3 noiembrie 2023 · Inițiator: Primarul municipiului Buzău

HCL 235/2023 Buzău adoptată

Hotărâre privind desființarea a două posturi de consilier personal al primarului – consilier gradul I A din cadrul Compartimentului Cabinet Primar;*Modifică Hotărârea nr. 248/2019

Denumire
Hotărârea nr. 235 din 2023 a Consiliului Local Buzău
Emitent
Consiliul Local Buzău
Număr
235 / 2023
Data
3 noiembrie 2023
Inițiator
Primarul municipiului Buzău
Localitate
Buzău, județul Buzău
Stare
adoptată
Pe scurt

Consiliul Local decide desființarea a două posturi de consilier personal al primarului, din cadrul Compartimentului Cabinet Primar, adică se elimină două funcții existente. Aceasta înseamnă economii la buget pentru salariile acestor posturi, cu impact posibil asupra timpului și arhitecturii de lucru ale primarului. Decizia afectează personalul ocupant—trebuie să se aplice conform reglementărilor privind reorganizarea organigramei și eventuale relocări sau eliminări de posturi.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se ia act de desființarea a două posturi de consilier personal al primarului -— consilier gradul | A din cadrul compartimentului Cabinet Primar, în conformitate cu prevederile art. XVI din Legea nr. 296/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare pentru asigurarea sustenabilităţii financiare a României pe termen lung

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEŢUL BUZĂU MUNICIPIUL BUZĂU CONSILIUL LOCAL HOTĂRÂRE privind desființarea a două posturi de consilier personal al primarului — consilier gradul | A din cadrul Compartimentului Cabinet Primar Consiliul Local al Municipiului Buzău, judeţul Buzău, întrunit în şedinţă extraordinară; Având în vedere: -referatul de aprobare al primarului municipiului Buzău, înregistrat la nr.274/CLM/02.1 1.2023; -raportul de specialitate al Serviciului Resurse Umane, Prognoză, Organizare, Cooperare Interinstituţională înregistrat la nr. 191.770 din 02.11.2023; -avizul Comisiei pentru tranziția la economia circulară, buget, finanțe, agricultură, turism și relații internaţionale; -avizul Comisiei pentru educaţie, tineret, culte, activităţi social-culturale, activități sportive și de agrement; -avizul Comisiei pentru amenajarea teritoriului, urbanism, administrarea domeniului public și privat al municipiului; -avizul Comisiei pentru sănătate, muncă, familie, protecţie socială și protecție copii, persoane vârstnice şi persoane cu dizabilități; -avizul Comisiei juridice, pentru administraţie publică locală, disciplină, respectarea drepturilor şi libertăţilor cetățenești; -prevederile art. XVI din Legea nr. 296/2023 privind unele măsuri fiscal- bugetare pentru asigurarea sustenabilității financiare a României pe termen lung; -prevederile Hotărârii Consiliului Local al municipiului Buzău nr.248/09.09.2019 privind aprobarea modificării organigramei și a statului de funcții pentru aparatul de specialitate al primarului municipiului Buzău — forma actualizată potrivit Codului administrativ, cu modificările și completările ulterioare; -prevederile Hotărârii Consiliului Local al municipiului Buzău nr.77/28.04.2016 pentru aprobarea organigramei, numărului de personal şi statului de funcţii din cadrul aparatului de specialitate al primarului pentru anul 2016; -prevederile art. 544, alin. (1), lit. h), ale art. 546, lit. |) și ale art.548 alin. (1) coroborat cu alin. (2), lit. c) din Ordonanţa de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, În temeiul prevederilor art. 129, alin. (1) şi alin. (2), lit. a), alin. (3), lit. c) şi alin. (14), art. 139, alin. (1) coroborat cu art. 5, lit. ee, precum şi art. 196, alin. (1), lit. a) din Ordonanţa de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, HOTĂRĂŞTE: Art.1. Se ia act de desființarea a două posturi de consilier personal al primarului -— consilier gradul | A din cadrul compartimentului Cabinet Primar, în conformitate cu prevederile art. XVI din Legea nr. 296/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare pentru asigurarea sustenabilităţii financiare a României pe termen lung. Art.2. Hotărârea Consiliului Local al municipiului Buzău nr.248/09.09.2019 privind aprobarea modificării organigramei și a statului de funcţii pentru aparatul de specialitate al primarului municipiului Buzău -— forma actualizată potrivit Codului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, se modifică corespunzător. Art.3. Primarul municipiului Buzău, prin intermediul Serviciului Resurse Umane, Prognoză, Organizare, Cooperare Interinstituţională, va aduce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri. Art.4. Prin grija secretarului general al municipiului Buzău, prezenta hotărâre va fi comunicată autorităților și instituțiilor interesate. PREŞEDINTELE ŞEDINŢEI, Consilier local Bogdan — E NI Ş ZI AN rs 7 să CONTRASEMNEAZĂ: = SECRETARUL GENERAL AL MUNICIPIULUI BUZĂU, Eduard PISTOL aia Buzău, 03.11.2023 Nr. 235 Această hotărâre a fost adoptată de Consiliul Local al Municipiului Buzău, cu respectarea prevederilor art. 139, alin. (1), coroborat cu art. 5, lit.ee) din OUG nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, cu un număr de 21 voturi pentru, O abţineri şi 1 vot împotrivă, din numărul total de 23 consilieri locali în funcţie şi 22 consilieri locali prezenţi la şedinţă. ROMÂNIA JUDEŢUL BUZĂU MUNICIPIUL BUZĂU Sf -PRIMAR- |N Nr. 274/CLM/02.1 1.2023 E ea. REFERAT DE APROBARE la proiectul de hotărâre privind desființarea a două posturi de consilier personal al primarului — consilier gradul I A din cadrul Compartimentului Cabinet Primar Având în vedere: -prevederile art. XVI din Legea nr. 296/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare pentru asigurarea sustenabilității financiare a României pe termen lung; - prevederile H.C.L. nr. 248/2019 privind aprobarea modificării organigramei și a statului de funcţii pentru aparatul de specialitate al primarului municipiului Buzău -— forma actualizată potrivit Codului administrativ, cu modificările și completările ulterioare; -prevederile H.C.L. nr. 77/2016 pentru aprobarea organigramei, numărului de personal şi statului de funcţii din cadrul aparatului de specialitate al primarului pentru anul 2016; - prevederile art. 544 alin.(1) lit.h), art. 546 it.j), art. 548 alin.(1) coroborat cu alin. (2) lit.c) . - prevederile Dispoziţiei primarului nr. 483/81.10.2023 privind încetarea contractului individual de muncă al domnului |. [., consilier IA - prevederile Dispoziţiei primarului nr. 482/81.10.2023 privind încetarea contractului individual de muncă al domnului S. L. consilier IA; - interesul în urmărirea reformei în administraţia publică, fapt ce constituie situaţii de urgenţă şi extraordinare; Potrivit prevederilor art.129 alin. (2), lit. a), alin. (3), lit. c) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, consiliul local exercită atribuţii privind organizarea şi funcţionarea aparatului de specialitate al primarului, ale instituţiilor publice de interes local şi ale societăţilor şi regiilor autonome de interes local, respectiv aprobă, în condiţiile legii, la propunerea primarului, înființarea, organizarea şi statul de funcții ale aparatului de specialitate al primarului, ale instituţiilor publice de interes local, reorganizarea şi statul de funcţii ale regiilor autonome de interes local, precum şi înființarea, reorganizarea sau desființarea de societăţi de interes local şi statul de funcţii al acestora ”, în scopul respectarii prevederilor Legii nr. 296/2023 privind unele măsuri fiscal- bugetare pentru asigurarea sustenabilităţii financiare a României pe termen lung. Ținând cont de prevederile art. 154, alin. (1) şi art. 155, alin. (4), lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, menţionată mai sus, conform cărora primarul asigură punerea în aplicare a legilor, ordinelor prefectului şi exercită funcţia de ordonator principal de credite, propun desființarea a două posturi de consilier personal al primarului — consilier gradul | A din cadrul compartimentului Cabinet Primar, fapt ce a fost deja realizat prin emiterea celor 2 dispoziţii din data de 31.10.2023, enunțate anterior. în virtutea obligaţiei U.A.T. Municipiul Buzău de a respecta numărul de 4 posturi pentru cabinetul primarului stabilit în conformitate cu prevederile art. 546, lit. j) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare şi, raportat la obiectul de activitate al aparatului de specialitate şi atribuţiile exercitate prin instituţiile subordonate, precum şi de diversitatea categoriilor de beneficiari cărora se adresează acestea prin acţiunile lor, se impune cu necesitate ca măsurile de reorganizare interinstituţională propuse să fie realizate în regim de urgenţă. întrucât aceste împrejurări vizează respectarea prevederilor legale şi constituie elementele unei situaţii extraordinare, ce nu suferă amânare, se impune adoptarea de măsuri imediate pentru reglementarea cadrului structurilor organizatorice. Aplicarea procedurilor legale în noua structură organizatorică aferentă cabinetului primarului municipiului Buzău s-a realizat începând cu data de 01.11.2023, în termenele reglementate de legislaţia în vigoare cu respectarea prevederilor art. 548 alin.(1) din din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare. Având în vedere cele de mai sus, a fost redactat acest proiect de hotărâre, spre a fi supus spre dezbatere și aprobare Consiliului Local. PRIMAR, Constantin Toma ROMÂNIA JUDEŢUL BUZĂU ISRA N MUNICIPIUL BUZĂU [| SN Je Serviciul Resurse Umane, Prognoză, Organizare, Cooperare Interinstituţională Nr. 191.770 din 02.11.2023 RAPORT DE SPECIALITATE la proiectul de hotărâre privind desființarea a două posturi de consilier personal al primarului — consilier gradul 1 A din cadrul compartimentului Cabinet Primar Având în vedere: -prevederile art. XVI din Legea nr. 296/2023 privind unele măsuri fiscal- bugetare pentru asigurarea sustenabilităţii financiare a României pe termen lung prin care se reduce numărul de posturi pentru cabinetul primarului municipiului reședință de județ de la 6 la 4 prin modificarea art. 546 lit.j) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare; -prevederile H.C.L. nr. 248/2019 privind aprobarea modificării organigramei și a statului de funcţii pentru aparatul de specialitate al primarului municipiului Buzău — forma actualizată potrivit Codului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, prin care compartimentul Cabinet primar cu o structură de 4 posturi de natură contractuală s-a reorganizat într-o nouă structură de 6 posturi de natură contractuală prin înființarea a 2 posturi de consilier, gradul IA; -prevederile art. 544 alin. (1) lit.h), art. 546 lit.j), art. 548 alin.(1) coroborat cu alin. (2) lit.c). -prevederile Dispoziţiei primarului nr. 483/81.10.2023 privind încetarea contractului individual de muncă al domnului |. |., consilier IA -prevederile Dispoziţiei primarului nr. 482/81.10.2023 privind încetarea contractului individual de muncă al domnului S. L. consilier IA; -prevederile H.C.L. nr. 77/2016 pentru aprobarea organigramei, numărului de personal şi statului de funcţii din cadrul aparatului de specialitate al primarului pentru anul 2016; - interesul în urmărirea reformei în administraţia publică, fapt ce constituie situaţii de urgenţă şi extraordinare; Potrivit prevederilor art.129 alin. (2), lit. a), alin. (3), lit. c) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, consiliul local exercită atribuţii privind organizarea şi funcţionarea aparatului de specialitate al primarului, ale instituţiilor publice de interes local şi ale societăților şi regiilor autonome de interes local, respectiv aprobă, în condițiile legii, la propunerea primarului, . înfiinţarea, organizarea şi statul de funcții ale aparatului de specialitate al primarului, ale instituțiilor publice de interes local, reorganizarea şi statul de funcţii ale regiilor autonome de interes local, precum şi înființarea, reorganizarea sau desființarea de societăţi de interes local şi statul de funcţii al acestora ”, în scopul respectarii prevederilor Legii nr. 296/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare pentru asigurarea sustenabilității financiare a României pe termen lung. Ținând cont de prevederile art. 154, alin. (1) şi art. 155, alin. (4), lit. a) coroborate cu prevederile alin. (5) lit. e) și art. 548 alin.(1) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, menţionată mai sus, conform cărora primarul asigură punerea în aplicare a legilor, ordinelor prefectului şi exercită funcţia de ordonator principal de credite, s-au desființat cele două posturi de consilier personal al primarului -— consilier gradul | A din cadrul compartimentului Cabinet Primar, prin emiterea celor 2 dispoziţii din data de 31.10.2023, amintite mai sus, cu respectarea prevederilor și respectiv termenelor legislaţiei în vigoare. Având în vedere prevederile legale menţionate în cadrul proiectului de hotărâre este necesară adoptarea unor măsuri în vederea încadrării în prevederile Legii nr. 296/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare pentru asigurarea sustenabilității financiare a României pe termen lung. Analizând Referatul de aprobare al primarului municipiului Buzău prin care se argumentează necesitatea adoptării unei hotărâri de consiliu privind desființarea a două posturi de consilier personal al primarului — consilier gradul | A din cadrul compartimentului Cabinet Primar, precum și proiectul de hotărâre privind desființarea a două posturi de consilier personal al primarului — consilier gradul | A din cadrul compartimentului Cabinet Primar, am constatat că proiectul de hotărâre a fost întocmit cu respectarea prevederilor legale şi răspunde necesităţii încadrării în numărul de personal stabilit ca urmare a adresei Instituţiei Prefectului — Judeţul Buzău nr. 15196/31.10.2023. Precizez că acest proiect de hotărâre este întemeiat și se promovează pentru desființarea a două posturi din cadrul compartimentului cabinet primar. Aplicarea procedurilor legale în noile structuri organizatorice aferente aparatului de specialitate al primarului municipiului Buzău şi ale instituţiilor subordonate se va realiza, după caz, de la data emiterii avizului favorabil de către Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici şi, ulterior după aprobarea noilor structuri organizatorice prin hotărâri de către Consiliul Local al Municipiului Buzău, în termenele reglementate de legislaţia în vigoare Apreciez că au fost parcurse etapele prealabile prevăzute de lege, astfel încât proiectul de hotărâre privind desființarea a două posturi de consilier personal al primarului -— consilier gradul | A din cadrul compartimentului Cabinet Primar, poate fi supus spre dezbatere și adoptare Consiliului Local al Municipiului Buzău. Având în vedere cele de mai sus, necesitatea şi oportunitatea și în conformitate cu prevederile art.136, alin.(10) din O.U.G.57/2019 privind Codul administrativ, s-a întocmit prezentul raport de specialitate, care însoţeşte proiectul de hotărâre, cu rugămintea de a fi înscris pe ordinea de zi a şedinţei ordinare a Consiliului Local al Municipiului Buzău, avizăm favorabil proiectului de hotărâre privind desființarea a două posturi de consilier personal al primarului — consilier gradul | A din cadrul compartimentului Cabinet Primar și propunem adoptarea lui în forma prezentată de inițiator. Sef serviciu, Gianina-Cristina Dinu Întocmit, lonuţ Mugurel Chițu 44 ROMÂNIA JUDEŢUL BUZĂU MUNICIPIUL BUZĂU CONSILIUL LOCAL Comisia pentru tranziţia la economia circulară, buget, finanțe, agricultură, turism și relaţii internaţionale Asa E Nr. 425/ 03.11.2023 [| j RAPORT DE AVIZARE cai PROIECT DE HOTĂRÂRE NR. 240 din data de 02.11.2023 privind desființarea a două posturi de consilier personal al primarului — consilier gradul | A din cadrul compartimentului Cabinet Primar Astăzi, data de 03.11.2023, Comisia pentru tranziția la economia circulară, buget, finanțe, agricultură, turism și relații internaţionale, s-a întrunit în ședință de lucru, ocazie cu care a analizat și dezbătut PROIECTUL DE HOTĂRÂRE NR. 240 din data de 02.11.2023 privind desființarea a două posturi de consilier personal al primarului — consilier gradul | A din cadrul compartimentului Cabinet Primar. În urma votului exprimat în cadrul Comisiei, proiectul a primit AVIZ FAVORABIL/NEFAVORABIL— Amendamente/propuneri acceptate sau respinse în cadrul Comisiei: Nu a fost cazul. Președintele Comisiei, consilier local Teodor Cojocaru Secretarul Comisiei, consilier local Valentin-Marian Dragu ROMÂNIA JUDEŢUL BUZĂU MUNICIPIUL BUZĂU CONSILIUL LOCAL Comisia pentru educație, tineret, culte, , activităţi social-culturale, activităţi sportive şi de agrement % | Nr.220/03.1 1.2023 [%| A L N] RAPORT DE AVIZARE PROIECT DE HOTĂRÂRE NR. 240/02.11.2023 privind desfiinţarea a două posturi de consilier personal al primarului — consilier gradul I A din cadrul Compartimentului Cabinet Primar Astăzi data de 03.11.2023, Comisia pentru educaţie, tineret, culte, activităţi social- culturale, activităţi sportive şi de agrement, s-a întrunit în şedinţă de lucru, ocazie cu care a analizat şi dezbătut Proiectul de hotărâre privind desființarea a două posturi de consilier personal al primarului — consilier gradul I A din cadrul Compartimentului Cabinet Primar. În urma votului exprimat în cadrul Comisiei, proiectul a primit AVIZ FAVORABIL/NEFAVORABIL. Amendamente/propuneri acceptate sau respinse în cadrul Comisiei: Nu a fost cazul. Preşedintele Comisiei, consilier local Oana Matache a Secretarul Comisiei, consilier local George — Aurelian Vlad [€ L—— ROMÂNIA JUDEŢUL BUZĂU MUNICIPIUL BUZĂU CONSILIUL LOCAL Comisia pentru amenajarea teritoriului, urbanism, administrarea domeniului public și privat al municipiului Nr. 137/03.11.2023 > RAPORT DE AVIZARE PROIECT DE HOTĂRÂRE NR. 240 din 02.11.2023 privind desființarea a două posturi de consilier personal al primarului — consilier gradul | A din cadrul Compartimentului Cabinet Primar Astăzi data de 03.11.2023, Comisia pentru amenajarea teritoriului, urbanism, administrarea domeniului public și privat al municipiului, s-a întrunit în şedinţă de lucru, ocazie cu care a analizat şi dezbătut Proiectul de hotărâre privind desființarea a două posturi de consilier personal al primarului — consilier gradul | A din cadrul Compartimentului Cabinet Primar. În urma votului exprimat în cadrul Comisiei, proiectul a primit AVIZ FAO PARI. Amendamente/propuneri acceptate sau respinse în cadrul Comisiei: Nu a fost cazul. Preşedintele Comisiei, consilier local Aurel Gubandru Secretarul Comisiei, consilier local pogcan zar Hudiţoiu ROMÂNIA JUDEŢUL BUZĂU MUNICIPIUL BUZĂU CONSILIUL LOCAL Comisia pentru sănătate, muncă, familie, protecţie socială și protecție copii, persoane vârstnice și persoane cu dizabilități Nr. 35/ 02.11.2023 RAPORT DE AVIZARE AC tn, PROIECT DE HOTĂRÂRE NR.,//Adlin data de 02.11. 2023 Sa privind desființarea a două posturi de consilier personal al primarului — consilier gradul | A din cadrul compartimentului Cabinet Primar Astăzi, data de 02.11.2023, Comisia pentru sănătate, muncă, familie, protecţie socială și protecție copii, persoane vârstnice și persoane cu dizabilităţi, s-a întrunit în ședință de lucru, ocazie cu care a analizat și dezbătut PROIECTUL DE HOTĂRÂRE NR alin data de 02.11.2023 privind desființarea a două posturi de consilier personal al primarului — consilier gradul | A din cadrul compartimentului Cabinet Primar. În urma votului exprimat în cadrul Comisiei, proiectul a primit AVIZ FAVORABIL/NEFAVORABIL. Amendamente/propuneri acceptate sau respinse în cadrul Comisiei: Nu a fost cazul. Președintele Comisiei, consilier local Ștefan "Țăndărescu Secretarul Comisiei, consilier local A Constantin ROMÂNIA JUDEŢUL BUZĂU MUNICIPIUL BUZĂU CONSILIUL LOCAL Comisia juridică, pentru administraţie publică locală, disciplină, respectarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti 9/ Nr.434/03.11.2023 NA RAPORT DE AVIZARE pentru Proiectul de Hotărâre nr. 240 din 02.11.2023 privind desfiinţarea a două posturi de consilier personal al primarului — consilier gradul IA din cadrul Compartimentului Cabinet Primar Astăzi, 03.11.2023, a fost analizat şi dezbătut Proiectul de Hotărâre nr. 240 din 02.11.2023 privind desființarea a două posturi de consilier personal al primarului — consilier gradul IA din cadrul Compartimentului Cabinet Primar. În urma votului exprimat în cadrul Comisiei, proiectul a primit AVIZ EAUeRA Amendamente/propuneri acceptate sau respinse în cadrul Comisiei: Președintele Comisiei Secretătul Comisiei Vasile Murguleţ ROMÂNIA JUDEŢUL BUZĂU MUNICIPIUL BUZĂU CONSILIUL LOCAL PROIECT DE HOTĂRÂRE NR. 240/02.1 1.2023 privind desființarea a două posturi de consilier personal al primarului — consilier gradul | A din cadrul Compartimentului Cabinet Primar Consiliul Local al Municipiului Buzău, judeţul Buzău, întrunit în şedinţă extraordinară; Având în vedere: -referatul de aprobare al primarului municipiului Buzău, înregistrat la nr.274/CLM/02.1 1.2023; -raportul de specialitate [...]

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: primariabuzau.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă