30 iulie 2025 · Inițiator: Primarului Municipiului Brăila
HCL 432/2025 Brăila adoptată
Închirierea prin încredințare directă a unor terenuri ce aparțin domeniului public al Municipiului Brăila ce pot fi ocupate de construcții tip balcon, alei acces, extinderi spații comerciale, alte construcții autorizate, conform Regulamentului aprobat prin H.C.L.M. Brăila nr. 421/31.08.2020, cu modificările ulterioare.
Denumire
Hotărârea nr. 432 din 2025 a Consiliului Local Brăila
Consiliul Local aprobă închirierea, prin încredințare directă, a unor terenuri din domeniul public al Brăilaului, care pot fi ocupate de construcții precum balcoane, alei de acces, extinderi ale spațiilor comerciale sau alte amenajări autorizate, conform regulamentului existent. Se încheie contracte de închiriere pe o perioadă de 49 de ani pentru aceste terenuri, iar condițiile și termenele exacte vor fi stabilite în acordurile semnate, cu respectarea prevederilor legale aplicabile. Pentru locuitori, înseamnă posibilitatea ca spații din apropierea lor să fie ocupate pentru extinderi sau facilități comerciale, în condiții reglementate și pe termen diferențiat, cu impact asupra zonei respective.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobă
Se aprobă închirierea prin încredințare directă a unor terenuri ce aparțin domeniului public al Municipiului Brăila ce pot fi ocupate de construcții tip balcon, alei acces, extinderi spaţii comerciale, alte construcții autorizate, conform Regulamentului aprobat prin H.C.L.M. Brăila nr. 421/31.08. 2020, cu modificările și completările ulterioare, după cum urmează
ROMÂNIA
JUDEŢUL BRĂILA
MUNICIPIUL BRĂILA _
CONSILIUL LOCAL MUNICIPAL BRĂILA
AOTARNRAREA NR.AZ2
din 8380.07.2025
Privind: Închirierea prin încredințare directă a unor terenuri ce aparțin
domeniului public al Municipiului Brăila ce pot fi ocupate de construcții
tip balcon, alei acces, extinderi spaţii comerciale, alte construcții
autorizate, conform Regulamentului aprobat prin H.C.L.M. Brăila nr.
421/31.08.2020, cu modificările ulterioare.
CONSILIUL LOCAL MUNICIPAL BERAILA
La iniţiativa Primarului Municipiului Brăila;
Având în vedere referatul de aprobare al iniţiatorului, înregistrat sub nr.
473642/24.07.2025, raportul comun de specialitate al Instituţiei Arhitect Șef,
Direcţiei Juridic Contencios Administraţie Publică Locală și Direcţiei Finanţelor
Publice Locale, înregistrat sub nr. 469040/22.07.2025, precum. şi avizele
comisiilor de specialitate nr. 1 și 2 din cadrul C.L.M. Brăila, înregistrate sub
nr. 487113/29.07.2025 și nr. 487119/29.07.2025;
Prin raportare la prevederile cuprinse în Legea nr. 50/1991 privind
autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată, cu modificările și
completările ulterioare, anexa nr. 2, referitoare la definirea dreptului de execuţie
a lucrărilor de construcții;
În conformitate cu prevederile art. 861 Cod Civil, art. 20 alin. (1) lit. e) şi
art. 28 alin. (3) din Legea nr. 273/2006, privind finanţele publice locale, cu
modificările şi completările ulterioare, H.C.L.M. Brăila nr. 421/31.08.2020,
modificată prin H.C.L.M. Brăila nr. 187/23.04.2021 și H.C.LM. Brăila
nr.352/16.07.2021 și completată prin H.C.L.M. Brăila nr. 282/30.05. 2022;
În baza art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. c), alin. (6) lit. a), art. 108 lit. c),
art.297 alin. (1) lit. c) și art. 333 din O.U.G. nr. 57/2019, privind Codul
administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
În temeiul art. 139 alin. (1) şi (3) lit. g), coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a)
din O.U.G. nr. 57/2019, privind Codul administrativ, cu modificările și
completările ulterioare;
AH O'TLTARA STIE:
Art.1 Se aprobă închirierea prin încredințare directă a unor terenuri ce
aparțin domeniului public al Municipiului Brăila ce pot fi ocupate de construcții tip
balcon, alei acces, extinderi spaţii comerciale, alte construcții autorizate, conform
Regulamentului aprobat prin H.C.L.M. Brăila nr. 421/31.08. 2020, cu modificările
și completările ulterioare, după cum urmează:
l
1, (1) Se aprobă perfectarea unui contract de închiriere, pe o perioadă de
49 ani, pentru terenul în suprafaţă de 7,00 mp, ce aparţine domeniului public al
Municipiului Brăila, situat în Brăila, str. Mihail Kogălniceanu nr. 9C, Bloc Neptun
sc.1, ap. 4, pier, proprietate III
pentru intrare în legalitate construire și închidere balcon (recompartimentare
apartament, prin nerespectare AC 1324/30.11.2009), conform certificatului de
urbanism nr. 820/16.07.2024.
(2) Terenul ce se închiriază, figurează la poziția nr. 1 din anexa la
H.C.L.M. Brăila nr. 359/25.06.2025 și se identifică în planul de amplasament și
delimitare a imobilului, conform anexei nr. 1, parte integrantă din prezenta
hotărâre.
(3) Preţul închirierii se stabileşte în cuantum de 7,68 lei/mp/lună conform
raportului de evaluare, potrivit anexei nr. 2, parte integrantă din prezenta
hotărâre.
(4) Cuantumul chiriei se actualizează anual, în funcţie de raportul leu/euro.
2. (1) Se aprobă perfectarea unui contract de închiriere, pe o perioadă de
49 ani, pentru terenul în suprafaţă de 11,00 mp, ce aparţine domeniului public al
Municipiului Brăila, situat în Brăila, str. Octav Doicescu nr. 8, Bloc B10, s0,1,
ap.1, parter, proprietatea
„ pentru intrare în legalitate construire și închidere balcon,
conform certificatului de urbanism nr. 700/06.06.2024, cu valabilitate până la
05.06.2026.
(2) Terenul ce se închiriază figurează la poziţia nr. 2 din anexa la
H.C.L.M. Brăila nr. 359/25.06.2025 și se identifică în planul de amplasament și
delimitare a imobilului, conform anexei nr. 3, parte integrantă din prezenta
hotărâre.
(3) Preţul închirierii se stabileşte în cuantum de 0,85 /ei/mp/lună conform
raportului de evaluare, potrivit anexei nr. 4, parte integrantă din prezenta
hotărâre.
(4) Cuantumul chiriei se actualizează anual, în funcţie de raportul leu/euro.
3. (1) Se aprobă perfectarea unui contract de închiriere, pe o perioadă de 49
ani, pentru terenul în suprafaţă de 6,00 mp, ce aparţine domeniului public al
Municipiului Brăila, situat în Brăila, str. Unirii, Bloc Turn, adiacent apartament
spațiu comercial, parter și etaj 1, proprietatea
pentru recompartimentare interioară spaţiu
comercial, modificări goluri fațade și creare accese multiple — intrare în legalitate,
conform certificatului de urbanism nr. 167/21.02.2025, cu valabilitate până la
20.02.2026.
(2) Terenul ce se închiriază figurează la poziția nr. 3 din anexa la
H.C.L.M. Brăila nr. 359/25.06.2025 și se identifică în planul de amplasament și
delimitare a imobilului, conform anexei nr. 5, parte integrantă din prezenta
hotărâre.
(3) Preţul închirierii se stabileşte în cuantum de 1,87 lei/mp/lună conform
raportului de evaluare, potrivit anexei nr. 6, parte integrantă din prezenta
hotărâre.
(4) Cuantumul chiriei se actualizează anual, în funcţie de raportul leu/euro.
4. (1) Se aprobă perfectarea unui contract de închiriere, pe o perioadă de
49 ani, pentru terenul în suprafaţă de 3,00 mp, ce aparţine domeniului public al
Municipiului Brăila, situat în Brăila, str. Abrud nr. 1, Bloc R2, sc. 3, ap. 4, parter,
încheiat între Municipiul Brăila și Asociaţia de Proprietari nr. 556, reprezentată de
ID) pentru construire rampă pentru persoane cu
handicap -— construcție provizorie, conform certificatului de urbanism
nr.1553/09.12.2024, cu valabilitate până la 08.12.2025.
(2) Terenul ce se închiriază figurează la poziția nr. 4 din anexa la
H.C.L.M. Brăila nr. 359/25.06.2025 și se identifică în planul de amplasament și
delimitare a imobilului, conform anexei nr. 7, parte integrantă din prezenta
hotărâre.
(3) Preţul închirierii se stabileşte în cuantum de 7,32 lei/mp/lună conform
raportului de evaluare, potrivit anexei nr. 8, parte integrantă din prezenta
hotărâre.
(4) Cuantumul chiriei se actualizează anual, în funcţie de raportul leu/euro.
Art.2 Prezenta hotărâre va fi dusă la îndeplinire de Primarul Municipiului
Brăila, prin Instituția Arhitect Șef, Direcţia Finanţelor Publice Locale, Direcţia
Juridic Contencios Administraţie Publică Locală și Direcţia Achiziţii Publice,
Licitaţii și Parteneriat Public Privat, iar Secretarul General al Municipiului Brăila o
va comunica celor interesaţi.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,
ALEXANDRU JAVfEA - CRICAN
pg rr CONTRASEMNEAZĂ
S SECRETAR/GENERAL,
ION DRAGAN
F-PO-09-02.01.05/rev.0
Pt SR. 1
ZA WEza «2.4922 13007. 2025
Plan de amplasament si delimitare a imobilului Anexa Rr 19
Scara 1:100 6 din data 10-03-2025 |
Nr. cadastral Supraf. masurata Adsesa imobilului
|__|io 87 | 7 Mun. Braila, Str. Mihail Kogalniceanu nr. 9C, BI. Neptun, sc. |, parter, adiacent Ap. 4.
„Cartea Funciara nr. Unitatea Administrativ Teritoriala (UAT)
BRAILA
42494073 42490.73
5 a
- [=]
zi a
= își]
[sa]
stă
Legenda:
Limita teren bloc Neptun inscris in CF 72633
Bloc Neptun
5 g
CI - [3]
= III a
424926.13 424926.13
A. Date referitoare la teren
Ne. parcela Categorie de folosinta Suprafata (mp) Mentiuni
U [i 7 "Țertn domenii public, adiacent Ap. 4 (pe teren se afla parte din balconul Ap. 4 (45.21 %), ce va fi
inscris în CE 72633-C1-U66, dupa intrarea în legalitate)
TOTAL 7
B. Date referitoare la constructii
Cod Destinatia Supratata gaste Ta sol Mentiuni
TOTAL
Suprafata totala masurata a imobilului = 7 mp
Suprafata din act a imobilului = 7 mp
su Executant PEA Inspector
amate lulian PF ui : : cit data
Copfirm atribuirea n'y vies) asi întroducerca imobilului în
Aut. Seria RO-BR-F, Nr. 0067 Eau. i EI Îi i carte
ÎN Ctegpria B | arMatu. util, jjastru si carte funciara
onfirm executirea iuisuratorilor la terei, 9
nea ii documentatii cdairale si Vlas pe ee mt
ÎNEXA WB.2
27 TEL NE. 432 A0.0p, 2025
RAPORT DE EVALUARE
Beneficiar: MUNICIPIUL BRAILA
EVALUARE TEREN
Braila,Str. Mihail Kogalniceanu, nr.9C, bloc N eptun, sc.
1, adiacent ap.4
Elaborat de: BIROU EXPERT CONTABIL/EVALUATOR AUTORIZAT_TROCAN A. CORNEL
ECHIPA DE EVALUATORI:
Trocan Corneliu-Alexandru- lcg.16782
Trocan Cornel — leg.16781
SINTEZA EVALUARII
Tipul proprietatii
Proprietate imobiliara — TEREN
Localizare
Braila,Str. Mihail Kogalniceanu, nr.9C, bloc Neptun, sc. 1,
adiacent ap.4
Scopul evaluarii
Raportul de evaluare a fost solicitat pentru stabilirea valorii
in vederea inchirierii unei suprafete de teren, ce apartine
domeniului public al Municipiului Braila, pentru constructii
tip balcon
Dreptul evaluat
intregul drept de proprietate
Proprietar MUNICIPIUL BRAILA
Evaluator Trocan Corneliu-Aleandru- leg.16782
Trocan Cornel - leg.16781
Beneficiar MUNICIPIUL BRAILA
Nr. raport 43
Data evaluarii 12.06.2025
Data raportului 12.06.2025
Tipul valorii estimate
>
(„Valorea de piaţă” aşa cum este definită în standardul
internaţional de evaluare SEV 100 — „Cadrul general”:
“Valoarea de piaţă este suma estimată pentru care un activ
sau o datorie ar putea fi schimbat(ă), la data evaluării, între
un cumpărător hotărât şi un vânzător hotărât, într-o
tranzacţie nepărtinitoare, după un marketing adecvat şi în
care părţile au acţionat fiecare în cunoştinţă de cauză,
prudent şi fără constrângere”.
Date referitoare la înscrierea
proprietății în documentele
de publicitate imobiliară
Proprietar MUNICIPIUL BRAILA
a
NCP 1€
Dreptul de proprietate
evaluat
= Integral, aşa cum rezultă din documentele de
proprietate anexate
= Evaluarea a fost realizată exclusiv pe baza schitei pusa
la dispozitie de catre Mun. Braila. Orice
neconcordanţă între situaţia faptică şi schiţă cade în
responsabilitatea solicitantului şi a proprietarului
proprietăţii evaluate.
"Proprietatea este considerată liberă de sarcini
Curs valutar
1 euro = 5.0291lei
CONCLUZII EVALUARE
EURO LEI
VALOARE DE PIATA(/MP) 100.00 503
VALOARE CHIRIE MINIMA TEREN MP/AN 4.00 20
VALOARE CHIRIE MINIMA TEREN MP/LUNA 0.33 | 1.68
Valoarea minima a redevenlei este calculata astfel incat sa asigure recuperarea in 25 ani a pretului de vanzare
DATA
12.06.2025
SEMNATURA,
E ŞEDINŢĂ
A. CERTIFICAREA EVALUATORULUI
Prin prezenta, în limita cunoştinţelor şi informaţiilor deţinute, certific următoarele:
- afirmaţiile prezentate şi susţinute în acest raport sunt adevărate şi corecte.
- analizele, opiniile şi concluziile prezentate sunt limitate numai de ipotezele considerate şi condiţiile
limitative descrise şi sunt analizele, opiniile şi concluziile noastre personale, fiind nepărtinitoare din punct de
vedere profesional.
- nu am nici un interes prezent sau de perspectivă în proprietatea care face obiectul prezentului raport
de evaluare şi nici un interes sau influenţă legată de părţile implicate.
- suma ce imi revine drept plată pentru realizarea prezentului raport nu are nici o legătură cu
declararea în raport a unei anumite valori (din evaluare) sau interval de valori care să favorizeze clientul şi nu
este influenţată de apariţia unui eveniment ulterior.
o analizele şi opiniile noastre au fost bazate şi dezvoltate conform cerințelor din standardele,
recomandările şi metodologia de lucru recomandate de către ANEVAR (Asociaţia Naţională a Evaluatorilor
din România) in conformitate cu STANDARDELE DE EVALUARE A BUNURILOR 2022
- evaluatorul a respectat codul deontologic al ANEVAR.
- În elaborarea prezentului raport nu s-a primit asistență semnificativă din partea nici unei alte
persoane în afara evaluatorilor care semnează mai jos.
La data elaborării acestui raport, evaluatorii care se semnează mai jos sunt membrii ANEVAR, au îndeplinit
cerinţele programului de pregătire profesională continuă al ANEVAR. şi au competenţa necesară întocmirii
acestui raport.
DATA
12.06.2025 Semnatura,
A IDENTIFICAREA EVALUATOR Trocan Corneliu-Alexandru ]
COMPETENTA Legitimaţie ANEVAR Nr. 16782 valabilă 2025)
egitimaţie r. valabilă
EVALUATORULUI | | I*eitimat
Adresa evaluatorului Loc. Calafat, str. Teilor, nr. 56, jud. Dolj
Telefon mobil 0745/632312
e-mail trocan_alexandruQ yahoo.com
EVALUATOR Trocan Cornel
Legitimaţie ANEVAR Nr. 16781 valabilă 2025
Adresa evaluatorului Loc. Calafat, str. Teilor, nr. 56, jud. Dolj
Telefon mobil 0744/203204
e-mail trocan_cornelOyahoo.com
- La data elaborarii acestui raport, evaluatorul care semnează acest raport este membru
titular ANEVAR
- Evaluatorul nu are niciun interes prezent sau viitor in proprietatea care constituie
obiectul acestui raport si niciun interes personal legat de partile implicate
- Nu am nicio partinire legata de proprietatea care este obiectul acestui raport sau legata
de partile implicate in aceasta evaluare!
- Analizele , opiniile si concluziile raportate se limiteaza numai la ipotezele si conditiile
limitative prezentate si reprezinta analizele, opiniile si concluziile mele profesionale si
impartiale
B. IDENTIFICAREA Client: MUNICIPIUL BRAILA
CLIENTULUI SI A CUI: 4205670
ORICAROR Utilizator: MUNICIPIUL BRAILA
UTILIZATORI CUI: 4205670
DESEMNATI Prezentul raport de evaluare se adresează exclusiv MUNICIPIULUI BRAILA în calitate de utilizator și
destinatar; evaluarea s-a realizat în scopul determinării valorii de piata; evaluatorul nu își asumă
responsabilitatea în fața niciunui terț, niciodată şi în nicio altă circumstanţă în care raportul de evaluare
ar putea fi utilizat,
C. SCOPUL Raportul de evaluare a fost solicitat pentru stabilirea valorii in vederea inchirierii unei suprafete de
EVALUARII teren, ce apartine domeniului public al Municipiului Braila, pentru constructii tip balcon
D. TIPUL VALORII Avand in vedere scopul declarat al evaluarii, precum si solicitarea expresa a beneficiarului tipul valorii
adecvat si estimat in prezentul raport il reprezinta valoarea de piata.
Baza de evaluare in prezentul raport este in conformitate cu Standardele de Evaluare Anevar 2022 iar
valoarea de piata este definita astfel:
„(„Valorea de piaţă” aşa cum este definită în standardul internaţional de evaluare SEV 100 — „Cadrul
genera”:
“Valoarea de piaţă este suma estimată pentru care un activ sau o datorie ar putea fi schimbat(ă), la
data evaluării, între un cumpărător hotărât şi un vânzător hotărât, într-o tranzacţie nepărtinitoare,
după un marketing adecvat Ei
constrângere”.
care părţile au acţionat fiecare în cunoştinţă de cauză, prudent şi fără
DATA EVALUARII
Data evaluarii 12.06.2025
Data raportului 12.06.2025
Data inspectiei 12.06.2025
DOCUMENTAREA
NECESARA PENTRU
EFECTUAREA
EVALUARII
Pe parcursul evaluării au fost colectate şi analizate date și informaţii cu privire la subiectul evaluării.
Inspecţia realizată a fost una ncinvazivă cu observarea elementelor constructive aparente, în limita
accesului pe proprictate
Contorm SEV 101 termenii de referinţă ai evaluării trebuie să cuprindă
precizări privind orice limitări sau restricţii referitoare la inspecția, documentarea şi analizele necesare
pentru scopul evaluării.
Dacă nu există informaţii relevante, deoarece condiţiile evaluării restricţionează documentarea, în cazul în
care evaluarea este acceptată de către evaluator. aceste restricţii şi orice ipoteze necesare sau ipoteze
speciale luate în considerare ca urmare a restricţiilor vor fi incluse în termenii de referinţă ai evaluării.
Cu ocazia inspecției proprietăţii cvaluate, a fost asigurat accesul şi au tost vizualizate toate
părțile/componentele, cu excepţia celor carc, prin natura lor, sunt ascunse sau ne-vizibile
în vederea documentării și colectării datelor despre bunurile evaluate, precum şi a celorlalte date necesare
identificării, evaluatorul a avut acces la toate informaţiile relevante.
în realizarea analizelor, judecăților şi calculelor din prezentul raport, evaluatorul a avut acces la toate
informaţiile relevante necesare.
la data inspectiei, proprietatea era libera
Nu s-au constatat neconcordante mari intre documentatia prezentata si ccea ce s-a gasit la fata locului.
Documentarea realizata pentru realizarea evaluarii a fost suficienta pentru a
emite o opinie total justificabila asupra valorii
NATURA SI SURSA
INFORMATIILOR PE
CARE SE BAZEAZA
EVALUAREA
Informaţiile utilizate au fost:
A. Informaţii puse la dispoziţia evaluatorului de către client:
= Datele de identificare ale proprietăţilor evaluate — adresă
- Documente care atestă situația juridică a proprie ăţii supuse evaluă,
- schiţe ale clădirii.
- Suprafaţele construcţiilor preluate din documentele de
ponibile şi schiţele furnizate
= Graduldeutilizare şi modul de exploatare al construcțiilor
- Istoricul proprietăţilor
proprictate
B. Informaţii la care are acces evaluatorul
- Date privind piaţa imobiliară locală
- informaţii existente pe site-urile, www.imobiliare.ro, www.publi24.ro, www.romimo.ro
„Www.olx.ro, www.multecase.ro., www. lajumate.ro, ete
- Baza de date a evaluatorului
- Bibliografie de specialitate.
IPOTEZE SI IPOTEZE
SPECIALE
Ipoteze:
- Valoarea opinată în raportul de evaluare este estimată în condiţiile realizării ipotezelor care urmează şi
în mod special în ipoteza în care situaţiile la care se face referire mai jos nu generează nici un fel de restricţii
în afara celor aratate expres pe parcursul raportului şi a căror impact este expres scris că a fost luat în
considerare. Dacă se va demonstra că cel puţin una din ipotezele sub care este realizat raportul şi care sunt
detaliate în cele ce urmează nu este valabilă, valoarea estimată este invalidată;
- Aspectele juridice (descrierea legală şi aspecte privind dreptul de proprietate) se bazează exclusiv pe
informaţiile şi documentele furnizate de către proprietar/destinatar și au fost prezentate fără a se întreprinde
verificări sau investigaţii suplimentare. Dreptul de proprietate este considerat valabil şi transferabil (în
circuitul civil). Afirmațiile făcute de evaluator privitoare la descrierea legală a proprietăţii nu se substituie
avizelor juridice exprimate de specialişti; evaluatorul nu are competenţă în acest domeniu;
-Ținând cont de scopul evalu i, proprietatea a fost evaluată în ipoteza „liberă de sarcini”
- Se presupune că proprietatea sc conformează tuturor reglementărilor şi restricţiilor de zonare, urbanism,
mediu şi utilizare, în afara cazului în care a fost identificată o ne-conformitate, descrisă şi luată în
considerare în prezentul raport.
- Nu am realizat nici un fel de investigaţie pentru stabilirea e; stenţei contaminanţilor. Se presupune că nu
există condiţii ascunse sau ne-aparente ale proprietăţii, solului, sau structurii care să influenţeze valoarea.
Evaluatorul nu îşi asumă nici o responsabilitate pentru asemenea condiţii sau pentru obţinerea studiilor
necesare pentru a le descoperi
- Situaţia actuală a proprietăţi imobiliare, scopul prezentei evaluări au stat la baza selectării metodelor de
evaluare utilizate şi a modal tăţilor de aplicare a acestora, pentru ca valorile rezultate să conducă la
estimarea cea mai probabilă a valorii proprietăţii în condiţiile tipului valorii selectate;
- Evaluatorul consideră că presupunerile efectuate la aplicarea metodelor de evaluare au fost rezonabile
considerând datele care sunt disponibile la data evaluării:
- Evaluatorul a utilizat în estimarea valorii numai informaţiile si documentele pe care le-a avut la dispoziţie,
existând posibilitatea existenţei şi a altor informaţii sau documente de care evaluatorul nu avea cunoştinţă.
- Prezenta evaluare a fost întocmită pentru scopul declarat în cadrul raportului şi asumat prin contractul de
prestări servicii întocmit între evaluator şi bencficiar/destinatar. Acest raport de evaluare nu va putea fi
utilizat pentru niciun alt scop decât cel declarat.
- Proprietatea nu a fost expertizată detaliat. Orice schiţă din raportul de evaluare prezintă dimensiunile
aproximative alc proprietăţii şi este realizată pentru a ajuta cititorul raportului să vizualizeze proprietatea.
În cazul în care există documente relevante (măsurători de cadastru,
[...]
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.