MUNICIPIUL BUCUREȘTI
CONSILIUL LOCAL AL SECTORULUI 3
Calea Dudești nr. 191, Sector 3, București
www.primarie3.ro
HOTĂRÂRE
privind încheierea Actului Adiţional nr. 2 la Contractul de parteneriat
nr. 14326/25.01.2022, domeniul de pregătire profesională „Turism și Alimentaţie” —
calificările profesionale „Bucărar” şi „Ospătar (Chelner), vânzător în unități de
alimentaţie”, încheiat între operatorul economic Bogdan Restaurante SRL,
Colegiul Tehnic „Mihai Bravu” şi Sectorul 3 al Municipiului București,
aprobat prin HCL $3 nr. 4/20.01.2022, cu modificările ulterioare
Consiliul Local al Sectorului 3 al Municipiului Bucureşti,
ales în condiţiile stabilite de Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităților administraţiei
publice locale, pentru modificarea Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001, precum
şi pentru modificarea și completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali
întrunit în şedinţă extraordinară, azi 30.10.2023
Având în vedere:
a
Referatul de aprobare nr. 2821 16/CP/24.10.2023 al Primarului Sectorului 3;
Raportul de specialitate nr. 277208/18.10.2023 al Serviciului Politici, Programe și
Gestionarea Relaţiilor cu Comunitatea;
HCLS3 nr.4/20.01.2022 privind încheierea Contractului de parteneriat pentru formarea
profesională a elevilor prin învățământul dual, în domeniul de pregătire profesională
„Turism şi Alimentaţie” — calificările profesionale „Bucătar” și „Ospătar (Chelner),
vânzător în unităţi de alimentaţie "între operatorul economic SC Bogdan Restaurante
SRL, Colegiul Tehnic „Mihai Bravu” şi Sectorul 3 al Municipiului București;
HCLS3 nr.470/25.10.2022 privind încheierea Actului Adiţional nr. 1 la Contractul de
parteneriat nr. 14326/25.01.2022, încheiat între operatorul economic Bogdan Restaurante
SRL, Colegiul Tehnic „Mihai Bravu” şi Sectorul 3 al Municipiului Bucureşti, aprobat
prin HCL S3 nr.4/20.01.2022
Adresa nr.277213/18.10.2023 a Serviciului Politici, Programe şi Gestionarea Relaţiilor
cu Comunitatea;
În conformitate cu prevederile:
Art. 35 din Legea învăţământului preuniversitar nr.
198/2023;
Ordinului Ministerului Educaţiei Naţionale nr. 5732/2022 privind aprobarea
Metodologiei de organizare şi funcţionare a învăţământului dual;
HCGMB nr. 396/28.09.2017 privind cooperarea între Municipiul Bucureşti, sectoarele
Municipiului Bucureşti şi Inspectoratul Școlar al Municipiului Bucureşti în vederea
iniţierii, finanțării şi derulării proiectului „Școala Profesională Metropolitană în Sistem
Dual din Bucureşti”;
HCLS3 nr.154/24.04.2018 privind promovarea proiectului „Școala Profesională
Metropolitană în Sistem Dual ”; |
Luând în considerare:
— Avizul Comisiei de buget, finanţe, servicii publice, alte activități economice și relaţia cu
mediul de afaceri;
- Avizul Comisiei juridice, de disciplină, apărarea ordinii publice, fond locativ și
respectarea drepturilor cetăţenilor;
- Avizul Comisiei de validare, resurse umane, învățământ, sport şi tineret, relaţii cu
sindicatele, ONG-uri, societatea civilă;
În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) şi art. 166 alin. (2) lit. (1) şi alin. (4) din OUG
nr.57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările şi completările ulterioare,
HOTĂRĂȘTE:
Art]. Se aprobă încheierea Actului adiţional nr.2 la Contractul de parteneriat
nr.14326/25.01.2022, pentru formarea profesională a elevilor prin învățământul dual, aferent
anului şcolar 2023-2024, clasa a X-a, domeniul de pregătire profesională „Turism și
Alimentaţie ” — calificările profesionale „Bucătar” și „ Ospătar (Chelner), vânzător în unități
de alimentaţie ”, între operatorul economic Bogdan Restaurante SRL, Colegiul Tehnic „Mihai
Bravu” şi Sectorul 3 al Municipiului București, prevăzut în Anexa care face parte integrantă din
prezenta hotărâre.
Art.2. Se împuternicește Primarul Sectorului 3 al Municipiului Bucureşti să semneze
Actul adiţional, iar Serviciul Politici, Programe şi Gestionarea Relaţiilor cu Comunitatea să
gestioneze derularea, monitorizarea şi implementarea contractului.
Art.3. Primarul Sectorului 3, prin Serviciul Politici, Programe și Gestionarea Relaţiilor
cu Comunitatea, precum şi instituţiile publice din subordinea Consiliului Local Sector 3, vor lua
măsurile de ducere la îndeplinire a prezentei hotărâri.
PREŞEDINTE DE ȘEDINȚ
,//
CONTRASEMNEAZĂ
SECRETAR GENERAL
CORH D-MARIAN
NR. 510
DIN 30.10.2023
AAC În M0LS3 4.510 /20.10, 4042
Act aditional nr, 2
la Contractul de parteneriat pentru formarea profesională a elevilor prin învățământul dual
înregistrat la Unitatea de învățământ cu nr. 416/26.01.2022 si la Sectorul 3 al Municipiului Bucuresti
sub nr. 14326/25.01.2022
Prezentul Act Adiţional se încheie între:
1. Unitatea de învățământ Colegiul Tehnic „Mihai Bravu”, cu sediul în sectorul 3, șos. Mihai Bravu, nr. 428,
municipiul Bucureşti, telefon 021.321.76.99, fax 021.321.76.99, CUI 4420457, reprezentată legal prin Carmen
Daniela ȘTEFAN, având funcția de Director,
2. Sectorul 3 al Municipiului București, cu sediul în Bucureşti, str Calea Dudeşti nr.191, Bucureşti, Sector 3,
CUI 4420465, telefon 021.318.03.23 -28, fax 021.318.03.04, reprezentat legal prin Robert Sorin NEGOIŢA,
în calitate de Primar,
3. Operatorul economic (partener de practică) SC BOGDAN RESTAURANTE SRL, cu sediul în jud. Ilfov,
comuna Snagov, sat Ciofliceni, strada Dimitrie Cantemir nr. 17, mansardă, cam. 2, identificată cu
J23/3455/2019, CUI 35299909, telefon 0731747893, reprezentat legal prin Cornel MIHALAȘCU, în calitate
de Administrator.
denumite în cele ce urmează în mod colectiv „Părţile”
Având în vedere:
Contractul de parteneriat pentru formarea profesională a elevilor prin învățământul dual înregistrat la
Unitatea de învățământ cu nr. 416/26.01.2022 si la Sectorul 3 al Municipiului Bucuresti sub nr.
14326/25.01.2022
au convenit încheierea prezentului Actul Adiţional privind actualizarea Anexelor nr. 1.1 și 2.1 ale Contractului
încheiat între Părţi, astfel:
Art. 1. Anexele nr. 1.1 şi 2.1 fac parte integrantă din Contractul încheiat între Părţi şi sunt ataşate prezentului
Act Adiţional.
Art. 2. Toate celelalte clauze ale Contractului rămân nemodificate.
Art. 3, Prezentul Act Adiţional a fost încheiat la data de............... în 3 exemplare, câte unul pentru fiecare
parte.
Unitatea de învăţământ: Colegiul Tehnic „Mihai Bravu”
Reprezentant legal: Carmen Daniela Ștefan
Funcţia: Director Sectorul 3 Municipiului București
Semnătura
Vizat
Direcţia Dezvoltare Durabilă şi
Sustenabilitate Urbană
Serviciul Politici, Programe și Gestionarea
Relaţiilor cu Comunitatea
Şef Serviciu,
Sectorul 3 al Municipiului București
Reprezentant legal: Robert Sorin Negoiţă
Funcţia: Primar
aie li Pompiliu loan Wan BUZDUGA
Operatorul economic: SC Bogdan Restaurante SRL i NR
Reprezentant legal: Cornel MIHALAȘCU Direcţia Juridică Ai
, Pt: Serviciul Legislaţie şi Avizare Contracte
Funcţia: Administrator Şt Serviciu 4
A CONTRASEMNAT PENTAĂU
Semnătura = i Georgeta VIŞAN EGALITATE
PREŞEDINTE DE a SECRE
PREŞ = E Ş sa / Direcţia EconomieăCORHANĂ EDUARD
Ţ (7 A A gata
U 4 Director Executiv Adj:;
Gheorghe ȘERBAN
Serviciul Legislaţie şi Avizare Contrac!
Şef Serviciu,
Georgeta ) IȘAN
U
Serviciul Politici,Programe și Gestionarea Relaţiilor ci /
Comunitatea
c <
- ă NazNa ue ueor puii
NVGrAzeiaăao a A T31Au98 J9$
*NIo1AIoŞ P$ PoNENIUInUIIO)
9JOPIVUOȚ DIEZIAY 1$ O1je[Sr32I |N1o1A19$ 09 10[I1je[9 2SIEUOIISAD 1$ SWEISOIJ'TONILOd |N2IA13$
“DIMI0U003 mIn.107tI2do
eoied up LI07n7 Ț$ uInaa1d “EREZIA FSIEDIZIȚED napuad “Ţ() AISNppul “1E03IA ui pnwunpnouiano 1$ șugwugitaul 9p jnuepd “gjeuorsozoad oapesoad ap
MpPIEPULIS N2 BJEIULIOZU0D UI JOŢȚA2I2 E2IEULI0J DIȚUAC 31459291 - IȘERIIIN 31292 1$ EŢ8.19u9 “A[/QeUInSU0> SŢELI2EUn “Stnţad ȚI7eua “o7uauredrg2a “afenrn
- OIELIOREUI A|NjIpPUOD APPINSISE UNS “EIN7S998 L9ISPundsea UL WjEd0] 3)E UI NES 2110022 [N107exado e] EJeziueăo topoead nI7uad “go [nydej UItoII3.I20
081 081 gonoead 2a1n19suj
06 06 9130|0uy9) J0Je10qe] | gopoead aappaaad ap nâv7s
II ZII BonoeIĂ Ba7nI)SUŢ
37 2130[0U2 10Ye10Qe”] 3IȚAI9S 3p 3W033SIS IA
891 891 gonoeud oxpnujsu[ vanineq 15 opuaudoad
9S 9S D30J0UŢa) JOJeI0qeŢ 3p INJU2UII)10S EA
BONOLIC SIINIISUL
87 3130J0UȚ5) 10721097 | YleI3u35 opesrqeu0) IA
9s 9sS gomoexd sunajsuj ejeuo!sazoad
DIZ0ȚEUA) 107102 31PDUNUI02 15 EVA IW
(eouuunusp) eie2oţ 310 "IN (oao ap :1u) (210 ap “1u) utuuzizAuy
TIje20] out uy DO0UOI puguitigAur ap mmuerd
“OW0N0d3 Inpn.10șez3do edI3pundsea WU | [N10tI9do v[ 3p Eatpum [ UII0JU02 ejeuguezdes gopoead
160 aq 310 3p 1E30) IN BIMMIISUL/107e40qe7 3apg3a1d 3p INIMPOW
t-X £ est)
IOȚAIEIRE NULE :10[1A9f2 € EopOtId Loane3aad gItoSEysap 95 2pun 3[L-Ind07Ţ '€
14312 € — ALLVLNIWITV AC ILYLINI N] XOLYZNYA “(AANTIHD) AV.LYaSO
IA € — UVLYONE :Eleuolsazoad eo1tole) '7
I0[IIEOUIEO [E [EUOIjEU ININIPED ULIOJUOI 31PXJIED 3P € INIBAIN "1
PTOT-EZOT 11095 Mut uj “jenp (mugutitaui ur.id AOjA3f2 papgdoad oaeanSgysop 1$ tarezrut310 pulatăd "TIS ALNVINV ILSAU
NYUDOg DS pomoead ap 19uaied apuouod9 [NIoșerado 15 [t0o$ a1puţ 301prd9ds mjnqițuoa „oun te 1$ xopjeupiqesuodsoi esuefejued
7I07'10'97/01p '1U “jenp jnyugurgigAur uL.d 10[1A9[9 E B[PUOISAEId PBIEULIOI N.NUSĂ 7ELIBUAHEĂ 3P [NOe.NUO E] “["[ '1u exouy
ERE Aa EX)
ANSd IYNAaBYELLNOO
— tan?gumoS CAN3EUUISS
107EJ9STULuIpy :esjoun 1079241 :erjoun
NISVIVHIM 19u109) :1e39] pueyuoza1dag NVAALS eRIUEC uauat) :[e391 jueuozoada
"TIS ALNVUINVLSAI NVODOG DS :27unon033 pnaoșt9dO «NAVUE IVHIIA“ DINHAL TN193100 :MuturejeAur ap eapeun
“VUUUTĂVAUL 9p NjtIIun ESIEIOp 1$ ESAEZIUI3POUI NAȚUAĂ IULOUEI3 IN[n.10pt.13d0 [e NinqII7u0) *9
x x PUgULEi EAUL 3p P3E)U)
(onmuou092 [n107e.Bd O pugulti EAUL
:070u033 [n.107u13dQ PUBUIŞIZAUŢ 3p totu) 3p EdeMu]) 10[3ju373dun09 3.13ŢI79-132
:9I7E9 9p 296INÂȚSE OJELIOEUI C9uurad ȚI197EWA 3p M[musuexo E aJtanSeysap 3p tljeaoŢ
10[3juașadiu02 E31E011192 3P M[nudurex9 t319uțjsns nI)u3d 915929 10[9[eHI2)tul t 1$ SV. J0[I-137euu & “10[NjIpuo> va1tIn3IsV -s
- (10)) gopoead sapeăoad op Indus
oljemejsoa
UŢ BIIAISS BP 10J9UIAISIS ESIEZIID) '8 TIN
ungneq
15 oţexedoad 9p In[nuouur10s eoe3oad ' [UN
gjeuoisaroad aIeoLunul0o 15 BORA "| ȚIN
"TAS ALNVANV LSAI NVUDOG DS ILSIANONA «NAVIGA IVHIA* DINHAL 1019410)
:op00u023 mn107ez2dQ "pugurzi Aur 9p eoenu WAIEjEAUy [E apeinzoa
:04E0 9p 3)EANĂISE AferIoșeul Burr 111976] 3p toesru /ojuașoduro> ap eoenun
t-X tuse)
MUgUIțigAUL 3p EopEMUn E] EINSYISOp 38 E p “796 E] 3PUI2ANO2 ONUI0U032 In[n.107e19do raropundsga ur gopaead a.me3aad op ami3e3s urp ajopouiad n.puad nes
aneoyepods ap oempoui up (eleuguuzdes eopotad,,) gomoead o1p3oad ap eșuouoduio2 n17uad 21e5993u 10J3ŢELI37Eu € 15 AUILIĂ 04376 6oItINAISsV *$
Anexa nr. 2.1. la Contractul de parteneriat pentru formarea profesională a elevilor prin învățământul dual nr.
416/26.01.2022
Situaţia privind stimulentele, susținerea financiară și alte forme de sprijin acordate elevilor din
învățământul dual de către operatorul economic
SC BOGDAN RESTAURANTE SRL, în anul şcolar 2023-2024
Nivelul 3 de calificare conform Cadrului naţional al calificărilor,
Calificarea profesională: BUCĂTAR — 3 elevi
OSPĂTAR (CHELNER), VÂNZĂTOR ÎN UNITĂȚI DE ALIMENTAȚIE — 3 elevi
Clasa a X-a
1. Categorii de susţineri financiare, stimulente și alte formelor de sprijin acordate elevilor
Susținerea financiară/ Stimulentul/ Forma Nr. de elevi Nr.de | Valoarejel | Perioada Valoarea
de sprijin acordată elevilor alocat pentru elevi ev pentru care se totală
încheierea pentru care | (lei/elev) acordă (=3*4*5)
contractelor de se va | (nr. de (lei)
practică acorda luni/zile)
1 2 3 4 5 6
Bursă lunară 6 6 300 10 luni 18 000
Examinări de medicină a muncii și 6 5
lize medicale obligatorii în vederea SE
ana 50 |dedouăori/an| 600
efectuării stagiului de pregătire practică
(în funcţie de domeniul de activitate)
Asigurare de răspundere civilă în cazul
unor eventuale accidente, daune sau - -
vătămări corporale generate în timpul
practicii
Echipament de lucru 6 6 - - _
Echipament de protecţie - - - - -
Transport la şi de la locul de practică - - - - -
Asigurarea unei mese/zi 6 6 35 101 zile 21210
Rechizite necesare pe perioada practicii - - - - -
Premii pentru stimularea performanţei - - - - -
Cheltuieli cazare camin - - - - -
Cheltuieli transport pre-urban Bucuresti si - -
retur
Total valoare stimulente/ forme de 39 810
sprijin lei
Serviciul Politici,Programe și Gestionarea Relaţiilor cu Serviciul Legislaţie şi Avizare Contracte
Comunitatea Șef Serviciu,
ef Servicii Georgel PPN
Pi i an y puznuo _ y
AS | |
2. Condiţii de acordare a susţinerii financiare, stimulentelor şi altor forme de sprijin
Susținerea financiară/ Stimulentul/
Forma de sprijin acordată elevilor
Condiţii de acordare
Detaliere
Bursă lunară
Frecvenţă (prezenţa la pregătirea
teoretică şi practică)
Cel mult 5 absenţe nemotivate
lunar.
Promovarea disciplinetor/modulelor
100% note de promovare la
din planul de învăţământ modulele de specialitate, lunar.
Rezultate la evaluări teoretice şi 100% note de promovare la
practice modulele de specialitate, lunar.
Rezultate la evaluarea
comportamentala si de atitudine
Fără abateri disciplinare, lunar.
Premii pentru stimularea
performanţei/Bursa de merit
Frecvenţă (prezența la pregătirea
teoretică şi practică)
Promovarea disciplinelor/modulelor
din planul de învățământ
Rezultate la evaluări teoretice şi
practice
Rezultate la evaluarea
comportamentala si de atitudine
Examinări de medicină a muncii și analize
medicale obligatorii în vederea efectuării
stagiului de pregătire practică (în funcţie de
domeniul de activitate)
Pentru toţi elevii de două ori pe an
Pentru toţi elevii de două ori pe
an
Asigurare de răspundere civilă în cazul unor
eventuale accidente, daune sau vătămări
corporale generate în timpul practicii
Echipament de lucru
Pentru toți elevii la începutul anului
Pentru toți elevii la începutul
anului
Echipament de protecţie
Transport la şi de la locul de practică
Asigurarea unei mesei/zi la locul de practică
Pentru toţi elevii pe perioada practicii
Pentru toți elevii pe perioada
practicii
Rechizite necesare pe perioada practicii
Cheltuieli cazare camin
Cheltuieli transport pre-urban Bucuresti si
retur
Operatorul economic:
SC BOGDAN RESTAURANTE SRL
Reprezentant legal: Cornel MIHALAȘCU
Funcţia: Administrator
Semnătura
Unitatea de învăţământ: Colegiul Tehnic „Mihai Bravu”
Reprezentant legal: Carmen Daniela ȘTEFAN
SECTORUL 3 AL MUNICIPIULUI BUCUREȘTI
Reprezentant legal: Robert Sorin NEGOIŢĂ
Funcţia: Primar
Semnătura
Funcţia: Direeter
| PREŞEDIN
Semnătura
/
Serviciul Politici,Programe și Gestionarea Relaţiilor cu
Comunitatea
Şef Servici |
i an BUZDUGA!
“Ş Pi
BUCUREȘTI
| love sector 3
———— rww..primariez.ro
TELEFON (oo4 021) 318 03 23 - 28 FAX (004 021) 3) cabinetprimar? priimaria3.ro
Calea Dudesti nr. 191, Sector 3, 031084, CC N-]
CABINET PRIMA
REFERAT DE APROBARE
a proiectului de hotărâre privind încheierea Actului
Contractul de parteneriat nr. 14326/25.01.2022, domeniul de pregătire profesională
„Turism şi Alimentaţie” — calificările profesionale „Bucătar” şi „Ospătar (Chelner),
vânzător în unități de alimentaţie”, încheiat între operatorul economic Bogdan
Restaurante SRL, Colegiul Tehnic „Mihai Bravu” și Sectorul 3 al Municipiului București,
aprobat prin HCL S3 nr. 4/20.01.2022, cu modificările ulterioare
Învățământul profesional în sistemul dual este o formă de pregătire a absolvenţilor
de gimnaziu prin implicarea directă a operatorilor economici în procesul de formare
profesională, astfel încât, la finalul anilor de studiu absolvenții vor avea asigurat un loc pe
piaţa forței de muncă.
Conform „Metodologiei de organizare și funcționare a învățământului dual”,
învățământul profesional dual poate fi organizat în unități de învățământ de stat, în baza
unui Contract de parteneriat care se încheie între unul sau mai mulţi operatori economici
sau asociaţie/consorțiu de operatori economici, unitatea de învățământ și unitatea
administrativ-teritorială de pe raza căreia se află unitatea școlară.
Prin Hotărârea nr.4/20.01.2022, Consiliul Local al Sectorului 3 a fost aprobat
încheierea Contractului de parteneriat nr.14326/25.01.2022 pentru formarea profesională a
elevilor prin învățământul dual - în domeniul de pregătire profesională „Turism și
Alimentaţie” — calificările profesionale „Bucătar”- 3 elevi și „Ospătar (Chelner), vânzător în
unităţi de alimentație” — 3 elevi, între operatorul economic Bogdan Restaurante SRL,
Colegiul Tehnic „Mihai Bravu” şi Sectorul 3 al Municipiului București.
Luând în considerare începerea noului an școlar 2023-2024, precum și modificarea
condiţiilor de acordare a susţinerii financiare, a stimulentelor și a altor forme de sprijin
acordate elevilor, este necesară aprobarea încheierii unui Act adiţional la contractul mai sus
menţionat.
Având în vedere cele prezentate și ţinând cont de raportul de specialitate
nr.277208/18.10.2023 al Serviciului Politici, Programe și Gestionarea Relaţiilor cu
Comunitatea, am iniţiat prezentul proiect de hotărâre pe care îl supun aprobării Consiliului
Local al Sectorului 3.
Datele dumneavoastră personale sunt prelucrate de Primăria Sectorului necaate
îndeplinirii atribuţiilor legale. Datele pot fi dezvăluite unor terți în baza unui temei legal justificat. Vă puteţi exercita drepturile prevăzute în
Regulamentul UE 2016/679, printr-o cerere scrisă, semnată şi datată transmisă pe adresa Primăriei Sector 3.
i]
(44) FRIMARIA DIRECȚIA DEZVOLTARE DURABILĂ ȘI
be A SET SUSTENABILITATE URBANĂ
i i iove sector 3 SERVICIUL POLITICI, PROGRAME ŞI GESTIONAREA
RELAȚIILOR CU COMUNITATEA
„primariez.
Werw-primateg. ro TELEFON (oo4 021) 340 qo 117341 07 ti FAX joa4 021) 318 o3 04 E-MAIL proiecte primnariey-ro
Șos. Mihai Bravu nr. 428, Sector 3, 030328, Bucureşti
Nr. 277208 /18.10.2023
RAPORT DE SPECIALITATE
la proiectul de hotărâre privind încheierea Actului Adiţional nr. 2 la contractul de parteneriat nr.
14326/25.01.2022 pentru formarea profesională a elevilor prin învățământul dual între operatorul
economic SC Bogdan Restaurante SRL, Colegiul Tehnic „Mihai Bravu” şi Sectorul 3 al Municipiului
București, în anul școlar 2023-2024
Învățământul dual este o formă de organizare a învățământului profesional și tehnic, tripartită,
ce are la bază un contract de parteneriat între operatorul economic, unitatea de învățământ şi unitatea
administrativ-teritorială, precum şi contracte individuale de pregătire practică între operatorul economic,
elev/părinte-tutore și unitatea de învățământ.
Este o alternativă pozitivă pentru piaţa muncii şi se adresează absolvenţilor de clasa a VIII-a care
îşi doresc să deprindă o meserie şi să se angajeze în cadrul companiilor care i-au format. Absolvenţii
învățământului obligatoriu care întrerup studiile pot fi cuprinşi, până la împlinirea vârstei de 26 de ani,
în sistemul de învățământ dual.
Durata studiilor este de 3 ani şi permite accesul la o gamă extinsă de oportunități de formare
profesională pentru absolvenţii învăţământului gimnazial. Pregătirea practică a elevilor se realizează în
atelierele școlii şi/sau la operatorul economic, conform clauzelor convenite în contractul de pregătire
practică.
Sistemul dual a fost inclus în cadrul sistemului naţional de învățământ preuniversitar prin OUG
nr. 94/2014 privind modificarea si completarea Legii educaţiei naţionale nr.
1/2011, precum şi
modificarea Ordonanţei de urgență a Guvernului nr. 75/2005 privind asigurarea calităţii educației.
Principala obligaţie a operatorilor economici este de a asigura formarea profesională a elevilor şi
de a oferi o bursă lunară, cel puţin egală cu cea oferită de stat, respectiv 200 de lei. În funcţie de
posibilități, operatorii economici pot oferi beneficii suplimentare, precum decontarea
transportului/cheltuielilor de cazare, asigurarea unei mese la locul de practică, uniforme, rechizite, burse
de performanţă, etc.
În acest sens, având în vedere începerea anului școlar 2023-2024, condiţiile de acordare a
susținerii financiare, stimulentelor şi altor forme de sprijin se modifică după cum urmează:
Au c
[...]
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.