27 septembrie 2010 · Inițiator: Primarului Municipiului Brăila

HCL 328/2010 Brăila adoptată

Completarea H.C.L.M. nr. 51/27.02.2009 referitoare la „Atestarea apartenenţei la domeniul privat al Municipiului Brăila, a unor imobile, în vederea înscrierii acestora în cartea funciară”.

Denumire
Hotărârea nr. 328 din 2010 a Consiliului Local Brăila
Emitent
Consiliul Local Brăila
Număr
328 / 2010
Data
27 septembrie 2010
Inițiator
Primarului Municipiului Brăila
Localitate
Brăila, județul Brăila
Stare
adoptată

Documente

Text

ae, ROMÂNIA JUDEȚUL BRĂILA MUNICIPIUL BRĂILA _ CONSILIUL LOCAL MUNICIPAL BRĂILA A OTARARNREA NR.3238 din 27.09.2010 Privind: Completarea H.C.L.M. nr. 51/27.02.2009 referitoare la „Atestarea apartenenței la domeniul privat al Municipiului Brăila, a unor imobile, în vederea înscrierii acestora în cartea funciară”. CONSILIUL LOCAL MUNICIPAL BRAILA La inițiativa Primarului Municipiului Brăila; Având în vedere raportul comun de specialitate al Direcției Patrimoniu şi Direcţiei Juridic Contencios Administraţie Publică Locală, raportul Serviciului de Utilitate Publică de Administrare a Fondului Locativ şi Cimitire, precum şi rapoartele comisiilor de specialitate nr. 1, 2 şi 5 din cadrul C.L.M. Brăila; În conformitate cu prevederile art. 22 alin. (2) din Legea nr. 50/1991, privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, art. 1 alin. (3), art. 20 şi art. 48 din Legea nr. 7/1996, republicată, art. 4, art. 5 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, cu modificările şi completările ulterioare, art. 2 lit. e), art. 21 lit. a) din Legea nr. 195/2006 — legea cadru a descentralizării, cu modificările şi completările ulterioare, art. 20 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 273/2006 — privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare şi H.C.L.M. Brăila nr. 139/1997, cu modificările şi completările ulterioare; În baza art. 36 alin. (1) şi (2) lit. c), alin. (5), lit. b) şi art. 123 alin. (1) din Legea nr. 215/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; În temeiul art. 45 alin. (1) şi (3) coroborat cu art. 115 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 215/2001 privind administrația publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare: HA OTARNRASTE: Art.1: Se completează anexele nr. 1, 5 şi 6 din HC.L.M. Brăila nr. 51/27.02.2009, cu poziţiile prevăzute în anexele nr. 1.19, 5.14 şi 6.19 părți integrante din prezenta hotărâre. Art.2: Imobilele prevăzute la art. 1, se identifică în planurile de situaţie anexate, părți integrante din prezenta hotărâre. Art.3: Celelalte prevederi din H.C.L.M. Brăila nr. 51/27.02.2009, rămân neschimbate. Art.4: Prezenta hotărâre va fi dusă la îndeplinire de Primarul Municipiului Brăila, prin Direcţia Patrimoniu, Direcţia Finanţelor Publice Locale şi Serviciul de Utilitate Publică de Administrare a Fondului Locativ şi Cimitire, iar Secretarul Municipiului Brăila o va comunica celor interesați. PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ SECRETAR, ÎN: 2 ti Fa ANEXA NR. 1.19 LA H.C.L.M. NR.32£ /27.0.9 2010 TERENURI CE URMEAZĂ A FI ANALIZATE ÎN VEDEREA ea | CONCESIONĂRII Teren situat în Municipiul Suprafață Numărul cererii şi numele şi Brăila (mp) prenumele/denumirea solicitantului Str. George Enescu nr.142 443 27563/ 30.07.2010 — Drob ioan, Drob Str. Cernăuţi nr.53 141 29640/23.08.2010 — Novac Cristea 43 mp A , Str. Fragilor nr.1 indiviz din 36990/ 20.10.2008 — Roadevin ion şi aria 528 mp 36991/20.10.2009, 36992/20.10.2009, 95 mp 13752/08.04.2010 — Penciu Spiru şi , „ua ._ 1. | Jeana, Mogoş Dumitru şi Marcela, Str. Braşoveni nr.18 ingiviz din Gheorghiţă Neculai, Gheorghiță P_|lonel, Gheorghiţă Elena şi Gheorghiţă Marian DI 30552/01.09.2010 — Tureac lon şi Str. Ceahlăului nr.14 A 63,40 Măriuta N . 31343/08.09.201 ți sile şi 6 | Str. Fundătura Eroilor 2 nr.4 247 Solomonia i 1 N 7 | Str. C.D. Gherea nr.2 bis 476 AG vf "He CONSiuu_| 8 | Str. Câmpului nr.85 *500 Dosar nr. 2860/186/20104L_ =), 9 | Str. Câmpului nr.65 520,88 | Dosar nr. 2030/19%$12010 „$ 10 | Str. Ştefan Secăreanu nr.134 232 Dosar nr. 1438 /196%88 11__| Str. Cazasului nr.103 211 Dosar nr. 5732 [196/2010 12 | Str. Miron Costin nr.29 873 Dosar nr. 4902/196/2010 13 | Str. Arad nr.27 245 Dosar nr. 6448/196/2010 14 _| Str. Arad nr.48 171 Dosar nr. 6441/196/2010 15 | Str. Al. Vlahută nr.93 31,2 Dosar nr. 6552/196/2010 16 | Str. Comuna din Paris nr.256 222 Dosar nr. 8676/196/2010 17_| Str. Mina Minovici nr.1 lot 2 261 Dosar nr. 9671/196/2010 18 | Str. Prahovei nr.74 371 Dosar nr. 8536/196/2010 PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, at BERILĂ NELU pt po ANEXA NR. 5.14 LA H.C.L.M. NR.222/22. 09. 2010 IMOBILE FORMATE DIN TEREN ŞI CONSTRUCȚII A CĂROR APARTENENȚĂ SE ATESTĂ LA DOMENIUL PRIVAT AL MUNICIPIULUI BRĂILA Nr. Adresa imobilului Suprafață | Suprafață construcţii (mp) crt. teren (mp) 1 Str. Walter Mărăcineanu nr.1, 54,44 bl.B1, sc.3, ap.53 2 Str. Octav Doicescu nr.5, bl.B7, 63,57 sc.5, et.4, ap.77 3 Cart. Călăraşi IV, Str. Pontonieri 56,34 nr.12, bl.B10, sc,1, et.4, ap.18 4 Cart. Viziru li, Al.Cocorilor nr.10- 35,85 12, bl.E4, sc.3, et.8, ap.186 5 Str. Plevna nr.182 336,50 mp | C2— 13,34 indiviz din | C3 — 11,75 405,50 mp |C4-—75,00 C5 — 2,40 C6 — 17,65 C7 — 63,70 6 Str. lon Creangă nr.27 276 C1 -85 C2 - 2 C3 — 17 7 Str. Rahova nr.212 108,70 mp |C1- 58,10 indiviz din | C4 — 10,30 167 mp C5 — 1,20 8 Str. Petru Maior nr.37 275 mp C2 - 153 indiviz din | C3-3 361 mp C4-6 C5-2 9 B-dul. Dorobanţilor nr.311 1228,90 C1 — 417,35 PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, BERILĂ NELU - ANEXA NR. 6.19 LA H.C.L.M. NR.228 22.09. 2010 TERENURI, A CĂROR APARTENENȚĂ SE ATESTĂ LA DOMENIUL PRIVAT AL MUNICIPIULUI BRĂILA Numele şi prenumele , 2 Suprafaţă a Nr. A ; Teren situat în ; Nr. hotărâre/ persoanei care deţine ii x. teren crt. terenul Municipiul Brăila (mp) nr. contract 1 | Dună Elena Miruna | Str. Timiş nr.157 J 300 |H-C-L:M. k nr.209/18.07.2008 2 |lfrim Dumitru Str. Azurului nr.1A 210 Contract de concesiune nr. 27/31865/25.09.1998 PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, BERILĂ NELU Plan de omplasoment si delimitare a imobilului Scara 1:500 Nr, cadastral | Supraf. masurata Adresa inobiului 339 run Broia, strGeorge Enescu 2 Cartea funciare rr. UA.T, BRAILA 42682 A. Date referitoare la teren Ar. purcela [Cod grupa destioie Categorie de Felosintd Suprafata din nosuratiri/aloare de ingozitarel Mentiuni 1 Tot N Cc 539 -T Împrepnat cu gard TOTAL 539 B. Date referitoare la constriuctii Cod Constr. |Cod grupa destinatie Derurire Suprafata construita Id skbloare de inpozitari Mentiuni CI CL LBCUINTA 146 ce CA GARAJ 43 ci CA VC 2 TOTAL 191 Tiventor de cosr donate _Sisten de proiectie STEREU '/0 SUPRAFATA ACT = SI2MP SUPRAFATA MASURATA = 539MP pa PLAN DE AMPLASAMENT ŞI DELIMITARE A IMOBILULUI 25033072 SCARA 1:200 _/&. Cadastral al terenului Suprafaţa măsurată | Adresa imobilului d Str. Cernăuţi, nr.5; UL? ZA 261 mp ernăuți, nr.53 Cartea Funciară colectivă nr. UAT Brăila Cod unitate individuală (U) CF individuală 1/2 CERTIFICAT DE AUTORIZARE Seria B Nr, 3117 Cate pai (a: IC Z, ȘTEFA “4 “SONCGS- pie i Pat Era Plan de amplasament si delimitare a imobilului Scara 1:200 Nr. cadastral | Supraf. masurata Adresa imobilului O C PI BRAIL A 528 Intravilan BRAILA str. BRASOVENI nr.18 si str. FRAGILOR ar] Ni. RG annie eaaazaeezae eee atena Cartea Funciara nr. UAI] BRAILA 42682-2 PAGINA | DIN_2 si Ea S 3% oră A N ge pd Data executiei. 19.10.2007 pe Plan de amplasament si delimitare a imobilului PAGINA | DIN_ A & S SI i zi Scara 1:200 Nr. cadastral | Supraf. masurata Adresa imobilului O.C.PI. BRAILA 528 Intravilan BRAILA str. BRASOVENI nr.18 si str. FRAGILOR nr.| Nr. RG.L Cartea Funciara nr. UAT] BRAILA 42682-2 Data executiei. 19.10.2007 PLAN DE AMPLASAMENT SI DELIMITARE a t, scara 1: 200 Nr. cadastral | Supraf.masurata Adresa imobilului O.CPI BRAILA 163.00 Intravilan mun. BRAILA ia Str.Ceahlaului me. I4A Nr. R.G....... Cartea Funciara nr.| UAI] BRAILA | 22582 & 424420 £ 424420 NCP 13066 vecin:Tanjala Viorel ] 19.62 FI] = =: Isi pr: [E [et] E ă 3 (3! £ $ i] 114 38 229 > $ E: a = Eu a. % si _ [si i0j ke — = Z [=] E: 357 5 N 0.34 5.34 $ J 1333 "2.036 Vecin :Balasa Vasile NCP 19148 Propunere Concesiune 5=63.00mp & N [zi A. Date referitoare la terezi Nr. parcela | Cod grupa destinatie! Categorie de folosinta Suprafata Valoare de impozitare Mentiuni 1 TDI cc 163.00 TOTAL 163.00 B. Date referitoare la constmctii Cod Const. — |Cod grupa destinatie Denumire Suprafata construitu la sol | Valoare de impozitare Mentiuni Ci cL Locuinta 86.00 ea tou pene baia EPIC CBE _ c2 CA Anexa 10.00 ( G CA Garaj 13-00 TOTAL 109.00 INVENTAR DE COORDONATE Sistem de proiectie Pet. E (m) N (m) 1 424414.67 731210.23 2 424415.06 731220-84 3 4241-88 73122847 4 42441070 73122839 | HI 324406.4i 731228.75 i 6_| 424406.09 731228.86 | 7! 424406.10 73122779 i s_i 424406.01 731215.46 N 9 2424405.57 i 73121012 | 10 | 42440888 | 731210.18 | Ii | 424410.93 | 731210.24 | Suprafata totala masurata = 163 0Ump | Semnatura si stampila Suprafata din act = 99.60mp e Judeţul : BRĂILA, PLAN DE DELIMITARE A BUNULUI IMOBIL Scara. 1 : 200. Teritoriul adm. : Brăila, Localitatea: Brăila, Adresa : Str. Fundătura Eroilor 2, Nr. 4. 135 | pie snob” eo Supraf. teren = 347 m.p. Supraf. constr. C. 1. = 119 mp. Supraf. constr. C. 2. = 19 mp. Supraf. constr. C. 3.= 4mp. Supraf. constr. C. 4.= 7mp. Supraf. totală constr. = 149 m.p. Întocmit: Pe ere Pa 13-Monica=17/02/2010- Plan de amplasament si delimitare a imobilului Scara 1:1000 Nr.cadostroi Suprafata _masurata(mp) Adresa imobilului 2132 Jud.BRAILA, mun Braila, Str.Constaniin Dobrogeanu Gherea, Nr.2bis, [ rtea Funciara nr. ] | uar ] BRAILA N=424695.01 N=424695.C Ta) [0 Lipă = N a DI R ( ta II i'2) = N a 5 RR () i AP 424575.01 N=424575.01 ÎN A. DATE REFERITOARE LA TEREN | Numar Categoria Supraf.din Valoare de Mentiuni |__parcela de folosinta masuratori(mp) impozitare(lei) CC 2132 1-2 gard, 2-5 gard si constructie, 5-1 gard TOTAL 2132 ui — _ B. DATE REFERITOARE LA CONSTRUCTII | Coa Supratata construita Valoare de Mentiuni | constructie ia _sol(mp) impozitare(lei) |___Ct 473 Cresa _distrofici S+P+1) 1__TOTAL 479 = = ÎNVENTAR DE COORDONATE „Sistem _de proiectie: STEREO 1970 Pol E(m) N(m) _132209.55 424665.28 _732212.66 424667.58 73221 4.88 424668.28 732217.44 424666.61 Execulani, 732241.12 42464945 SC INFOTOP SRL Braila 732237.62 424642.31 732243.50 424638.35 Data:17/02,/2010 732225.59 42462111 E i aia di ea e confirma suprafata din masuratori si 73221 4.75 424601.75 introducerea imobilului in baza de date | 73280.61 424641.36 ; Suprafata totala masurata=2132mp i LI Suprafata din acte= 1665mp PLAN DE INCADRARE IN ZONA Scara 1:1000 ADRESA: Strada Dobrogeanu Gherea, numarul 2bis RELEVEV APARTAMENT SCARA 1:109 “7. C adastral al terenului Suprafaţa teren Adresa imobilului Str. Walter Maracineanu nr.!, Bl. B1,sc3,ap.53 Funciară colectivă nr. UAT Brăila niiate individuală (U) CE individuală CU 1,53 [sad z e Nr încăpere Denumire încăpere |Supraiaţă utilă (mp) a 1 Cameră de zi 17.05 2 Dormitor 10.73 3 Baie 4.19 4 Debara 2.09 5 Hol 7.06 6 Bucatarie 7.04 7 Camara ____0.88 Suprafaţă Utilă = 49.04 mp :j Balcon | 5.40 Suprafaţă ȚEStălă 554.44 mp câ AP Z2 Data Mai 2010 Data Releveu apartament Scara 1:100 SS Nr.cadastral|Suprafata_masurata(mp) Adresa_imobilului 1636 Mun. Braila, Sir. Octav Doicescu, nr. 5, bl. B7, sc, 5, et. 4, ap. 77 Cartea Funciara colectiva nr. UAT | BRAILA Cod _unitate individuala (U) CF_individuala | [ 1.23 5.30 + 3 cu NS 0) ci mg Lut] 2.56 z31 io LE. Lie] „e Nr. Denumire Suprafata încapere incapere utila (mp) Ț Sufragerie 17.07 2 Baie 4.22 3 Dormitor 10.02 4 Dormitor 8.08 5 Hei 9.01 6 Bucatarie 7.76 Suprafata utila: 56.14mp 7 Balcon 3.96 :] Baicon 3.47 Suprafata _totala: _63.57mp Drept de folosinta in suprafata indiviza de —mp din terenul pe care este construit blocul Executant, Data SC _INFOTOP SRL Braila 16/08/2010 Receptionat, Data T iSSă îi i Bi. B10, sc.1, et4, ap.18 Cartea Funciară colectivă nr. UAT Brăila Cod unitate individuală (U) CF individuală 361 118 +9 iii o ş A VL E LC ) 2.80 0.75 G__ 2:26 Nr. încăpere Denumire încăpere |Suprafaţă utilă (mp) 1 Cameră de zi 18.04 2 Dormitor ____. 11.77 3 Hol ii -6.52 4 Bucătărie 6.89 5 Baie 4.29 6 Debara 1.65 Suprafaţa Utilă = 49.16 m 7 Balcon 4.19 8 Boxa 2.99 Suprafaţa Totală = 56.34 mp ZIy Suprafața ÎNdIViZĂ „mmororee TIP (Cazarea 9/0) | Executant, Data , pr S.C. MASTERS SRL. BRĂILA August 2010 [A | Recepţionat, Data RELEVEU APARTAMENT SCARA 7: 100 Nr. Codastra! al terenului Suprofata masurata Adresa imobilului 539 Cartier Viziru ii, Aieea Cocorilor nr.10-12 BI.E4, sc.3, et.8, 0p.186 Cartea Funciara colectiva nr UAT Mun. Braila Cod unitate individuala (U) | 186 CF individuolo . Suprafata utila (mp) Nr. incapere| Denumire incapere 1 Camera de zi 14.20 2 Dormitor 9.29 3 Bucatarie 4.35 4 Baie 2.78 5 Hol 1.62 6 Hol 2.33 Suprafata utilo =34.57mp 7 IBalcon ] 1.28 Suprafata Totaio= _35.85mp Suprafata indiviza teren = Executant, Date Receptionot Data Ss A îi PLAN DE DELIMITARE A BUNULUI IMOBIL SCARA 1:200 Judetul: Braila oz Teritoriul administrativ: Braila d 2 | Cod SIRUTA: 42682-2 i i Adresa imobilului: Strada Plevnei nr. 182. :: -. II . Nr. cadastral: zu ș Stotal masurat=405.50my i S construita C1=69.00rmap S construita C2=13.40mp S construita C3=| 1.75mp S construita C4=75.00mp S construita C5=2.40mp S construita C6=] 7.65mp S construita C7=63.70mp PUNCTE PE CONTUR Nume COORDONATE STEREO'70 Puner X(m) Ym) L) 423982.65 732844,59 2 423977.67 73254 1.26 3 423976.6-4 732640,62 4 423974.24 732839.22 5 43961.56 ?32853.88 6 423959.10 1732857.15 7 423952.10 732R65.33 8 423948.6$ 732869.31 9 423957,56 To az Pai i Plan de amplasament si delimitare a imobilului Scara 1:500 Nr.cadastral|Suprafata masurata(mp) Adresa _ imobilului bea: 276 Mun_Braila, Str.ion Creanga, Nr.27 [Cartea Funciara nr. | ȚUAT | BRAILA | N=425165.12 N=425165.12 [:1) n pc ei Z ă Ş [a] d 5 ză str. ion Creanga 4 7 8.37 . 5 asa $ - Valerie | e s = EA m i LI = [= Ș [ez] ba Lin Ul) — tal +=425105.12 _ - N=425105.12 A. DATE REFERITOARE LA TEREN Categoria Supraf.din Vaioare de Mentiuni de folosinta |masuratori(mp)| impozitare(iei) CC 276 TOTAL 276 — - B. DATE REFERITOARE LA CONSTRUCTII Suprafata construita Valoare de Mentiuni la sol(mp) impoziiare(lei) 85 locuinta 2 wc i 17 anexa ” 104 = 7 INVENTAR DE COORDONATE Sistem de proiectie: STEREO _ 1970 Data:12/04/2910 ES E(m) N(m) - 730799.28 425151.13 hi 730798.42 4251 44.30 Ei 730796.44 4251 25.90 = 730796.17 425118.42 E 730787.59 4251 18.44 EI 720788.74 425131.95 7 739790.94 425151.82 [E totala masurata=276mp Se confirma suprafata -din. masuratori si Introducerea imobilului in baza :de date Sa 3 so au pglejsade 2 sava2dsoj AIHDUIS acenrr da] ] 27 Anuvua po A aţiapâar) “aaMepa) ap aratanne m2V0 | CA 2002 aiN "Tă'S A3BAHNS Wou '9's *Nuooţu 9/'8,, 00'294 00L DVLOL SO U!p z/4 S20060600.892 elz VLA1ODIN aINZOIA £D 29 dioo| oL'6p 0€'ss Se E] S60060L0%0L9. BAOUBI "1 ele g 131S09_3IN3QIA| z 93 'z0d i 2 iu 00'69 0/'80. S9 [N 0S6/Z6 1u 38199q . IN]NEUOISUag “ns ee Ell28 __dsa| |. [e] 6 8 d 9 E Ă Ld i E 2 L dul % "God WzsiDaJui/iE1aqjja "NsiBa.uj sp Ziun poa J2a|udoid Vo junpuaW 81yon.3suoo ua8 edni6 BEp |s uu 1 J2audoid Jeaudoud 8ilunuaQ/auunN N 879 UJp EJejeIdNŞ POD __javesaţudoud ap ininţoe jndi i Ollsuunu po IVL3lădOdd vi AIVOLIU343I dLva 9 0v'9it TVLOL | X2NvO Q2'| IM ie) X3INYO 0£'0L SizeBeuI Po X2NV9 CEI S|ZeB6uI £9 jole je) Oe e Ețujnooj [ie] 9019 | OL'8s Eju!noo| LD eeunsap BHon.Su09 unguaW edn.6 slae uooleg | -ysuoo eJțuunusq /Silpel9 po9 (duujețeinseuu PJeJzIdnS d109'1N ILLONILSNOI vi 2IVOLI4343ăI 3iva 8 90:23, TVLOL A 00'491 IQL 29 [ă mejllzooj Ț” oţeţijeo (du) aneuţsap | "ejuisoloj | jeorsd = lunpuaW |Npeo sp Hoeinseu edn.6 sp „IN U! euoz esa Uip ejejesdng poo euoBaţe Jej9unj aia "iN î Poe ininunq |e jaysepeo "N aa lenSepeo J079as "iN VOL eunejouauuou/uejd aunyoag N33L VI 2UvOLII343I alva Y ZIZ "UN VAOHVU '41s 1BOWI IN1NNNA VSsIz Z “ueiAena/ueje4u! pog 2892 vLnuls po VIIyă8 :Aensiulupe INHoaL Viivă8 iImapnp PLAN DE AMPLASAMENT ŞI DELIMITARE A IN OBILULUI 2265 /2q €2. 2808. Nr. cad. 10081 SCARA 1:200 Nr. Cadastral al terenului | Suprafaţa măsurată Adresa imobilului EST str. Petru Maior, nr.37 Li Cartea Funciară colectivă nr. UAT Brăila Cod unitate individuală (U) CE individuală | LL E Î L423580,733020) [d Nr. cad. 12219 ja 15 15 15.67 8.72 & O = 13 c2 & CI p= =: _ 1168 [e LE i p i a 15 Z . A. Date referitoare la terea pat A col grupă Categorie de folosința | SiPrafăţa (ap asurton Valoare de inpoziae Menţiuni împrejmuiri gard 1 TDI Cc 361 + construcții Total 361 B. Date referitoare la coustrucții Cod PERI Suprafaţa construită la sol | Valoare de impozitare PR constr, Cod grupă destinaţie (mp) (lei) Menţiuni _ locuinţă - (2 cam. bucătărie, hol, baie, beci) - din cărâmidă, ci CL 36 acoperită cu tablă - beci S = 64.20 mp locuinţă - (6 cam., 3 bucătării, 2 hoturi, beci) - din cărămidă, c2 CL , „53. A acoperită cu tablă - beci S = A 12.00 mp _ we - din cărămidă, acoperit cu c3 CA 3 tablă magazie - din lemn, acoperită cu CA 6 carton CA 2 thepeng intrare beci Total 250 INVENTAR DE COORDONATE Executant, Sistem de proiecție: Stereo 70 Nr. Certificat de Antorizare ] 733028.39 423569.43 P.F.A. Ing. Perlea Ştefan 2 733031.71 423561.61 Seria B, ns. 2670 3 733032.97 423 558.88 4 733033.87 423 556.69 bi 733023.98 423 556.20 - 6 733016.30 42355591 DMA S> 7 733013.44 423 555.80 ES CEFerai AN 8 733012.62 423555.78 Q- Pr Car fa 9 733012.56 423556.00 A suit Oral na, d] a 10 733010.59 423556.08 va aArtazg = n 733003.41 423556.13 Z apă i 2 12 733003.71 423556.22 Z ERz 4 5: 13 733003.92 423 565.57 o i, 14 733004.00 423569.30 Cd AIA 7 15 733013.55 423569.35 Data: Februarie 2008 dai. GC |. 16 733019.67 423 569.38 A Se confirmă suprafața din măsurători şi introducerea pi imobilului în baza fe d: r Suprafaţa totală măsurată = 361 mp 4 Suprafaţa din acte = 2/2 PLAN Di: AMILASAMENI ȘI DELAMIL ARE A CURPULUI DE PRU Ki nie [i li SCARA 1 : 200 imobil proprietate particulară 27.30 13 14 8.30 , da , Li 5 sa tu i i b.40 15 Le e pie imobil DSP Lă % - =] + a 3 120) e & 17.90 20 1.90 19 : 3 a Fă ci 3 ui. a] s IA [7] -- 3 2.65 84 £ i e a 9.30 ao ENI 11.50 Bloc RENEL Sistem de proiecție Stereo 1970 Suprafța tereaului S>= 1228.90 mp Suprafhţa C1 9= 417.35 mp OFICIUL JUDEȚEAN DE CADASTRU, GEODEZIE ȘI CARTOGRAFIE BRĂILA Data: (> “o 'nnduBqoso IP-E Judetul TOI ADE A BUNULUI IMOBIL : BRAILA, Teritoriul adrn. : Braila, Cod SIRUTA : 42682, Localitatea : Braila, Cod intrav./extrav. Adreso : : 2, Scara. 1 : 200. Str. Timis nr. 159(strodela) lot 2 teren CLM 8,74 Supraf. teren = 300 mp aL? 04'02 12,41 stradela IORDACHE CRISTIAN 6. DE PLAN DE AMPLASAMENT SI DELIMITARE AL | BUNULUI IMOBIL i i “Scara 1:200 | i Nr. cadastral: Suprafata masurata Adresa mobilului | O.C.P.I. BRAILA |__210 Str. Azurului nr. 3, LOt2 i ! Nr. |R.G.Lroeneraanneeeeee | Cartea Funciara nr. ȚUAT_| Braila, paza i Ta * Cât A. Date referitoare la teren T. ategoriă Val - _patela lee folosinta Suprafata a e Mentiuni a “CC --210 “1mprejmuire:gard TOTAL: -210 5. Date referitoare ja constructii Cod Constructii Suprafata construita la sol(mp) Valoare de impozitare “Mentiuni Ti i Tocuinta-poltari fabla-A camere, 2 holuri, | buc E ANERA a II Z Lo “TOTAL 107 INVENTAR DE COORDONATE sistem de proiectie:STEREO 1970 PUI . Y TIZEUŞ.AI ZII0[SA PEPI ALI PI pIVR ls 730550 pă PiXITĂ ZISE (E pă PILA 730 950.19 01205 FEPITI:R:Ii PV . 73200 P) _ 3 i 30004.40 și Se confirma suprafata din masuratorisi “(Supralata din acte: 210 mp - Suprafata masurata 210 mp Introducerea imobilului în baza de date

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: srvhotarari.primariabr.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă