ROMÂNIA
JUDEŢUL BRĂILA
MUNICIPIUL BRĂILA _
CONSILIUL LOCAL MUNICIPAL BRĂILA
HA OTARAREA NR.2A43
din 28.04.2024
Privind: Modificarea anexei la H.C.L.M. Brăila nr. 756/27.12.2023 referitoare la
„Stabilirea salariilor de bază pentru personalul plătit din fonduri publice
din cadrul Complexului Rezidenţial „Sfânta Maria” Brăila,
Complexului Rezidenţial „Sfinţii Apostoli Petru și Pavel” Brăila şi
a Căminului pentru persoane vârstnice „Lacu - Sărat” Brăila,
începând cu 01.01.2024.
CONSILIUL LOCAL MUNICIPAL BERAILA
La iniţiativa Primarului Municipiului Brăila;
Având în vedere referatul de aprobare al iniţiatorului, raportul comun de
specialitate al Direcţiei Finanţelor Publice Locale, Direcţiei Juridic Contencios
Administrație Publică Locală și Biroului Resurse Umane, rapoartele
Complexului Rezidenţial „Sfânta Maria” Brăila, Complexului Rezidenţial „Sfinţii
Apostoli Petru și Pavel” Brăila și a Căminului pentru persoane vârstnice
„Lacu - Sărat” Brăila, precum şi avizele comisiilor de specialitate nr. 1, 2, 3, 4 și
5 din cadrul C.L.M. Brăila;
Ţinând cont de prevederile art. 10 și art. 11 din Legea nr. 153/2017,
Legea - “cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu
modificările şi completările ulterioare, O.U.G. nr. 19/07.03.2024 privind unele
măsuri referitoare la salarizarea personalului din sănătate, asistență socială și
alte sectoare de activitate bugetară, precum și H.C.LM. Brăila
nr. 59/31.01.2018, H.C.L.M. Brăila nr. 11/31.01.2019, H.C.L.M. Brăila
nr. 192/27.04.2023;
În baza art. 129 alin. (1) și (14) din O.U.G. nr. 57/2019, privind Codul
administrativ, cu modificările şi completările ulterioare;
În temeiul art.139 alin. (1), coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a) din O.U.G.
nr. 57/2019, privind Codul administrativ, cu modificările şi completările
ulterioare;
D HOTARASTE:
Art.]l Se aprobă modificarea anexei la HCLM. Brăila
nr. 756/27.12.2023, prin majorarea cu 20% a salariilor de bază, față de nivelul
salariului de bază aferent lunii decembrie a anului 2023 și acordarea în 2 tranșe
egale, începând cu luna aprilie, respectiv iunie a anului 2024, pentru funcţiile
contractuale din cadrul familiei ocupaţionale „Administraţie” utilizate în cadrul
Complexului Rezidenţial „Sfânta Maria” Brăila, Complexului Rezidenţial „Sfinţii
Apostoli Petru și Pavel” Brăila și a Căminului pentru persoane vârstnice „Lacu -
Sărat” Brăila, potrivit anexei, parte integrantă din prezenta hotărâre.
1
Art:i] Anexa la H.C.L.M. Brăila nr. 756/27.12.2023, se înlocuiește cu
anexa la prezenta hotărâre.
Art.Iil Prezenta hotărâre va fi dusă la îndeplinire de Primarul Municipiului
Brăila, prin Complexul Rezidenţial „Sfânta Maria” Brăila, Complexul Rezidenţial
„Sfinţii Apostoli Petru și Pavel” Brăila, precum și Căminul pentru persoane
vârstnice „Lacu - Sărat” Brăila, iar Secretarul General al Municipiului Brăila o va
comunica celor interesaţi.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,
MIHAI — VI
est
FE RASCALE
m 5 CONTRASEMNEAZĂ
i e usi SECRETAR GENERAL,
ION DRAGAN
F-PO-09-02.01.05/rev.0
ANEXA
România LA HO AMR 2hd |23.0% 2024,
Județul Brăila
Municipiul Brăila
ANEXĂ
Salariile de bază pentru funcţiile contractuale din cadrul familiei ocupaţionale
„Administraţie” utilizate în cadrul Complexului Rezidenţial „Sfânta Maria” Brăila,
Căminului pentru persoane vârstnice „Lacu-Sărat” Brăila şi Complexului Rezidenţial
“Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” Brăila
FUNCŢII DE EXECUȚIE
Salariul de | Salariul de Salariul de
bază, din bază, din care | bază, din
care se rețin | se rețin care se rețin
contribuţiile | contribuţiile contribuţiile
sociale sociale sociale
A Coeficient | obligatorii obligatorii şi | obligatorii şi
Funcţia Sri [ip de şi impozitul, impozitul. ) ireal. i
it iu tudiilor ierarhizare | conform conform conform
legislaţiei în | legislaţiei în legislaţiei în
vigoare (ei) | vigoare (lei) vigoare (lei)
Decembrie | Aprilie 2024 | Iunie 2024
2023
Gradaţia 0 Gradaţia 0 Gradaţia 0
IA S 2,00 4600 5060 5520
Auditor Ij S 1,83 4209 4630 5051
II S 1,67 3841 4225 4609
Consilier, IA S 1,96 4508 4959 5410
, expert, I S 1473 3979 4377 4715
inspector de II S 1,62 3726 4099 4471
specialitate,
revizor contabil,
arhitect, referent | debutant S 1,50 3450 3795 4140
de specialitate,
inspector casier i FR
IA S 1,73 3979 4
Gonşiler:juitiie li S 1,62 3726 4099 4471
II S 1,59 3657 4023 4388
debutant S 1,50 3450 3795 4140
Referent, IA M 1,50 3450 3795 4140
inspector, l M 1,46 3358 3694 4030
arhivar, referent II M 1,30 3300 3630 3960
casier debutant |__M 1,17 3300 3630 3960
PPE Sa If M 1,53 3519 3871 4223
II M 1,30 3300 3630 3960
Casier, i M/G 1,43 3300 3630 3960
magaziner debutant | M/G 1,35 3300 3630 3960
Şofer I M/G 1,46 3358 3694 4030
II M/G 1,43 3300 3630 3960
Muncitor I M/G 1,46 3358 3694 4030
calificat II M/G 1,43 3300 3630 3960
Piața Independenței nr. 1 Tel: 0239 694 947 Fax: 0239 692 394 e-mail: pmbQpmbr.ro
România
Judeţul Brăila
_Municipiul Brăila
III M/G 1,30 3300 3630 3960
IV M/G 1,05 3300 3630 3960
, li M/G 1,00 3300 3630 3960
Muncitor II fără
necalificat , M/G 1,00 3300 3630 3960
sporuri
Salariul minim brut garantat în plată este stabilit conform HG nr. 900 din 28 septembrie
2023,
Salariile de bază prevăzute sunt pentru gradaţia 0. Salariul de bază pentru gradaţiile 1-5 se
determină prin majorarea salariilor de bază pentru gradaţia 0, potrivit prevederilor art. 10 din
Legea nr.153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.
Art. 14 alin. (1) din Legea-cadru nr.
153/2017 privind salarizarea personalului plătit din
fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, modificat prin OUG nr. 115/2023 -
"personalul care deţine titlul ştiinţific de doctor beneficiază de o indemnizaţie pentru titlul
ştiinţific de doctor în cuantum de 50% din nivelul salariului de bază minim brut pe țară garantat
în plată, care se acordă lunar numai o dacă îşi desfășoară activitatea în domeniul pentru care
deține titlul şi dacă are prevăzute în fişa postului un set de atribulii obiective şi cuantificabile
care să permită verificarea lunară a modului în care activitatea acestuia este valorificată în
mod suplimentar ".
Art. 15 din Legea nr. 153/2017 - "personalul care exercită activitatea de control
financiar preventiv, pe perioada de exercitare a acesteia, beneficiază de o majorare a salariului
de bază cu 10% ”, ţinând cont de prevederile art II din OUG 115/2023.
Art. 18 alin.(1) din Legea-cadru nr.
153/2017, modificat de art. XXVI din Legea nr.
296/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare pentru asigurarea sustenabilităţii financiare a
României pe termen lung "Începând cu 1 octombrie 2023, ordonatorii de credite acordă
obligatoriu, lunar, pentru personalul încadrat ale cărui salarii lunare nete sunt de până la 8.000
lei inclusiv, indemnizaţii de hrană la nivelul anual a două salarii minime pe economie în
vigoare la data de 1 ianuarie 2019, actualizat anual cu indicele prețului de consum comunicat
anual de Institutul Naţional de Statistică, începând cu 2025.”
Art. 22 din Legea-cadru nr.
153/2017 “Pentru activitatea desfăşurată de nevăzătorii cu
handicap grav şi accentuat, în cadrul programului normal de lucru, se acordă un spor de 15%
din salariul de bază/solda de funcţie/salariul de funcţie/indemnizaţia de încadrare ”, ţinând cont
de prevederile art II din OUG 115/2023
Art. ] alin (2) a OUG nr. 8/2009 privind acordarea voucherelor de vacanţă „Instituţiile
publice, astfel cum sunt definite la art. 2 alin. (1) pct. 30 din Legea nr. 500/2002 privind
finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, şi la art. 2 alin. (1) pet. 39 din
Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare,
indiferent de sistemul de finanţare şi de subordonare, inclusiv activităţile finanţate integral din
venituri proprii, înființate pe lângă instituţiile publice, acordă anual vouchere de vacanță în
cuantum de 1.600 lei, în perioada 1 ianuarie 2024 - 31 decembrie 2026, personalului ale cărui
salarii de bază nete din luna anterioară acordării acestora sunt de până la 8.000 lei. ”
Conform H.C.L.M. nr.
157/2024, personalul beneficiază de spor de până la 15% din
Stei in az
Piaţa Independenţei nr. 1 Tel: 0239694 947 Fax: 0239692394 e-mail: pmbQpmbr.ro
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.