29 martie 2022 · Inițiator: Primarul municipiului Buzău, (nu apare numele)

HCL 64/2022 Buzău adoptată

Hotărâre privind aprobarea depunerii cererii de finanțare prin PLANUL NAȚIONAL DE REDRESARE ȘI REZILIENȚĂ – COMPONENTA 10 – FONDUL LOCAL, a notei de fundamentare și a cheltuielilor legate de proiect pentru obiectivul de investiții MOBILITATE URBANĂ VERDE ÎN MUNICIPIUL BUZĂU – PUNCTE DE REÎNCĂRCARE VEHICULE ELECTRICE.*Revocată de Hotărârea nr. 86/2022

Denumire
Hotărârea nr. 64 din 2022 a Consiliului Local Buzău
Emitent
Consiliul Local Buzău
Număr
64 / 2022
Data
29 martie 2022
Inițiator
Primarul municipiului Buzău, (nu apare numele)
Localitate
Buzău, județul Buzău
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă depunerea cererii de finanțare prin Planul Național de Redresare și Reziliență, Componenta 10 – Fondul Local, pentru proiectul de „Mobili­tate urbană verde” în Buzău, inclusiv nota de fundamentare și cheltuielile aferente. Asta înseamnă că orașul poate obține fonduri nerambursabile pentru instalarea punctelor de reîncărcare pentru vehicule electrice, urmând termenele și condițiile stabilite în ghiduri; proiectul poate implica costuri eligibile și aprobări la nivel local. Pentru locuitori, rezultatul poate însemna o creștere a posibilităților de încărcare a mașinilor electrice, cu infrastructură nouă în zonele vizate, conform planului aprobat.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă depunerea cererii de finantare prin Planul National de Redresare si Rezilienta — Componenta 10 — Fondul Local pentru obiectivul de investitii „Mobilitate urbana verde in Municipiul Buzau — Puncte de reincarcare vehicule electrice”

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

ROMANIA JUDETUL BUZAU MUNICIPIUL BUZAU CONSILIUL LOCAL HOTĂRÂRE privind aprobarea depunerii cererii de finanţare prin PLANUL NAȚIONAL DE REDRESARE ȘI REZILIENȚĂ = COMPONENTA 10 — FONDUL LOCAL, a notei de fundamentare și a cheltuielilor legate de proiect pentru obiectivul de investiţii MOBILITATE URBANĂ VERDE ÎN MUNICIPIUL BUZĂU - PUNCTE DE REÎNCĂRCARE VEHICULE ELECTRICE Consiliul Local al Municipiul Buzău, judeţul Buzău, întrunit în şedinţă ordinară; Având în vedere: - Referatul de aprobare al Primarului municipiului Buzău, înregistrat sub nr. 69/CLM/21.03.2022, prin care se propune aprobarea depunerii cererii de finantare prin Planul National de Redresare si Rezilienta — Componenta 10 — Fondul Local, a notei de fundamentare si a cheltuielilor legate de proiect pentru obiectivul de investitii „Mobilitate urbana verde in Municipiul Buzau — Puncte de reincarcare vehicule electrice”; - Raportul de specialitate al Serviciului Dezvoltare si Implementare Proiecte nr. 58.138/21.03.2022; -avizul Comisiei pentru tranziția la economia circulară, buget, finanţe, agricultură, turism și relaţii internaţionale; -avizul Comisiei pentru amenajarea teritoriului, urbanism, administrarea domeniului public și privat al municipiului; - REGULAMENTUL (UE) 2021/241 AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI AL CONSILIULUI din 12 februarie 2021 de instituire a Mecanismului de redresare și reziliență; - ORDONANŢĂ DE URGENȚĂ nr. 124 din 13 decembrie 2021 privind stabilirea cadrului instituțional și financiar pentru gestionarea fondurilor europene alocate României prin Mecanismul de redresare și reziliență, precum și pentru modificarea și completarea Ordonanţei de urgență a Guvernului nr. 155/2020 privind unele măsuri pentru elaborarea Planului naţional de redresare și reziliență necesar României pentru accesarea de fonduri externe rambursabile și nerambursabile în cadrul Mecanismului de redresare și reziliență. - Ghidul specific — Conditii de accesare a fondurilor europene aferente PNRR in cadrul apelurilor de proiecte PNRR/2022/C10 - componenta 10 — Fondul Local - H.G nr. 209/2022 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 124/2021 privind stabilirea cadrului instituţional şi financiar pentru gestionarea fondurilor europene alocate României prin Mecanismul de redresare şi rezilienţă, precum şi pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 155/2020 privind unele măsuri pentru elaborarea Planului naţional de redresare şi reziliență necesar României pentru accesarea de fonduri externe rambursabile şi nerambursabile în cadrul Mecanismului de redresare şi rezilienţă în temeiul prevederilor art. 129, alin. (2), lit. b) şi lit. c), alin. (4), lit. a) şi f), alin. (7), lit.k) și m), art. 139, alin. (3), lit. a) și d), coroborat cu art. 5, lit. cc) din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, HOTĂRĂŞTE: Art.1. — Se aprobă depunerea cererii de finantare prin Planul National de Redresare si Rezilienta — Componenta 10 — Fondul Local pentru obiectivul de investitii „Mobilitate urbana verde in Municipiul Buzau — Puncte de reincarcare vehicule electrice”. Art.2. — Se aproba nota de fundamentare, aferente cererii de finantare, conform Anexei 1 care face parte integranta din prezenta hotarare. Art.3. — Se aproba finantarea de catre UAT Municipiul Buzau a tuturor cheltuielilor eligibile, conform alocarilor maximale prevazute in PNRR — Componenta 10 — Fondul Local si a tuturor cheltuielilor neeligibile aferente proiectului. Art.4. - Se aproba descrierea sumara a investitiei aferente cererii de finantare, conform Anexei 2 care face parte integranta din prezenta hotarare. Art.5.- Primarul Municipiului Buzău, prin intermediul Serviciul Dezvoltare si Implementare Proiecte, va aduce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri. Art.6.- Prezenta hotărâre se va comunica de către secretarul general al Municipiului Buzău în vederea ducerii sale la îndeplinire: - Primarului Municipiului Buzau - Serviciul Dezvoltare si Implementare Proiecte Art.7.- Prezenta hotărâre va fi adusă la cunoştinţa publică prin afişare la sediul Consiliului Local al Municipiului Buzau şi publicare pe site-ul propriu Primăriei Municipiului Buzau. PREŞEDINTELE ŞEDINŢEI, e - Aurelian Vlad CONTRASEMNEAZĂ: SECRETAR GENERAL Eduard Pistol i a Buzău, 29.03.2022 Nr. 64 Această Hotărâre a fost adoptată de Consiliul Local al Municipiului Buzău în ședința din data de 29.03.2022, cu respectarea prevederilor 139, alin. (3), lit. a și d, coroborat cu art. 5, lit. cc) din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu un număr de 23 voturi pentru, O abţineri și O voturi împotrivă, din numărul total de 23 consilieri în funcţie și 23 consilieri prezenţi la ședință. Planul Naţional de Redresare și Reziliență Componenta C10 — Fondul Local Anexă la Ghidul specific Model F Anexa 1 la Hotararea Consiliului Local al Municipiului Buzau „94 acea 1„.09:08. 2002 NOTĂ DE FUNDAMENTARE Planul Naţional de Redresare și Reziliență, Componenta 10 - Fondul Local Titlu apel proiect: 1.1.3 - Asigurarea infrastructurii pentru transportul verde — puncte de reîncărcare vehicule electrice CREȘTEREA MOBILITATE URBANĂ! VERDE ÎN MUNICIPIUL BUZĂU - PUNCTE DE REÎNCĂRCAREI VEHICULE ELECTRICE > cifice, ei Municipiul Buzău este reședința judeţului Buzău, parte a Regiunii Sud-Est, și reprezintă principalul centru socio-economic al judeţului. ice, elemente sp za riza is, Regiunea Sud-Est dispune de prezența unor trasee importante de transport internaţional și interregional. Acestea constituie axe suport pentru colaborarea și dezvoltarea localităților. De asemenea, regiunea este traversată de coridoare de transport ce asigură legătura centrelor urbane cu capitala ţării. Judeţul Buzău este conectat la nivel naţional prin intermediul arterelor de circulaţie (care se suprapun parţial cu rețeaua TEN-T Core și Comprehensive) astfel: > Drumuri europene: » Ploiești Mizil - Buzău — Râmnicu Sărat — Focșani — Bacău — Suceava (DN 18); "București — Urziceni — Buzău — Râmnicu Sărat — Focșani — Bacău — lași (DN 2); > Drumuri naţionale: "Brașov Întorsătura Buzăului — Gura Siriului — Nehoiu — Pătârgele — Berca — Buzău (DN 10); » Buzău - Pogoanele — Padina — Slobozia; * Buzău — Bentu — Făurei — Ianca — Brăila (DN 28); » Râmnicu Sărat — Boldu — Șuţești — Movila Miresii — Brăila — Galaţi. Contextul teritorial interjudețean este prezentat în figura de mai jos, în care sunt reprezentate principalele centre urbane și coridoare de transport care leagă Municipiul Buzău, respectiv judeţul Buzău de judeţele învecinate. Planul Naţional de Redresare și Rezilienţă Componenta C10 — Fondul Local Anexă la Ghidul specific Model F Fig.1. Legături rutiere ale judeţului Buzău LEGENDA tri CEHIRE URBANE Limmisă judet 9 Municipiiresegința de judet ESI limită regiune e. Municipit — m 2 CĂ! 0t COMUNICAȚIE (cont MPGIj Limits 26 sume Coridor TEN T Comprehersive Rutier POLP DC DEZVOLTARI ŞI Dt momo Coridor TEN 1 Core Rutier CRESTERE (conf CSDIR) » m» C3i feroviare le; Poli de creştere — Căi rutiere O Pon de dezvoltare Municipiul Buzău este situat în zona centrală a judeţului, pe malul drept al râului Buzău, la coordonatele 45%09 latitudine nordică și 25% longitudine estică, la o altitudine de 101 metri față de nivelul mării, Municipiul Buzău se află la confluenţa dintre drumul european E85, ce leagă sudul continentului cu zona de nord și drumul naţional ce unește Transilvania cu porturile dunărene și litoralul Mării Negre. Orașul Buzău este un important nod feroviar şi rutier, fiind situat pe una din magistralele feroviare ale ţării de importanţă europeană (linia 500: București - Ploiești - Buzău - Focșani - Bacău - Suceava). Gara Buzău este un important nod feroviar, de aici plecând linii ferate spre Brăila, Galaţi, Constanţa, Brașov, precum și o linie locală spre Berca - Pătârlagele - Nehoiu — Nehoiașu. Legătura municipiului cu teritoriul său de influenţă se realizează prin următoarele drumuri: > DN2 — E85: Urziceni — Buzău — Râmnicu Sărat; DN1B: Ploiești — Buzău; > DN2B: Urziceni — Buzău — Brăila; > DN10: Buzău — Verneşti; Planul Naţional de Redresare și Reziliență Componenta C10 — Fondul Local Anexă la Ghidul specific Model F > _DJ203D: Buzău — Pogoanele; > DC15: Buzău — Vadu Pașii; / Legăturile între punctele de intrare/ieșire din municipiu menţionate sunt realizate d. | vi i EA II E Bd. Unirii, pe direcţia SV-NE; Str. Transilvaniei — Str. Obor — Str. Al. Marghiloman — Șos. Brăilei, pe direcţiă Bd. Stadionului, pe latura vestică a orașului; YV Yv yY Yv Bd. 1 Decembrie 1018 — Bd. Republicii, pe latura sudică a orașului. Soluțiile de mobilitate urbană care generează reducerea de emisii cu efect de seră vor devenii parte integrantă a mediului urban, vor deservii comunitatea şi mediul de afaceri, promovând dezvoltarea economică, şi cresterea eficientei într-o abordare integrată pentru promovarea unui sistem de transport ecologic și performant in condiţii de siguranță. Electro-mobilitatea şi vehiculele electrice oferă o oportunitate majoră de a rezolva efectele negative externe asociate motoarelor cu combustie internă fără a constrânge rolul vital pe care îl au vehiculele în viaţa comunităţii. Documentele de planificare urbană, Strategia de Dezvoltare Integrată Urbană a Municipiului Buzău și Planul de Mobilitate Urbana Durabilă al Municipiului Buzău, Planul de Acţiune pentru Energie Durabilă al Municipiului Buzău conţin ca obiective majore și prioritare, implementarea de soluţii de mobilitate urbană care sa conducă la creșterea gradului de civilizaţie, a confortului şi a calităţii vieţii. Aproape un sfert din emisiile de gaze cu efect de seră provin din activităţi de transport iar mobilitatea urbană este responsabilă pentru 40% din toate emisiile de CO2 generate de transportul rutier. Printr-o abordare integrată toate obiectivele de mobilitate urbană stabilite prin documentele strategice converg către obiectivul major de reducere a emisiilor de CO2 și implicit reducerea poluării. Electro-mobilitatea rezolvă numeroase aspecte presante de mediu asociate mobilităţii personale. Dezvoltarea transportului ecologic este o prioritate economică şi de mediu atât pentru fiecare ţară, cât şi pentru Uniunea Europeană în ansamblu. Obiectivul acestui proiect este dezvoltarea infrastructurii de alimentare a vehiculelor cu energie electrică în vederea îmbunătățirii calității mediului prin reducerea emisiilor de gaze cu efect de sară prin stimularea utilizării vehiculelor electrice. In prezent UAT Municipiul Buzau are in implementare un proiect de realizare de statii de incarecare electrice. Prin Hotararea nr.32/10.12.2021 a Comitetului de Avizare al Administratiei Fondului pentru Mediu s-a aprobat dosarul de finantare, depus de catre solicitantul UAT Municipiul Buzau in cadrul „Programului privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de sera in transporturi, prin promovarea 3 Planul Naţional de Redresare și Reziliență Componenta C10 — Fondul Local Anexă la Ghidul specific Model F infrastructurii pentru vehicule de transport rutier nepoluant din punct de vedere energetic: statii de reincarcare pentru vehicule electrice in municipiile resedinta de judet”. In luna decembrie a fost semnat contractul de finantare intre AFM si UAT Municipiul Buzau. Unul din obiectivele principale care stă la baza implementării acestui proiect, este încurajarea publicului prin utilizarea mijloacelor alternative de deplasare nepoluante, aferente mobilităţii urbane și asigurarea infrastructurii necesare reîncărcării acestora. In cadrul acestui proiect vor fi amplasat in 5 locatii 8 statii de incarcare vehicule electrice. Au fost asigurate spatii corespunzatoare, conform reglementarilor rutiere in vigoare, astfel incat la cererea factorilor de decizie din primarie, stationarea masinilor electrice pentru reincarcare se va realiza paralel cu axul drumului. Locatia va sigura accesul nediscriminator al publicului la statiile de reincarcare instalate si va beneficia de semnalizarea corespunzatoare. Se va asigura vizibilitatea statiilor electrice de reincarcare in corespondenta cu standardele europene si nationale in domeniu. BULEVARDUL 1 DECEMBRIE 1918 intersectia cu strada INDUSTRIEI | det, PI. Tmaaronmaroa Statie de reincaroare — pt masini electrice puastea ă ea: „_earmaDe, em Ă i [| || 3 cetăiiaira PUI ian Baze ja eetiai ie dai Nr Cabiu de eeotrealimentareNRi — ————— Distanta de bransare estimata 120 m— 2. Necesitatea și oportunitatea investiţiei pentru care se aplică Mobilitatea durabilă este expresia dezvoltării unui sistem de transport solid, ecologic și eficient, prietenos cu mediu, dar în același timp statornic și tradiţional, asigurând un echilibru între valorificarea modurilor și infrastructurii de transport tradiționale cu necesitatea de modernizare și asigurare a consumului eficient de resurse și promovarea modurilor de transport nepoluante. În vederea dezvoltării orașului și cresterii calității vieţii locuitorilor municipiului Buzău este necesară asigurarea unui sistem de transport eficient şi durabil, accesibil geografic și economic. Reţeaua de transport dezvoltată va susține mobilitatea persoanelor și mărfurilor, creând astfel cadrul pentru afirmarea Buzăului până în 2030 ca oraș inteligent, îmbunătățirea calității vieţii, un mediu urban atractiv, modern, ecologic și accesibil pentru locuitorii săi, pentru turiști și pentru locuitorii zonei periurbane, care învaţă sau muncesc în oraș. Achizitia statiilor de reincarcare a masinilor electrice va incuraja dezvoltarea traficului rutier electric. O infrastructura electrica de reincarcare amplasata intr-un mod judicios din punct de vedere a volumelor de 4 Planul Naţional de Redresare și Reziliență Componenta C10 — Fondul Local Anexă la Ghidul specific Model F trafic fara a incurca desfasurarea in bune conditii a circulatiei rutiere si pietonale va determina amplificarea fenomenului de achizitie in masa a masinilor electrice, mai mult, va incuraja tranzitarea traficul rutier electric din alte judete. Stationarea pe o anumita perioada de timp a soferilor in vederea incarcarii rapide / normale a masinilor electrice va determina ca acestia in tot acest timp sa consume bunuri si servicii din zonele respective, incurajandu-se astfel dezvoltarea comertului pe aceasta tema. Emisiile de dioxid de carbon sunt direct influențate de tipul de propulsie. Vehiculul electric este de aproximativ 3 ori mai eficient decât un vehicul pe combustie internă, iar acest lucru care se reflectă în cantitatea de emisii generate. Astfel, UAT Municipiul Buzău are în implementare o serie de proiecte integrate finanțate prin Programul Operaţional Regional 2014-2020, cu efect asupra parametrilor de mobilitate urbană (reducerea traficului, impactul asupra reducerii emisiilor de echivalent CO;, etc.) care au drept scop încurajarea transpostului în comun, reducerea emisiilor de CO; și translatarea către mijloace de transport alternative, implementarea unor sisteme inteligente de transport asocigte” tick informare călători, supraveghere video, managementul flotei), cât și realizarea de/ ra: transportului in comun. Aceste proiecte sunt prezentate în capitolul referitor la pr iectele implementare. Prin proiectul „Reabilitarea infrastructurii rutiere, inclusiv piste pentru biciclişti, pe cork 7 de transportul public” (Cod SMIS 128607/Contract de finanţare 5560/09.06.2020), se va asigi a-inclusiv Un alt proiect aflat în curs de implementare, cu efect direct asupra creșterii eficienței și atractivităţii transportului public este proiectul: „Sistem Inteligent de management al traficului bazat pe soluții inovative de eficientizare și reducere a poluării în Municipiul Buzău" (Cod SMIS 128611/Contract de Finantare 5048/30.01.2020), prin care se urmărește, în primul rând, creșterea eficienţei transportului public de călători, a frecvenței și a timpilor săi de parcurs, a accesibilității, a utilizării acestuia în detrimentul transportului privat cu autoturisme, precum și a transferului către modurile nemotorizate, alternative de transport. De asemenea, se dorește ca utilizarea autoturismelor personale să devină o opțiune mai puţin atractivă din punct de vedere economic şi al timpilor de parcurs, faţă de utilizarea transportului public/a modurilor nemotorizate, creându-se în acest mod condiţiile pentru reducerea numarului autoturismelor în trafic și reducerea emisiilor GES. Prin proiect se vor implementa următoarele subsisteme: >» Sistemul de trafic management adaptiv — componenta locală; >» Sistemul de monitorizare video — componenta locală; 5 Planul Naţional de Redresare și Reziliență Componenta C10 — Fondul Local Anexă la Ghidul specific Model F > Sistemul de identificare automată a numerelor de înmatriculare — componenta locală; > Sistemul de informare — componenta locală; > Sistemul de prioritizare a vehiculelor de transport public — componenta locală și componenta mobilă; > Centrul de control — componenta centrală; > Reţeaua de comunicaţii — componentă distribuită. În aceste condiţii, proiectul propune măsuri complementare celor din proiectele menţionate mai sus, necesitatea și oportunitatea sa rezultând din dezideratul de a continua implementarea de acţiuni dedicate promovării mobilităţii urbane durabile și reducerii emisiilor GES la nivelul municipiului. Astfel, proiectul analizat propune implementarea unor măsuri care să conducă la diminuarea disfuncţionalităţilor menţionate, respectiv la: În urma implementarii proeictului de investiţie, se vor obține următorii indicatori de rezultat, conform specificului și obiectivelor proiectului de investiţie: Y. Creşterea numărului de staţii de încărcare pentru mijloace de transport electrice Totodată, proiectul va conduce la realizarea următorilor indicatori suplimentari identificaţi: Y Reducerea cantității de emisii GES la nivelul primului an după finalizarea implementarii proiectului (estimat 2027). Prin urmare, din prezentarea necesităţii și oportunității proiectului, precum și a beneficiilor estimate ca urmare a implementării acestuia, rezultă în mod evident corelarea și contribuţia la îndeplinirea viziunii de dezvoltare a mobilității urbane, trasată prin Planul de Mobilitate Urbană Durabilă al Municipiului Buzău 2021- 2027: Buzău — Oraș deschis, atractiv și conectat, cu un sistem de transport durabil și contribuie la creșterea calității vieții cetățenilor municipiului, prin asigurarea unui me condiții de eficiență economică și energetică, 7 3. Corelarea cu proiecte deja implementate la nivel local evidenţiază: Planul Naţional de Redresare și Rezilienţă Componenta C10 — Fondul Local Anexă la Ghidul specific Model F SPA * Promovarea dezvoltării urbane durabile prin elaborarea documentelor de planificare strategică pentru perioada 2021-2027 -— PLANIFIC - COD SMIS 135741/CONTRACT__DE FINANTARE 470/28.04.2020 - proiect finanţat în cadrul Apelului POCA/661/2/1//ntroducerea de sisteme și standarde comune în administraţia publică locală ce optimizează procesele orientate către beneficiari în concordanță cu SCAP/1/Introducerea de sisteme și standarde comune în administraţia publică locală ce optimizează procesele orientate către beneficiari în concordanță cu SCAP. Buget eligibil: 999,124.00 lei Obiectivul general al proiectului este reprezentat de promovarea dezvoltării urbane durabile în Municipiul Buzău, prin elaborarea principalelor documente de planificare strategică, astfel încât acestea să răspundă condiţionalităţilor de finanţare pentru perioada de programare 2021-2027 a fondurilor europene. și Planul de Mobilitate Urbană Durabilă pentru perioada 2021-2027. Obiectivul general al proiectului este în concordanţă cu obiectivul specific 2.1 al POCA, respectiv: "Introducerea de sisteme și standarde comune în administraţia publică locală ce optimizează procesele orientate către beneficiari. în concordanță cu SCAP". Proiectul contribuie în mod direct la atingerea obiectivului gene [...]

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: primariabuzau.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă