29 noiembrie 2022

HCL 245/2022 Buzău adoptată

Hotărâre privind luarea unor decizii legate de Adunarea Generală Ordinară, respectiv Extraordinară, a Acţionarilor Societăţii Comerciale „RER SUD” S.A., ambele din data de 30.11.2022, cu reconvocare în data de 02.12.2022

Denumire
Hotărârea nr. 245 din 2022 a Consiliului Local Buzău
Emitent
Consiliul Local Buzău
Număr
245 / 2022
Data
29 noiembrie 2022
Localitate
Buzău, județul Buzău
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă ca reprezentantul Consiliului Local al municipiului Buzău să voteze în Adunările Generale ale Acționarilor S.C. RER SUD S.A. din 30.11.2022 (cu reconvocare la 02.12.2022) pentru punctele aflate pe ordinea de zi, în cazul în care nu se întrunește cvorumul cerut de lege. De asemenea, se aprobă ca același reprezentant să participe și să voteze în Adunarea Generală Extraordinară din data de 03.12.2022, conform convocatorului, în numele Municipiului Buzău ca acționar al societății. Rezultatul influențează decizii ale firmei RER SUD S.A. care pot afecta bugetul local și zonele deservite de serviciile sale.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEȚUL BUZĂU MUNICIPIUL BUZĂU - CONSILIUL LOCAL - HOTĂRÂRE privind luarea unor decizii legate de Adunarea Generală Ordinară, respectiv Extraordinară, a Acţionarilor Societăţii Comerciale "RER SUD" S.A., ambele din data de 30.11.2022, cu reconvocare în data de 02.12.2022 Consiliul Local al Municipiului Buzău, judeţul Buzău, întrunit în şedinţă ordinară, Având în vedere: -convocatorul şedinţelor Adunării Generale Ordinare, respectiv Extraordinare, a Acţionarilor S.C."RER SUD" S.A., înregistrat la Primăria Municipiului Buzău sub nr. 203.476/07.1 1.2022; -adresa S.C. "RER SUD” SA nr. 12023/15.11.2022, înregistrată la Primăria municipiului Buzău la nr. 209.488/15.1 1.2022; -referatul de aprobare al Primarului municipiului Buzău, înregistrat la nr. 276/CLM/15.11.2022; -raportul de specialitate al Serviciului Juridic şi Contencios Administrativ înregistrat la nr. 209.582/15.11 „2022; -avizul Comisiei juridice, pentru administraţie publică locală, disciplină, respectarea drepturilor şi libertăţilor cetățenești; -prevederile art. 129, alin. (1), alin. (2) lit. a) şi alin. (3) lit. d) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare; - dispoziţiile art. 111, alin. (2), lit. b') și art. 160 din Legea nr.381/1990 privind societăţile, republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi ale art. 10.4 din Actul Constitutiv al Societăţii Comerciale "RER SUD" S.A;; - faptul că Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Buzău, prin Consiliul Local, este acţionar la Societatea Comercială "RER SUD" S.A. In temeiul prevederilor art. 139, alin. (1), coroborat cu art. 5, lit. ee) şi art. 196, alin. (1), lit. a) din O.UG. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare; HOTĂRĂŞTE: ART |. — Se aprobă ca domnul Manea Cătălin, reprezentantul Consiliului Local al Municipiului Buzău în Adunarea Generală Ordinară a Acţionarilor S.C."RER SUD" S.A. din data de 30.11.2022, ora 12.00, cu reconvocare pentru data de 02.12.2022, ora 12.00, în cazul neîntrunirii cvorumului cerut de lege, să voteze PENTRU punctele aflate pe ordinea de zi, potrivit convocatorului şedinţei Adunării Generale Ordinare a Acţionarilor S.C."RER SUD" S.A,, înregistrat la Primăria Municipiului Buzău sub nr. 203.476/07.11.2022. ART II. — Se aprobă ca domnul Manea Cătălin, reprezentantul Consiliului Local al Municipiului Buzău în Adunarea Generală Extraordinară a Acţionarilor S.C."RER SUD" S.A. din data de 30.11.2022, ora 12.30, cu reconvocare pentru data de 02.12.2022, ora 12.30, în cazul neîntrunirii cvorumului cerut de lege, să voteze PENTRU punctele aflate pe ordinea de zi, potrivit convocatorului şedinţei Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor S.C."RER SUD" S.A., înregistrat la Primăria Municipiului Buzău sub nr. 203.476/07.1 1.2022. ART. III. — Dispoziţiile prezentei hotărâri rămân valabile şi în cazul unei amânări/reconvocări a Adunării Generale a Acţionarilor (ordinară și extraordinară) de la Societatea Comercială "RER SUD" S.A. Buzău, cu aceeaşi ordine de zi. ART. IV. — Primarul Municipiului Buzău, prin intermediul Serviciului Juridic şi Contencios Administrativ, domnul Manea Cătălin, precum şi Societatea Comercială "RER SUD' S.A., vor aduce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri. Art. V.. Prin grija secretarului general al municipiului, prezenta hotărâre va fi comunicată persoanei, instituţiilor și autorităţilor interesate. PREŞE consia dese o 2 0 Sturo CONTRASEMNEAZĂ: SECRETARUL GENERAL AL MUNICIPIULUI BUZĂU, Eduard Pistol die 40 Buzău, 29.11.2022 Nr. 245 Această hotărâre a fost adoptată de Consiliul Local al Municipiului Buzău, cu respectarea prevederilor art. 139, alin. (1), coroborat cu art. 5, lit. ee) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, cu un număr de 17 voturi pentru, 5 abţineri şi O voturi împotrivă, din numărul total de 23 consilieri locali în funcţie şi 22 consilieri locali prezenţi la şedinţă. ROMÂNIA JUDEȚUL BUZĂU MUNICIPIUL BUZĂU - PRIMAR- Nr. 276/CLM/15.11.2022 REFERAT DE APROBARE la proiectul de hotărâre privind luarea unor decizii legate de Adunarea Generală Ordinară, respectiv Extraordinara a Acţionarilor Societăţii Comerciale "RER SUD" S.A., ambele din data de 30.11.2022, cu reconvocare în data de 02.12.2022 Prin președintele său, Consiliul de Administraţie al S.C. "RER SUD" S.A., ne-a adus la cunoștință - prin convocatorul înregistrat la Primăria Municipiului Buzău sub nr. 203476/07.11.2022 - că au fost convocate Adunarea Generală Ordinară, respectiv Extraordinară, a Acţionarilor, ambele pentru data de 30.11.2022, cu reconvocare în data de 02.12.2022, ordinea de zi fiind următoarea: 1. Pentru Adunarea Generală Ordinară a Acţionarilor: 1. Numirea auditorului financiar, pentru 1 (un) an, respectiv anul fiscal 2022 și încheierea contractului cu MAZARS ROMANIA S.R.L., cu sediul in Globalworth Campus Pipera, Clădirea B, str. Ing. George Constantinescu, nr. 4B şi 2-4, et. 5, cam. 2, București, sector 2, înregistrată la ONRC București sub nr. J40/756/1995, C.U.l RO6970597, reprezentată de dl. Vasile Adrian-Administrator. 2. Actualizarea Actului Constitutiv, prin completarea articolului respectiv, conform pct. 1. 3. Împuternicirea dnei. lonescu Raluca Mihaela, în calitate de mandatar: - să îndeplinească toate formalităţile necesare pentru înregistrarea acestei hotărâri la Oficiul Registrului Comerţului Buzău și să efectueze orice alte formalităţi necesare pentru a conferi efect deplin aspectelor decise în prezenta, inclusiv semnarea și depunerea, în numele și pe seama societăţii/asociaţilor, a Actului Constitutiv actualizat și a oricăror acte/documente și declaraţii ce sunt necesare pentru înregistrarea prezentei hotărâri; - să reprezinte societatea în faţa ORC Buzău pentru a conferi efect deplin aspectelor decise în prezenta; - să corecteze orice eroare ce ar putea sa apară în legătură cu oricare din operaţiunile menţionate mai sus. II. Pentru Adunarea Generală Extraordinară a Acţionarilor: 1. Introducerea codurilor CAEN 5210 — Depozitări, respectiv CAEN 5224- Manipulări, în obiectele secundare de activitate ale societăţii; 2. Actualizarea Actului Constitutiv, prin completarea articolului respectiv, conform punctului 1. 3. Împuternicirea dnei. lonescu Raluca Mihaela, în calitate de mandatar: - să îndeplinească toate formalităţile necesare pentru înregistrarea acestei hotărâri la Oficiul Registrului Comerţului Buzău și să efectueze orice alte formalităţi necesare pentru a conferi efect deplin aspectelor decise în prezenta, inclusiv semnarea și depunerea, în numele și pe seama societății/asociaţilor, a Actului Constitutiv actualizat și a oricăror acte/documente și declaraţii ce sunt necesare pentru înregistrarea prezentei hotărâri; - să reprezinte societatea în fața ORC Buzău pentru a conferi efect deplin aspectelor decise în prezenta; - să corecteze orice eroare ce ar putea să apară în legătură cu oricare din operațiunile menţionate mai sus. Justificarea punctelor de pe ordinea de zi ale celor două Adunări Generale, legate de aprobarea numirii auditorului financiar, precum și de introducerea codurilor CAEN 5210 — Depozitări, respectiv CAEN 5224- Manipulări, în obiectele secundare de activitate ale societății, a fost realizată de către directorul general al S.C. "RER SUD" S.A., prin adresa 12023/15.11.2022, înregistrată la Primăria municipiului Buzău la nr. 209.488/15.11.2022; Faţă de cele de mai sus, a fost inițiat acest proiect de hotărâre, prin care am propus ca reprezentantul Consiliului Local al Municipiului Buzău în ședințele Adunării Generale Ordinare, respectiv Extraordinare ale Acţionarilor S.C. "RER SUD" S.A., să voteze PENTRU punctele de pe ordinea de zi a celor două Adunări, potrivit convocatorului şedinţelor Adunării Generale Ordinare, respectiv Extraordinare, a Acţionarilor S.C."RER SUD" S.A., înregistrat la Primăria Municipiului Buzău sub nr.203.476/07.1 1.2022. PRIMAR Constantin Toma ROMÂNIA JUDEŢUL BUZĂU PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BUZĂU Serviciul Juridic şi Contencios Administrativ Nr. 209.582/15.11.2022 RAPORT DE SPECIALITATE la proiectul de hotărâre privind luarea unor decizii legate de Adunarea Generală Ordinară, respectiv Extraordinară a Acţionarilor Societăţii Comerciale "RER SUD" S.A., ambele din data de 30.11.2022, cu reconvocare în data de 02.12.2022 Prin președintele său, Consiliul de Administraţie al S.C. "RER SUD" S.A., ne-a adus la cunoștință - prin convocatorul înregistrat la Primăria Municipiului Buzău sub nr. 203476/07.11.2022 - că au fost convocate Adunarea Generală Ordinară, respectiv Extraordinară, a Acţionarilor, ambele pentru data de 30.11.2022, cu reconvocare în data de 02.12.2022, ordinea de zi fiind următoarea: 1. Pentru Adunarea Generală Ordinară a Acţionarilor: 1. Numirea auditorului financiar, pentru 1 (un) an, respectiv anul fiscal 2022 și încheierea contractului cu MAZARS ROMANIA S.R.L., cu sediul in Globalworth Campus Pipera, Clădirea B, str. Ing. George Constantinescu, nr. 4B și 2-4, et. 5, cam. 2, București, sector 2, înregistrată la ONRC București sub nr. J40/756/1995, C.U.l R06970597, reprezentată de dl. Vasile Adrian-Administrator. 2. Actualizarea Actului Constitutiv, prin completarea articolului respectiv, conform pct. 1. 3. Împuternicirea dnei. lonescu Raluca Mihaela, în calitate de mandatar: - să îndeplinească toate formalitățile necesare pentru înregistrarea acestei hotărâri la Oficiul Registrului Comerţului Buzău și să efectueze orice alte formalități necesare pentru a conferi efect deplin aspectelor decise în prezenta, inclusiv semnarea și depunerea, în numele și pe seama societății/asociaţilor, a Actului Constitutiv actualizat și a oricăror. acte/documente și declaraţii ce sunt necesare pentru înregistrarea prezentei hotărâri; - să reprezinte societatea în fața ORC Buzău pentru a conferi efect deplin aspectelor decise în prezenta; - să corecteze orice eroare ce ar putea sa apară în legătură cu oricare din operațiunile menţionate mai sus. II. Pentru Adunarea Generală Extraordinară a Acţionarilor: 1. Introducerea codurilor CAEN 5210 — Depozitări, respectiv CAEN 5224- Manipulări, în obiectele secundare de activitate ale societăţii; 2. Actualizarea Actului Constitutiv, prin completarea articolului respectiv, conform punctului 1. 3. Împuternicirea dnei. lonescu Raluca Mihaela, în calitate de mandatar: - să îndeplinească toate formalitățile necesare pentru înregistrarea acestei hotărâri la Oficiul Registrului Comerţului Buzău și să efectueze orice alte formalităţi necesare pentru a conferi efect deplin aspectelor decise în prezenta, inclusiv semnarea și depunerea, în numele și pe seama societăţii/asociaţilor, a Actului Constitutiv actualizat și a oricăror acte/documente și declaraţii ce sunt necesare pentru înregistrarea prezentei hotărâri; - să reprezinte societatea în fața ORC Buzău pentru a conferi efect deplin aspectelor decise în prezenta; - să corecteze orice eroare ce ar putea să apară în legătură cu oricare din operaţiunile menţionate mai sus. Justificarea punctelor de pe ordinea de zi ale celor două Adunări Generale, legate de aprobarea numirii auditorului financiar, precum și de introducerea codurilor CAEN 5210 — Depozitări, respectiv CAEN 5224- Manipulări, în obiectele secundare de activitate ale societății, a fost realizată de către directorul general al S.C. "RER SUD" S.A., prin adresa 12023/15.11.2022, înregistrată la Primăria municipiului Buzău la nr. 209.488/15.11.2022; În acest sens, a fost elaborat proiectul de hotărâre alăturat pentru a fi promovat pe ordinea de zi a şedinţei ordinare a Consiliului Local al Municipiului Buzău și, neidentificând aspecte care să contravină cu dispoziţiile legale, acesta poate fi votat în forma redactată. Serviciul Juridic şi Contencios Administrativ Elena — Cristina Coroian TONTeE 9 ZLLO Societatea RER SUD S.A Le (E) înmatriculată la Oficiul Registrului Comerţului Buzau sub nr. J10/572/1995, ss i SA vaz LA având C.U.I. RO7449237 și capital social: 10.665.084 lei Su CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI BUZAU „JUDEŢUL BUZAU : Buzau, B-dul UNIRII, Nr. 163, Judet Buzău | PRIMARIA MUACIPIULIJI BUZAU - REGIS sale -- SRALA - CONVOCATOR [aus 07. al Adunării Generale a Acţionarilor Consiliul de Administraţie al RER SUD S.A (“Societatea”), în temeiul dispoziţiilor art. din Legea nr. 31/1990, privind societăţile, republicată, cu modificările și completările ulterioare egea societăţilor“) şi ale art. 10.4 din Actul Constitutiv al Societăţii, convoacă I. Adunarea Generală Ordinara a Acţionarilor Societăţii, pentru data de 30.11.2022, ora A 00, la sediul social din Buzau, cartier Independentei, bld. Unirii, nr.82, judetul Buzău, sala de protocol. II. Adunarea Generală Extraordinara a Acţionarilor Societăţii, pentru data de 30.11.2022, ora 12.30, respectiv, la sediul social din Buzau, cartier Independentei, bld. Unirii, nr.82, judetul Buzău, sala de protocol. 1. ORDINEA DE ZI a Adunării Generale Ordinare a Actionarilor: 1. Numirea auditorului financiar, pentru 1 (un) an, respectiv anul fiscal 2022 si incheierea contractului cu MAZARS ROMANIA S.R.L., cu sediul in Globalworth Campus Pipera, Cladirea B, str. Ing. George Constantinescu, nr. 4B si 2-4, et. 5, cam. 2, Bucuresti, sector 2, inregistrata la ONRC Bucuresti sub nr. J40/756/1995, C.U.I RO6970597, reprezentata de dl. Vasile Adrian-Administrator. 2. Actualizarea Actului Constitutiv, prin completarea articolului respectiv, conform punctului 1 a AGOA. 3. Imputernicirea dnei. Ionescu Raluca Mihaela, domiciliata in Buzau, bld. Unirii, nr. 145, bl. 161. ap. 14, legitimata cu C.I. seria XZ nr. 965864, C.N.P. [CNP], în calitate de mandatar: - să îndeplinească toate formalităţile necesare pentru înregistrarea acestei hotărâri la Oficiul Registrului Comerţului Buzău şi să efectueze orice alte formalităţi necesare pentru a conferi efect deplin aspectelor decise în prezenta, inclusiv semnarea și depunerea, în numele și pe seama societăţii/asociaţilor, a Actului Constitutiv actualizat și a oricăror acte/documente şi declaratii ce sunt necesare pentru înregistrarea prezentei hotărâri; - să reprezinte societatea în fața ORC Buzău pentru a conferi efect deplin aspectelor decise în prezenta; - să corecteze orice eroare ce ar putea sa apară în legatura cu oricare din operaţiunile menţionate mai sus. II. ORDINEA DE ZI a Adunării Generale Extaordinare a Acţionarilor: 1. Introducerea codurilor CAEN 5210 — Depozitari, respectiv CAEN 5224 — Manipulari, in obiectele secundare de activitate ale societatii. 2. Actualizarea Actului Constitutiv, prin completarea articolului respectiv conform punctului 1 a AGEA. 3. Imputernicirea dnei. Lonescu Raluca Mihaela, domiciliata in Buzau, bld. Unirii, nr. 145, bl. 161. ap. 14, legitimata cu C.]. seria XZ nr. 965864, C.N.P. [CNP], în calitate de mandatar: - să îndeplinească toate formalităţile necesare pentru înregistrarea acestei hotărâri la Oficiul Registrului Comerţului Buzău și să efectueze orice alte formalităţi necesare pentru a conferi efect deplin aspectelor decise în prezenta, inclusiv semnarea și depunerea, în numele și pe seama societăţii/asociaţilor, a Actului Constitutiv actualizat şi a oricăror acte/documente și declaratii ce sunt necesare pentru înregistrarea prezentei hotărâri; - să reprezinte societatea în fața ORC Buzău pentru a conferi efect deplin aspectelor decise în prezenta; - să corecteze orice eroare ce ar putea sa apară în legatura cu oricare din operaţiunile menţionate mai sus. * Li În cazul neîntrunirii cvorumului cerut de lege, AGOA si AGEA se reconvoacă pentru data de 02.12.2022, având aceeaşi ordine de zi, în acelaşi loc şi la aceeaşi ora. La sedinţa AGOA si AGEA vor participa acţionarii înregistrati în Registrul Actionarilor Societăţii la data de referinţă de 01.10.2022. Materialele privind ordinea de zi vor putea fi consultate la sediul Societăţii. Acţionarii persoane juridice pot fi reprezentaţi în AGOA si AGEA de către reprezentanţii lor legali sau de către alte persoane, fizice sau juridice, în baza unei procuri speciale. Procurile speciale vor fi depuse, în original, la sediul Societăţii, cu respectarea prevederilor legale aplicabile. Presedintele Consiliului de Administratie, Dr. Radu Merica 4 ATU MUN! LIU 197 Reg.Com. nr..]10/572/1995 CUL: RO7449237 pă | Buzău 120279, B-dul Unirii,nr.82, Cartier Independenţei A A Prin prezenta, RER SUD S.A., cu sediul in Buzau, cartier Independentei, bld. Unirii, nr. 82, inmatriculata la ONRC Buzau sub nr. J10/572/1995, C.U.Il RO7449237, reprezentata legal de Mocanu Liviu Mihai-Director General, in calitate de actionar majoritar, va solicita aprobarea ordinei de zi a sedintelor convocate pentru data de 30.11.2022, cu reconvocare in data de 02.12.2022. RER SUD S.A are nevoie, in derularea activitatii sale, de codurile CAEN a caror introducerea o solicita, respectiv CAEN 5210 — Depozitari si CAEN 5224- Manipulari. De asemenea, RER SUD S.A. solicita aprobarea numirii ca si auditor financiar, pentru o perioadă de 1 (un) an, respectiv pentru exercitiul financiar 2022, a MAZARS ROMANIA S.R.L., cu sediul in Globalworth Campus Pipera, Cladirea B, str. Ing. George Constantinescu, nr. 4B si 2-4, et. 5, cam. 2, Bucuresti, sector 2, inregistrata la ONRC Bucuresti sub nr. ]40/756/1995, C.U.I RO6970597, reprezentata de dl. Vasile Adrian-Administrator. Precizam faptul ca pentru anii precedenti, 2019-2021, RER SUD S.A. a avut ca si auditor financiar pe DELLOITE AUDIT S.R.L., insa anul acesta, s-a decis schimbarea acestuia, nu din motive care tin de profesionalismul acestora, ci pentru a avea o evaluare obiectiva si din partea altei entitati licentiate in domeniului auditului financiar. Toate modificarile a caror aprobare se solicita, implica si actualizarea corespunzatoare a actului constitutiv al RER SUD S.A. Director General, Ec. Liviu Mihai Mocanu Ş Management Systamn. îB"Siocăiăze PA 1SO 9001:2015 180 14001:2015 Cont: ROSTRNCB0096006751500001 BCR Buzău 73 IO) Cati, Registrul de Evidentă A Prelucrărilor de Date cu Caracter Personal nr. 29864 Ei S.C. RER SUD SA. “SUDEŢULBUZĂU | IN7DUT ___ 40003 PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BUZĂU 2022 LUNA__ 40 ZIUA 4S. - REGI: sh. 2 ama A- | CONSILIUL LOCAL BUZAU o ROMÂNIA JUDEȚUL BUZĂU MUNICIPIUL BUZĂU - CONSILIUL LOCAL - PROIECT DE HOTĂRÂRE NR. 248/15. 11.2022 privind luarea unor decizii legate de Adunarea Generală Ordinară, respectiv Extraordinară, a Acţionarilor Societăţii Comerciale "RER SUD" S.A., ambele din data de 30.11.2022, cu reconvocare în data de 02.12.2022 Consiliul Local al Municipiului Buzău, judeţul Buzău, întrunit în şedinţă ordinară, Având în vedere: -convocatorul şedinţelor Adunării Generale Ordinare, respectiv Extraordinare, a Acţionarilor S.C."RER SUD" S.A., înregistrat la Primăria Municipiului Buzău sub nr. 203.476/07.1 1.2022; -adresa S.C. "RER SUD” S.A nr. 12023/15.1 1.2022, înregistrată la Primăria municipiului Buzău la nr. 209.488/15.1 1.2022; -referatul de aprobare al Primarului municipiului Buzău, înregistrat la nr. 276/CLM/15.11.2022; -raportul de specialitate al Serviciului Juridic şi Contencios Administrativ înregistrat la nr. 209.582/15.1 1.2022; -avizul Comisiei juridice, pentru administraţie publică locală, disciplină, respectarea drepturilor şi libertăţilor cetățenești; -prevederile art. 129, alin. (1), alin. (2) lit. a) şi alin. (3) lit. d) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare; - dispoziţiile art. 111, alin. (2), lit. b') şi ari. 160 din Legea nr.831/1990 privind societăţile, republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi ale art. 10.4 din Actul Constitutiv al Societăţii Comerciale "RER SUD" S.A.; - faptul că Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Buzău, prin Consiliul Local, este acţionar la Societatea Comercială "RER SUD" S.A. În temeiul prevederilor art. 139, alin. (1), coroborat cu art. 5, lit. ee) şi art. 196, alin. (1), [...]

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: primariabuzau.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă