24 septembrie 2019

HCL 459/2019 București Sectorul 3 adoptată

HCLS 3 nr. 459/2019

Denumire
Hotărârea nr. 459 din 2019 a Consiliului Local București Sectorul 3
Emitent
Consiliul Local București Sectorul 3
Număr
459 / 2019
Data
24 septembrie 2019
Localitate
București Sectorul 3, județul București
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă încheierea Actului adițional nr. 1 la contractul de parteneriat pentru formarea profesională a elevilor prin învățământ dual, cu calificarea „Instalator instalaţii tehnico-sanitare şi de gaze”, între Distrigaz Sud Reţele SRL, Engie Servicii SRL, Colegiul Tehnic „Mihai Bravu” şi Sectorul 3 București. Asta înseamnă că se reglează detaliile suplimentare ale programului dual finanțat/derulat de Primăria Sectorului 3, iar elevii vor avea acces la pregătire profesională în aceste ocupatii, în cadrul unui parteneriat public-privat. Pentru locuitori, decizia poate însemna existența unui traiect educational dual în zonă, cu potențial impact asupra ofertei educaționale și a colaborării cu firmele implicate, fără specificări directe despre costuri sau termene noi în text.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă încheierea actului adițional nr. 1 la contractul de parteneriat nr. 3415/29.05.2019 pentru formarea profesională a elevilor prin învăţământul dual, calificarea profesională „Instalator instalații tehnico-sanitare și de gaze”, încheiat între operatorul economic Distrigaz Sud Reţele SRL, operatorul economic Engie Servicii SRL, Colegiul Tehnic „Mihai Bravu” și Sectorul 3 al Municipiului Bucureşti, conform Anexei care face parte integrată din prezenta hotărâre

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

Lg MUNICIPIUL BUCUREȘTI ( CONSILIUL LOCAL AL SECTORULUI 3 Calea Dudești nr. 191, Sector 3, Bucureşti www,.primarie3.ro HOTĂRÂRE privind aprobarea încheierii Actului adiţional nr. 1 la Contractul de parteneriat nr. 3415/29.05.2019 pentru formarea profesională a elevilor prin învăţământul dual, calificarea profesională „Instalator instalaţii tehnico-sanitare şi de gaze”, încheiat între operatorul economic Distrigaz Sud Reţele SRL, operatorul economic Engie Servicii SRL, Colegiul Tehnic „Mihai Bravu” şi Sectorul 3 al Municipiului București Consiliul Local al Sectorului 3 al Municipiului București, ales în condițiile stabilite de Legea nr.115/2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, pentru modificarea Legii administraţiei publice locale nr.215/2001, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr.393/2004 privind Statutul aleşilor locali, întrunit în şedinţă ordinară, azi 24.09.2019 Având în vedere: - Referatul de aprobare nr. 634330/CP/18.09.2019 a Primarului Sectorului 3; - Raportul de specialitate nr. 633328/18.09.2019 al Direcţiei Strategii şi Programe de Dezvoltare Durabilă - Serviciul Politici, Programe şi Gestionarea Relaţiilor cu Comunitatea; - Adresa nr. 633500/18.09.2019 a Direcţiei Strategii şi Programe de Dezvoltare Durabilă - Serviciul Politici, Programe şi Gestionarea Relaţiilor cu Comunitatea; În conformitate cu prevederile: - Legii nr. 82/2018 pentru aprobarea OUG nr. 81/2016 privind modificarea şi completarea Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011; - Ordinului Ministerului Educaţiei Naţionale nr. 3554/2017 privind aprobarea Metodologiei de organizare şi funcţionare a învăţământului dual; - HCGMB nr. 396/28.09.2017 privind cooperarea între Municipiul Bucureşti, sectoarele Municipiului Bucureşti şi Inspectoratul Şcolar al Municipiului București în vederea iniţierii, finanțării şi derulării proiectului „Şcoala Profesională Metropolitană în Sistem Dual din Bucureşti”; - HCLS3 nr. 154/24.04.2018 privind promovarea proiectului „Școala Profesională Metropolitană în Sistem Dual”; HCLS3 nr. 218/16.04.2019 privind încheierea contractului de parteneriat pentru formarea profesională a elevilor prin învățământul dual - calificarea profesională „Instalator instalaţii tehnico-sanitare și de gaze” - între societatea Distrigaz Sud Reţele SRL, societatea Engie Servicii SRL, Colegiul Tehnic „Mihai Bravu” şi Sectorul 3 al Municipiului București; Luând în considerare: - Avizul Comisiei de studii, prognoze economico-sociale, buget, finanţe; - Avizul Comisiei de învățământ, activităţi ştiinţifice, cultură, culte, sport şi tineret; - Avizul Comisiei de administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii publice și respectarea drepturilor cetățenilor; - Avizul Comisiei de rezolvare a problemelor sociale, protecţia copilului, relații cu sindicatele, ONG-uri, agenţi economici şi alte organizaţii precum şi relaţii cu mass- media; În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) şi art. 166 alin. (2) lit. 1) şi alin. (4) din OUG nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, HOTĂRĂȘTE : Art.1. Se aprobă încheierea actului adițional nr. 1 la contractul de parteneriat nr. 3415/29.05.2019 pentru formarea profesională a elevilor prin învăţământul dual, calificarea profesională „Instalator instalații tehnico-sanitare și de gaze”, încheiat între operatorul economic Distrigaz Sud Reţele SRL, operatorul economic Engie Servicii SRL, Colegiul Tehnic „Mihai Bravu” și Sectorul 3 al Municipiului Bucureşti, conform Anexei care face parte integrată din prezenta hotărâre. Art.2. Se împuterniceşte Primarul Sectorului 3 al Municipiului Bucureşti să semneze actul adiţional, iar Direcţia Strategii şi Programe de Dezvoltare Durabilă - Serviciul Politici, Programe şi Gestionarea Relaţiilor cu Comunitateasă gestioneze derularea, monitorizarea şi implementarea contractului. Art.3. Primarul Sectorului 3, prin Direcţia Strategii şi Programe de Dezvoltare Durabilă - Serviciul Politici, Programe și Gestionarea Relaţiilor cu Comunitatea, precum şi instituțiile publice din subordinea Consiliului Local Sector 3, vor lua măsurile de ducere la îndeplinire a prezentei hotărâri. A Șontrasemnează pentru legalitate ; | Secretar general i Marius Mihăiţă NR. _459 DIN 24.09.2019 Anexa. a HCS 3 ah. 459 /44.09.2079 Act aditional nr. 1 la Contract de parteneriat pentru formarea profesională a elevilor prin învățământul dual, înregistrat la unitatea de învățământ cu nr. 3415/29.05.2019 şi la Sectorul 3 al Municipiului Bucureşti cu nr. 428716/29.05.2019 Prezentul act adițional se încheie între: 1. Unitatea de învățământ Colegiul Tehnic „Mihai Bravu”, cu sediul în sectorul 3, şos. Mihai Bravu, nr. 428, municipiul Bucureşti, telefon 021.321.76.99, fax 021.321.76.99, CUI 4420457, reprezentată legal prin | aaa) având funcţia de director, 2. Sectorul 3 al Municipiului București, cu sediul în Bucureşti, str Calea Dudești nr.191, Bucuresti, Sector 3, CUI 4420465, telefon 021.318.03.23 -28, fax 021.318.03.04, reprezentat legal prin Robert Sorin Negoiţă, în calitate de Primar, 3. Operatorul economic (partener de practică) DISTRIGAZ SUD RETELE SRL cu sediul în , înregistrată la Registml Comerţului „ telefon Bucureşti, București cu Cod de Inregistrare Fiscală , cont bancar deschis la , reprezentat: legal prin , în calitate de Director General, 4. Operatorul economic (partener «le practică) ENGIE SERVICII SRL, cu sediul în Bucureşti, „ înregistrată la Registrul Comerțului Bucureşti cu nr. Cod de Inregistrare Fiscală , telefon , fax , cont bancar , deschis la , reprezentat legal prin = calitate de Director General, Părţile au hotărât încheierea prezentului act adițional la Contract, prin care au convenit următoarele: Art. 1. Se modifică prevederile art. 2 alin. 1 Hit. a), după cum urmează: „Art. 2 — (1) Prezentul contract stabileşte condițiile de colaborare, drepturile şi obligaţiile părţilor, precum și costurile asumate pentru formarea profesională a elevilor pentru care se inițiază pregătirea prin învățământul dual, începand din anul școlar 2019-2020, după cum urmeaza; a) La nivelul 3 de calificare, conform Cadrului naţional al calificărilor (CNC): - 30 elevi, în domeniul de pregatire profesionala: CONSTRUCŢII, INSTALAȚII ȘI LUCRĂRI PUBLICE, calificarea profesională INSTALATOR INSTALAŢII TEHNICO- SANITARE ȘI DE GAZE.” Art. 2 Se modifică şi se completează Anexa 2.1. si Anexa 2.2. la Contract, după cum urmează: Verificat, Avizat, Serviciul Politici, Programe și Gestionarea Relațiilor cu Direcţia Juridică Comunitatea Serviciul Legislaţie şi Avizare Contracte erpiciu, / Ai Şef Serviciu, Pomapilii Wan Buzduga m Anexa 2.1. Situaţia privind stimulentele, susținerea financiară și alte forme de sprijin acordate elevilor din învățământul dual de către operatorul economic DISTRIGAZ SUD REȚELE SRL în anul școlar 2019- 2020 1. Categorii de susțineri financiare, stimulente și alte formelor de sprijin acordate elevilor: Susținerea financiară/ Stimulentul/ Nr. de elevi Nr. de Valoare/ele | Perioada | Valoare Forma de sprijin acordată elevilor alocat elevi v pentru care | a totală pentru pentru (lei/elev) se acordă | (=3*4*5 încheierea | care se va (nr. de ) (lei) contractelor acorda luni/zile) de practică 1 Bursă lunară 20 20 500 lei/lună 10 luni 100.000 Examinări de medicină a muncii şi analize medicale obligatorii în vederea efectuării 100 lei stagiului de pregătire practică (în funcţie de 20 20 /an Anal 2000 domeniul de activitate) Asigurare de răspundere civilă în cazul unor 200 lei eventuale accidente, daune sau vătămări 20 20 / Anual 4.000 PI - an corporale generate în timpul practicii Echipament de lucru 20 20 X Anual 40.000 Echipament de protecţie 20 20 1000 lei/an Anual 20.000 Transport la şi de la locul de practică 20 20 18 50 18.000 lei/z zile i Asigurarea unei mese/zi 20 20 30 50 30.000 lei/zi zile Rechizite necesare pe perioada practicii - - - - Premii pentru stimularea performanţei 20 4 200 10 8.000 lei/luna luni Cheltuieli cazare camin sau transport pre- 20 20 150 10 30.000 urban Bucuresti si retur luni 252.000 Total valoare stimulente/ forme de sprijin 2. Condiţii de acordare a susținerii financiare, stimulentelor și altor forme de sprijin Susținerea financiară/ Condiţii de acordare Detaliere Stimulentul/ Forma de sprijin acordată elevilor Bursă lunară Frecvenţă (prezenţa la pregătirea Cel mult 10 absente nemotivate pe teoretică și practică) semestru Promovarea 100% Medii de promovare, fara disciplinelor/modulelor din planul corigente de învățământ Verificat, Avizat, Serviciul Politici, Programe şi Gestionarea Relaţiilor cu Direcţia Juridică Comunitatea Serviciul Legislaţie și Avizare Contracte Şef Serviciu, Şef Serv St | rabini Rezultate la evaluări teoretice și Minim nota 7 la modulele de practice specialitate Rezultate la evaluarea Media 10 la purtare, fără abateri comportamentală si de atitudine disciplinare Premii pentru stimularea performanței/Bursa de merit Frecvenţă (prezența la pregătirea teoretică şi practică) Cel mult 10 absente nemotivate pe semestru Promovarea disciplinelor/modulelor din planul de învățământ 100% Medii de promovare, fara corigente Rezultate la evaluări teoretice și practice Minim media 8 pe semestru Rezultate la evaluarea comportamentală si de atitudine Media 10 la purtare, fără abateri disciplinare Examinări de medicină a muncii și analize medicale obligatorii în vederea efectuării stagiului de pregătire practică (în funcție de domeniul de activitate) pentru toti copii la inceputul anului pentru toti copii la inceputul anului Asigurare de răspundere civilă în cazul unor eventuale accidente, daune sau vătămări corporale generate în timpul pentru toti copii la inceputul anului pentru toti copii la inceputul anului practicii Echipament de lucru pentru toti copii la inceputul anului pentru toti copii la inceputul anului Echipament de protecție pentru toti copii la inceputul anului pentru toti copii la inceputul anului Transport la şi de la locul de practică Asigurarea unei mesei/zi la locul de practică Rechizite necesare pe perioada practicii Cheltuieli cazare camin Frecvență (prezenţa la pregătirea teoretică și practică) Cel mult 10 absente nemotivate pe semestru Media 10 la purtare, fără abateri disciplinare Cheltuieli transport pre-urban Frecvenţă (prezenţa la pregătirea Cel mult 10 absente nemotivate pe semestru Bucuresti si retur teoretică și practică) Media 10 la purtare, fără abateri disciplinare Altele: n nnrereree Verificat, Avizat, Serviciul Politici, Programe și Gestionarea Relaţiilor cu Comunitatea Şef Serviciu, Pompili Wan Buzduga Direcţia Juridică Serviciul Legislaţie şi Avizare Contracte Şef Serviciu, Daia Anexa 2.2. - Situaţia privind stimulentele, susținerea financiară şi alte forme de sprijin acordate elevilor din învățământul dual de către operatorul economic ENGIE SERVICII SRL în anul şcolar 2019- 2020 2. Condiţii de acordare a susţinerii financiare, stimulentelor și altor forme de sprijin Susținerea financiară/ Condiţii de acordare Detaliere Stimulentul// Forma de sprijin acordată elevilor Bursă lunară Frecvenţă (prezența la pregătirea Cel mult 10 absente nemotivate pe teoretică și practică) semestru Promovarea 100% Medii de promovare, fara disciplinelor/modulelor din planul corigente de învățământ Rezultate la evaluări teoretice şi Minim nota 7 la modulele de practice specialitate Rezultate la evaluarea Media 10 la purtare, fără abateri comportamentală si de atitudine disciplinare Premii pentru stimularea Frecvenţă (prezenţa la pregătirea Cel mult 10 absente nemotivate pe performanței/Bursa de merit |teoretică şi practică) semestru Promovarea disciplinelor/modulelor din planul de învățământ 100% Medii de promovare, fara corigente Rezultate la evaluări teoretice și practice Minim media 8 pe semestru Rezultate la evaluarea comportamentală si de atitudine Media 10 la purtare, fără abateri disciplinare Examinări de medicină a muncii și analize medicale obligatorii în vederea efectuării stagiului de pregătire practică (în funcție de domeniul de activitate) pentru toti copii la inceputul anului pentru toti copii la inceputul anului Asigurare de răspundere civilă în cazul unor eventuale accidente, daune sau vătămări corporale generate în timpul practicii pentru toti copii la inceputul anului pentru toti copii la inceputul anului pentru toti copii la inceputul anului Echipament de lucru pentru toti copii la inceputul anului Echipament de protecţie pentru toti copii la inceputul anului pentru toti copii la inceputul anului Transport la şi de la locul de |... nea practică Asigurarea unei mesei/zi la locul de practică Rechizite necesare pe O eee perioada practicii Verificat, Avizat, Serviciul Politici, Programe şi Gestionarea Relaţiilor cu Direcţia Juridică Comunitatea Serviciul Legislaţie şi Avizare Contracte Șef Serviciu, Şef Serxiciu, il Wan Buzduga SES a | Drnuia Cheltuieli cazare camin Frecvență (prezența la pregătirea Cel mult 10 absente nemotivate pe teoretică şi practică) semestru Media 10 la purtare, fără abateri disciplinare Cheltuieli transport pre-urban | Frecvență (prezenţa la pregătirea Cel mult 10 absente nemotivate pe Bucuresti si retur teoretică şi practică) semestru Media 10 la purtare, fără abateri disciplinare Altele: n mrereee Art, 3. Celelalte clauze ale Contractului rămân neschimbate. Art. 4. Prezentul act adițional face parte integrantă din Contractul de parteneriat pentru formarea profesională a elevilor prin învățământul dual, înregistrat la unitatea de învățământ cu nr. 3415/29.05.2019 şi la Sectorul 3 al Municipiului Bucureşti cu nr. 428716/29.05.2019, şi a fost încheiat la data de ...........cuumunuoceeeeee. în 4 (patru) exemplare originale, câte unul pentru fiecare parte. Vizat Colegiul Tehnic „Mihai Rravn” Sectorul 3 Municipiului Bucureşti Reprezentant legal: Funcţia: Director Direcţia Strategii şi Programe de Dezvoltare Semnătura o „__ Durabilă Serviciul Politici, Programe şi Gestionarea Relaţiilor cu Comunitatea Î o a , Şef Serviciu, Sectorul 3 al Municipiului București Pompiliu Ioan Wan Buzduga Reprezentant legal: Robert Sorin Negoiţă Funcţia: Primar Semnătura Direcţia Juridică Serviciul Legislaţie şi Avizare Contracte DISTRIGAZ SUD RETELE SRL Şef Serviciu, Reprezentant legal: Georgeta Vişan Funcţia: Director General Semnătura Direcţia Economică Director Executiv Octavian Gheţu ENGIE SERVICII SRL Reprezentant legal: Funcţia: Director General Semnătura A TE DE ŞEBINTŢĂ Verificat, Avizat, Serviciul Politici, Programe și Gestionarea Relaţiilor cu Direcţia Juridică Comunitatea Serviciul Legislaţie şi Avizare Contracte Şef Serviciu, Șef Serviciu, Pompjlj n Wan Buzdiga Gyorgeta Vișan i —— / ia Val e a tă pi inta PR ia] SECTORULUI p, CABINET PRIMAR jus ip BUCUREȘTI AJ ————— wa primariez.ro P 3. TELEFON (ooa 2:) 318 23 23 - 28 FAX (004 oz) 318 03 04 E-MAIL, cabinetptimarie p-imar.ez.ro 3 dești-rir7T91, Sector 3, 031084, Bucureşti a Du SECTOR 3 CABINET PRIMAR REFERAT DE APROBARE a proiectului de hotărâre privind aprobarea încheierii actului adițional nr. 1 la contractul de parteneriat nr. 3415/29.05.2019 pentru formarea profesională a elevilor prin învățământul dual, calificarea profesională „Instalator instalaţii tehnico-sanitare și de gaze”, încheiat între operatorul economic Distrigaz Sud Reţele SRL, operatorul economic Engie Servicii SRL, Colegiul Tehnic „Mihai Bravu” și Sectorul 3 al Municipiului Bucureşti Învățământul profesional în sistem dual este o formă de pregătire a absolvenţilor de gimnaziu prin implicarea directă a operatorilor economici în procesul de formare profesională, astfel încât, la finalul anilor de studiu, absolvenţii vor avea asigurat un loc pe piaţa forței de muncă. Conform „Metodologiei de organizare și funcţionare a învățământului dual“ aprobată prin Ordinul nr. 3554 din 29 martie 2017 al Ministerului Educaţiei Naţionale, învățământul profesional dual poate fi organizat în unităţi de învățământ de stat, în baza unui contract de parteneriat care se încheie între unul sau mai mulţi operatori economici sau asociaţie/consorţiu de operatori economici, unitatea de învățământ și unitatea administrativ-teritorială de pe raza căreia se află unitatea școlară. De asemenea, conform aceleiaşi metodologii, unităţile de învăţământ de stat organizează învăţământ dual la solicitările operatorilor economici interesaţi. În acest sens, operatorul economic Distrigaz Sud Reţele SRL, operatorul economic Engie Servicii SRL au înaintat în anul 2019, Colegiului Tehnic „Mihai Bravu”, o solicitare de organizare a pregătirii profesionale în sistem dual pentru calificarea profesională „Instalator instalaţii tehnico-sanitare și de gaze”. Urmare solicitării, Consiliul Local al Sectorului 3 a aprobat, prin Hotărârea nr. 218/16.04.2019, contractul de parteneriat pentru formarea profesională a elevilor prin învățământul dual - calificarea profesională „Instalator instalaţii tehnică-sanitare și de gaze”, contract nr. 3415/29.05.2019, între operatorul economic Distrigaz Sud Reţele SRL, operatorul economic Engie Servicii SRL, Colegiul Tehnic „Mihai Bravu” și Sectorul 2 al Municipiului București, astfel: - 18 elevi în responsabilitatea operatorului economic Distrigaz Sud Reţele SRL; - 10 în responsabilitatea operatorului economic Engie Servicii SRL. După semnarea contractului, operatorul economic Distrigaz Sud Reţele SRL a decis, de comun acord cu reprezentanţii Colegiului Tehnic „Mihai Bravu, să suplimenteze numărul locurilor de la 18 la 20. Datele dumneavoastră personale sunt prelucrate de Primăria Sectorului 3 în conformitate cu Regulamentul Uniunii Europene 2016.679 în scopul îndeplinirii atribuţiilor legale. Datele pot fi dezvăluite unor terți în baza unui temei legal justificat. Vă puteţi exercita drepturile prevăzute l în Regulamentul UE 2016/679, printr-o cerere scrisă. semnată şi datată transmisă pe adresa Primăriei Sector 3. . î pRimănia PY SECTORULUI BUCUREȘTI Ă CABINET PRIMAR Conform metodologiei de organizare şi funcţionare a învăţământului dual, anexele 1-4 ale contractului de parteneriat se completează anual, motiv pentru care se impune semnarea unui act adițional prin intermediul căruia să fie actualizate anexele contractului pentru anul școlar 2019-2020, respectiv pentru un număr de 30 elevi. Ținând seama de cele prezentate precum și de raportul de specialitate nr. 633328/18.09.2019 al Direcţiei Strategii și Programe de Dezvoltare Durabilă - Serviciul Politici, Programe și Gestionarea Relaţiilor cu Comunitatea, am iniţiat prezentul proiect de hotărâre pe care îl supun aprobării Consiliului Local al Sectorului 3. PRIMAR ROBERT-SORIN NEGOIŢĂ E [i PRIMĂRIA DIRECȚIA STRATEGII ȘI PROGRAME DE DEZVOLTARE DURABILĂ 7 SERVICIUL P ESTIONAREA i AA ! SECTORULUI OLITICI, PROGRAME ȘI GESTIO 4 d RELAŢIILOR CU COMUNITATEA BUCUREȘTI www. primariez.ro TELEFON ȚaG2 021) 340 40 i 1 349 07 11 FAX (004 021) 318 03 37 E-MAIL p-oiectedbprimarie3 To Șos. Mihai Bravu nr. 428. Sector 3, 030328, București (Sp Nr. 633328 / 18.09.2019 RAPORT DE SPECIALITATE la proiectul de hotărâre privind încheierea unui act adițional la contractul nr. 3415/29,05.2019 de parteneriat pentru formarea profesională a elevilor prin învăţământul dual între Colegiul Tehnic „Mihai Bravu”, Sectorul 3 al Municipiului Bucureşti, DISTRIGAZ SUD REŢELE SRL și ENGIE SERVICE SRL Prin HCLS3 nr. 218 din 16.04.2019 a fost aprobată încheierea contractului de parteneriat pentru formarea profesională a elevilor prin învățământul dual - calificarea profesională „Instalator instalații tehnico-sanitare şi de gaze” - între societatea Distrigaz Sud Reţele SRL, societatea Engie Servicii SRL, Colegiul Tehnic „Mihai Bravu” şi Sectorul 3 al Municipiului București, în conformitate cu Metodologia de organizare şi funcționare a învățământului dual“ aprobată prin Ordinul nr. 3554 din 29 martie 2017 al Ministerului Educaţiei Naţionale. În consecință, între părți a fost semnat contractul de parteneriat nr. 3415/29. [...]

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.primarie3.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă