29 iunie 2022 · Inițiator: Primarul municipiului Buzău

HCL 116/2022 Buzău adoptată

Hotărâre pentru aprobarea trecerii bunului – grup sanitar public (construcție și instalații) situat în municipiul Buzău, Parcul Crâng, din domeniul public în domeniul privat al municipiului Buzău, în vederea scoaterii din funcțiune, valorificării și casării acestuia

Denumire
Hotărârea nr. 116 din 2022 a Consiliului Local Buzău
Emitent
Consiliul Local Buzău
Număr
116 / 2022
Data
29 iunie 2022
Inițiator
Primarul municipiului Buzău
Localitate
Buzău, județul Buzău
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă încetarea interesului public pentru grupul sanitar public din Parcul Crâng, Buzău, și transferul acestui bun din domeniul public în domeniul privat al municipiului. Practic, instalația este scoasă din funcțiune, poate fi valorificată și casată de către autoritatea locală. Pentru locuitori înseamnă că spațiul nu mai face parte din amenajările publice, iar municipalitatea poate decide despre valorificarea sau eliminarea lui, fără a afecta alte zone publice, iar eventualele termene sau costuri vor fi stabilite în etapele ulterioare prin alte hotărâri ulterior aprobării valorificării.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se declară încetarea interesului public asupra bunului — grup sanitar public (construcţie și instalații) situat în municipiul Buzău, Parcul Crâng

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

ROMÂNIA [+1 JUDEŢUL BUZĂU (| MUNICIPIUL BUZĂU - CONSILIUL LOCAL - HOTĂRÂRE pentru aprobarea trecerii bunului — grup sanitar public (construcţie și instalații) situat în municipiul Buzău, Parcul Crâng, din domeniul public în domeniul privat al municipiului Buzău, în vederea scoaterii din funcţiune, valorificării și casării acestuia Consiliul Local al Municipiului Buzău, judeţul Buzău, întrunit în şedinţă ordinară; Având în vedere: -nota internă nr. 117590/17.06.2022 al Serviciului Investiţii, Achiziţii Publice; -referatul de aprobare al primarului municipiului Buzău, înregistrat sub nr. 128/CLM/22.06.2022; -raportul de specialitate înregistrat sub nr.120789/22.06.2022 al Serviciului Evidenţă Patrimoniu şi Licitaţii din cadrul aparatului de specialitate al primarului municipiului Buzău; -avizul Comisiei pentru amenajarea teritoriului, urbanism, administrarea domeniului public și privat al municipiului; -avizul Comisiei juridică, pentru administraţie publică locală, disciplină, respectarea drepturilor şi libertăţilor cetățenești; -prevederile art. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 112/2000 pentru reglementarea procesului de scoatere din funcţiune, casare şi valorificare a activelor corporale care alcătuiesc domeniul public al Statului şi al unităţilor administrativ-teritoriale, cu modificările și completările ulterioare; -prevederile Hotărârii Guvernului nr. 841/1995 privind procedurile de transmitere fără plată și de valorificare a bunurilor aparţinând instituţiilor publice, cu modificările și completările ulterioare; -prevederile art. 864 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările și completările ulterioare; -prevederile art. 361, alin. (2) şi (3) din O.U.G. nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare. In temeiul prevederilor art. 129, alin. (1), alin. (2), lit. c), alin. 14, art. 139, alin. (1) şi (3) lit. 9), coroborat cu art. 5, lit. cc), precum şi art. 196, alin. (1), lit. a) din O.U.G. nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, HOTĂRĂŞTE: Art. 1 - Se declară încetarea interesului public asupra bunului — grup sanitar public (construcţie și instalații) situat în municipiul Buzău, Parcul Crâng. Art. 2.- Se aprobă trecerea din domeniul public în domeniul privat al municipiului Buzău a bunului — grup sanitar public (construcţie și instalaţii) situat în municipiul Buzău, Parcul Crâng, prevăzut la art. 1. Art. 3. - Se aprobă scoaterea din funcţiune, valorificarea sau după caz, casarea, bunului — grup sanitar public (construcție și instalaţii) prevăzut la art. 1 din prezenta hotărâre, în condiţiile legii. Art. 4. - Sumele încasate din valorificarea bunurilor se vor face venit la bugetul local. Art. 5. - Poziţia nr. 1413 din Anexa nr. 2 — Inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al municipiului Buzău la Hotărârea Guvernului nr. 1.348/2001 privind atestarea domeniului public al județului Buzău, precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din judeţul Buzău, urmează a fi modificată/completată la finalizarea obiectivului denumit "amplasare a două containere cu aceeași funcțiune". Art. 6. - Primarul municipiului Buzău, prin intermediul Serviciului Evidenţă Patrimoniu și Licitaţii, Serviciul Investiţii Achiziţii Publice și Direcţiei Finanţe Publice Locale, va aduce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri. Art. 7. — Prin grija secretarului general al municipiului, prezenta hotărâre va fi comunicată instituţiilor și autorităţilor interesate. PREŞEDINTELE ŞEDINŢEI, consilier local Valentin Marian Pragu (+ Li A CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE SECRETARUL GENERAL AL MUNICIPIULUI BUZĂU Eduard Pistol e ze Buzău, 29 iunie 2022 Nr. 116 Această hotărâre a fost adoptată de Consiliul Local al Municipiului Buzău, cu respectarea prevederilor art. 139, alin. (1), alin. (3), lit. 9), coroborat cu art. 5, lit. cc) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, cu un număr de 20 voturi pentru, O abţineri şi O voturi împotrivă, din numărul total de 23 consilieri locali în funcţie şi 20 consilieri locali prezenţi la şedinţă. ROMÂNIA FA JUDEŢUL BUZĂU [| MUNICIPIUL BUZĂU („| / - PRIMAR - La Nr. 128/CLM/22.06.2022 REFERAT DE APROBARE la proiectul de hotărâre pentru aprobarea trecerii bunului — grup sanitar public (construcţie și instalaţii) situat în municipiul Buzău, Parcul Crâng, din domeniul public în domeniul privat al municipiului Buzău, în vederea scoaterii din funcţiune, valorificării şi casării acestuia Conform referatului nr. 117590/17.06.2022 al Serviciului Investiții Achiziţii Publice și transmis Serviciului Evidenţă Patrimoniu și Licitaţii prin care este comunicată starea de degradare avansată a grupului sanitar public (construcţie și instalaţii) din municipiul Buzău, Parcul Crâng, rezultă necesitatea scoaterii acestuia din funcțiune, propunerea de casare și valorificare a materialelor rezultate, sens în care propun spre aprobare trecerea acestuia (grup sanitar public - construcţie și instalații) din domeniul public al municipiului Buzău în domeniul privat al municipiului Buzău. Ulterior, pe acest amplasament se dorește amplasarea a două containere cu aceeași funcţiune. Din evidențe, rezultă că acest bun se regăsește la poziţia nr. 1413 din Anexa nr. 2 — Inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al municipiului Buzău la Hotărârea Guvernului nr. 1.348/2001 privind atestarea domeniului public al județului Buzău, precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din județul Buzău. Conform art. 1-4 din Ordonanţa Guvernului nr. 112/2000 pentru reglementarea procesului de scoatere din funcţiune, casare şi valorificare a activelor corporale care alcătuiesc domeniul public al statului şi al unităţilor administrativ- teritoriale, activele corporale care alcătuiesc domeniul public al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale de natura mijloacelor fixe, cu durata normală de utilizare consumată sau neconsumată, a căror menţinere în funcţiune nu se mai justifică, se scot din funcţiune, se valorifică şi se casează. Conform art. 864 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările și completările ulterioare, dreptul de proprietate publică se stinge dacă bunul a pierit ori a fost trecut în domeniul privat, dacă a încetat uzul sau interesul public, cu respectarea condiţiilor prevăzute de lege. Bunul propus a fi trecut din domeniul public în domeniul privat al municipiului Buzău nu este grevat de sarcini și nu face obiectul unor litigii aflate pe rolul instanţelor de judecată. Pentru scoaterea din funcţiune, în vederea valorificării şi după caz, casării, activele corporale vor fi trecute în domeniul privat al unităţilor administrativ-teritoriale, potrivit reglementărilor privind proprietatea publică şi regimul juridic al acestuia. După scoaterea din funcţiune, se va proceda la valorificarea şi casarea potrivit prevederilor legale privind procedurile de valorificare a bunurilor aparţinând instituţiilor publice. Sumele rezultate din valorificare, după deducerea cheltuielilor aferente, se fac venit la bugetul local. Având în vedere cele de mai sus, propun aprobarea trecerii din domeniul public în domeniul privat al municipiului Buzău a bunului — grup sanitar public (construcție și instalaţii) situat în municipiul Buzău, Parcul Crâng, în scopul scoaterii din funcţiune, casării și valorificării acestuia în condițiile legii. Terenul aferent acestui bun rămâne în domeniul public al Municipiului Buzău. Poziţia nr. 1413 din Anexa nr. 2 — Inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al municipiului Buzău la Hotărârea Guvernului nr. 1.348/2001 privind atestarea domeniului public al judeţului Buzău, precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din judeţul Buzău, urmează a fi modificată/completată la finalizarea obiectivului de amplasare a celor două containere cu aceeași funcţiune. Așa cum rezultă din Fișa mijlocului fix, valoarea grupului sanitar public este de 188.894,55 lei și are nr. de inventar 2054. În sensul celor de mai sus, s-a elaborat alăturatul proiect de hotărâre. ROMÂNIA PA JUDEŢUL BUZĂU PERI PRIMARIA MUNICIPIULUI BUZĂU |. -Serviciul Evidenţă Patrimoniu, Licitaţii - || - Nr. 120.789/22.06.2022 RAPORT DE SPECIALITATE la proiectul de hotărâre pentru aprobarea trecerii bunului — grup sanitar public (construcţie și instalaţii) situat în municipiul Buzău, Parcul Crâng, din domeniul public în domeniul privat al municipiului Buzău, în vederea scoaterii din funcţiune, valorificării și casării acestuia Prin referatul nr. 117590/17.06.2022 al Serviciului Investiții Achiziţii Publice a transmis propunerea de casare a bunului — grup sanitar public situat în municipiul Buzău, Parcul Crâng. Acest bun se regăsește la poziţia nr. 1413 din Anexa nr. 2 — Inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al municipiului Buzău la Hotărârea Guvernului nr. 1.348/2001 privind atestarea domeniului public al judeţului Buzău, precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din județul Buzău. Propunerea de casare a bunului este motivată de starea avansată de degradare și decizia de demolare a acestuia, conform Raportului de Expertiză Tehnică nr. 03/28.09.2021 elaborat de S.C. DCTS Structuri S.R.L., urmând ca pe același amplasament să se amplaseze două containere cu aceeași funcţiune. Conform art. 1 - 4 din Ordonanţa Guvernului nr. 112/2000 pentru reglementarea procesului de scoatere din funcţiune, casare şi valorificare a activelor corporale care alcătuiesc domeniul public al statului şi al unităţilor administrativ-teritoriale, activele corporale care alcătuiesc domeniul public al statului sau al unităţilor administrativ- teritoriale de natura mijloacelor fixe, cu durata normală de utilizare consumată sau neconsumată, a căror menţinere în funcţiune nu se mai justifica, se scot din funcţiune, se valorifică şi se casează. Conform art. 864 din Legea nr. 287/2009 privind Codul Civil, republicată, cu modificările și completările ulterioare, dreptul de proprietate publică se stinge dacă bunul a pierit ori a fost trecut în domeniul privat, dacă a încetat uzul sau interesul public, cu respectarea condiţiilor prevăzute de lege. Bunul propus a fi trecut din domeniul public în domeniul privat al municipiului Buzău nu este grevat de sarcini și nu face obiectul unor litigii aflate pe rolul instanțelor de judecată. Pentru scoaterea din funcţiune, în vederea valorificării şi după caz, casării, activele corporale vor fi trecute în domeniul privat al unităţilor administrativ-teritoriale, potrivit reglementărilor privind proprietatea publică şi regimul juridic al acestuia. După scoaterea din funcţiune se va proceda la valorificarea şi casarea potrivit prevederilor legale privind procedurile de valorificare a bunurilor aparţinând instituţiilor publice. Sumele rezultate din valorificare după deducerea cheltuielilor aferente, se fac venit la bugetul local. Propunem aprobarea trecerii din domeniul public în domeniul privat al municipiului Buzău a bunului — grup sanitar public (construcţie și instalaţii) situat în municipiul Buzău, Parcul Crâng, în scopul scoaterii din funcțiune, casării și valorificării acestuia în condiţiile legii. Terenul aferent acestui bun rămâne în domeniul public al Municipiului Buzău. Poziţia nr. 1413 din Anexa nr. 2 — Inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al municipiului Buzău la Hotărârea Guvernului nr. 1.348/2001 privind atestarea domeniului public al judeţului Buzău, precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din județul Buzău, urmează a fi modificată/completată la finalizarea obiectivului de amplasare a celor două containere cu aceeași funcțiune. În sensul celor de mai sus s-a elaborat alăturatul proiect de hotărâre cu rugămintea de a fi promovat pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului Local al Municipiului Buzău. ŞEF SERVICIU A Rodica Cuza intocmit, Eduard — Ștefan Vașile ROMÂNIA JUDEŢUL BUZĂU MUNICIPIUL BUZĂU CONSILIUL LOCAL Comisia juridică, pentru administraţie publică locală, disciplină, respectarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti Nr.191/28.06.2022 RAPORT DE AVIZARE pentru Proiectul de Hotărâre nr.117/22.06.2022 pentru aprobarea trecerii bunului — grup sanitar public (construcţie și instalaţii) situat în municipiul Buzău, Parcul Crâng, din domeniul public în domeniul privat al municipiului Buzău, în vederea scoaterii din funcţiune, valorificării și casării acestuia Astăzi, 28.06.2022, a fost analizat şi dezbătut Proiectul de Hotărâre nr.117/22.06.2022 pentru aprobarea trecerii bunului — grup sanitar public (construcţie și instalații) situat în municipiul Buzău, Parcul Crâng, din domeniul public în domeniul privat al municipiului Buzău, în vederea scoaterii din funcţiune, valorificării şi casării acestuia. În urma votului exprimat în cadrul Comisiei, proiectul a primit AVIZ AA OR 4012 Amendamente/propuneri acceptate sau respinse în cadrul Comisiei: Comisiei Apostu Președintel lonuţ Sor, Secretalul Comisiei Vasile Vurguleţ ROMÂNIA JUDEŢUL BUZĂU MUNICIPIUL BUZĂU CONSILIUL LOCAL Comisia pentru amenajarea teritoriului, urbanism, administrarea domeniului public și privat al municipiului Nr. 65/28.06.2022 RAPORT DE AVIZARE PROIECT DE HOTĂRÂRE NR. 117 din 22.06.2022 pentru aprobarea trecerii bunului — grup sanitar public (construcție și instalații) situat în municipiul Buzău, Parcul Crâng, din domeniul public în domeniul privat al municipiului Buzău, în vederea scoaterii din funcţiune, valorificării și casării acestuia Astăzi data de 28.06.2022, Comisia pentru amenajarea teritoriului, urbanism, administrarea domeniului public și privat al municipiului, s-a întrunit în şedinţă de lucru, ocazie cu care a analizat şi dezbătut Proiectul de hotărâre pentru aprobarea trecerii bunului — grup sanitar public (construcție și instalații) situat în municipiul Buzău, Parcul Crâng, din domeniul public în domeniul privat al municipiului Buzău, în vederea scoaterii din funcţiune, valorificării și casării acestuia. În urma votului exprimat în cadrul Comisiei, proiectul a primit AVIZ FAVORABIL / NEFAVORABIL. Amendamente/propuneri acceptate sau respinse în cadrul Comisiei: Nu a fost cazul. Preşedintele Comisiei, consilier local Aurel Gubandru Secretarul Comisiei, consilier local iii dili Municipiul Buzau Pag. 1 FISA MIJLOCULUI FIX lunie 2022 Gestiunea: MijloaceFixe Numar inventar: 2054 Grupa: Fel, serie, nr. data doc. CONSTRUCTII provenienta: Codul de clasif.: [1.1.1 Valoare de inventar: 188.894.55|Rata lunara: 0.00 Valoare amortizata: 0.00[Data darii in fol.: [30.09.2008 Denumire mijlocului fix: GRUP SANITAR PUBLIC Data am. compl.: [30.09.2058 Durata normala funct.(ani): 50| Cota amortizare: Loc folosinta: 248 - DOMENIU PUBLIC Persoana: 0 - Fara Persoana Caracteristici tehnice: Domeniul public PARCUL CRANG AN CONSTR.1995 ST=78.50MP SC=78.50 MP HCL 117/1999 HG.1348/2001 Accesorii: Documentul Operatiuni care Sold (data,felul,nr.) privesc miscarea, Data |Buc. Debit Credit Sold cont cresterea, diminuarea 105 Achizitie Li 112.826,00 0.00 112.826.00 0 NC Diferente reevaluare 4 2021 2021.04 76 068,55 0,00 188.894.55 [ - E] A uita Duzău "6s6- 4 / BUZĂU ani de atestare documentară a numelui de Buzău (Mousaios) SERVICIUL INVESTITII, ACHIZITII PUBLIC Nr.117590/17.06.2022 APROBAT, Către: Serviciul Patrimoniu PRIMAR, NOTA INTERNA 5 PS = zi Actău- Z Avand în vedere starea de degradare avansată a grupului sanită “din Parcul Crang s-a decis demolarea acestuia, urmand ca pe acelaşi amplasament să se amplaseze două containere cu aceeași funcţiune. Vă solicităm să faceţi demersurile necesare pentru scoaterea din funcţiune a acestuia. SEF SERVICIU, Aurelia Turcoman Da Primăria BUZĂU | Piaţa Daciei, nr.1 | 0238 710 562 | cabinet primarGprimariabuzau.ro = PRI Oraş Deschis comunităţii | investiţiilor | educației | culturii (ppt ntre ROMÂNIA | | JUDEŢUL BUZĂU L. MUNICIPIUL BUZĂU N - CONSILIUL LOCAL - PROIECT DE HOTĂRÂRE NR. 117/22.06.2022 pentru aprobarea trecerii bunului — grup sanitar public (construcţie și instalaţii) situat în municipiul Buzău, Parcul Crâng, din domeniul public în domeniul privat al municipiului Buzău, în vederea scoaterii din funcţiune, valorificării și casării acestuia Consiliul Local al Municipiului Buzău, judeţul Buzău, întrunit în şedinţă ordinară; Având în vedere: - nota internă nr. 117590/17.06.2022 al Serviciului Investiții, Achiziţii Publice; - referatul de aprobare al primarului municipiului Buzău, înregistrat sub nr. 128/CLM/22.06.2022; - raportul de specialitate înregistrat sub nr.120789/22.06.2022 al Serviciului Evidenţă Patrimoniu şi Licitaţii din cadrul aparatului de specialitate al primarului municipiului Buzău; - avizul Comisiei pentru amenajarea teritoriului, urbanism, administrarea domeniului public și privat al municipiului; - avizul Comisiei juridică, pentru administraţie publică locală, disciplină, respectarea drepturilor şi libertăţilor cetățenești; - prevederile art. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 112/2000 pentru reglementarea procesului de scoatere din funcţiune, casare şi valorificare a activelor corporale care alcătuiesc domeniul public al statului şi al unităţilor administrativ-teritoriale, cu modificările și completările ulterioare; - prevederile Hotărârii Guvernului nr. 841/1995 privind procedurile de transmitere fără plată și de valorificare a bunurilor aparținând instituțiilor publice, cu modificările și completările ulterioare; - prevederile art. 864 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările și completările ulterioare; - prevederile art. 361, alin. (2) şi (3) din O.U.G. nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare. În temeiul prevederilor art. 129, alin. (1), alin. (2), lit. c), alin. 14, art. 139, alin. (1) şi (3) lit. g), coroborat cu ari. 5, lit. cc), precum şi art. 196, alin. (1), lit. a) din O.U.G. nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, HOTĂRĂŞTE: Art. 1 - Se declară încetarea interesului public asupra bunului — grup sanitar public (construcţie și instalaţii) situat în municipiul Buzău, Parcul Crâng. Art. 2.- Se aprobă trecerea din domeniul public în domeniul privat al municipiului Buzău a bunului — grup sanitar public (construcţie și instalaţii) situat în municipiul Buzău, Parcul Crâng, prevăzut la ari. 1. Art. 3. - Se aprobă scoaterea din funcţiune, valorificarea sau după caz, casarea, bunului — grup sanitar public (construcţie și instalaţii) prevăzut la art. 1 din prezenta hotărâre, în condiţiile legii. Art. 4. - Sumele încasate din valorificarea bunurilor se vor face venit la bugetul local. Art. 5. - Poziţia nr. 1413 din Anexa nr. 2 — Inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al municipiului Buzău la Hotărârea Guvernului nr. 1.348/2001 privind atestarea domeniului public al județului Buzău, precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din judeţul Buzău, urmează a fi modificată/completată la finalizarea obiectivului denumit "amplasare a două containere cu aceeași funcțiune". Art. 6. - Primarul municipiului Buzău, prin intermediul Serviciului Evidenţă Patrimoniu și Licitaţii, Serviciul Investiții Achiziţii Publice și Direcţiei Finanţe Publice Locale, va aduce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri. Art. 7. — Prin grija secretarului general al municipiului, prezenta hotărâre va fi comunicată instituțiilor și autorităţilor interesate. INIȚIATOR D / PRIMARUL MUNICIPIULUI BUZĂU / S/ Constantin SECRETARU Eduard Pistg

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: primariabuzau.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă