MUNICIPIUL BUCUREȘTI
CONSILIUL LOCAL AL SECTORULUI 3
Calea Dudești nr. 191, Sector 3, București
www.primarie3.ro
HOTĂRÂRE
privind încheierea Contractului de parteneriat pentru formarea profesională a elevilor
prin învățământul dual, în domeniul de pregătire profesională “Electric” — calificarea
profesională “Electrician exploatare centrale, staţii şi rețele electrice”,
între operatorul economic Internet și Tehnologie S$3 SRL,
Liceul Tehnologic „Theodor Pallady” şi Sectorul 3 al Municipiului București
Consiliul Local al Sectorului 3 al Municipiului București,
ales în condițiile stabilite de Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei
publice locale, pentru modificarea Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001,
precum şi pentru modificarea și completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali,
întrunit în ședință ordinară, azi 28.10.2021
Având în vedere:
- Referatul de aprobare nr.194394/CP/13.10.2021 al Primarului Sectorului 3;
- Raportul de specialitate nr.189438/05.10.2021 al Direcţiei Strategii și Programe de
Dezvoltare Durabilă - Serviciul Politici, Programe şi Gestionarea Relaţiilor cu
Comunitatea;
- Adresa nr.189451/05.10.2021 a Direcţiei Strategii şi Programe de Dezvoltare Durabilă -
Serviciul Politici, Programe şi Gestionarea Relaţiilor cu Comunitatea;
În conformitate cu prevederile:
- Legii nr.82/2018 pentru aprobarea OUG nr.81/2016 privind modificarea şi completarea
Legii educaţiei naţionale nr.
1/2011;
- Ordinului Ministerului Educaţiei Naţionale nr.3554/2017 privind aprobarea Metodologiei
de organizare şi funcţionare a învăţământului dual;
- HCGMB nr.396/28.09.2017 privind cooperarea între Municipiul Bucureşti, sectoarele
Municipiului București și Inspectoratul Școlar al Municipiului Bucureşti în vederea
iniţierii, finanțării și derulării proiectului „Școala Profesională Metropolitană în Sistem
Dual din Bucureşti”;
- HCLS3 nr.154/24.04.2018 privind promovarea proiectului „Școala Profesională
Metropolitană în Sistem Dual”;
Luând în considerare:
- Avizul Comisiei juridice, de disciplină, apărarea ordinii publice şi respectarea drepturilor
cetăţenilor;
- Avizul Comisiei de validare, resurse umane, învățământ, relaţii cu sindicatele, ONG-uri,
societatea civilă, protecţia consumatorului;
În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) şi art. 166 alin. (2) lit. 1) și alin. (4) din OUG nr.
57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările şi completările ulterioare,
HOTĂRĂȘTE :
Art.1. Se aprobă încheierea Contractului de parteneriat pentru formarea profesională a
elevilor prin învățământul dual, aferent anului şcolar 2021 — 2022, în domeniul de pregătire
profesională “Electric” — calificarea profesională “Electrician exploatare centrale, Staţii și reţele
electrice”, între operatorul economic Internet şi Tehnologie S3 SRL, Liceul Tehnologic
„Theodor Pallady” şi Sectorul 3 al Municipiului București, contract prevăzut în Anexa care face
parte integrată din prezenta hotărâre.
Art.2. Se împuterniceşte Primarul Sectorului 3 al Municipiului București să semneze
Contractul, iar Serviciul Politici, Programe şi Gestionarea Relaţiilor cu Comunitatea să
gestioneze derularea, monitorizarea şi implementarea contractului.
Art.3. Primarul Sectorului 3, prin Serviciul Politici, Programe şi Gestionarea Relaţiilor
cu Comunitatea, precum și instituţiile publice din subordinea Consiliului Local Sector 3, vor lua
măsurile de ducere la îndeplinire a prezentei hotărâri.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ
NR. 248
DIN 28.10.2021
ANEXA
Număr de înregistrare la unitatea de învățământ ...........eeee oceane Îi Maus, Du 2, Zp cl 4/0 22|
Contract de parteneriat
pentru formarea profesională a elevilor prin învăţămân
CAPITOLUL I
Părţile contractante
Prezentul contract se încheie între:
BUCUREȘTI, SECTOR 3, str. B-DUL THEODOR PALLADY, nr. 250, 032% zi elefe
3080, fax: +4021 345 3080, CUI 32269385, reprezentată legal prin Sebe Mignola, având funcţia de
DIRECTOR,
2. Sectorul 3 al Municipiului București, cu sediul în București, str Calea Dudești nr.191, Bucuresti,
Sector 3, CUI 4420465, telefon 021.318.03.23 -28, fax 021.318.03.04, reprezentat legal prin Robert
Sorin Negoiţă, în calitate de Primar,
3. Operatorul economic (partener de practică), SC INTERNET & TEHNOLOGIE S$3 SRL, cu
sediul în Bucureşti, Sector 3, Calea Vitan, nr. 242, birou 1,2,6, înregistrată la Registrul Comerțului
sub nr. J40/15452/2017, cod fiscal RO038189005, cont IBAN nr. RO54UGBI0000022032645RON,
deschis la Garanti Bank Unirii, reprezentată legal prin doamna Cristina Elena ARGHIR, Preşedinte
al C.A.
CAPITOLUL II
Scopul contractului
Art. 1. - (1) Prin semnarea prezentului contract, părțile înțeleg să acționeze în calitate de
parteneri, prin eforturi conjugate și partajarea responsabilităților, în baza propriilor competențe
instituționale, în interesul comun privind formarea competenţelor necesare pentru dezvoltarea
personală şi profesională a tinerilor şi sprijinirea acestora în tranziția de la şcoală la un loc de muncă,
exprimat prin scopul contractului.
(2) Prezentul contract are ca scop formarea profesională de calitate a elevilor, în vederea angajării
lor după absolvire în conformitate cu nivelul de pregătire şi competențele certificate.
CAPITOLUL III
Obiectul contractului
Art. 2. - (1) Prezentul contract stabilește condiţiile de colaborare, drepturile şi obligaţiile părţilor,
precum Şi costurile asumate pentru formarea profesională a elevilor pentru care se iniţiază pregătirea
prin învățământul dual, începând din anul şcolar 2021-2022, după cum urmează:
a) La nivelul 3 de calificare, conform Cadrului naţional al calificărilor (CNC):
- 5 elevi, în domeniul de pregătire profesională: Electric, calificarea profesională:
Electrician exploatare centrale, staţii și rețele electrice;
Art. 3. - Prezentul contract reprezintă un acord general, pe baza căruia vor fi încheiate anual
contractele individuale de pregătire practică a elevilor din învățământul dual, conform
reglementărilor în vigoare.
CAPITOLUL IV
Durata contractului
Art. 4 - (1) Prezentul contract se încheie pe o durată determinată de 38 luni - pentru a cuprinde
perioada de timp aferentă activităţilor de promovare a ofertei, recrutarea, selecția şi admiterea
elevilor, întreaga perioadă de formare profesională prin învățământul dual, inclusiv susținerea
examenului final de certificare a calificării - şi intră în vigoare la data semnării lui de către
reprezentanţii legali ai părţilor contractante.
Verificat Avizat
Serviciul Politici, Programe și Gestionarea Relaţiilor cu Direcţia Juridică
Serviciul Legislaţie şi Avizare Contracte
Șef Serviciu,
Georgeta Vişan
(2) Responsabilităţile specifice şi contribuţiile asumate în cadrul partajării responsabilităţilor între
şcoală şi operatorul economic partener de practică, situaţia susținerii financiare, stimulentelor şi altor
formelor de sprijin acordate elevilor din învățământul dual de către operatorul economic sunt
stabilite pentru fiecare an școlar în anexele nr. 1 şi nr. 2, care se actualizează anual și fac parte
integrantă din prezentul Contract de parteneriat pentru formarea profesională a elevilor prin
învățământul dual.
(3) Situaţia obiectivelor de investiţii, reparaţii capitale, consolidări şi a altor categorii de cheltuieli
pentru dezvoltarea unităţii şcolare şi creșterea calităţii procesului de educaţie și formare profesională,
capitale/consolidări/alte categorii de cheltuieli şi de termenele de realizare.
CAPITOLUL V | E
Participarea în mecanismele decizionale ale unităţii de învățămâht“
a
Art. 5. - (1) Componenţa consiliului de administraţie al unității de învățământ s&Ssţ
începutul fiecărui an școlar în conformitate cu prevederile Legii educației naţionale nr.
modificările și completările ulterioare şi procedurile de constituire stabilite prin Metodologia-cadru
de organizare si funcționare a consiliului de administraţie din unitățile de învățământ preuniversitar,
aprobată prin ordin al ministrului educaţiei naționale.
(2) În cazul în care unitatea de învățământ școlarizează exclusiv în învățământ profesional și
tehnic, iar numărul de elevi cuprinși în învățământul dual reprezintă o pondere mai mare de 50% din
numărul total de elevi, componența consiliului de administraţie asigură reprezentarea în număr egal a
membrilor din partea operatorilor economici, respectiv a membrilor din partea cadrelor didactice,
alături de primar sau un reprezentant al acestuia, un reprezentant al consiliului local şi un
reprezentant al părinţilor, iar președintele consiliului de administrație este ales dintre membrii
acestuia cu majoritate simplă a voturilor.
(3) În cazul în care numărul operatorilor economici parteneri de practică ai unităţii de învățământ
este mai mare decât cota alocată în limita numărului de membri convenit pentru consiliul de
administraţie, aceştia pot decide să se constituie într-un consiliu reprezentativ al operatorilor
economici care-și va desemna reprezentanţii în consiliul de administraţie pe locurile alocate
operatorilor economici.
(4) Atribuţiile consiliilor de administraţie din unităţile de învățământ care școlarizează în
învățământul profesional şi tehnic sunt cele stabilite prin Merodologia-cadru de organizare si
funcționare a consiliului de administraţie din unităţile de învățământ preuniversitar, aprobată prin
ordin al ministrului educaţiei naţionale, ținând cont de aspectele specifice privind atribuţiile
consiliilor de administraţie în relaţia cu consiliul reprezentativ al operatorilor economici din unităţile
de învățământ în care a fost constituit acest organism și atribuţiile specifice consiliilor de
administraţie în cazul unităţilor de învățământ care școlarizează exclusiv în învăţământ profesional şi
tehnic cu o pondere majoritară a învățământului dual. Atribuţiile consiliilor de administraţie pot fi
completate cu prevederi specifice aprobate de consiliul de administraţie şi incluse în regulamentul
intern al unității de învățământ.
CAPITOLUL VI
Drepturile și obligaţiile părţilor
SECȚIUNEA 1
Drepturile și obligaţiile unităţii de învățământ
Art. 6. - Unitatea de învăţământ are dreptul:
a) să iniţieze activităţi de informare şi promovare a învățământului dual, pe care le poate organiza
şi desfăşura, după caz, în colaborare cu operatorii economici parteneri, sau singură, în
condiţiile convenite cu aceştia;
b) să coordoneze și să realizeze, în parteneriat cu operatorii economici, elaborarea Procedurii de
admitere a candidaţilor în învățământul dual, inclusiv stabilirea numărului și conținutului
probelor de admitere pe baza propunerilor operatorilor economici;
c) să inițieze și să elaboreaze, în colaborare cu partenerii şcolii, planificarea strategică a unității
de învățământ - planul de acțiune al şcolii (PAS);
Verificat Avizat
Serviciul Politici, Programe și Gestionarea Relaţiilor cu Direcţia Juridică
Comunitatea Serviciul Legislaţie şi Avizare Contracte
sai Șef Serviciu,
Şef Serviciu
oan Wan Buzduga
Georgetaţ Vișan
d)
e)
8)
h)
Art. 7. - Unitatea de învăţământ se obligă:
a) să se implice activ în organizarea și desfășurarea de activități de informare și
b)
d)
e)
3)
h)
să iniţieze şi să realizeze, în parteneriat cu operatorii economici, proiectarea curriculumului în
dezvoltare locală;
să fie reprezentată şi să-şi exercite atribuţiile în cadrul consiliului de administrație al unităţii de
învățământ, în conformitate cu reglementările legale în vigoare şi precizările de la cap.V;
să-şi exercite atribuţiile care-i revin, în baza reglementărilor legale în vigoare, privind
organizarea şi derularea procesului de pregătire a elevilor şi stabilirea schemelor orare de
funcţionare a programelor de învățământ dual, prin consultare cu operatorii economici
parteneri;
să realizeze evaluarea continuă a elevilor la activităţile de pregătire teoretică precum și la
pregătirea practică din modulele de specialitate desfășută în unitatea de învăţământ;
să participe la evaluarea rezultatelor învăţării dobândite de elevul practicant pe durata practicii
desfăşurate la operatorul economic, prin cadrul didactic coordonator de practică, care
colaborează în acest scop cu tutorele desemnat de operatorul economic, în condițiile convenite
cu acesta;
să inițieze măsuri de pregătire remedială pentru elevii cu progres întârziat, inclusiv prin
organizarea, în colaborare cu operatorii economici parteneri, de stagii suplimentare de
pregătire practică pentru elevii cu situația școlară neîncheiată din cauza absenţelor sau care nu
au obţinut medii de trecere la stagiile de pregătire practică sau la pregătirea practică din cadrul
modulelor din planul de învățământ pentru calificarea respectivă;
să organizeze, în colaborare cu operatorii economici, în conformitate cu reglementările în”
vigoare şi în condiţiile stabilite de comun acord cu aceștia, desfășurarea exapieriuahri
certificare a calificării profesionale a elevilor. fa/[
învățământului dual și a ofertei de formare profesională prevăzută la art. 2; î
să supună avizării, de către Consiliul de administraţie din unitatea de învățământ, SR
Comisiei de admitere în învățământul dual şi să o transmită spre aprobare inspectoratului ȘEDIar”
județean/al municipiului Bucureşti, conform prevederilor Metodologiei de organizare şi
desfăşurare a admiterii în învățământul dual, în vigoare;
să elaboreze, în parteneriat cu operatorii economici, Procedura de admitere a candidaţilor în
învățământul dual, inclusiv numărul şi conţinutul probelor de admitere stabilite pe baza
propunerilor operatorilor economici, pe care o supune aprobării consiliului de administrație al
unităţii de învățământ şi o transmite inspectoratului şcolar județean/al Municipiului Bucureşti
spre avizare de către comisia de admitere judeţeană/ a municipiului Bucureşti;
să transmită notificări operatorilor economici cu privire la situaţia înscrierilor rezultate în urma
admiterii, în vederea încheierii contractelor individuale de pregătire practică;
să încheie, împreună cu partenerul de practică, elevii sau părinții/ tutorii legali ai acestora,
contractele individuale de pregătire practică, în conformitate cu Metodologia de organizare şi
funcţionare a învăţământului dual, aprobată prin Ordinul ministrului educaţiei naționale nr.
3554/2017, până la termenul prevăzut în aceasta, cu respectarea modelului reglementat prin
ordin al ministrului educaţiei naționale;
să elaboreze, în colaborare cu partenerii școlii, planificarea strategică a unității de învățământ -
planul de acţiune al școlii (PAS) şi să îl supună aprobării consiliului de administraţie;
să asigure spaţiile de instruire cu dotările aferente pentru pregătirea teoretică şi pentru
componenta de pregătire practică (laborator tehnologic și instruire practică) din modulele de
specialitate, convenită a se desfășura la unitatea de învățământ, în concordanță cu standardul de
pregătire profesională, planurile de învățământ și curriculumul în vigoare;
să asigure materiile prime, materialele consumabile, energia electrică și celelalte utilități
necesare componentei de pregătire practică (laborator tehnologic şi instruire practică) din
modulele de specialitate, prevăzută a se desfășura la unitatea de învățământ, în concordanță cu
standardul de pregătire profesională corespunzător calificării profesionale, planurilor de
învățământ şi curriculumului în vigoare, convenită în anexa nr. |, încheiată anual, parte
integrantă a prezentului contract de parteneriat;
i)să asigure resursele umane pentru instruirea teoretică, laboratorul tehnologic și instruirea practică
realizată în unitatea de învățământ, în conformitate cu reglementările legale în vigoare;
j) să asigure echipamentele de lucru și de protecţie pentru elevi, pe perioadele de formare derulate
la unitatea de învăţământ;
Verificat Avizat
Serviciul Politici, Programe și Gestionarea Relaţiilor cu Direcţia Juridică
Comunitatea Serviciul Legislaţie şi Avizare Contracte
Șef Serviciu Şef Serviciu,
ju loan big dea Georgeta Vișan
ph
k) să răspundă de respectarea normelor în vigoare privind asigurarea securității și sănătăţii în
muncă a elevilor, pe parcursul perioadelor de formare derulate la unitatea de învățământ;
|)să asigure condiţiile necesare şi să angajeze cheltuielile legate de evaluarea şi certificarea elevilor,
în cazul în care centrul de examen pentru certificare este organizat în cadrul unității de
învățământ;
m) să desemneze, în conformitate cu prevederile Metodologiei de organizare și funcționare a
învățământului dual, câte un cadru didactic coordonator pentru fiecare grupă de elevi la
instruirea practică, responsabil pentru monitorizarea pregătirii practice derulate la operatorii
economici; responsabilităţile cadrului didactic coordonator vor fi detaliate în Anexa
pedagogică a contractelor individuale de pregătire practică care vor fi încheiate, conform
modelului pentru învățământul dual, aprobat prin ordin al ministrului educaţiei naționale;
n) cadrul didactic coordonator de practică desemnat de unitatea de învățământ colaborează cu
tutorele desemnat de operatorul economic pentru evaluarea rezultatelor învățării dobândite de
elevul practicant pe durata practicii desfăşurate la operatorul economic și realizează
înregistrarea în documentele şcolare a notelor şi absenţelor la practică;
0) să realizeze proiectarea curriculumului în dezvoltare locală, în conformitate cu solicitările
operatorilor economici şi cerințele standardelor de pregătire profesională şi în parteneriat cu
aceştia;
p) să stabilească, în parteneriat cu operatorii economici, schemele orare de funcționare a
învățământului dual, în conformitate cu prevederile din Metodologia de organizare şi
funcționare a învățământului dual,
q) să planifice, împreună cu operatorii economici, stagiile de pregătire practică a elevilor şi
pregătirea practică (laborator tehnologic şi instruire practică) din modulele de specialitate, în
conformitate cu prevederile din Metodologia de organizare și funcționare a învățământului
dual,
Tr) să asigure, în colaborare cu operatorii economici, organizarea şi desfășurarea examenului de
certificare a calificării profesionale a elevilor, în conformitate cu reglementările legale în
vigoare;
s) să asigure, în colaborare cu operatorii economici, în conformitate cu reglementările în vigoare
şi în condiţiile stabilite de comun acord cu aceştia, organizarea și desfăşurarea evaluării
continue a elevilor;
t) să asigure celelalte drepturi ale elevilor prevăzute de legislaţia în vigoare.
SECȚIUNEA a 2-a
Drepturile şi obligaţiile operatorului economic
Art. 8. - Operatorul economic are dreptul: 03
a) să inițieze şi să realizeze activități de informare şi promovare a ofertei de fotmai
profesională, în colaborare cu unitatea de învățământ și ceilalți operatori economici, sau
singur, în condiţiile convenite cu aceştia;
b) să fomuleze cerințe şi propuneri pentru stabilirea numărului şi conținutului probelor de
admitere şi să participe la elaborarea Procedurii de admitere a candidaților în învățământul
dual;
e) să participe la recrutarea, selecția și admiterea candidaţilor pentru locurile oferite în
învățământul dual;
d) să participe la planificarea strategică a unității de învățământ - planul de acţiune al școlii
(PAS);
e) să participe la proiectarea curriculumului în dezvoltare locală;
f) să fie reprezentat și să-şi exercite atribuţiile în cadrul consiliului de administrație al unităţii de
învățământ şi/sau, după caz, în consiliul reprezentativ al operatorilor economici, în
conformitate cu reglementările legale în vigoare şi precizările de la cap.V;
8) să fie consultat în organizarea procesului de pregătire a elevilor şi stabilirea schemelor orare
de funcționare a programelor de învățământ dual;
h) să realizeze evaluarea rezultatelor învăţării dobândite de elevul practicant, pe durata practicii
desfășurate la operatorul economic, prin tutorele de practică, care se consultă în acest scop cu
cadrul didactic coordonator de practică desemnat de unitatea de învățământ, în condițiile
convenite
[...]
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.