MUNICIPIUL BUCUREȘTI
CONSILIUL LOCAL AL SECTORULUI 3
Calea Dudești nr. 191, Sector 3, București
www.primarie3.ro
HOTĂRÂRE
privind modificarea și completarea
numărului de burse şi cuantumul acestora acordate elevilor din unitățile de învăţământ
preuniversitar de stat din Sectorul 3 al Municipiului Bucureşti
în semestrul II al anului şcolar 2021-2022, aprobate prin HCLS 3 nr. 52/24.03.2022
Consiliul Local al Sectorului 3 al Municipiului București,
ales în condiţiile stabilite de Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice
locale, pentru modificarea Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001,
precum și pentru modificarea şi completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali,
întrunit în ședință ordinară, azi 12.05.2022
Având în vedere:
- Referatul de aprobare nr. 94614/CP/03.05.2022 al Primarului Sectorului 3;
- Raportul de specialitate nr. 94678/03.05.2022 al Direcţiei Învăţământ;
- Solicitările Școlilor Gimnaziale nr. 20 şi 92;
- Adresa nr, 94676/03.05.2022 a Direcţiei Învățământ;
În conformitate cu prevederile:
- Art. 82 alin. (1) şi alin.(2) şi art. 105 alin. (2) lit. d) din Legea educaţiei naţionale nr.
1/2011,
cu modificările şi completările ulterioare;
- Ordinului METCS nr. 5870/2021 privind aprobarea criteriilor generale de acordare a burselor
elevilor din învăţământul preuniversitar de stat, cu modificările şi completările ulterioare;
- HG nr. 1094/2021 pentru aprobarea cuantumului minim al burselor de performanţă, de merit,
de studiu şi de ajutor social pentru elevii din învăţământul preuniversitar de stat, cu frecvenţă,
care se acordă în anul şcolar 2021-2022;
- Art. 59 şi art. 60 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru
elaborarea actelor normative, republicată?, cu modificările şi completările ulterioare;
Luând în considerare:
- Avizul Comisiei de buget, finanţe, sevicii publice și alte activităţi economice și relaţia cu
mediul de afaceri;
- Avizul Comisiei de validare, resurse umane, învățământ, relaţii cu sindicatele, ONG-uri,
societatea civilă, protecția consumatorului;
În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) şi art. 166 alin. (2) lit. () din OUG nr. 57/2019
privind Codul Administrativ, cu modificările şi completările ulterioare;
HOTĂRĂȘTE:
Art.I. Numărul de burse și cuantumul acestora acordate elevilor din unităţile de învățământ
preuniversitar de stat din Sectorul 3 al Municipiului București în semestrul II al anului şcolar 2021-
2022, aprobate prin HCLS 3 nr. 52/24.03.2022, se modifică și se completează după cum urmează:
1. Articolul 1 se modifică și va avea următorul cuprins :
“Art. ]. Se aprobă un număr total de 12.821 burse şi cuantumul acestora acordate elevilor din
unitățile de învățământ preuniversitar de stat din Sectorul 3 al Municipiului Bucureşti, în
semestrul I] al anului școlar 2021 — 2022, conform Anexei care face parte integrantă din prezenta
hotărâre, după cum urmează: ”
2. La articolul 1, alineatul 1 -pentru elevii din ciclul primar, litera d) se modifică și va avea
următorul cuprins :
“d) Burse de ajutor social, în număr de 884, în cuantum de 200 lei lunar ”
3. La articolul 1, alineatul 2 -pentru elevii din ciclul gimnazial, litera b) se modifică și va avea
următorul cuprins :
„b) Burse de merit, în număr de 6.364, în cuantum de 200 lei lunar”
4. La articolul 1, alineatul 2 -pentru elevii din ciclul gimnazial, litera d) se modifică şi va avea
următorul cuprins :
“d) Burse de ajutor social, în număr de 1.085, în cuantum de 200 lei lunar”
Art.IL. Numărul de burse şi cuantumul acestora acordate elevilor din unităţile de
învățământ preuniversitar de stat din Sectorul 3 al Municipiului Bucureşti în semestrul II al anului
şcolar 2021-2022, aprobate prin HCLS 3 nr. 52/24.03.2022, cu modificările şi completările aduse
prin prezenta hotărâre, sunt prevăzute în Anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.III. Celelalte prevederi ale HCLS 3 nr. 52/24.03.2022, rămân neschimbate.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ
NR. 150
DIN 12.05.2022
ALEXE Ja Has 3 Mă. [50
la. 06: doaă.
SEMESTRUL, WAN ȘCOLAR 2021-2022 PROPUS,
ÎNVĂŢĂMÂNT PRIMAR ÎNVĂŢĂMÂNT GIMNAZIAL ÎNVĂŢĂMÂMNT LICEAL
Bursa Bursa Darie
Burse de performanță Burse de merit "Burse de ajutor social ajutor “Burse de performanță Burse ac. Burse de ajutor social jutor Burse de performanță Burse de merit Burse dej Burse de ajutor social
500 Iei 200 1ei 200 lei social 500 Iei 200 lei se 200 ei soelal 500 lei 200 Iei sei 200 1ei Pi
(ocaz) (ocaz.) lei TOTAL
BURSE
N: Junrrara ȘCOLARĂ
1 ȘCOALA GIMNAZIALĂ "VOIEVOD NEAGOE BASARAB” s Li EU 15 2 7 2 1 %6
2 |ŞCOALA GIMNAZIALĂ Nr. 20 1 12 10 LI) 2 ? LEI n 265
3 ÎŞCOALA GIMNAZIALĂ "LIVIU REBREANU” 3 16 6 3 28 14 12 38 u Li 327
4 ÎŞCOALA GIMNAZIALĂ "MEXIC" B 2 n 4 6 3
5 ÎŞCOALA GIMNAZIALĂ N. 47 1 14 34 6 3 Li 65
6 ÎŞCOALA GIMNAZIALĂ Nr. 54 6 15 14 58 Ei 4 7 18 3 199
7 ÎSCOALA GIMNAZIALĂ Nr. 55 7 36 90 bi] 10 E) 204
8 ÎŞCOALA GIMNAZIALĂ Nr. 67 n Lă 2 1 58 32 tă 14 4 151
9 |ŞCOALA GIMNAZIALĂ "CEZAR BOLLIAC” a Li 10 295 s iLĂ 14 8 380
10 [ŞCOALA GIMNAZIALĂ "BARBU DELAVRANCEA” a 9 $ B E
11 |ŞCOALA GIMNAZIALĂ "LEONARDO DA VINCI" n 9 Li 1 278 148 Ră 4 3% Li su
12 |ŞCOALA GIMNAZIALĂ Nr. 78 n Li Ei si 9 n 14 5 5 n5
13 ÎȘCOALA GIMNAZIALĂ Nr. 80 n 7 7 198 s n LEI n 6 353
14 ÎȘCOALA GIMNAZIALĂ Nr. 81 7 Lă 99 Lă 6 2 Lă 362
15 ŞCOALA GIMNAZIALĂ Nr. 82 10 14 3 138 ză 4 6 9 7 258
16 ŞCOALA GIMNAZIALĂ Nr. 84 7 2 Li Li i 209 84 3 24 sI 3 an
17 ŞCOALA GIMNAZIALĂ Nr. 36 Lă 9 Ei e “ 16 3 6 i 1 165
18 ŞCOALA GIMNAZIALĂ "MIHAI BOTEZ" Li 2 6 106 ELă 16 14 24 4 22
19 ÎŞCOALA GIMNAZIALĂ Nr. 88 15 12 ? 243 n 3 9 15 Li 379
20 |ȘCOALA GIMNAZIALĂ "NICOLAE LABIȘ* 6 18 9 23 130 Li 6 14 Ei +09
21 |SCOALA GIMNAZIALĂ Nr. 92 16 13 6 67 pă 15 13 2 4 174
22 ÎŞCOALA GIMNAZIALĂ Nr. 95 18 3 32 Li 6 iză 2% i 129
23 ÎŞCOALA GIMNAZIALĂ Ne. 112 16 ? 9 192 Li 15 24 L 8 328
24 |ŞCOALA GIMNAZIALĂ Nr. 116 18 4 101 15 16 15 ) 1 175
25 ÎȘCOALA GIMNAZIALĂ Nr. 149 Li LI un 224 66 1 9 6 336
26 |ȘCOALA GIMNAZIALĂ Nr. 195 7 m 14 6 986 1 9 n 2% 18 1096
27 ÎŞCOALA GIMNAZIALĂ "FEDERICO GARCIA LORCA” 6 IL 2 210 LELă 15 13 % 6 407
28 |ŞCOALA GIMNAZIALĂ "ALEXANDRU IOAN CUZA” 5 n u 4 194 su 2 7 10 Li 342
29 ÎŞCOALA GIMNAZIALĂ Nr. 200 3 3 Ss 37 u 1 4 3 4 i)
'30 ÎŞCOALA GIMNAZIALĂ SPECIALĂ Nr. 5 24 3 Li 97 132
31 [COLEGIUL NAȚIONAL "MATEI BASARAB” 5% 14 6 38 2% 84 76
32 ÎLICEUL TEORETIC "ALEXANDRU IOAN CUZA” 285 as aa] ss 3
33 LICEUL T:ORETIC "DANTE ALIGHERE ss 20 a ua 20 sa |as]a|e 7
34 |LICEUL TEORETIC "DECEBAL" 19 1 1 25 6 2 12 1 80 % 3 35 n 9% 439
35 LICEUL T:ORETIC "BENIAMIN FRANKL" 19 BI susul 204
'36 [ȘCOALA SUPERIOARĂ COMERCIALĂ "NICOLAE KRETZULESCU” 3 263 30 Li] 1 ză a ij 491
37 |COLEGIUL TEHNIC "COSTIN D.NENIȚESCU” Lj 7 Ei 15 37 2% 106 255
38 |LICEUL TEORETIC "NICHITA STĂNESCU" 10 6 2 3 ză 16 Că 3 o: 3 2 EXĂ Lă ELA 15 36 12 66 297
39 |COLEGIUL TEHNIC "ANGHEL SALIGNY” E B s|alas|ule 277
49 COLEGIUL TEtDNIC "MIA BRAVU” 10 B aus u|a 208
41 |LICEUL TEHNOLOGIC ELIE RADU” un 3% 2 34 16 ii 188
42 ÎLICEUL TEHNOLOGIC "DRAGOMIR HURMUZESCU” n a 16 % 9 66 16
43 |LICEUL TE3INOLOGIC "TIL:ODOR PALLADY” aa oa] 25 sa
44 |LICEUL TEOLOGIC BAPTIST "LOGOS" 6 16 6 4 % 73
7 aȚo[oȚo[e sau aa i 1 ae ao | o | o [i | || ] 20 , oara] m o | as | | o [ou | o | az
7 0 884 4 iLă 63654 322 1085 4 4 na pă 490 1824 o 12821
î55 704 asa asa
12921
DIRECȚIA ÎNVĂŢĂMÂNT = A
Director Executiv .
FABIOLA ADERA CHIŢU PREŞEDINJE DE ŞEDINŢA CONTRASEMNAT PRȘITRU
= T
RAL
întocmit: Constantin Filip Rd HANĂ EDUARD MARIAN
PER leii CABINET PRIMAR za
BUCUREȘTI
www.primarie3.ro
TELEFON (004 021) 318 03 23 - 28 FAX (004 021) 318 03 04 E-MAIL cabinetprimarQG primariea.ro.
Calea Dudești nr. 191, Sector 3, 031084, București
SECTOR 3
CABINET PRIMAR
Nr
Dat
REFERAT DE APROBARE
a proiectului de hotărâre privind modificarea și completarea numărului de burse și
cuantumul acestora acordate elevilor din unităţile de învățământ
preuniversitar de stat din Sectorul 3 al Municipiului București în semestrul II
al anului școlar 2021-2022, aprobate prin HCLS 3 nr. 52/24.03.2022
În conformitate cu prevederile Legii educaţiei nr.1/2001, “elevii de la cursurile cu
frecvență din învățământul preuniversitar de stat beneficiază lunar de burse de
performanță, de burse de merit, de burse de studiu și de burse de ajutor social”, care se
acordă din bugetele locale, în limita fondurilor aprobate cu această destinaţie. Numărul și
cuantumul acestor burse a fost aprobat prin Hotărârea Consiliului Local Sector 3 nr.
52/24.03.2022.
Prin adresa nr. 407/15.04.2022, înregistrată la Primăria Sectorului 3 cu nr.
94424/03.05.2022, Școala Gimnazială nr. 20 solicită suplimentarea numărului de burse de
merit gimnazial, deoarece în urma unei erori umane a transmis un număr mai mic de burse
de merit (au fost omise 6 de burse de merit — învățământ gimnazial).
Prin adresa nr. 961/02.05.2022, înregistrată la Primăria Sectorului 3 cu nr.
94484/03.05.2022, Școala Gimnazială nr. 92 solicită suplimentarea numărului de burse
sociale la ciclul primar cu o bursă și la ciclul gimnazial cu o bursă, ca urmare a decesului unui
părinte.
În urma refacerii situaţiei numărului de burse solicitate de către unităţile de
învăţământ pentru semestrul II al anului şcolar 2021-2022, numărul total de burse solicitate
va fi suplimentat de la 12.813 burse, la 12.821 burse.
Ţinând cont de cele prezentate, precum şi de raportul de specialitate nr.
94678/03.05.2022 al Direcţiei Învățământ, am iniţiat prezentul proiect de hotărăre pe care
îl supun spre aprobare Consiliului Local al Sectorului 3.
Datele dumneavoastră personale sunt prelucrate de Primăria Sectorului 3 în conformitate cu Regulamentul Uniunii Europene 2016/679 în scopul
îndeplinirii atribuţiilor legale. Datele pot fi dezvăluite unor terţi în baza unui temei legal justificat. Vă puteţi exercita drepturile prevăzute în
Regulamentul UE 2016/679, printr-o cerere scrisă, semnată şi datată transmisă pe adresa Primăriei Sector 3.
că
BRM ARIA DIRECȚIA ÎNVĂȚĂMÂNT PI
SECTORULUI
BUCUREȘTI _ iai
www.primariez.ro - Pa
TELEFON (004 021) 318 03 23 FAX (004 021) 318 03 04 E-MAIL secretariatinvatamanteprimarie3.ro
Șos. Mihai Bravu nr. 428, sector 3, 030328, București
DAS
(SI
SS Nr. 94678 / 03.05.2022
e <
(Șă
Raport de specialitate la proiectul de hotărâre privind modificarea
H.C.L.S. 3 nr. 52 / 24.03.2022 privind aprobarea numărului de burse și
cuantumul acestora acordate elevilor din unităţile de învăţământ
preuniversitar de stat din Sectorului 3 al Municipiului București în
semestrul II al anului şcolar 2021-2022
Având în vedere:
» Prevederile art. 105. (2) lit. d) din Legea Educaţiei Naţionale nr.
1/2011: “Finanţarea
complementară se asigură din bugetele locale ale unităţilor administrativ-teritoriale de care
aparțin unităţile de învățământ preuniversitar, din Sume defalcate din taxa pe valoarea
adăugată, pentru următoarele categorii de cheltuieli: d) cheltuieli cu bursele elevilor ”
>» Ordinul Ministerului Educaţiei nr. 5870/2021 privind aprobarea Criteriilor generale de
acordare a burselor elevilor din învăţământul preuniversitar de stat, cu modificările şi
completările ulterioare;
>» Hotărârea Guvernului nr. 1094/2021 pentru aprobarea cuantumului minim al burselor
de performanţă, de merit, de studiu şi de ajutor social pentru elevii din învăţământul
preuniversitar de stat, cu frecvenţă, care se acordă în anul școlar 2021-2022.
Propunem aprobarea următorului proiect de hotărâre privind modificarea numărului de
burse şi cuantumul acestora acordate elevilor din unităţile de învăţământ preuniversitar de stat
din Sectorului 3 al Municipiului Bucureşti în semestrul II al anului şcolar 2021-2022, după cum
urmează:
(1) Pentru elevii din ciclul primar:
a) Burse de performanţă, în număr de 7, în cuantum de 500 lei lunar.
b) Burse de merit, în număr de 0, în cuantum de 200 lei lunar.
c) Burse de studiu, în număr de 0, în cuantum de 150 lei lunar.
Datele dumneavoastră personale sunt prelucrate de Primăria Sectorului 3 în conformitate cu Regulamentul Uniunii Europene 2016/679 în
scopul îndeplinirii atribuţiilor legale. Datele pot fi dezvăluite unor terţi în baza unui temei legal justificat. Vă puteți exercita drepturile prevăzute
în Regulamentul UE 2016/679, printr-o cerere scrisă, semnată şi datată transmisă pe adresa Primăriei Sector 3.
: |
> i a că |
| PRIMĂRIA DIRECȚIA INVESTIȚII, ACHIZIȚII ȘI ÎNVĂȚĂMÂNT al
SERVICIUL ADMINISTRARE CLĂDIRI/UNITĂȚI DE rea
|
N A SECTORULUI zise
Nam BUCUREȘTI ÎNVĂȚĂMÂNT ȘI AVIZARE CONTRACTE UNITĂȚI DE E
ÎNVĂȚĂMÂNT
d) Burse de ajutor social, în număr de 884, în cuantum de 200 lei lunar.
e) Burse de ajutor social — ocazional, în număr de 4, în cuantum de 200 lei.
(2) Pentru elevii din ciclul gimnazial:
a) Burse de performanță, în număr de 19, în cuantum de 500 lei lunar.
b) Burse de merit, în număr de 6.364, în cuantum de 200 lei lunar.
c) Burse de studiu, în număr de 322, în cuantum de 150 lei lunar.
d) Burse de ajutor social, în număr de 1.085, în cuantum de 200 lei lunar.
e) Burse de ajutor social — ocazional, în număr de 4, în cuantum de 200 lei.
(3) Pentru elevii din ciclul liceal:
a) Burse de performanţă, în număr de 4, în cuantum de 500 lei lunar.
b) Burse de merit — media generala 9.50-9.99, în număr de 1772, în cuantum de 200 lei lunar.
c) Burse de merit pentru elevii care au absolvit anul școlar 2020-2021 cu media generală 10,00
în număr de 42, în cuantum de 1.000 lei lunar.
d) Burse de studiu, în număr de 490, în cuantum de 150 lei lunar.
e) Burse de ajutor social, în număr de 1.824, în cuantum de 200 lei lunar.
f) Burse de ajutor social — ocazional, în număr de 0, în cuantum de 200 lei lunar.
Numărul total de burse acordate, pentru semestrul II al anului școlar 2021-2022, este de
12.821 burse, conform Anexei la prezenta hotărâre.
DIRECŢIA ÎNVĂȚĂMÂNT
DIRECTOR EXECUTIV
FABIOLA ADELA CHIȚU
CANA
Întocmit: Constantin Filip Sa
2
04 a DIRECȚIA ÎNVĂŢĂMÂNT
a BUCUREȘTI
www.primarie3.ro = re
TELEFON (004 021) 318 03 23 FAX (004 021) 318 03 04 E-MAIL secretariatinvatamanteprimarie3.ro
Șos. Mihai Bravu nr. 428, sector 3, 030328, București
ih
$s
«Sos
Os
Nr. 94676 / 03.05.2022
Către: Cabinet Primar
În vederea supunerii spre aprobarea Consiliului Loca E X transmitem
propunerea de iniţiere de către Primarul Sectorului 3 a următorului proit otărâre
ID privind modificarea numărului de burse și cuantumul acestora acordate elevilor
din unitățile de învățământ preuniversitar de stat din Sectorului 3 al Municipiului
București în semestrul II al anului şcolar 2021-2022
Se anexează:
- Raportul de specialitate întocmit de Direcţia Învăţământ;
- Proiectul de hotărăre;
- Referatul de aprobare;
- Anexa la hotărâre cu numărul de burse solicitat de către unitățile de învățământ.
DIRECŢIA ÎNVĂȚĂMÂNT
Director Executiv
FAB ODA ELA CHIŢU
Întocmit: Constantin Filip
BET
Datele dumneavoastră personale sunt prelucrate de Primăria Sectorului 3 în conformitate cu Regulamentul Uniunii Europene 2016/679 în
scopul îndeplinirii atribuţiilor legale. Datele pot fi dezvăluite unor terţi în baza unui temei legal justificat. Vă puteţi exercita drepturile prevăzute
în Regulamentul UE 2016/679, printr-o cerere scrisă, semnată şi datată transmisă pe adresa Primăriei Sector 3.
MUNICIPIUL BUCUREȘTI
CONSILIUL LOCAL AL SECTORULUI 3
Comisia de buget, finanțe, servicii publice, alte activități economice și
relația cu mediul de afaceri
AVIZUL
referitor la pct 5 Proiect de hotărâre privind modificarea și completarea numărului de
burse și cuantumul acestora acordate elevilor din unităţile de învățământ preuniversitar de
stat din Sectorul 3 al Municipiului București în semestrul II al anului şcolar 2021-2022,
aprobate prin HCLS 3 nr. 52/24.03.2022
Comisia de buget, finanţe, servicii publice, alte activităţi economice şi relaţia cu mediul de afaceri,
întrunită în şedinţa din data de 11.05.2022 , în sistem video conferinta, a analizat proiectul de
hotărâre menţionat mai sus.
În conformitate cu prevederile art. 136 alin.(3) lit.b) şi alin. (8) lit.c) din OUG nr. 57/2019
privind Codul Administrativ, Comisia de buget, finanţe, servicii publice, alte activităţi economice
şi relaţia cu mediul de afaceri, avizează proiectul de hotărâre menţionat mai sus
Având în vedere organizarea ședinței în sistem de videoconferință, prezentul Aviz este
semnat de Președintele și Secretarul Comisiei, la care se anexează modalitatea de vot a
membrilor prezenți rezultată din sistemul electronic de vot al videoconferinţei.
FAVORABIL / NEFAVORABIL
PREŞEDINTE, SECRETAR,
Văcaru Mihaela-Carmen Voinea Inocenţiu-loan
Favorabil Mihaela- Digitalysignedty Favorabil
Carmen Vacaru Pate: 202205 Ra
MEMBRI: DU
Weinerich Andreea Helena Prezent-favorabil
Neagu Constantin - lulian Prezent-favorabil
Costea Antoaneta - Nina Prezent-favorabil
Judele Ștefan -Lucian Absent
Maxim lon Prezent-favorabil
Negoiţă Anda - loana Prezent-favorabil
Păunică Adriana Prezent-favorabil
MUNICIPIUL BUCUREȘTI
CONSILIUL LOCAL AL SECTORULUI 3
Comisia de validare, resurse umane, învățământ, relații cu sindicatele,
ONG-uri, societatea civilă, protecția consumatorului
AVIZUL
referitor la proiectul de hotărâre privind modificarea si completarea numarului de burse și
cuantumul acestora acordate elevilor din unităţile de învățământ preuniversitar de stat din Sectorul 3 al
Mun Buc. În semestrul al doilea al anului şcolar 2021-2022, aprobate prin HCLS 3 nr 52/ 24.3.2022.
Comisia de validare, resurse umane, învățământ, relaţii cu sindicatele, ONG-uri, societatea
civilă, protecția consumatorului, întrunită în şedinţa din data de 10.05.2022, în sistem de grup
WhatsApp, a analizat proiectul de hotărâre menţionat mai sus şi consideră că acesta A FOST /
NUYA-FOST întocmit în conformitate cu prevederile legale.
În conformitate cu prevederile art. 136 alin.(3) lit.b) şi alin. (8) lit.c) din OUG nr. 57/2019
privind Codul Administrativ, Comisia de validare, resurse umane, învăţământ, relaţii cu
sindicatele, ONG-uri, societatea civilă, protecţia consumatorului, avizează proiectul de hotărâre
menţionat mai sus
FAVORABIL / NEFAVORABIL
Faţă de hotărârea comisiei s-au exprimat urmatoarele opinii:
Având în vedere organizarea ședinței în sistem de grup WhatsApp, prezentul Aviz este
semnat de Președintele și Secretarul Comisiei, modalitatea de vot a membrilor prezenți fiind
următoarea:
PREŞEDINTE, SECRETAR,
Pop Alina
Prezent - pentru Moldoveanu Cătălin — Florin
Prezent - pentru
Tia Catalin-Florin șennnaraseset
MEMBRI:
Aldea Alexandru Prezent - pentru
Grozav Alexandru Cristian Prezent - pentru
Costea Antoaneta - Nina Prezent - pentru
Dascălu Marin Prezent - pentru
Niţă Marius - Vasile Prezent - pentru
Belu - Sima Elena - Daniela Prezent — pentru
Ene Monica Florenţa Prezent — pentru
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.