24 septembrie 2019

HCL 458/2019 București Sectorul 3 adoptată

HCLS 3 nr. 458/2019

Denumire
Hotărârea nr. 458 din 2019 a Consiliului Local București Sectorul 3
Emitent
Consiliul Local București Sectorul 3
Număr
458 / 2019
Data
24 septembrie 2019
Localitate
București Sectorul 3, județul București
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă încheierea Actului adițional nr. 1 la contractul de parteneriat pentru formarea profesională în învățământ dual, cu calificarea „ospătar” (chelner) și „vânzător în unitățile de alimentație”, în colaborare între Bogdan Restaurante SRL, Colegiul Tehnic „Mihai Bravu” și Sectorul 3 al Municipiului București. Aceasta înseamnă că elevii din sector au posibilitatea să-și formeze competențe practice în restaurante, finanțarea și derularea programului fiind gestionate prin acest act adițional; rezultatele includ programul de practică, orele de pregătire și finanțarea implicată, cu impact asupra locurilor de practică și a salariilor/contra-cost asociate în cadrul proiectului. Ordinul și avizele elaborate indică respectarea instrumentelor legislative și metodologice, iar efectele pentru cetățeni: oportunități de angajare viitoare în sectorul ospitalității și posibilitatea de a obține calificări recunoscute prin învățământ dual.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă încheierea Actului adițional nr. 1 la Contractul de parteneriat pentru formarea profesională a elevilor prin învățământul dual nr. 5165/07.09.2018, calificarea profesională „ ospătar (chelner), vânzător în unităţile de alimentaţie”, încheiat între operatorul economic Bogdan Restaurante SRL, Colegiul Tehnic „Mihai Bravu” şi Sectorul 3 al Municipiului București, conform Anexei care face parte integrată din prezenta hotărâre

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

lie MUNICIPIUL BUCUREȘTI (4) CONSILIUL LOCAL AL SECTORULUI 3 Calea Dudești nr. 191, Sector 3, București ad www.primarie3.ro HOTĂRÂRE privind aprobarea încheierii Actului adiţional nr. 1 la Contractul de parteneriat nr. 5165/07.09.2018 pentru formarea profesională a elevilor prin învăţământul dual, calificarea profesională ,, ospătar (chelner), vânzător în unităţile de alimentaţie” încheiat între operatorul economic Bogdan Restaurante SRL, Colegiul Tehnic „Mihai Bravu” şi Sectorul 3 al Municipiului Bucureşti Consiliul Local al Sectorului 3 al Municipiului Bucureşti, ales în condiţiile stabilite de Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităților administraţiei publice locale, pentru modificarea Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, întrunit în şedinţa ordinară, azi 24.09.2019 Având în vedere: Referatul de aprobare nr.630793/CP/16.09.2019 al Primarului Sectorului 3; Raportul de specialitate nr. 628286/13.09.2019 al Direcţiei Strategii şi Programe de Dezvoltare Durabilă - Serviciul Politici, Programe şi Gestionarea Relaţiilor cu Comunitatea; Adresa nr. 628302/13.09.2019 a Direcţiei Strategii şi Programe de Dezvoltare Durabilă - Serviciul Politici, Programe şi Gestionarea Relaţiilor cu Comunitatea; În conformitate cu prevederile: Legii nr. 82/2018 pentru aprobarea OUG nr. 81/2016 privind modificarea şi completarea Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011; Ordinului Ministerului Educaţiei Naţionale nr. 3554/2017 privind aprobarea Metodologiei de organizare şi funcţionare a învăţământului dual; - HCGMB nr. 396/28.09.2017 privind cooperarea între Municipiul Bucureşti, sectoarele Municipiului București și Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti în vederea iniţierii, finanțării şi derulării proiectului „Școala Profesională Metropolitană în Sistem Dual din Bucureşti ”; - HCLS3 nr. 154/24.04.2018 privind promovarea proiectului „Școala Profesională Metropolitană în Sistem Dual”; HCLS3 nr. 382/31.08.2018 privind încheierea contractului de parteneriat pentru formarea profesională a elevilor prin învățământul dual - calificarea profesională „0spătar” — între societatea Bogdan Restaurante SRL, Colegiul Tehnic „Mihai Bravu” şi Sectorul 3 al Municipiului Bucureşti; Luând în considerare: - Avizul Comisiei de studii, prognoze economico-sociale, buget, finanțe; - Avizul Comisiei de învățământ, activităţi ştiinţifice, cultură, culte, sport şi tineret; - Avizul Comisiei de administrație publică locală, juridică, apărarea ordinii publice şi respectarea drepturilor cetăţenilor; - Avizul Comisiei de rezolvare a problemelor sociale, protecția copilului, relaţii cu sindicatele, ONG-uri, agenți economici şi alte organizații precum și relaţii cu mass- media; În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) şi art. 166 alin. (2) lit. 1) şi alin. (4) din OUG nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, HOTĂRĂŞTE : Art.1. Se aprobă încheierea Actului adițional nr. 1 la Contractul de parteneriat pentru formarea profesională a elevilor prin învățământul dual nr. 5165/07.09.2018, calificarea profesională „ ospătar (chelner), vânzător în unităţile de alimentaţie”, încheiat între operatorul economic Bogdan Restaurante SRL, Colegiul Tehnic „Mihai Bravu” şi Sectorul 3 al Municipiului București, conform Anexei care face parte integrată din prezenta hotărâre. Art.2. Se împutemicește Primarul Sectorului 3 al Municipiului Bucureşti să semneze Actul adițional, iar Direcţia Strategii şi Programe de Dezvoltare Durabilă - Serviciul Politici, Programe și Gestionarea Relaţiilor cu Comunitatea să gestioneze derularea, monitorizarea şi implementarea contractului. Art.3. Primarul Sectorului 3, prin Direcţia Strategii şi Programe de Dezvoltare Durabilă - Serviciul Politici, Programe și Gestionarea Relaţiilor cu Comunitatea, precum şi instituțiile publice din subordinea Consiliului Local Sector 3, vor lua măsurile de ducere la îndeplinire a prezentei hotărâri. Pai “ asemnează pentru legalitate peretar general pret Mihăiţă i NR. 458 DIN 24.09.2019 ANEXA da nous un. 450 /a4,. 09.018 Nr. înregistrare unitatea de învățământ: ......mcnnennnnenneeae || ceeunenaeaa ee aeaeneneeneneane ACT ADIȚIONAL NR. 1 Ia contractul de parteneriat pentru formarea profesională a elevilor prin învăţământul dual, înregistrat la unitatea de învățământ sub nr. 5165/07.09.2018 şi la Sectorul 3 al Municipiului Bucureşti sub nr. 184178/07.09.2018 Prezentul Act Adiţional se încheie între: 1.Unitatea de învățământ Colegiul Tehnic „Mihai Bravu”, cu sediul în Bucureşti, Șos. Mihai Bravu nr. 428. sector 3. telefon 021.321.76.99, fax 021.321.76.99, CUI 4420457, reprezentată legal prin III având funcţia de Director, 2. Sectorul 3 al Municipiului București, cu sediul în București, str Calea Dudești nr.191, Bucuresti, sector 3, CUI 4420465, telefon 021.318.03.23 -28, fax 021.318.03.04, reprezentat legal prin Robert Sorin Negoiţă, încalitate de Primar, 3. Operatorul economic (partener de practică) Boodan Restaurante SRL, cu sediul în Bucureşti, , identificată. cu „ iclelon reprezentat legal prin „ în calitate de Administrator, denumite în cele ce urmează în mod colectiv „Părțile” Având în vedere: Părţile au încheiat la data de 07.09.2018 Contractul de parteneriat pentru formarea profesională a elevilor prin învățământul dual înregistrat la Unitatea de învăţământ sub nr. 5165/07.09.2018 la Sectorul 3 al Municipiului Bucureşti cu nr. 184178/07.09.2018 (denumit în continuare „Contractul de parteneriat”) au convenit încheierea prezentului Act Adiţional astfel: Art.1. Litera a) a Articolului 2 din Contractul de parteneriat se modifică şi va avea următorul cuprins: „» a) La nivelul 3 de calificare, conform Cadrului național al calificărilor (CNC): — 11 elevi, în domeniul de pregătire profesională turism şi alimentaţie publică, calificarea profesională ospătar (chelner), vânzător în unităţile de alimentaţie; Art.2. Anexele nr. 1-4 la Contractul de parteneriat se modifică şi sunt atașate prezentului Act adițional. Art.3. Toate celelalte clauze ale Contractului de parteneriat rămân nemodificate. Prezentul Act Adiţional a fost încheiat la data de .............„cmueeeeeee în 3 exemplare, câte unul pentru fiecare parte. Verificat, Avizat, Serviciul Politici, Programe și Gestionarea Relaţiilor cu Direcţia Juridică Comunitatea Serviciul Legislaţie şi Avizare Contracte Şef Serviciu, Pompiliu loan Wan Buzduga / Deta (avu est Unitatea de învăţământ: Colegiul Tehnic „Mihai Bravu” Reprezentant legal: III Funcţia: Director Semnătura Sectorul 3 al Municipiului București Reprezentant legal: Robert Sorin Negoiţă Funcţia: Primar Semnătura Operatorul economic: Bogdan Restaurante SRL Reprezentant legal: INI Funcţia: Administrator Semnătura Verificat, Serviciul Politici, Programe şi Gestionarea Relaţiilor cu Comunitatea Şef Serviciu, Pompiliu loan Wan Buzduga Oz Vizat, Sectorul 3 MunicipiuluiBucurești Direcţia Strategii şi Programe de Dezvoltare Durabilă Serviciul Politici, Programe şi Gestionarea Relaţiilor cu Comunitatea Şef Serviciu, Pompiliu Ioan Wan Buzduga Direcţia Juridică Serviciul Legislaţie şi Avizare Contracte Şef Serviciu, Georgeta Vişan Direcţia Economică Director Executiv Octavian Gheţu Avizat, Direcţia Juridică Serviciul Legislaţie și Avizare Contracte Şef Serviciu, geța Vişan 2 ] a Cava "DIUIOU039 myn.oe.rado €2; 31pgâ91d 3p INpPrEpue)Ş n2 37EHULI0u03 “ofergn = oțerzoem apujrpuoa opeanâse uns “emm3seot uaropundsgi uy jrjedol a SE ânpzngi ueM ueo] nrduog ISIAz9$ Jp$ “RIOIA19$ 35$ noBnuog a1eziAy 14 arţeer8277 [n1o1419$ CAIeUmULOC) oprim erooauI no JolIfeţou eareuorsar) 1$ otuie1801g “107[od [4214108 EZIAV pzed uyp Haoșn? 1$ puna9ad “E9EZIA E21021pi[ea nayusd “TD Alsnpur UJ 10[149f2 FoItuu.l0y nașuad 9.1us93; “IEONLOA “oatoâA uj iunţnop-Lana 15 șugurzjzAuy 3p mueid “gpeuorsazoad au - Țizamn 31e[a[32 1$ eârauo “pqewunsuoa BEVISȚEUI fouaţid Țioeuu “o)usutdiţao SE _U[ nus Huuouo32 [n10eodo e] Eșezueiao uopoead nausd “go IM3dey Ugon120) "RIS opue.neysog uepdog gopoe.d op I2uo1ed 2Huon022 [107.130 1$ gpeoo$ 919U7 3214oads şi 027 027 (100) gohoead aippdaid ap Nes [iii - ZII RONOLId ArUsuj - 87 EZA 1BOIOUI37 J07E10qEI SIIAJ8S 3pP SUI2ISIS-IA 891 - 891 BONOLIC AIUISUL - 9s 9s 91S0Ț0Uia7 10721092] | rmintzq 15 oyeredazd Sp [N7UaUInIOS-EW - - - gonoeId 31mHSUJ E E E '9130J0U37 J07e20dEI FIeI8U93 a1eMȚIQEUOO-ZIA [SI - 9S FONOLd arnnsu[ E - E 2I3OJOUI37 I0e10qE] FIeuoIsazord aeo1unui09 15 zoN2-IW (eoapuanuap) eje30T 310 “IN (210 ap :12u) (920 ap :u) JugurețtAuy VĂeo0I Me Up IȚUrou033 MUguutieAuI ap auurd fOMULOU039 n[n.1076.9d0 E319pundsga uj [n0șea3do u] | 3p eașesţun er] VUI10Ju02 pleugurezdes popoead “axa ulq 910 3p [6707 “IN DIŢNANSUL/107810q47Ţ 9.mpeăoad ap Im[npo X b sul) IOŢIEJ9g NUEH )UtINe)s2 :10[143]3 e gopoud eorpe3oad gIeosuysap 3s apun apana0[*p - TI oo sp ru“ Xeesep - *9Vu0u033 [n103e19do e] gomasad 91pp251d ap 10[393£19u02 E9.19Ţ349Uy nIșuad 7t30Ţe 14349 3p IFUMN "€ aieuaurme 3p opțieun uş 10787ugA *(aouȚoy[2) auzgdso :pjenorsazozd eazreorple) "7 I0Ț-IEOWAED ŢE [euorjeu rnpnpe-) urz0u02 BIEXIIBI 9P € IN[3AIN “1 0707 - 6LOZ xe1oo£ mut uy enp myuguuzigauţ ud 004972 NIpt5aad ore .ms$eysap 15 s.ezue30 purarad inqrauoa xoun e ş$ x0prjeșrngesuodsax voau(epaed LI 8I07'60'0/<915 +u'mnp pnsupiupivauj uud 40742] v BIDuo:safo4d vo4Du0f națuad joutzuouDd 2p pN7OD47U09 PI [ N VXAINV 4 Di bre] >] ( SS, UBS A (alto vânpzngi ue M ueoj nrpduog Shop Ss “nȚo1A1ag 338 SIoenuo) oreziAy 15 arje[s13977 [N101A10$ AVENUNUIO gorpuang rfoaatc1 no 20jpjejag orpuonsos) 18 oue1802q “10HjOd [1914108 MEZIAV “IEOULSA CIN7EUUIIS INIEUAS IOJENSTUTUIpPYy :erouna J0PP9II :eiouna "TAS Sueunesoy Uep5og :3muou033 m.oșea2do «NABIEI IEUIJA* OTU, NI59[00 :7uturejeAur ap tape '9107'90'£1/1€1b "TU SONEWO €l 7 '1u exauy 1u10yu0o “9ze3 9p 15 ATEIȚUIeS — 0orutțay MeJe)SUr 10ye[e]suŢ eoIeoryrjeo nnusd zjeuorsezored ome3aad ap MiNp.EpUEJ$ 9I20JeZUndsA100 ȘIIEȚEAUI Oe 3JEVNzaI Sp 10ȚEMUȚ) Iem31se oesooau SPUI) IEjUALINOOP “A[eiaȚeuu 15 OUILId 1L197E0n “9)0VOEUI “A9UIUIMIISUI 15 Syjouin “OȚUBMEĂNȚOA = *NUgurEjgAUI 3p Biyrun toaejop ră PBAILZIUI3pouu n.ruad 2H010u039 pnpn.103e12do aţe PĂNGLIRU0) *£ «DARIE TENIJAI” OFIVA JL, înr3910-) (oruuouoo3 Ţna07e13d0 puguugigauj 31101039 [n.107E43d0) ugutizAuj op eoeu 3p P9HE3U)) 10PR$U249d03 21E31719-199 :31783 9p s9tinăise ofeţiayelu “oiuud 12751 2p minuouuexo e a1tInsuJsap 2p erjeaorI =6su) 10[8$u1279du09 e3.1e5171192 3p mmnusruexo X9I3UȚsNs N.I7u2d 3185392 I0Ț3eLI9eua 1$ aud 10[pa7evu e “XOIĂTpuroo earenâIsy "9 J0Ța)ure mesa 39431035 ofeţrn “grurud Sproșeuu 7 | (209) gonoezd ame3azd op Inrâejs BI0IMEIS2A UŢ AIAJ3S 10Ț9Wue.mejs01 ao1y1o9ds ofer “puurd arrașeur - 3P JOŢOUIAISIS CSJEZII0N 8 ȚIN unșnzq 15 oyeredox 1097Ut.me7s91 201prdoods ofeşn “gurrad arroeur - 9P MOJUBUIRLIOS e9I32Id L PIN DSoINoNg NAEIg ȚEIA 2HUa L [nr3210) :2M000U1039 [ii103623dQ :DUgUIBIEAUŢ 3p E2eșțu WLIEÎRAUI 9[E 27e3inzax 2p :91989 ap a)eINEISE oȚeuioyeru 9TEpid ȚE1376 A taeu) /ajuazeduroa ap eta 8581) YUŞUIEILAUL 9p EOȚEJUN E] EINSeysop 35 e "99 el A)raa4u03 dpurouoaa mm[nxoșezado raxopundsgI u pomotad ap3aa1d ap ap 367s urp 9fopeoraad n.pusd nes 3967rpeţaods ap sjempoua urp («eleugurgdes Bopoead,) gopaead apuăard ap eyuauoduuoo n.npusd 3I65958u I0Țo[uHIoevu € Ţ$ avațid 10pHI9ew torernâisy -Ş ANEXA nr. 2 la Contractul de parteneriat pentru formarea profesională a elevilor prin învățământul dual nr 5165/07.09.2018 Situaţia privind stimulentele, susținerea financiară și alte forme de sprijin acordate elevilor din învățământul dual de către operatorul economic Bogdan Restaurante SRL în anul școlar 2019 — 2020. Nivelul 3 de calificare conform Cadrului naţional al calificărilor, Calificarea profesională: ospătar (chelner), vânzător în unităţile de alimentaţie Clasa aX-a 1. Categorii de susțineri financiare, stimulente și alte formelor de sprijin acordate elevilor Susținerea financiară/ Stimulentul/ Nr. de elevi Nr. de elevi | Valoare/elev | Perioada | Valoarea Forma de sprijin acordată elevilor alocat pentru pentru care (lei/elev) pentru care totală încheierea se va acorda se acordă | (=3*4*5) contractelor de (ar. de (lei) practică luni/zile) 1 2 3 4 5 6 Bursă lunară 1 11 200 lei/lună 10 luni 22,000 Examinări de medicină a muncii şi analize 1 1 100 lei/an Anual 1,100 medicale obligatorii în vederea efectuării stagiului de pregătire practică (în funcţie de domeniul de activitate) Asigurare de răspundere civilă în cazul unor 1 1 200 lei/an Anual 2,200 eventuale accidente, daune sau vătămări corporale generate în timpul practicii Echipament de lucru 11 11 150 Anual 1,650 Echipament de protecţie 11 11 X X X Transport la şi de la locul de practică 11 11 X X X Asigurarea unei mesei/zi la locul de practică 11 1 35 lei/zi 100 zile 38,500 Rechizite necesare pe perioada practicii 1 1 X X X Premii pentru stimularea performanței 2 2 200 10 luni 4,000 Total valoare stimulente! forme de sprijin 69,450 2. Condiţii de acordare a susţinerii financiare, stimulentelor şi altor forme de sprijin Susținerea financiară/ Condiţii de acordare Detaliere Stimulentul/ Forma de sprijin acordată elevilor Bursă lunară Frecvenţă (prezența la pregătirea Cel mult 20 absente nemotivate pe teoretică şi practică) semestru Promovarea disciplinelor/modulelor 100% Medii de promovare, Fara din planul de învăţământ corigente Rezultate la evaluarea Minim media 9 la purtare, fără abateri comportamentală si de atitudine disciplinare Premii pentru stimularea Frecvență (prezenţa la pregătirea Cel mult 10 absente nemotivate pe performanţei/Bursa de merit |teoretică şi practică) semestru Promovarea disciplinelor/modulelor 100% Medii de promovare, Fara din planul de învățământ corigente Rezultate la evaluări teoretice şi Minim media generală 8,00 pe semestru practice Rezultate la evaluarea Media 10 la purtare, fără abateri comportamentală si de atitudine disciplinare Verificat, Avizat, Serviciul Politici, Programe și Gestionarea Relaţiilor cu Direcţia Juridică Comunitatea Serviciul Legislaţie şi Avizare Contracte Șef Serviciu, Şef Serviciu, Pompiliu loan Wan Buzduga Geargeta Vişan za Examinări de medicină a |pentru toti copiii la inceputul anului muncii și analize medicale obligatorii în vederea efectuării stagiului de pregătire practică (în funcție de domeniul de activitate) pentru toti copiii la inceputul anului Asigurare de răspundere |pentru toti copiii la inceputul anului civilă în cazul unor eventuale accidente, daune sau vătămări corporale generate în timpul practicii pentru toti copiii la inceputul anului Echipament de lucru pentru toti copiii la inceputul anului pentru toti copiii la inceputul anului Echipament de protecţie Transport la şi de la locul de practică Asigurarea unei mesei/zi la |Frecvență (prezenţa la pregătirea locul de practică practică) Cel mult 20 absente nemotivate pe semestru Rechizite necesare pe O |m<eeeeei.... perioada practicii Cheltuieli cazare camin | |euuuueeuueee Cheltuieli transport pre-urban |......-.e... Bucuresti si retur Operatorul economic: Bogdan Restaurante SRL Reprezentant legal: Funcţia: Administrator Semnătura Verificat, Serviciul Politici, Programe şi Gestionarea Relaţiilor cu Comunitatea Şef Serviciu, Pompiliu loan Wan Buzduga ja Avizat, Direcţia Juridică Serviciul Legislaţie şi Avizare Contracte Şef Serviciu, Oeoreela Vişan ( Arnaa pna re pp | Sp$ apoaruoD areziay Ț8 arj[s18077 [R191472$ BoIpung erioazia “ez Saci ânpzngg ue AM Ueop nupduog TIIOIA8$ PPS PoENUNLIIO- no 10riţjeţenă eareuoisat) 18 aure10xg “7M4[Od [1914-38 “ROUA LINIRUMaŞ Ieud :eţjouna BILOBaN ULIOS 119003 :1e32] jutnuazoadaa nSornongg mInidroruniA [E £ [107905 3I90eRPC urfrrds ap euro CEE] “IN Tenp myn?ugueigauy njuAnoe.așe e 1$ greuorsazozd 31EuL.10y Ţ$ ojeonpa ap mpnsasoad neta 31975919 nzuod ufțads ap 3uL103 aA1Yy "z E)eun]sa ŢIjEA2540 B1EOJEA BI1eZȚt31 9p Wa 31941253 N3IN3349 AP N105a7E5 7 / LIEPŢIOsu02 /atepdeo njeatdaa / aţrysoAuţ ap af24n23140 EET) 0707-6107 epeorod nusd p$oanong mpmrd ŢS aaeţoa$ şi 8107'60'20/€91$ +u '1Pnp pnyupiupoauj uri 40piaţa v ppbuotsafoad vospurtof nazuad ppuouauapd 3p [72047400 DV] £ “IN PYUNIAI [E € [n10792$ 3p așevunse “geuoţsazod 31€uL103 Ț$ arjeonpa ap m[usax0ad Neo t9127$3.12 tigyrun oeyjoAzap nud șpomyjouo ap pro3aya 1077e e 1$ repriosuoo “opeșideo pjeaedaa “N VX2NV “PĂDSAUI 3p 10Ţ3A321q0 ErjenșIS *1 ANEXA Nr. 4 la Contractul de parteneriat pentru formarea profesională a elevilor prin învățământul dual, nr 5163/07/09/2018 Responsabilităţile tutorelui Tutorele are următoarele obligaţii: a) b) c) d) e) î [3) h) E)) k) D să aibă o ţinută morală demnă, în concordanţă cu valorile pe care trebuie să le transmită copiilor/elevilor şi un comportament responsabil; să desfășoare acţiuni de natură să nu afecteze imaginea publică a elevului, viaţa intimă, privată și familială a acestuia; să nu aplice pedepse corporale, precum și să nu agreseze verbal, fizic sau emoțional elevii; să vegheze la siguranța elevilor pe parcursul desfășurării instruirii practice; să sesizeze, după caz, instituţiile publice de asistență socială/educaţională specializată, Direcţia generală de asistență socială şi protecția copilului în legătură cu orice încălcări ale drepturilor elevilor, inclusiv în legătură cu aspecte care le afectează demnitatea, integritatea fizică şi psihică; să nu condiționeze evaluarea elevilor sau calitatea formării profesionale a elevilor de obținerea oricărui tip de avantaje de la elevi sau de la reprezentanţii legali ai acestora. Astfel de practici, dovedite de organele abilitate, se sancţionează conform legii. să realizeze în evidenţele sale personale evaluarea curentă a elevilor la instruirea practică, în conformitate cu precizările standardelor de pregătire profesională şi ale curriculum-ului; să comunice cadrului didactic coordonator de practică rezultatele evaluărilor curente proprii ale elevilor la instruirea practică şi împreună să stabilească notele la evaluările curente. Notele stabilite de comun acord la evaluările curente sunt trecute în catalogul clasei de către cadrului didactic coordonator. în situaţia în care nu se ajunge la un consens între tutore şi cadrul didactic coordonator de practică privind evaluarea continuă a elevilor şi notele acordate, unitatea de învățământ și operatorul economic vor desemna un alt cadru didactic de specialitate, respectiv o altă persoană care îndeplineşte condiţiile impuse tutorelui, care vor realiza evaluarea şi notarea elevilor. Notele acordate de noua echipă desemnată sunt definitive. să înregistreaze în evidenţele sale personale frecvenţa elevilor și să o comunice cadrului didactic coordonator de practică; să analizeaze, pentru fiecare perioadă de activitate cu elevii, progresul şcolar şi comportamentul fiecărui elev; să stabilească împreună cu cadrului didactic coordonator de practică măsuri de sprijin atât pentru elevii cu probleme de învăţare sau de comportament, cât și pentru elevii cu rezultate deosebite; m) să înainteze cadrului didactic coordonator de practică propuneri pentru notele la purtare pentru fiecare elev Operatorul economic: Bogdan Restaurante SRL Reprezentant legal: Funcţia: Administrator Semnătura Unitatea de învățământ: Colegiul Tehnic „Mihai Bravu” al clasei/ grupei, în funcție de frecvența şi comportamentul acestora. Cadrul didactic coordonator de practică are obligaţia de a prezenta în faţa consiliului clasei și a consiliului profesoral propunerile pentru notele la purtare formulate de tutore precum și argumentația care însoţeşte propunerile respective. să înainteze cadrului didactic coordonator de practică propunerile de recompense pentru elevii cu rezultate deosebite împreună cu argumentaţia necesară; să participe la întâlniri cu părinții şi elevii ori de câte ori este nevoie, la solicitarea profesorului diriginte sau a cel puţin 1/3 dintre părinţii elevilor clasei; Reprezentant le [...]

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.primarie3.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă