25 mai 2016 · Inițiator: Primarului Municipiului Brăila

HCL 174/2016 Brăila adoptată

Aprobarea modelului de Acord Partenerial, a componenței parteneriatului și împuternicirea Primarului Municipiului Brăila pentru semnarea Acordului Partenerial, în vederea accesării de fonduri europene în cadrul POCU 2014 – 2020, Axa Prioritară 5 – Dezvoltare locală plasată sub responsabilitatea comunității.

Denumire
Hotărârea nr. 174 din 2016 a Consiliului Local Brăila
Emitent
Consiliul Local Brăila
Număr
174 / 2016
Data
25 mai 2016
Inițiator
Primarului Municipiului Brăila
Localitate
Brăila, județul Brăila
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă modelul Acordului Partenerial pentru accesarea fondurilor europene prin POCU 2014–2020, Axa 5, și se autorizează Primarul Brăilei să semneze acest Acord în numele orașului. Se aprobă și componența structurii partenere, adică cine face parte din grupul de lucru (primar, reprezentanți ai comunităților defavorizate, instituții și organizații locale) pentru implementarea proiectelor. Practic, cetățenii pot beneficia indirect de fonduri pentru dezvoltare locală, în funcție de proiectele ce vor fi adoptate și finanțate prin Acord, cu termenele și condițiile din programul POCU.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă Acordul Partenerial, în vederea accesării de fonduri europene în cadrul POCU 2014 — 2020, Axa Prioritară 5 — Dezvoltare locală plasată sub responsabilitatea comunităţii, conform modelului prevăzut în anexă, parte integrantă din prezenta hotărâre. |

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEŢUL BRĂILA MUNICIPIUL BRĂILA CONSILIUL LOCAL MUNICIPAL BRĂILA A OTLTARARIEA NR. 174 dim 25.05.2016 Privind: Aprobarea modelului de Acord Partenerial, a componenței parteneriatului și împuternicirea Primarului Municipiului Brăila pentru semnarea Acordului Partenerial, în vederea accesării de fonduri europene în cadrul POCU 2014 — 2020, Axa Prioritară 5 — Dezvoltare locală plasată sub responsabilitatea comunității. CONSILIUL LOCAL MUNICIPAL ERAIILA La iniţiativa Primarului Municipiului Brăila; Având în vedere referatul de aprobare al iniţiatorului, raportul de specialitate al Direcţiei Strategii, Programe şi Proiecte de Dezvoltare, Relaţii Internaţionale, precum şi rapoartele comisiilor de specialitate nr. 1, 2 şi 4 din cadrul C.L.M. Brăila; În conformitate cu prevederile art. 35 din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare; În baza art. 36 alin. (1), alin. (2) lit. e) şi alin.(7) lit. a) din Legea nr. 215/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; În temeiul art. 45 alin. (1) şi alin. (2) lit. f), coroborat cu art. 115 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; NOTTARA STIE: Art.1 Se aprobă Acordul Partenerial, în vederea accesării de fonduri europene în cadrul POCU 2014 — 2020, Axa Prioritară 5 — Dezvoltare locală plasată sub responsabilitatea comunităţii, conform modelului prevăzut în anexă, parte integrantă din prezenta hotărâre. | Art.2 Se aprobă componenţa structurii parteneriale în următoarea formă: a).Primarul Municipiului Brăila, reprezentant al Municipiului Brăila, lider de parteneriat; | b).Dna.Bolovan Cici, Preşedinte al Centrului Cultural „Anton Pann”; c).Dl.Ţiparu Marcel, Preşedinte al Asociaţiei Social Filantropice „Sfânta Vineri”; d).Dl. Alcaraz Hernandez Jose Antonio, Administrator al S.C. Ru Europe S.RL.; e).Dna.Anton Gina, inspector şcolar minorităţi, reprezentant al comunităţii defavorizate; f).Dl.Anton Nicu, mediator şcolar, Şcoala „Anton Pann”, reprezentant al comunităţii defavorizate; 4 g).Dna.Başno Nicoleta, mediator sanitar comunitatea Lacu Dulce, reprezentant al comunităţii defavorizate; h).DI.Spirea Mihăiţă, membru în Consiliul Local al Tinerilor, reprezentant al comunităţii defavorizate; i).Dna.Voicilă Mioara, mediator şcolar Şcoala „Nedelcu Chercea”, reprezentant al comunităţii defavorizate Art.3 Se împuternicește Primarul Municipiului Brăila, să semneze Acordul Partenerial, în vederea accesării de fonduri europene în cadrul POCU 2014 — 2020, Axa Prioritară 5 — Dezvoltare locală plasată sub responsabilitatea comunității. Art.4 Prezenta hotărâre va fi dusă la îndeplinire de Primarul Municipiului Brăila, prin Direcţia Strategii, Programe, Proiecte de Dezvoltare, Relaţii Internaţionale și persoanele nominalizate la art.2, iar Secretarul Municipiului Brăila o va comunica celor interesați. PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ, CONTRASEMNEAZĂ | SECRETAR, DRĂGÂN ION A/EXq = Ă 25 mezina me N/ 25 06. 23/6 România Judeţul Brăila Municipiul Brăila PRIMAR Nr, nana enoenenaeeeeee cea ceia aa aaa ACORD DE PARTENERIAT Art. 1 Părțile |. Municipiul Brăila, cu sediul în Brăila, Piaţa Independenţei nr. 1, tel. 0239/694947, fax 0239/692394, cod fiscal 4205670, având calitatea de Lider de proiect (Partener 1), reprezentat legal prin domnul , în calitate de PRIMAR, 2. Centrul Cultural ”Anton Pann”, cu sediul în str. Prahovei nr. 82, Brăila, CIF 25323694, telefon: 0239/674793, având calitatea de Partener 2, reprezentat legal de doamna Cici Bolovan, în calitate de Președinte, 3. Asociaţia Social Filantropică "Sfânta Vineri”, cu sediul în str. Mihai Bravu nr. 10, judeţul Brăila, codul fiscal 18491431, telefon: 0751181945 având calitatea de Partener 3, reprezentată legal de domnul Marcel Țiparu, în calitate de Președinte, 4. Societatea Comercială RU EUROPE SRL, cu sediul în Brăila, str. Mircea Vodă nr. 34 BIS, cam 1, judeţul Brăila, telefon: 0239/610045, fax: 0339/814601, cod fiscal 2484389 având calitatea de Partener 4, reprezentată legal de domnul Jose Antonio ALCARAZ HERNANDEZ, în calitate de Administrator, 5. Prof. Gina Anton, domiciliată în cartierul Lacu Dulce, str. Prahovei nr. 82, telefon 0721462988, CNP [CNP], inspector școlar pentru minorități, 6. Nicu Anton, domiciliat în cartierul Lacu Dulce, str. Prahovei., nr. 82, telefon 0748921027, CNP [CNP], mediator școlar la Școala "Anton Pann”, situată în cartierul Lacu Dulce Ă 7. Nicoleta Bajno, domicialiată pe str. Octav Doicescu, nr. 15, Bl. D4 ap.51, telefon: 0729014738, CNP [CNP], mediator sanitar în comunitatea din Lacu Dulce. 8. Mihăiţă Spirea, domiciliat în cartierul Chercea, str. Debrețin, nr. 4, telefon: 0756322755, CNP [CNP], membru al Consiliului Local al Tinerilor, 9. Voicilă Mioara, domiciliată în cartierul Chercea, str. Vasile Băncilă, nr. 6. telefon0769281700, CNP 2760809001 5, mediator școlar la Școala "Nedelcu Chercea” au convenit următoarele: Art. 2 Acordul de parteneriat 2.1. Prin semnarea prezentului acord de parteneriat, părţile îşi exprimă acordul de asociere în vederea implementării proiectului „În fiinţare și funcționare Grup de Acţiune Locală Brăila”. Este în înţelegerea părţilor că prezentul acord reprezintă o convenţie privind cooperarea părţilor în atingerea scopului comun, nu reprezintă prestări de servicii între parteneri şi nu dă naștere unei noi persoane juridice constituite de/între parteneri. 2.2. Obiectul acestui parteneriat îl reprezintă stabilirea responsabilităţilor fiecărui partener în vederea implementării proiectului: ”Înfiinţare și funcţionare Grup de Acţiune Locală Brăila”, care va fi depus în cadrul cererii de propuneri de proiecte nr. .... (denumit în continuare „Proiectul”). 2.3. Prevederile cererii de finanţare sunt direct aplicabile prezentului Acord de Parteneriat. În cazul unor discrepanțe între prevederile prezentului Acord de Parteneriat şi cele ale cererii de finanţare, acestea din urmă vor prevala. 2.4. Membrii Parteneriatului acordă prin prezenta un mandat cu reprezentare Liderului de parteneriat, potrivit art. 2013 şi următoarele din Codul Civil, pentru a încheia contractul de finanțare cu AMPOCU / OIPOCU delegat în numele Parteneriatului, precum și pentru a reprezenta membrii Parteneriatului faţă de AMPOCU / OIPOCU delegat pentru orice aspect legat de implementarea Proiectului şi derularea contractului de finanţare. Mandatul acordat Liderului de parteneriat potrivit prezentului contract nu exonerează membrii Parteneriatului de obligaţia de punere la dispoziţia AMPOCU/OIPOCU delegat, sau oricărui alt organism abilitat să verifice modul de utilizare a finanțării nerambursabile, la cerere şi în termen, documentele şi/sau informațiile solicitate și să asigure toate condiţiile pentru efectuarea verificărilor la faţa locului. Art. 3 Principiile de bună practică ale Parteneriatului 3.1. Toţi partenerii trebuie să contribuie la realizarea Proiectului în modalităţile precizate în cererea de finanţare şi prezentul acord de parteneriat. 