30 iulie 2025 · Inițiator: Primarului Municipiului Brăila

HCL 431/2025 Brăila adoptată

Completarea H.C.L.M. Brăila nr. 51/27.02.2009 referitoare la „Atestarea apartenenţei la domeniul privat al Municipiului Brăila, a unor imobile, în vederea înscrierii acestora în cartea funciară”.

Denumire
Hotărârea nr. 431 din 2025 a Consiliului Local Brăila
Emitent
Consiliul Local Brăila
Număr
431 / 2025
Data
30 iulie 2025
Inițiator
Primarului Municipiului Brăila
Localitate
Brăila, județul Brăila
Stare
adoptată
Pe scurt

Se completează anexele H.C.L.M. Brăila nr. 51/2009 cu noi poziții referitoare la apartenența unor imobile la domeniul privat al municipiului, pentru a le putea înscrie în cartea funciară. Imobilele vizate vor figura în planurile de situație atașate, adică în documentele oficiale de cadastru și înregistrare, iar modificarea este parte din hotărârele existente. Pentru locuitori, înseamnă clarificarea proprietății (drepturi de proprietate în registrul funciar) și eventuale ajustări administrative, fără să se modifice alte prevederi din hotărârea inițială.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se completează anexele nr. 1, 5 și 6 la H.C.L.M. Brăila nr. 51/27.02. 2009, cu poziţiile prevăzute în anexa nr. 1.186, anexa nr. 5.158 și anexa nr. 6.153, părţi integrante din prezenta hotărâre

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEŢUL BRĂILA MUNICIPIUL BRĂILA . CONSILIUL LOCAL MUNICIPAL BRĂILA AOTARNAREA NR.AZBI din 30.07.2025 Privind: Completarea H.C.L.M. Brăila nr. 51/27.02.2009 referitoare la „Atestarea apartenenţei la domeniul privat al Municipiului Brăila, a unor imobile, în vederea înscrierii acestora în cartea funciară”. CONSILIUL LOCAL MUNICIPAL BRAILA La iniţiativa Primarului Municipiului Brăila; Având în vedere referatul de aprobare al iniţiatorului, înregistrat sub nr. 472857/24.07.2025, raportul comun de specialitate al Instituţiei Arhitect Șef și Direcției Juridic Contencios Administraţie Publică Locală, înregistrat sub nr. 469182/22. 07.2025, precum şi avizele comisiilor de specialitate nr. 1, 2 şi 5 din cadrul C.L.M. Brăila, înregistrate sub nr. 487092/29.07.2025, nr. 487102/29.07.2025 și nr. 487106/29.07.2025; În conformitate cu prevederile art. 22 alin. (2) din Legea nr. 50/1991, privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, art. 41 alin. (511) din Legea nr. 7/1996, legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, art. 354 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale art. 20 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare; În baza art. 108 și art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. c) și alin. (6) lit. b) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare; În temeiul art. 139 alin. (1) şi (3) lit. g), coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare; HOTARASTE: Art.1 Se completează anexele nr. 1, 5 și 6 la H.C.L.M. Brăila nr. 51/27.02. 2009, cu poziţiile prevăzute în anexa nr. 1.186, anexa nr. 5.158 și anexa nr. 6.153, părţi integrante din prezenta hotărâre. Art.2 Imobilele prevăzute la art. 1 se identifică în planurile de situaţie anexate, părţi integrante din prezenta hotărâre. Art.3 Celelalte prevederi din H.C.L.M. Brăila nr. 51/27.02.2009 rămân neschimbate. Art.4 Prezenta hotărâre va fi dusă la îndeplinire de Primarul Municipiului Brăila, de către Instituția Arhitect Șef, iar Secretarul General al Municipiului Brăila o va comunica celor interesaţi. PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ, ALEXANDRU JĂ A - CRICAN e €OMÂNa CONSILIUL CONTRASEMNEAZĂ UA Și SECRETAR GENERAL, ION DRAGAN F-PO-09-02.01.05/rev.0 44 LII Iu mnsugI emyepuny II Vs STI “1u mn SugI einjepuna OI 661 LI Iu m[noomsng "NS 6 GI£ VE TU JOȚIA "IS 8 [424 S9 "Iu NIS&IBIA P29IIA IS | L 87h Vi "IU JOIA "NS 9 60£ [i "IU JOȚILA "DS S CL8 Ep 'IU JOȚILA "NS Y v08 997 “IU NISRIBIA 2299IIJA "NS € vI LOT "TU 9ISOY EAZIQUNC "DS zi SIdp “zu no In[n[iqouur ajoeds Ol UL “NIOEȚZJN 2011 "IS Il IN[NIUE2IȚOS ear nuap/a[ouunuaad EEIg INdpIunIA NjeA12sqO IS a[ourmu ADD3I4O (dur) UI JENIIS 92 HRD] IS 19199 [nagun N u3.137 '1dn$ IN XAVZITILN IC LLYLITVQOW IANN NAIIIAVLS VAUACUAA NI VIIYyăd INTNIdIDINAA TV LVATId ININIWOG VI YLSaALV aS YINANALUIVaV U0UYDO Y IIANAAAL PIOF 2007 IEP au "WTDH VI 981 "LUN VXANV [BIOIA utzolog UmeN 9U5109U0) p7 E[e09S STOT'PO'l/1SE6L III Sup] “npnSnqzigo DS (44 UOŢ eooueO Z101 ZI 30 EIB] -[) STOT'90'£0/9s8£Lc £9€ au imjnodog ejeuy NS | 17 PIUSSNA &jIy5102U0 SCOT'S0'67/ELSOIC STOC '£0'L0/89sS0s Lasă! € 10] CI Iu Injnue'[ DS 07 90e PIB] — €D “eŢIeIg I9r10ygo2pn[ PUOUIIŞ 2 0107'10'17/6Lp "Iu BAD gjunuos you “ueza)$ ayouy 'juoo ueya)$ oyopuy :dod — 79 “19 STOT'90'€C/8S1LSt 0s€ Gb 1U &jloupg APO DS | 61 6IZ Vs au in[nSugI emnyepuni | ŞI GOL VL '1u ImynsugI) emygpună | LI £6€ V6 '1u mynSugI) emnygpuni | 91 ai! L43 2u myn5ugIO emyepuni | SI VEI SLI “Ju mpn5ugI) eanepună | pp] VSI EI! 2u mynSugio emnjepună | €[ VLI LAă! U myndugIo eingpună | ZI $ JA P|9HIqe) 121puy “JIUIdoJu Ii nuensieg “dWO'A) NIOIANAS A3S duy Sa PoIJo5uy neg “TdVOLO ALLNIDAXA UOLODAIIA eUa|A EUL0) np e ti IAS LOALIHAIV |V “exoue ejuozold urp 7 'zod no asornooţur os 1$ dur ELE UIp ZIAtput du £L1 3p tiegeadns up “y$s “1 mynuoțue) :19s — 9107:L0'L7/197 'W'TO'H 21 981 exouy Up £ 'zod gzerpei 2$ '7 “gxoue vyuszaid up 7 'zod no oySornooŢur as 18 diu £97 9p tiegezdns up “yz -1u 91507 eAeIqtunC] "115 — €TOZ:01'1£/96S 'W'T'O'H 2 S9'1 exouy up £ 'z0d gzerpei 9$ *] “BON 2U3102U0) NI2IOW du 197 SZOT'L0'£0/s9L2Sb Up ZIAtpur du 191 | VS “mu mpnuoyueo :n$ | €7 PLAN DE AMPLASAMENT SI DELIMITARE ANEXA NR.16 425500 | 33150 1/8. Scara 1:500 ' Nr. cadastral Supraf. masurata (mp) Adresa imobilului 140 UAT Braila str.Mircea Malaeru, in spatele imobilului cu nr. 4bis Unitatea Administrativ Teritoriala ( UAT ) Cartea Funciara nr. BRAILA (=ă [ză ia lei 425550 |n Z 9) pisi di E o. A. Date referitoare la teren Nr. parcela Categorie de folosinta Suprafata (mp) Mentiuni 1 Ce 140 Imobil imprejmuit pe toate laturile TOTAL 140 Suprafata totala masurata a imobilului = 140 mp. Semnatura * INVENTAR DE COORDONATE : SISTEM DE PROIECTIE STEREO 1970 &cutarea masu/atorilor la te I6cumi ntatiei cadasi r: Nr. X Y Pct. [m] (m) 1 425516.561 733126.568 2 425522.978 |___733125.446 3 425524.168 |___733131.659 4 425526.672 |___733136.787 5 425519.280|___733150.430 PLAN DE AMPLASAMENT SI DELIMITARE Scara 1:500 ANEXA NR.16 //5C 2. Nr. cadastral Supraf. masurata (mp) Adresa imobilului UAT Braila str.Dumbrava Rosie nr. 2A 267 Unitatea Administrativ Teritoriala ( UAT ) Cartea Funciara nr. BRAILA N.C.P 99622 e [să Liu z = PR & bi a A z ai rr] [ra ui F A. Date referitoare la teren Nr. parcela Categorie de folosinta Suprafata (mp) Mentiuni 1 Cc 267 ii Imobil imprejmuit pe toate laturile TOTAL 267 Suprafata totala masurata a imobilului = 267 mp. Semnatura „EXECUTANT: S.C. AGROIMOBILIARA S.R.L. Si Seria RO-8-J nr.2856 INVENTAR DE COORDONATE : SISTEM DE PROIECTIE STEREO 1970 Nr. X Y Pct. [m] [m] î 425540.885 733640.542 2 425540.313 733644.706 3 425538.533 733654.176 4 425537.768 733658.956 5 425550.249 733659.799 6 425553.838 733659.128 7 425552.143 733639.185 8 425545.475 733639.859 PLAN DE AMPLASAMENT SI DELIMITARE Scara 1:500 ANEXA NR.16 IJ9E. 8, Nr. cadastral Supraf. masurata (mp) Adresa imobilului 266 UAT Braila str.Mircea Malaeru, nr. 80A Unitatea Administrativ Teritoriala ( UAT ) Cartea Funciara nr. BRAILA E E & & 425700 |r 425700|+ Str. MIRCEA MALAERU 9 873 6 87 7 a | 4054 8, 6 - 9 SER SG [=] N Z e î E Ia 3 E 1437 2 2 9 76246 fi NCP lo Ă lo e 8 îi & 425650 | F 425650 |n A. Date referitoare la teren Nr. parcela Categorie de folosinta Suprafata (mp) Mentiuni 1 Cc 266 Imobil imprejmuit pe toate laturile TOTAL 266 Suprafata totala masurata a imobilului = 266 mp. EXECUTANT: S.C. AGROIMOBILIARA S.R.L. Ta Ș a SA (03. cesteia cu re: itatea din teren Semnatura “A n u za oua 5 A INVENTAR DE COORDONATE : SISTEM DE PROIECTIE STEREO 1970 Nr. X Y Pct. [m] [m] 1 425675.910 733615.432 2 425667.964 |___733616.874 3 425670.205 733631.071 4 425670.979 733635.402 5 425674.609 733659.860 6 425675.352 733659.981 7 425678.115 733643.246 8 425678.187 733634.482 9 425678.051 733625.750 PLAN DE AMPLASAMENT SI DELIMITARE Scara 1:500 ANEXA NR.16 LISC Le. Nr. cadastral Supraf. masurata (mp) Adresa imobilului 872 UAT Braila str.Viilor nr. 43 Unitatea Administrativ Teritoriala ( UAT ) Cartea Funciara nr. BRAILA 13 N.C.P 100332 e [să [să iei 426050 |: A. Date referitoare la teren Nr. parcela Categorie de folosinta Suprafata (mp) Mentiuni 1 Cc 872 Imobil imprejmuit pe toate laturile TOTAL 872 Suprafata totala masurata a imobilului = 872 mp. INVENTAR DE COORDONATE : SISTEM DE PROIECTIE STEREO 1970 EXECUTANT: S.C. AGROIMOBILIARA S.RL. A XI A Autorizarie categoria II seria RO-B- că Cn 1 426048.956 |___733747.798 pri 2 426046.178 |___733762.810 / te i 3 426062.243 | __733767.831 futorizatie 4 426059.714|___733782.754 | Conti rm 5 426075.589 | __733786.277 corectitudineă 6 426075.963 | __733784.154, 7 426079.768 |___733770.372 corespong 8 426081.108 | ___733770.201 N 9 426082.319|___733763.306 FA 10 426078.856 |___733762.459 Semnatăia 11| _426079.599| _733758.231 12 426083.025 | __733759.116 13 426084.161 |___733752.643 14 426062.618|___733749.631 PLAN DE AMPLASAMENT SI DELIMITARE Scara 1:500 AIA - S ANEXA NR.16 Nr. cadastral Supraf. masurata (mp) Adresa imobilului 309 UAT Braila str.Viilor, nr. 41 Unitatea Administrativ Teritoriala ( UAT ) Cartea Funciara nr. BRAILA o o LD 9 4261505 2851505 TEREN PRIMARIE 14 omp130,28 15.85 10 ne y 3 9 3 s E: > in) E: : & a, ă 9 15 = SI 737 2 784 5 INVENTAR DE COORDONATE : Lu SISTEM DE PROIECTIE STEREO 1970 TEREN PRIMARIE Nr. X Y Pct. [m] m) 2] 426124.686 |___733756.894 2 426124.821|___733764.265 3 426124.964 |__733772.105 4 426128.390 |__733771.959 5 426128.852 |___733779.309 6 426127.401 |___733785.483. 7 426126.632 |___733790.000 8 426132.981 |___733791.207 / 9 426133.887 |___733786.898 10 426136.085 |___733776.438. pe 11 426135.514 |___733776.293, i 12 426136.463 |___733760.473, 13 426136.746 |___733760.496 14 426136.827 |___733756.676 15 426124.805 | __733755.671 A. Date referitoare la teren Nr. parcela Categorie de folosinta Suprafata (mp) Mentiuni 1 Ce 309 PNI : Imobil imprejmuit pe toate laturile TOTAL 309 B. Date referitoare la constructii Cod Destinatia Suprafata construita la sol(mp) Mentiuni C1 CL 68 Locuinta -un nivel , Suprafata desfasurata = 68 mp, Fara acte. TOTAL 68 Suprafata totala masurata a imobilului = 309 mp. EXECUTANT: S,C. AGROIMOBILIARA S.R.L. Semnatura i Autori arie categoria || seria RO-B=J:nr.2855 RAGAN PETRICA PLAN DE AMPLASAMENT SI DELIMITARE ANEXA NR.16 1186. Scara 1:500 Nr. cadastral Supraf. masurata (mp) Adresa imobilului 428 UAT Braila str.Viilor nr. 41A Unitatea Administrativ Teritoriala (UAT ) Cartea Funciara nr. BRAILA Hă EI 426150 428150 | TEREN PRIMARIE 5__7,36 46.34 3 8 7,84 N O ă ş IE: = [ză e = 5 2 a. : O ă Ei 1 26,86 2 N.C.P 96695 e (=ă 425100 | 426100 | A. Date referitoare la teren Nr. parcela Categorie de folosinta Suprafata (mp) Mentiuni 1 Cc 428 Imobil imprejmuit pe toate laturile TOTAL 428 Suprafata totala masurata a imobilului = 428 mp. INVENTAR DE COORDONATE : EXECUTANT: S.C. AGROIMOBILIARA S.R.L. SISTEM DE PROIECTIE STEREO 1970 Nr. x Y Pct. [m] [m] | ăutorizâtid i i/RO-BR-R 1457 1 426111.165|___733756.050 ? Gotiiimjblele tape u eat da 2 426110.842|___733782.911 i Sida a Ale) ui AB 3 426127.401 | __733785.483 corectitudi cadere sila 4 426128.852 | ___733779.309 cofes ă 5 426128.390|___733771.959 E 426124.964 |___733772.105 7 426124.821 |___733764.265 8 426124.686 |___733756.894 Semnatura Plan de amplasament si delimitare a imobilului Scara 1:2000 ANEXA NR. 16 15€..£ Nr. cadastral |Supraf. masurata (mp) Adresa imobilului 2642 UAT Braila str. Mircea Malaeru nr. 65 Unitatea Administrativ Teritoriala ( UAT ) INr.Cartea Funciara U.AT] BRAILA o o lo [să (= Io & i 425800 | 425800 A. Date referitoare la teren Nr. parcela |Categorie de folosinta Suprafata (mp) Mentiuni 1 Cc 2642 Imobil imprejmuit pe toate laturile TOTAL 2642 Suprafata totala masurata a imobilului =2642 mp. INVENTAR DE COORDONATE : SISTEM DE PROIECTIE STEREO 1970 Nr. x Y Pct. [m] [m] 1 425684.047 |__733676.960 2 425839.577 |__733705.249) EXECUTANT: S.C. AGROIMOBILIARA: S.R: 3 425844.619 |___733692.393 ” Autorizarie categoria || s o 4 425838.421 |___733690.596 i A DRAG < 5 425831.497 | __733688.711 a ți6 câlegoria 3, 6 425821.423 | ___733686.239 + Cânfifm executarea nasuratorilorija teren Ca 2 EA a 425801:889 |. 733682.183 intocmirii paculidalatie caiete Ş 8 425765.135 | __733674.327 II a 9 425763.589 | __733681.550 & 10 425757.459|__733679.836, E 11 425759.346 |__733673.088 S, 12 425752.780|__733671.682 13 425694.104 | __733659.262 SelBouza 55% 14 425692.681 |___733658.985 15 425691.668 |___733659.017 Semnatura DATA: 02.07.2025 16 425690.235 |___733659.398, 17 425690.014 |___733659.606 18 425684.580 |__733674.650 PLAN DE AMPLASAMENT SI DELIMITARE Scara 1:500 ANEXA NR.16 [.(S€.& Nr. cadastral Supraf. masurata (mp) Adresa imobilului UAT Braila str.Viilor, nr. 32 A 426250 319 Unitatea Administrativ Teritoriala ( UAT ) Cartea Funciara nr. BRAILA E Fi î i d 426250 | N.C.P 84050 5 44,22 8 O > ji 4 Ei 34,30 ? E 10,4 7 6 6 E N.C. P 66988 N.C.P 74232 / Li i | | d | [=ă o LO Io „428200,|P______ 426200 |n A. Date referitoare la teren Nr. parcela Categorie de folosinta Suprafata (mp) Mentiuni 1 Cc 319 Pe cai i Imobil imprejmuit pe toate laturile TOTAL 319 Suprafata totala masurata a imobilului = 319 mp. „EXECUTANT: S.C. AGROIMOBILIARA S.R.L. INVENTAR DE COORDONATE : SISTEM DE PROIECTIE STEREO 1970 “ Autorizarie categoria II seria-R RO-:B-Jnr28 Nr. X Y Pct. [m] [m] 1 426243.346 |___733761.020 2 426240.090 |___733805.125 3 426241.446 |___733805.583 4 426240.258 |___733809.115 5 426233.244 |___733805.617 6 426233.941 733795.181 7 426236.614 |___733760.988 PLAN DE SITUATIE Scara 1:500 II. 2 i 3 [că Ş m Lică 90 22,48 1 az00 E 425600 | aaa 84810 |, 44,46 „365 9 ——35 5 96777 N ze SĂ E) 100547 $ ——— 0) Ş [ a [3 108546 al e ag 45 44 425550|F, 4 pi S. e a 0) 121 | E 48 | 58 1027 89 ZONA TALUZ CF CFR. ID STRADA NR SUPRAFATA CATEGORIE FOLOSINTA 121 Busuiocului 11 199mp Curti constructii 312 Fundatura Crangului 25A 125mp Curti constructii 287 Fundatura Crangului 23A 117mp Curti constructii 318 Fundatura Crangului 17A 134mp Curti constructii 324 Fundatura Crangului 15A 138mp Curti constructii 332 Fundatura Crangului 13A 175mp Curti constructii 352 Fundatura Crangului 11B 321mp Curti constructii 365 Fundatura Crangului SA 393mp Curti constructii 374 Fundatura Crangului 7A 109mp Curti constructii 378 Fundatura Crangului SA 219mp Curti constructii 15,43 60 14,85 NCP 100065 EXECUTANT: S.C. AGROIMOBILIARA S.R.L. Autorizarie categoria |I seria RO-B-J nr.2856 prin PFA DRAGAN PETRICA autorizatie categoria D seria RO-BR-F 1457 Confirm executarea masuratorilor la teren, corectitudinea intocmirii documentatiei cadastrale si corespondenta acesteia cu realitatea din teren PLAN DE SITUATIE 18.10. LC) 30 64 22,48 Scara 1:500 425600 & 425600 & AA6 421 a47 8 2 84810 | 268 * 2 31 930 so[535 da E a “37 | (38 E —8| 96777 % _____ 39] 275 ai 94061 100547 $ | 1820 EI 46 425550|F; a 312 287 = g 47 lo 121 | sp E, N 48 ez] 4 L | 49 ao 50 tog2 sp 9% 54078 se 640 57 6.05 58 1027 23 ZONA TALUZ CF C.F.R. ID STRADA NR SUPRAFATA CATEGORIE FOLOSINTA 121 Busuiocului 11 199mp Curti constructii 312 Fundatura Crangului 25A 125mp Curti constructii 287 Fundatura Crangului 23A 117mp Curti constructii 318 Fundatura Crangului 17A 134mp Curti constructii 324 Fundatura Crangului 15A 138mp Curti constructii 332 Fundatura Crangului 13A 175mp Curti constructii 352 Fundatura Crangului 118 321mp Curti constructii 365 Fundatura Crangului 9A 393mp Curti constructii 374 Fundatura Crangului 7A 109mp Curti constructii 378 Fundatura Crangului SA 219mp Curti constructii 15,43 60 5,09 NCP 100065 740 62 057 %3 EXECUTANT: S.C. AGROIMOBILIARA S.R.L. pri FA PETRICA >, zaje ceipâsiie D sape REGE 1487 irm exe; utarezfriiașuratoții latâân | Gmniii nentati&idadastrală bi u calatori tere Seitan” Pn13su02 nun) duisțz VS njnăue.) eanepuni 8/€ IPNI3Suo2 jun) CUI6OŢ VL injnăue.) eanepuna Y/€ 1N2N13SU02 pin) dmese v6 injndue.D einepunz s9e MDNIISU0 un) duuțze SIT !npn3ue.D eanepuna 7se IPNI3SU02 In) duis/[ VEL in[n3ue.) enyepunz 7E€ 1NPNIISUO2 un) duiger VST injnăue.9 eanepuny vre ID N1ISUC IN) duiper vzI njnăue.) e1njepunj sTE | 4 1NDNISUO RIN) duu/TI vez njnăue.D eanzepuna /87 szoz „eimtuuos - NBPNIISU02 un) duiszi WS7 npnăue.9 enjepunz TIE 1NPNA3SUC un) dui661 TI injnooinsng TEI suoaple ia i VLNISO10J 314093Lv) VLVIVIdNS UN VavyLs loa 9 ai zufoli aa Nvovâjel via ui 9oez0TdEGai:enaă i siobane5 uezuoiny "TUS VUVNIIBOAIOHOV '9'S :1NVLN93X3 uzo 319 2N1V1 vNoz £9 199 29 o, ji , Ă j 9 se 09 es, ES _ zz0 - . S9000L dON EI 85 509 15 o. gs + s9„IS__ 2004 05 045 6 4 owzz [N ast ae os i 4 | a MI E a-i o, E 182 psi Ei Şi 1cos6 CI Ze e wo sp 9 8] (0) zee aie v6z (2) 5 HI i = [IL (5) (5) (4) OZz104 UA (2) wsz46 zws0or io | |* voe 2506 coca de A E e d S0 sie & 2u% sz+z6 106 zozio se [ni 1009 fosa 6226 oze E e] 296 696 Lui 3 $ a Sze ese 2) |(sz n FĂ “vi WEB DIE eg E: le zi 3 s Los6 ca date ovi E Fi ui) E COL CI II ougve 7) [3 (0) Asi Si 2 a ve i 9 Z a 8 Z O) st ae E glas 2 ss CĂ i Ss 00 av & Ss ii (3) Ye Ci i CT) MANN sia [) ati es anonntăd ăl [003527 dosszp sTEj a ML Lu BULa ee se Lai 00 ee S.| eleos ILLVNLIS 20 NVId og poeilegi în ponei ejuapuor 1 ein ziuă ea ur eauj % e nea Baye5 Buezuoyny TR S WIVNIBONIONOV -9'S :1NVLN03X3 NPNIAISu0 nun) du6rz VS injnăue.) e.nepuna 8/€ PNIISU02 pin) dUI6OT VI 1njnâue.) e.njepuna VE 1PNI3SU02 nun) duse v6 injnâue.) eanjepunz s9e 11PN13SU02 Nun) duuțze SIL 1njnăue.) einjepunz 7se IPNI3SU02 14n5) dus/Ţ VEL 1njn3ue.D einepunz 7EE MPNIISUE2 nun) duugET vsŢ njnăue.) eanyepung VE pPN.3SU02 n) duupeŢ VzI injn3ue.) eanyepunz sTE pNIISU0 nun) duu/T1 vez njnăue.) eanjepung /87 pn.a3suo> un) duszI wsz in|nâue.) einjepunz ZILE 1NPN4ISUOI 1un) dui66T TI injnooinsng Ter VLNISO104 3lH0931v2 VLVAvVHdns UN VOvuLs o 3921 vNoz 9 __199 29 94 19 ss E . S9000L 4ON E we 89 69 420: es so945 oo gs si 15 200. 05 oz6 , oz vo? Zi 820, s6 975 ud [La i II iz Ec. d vie zl (0) A [BEEEZ ——_ « pr Chlozsezy E 1cos6 “e > EIN vos 9 (9) ese i vea usd) [E orbi i zee Pi are zse E) (3) (2) OZz10+ UL see 5) WS246 Ş zwsoot pana 196 | |* e veo9a orale suz se A Sze ă sue! Sao acizi) 102104 E 5 as60e 08 s A eoe 1SLE6 miar: OzE 9 e S2946 se 3 ss sue ese 2 | i & îv Weg d | ze 3 o f Ei vose| Sf sale a“ SD DC je Ze Toi Îi 3 oveve ] eee (0) G) SEE SE ez 9 ce iz 52 Bai (0) ie es Z TI isi 8.02 [i 3 vel 7 9 ge goes că G Şz0 sv Şi = TE ET (9) ss na m NON Ț 55 Ti ran [00552 [ei PY) [D035ZF gr aprani i & CLT la a 8 ac 226 bsi 9 ec sr€ we . 008:| eJe9s CI SII "TIS VIVNIBOWIOH9Y '9'S :1NvIN93Xa £9 D 199 29 o, 49 S90004 4ON S8'vi PNI3SU02 un) duigIz vs n|n3ue.) einyepunj 8/€ j2N13SU02 an) dui60Ţ VI n|nâue.D enzepunz vL€ N13SU0d un) dese v6 in/ndue.9 enzepunj sge PN1ISU02 Mun) duuțze ATI injnâue.D einzepunz 7se PN43SU02 HN) duus/T VEL 1njnăue.) eunyepunz ee dugeŢ VSI injndue.) eanepuna vzE duiper VI njnăue.) eanepuna eTe 1MPN13SU02 un) duu/TŢ vez npnâue.9 eanjepunj 187 PN43SU02 Iun) duszr vsz injnăue.) eanyepunz IE 1PN13SU0 un) duu66T TI 1njndoinsng TEI VLNISO1O4 31H0931v2 VLVAVUdNs UN VOVUyLS [ej] , av'zz 1081 2240 " E6608 -] e sza/6 see < ş sue 2 e Tae La a Ei Ei 056 îs 3 ese Z CĂ des s = e| € 4 a st ăla pr CDI e ag 20€ "2 we 9 cere LE) 39 21 vNoz Ş 09 es, 6s zzo So'e % 93 _so9 25 ov'e sș oo +5 seo dă, 50 05 046 6 8 ss! es a E A tz | ci BI | (0) pă 282, L [OSSSZV- 1c0s6 EA ze e săi w sp ă 200 sie vez (2) 4 j Ozz104 ov (2) = WSzz6 zvsoo4 Pa 1906 Pe vesa cois i - ze sie Sa 9226 a ice zoziov se +SLE6 Sea i ee ți ese ez) (2 pă DE „E Lă se D ZE VI) | = ez 0E e 5 5 ca sa (0) ga E e a e ze a [0 pe Dat 5 8 i: i IC Sia i = 20 i 25 Si Lo gi î | o 3 CI soNOă pana [005EZF ua corare i 00G:| E1eIs TI 921 "TI'S VIVNIBOWIOH9Y '9'S :1Nv1N93X3 1pnu3suo> nun) du6rz VS injn3ue.) e.nzepunz 8/€ pnu3suo> nun) du6OT [73 !njnăue.D eanepuna VIE N43Suo> nun) due6e v6 !njnâue.) eunepunz S9E 1PN43SU0 Mun) duze II injnâue.D eanzepuna 7SE 1PNJ3SU0 nun) duus/I veL injnăue.) einepung TEE jPN.SU02 nun) duuger vsT 1njnăue.) eanepunj vre N13SU0o un) duupeŢ VII in|năue.D eanyepunz 8TE Mon.3suo> nun) duu/TI vez njnăue.D eanzepuni /87 pPna3suo> un) duiszI ws7 in|jnâue.) eunepuna ZILE pna3suo> nun) du66I TI injnoo!nsng TzI VINISO103 3lH0931v) VLV3Văans UN VOvuLs al m oSI] 39 29 21 vuoz £9___199 Z9 94 149 se 09 D 7 es. 6Ş a 7 i S90004 dON EI ZO, ss 59945 ore 9 995 cal S_ 200. 08 0c6 6 A 2 — s6'926 [3 [N svzz »9 PR es: oi a 1zi EI 0555: 292 Lp elozesz ia 10056 Lc SI "4 ăi ve sp 9% i (2) vez 2 ovdâbi git Eră Vsz 5 i Ozz04 ov & și se ys26 Ş avsoot vo 19ovs | |* şi pEaoe, . suz GE E) pa sue Si aaa06 cca ii 10204 se og [-] pes 1s4c6 Letea oze -) D Szo46 Li 3, $ a se ese IG e $ Weg > | (T3R S = ze îă E cl9e as Los6 d) 26 &. [...]

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: srvhotarari.primariabr.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă