23 aprilie 2024 · Inițiator: Primarul Municipiului Brăila, (nume: nu apare în text)
HCL 206/2024 Brăila adoptată
Acordul de principiu în vederea acordării scutirilor prevăzute la art. 20 din Legea nr. 186/2013, pentru obținerea titlului de parc industrial de către societatea GLORIOUS LIGHTING S.R.L
Pe scurt
Consiliul Local Brăila aprobă, în principiu, acordarea unui ajutor de minimis sub forma facilităţilor fiscale pentru societatea Glorious Lighting S.R.L. în scopul obținerii titlului de parc industrial. Pentru locuitori înseamnă că administrația poate reduce sau facilita plata unor taxe în condiții legale, ceea ce poate afecta bugetul local și investițiile în zonă; decizia este pregătitoare, necesitând pași pentru implementare de către Primar și Direcția Finanțelor Publice Locale, iar comunicarea se va face către companie și public.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobă
Se dă acordul de principiu al Municipiului Brăila, prin Consiliul Local Municipal Brăila, cu privire la acordarea unui ajutor de minimis sub forma facilităţilor fiscale prevăzute la art. 20 din Legea nr. 186/2013, lit. a) —d), pentru administratorul și rezidentul parcului industrial, prezentul acord fiind necesar în vederea obținerii titlului de parc industrial pentru societatea Glorious Lighting S.R.L. ”
Citat din articolul 1 al hotărârii.
Denumire
Hotărârea nr. 206 din 2024 a Consiliului Local Brăila
Titlu oficial
Acordul de principiu în vederea acordării scutirilor prevăzute la art. 20 din Legea nr. 186/2013, pentru obținerea titlului de parc industrial de către societatea GLORIOUS LIGHTING S.R.L.
Emitent
Consiliul Local Brăila
Număr
206 / 2024
Data
23 aprilie 2024
Inițiator
Primarul Municipiului Brăila, (nume: nu apare în text)
A ROMÂNIA
JUDEŢUL BRĂILA
MUNICIPIUL BRĂILA
CONSILIUL LOCAL MUNICIPAL BRĂILA
HA OTLTARNAREA NR.2O06
din 28.04.2024
Privind: Acordul de principiu în vederea acordării scutirilor prevăzute la art. 20
din Legea nr. 186/2013, pentru obţinerea titlului de parc industrial de
către societatea GLORIOUS LIGHTING S.R.L.
CONSILIUL LOCAL MUNICIPAL ERAILA
La iniţiativa Primarului Municipiului Brăila și a viceprimarilor Municipiului
Brăila, Doiniţa Ciocan și Jantea — Crican Alexandru;
Având în vedere referatul de aprobare al iniţiatorului, precum și adresa
societăţii Glorious Lighting S.R.L., înregistrată la Primăria Municipiului Brăila
sub nr. 161566/17.04.2024;
Văzând raportul comun de specialitate al Direcţiei Finanţelor Publice
Locale, Direcţiei Juridic Contencios Administrație Publică Locală, precum şi
avizele comisiilor de specialitate nr.1 și 5 din cadrul C.L.M. Brăila;
În conformitate cu prevederile Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal cu
modificările și completările ulterioare, Ordinul nr. 2258/27.02.2018 pentru
modificarea şi completarea anexelor la Ordinul viceprim-ministrului, ministrul
dezvoltării regionale şi administraţiei publice, nr. 2.980/2013 privind aprobarea
condiţiilor de acordare a măsurilor de sprijin pentru investiţiile realizate în
parcurile industriale, Legii nr. 186/2013 privind constituirea şi funcţionarea
parcurilor industriale;
În baza art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. b) și alin. (4) lit. f) din O.U.G. nr.
97/2019, privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
In temeiul art. 139 alin. (1) și alin. (3) lit. g), coroborat cu art. 196 alin. (1)
lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și
completările ulterioare;
HOTARASTE:
Art.1 Se dă acordul de principiu al Municipiului Brăila, prin Consiliul Local
Municipal Brăila, cu privire la acordarea unui ajutor de minimis sub forma
facilităţilor fiscale prevăzute la art. 20 din Legea nr. 186/2013, lit. a) —d), pentru
administratorul și rezidentul parcului industrial, prezentul acord fiind necesar în
vederea obținerii titlului de parc industrial pentru societatea Glorious Lighting
S.R.L. ”
Art.2 Prezenta hotărâre va fi dusă la îndeplinire de Primarul Municipiului
Brăila, prin . Direcţia Finanţelor Publice Locale, iar Secretarul General al
Municipiului Brăila o va comunica societăţii Glorious Lighting S.R.L și o va
aduce la cunoștință publică.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,
CONTRASEMNEAZĂ
SECRETAR GENERAL,
ION DRĂGAN
F-PO-09-02.01.05/rev.0
2
PA
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Vrei să urmărești un cuvânt în toată țara sau într-un județ întreg?
Alertele naționale →
Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.