3.2. Partenerii sunt obligaţi să respecte regulile privitoare la conflictul de interese și regimul incompatibilităţilor, iar, în cazul apariţiei unui asemenea conflict, să dispună luarea măsurilor ce conduc la evitarea, respectiv Stingerea lui, inclusiv, dar fără a se limita la, informarea în scris a Autorităţii de Management/OIPOCU responsabil în legătură cu orice situație care dă naștere sau este posibil să dea naștere unui astfel de conflict, în termen de 3 (trei) zile de la apariţia unei astfel de situaţii. În caz contrar, semnatarii prezentului acord înţeleg că contractul de finanţare poate fi reziliat prin decizia Autorităţii de Management/OIPOCU responsabil de plin drept, fără punere în întârziere, fără intervenţia unei instanţe judecătoreşti şi fără îndeplinirea altor formalităţi, cu excepţia transmiterii către Beneficiar (Liderul de parteneriat) a unei simple informări cu privire la rezilierea contractului de finanțare. Art. 4 Durata acordului 9.|. Acordul de parteneriat intră în vigoare la data semnării acestuia de către părți şi își încetează valabilitatea la data încetării Contractului de finanțare, menţionată la art. 2 din respectivul contract. Art. 5. Drepturi şi obligaţii ale partenerilor 5.1. Drepturi şi obligaţii ale Liderului de parteneriat: a) Liderul de Parteneriat va transmite electronic cererea de finanţare, conform formatului şi modalităţilor stabilite prin Ghidul Solicitantului, şi va semna contractul de finanțare în numele partenerilor. b) Liderul de Parteneriat are obligaţia de a depune la AMPOCU / OIPOCU delegat cererile de rambursare, în termen de 30 zile de la primirea acestora de la membrul/membrii Parteneriatului şi încărcarea în sistemul electronic a documentelor justificative. În cazul nerespectării prezentei obligații, Liderul de parteneriat datorează membrilor Parteneriatului care au depus cererile de rambursare daune interese pentru prejudiciul cauzat de nedepunerea la timp a cererii de rambursare către AMPOCU / OIPOCU delegat. c) Propunerile pentru modificări ale Proiectului (de exemplu: activităţi, parteneri, etc.), trebuie să fie convenite cu partenerii înaintea solicitării aprobării de către AMPOCU/OIPOCU delegat şi justificate de către iniţiatorul modificării. Înlocuirea partenerilor, fără consimţământul scris al acestora, este posibilă doar în cazul nerealizării culpabile de către aceștia, dovedite AMPOCU/OIPOCU delegat, a activităţilor asumate, în cazul nerespectării procedurilor stabilite pentru buna implementare a Proiectului sau în ipoteza deschiderii procedurii insolvenţei faţă de aceştia. 5.2. Drepturi şi obligaţii ale membrilor Parteneriatului: a) Să colaboreze şi să susţină derularea Proiectului în modalităţile precizate în cererea de finanţare şi prezentul acord de parteneriat. b) Să pună la dispoziţie sau să furnizeze expertiza sau resursele umane asumate, inclusiv cele necesare pentru asigurarea bunei desfăşurări a activităţilor pentru care este responsabil, conform cererii de finanţare. c) Să încarce în sistemul informatic documentele care atestă realizarea activităţilor asumate şi a cheltuielilor efectuate. d) Să respecte termenele de derulare a Proiectului şi decontarea cheltuielilor, conform prevederilor din cererea de finanţare şi din Contractul de finanţare. e) Să ducă la îndeplinire obiectivele cuprinse in Proiect, în condiţiile stabilite prin cererea de finanţare și Contractul de finanţare. £) Să menţină o evidenţă contabilă analitică, utilizând conturi analitice pentru reflectarea tuturor operaţiunilor referitoare la implementarea activităţilor ce îi revin, în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare d) Semnatarii prezentului acord de parteneriat înțeleg şi acceptă că nu se pot elimina parteneri din Proiect fără înlocuirea acestora cu alte entităţi cu personalitate juridică ce îndeplinesc condiţiile reglementate de Ghidul Solicitantului Condiţii Generale şi Specifice, proporțional cu partea rămasă de executat din contract, care preiau cel puţin obligaţiile restante asumate de partenerul pe care îl înlocuiesc. Se pot elimina parteneri din Proiect cu preluarea obligaţiilor asumate de aceştia de către partenerii existenţi, cu condiția îndeplinirii condiţiilor reglementate în prima teză a prezentului paragraf. e) Să ducă la îndeplinire obligaţiile cuprinse în cererea de finanţare şi asumate prin prezentul acord și prin contractul de finanţare. Art. 6. Responsabilităţile şi angajamentele membrilor Parteneriatului în implementarea Proiectului 6.1. Responsabilităţile partenerilor, resursele angajate și/sau necesare desfășurării Proiectului în scopul atingerii indicatorilor specifici cererii de propuneri de proiecte, prevăzuţi prin cererea de finanțare, sunt asumate de fiecare de membru al Parteneriatului prin completarea și generarea din sistemul electronic a cererii de finanţare. Art. 7 Notificări 7.1. Orice comunicare între membrii Parteneriatului în legătură cu prezentul acord se va face în scris, prin: scrisoare recomandată cu confirmare de primire, fax, e-mail. Art. 8 Legea aplicabilă şi modificări la acordul de parteneriat 8.1. Prezentului acord i se va aplica şi va fi interpretat în conformitate cu legea română. 8.2 Pe durata prezentului acord, părţile vor avea dreptul sa convină în scris asupra modificării anumitor clauze, prin act adiţional, oricând interesele lor cer acest lucru sau când aceste circumstanţe au loc şi nu au putut fi prevăzute în momentul în care s-a încheiat prezentul acord. Art. 9. Litigii 9.1. Orice dispută care poate lua naștere din sau în legătură cu prezentul acord va fi soluţionată pe calea negocierilor între Părţi, iar în situaţia în care acestea nu ajung la niciun acord privind soluţionarea disputei, aceasta va fi soluţionată de instanţele competente, în conformitate cu prevederile legislaţiei aplicabile. Art. 10 Prevederi finale 10.1 Părţile garantează că reprezentanţii numiţi ale căror semnături apar mai jos au fost investiţi, la data semnării prezentului acord de parteneriat, cu toate puterile legale de a semna si executa prezentul acord de parteneriat. 10.2 Semnatarii prezentului acord de parteneriat înţeleg şi acceptă faptul că nerespectarea culpabilă a prezentului acord de parteneriat, îndeosebi în relaţia cu AMPOCU/OIPOCU responsabil, poate avea drept consecință rezilierea contractului de finanţare şi, după caz, excluderea Liderului de parteneriat, a oricăruia dintre parteneri sau a tuturor membrilor Parteneriatului de la acordarea de finanţare nerambursabilă din FSE, pentru o perioadă de până la 2 ani, în condiţiile specificate în Ghidul Solicitantului — Condiţii Generale şi Condiţii Specifice. Art. 11 Alte clauze Părțile pot conveni introducerea alor clauze în prezentul acord, cu respectarea prevederilor asumate prin cererea de finanțare, condiţiilor generale și condițiilor specifice din Ghidul Solicitanrului, precum şi a reglementărilor prezentului acord. Prezentul acord a fost întocmit şi semnat la Brăila astăzi, 11.05.2016 în 10 exemplare originale, în limba română, câte unul pentru fiecare parte şi unul pentru AMPOCU/OIPOCU responsabil, toate având aceeași valoare legală. Semnături Partener ÎNumele şi funcţia | Semnătură Data şi locul persoanelor autorizate să semneze Municipiul Brăila Lider de parteneriat Primar Brăila Centrul Cultural | Cici BOLOVAN, "Anton Pann” Președinte Brăila Asociaţia Social | Marcel ȚIPARU, Filantropică Sf. | Preşedinte Vineri” Brăila S.C. RU EUROPE | Jose Antonio SRL ALCARAZ HERNANDEZ, Administrator Brăila Prof. Gina Anton Gina Anton, inspector şcolar miniorităţi Brăila Nicu Anton Nicu Anton, mediator şcolar Școala "Anton Pann” Brăila Nicoleta Bașno Nicoleta Bașno, mediator sanitar comunitatea Lacu Dulce Brăila Mihăiţă Spirea Mihăiţă Spirea, membru CLT Brăila Voicilă Mioara Voicilă Mioara, „mediator școlar Școala "Nedelcu Chercea” Brăila

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: srvhotarari.primariabr.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă