29 februarie 2024 · Inițiator: Primarul municipiului Buzău

HCL 60/2024 Buzău adoptată

Hotărâre pentru aprobarea Acordului de asociere între UAT Municipiul Buzău și UAT Comuna Vernești, județul Buzău, în vederea implementării Programului de dezvoltare zonală ”Realizarea de investiții specifice îmbunătățirii calității mediului și desfășurării de activități economico-sociale în municipiul Buzău și în comuna Vernești, județul Buzău, prin efectuarea lucrărilor de curățare, decolmatare și reparații asupra Canalului Iazul Morilor”

Denumire
Hotărârea nr. 60 din 2024 a Consiliului Local Buzău
Emitent
Consiliul Local Buzău
Număr
60 / 2024
Data
29 februarie 2024
Inițiator
Primarul municipiului Buzău
Localitate
Buzău, județul Buzău
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă încheierea unui acord de asociere între municipiul Buzău și comuna Vernești pentru a implementa un program de dezvoltare zonală. Scopul este realizarea de lucrări de curățare, decolmatare și reparații ale Canalului Iazul Morilor, pentru a îmbunătăți mediul și condițiile economice-sociale din cele două localități. Pentru locuitori, înseamnă că vor fi investiții în canal, cu beneficii potențiale precum reducerea riscului de inundații, îmbunătățirea clarității apei și posibile termene și zone afectate în funcție de execuția lucrărilor.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă Acordul de asociere între UAT Municipiul Buzău și UAT Comuna Vernești, județul Buzău, în vederea implementării Programului de dezvoltare zonală "Realizarea de investiții specifice îmbunătățirii calităţii mediului și desfășurării de activități economico-sociale în municipiul Buzău și în comuna Vernești, județul Buzău, prin efectuarea lucrărilor de curățare, decolmatare și reparaţii asupra Canalului lazul Morilor” (denumit în continuare Programul de dezvoltare zonală), conform Anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEȚUL BUZĂU MUNICIPIUL BUZĂU CONSILIUL LOCAL HOTĂRÂRE pentru aprobarea Acordului de asociere între UAT Municipiul Buzău și UAT Comuna Vernești, județul Buzău, în vederea implementării Programului de dezvoltare zonală "Realizarea de investiţii specifice îmbunătăţirii calității mediului și desfășurării de activități economico-sociale în municipiul Buzău și în comuna Vernești, județul Buzău, prin efectuarea lucrărilor de curățare, decolmatare și reparații asupra Canalului lazul Morilor” Consiliul Local al municipiului Buzău, județul Buzău, întrunit în ședință ordinară: Având în vedere: -referatul de aprobare al primarului municipiului Buzău, înregistrat la nr.65/CLM/22.02.2024; -raportul comun de specialitate al Direcţiei Tehnice și Serviciului Juridic și contencios administrativ, înregistrat la nr. 35.196 din 22.02.2024; -avizul Comisiei de specialitate pentru tranziția la economia circulară, buget, finanţe, agricultură, turism și relaţii internaţionale; -avizul Comisiei de specialitate pentru amenajarea teritoriului, urbanism, administrarea domeniului public și privat al municipiului; -avizul Comisiei de specialitate juridice, pentru administraţie publică locală, disciplină, respectarea drepturilor şi libertăţilor cetățenești; -prevederile Hotărârii de Guvern nr. 1270/2023 privind actualizarea datelor de identificare şi a valorii de înventar ale bunului imobil cu numărul de inventar MF 94240, aflat în domeniul public al statului și în administrarea Agenţiei Naţionale de Îmbunătăţiri Funciare, din subordinea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, şi trecerea unor părți din acesta în domeniul public al municipiului Buzău şi în domeniul public al comunei Vernești, județul Buzău; În temeiul art. 84, alin. (4) și (5), art. 89, alin. (8), art. 129, alin. (1) și (2), lit. b), c) și e), alin. (4), lit. d), e) și f), alin. (9), lit. c), art. 139, alin. (1) și alin. (3) lit. 7) și i) coroborat cu art. 5, lit. cc), precum și art. 196, alin. (1), lit. a) din Ordonanţa de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, HOTĂRĂȘTE: Art.1 Se aprobă Acordul de asociere între UAT Municipiul Buzău și UAT Comuna Vernești, județul Buzău, în vederea implementării Programului de dezvoltare zonală "Realizarea de investiții specifice îmbunătățirii calităţii mediului și desfășurării de activități economico-sociale în municipiul Buzău și în comuna Vernești, județul Buzău, prin efectuarea lucrărilor de curățare, decolmatare și reparaţii asupra Canalului lazul Morilor” (denumit în continuare Programul de dezvoltare zonală), conform Anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art.2 Se aprobă inițierea demersurilor necesare pentru elaborarea Studiului de fezabilitate privind implementarea Programului de dezvoltare zonală corespunzător suprafeţei de 13.800 m... trecuți din domeniul public al statului și din administrarea Agenției Naţionale de îmbunătățiri Funciare, din subordinea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, în domeniul public al municipiului Buzău, prin Hotărârea Guvernului nr. 1270/2023 privind actualizarea datelor de identificare şi a valorii de inventar ale bunului imobil cu numărul de inventar MF 94240, aflat în domeniul public al statului şi în administrarea Agenţiei Naţionale de Îmbunătăţiri Funciare, din subordinea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, şi trecerea unor părţi din acesta în domeniul public al municipiului Buzău şi în domeniul public al comunei Verneşti, judeţul Buzău. Art.3 Se aprobă inițierea demersurilor necesare pentru încheierea contractului de furnizare a apei cu Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare Buzău, respectiv cu solicitanţii de prestări servicii de furnizare a apei pentru irigaţii/piscicultură/alte destinaţii permise, după caz. Art.4 Se împuternicește Primarul municipiului Buzău, prin aparatul de specialitate, să efectueze demersurile necesare în vederea aducerii la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri, precum și să semneze Acordul de asociere între UAT Municipiul Buzău și UAT Comuna Vernești, județul Buzău, pentru implementarea Programului de dezvoltare zonală. Art.5 Prezenta hotărâre va fi comunicată către autoritățile și instituțiile publice interesate și va fi afișată pe site-ul Primăriei Municipiului Buzău prin grija Secretarului General al Municipiului Buzău, în conformitate cu prevederile art.243, alin. (1), lit. e) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare. PREŞEDINTELE ŞEDINŢEI, 743 NI 4 = Consilier local Oana-Ramona-Cătăliha RG | CONTRASEMNEAZĂ: i SECRETARUL GENERAL AL MUNICIPIULUI BUZĂU Eduard PISTOL E e î mega SE at Buzău, 29.02.2024 Nr._60 Această hotărâre a fost adoptată de Consiliul Local al Municipiului Buzău, cu respectarea prevederilor art. 139, alin. (3), lit. f, coroborat cu art. 5, lit. cc) din OUG nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, cu un număr de 20 voturi pentru, O abţineri şi 3 voturi împotrivă, din numărul total de 23 consilieri locali în funcţie şi 23 consilieri locali prezenţi la şedinţă. Anexa la Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Buzău nr. __60__/29.02.2024 Modelul — cadrul al ACORDULUI DE ASOCIERE între UAT Municipiul Buzău și UAT Comuna Vernești, judeţul Buzău pentru implementarea Programului de dezvoltare zonală "Realizarea de investiții specifice îmbunătățirii calităţii mediului și desfășurării de activități economico-sociale în municipiul Buzău și în comuna Verneşti, județul Buzău, prin efectuarea lucrărilor de curăţare, decolmatare și reaparații asupra Canalului lazul Morilor, în cooperare cu comuna Vernești, județul Buzău” PREAMBUL: În temeiul prevederilor art. 84, alin. (4) și (5), art. 89 alin. (8) și art. 129, alin. (2), lit. b), c) și e), alin. (4) lit. d), e) și f) și alin. (9) lit. c) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, În baza prevederilor: -Hotărârii de Guvern nr. 1270/2023 privind actualizarea datelor de identificare şi a valorii de înventar ale bunului imobil cu numărul de inventar MF 94240, aflat în domeniul public al statului și în administrarea Agenţiei Naţionale de Îmbunătăţiri Funciare, din subordinea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, şi trecerea unor părți din acesta în domeniul public al municipiului Buzău şi în domeniul public al comunei Vernești, județul Buzău; -Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Buzău nr. 7 din 26.01.2023 privind aprobarea solicitării de trecere a unei părţi din Canalul „Iazul Morilor”, parte din AHC Câmpia Buzăului, din domeniul public al Statului și din administrarea Agenţiei Naţionale de Îmbunătăţiri Funciare aflată în subordinea Ministerului Agriculturii. și Dezvoltării Rurale în domeniul public al Municipiului Buzău, modificată și completată prin Hotărârile Consiliului Local al Municipiului Buzău nr. 56 din 10.04.2023 și nr. 188 din 28.09.2023; -Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Buzău nr. ...... din 29.02.2024 privind aprobarea Acordului de asociere în vederea realizării de investiții pentru implementarea Programului de dezvoltare zonală "Realizarea de investiţii specifice îmbunătăţirii calității mediului și desfășurării de activităţi economico-sociale în municipiul Buzău și în comuna Vernești, judeţul Buzău, prin efectuarea lucrărilor de curățare, decolmatare și reparații asupra Canalului lazul Morilor”; -Hotărârea Consiliului Local al comunei Vernești nr. ...../........ privind aprobarea Acordului de asociere în vederea realizării de investiţii pentru implementarea Programului de dezvoltare zonală "Realizarea de investiţii specifice îmbunătăţirii calității mediului și desfășurării de activități economico-sociale în municipiul Buzău și în comuna Vernești, judeţul Buzău, prin efectuarea lucrărilor de curăţare, decolmatare și reparații asupra Canalului lazul Morilor, -Hotărârea Consiliului Local al Comunei Vernești nr. .... din ....... privind aprobarea solicitării de trecere a unei părţi din Canalul „Iazul Morilor”, parte din AHC Câmpia Buzăului, din domeniul public al Statului și din administrarea Agenţiei Naţionale de Îmbunătăţiri Funciare aflată în subordinea Ministerului Agriculturii. și Dezvoltării Rurale în domeniul public al Municipiului Buzău, cu modificările și completările ulterioare, Art. 1. Părţile (1) Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Buzău, cu sediul în municipiul Buzău, Piaţa Daciei nr. 1, codul fiscal .........., telefon ........... „reprezentat prin domnul primar Constantin TOMA, având calitatea de Asociat 1 și Lider de asociere și (2) Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Vernești, cu sediul în ...... o Peene :: Codul fiscal scseuceae „telefon ..........., reprezentat prin domnul primar ................, având calitatea de Asociat 2, au convenit asupra încheierii prezentului Acord de asociere în următoarele condiţii: Art. 2. Obiectul Acordului Părţile convin încheierea prezentului Acord de asociere în vederea realizării de investiții pentru implementarea Programului de dezvoltare zonală "Realizarea de investiții specifice îmbunătățirii calităţii mediului și desfășurării de activități economico- sociale în municipiul Buzău și în comuna Vernești, județul Buzău, prin efectuarea lucrărilor de curățare, decolmatare și reparaţii asupra Canalului Iazul Morilor" (denumit în continuare Programul/Programul de dezvoltare zonală). În îndeplinirea prezentului Acord, părţile înțeleg ca toate studiile de fezabilitate, documentațiile urbanistice, documentaţiile de atribuire a contractelor de achiziție publică, contractele de livrare a apei, contractele și în general toate demersurile necesare îndeplinirii obiectului prezentei asocieri se vor realiza pentru și în interesul ambilor asociaţi, urmând ca toate cheltuielile de investiţii să fie evidenţiate defalcat și suportate de fiecare Asociat în parte, proporţional cu suprafaţa trecută în proprietate și cu investiţiile ce se vor realiza pe raza fiecărei unităţi administrative-teritoriale asociate. . „Contractele de livrare a apei se vor încheia de către fiecare UAT asociat în parte, pentru AR utilizatorii situaţi pe fiecare unitate administrativ-teritorială în parte. IN Da asemenea, prezenta asociere are ca scop accesarea de fonduri nel se a ursabile îi în vederea realizării obiectivelor asumate prin Hotărârea Guvernului nr. 270 23, prin Hotărârea Consiliului Local al municipiului Buzău nr. 7 din 26.01.2023, od ată ș și completată prin Hotărârile Consiliului Local al municipiului Buzău nr. 56 „din. A 9.04. 2023 și nr. 188 din 28.09.2023, precum și prin Hotărârea Consiliului Local al i di munei Verneşti Nr. aceea, modificată și completată prin Hotărârile Consiliului Local al comunei Vernești nr. ....../........ șinr. ......... „ precum și a oricăror lucrări conexe obiectivelor asumate prin hotărârile antemenţionate. Art. 3 Durata acordului Prezentul acord de asociere intră în vigoare la data semnării de către ambele părţi și este valabil până la data realizării obiectului său. Art. 4 Dispoziţii generale (1) Asocierea creată prin prezentul Acord este o asociere fără personalitate juridică, potrivit Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Buzău nr. ..... 29.02.2024 privind aprobarea Acordului de asociere între Municipiul Buzău și Comuna Vernești, judeţul Buzău, în vederea implementării Programului de dezvoltare zonală "Realizarea de investiţii specifice îmbunătățirii calităţii mediului și desfășurării de activități economico-sociale în municipiul Buzău, județul Buzău, prin efectuarea lucrărilor de curăţare, decolmatare și reparaţii asupra Canalului lazul Morilor, în cooperare cu comuna Vernești, județul Buzău” și Hotărârii Consiliului Local al comunei Vernești nr. umuuul........ privind aprobarea Acordului de asociere între Municipiul Buzău și Comuna Vernești, județul Buzău, în vederea implementării Programului de dezvoltare zonală "Realizarea de. investiţii specifice îmbunătățirii calității mediului și desfășurării de activități economico-sociale în comuna Vernești, judeţul Buzău, prin efectuarea 2 lucrărilor de curățare, decolmatare și reparații asupra Canalului lazul Morilor, în cooperare cu municipiul Buzău, județul Buzău” și nu constituie faţă de seri o pgrăiană distinctă de persoana asociaţilor. i (2) Asocierea este constituită pe baza libertăţii de voință a părţilor, expr imată îi prezentul Acord și este guvernată de principiul independenţei financiare și jure, fiecărui asociat. | Art. 5 Principii de bună practică ale Asocierii (1) Părţile trebuie să contribuie la realizarea obiectului Asocierii şi să își asume rolul lor în cadrul Asocierii, aşa cum acesta este definit în cadrul prezentului acord. (2) Părţile trebuie să consulte în mod regulat şi să se informeze asupra tuturor aspectelor privind evoluția proiectului. (3) Părţile trebuie să implementeze activităţile cu respectarea dispoziţiilor legale şi a celor mai înalte standarde profesionale si de etică. (4) Părţile sunt obligate să respecte regulile referitoare la conflictul de interese şi regimul incompatibilităţilor, iar în cazul apariţiei unei asemenea situaţii să dispună luarea măsurilor care să conducă la stingerea acesteia şi evitarea procedurii unei situaţii similare în viitor. Art. 6 Atribuţii şi responsabilităţi (1) Fiecare dintre asociați va suporta din bugetul propriu cheltuielile necesare implementării Programului, care vor fi evidenţiate defalcat, proporţional cu suprafața trecută în proprietate și cu investiţiile ce se vor realiza pe raza fiecărei unități administrative-teritoriale asociate. (2) În vederea îndeplinirii obiectivelor propuse, în conformitațe cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 1270/2023, părţile convin de comun acord că asociatul 1 - Municipiul Buzău are următoarele responsabilităţi: a) Este lider de asociere și asigură managementul Programului, precum și echipa de implementare; în acest sens, se împuternicește în mod expres Primarul Municipiului Buzău, domnul Constantin Toma, să dispună iniţierea și efectuarea tuturor demersurilor necesare pentru aducerea la îndeplinire a obiectivelor Programului, respectiv să semneze toate cererile, documentaţiile și orice alte documente ce intră în competenţa autorității executive, în scopul derulării Programului; b) Asigură elaborarea Studiilor de fezabilitate pentru realizarea Programului, în care vor fi evidenţiate defalcat cheltuielile ce revin fiecăruia dintre cei doi asociați, proporțional cu cota din Canalul lazul Morilor care le-a fost trecută în proprietate și cu investițiile ce se vor realiza pe raza fiecărei unități administrativ-teritoriale; în cazul în care nu va fi posibilă defalcarea cheltuielilor prin studiul de fezabilitate, se va face în mod suplimentar o notă de fundamentare; c) Își însușește studiile de fezabilitate; d) Asigură obținerea avizelor, acordurilor, autorizaţiilor și a documentațiilor de urbanism necesare implementării Programului; e) Asigură întocmirea documentațiilor de atribuire a contractelor de achiziţie publică sau realizează achiziția de consultanţă pentru întocmirea acestora, după caz, efectuează demersurile necesare pentru aprobarea acestora, în condiţiile legii, asigură organizarea și desfășurarea procedurilor de atribuire a contractelor de achiziţie publică și semnarea contractelor de achiziție publică, în numele asociaților,; f) Suportă cheltuielile necesare pentru realizarea investiţiilor corespunzătoare părții din Canalul lazul Morilor trecute în proprietatea sa prin Hotărârea Guvernului nr. 1270/2023, raportat la investiţiile care se realizează pe raza municipiului Buzău; 9) Urmărește realizarea lucrărilor conform condițiilor și termenelor contractuale. Întocmirea proceselor verbale de recepție a lucrărilor și înscrierea, după caz, a investiţiilor realizate în registrul de carte funciară revine în sarcina fiecărui membru al Asocierii, pe raza administrativ teritorială a acestuia. h) Solicită celeilalte părţi orice informaţii și documente necesare derulării Programului; i) Realizează achiziţia de consultanţă în vederea integrării obiectivelor fiecărui partener în cererea/cererile de finanțare, formulează și depune în numele asociaţilor cereri de finanţare din fonduri externe nerambursabile pentru realizarea obiectivelor asumate și a oricăror lucrări conexe acestora, eligibile spre finanţare, conform cadrului legal îi în vigoare; |) Reprezintă asocierea în fața oricăror organe de specialitate, autorități, instituții sau entități de drept public sau privat; K) respectă prevederile legislaţiei naţionale și a Uniunii Europene în vigoare în domeniul achizițiilor publice, urbanismului si autorizării în construcții, egalității de șanse, dezvoltării durabile, informării și publicității în implementarea activităţilor proprii; |). În cazul unui prejudiciu, răspunde în solidar cu celălalt asociat; m) Are obligaţia îndosarierii, păstrării și arhivării tuturor documentelor aferente Programului, în original, precum și ale asociatului, în copie, conform cadrului legal; n) Îndeplinește orice alte activități/demersuri necesare pentru realizarea Programului. (3) În vederea îndeplinirii obiectivelor propuse, în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 1270/2023, părţile convin de comun acord că asociatul 2 — Comuna Verneşti are următoarele responsabilități: a) împuternicește în mod expres Municipiul Buzău prin primar, domnul Constantin Toma, să dispună iniţierea și efectuarea tuturor demersurilor era pentru aducerea la îndeplinire a obiectivelor Programului, respectiv ed i semneze toate cererile, documentaţiile și orice alte documente ce intră în Ampetenţa autorităţii executive, în scopul derulării Programului; 5l reuseste Studiile de fezabilitate întocmite de liderul de asociere pentru A) realizarea Programului, în care vor fi evidenţiate defalcat cheltuielile ce revin fiecăruia dintre cei doi asociaţi, proporţional cu cota din Canalul lazul Morilor Ycare le-a fost trecută în proprietate și cu investiţiile ce se vor realiza pe raza fiecărei unităţi administrativ- teritoriale; în cazul în care nu va fi posibilă defalcarea cheltuielilor prin studiul de fezabilitate, se va face în mod suplimentar o notă de fundamentare; c) Asigură aprobarea documentaţiilor de atribuire a contractelor de achiziție publică, a documentaţiilor de urbanism și a oricăror alte documentații necesare implementării Programului, conform legii; d) Suportă cheltuielile necesare pentru realizarea investiţiilor corespunzătoare părții din Canalul lazul Morilor trecute în proprietatea sa prin Hotărârea Guvernului nr. 1270/2023, raportat la investiţiile care se realizează pe raza comunei Vernești; e) Pune la dispoziţia liderului de asociere informaţiile și documentele necesare derulării Programului, conform solicitărilor ce i se adresează; f) Respectă prevederile legislației naţionale și a Uniunii Europene în vigoare în domeniul achiziţiilor publice, urbanismului si autorizării în construcții, egalității de șanse, dezvoltării durabile, informării și publicităţii în implementarea activităţilor proprii; 9) Urmărește activitățile întreprinse de liderul de asociere în derularea Programului; h) În cazul unui prejudiciu, răspunde în solidar cu liderul de asociere; i) Îndeplinește orice alte activităţi/demersuri necesare pentru realizarea Programului. 4 Art. 7. Răspunderea asociaților (1) Faţă de terți, fiecare asociat va răspunde singur pentru drepturile şi obligaţi le f angajate prin actele încheiate cu aceştia. Sur (2) Neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a obligaţiilor asumate de către una dintre părţi dă dreptul celeilalte părţi să ceară rezilierea Acordului, printr-o notificare scrisă adresată părţii în culpă, în termen de 15 zile lucrătoare de la data constatării nerespectării clauzelor Acordului. În cazul în care se constată că, urmare a nerespec [...]

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: primariabuzau.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă