţiile stabilite de lege pentru cetăţenii români,
“inaşi „mu
SLivuS
ANEXA nr, 2
la MEL poa
CRITERII DE ELIGIBILITATE
1.
CRITERII DE ELIGIBILITATE PRIVIND ACCESUL LA LOCUINŢE
SOCIALE:
Sunt eligibile următoarele categorii de persoane:
l.
solicitantul și membrii familiei ( soţ/soţie, copii ai acestuia care locuiesc și
gospodăresc împreună ) să aibă cetăţenie română;
solicitantul și membrii familiei (soţ/soţie, copii ai acestuia care locuiesc și
gospodăresc împreună ) să aibă domiciliul stabil în municipiul Călărași ;
solicitantul și membrii familiei ( soț/soție, copii ai acestuia care locuiesc și
gospodăresc împreună ) care nu au deținut, nu dețin si nu au înstrăinat, o
locuinţă pe teritoriul României după 01.01.1990 —valabil şi "pentru
teritoriul altui stat,
solicitantul și membrii familiei ( soţ/soție, copii ai acestuia care locuiesc și
gospodăresc împreună ), eare au un venit mediu net lunar pe persoană,
realizat în ultimele 12 luni, sub câştigul salarial mediu net lunar pe total
economie, comunicat de Institutul Naţional de Statistică în ultimul Buletin
statistic anterior lunii în care se analizează cererea, precum şi anterior lunii în
care se repartizează locuinţa;
solicitantul și membrii familiei ( soţ/soţie, copii ai acestuia care locuiesc și
gospodăresc împreună), care pot face dovada unui venit permanent
reglementat prin legislaţia în vigoare —pe teritoriul țării sau în străinătate)
solicitantul și membrii familiei ( soț/soție, copii ai acestuia care locuiesc și
gospodăresc împreună ) care nu au beneficiat de sprijinul statului în credite
şi execuţie pentru realizarea unei locuinţe.
solicitantul şi membrii familiei ( soț/soție, copii ai acestuia care locuiesc și
gospodăresc împreună) care nu deţin, în calitate de chiriaş, o altă locuinţă
din fondul locativ de stat, cu excepţia celor care fac dovada că au obținut o
locuință în baza unei Hotărârii de Consiliul Local (dovada prin verificare
la solicitarea comisiei de la SPCTAFL Călăraşi).
Prevederile Legii nr. 143/2017 pentru completarea Legii locuinţei nr. 114/1996
prin care a fost adăugată și locuința de sprijin acordată persoanele şi
familiile care urmează a fi evacuate sau au fost evacuate pri
executare silită din locuinţe, în urma neachitării o
contractele de credit ipotecar - conf. prevederile
completarea Legii locuinţei nr. 114/1996 ;
9. Având în vedere Deciziile (UE) 2015/1523 și 2015/1601 ale Consiliului
Uniunii Europene de instituire a unor măsuri provizorii în domeniul protecţiei
internaţionale în beneficiul Italiei şi Greciei pentru o corectă şi uniformă
aplicare a prevederilor legale în vigoare, menţionăm următoarele:
Prin Ordonanța Guvernului nr 44/2004 privind integrarea socială a străinilor
care au dobândit protecţie internațională sau un drept de şedere în România,
precum şi a cetățenilor statelor membre ale Uniunii Europene şi Spaţiului
Economic European aprobat prin Legea nr 185/2004, actualizată se urmărește
facilitarea integrării sociale a următoarelor categorii de persoane:
a. străini care au dobândit protecţie internaţională în România, prin
asigurarea accesului și dreptul la o locuință:
b. străinii care au dobândit protecţie internațională în Romania şi
cetățenii statelor membre ale Uniunii Europene și spațiului
European
Străinii care au dobândit protecţie internaţională în România au acces la
dobândirea unei locuinţe în condiţiile stabilite de lege pentru cetăţenii
români.
ANEXA nr. 3
la e xi |zoaf
CRITERII RES TRICTIVE. locuinţe sociale
Nu pot beneficia de locuință socială următoarele categorii de persoane :
a) solicitantul şi membrii familiei (soţ/soţie, copii ai acestuia care locuiesc şi
gospodăresc împreună ) care nu au cetățenie română.
b) solicitantul și membrii familiei (soţ/soţie, copii ai acestuia care locuiesc şi
economie, comunicat de Institutul Naţional de Statistică în ultimul Buletin
Statistic anterior lunii în care se analizează cererea, precum şi anterior lunii în care
se repartizează locuința.
d) solicitantul şi membrii familiei (soț/soţie, copii ai acestuia care locuiesc şi
după data de 01.01.1990- sau pe teritoriul altui stat;
f) solicitantul şi membrii familiei (soţ/soţie, copiii ai acestuia care locuiesc şi
8ospodăresc împreună ) care au beneficiat de sprijinul statului în credite şi
execuție pentru realizarea unei locuinţe;
8) solicitantul care deține în calitate de chiriaş o locuință din fondul locatiy
administrat de SPCTAFL Călărași (locuinţe sociale, ANL sau Fondul
Locativ de Stat);
gospodăresc împreună ) are nu pot face dovada unui venit permanent şi nu
realizează nici un venit reglementat prin legislaţia în vigoare, în vederea achitării
Chiriei lunare şi a cheltuielilor aferente întreţinerii locuinței.
k) solicitantul și membrii familiei (soţ/soţie, copii ai acestuia care locuiesc și
gospodăresc împreună) care nu au completat dosarul cu actele solicitate,
conform anunţurilor publicate la avizier, pe site-ul instituției și în mass media
locală.
1) solicitantul și membrii familiei (soţ/soţie, copii ai acestuia care locuiesc şi
gospodăresc împreună ) care au refuzat repartiția unei locuinţe aprobate prin
HCL.
m) Solicitanții şi membrii familiei care fac dovada că au obţinut o locuință în baza
unei hotărârii de Consiliul Local (dovada prin verificare, la solicitarea
comisiei de la SPCTAFI, Călărași).
n) solicitantul şi membrii familiei (soţ/soţie, copii ai acestuia care locuiesc și
gospodăresc împreună) cu dublă cetăţenie care nu fac dovada neîndeplinirii
condițiilor enumerate mai sus - după caz
n sasa MO
LIUL
<===2p
ANEXA nr. 4
lo Wce_ | Japac
CRITERII DE SELECȚIE - stabilite prin punctaj, pentru stabilirea ordinii de
;
prioritate pentru: persoanele şi familiile evacuate sau care urmează a fi evacuate din locuinţele
retrocedate foştilor proprietari, tinerii care au vârsta de până la 35 de ani, tinerii proveniţi din
instituţii de ocrotire socială şi care au împlinit vârsta de 18 ani, invalizii de gradele I şi II,
persoanele cu handicap, pensionarii, veteranii şi văduvele de război, beneficiarii prevederilor Legii
recunoştinţei pentru victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989, pentru revolta muncitorească
anticomunistă de la Braşov din noiembrie 1987 şi pentru revolta muncitorească anticomunistă din
Valea Jiului - Lupeni - august 1977 ur. 341/2004, cu modificările şi completările ulterioare, şi ai
prevederilor Decretului-lege nr. 118/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate
din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor
deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările şi completările
ulterioare, victimele violenței domestice sau alte persoane sau familii îndreptățite.
Ei | CRITERII DE SELECȚIE
cri.
[1. SITUAȚIE LOCATIVĂ ACTUALĂ:
1.1 | Chiriaș în spaţiul din fondul locativ privat cu contract de închiriere vizat de | 7
Direcţia Finanţelor Publice Călărași
1.2 | Tolerat în spațiu
Menţiune: Se consideră validate din punct de vedere al încadrării în acest criteriu contractele de închiriere, care sunt
vizate de Direcţia Finanţelor Publice Călărași și sunt în termen la data analizei dosarului. Suprafaţa locativă deținută
conform contractului de închiriere se împarte numai la numărul membrilor familiei solicitantului de locuință
1.3 Suprafaţa locuibilă deținută (cu chirie, tolerat în spaţiu):- m.p./locatar
-___mai mare de 18 m.p. /membru al familiei solicitantului
= 18 = 15:01 m.p./membru al familiei solicitantului 5 5 |]
- _15— 12,01 m.p./membru al familiei solicitantului
- 12- 8m.p. /membru al familiei solicitantului 9
-___mai mica de 8 m. „/membru de familiei solicitant ET
Notă: în cazul celor tolerați în spaţiu, toată suprafaţa locativă a imobilului se împarte la numărul total al locatarilor, în
care sunt incluşi şi cei care nu fac parte din familia solicitantului de locuinţă, dar care locuiesc în același imobil și au aceeași
adresă de domiciliu . În cazul spațiilor locative închiriate, suprafața locativă deținută conform contractului de închiriere se
împarte numai la numărul de membrii ai familiei solicitantului de locuinţă. La stabilirea numărului de membrii ai familiei
solicitantul de locuinţă se va avea în vedere componenţa familiei definită conform prevederilor legale în vigoare.
Punctaj |
|
ECOMONIE
Venitul mediu net una o ÎN
Venitul mediu net lunar realizat pe membru de familie __]
2.1 | venit minim realizat pe de familie (alocaţie de |
| venit minim realizat pe membru de familie (alocaţie de stat pentru | 7
_copil,alocaţie de susținere a familiei, Venit Minim de Incluziune) | o
2.2 | mai mie decât salariul minim net pe economie - inclusiv le
2.3 | între salariul minim net pe economie și salariul mediu net pe ] 5
E economie, _ a
| 2.4 | mai mare decât salariul mediu net lunar pe economig, con
——]
2 |
(legi
familie! pp 1)
ai?
Institutul Naţional de Statistică 3
| 2.5 | depășește venitul mediu net lunar/membru de
economie comunicat de Institutul Naţional de Statistică
-
Notă : Se au în vedere toate veniturile indiferent de natura acestora (Salarii, aj
şi fara în care au fost realizate.
- Au acces la locuinţă socială, în vederea închirierii, familiile sau persoanele cu un venit mediu net lunar
pe persoană, realizat în ultimele 12 luni > Sub nivelul câştigului salarial mediu net lunar pe total
economie, comunicat de Institutul Naţional de Statistică în ultimul buletin statistic anterior lumii în care
se analizează cererea, precum şi anterior lunii în care se repartizează Jocuinţa (art.42 din Legea locuinţei
nr.114/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare); |
Dovada veniturilor este probată prin:
* adeverinţă eliberată de angajator din programul de contabilitate pentru ultimele 12 luni cu detaliere
lunară, pentru veniturile obținute ca urmare a unor contracte de muncă încheiate în condiţiile legii:
e acteeliberate de către autorităţile statului - ANAF care să dovedească venitul realizat în ultimele 12 luni,
pentru acele venituri realizate ca urmare a desfășurării unei activități generatoare de venituri, legal
constituite (convenţii civile, PFA; drept de autor, dividente, participaţii sau alte asemenea)
e__alte venituri declarate conform declaraţiei notariale.
|3- CATEGORII DE PERSOANE _|
| TINERII CARE AU VARSTA DE PÂNĂ LA 35 DE ANI 10 i
ALTE PERSOANE SAU FAMILII INDREPTĂŢITE
(peste 35 de ani)
| PENSIONARI
|4—STARE CIVILĂ ACTUALĂ: ]
[4 Stare civilă: | ]
Căsătorit 3
necăsătorit 2
|
4.2 Nr. de persoane în întreţinere
a) copii
2eopi __
3 copii 4
4 copii 5
Mai mult de 4 copii, indiferent de numărul acestora 6
b) alte persoane aflate în întreţinere, indiferent de numărul acestora 2
Notă:
de exerciţiu) - pentru pct. a)
- tineri de până la 26 de ani care urmează o formă de învățământ cursuri de zi şi care nu realizează
venituri, persoane aflate în întreținerea solicitantului cu dovadă, dar care să nu dețină în proprietate o |
locuință pentru —pct. b) i
5 - STARE DE SĂNĂTATE ACTUALĂ A TITULARULUI CERERII SAU A
UNUI ALT MEMBRU AL FAMILIEI — PERSOANE CU DIZABILITĂȚI
Invaliditate gradul 1 sau cu dizabilitate grav permanent 5
Invaliditate gradul II sau cu dizabilitate accentuat aa 3
| handicap mediu (erd.III) Da 2
Boală de care suferă solicitantul sau un alt membru al familiej/( 2
copii) care necesită, potrivit legii, însoțitor sau o cameră în pfus —
| Anexei nr. 2 din OUG 40/1999
| Notă: (pentru Certificatele de invaliditate grd. 1, II / dizabilitate grd. |, 1] sau III din familie (sot, sotie si
copii),. afecțiunea pentru care bolnavul respectiv are dreptul la o cameră separată conf. Legii 448/2006 si OUG
40/1999 se dovedeşte cu certificat medical eliberat de instituţia medicală competentă, semnat de medicul de
specialitate şi de conducătorul acestei instituţii,
a) Nu poate beneficia de repartiție solicitantul persoană cu dizabilitate grav, fară discernământ, pentru care
există tutelă atribuită altei Persoane, primind puncte doar pentru încadrarea în grad de dizabilitate.
6 - VECHIMEA CERERII SOLICITANTULUI
il <———————
până la 1 an 1
între 1 și 2 ani 2
între 2 și 3 ani | 3
între 3 și 4 ani | 4
| pentru fiecare an peste 4 ani împlinit până la data depunerii dosarului. | 1
1 an = 12 luni, calculul se face începând cu data depunerii dosarului complet
entru fiecare an împlinit
7. NIVELUL DE STUDII ȘI /SAU PREGATIRE PROFESIONALĂ AL |
SOLICITANTULUI
fără studii şi fără pregătire profesională 1
coală primare, 3
şcoală generale, secundar inferior sau Simnazial cls I-VIII, fără pregătire | 5
rofesională şi/sau cu specializare Ia locul de muncă, zece clase
studii profesionale și/sau cu specializare la locul de muncă cu durata intre 6 luni la 2 ani 16
studii medii - liceal, care cuprinde clasele de liceu XII, XIII, 7
3
post-liceal, cu durata de la 1- 3 ani, cu pregătire profesională, prin studii medii
sau profesionale de specialitate şi/sau prin studii superioare de scurtă durată
sistem Bologna
studii superioare de lungă durată cu examen de licenţă sau echivalent, masterat
Notă: Se va puncta ultimul nivel de studii încheiat şi atestat conform legii (primar, liceal,post-liceal, superior)
|
8 SITUAȚII LOCATIVE SAU SOCIALE DEOSEBITE:
tinerii proveniţi din instituţii de ocrotire socială şi care au împlinit | 3 îi
vârsta de 18 ani _ a |
tineri care au adoptat sau adoptă copii _
Ia Străini cu protecţie internaţională
prin proceduri de
persoane evacuate sau în curs de evacuare
executare silită din locuinţe (de către bancă sau executor) în
urma neachitării obligaţiilor derivate din contractele de credit |
ipotecar. ( în conformitate cu Legea 143/2017) o
|- persoane evacuate sau în curs de evacuare din fostele case
__——| aţionalizate sau retrocedate fostului roprietar;
- Persoane care locuiesc în locuinţe afectate de c
vereranii şi văduvele de război, beneficiarii prevederilg? Legii +
| faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la ictori îi Rea
| române din decembrie 1989, precum şi față de persodhele ca,
LL | viaţa sau au avut de suferit în urma revoltei muncitor ri ati
N ZA EI
N sta Si mt o
SS /LruL
a _
|
o]
Braşov din noiembrie 1987 n. 341/2004, cu modificările şi completările
ulterioare, şi ai prevederilor Decretului-lege nr. 1 18/1 990 privind acordarea
unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura
instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în |
străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările şi
| completările ulterioare
TOTAL PUNCTAJ OBȚINUT :
Notă:
În cazul înregistrării unor punctaje egale, solicitanţii vor fi departajaţi în funcţie de prevederile art. 21 din HG
1275/2000 unde sunt stipulate următoarele:
(1) a) condiţiile de locuit ale solicitanţilor,;
d) numărul copiilor şi al celorlalte persoane care gospodăresc împreună cu solicitanţii;
€) starea scinătății solicitanților sau a unor membri ai familiilor acestora,
d) vechimea cererilor (luându-se în considerare data efectivă a înregistrării cererii Ziua/luna/anul).
(111) În procesul de soluţionare a cererilor
[...]
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.