HCL 178/2016 Brăila adoptată
Completarea anexei nr.2 la H.C.L.M. nr.429/21.12.2015 referitoare la centralizarea suprafeţelor de teren ce aparţin domeniului public al Municipiului Brăila ce pot fi ocupate de construcţii cu caracter provizoriu și aprobarea închirierii directe către solicitanţi, conform Regulamentului aprobat prin H.C.L.M. Brăila nr.199/2015.
- Denumire
- Hotărârea nr. 178 din 2016 a Consiliului Local Brăila
- Emitent
- Consiliul Local Brăila
- Număr
- 178 / 2016
- Data
- 25 mai 2016
- Inițiator
- Primarului Municipiului Brăila
- Localitate
- Brăila, județul Brăila
- Stare
- adoptată
Pe scurt
Consiliul Local Brăila aproba completarea listei terenurilor din domeniul public destinat amplasării teraselor sezoniere, conform anexelor existente, pentru a centraliza spațiile ocupabile cu astfel de facilități. De asemenea, se autorizează închirierea directă a unui teren de 75 mp situat pe strada Mihai Eminescu nr. 56, Brăila, pe 5 ani cu drept de prelungire, către compania S.C. Pactaronic S.R.L., pentru montarea unei terase sezoniere în fața spațiului comercial. Acest demers stabilește titlul de folosință, perioada în care se poate utiliza terenul și zona precis vizată de ocupare.
Documente
- hcl hcl-178-2016.pdf
Text
ROMÂNIA
JUDEŢUL BRĂILA
MUNICIPIUL BRĂILA ,
CONSILIUL LOCAL MUNICIPAL BRĂILA
A OTARNAREA NR.17S
din 25.05.2016
Privind: Completarea anexei nr.2 la H.C.L.M. nr.429/21.12.2015 referitoare la
centralizarea suprafeţelor de teren ce aparţin domeniului public al
Municipiului Brăila ce pot fi ocupate de construcţii cu caracter
provizoriu şi aprobarea închirierii directe către solicitanţi, conform
Regulamentului aprobat prin H.C.L.M. Brăila nr.199/2015.
CONSILIUL LOCAL MUNICIPAL BRAILA
La iniţiativa Primarului Municipiului Brăila;
Având în vedere referatul de aprobare al iniţiatorului, raportul comun de
specialitate al Direcţiei Patrimoniu şi Direcţiei Juridic Contencios Administraţie
Publică Locală, precum şi rapoartele comisiilor de specialitate nr. 1 şi 2 din
cadrul C.L.M. Brăila;
În conformitate cu prevederile Legii nr.213/1998 privind bunurile proprietate
publică, cu modificările şi completările ulterioare, art.20 alin.(1) lit. e) şi art. 28
alin.(3) din Legea nr.273/2006, privind finanţele publice locale, cu modificările şi
completările ulterioare, art.21 lit. a) din Legea nr.195/2006, legea cadru a
descentralizării, Legii nr.50/1991, privind autorizarea lucrărilor de construcţii,
republicată, cu modificările și completările ulterioare şi H.CLM.
nr.199/29.07.2015;
În baza art. 36 alin. (1) şi (2) lit. c) din Legea nr.215/2001, republicată, cu
modificările şi completările ulterioare;
În temeiul art. 45 alin. (1) şi (3) coroborat cu art. 115 alin. (1) lit. b) din
Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu
modificările şi completările ulterioare.
HA OTLTA RA STI E:
Art.| Se aprobă completarea anexei nr.2 privind „Lista terenurilor
aparţinând domeniului public al Municipiului Brăila, în vederea amplasării unor
terase sezoniere, a căror activitate se va desfăşura în faţa spaţiilor comerciale
autorizate”, conform anexei nr.1, parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.|l Se aprobă închirierea directă a terenului prevăzut în anexa 2 la
H.C.L.M. Brăila nr.429/21.12.2015 în forma completată prin art.l din prezenta
hotărâre, după cum urmează:
1) (1). Se aprobă închirierea prin încredințare directă, pe o perioadă de 5
ani, cu drept de prelungire, a terenului în suprafață de 75,00 mp, ce aparţine
domeniului public al Municipiului Brăila, situat în Brăila, str. Mihai Eminescu,
nr.56, solicitantei S.C. PACTARONIC S.R.L., în vederea amplasării unei terase
sezoniere, activitate ce se va desfășura în fața spațiului comercial deținut de
solicitantă.
(2). Terenul prevăzut la alin.(1) se identifică în planul de amplasament
și delimitare a bunului imobil, conform anexei nr.2.1, parte integrantă din
prezenta hotărâre.
(3). Preţul închirierii se stabileşte în cuantum de 12,50 lei/mp/lună,
conform raportului de evaluare A.N.E.V.A.R., prevăzut în anexa nr.2.2, parte
integrantă din prezenta hotărâre. |
(4). Cuantumul chiriei se actualizează anual, în funcţie de rata leu/euro.
Art.Ill Celelalte prevederi ale H.C.L.M. Brăila nr.429/21.12.2015 rămân
neschimbate.
Art.IV Prezenta hotărâre va fi dusă la îndeplinire de Primarul Municipiului
Brăila, prin Direcţia Patrimoniu, Instituţia Arhitectului Şef, Direcţia Finanţelor
Publice Locale şi Direcţia Juridic Contencios Administraţie Publică Locală, iar
Secretarul Municipiului Brăila o va comunica celor interesaţi.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,
CONTRASEMNEAZĂ
SECRETAR,
DRĂGAN ION |
ZI
Anexa 1 —
La H.C.L.M. nr. (48/4508 20/6
Completarea Anexei 2 la H.C.L.M. NR.429/21.12.2015 şi anume
„Lista
terenurilor ce aparţine domeniului public al Municipiului
Brăila, a căror activitate se va desfăşura în fața spaţiilor comerciale
autorizate” cu amplasamentele anexate prezentului raport de
specialitate.
Nr. Teren situat în Municipiul Suprafată teren
crt. Brăila (mp)
l Str. Mihai Eminescu, nr. 56 75,00
2 Str. Mihai Eminescu nr. 7-9 36,50
9I0z'P0'62 : eşeq |
nueoop).uțurso, unop-diir 3
:31
L]
IDUIA DPDIS
nossultug
» 5 N X N |
e PX 7 5
S
„S —
|, Zimoopt-= a “dwoo'004=s 3
470 i SR POI Se de DDUOIJos pypypudns E
vv a.
ve e es id “ / o
7
ES
5
00€28A9N 0P9 dIN TU'S DINOIVLIVd '9'S :erogsuog
i S9B6EN | oaze pain ia
002:1 eIeOS
ALVOLIS IC NVId
N
si
O
O,
LO)
CN
N
| |
4 90m
INVPROIECI BRAILA
Str. Gradinii Publice, nr.6, Brăila - J09/501/2013, CUI 32090621,
Tel.0722832452, Tel. 0745235797, Tel. 0239646095
CONSTRUCȚII CIVILE, INDUSTRIALE ŞI AGROZOOTEHNICE + ARHITECTURĂ ȘI URBANISM» REȚELE EDILITARE +
EXPERTIZĂRI ŞI EVALUĂRI » STUDII TEREN + DRUMURI + INSTALAȚII PTR. CONSTRUCŢII + PEISAGISTICĂ »
AMEXA WR. ZA
fi NOL ut rm. (28/A5 05. 416
RAPORI DE EVALUARE
RER. 112/2016
e OBIECTIV: “TEREN DOMENIU PUBLIC”
e BENEFICIAR: S.C. “PACTARONIC S.R.L.
BRAILA
e LOCAŢIA: MUNICIPIUL BRĂILA,
STR. MIHAI EMINESCU NR. 56,
JUDEŢUL BRĂILA
EXPERT TEHNIC EVALUATOR
wc i ă ATESTAT ANEVAR
d mt me 5 ING. CORNEL BELICIU
eg
ANEVAR
APRILIE 2016
LEG. NR. 10625/2012 - VALABILĂ 2016
INVDROIECI BRAILA
Str. Gradinii Publice, nr.6, Brăila - J09/501/2013, CUI 32090621,
Tel.0722832452, Tel. 0745235797, Tel. 0239646095
CONSTRUCȚII CIVILE. INDUSTRIALE ŞI AGROZOOTENNICE + ARHITECTURĂ ŞI
URBANISM- REȚELE EDILITARE + EXPERTIZĂRI ŞI EVALUĂRI + STUDII TEREN * DRUMURI
» INSTALAȚII PTR. CONSTRUCŢII » PEISAGISTICĂ +
SINTEZA LUCRĂRII
CLIENT:
BUNUL EVALUAT:
SCOPUL EVALUĂRII:
DATA EVALUĂRII:
DATE GENERALE:
S.C. “PACTARONIC“ S.R.L. BRĂILA
TEREN - DOMENIU PUBLIC
S = 100,00 MP
Raportul de evaluare are ca scop stabilirea
valorii terenului din domeniul public, în vederea
stabilirii valorii de închiriere sau concesionare
26 APRILIE 2016
Terenul supus evaluării este în domeniul public,
pe care chiriașul ”Barului Rubin” din
municipiul Brăila, str. Mihai Eminescu nr. 56,
în speță S.C. “PACTARONIC” S.R.L. BRĂILA,
dorește să amenajeze o terasă sezonieră,
cu activitate de "alimentaţie publică”
Valoarea terenului în suprafaţă de 100,00 mp s-a determinat în conformitate cu
prevederile ANEVAR, precum şi cu preţurile practicate pe piaţa liberă pentru terenurile din zonă,
inclusiv preţurile estimative publicate în mass-media de Corpul Notarilor Publici Brăila — Galaţi şi
Biroul Experţilor Tehnici Judiciari Brăila, rezultând o valoare de ”piaţă”, de:
Val. teren = 75.000_lei = 16.780 Euro = 18.845 $.
„N HE TORI a
E iar ae
BELICIU i
„COR Zi
Legitimatia Nr. 10625
SI Valabil 2016 SF 1
Pectiizarea E „ast |
ANSVAR 7 U/ „E Ba
PA
Propunere valoare de închiriere sau concesionare:
V = 12,50 lei/mp/lună = 2.80 Euro/mp/lună = 3.15 $/mp/lună, valoare ce se poate
actualiza la finele fiecărui an, în funcţie de evoluţia valutară leu/euro/$ - curs BNR.
Valoarea determinată nu conţine T.V.A., iar cursul valutar BNR la data de 26.04.2016 este
de: 1 Euro = 4,47 lei şi 1 $ = 3,98 lei.
APRILIE 2016 Expert tehnic evaluator,
Atestat ANEVAR
ING. CORNEL BELICIU
LEG. NR. 10625/2012
VALABILĂ 2016
BELiCIU
1.1. Obiectul, scopul şi utilizarea evaluării
Obiectul evaluării îl constituie terenul aflat în domeniul public al municipiului Brăila, în
suprafață de 100,00 mp, pe care chiriașul ”Barului Rubin” din mun. Brăila, în speță
S.C. “PACTARONIC” S.R.L. Brăila, doreşte să amenajeze o terasă sezonieră, cu specific de
"alimentație publică”.
Scopul evaluării este estimarea valorii de piață a terenului, pentru stabilirea ulterioară a
valorii de închiriere sau concesionare.
Evaluarea este necesară pentru a se stabili chiria sau redevenţa ce îi revine proprietarului
terenului, pe perioada închirierii sau concesionării.
1.2. Drepturile de proprietate evaluate
Terenul supus evaluării se află în domeniul public al municipiului Brăila, acesta fiind
amplasat în municipiul Brăila, str. Mihai Eminescu nr. 56, județul Brăila, în faţa "Barului
Rubin”, teren pe care chiriaşul spaţiului, în speţă S.C. “PACTARONIC” S.R.L. Brăila, doreşte să
amenajeze o terasă sezonieră pentru activităţile de alimentaţie publică.
wo
1.3. Data evaluării
Data evaluării este: 26.04.2016, curs valutar BNR : 1 Euro = 4,47 lei şi 1 $ = 3,98 lei.
1,4. Data inspecției
Inspecţia a fost efectuată de evaluator în data de 25.04.2016.
1.5. Moneda raportului
Valoarea estimată este raportată în lei, convertită în euro şi dolar la data evaluării.
1.6. Riscul evaluării
Aşa cum s-a precizat la punctele 1.3 şi 1.4, data evaluării şi data inspecției sunt apropiate,
deci nu există riscul unor modificări referitoare la piaţa bunului de evaluat. Valoarea estimată este
valabilă numai la data evaluării şi nu au fost luate în considerare elementele accidentale care pot
apărea după data evaluării.
1.7. Certificare
Prin prezenta, în limitele cunoştinţelor şi informaţiilor deţinute, certific că datele şi faptele
prezentate în raport sunt adevărate şi corecte.
Analizele, opiniile şi concluziile prezentate sunt limitate de ipotezele considerate şi de
condiţiile limitative specifice prezentate în raport.
Nici realizarea evaluării şi nici onorariul evaluatorului, nu depind de valoarea propusă
bunului evaluat.
În prezentul raport au fost respectate cerinţele din standardele, recomandările şi metodologia
de lucru A.N.E.V.A.R.- GEV 500/2015 + ANEXE.
Pentru estimarea valorii, inspecția bunului a fost efectuată personal de către evaluator.
Rezultatele prezentate în raport exprimă opinia evaluatorului asupra valorii bunului de
evaluat, la data inspecției în teren 25.04.2016.
IN ztor auto (CSS,
:Ș BELICIU SSN
iei CORNEL i
:3 3 Ai
7, Legitimatla Nr. 10625 £]j
ÎQ Vaabil2016 |S
CAP.2. PREMIZELE EVALUĂRII Ca ae
Și
2.1. Ipoteze si condiții limitative
Acest raport de evaluare a fost întocmit pe baza următoarelor ipoteze şi a altor ipoteze care
apar în cursul raportului:
e Informaţiile puse la dispoziţie de reprezentantul societăţii sunt considerate a fi
autentice şi documentaţia tehnică corectă.
3
» Concluziile exprimate în raport sunt valabile numai la data evaluării şi nu au fost
luate în considerare elementele ce pot apărea după data evaluării.
e Evaluatorul a presupus că dreptul de proprietate asupra bunului evaluat este valabil.
e Se presupune că nu există aspecte ascunse ale bunului care ar influenţa valoarea.
e Evaluatorul a presupus că bunul imobil supus evaluării se conformează
reglementărilor impuse de autorităţile legale — autorizaţii, avize — şi că acestea vor
putea fi reactualizate în viitor, dacă va fi necesar.
2.2. Condiţii limitative generale
Evaluatorul nu va putea fi făcut răspunzător pentru existența unor factori de mediu care ar
putea influenţa în vreun sens valoarea bunului, evaluatorul neavând competențele necesare.
Deţinerea acestui raport sau a unei copii a acestuia nu dă dreptul de a-l face public.
2.3. Ipoteze şi condiții suplimentare
Previziunile sau estimările de exploatare conţinute în raport sunt bazate pe condiţiile actuale
ale pieţei, pe factorii anticipaţi ai ofertei şi cererii pe termen scurt şi o economie în scădere în
continuare.
Evaluatorul îşi asumă întreaga responsabilitate pentru opiniile exprimate în prezentul raport
de evaluare.
Valoarea estimată în acest raport nu poate fi utilizată decât pentru scopul declarat anterior.
i dă Legitimatia Nr. 10625
Ă Valabil 2016
Ce, ctre >
ANEVAI
CAP.3. PREZENTAREA DATELOR
3.1. Prezentarea proprietății imobiliare
Statutul juridic al proprietății
Terenul supus evaluării este amplasat în domeniul public și dreptul de proprietate al
Primăriei Municipiului Brăila este deplin, fiind înregistrat în inventarul bunurilor din domeniul
public al municipiului Brăila.
3.2. Localizare. Descrierea zonei
Terenul este amplasat în zona “A” de interes comercial şi arhitectural a municipiului Brăila,
respectiv în centrul istoric al municipiului.
CAP.4. EVALUAREA
Evaluarea terenului s-a efectuat avându-se în vedere preţurile practicate pe piaţa liberă, prin
tranzacţii imobiliare, efectuate în zona “A” a municipiului Brăila și preţurile orientative publicate în
mass-media de Camera Notarilor Publici Galaţi — Brăila şi Corpul Experţilor Tehnici Judiciari
Brăila, rezultând următoarele:
Tabel comparativ cu tranzacționări similare în zona “A” a municipiului Brăila
NR. LOCAȚIE CARACTERISTICI PREȚ DATA
CRT. TEREN VÂNZARE | TRANZACȚIONĂRII
(LEI/MP)
1. STR. ROSIE TEREN 750,00 MARTIE 2016
INTRAVILAN
S = 40 MP
2, STR. MIHAIL TEREN 720,00 AUGUST 2015
SEBASTIAN INTRAVILAN
S =250 MP
3. | STR.ÎMPĂRATUL TEREN 860,00 SEPTEMBRIE 2015
TRAIAN INTRAVILAN
S = 150 MP
4. Estimări în mass- ZONA ”A> A 700,00 ANUL 2015
media MUNICIPIULUI
BRĂILA
Analiza cererii și ofertelor de vânzare materializate
Din datele prezentate, se observă că în zonă sunt terenuri vandabile şi sunt persoane
interesate să achiziționeze aceste terenuri, iar expertul tehnic consideră că o valoare justă a terenului
de: 750 lei/mp, este un preţ competitiv:
Valoarea terenului în această situaţie rezultă:
Val. teren = 100,00 mp x 750 lei/mp = 75.000 lei = 16.780 Euro = 18.845 $..
F Ra ea
Biuicu e S
în COREL
egitimatia Nr, 10625 )
git 2016()
(6
Wg
CAP.5. RECONCILIEREA VALORII FINALĂ
Ca urmare a evaluării efectuate asupra terenului în suprafaţă de 100,00 mp, aflat în
domeniul public al municipiului Brăila, pe care S.C. “PACTARONIC” S.R.L. Brăila, chiriașul
“Barului Rubin”, dorește să amenajeze o terasă sezonieră, ca extindere a barului din municipiul
5
Brăila, str. Mihai Eminescu nr. 56, județul Brăila, s-a determinat o valoare de piaţă a terenului
de: 75.000_lei = 16.780 Euro = 18.845 $.
Pentru închirierea sau concesionarea terenului din domeniul public, expertul tehnic evaluator
propune:
- Concesionare sau închiriere pe o perioadă de minimum 5 ani — se estimează o valoare de
concesionare sau închiriere/mp/lună, determinată astfel:
Valoare/mp/lună = 75.000 lei/ 100,00 mp/ 5 ani/ 12 luni = 12,50 lei/mp/lună =
2,80 Euro/mp/lună = 3,15 $/mp/lună.
Valoarea determinată nu conține T.V.A. şi va fi supusă aprobării C.L.M. Brăila, în vederea
stabilirii valorii de închiriere sau concesionare, valoare ce se poate actualiza la finele fiecărui an, în
funcţie de evoluţia valutară leu/euro/$ - curs BNR.
EXPERT TEHNIC EVALUATOR, ŞTAMPILA DE EVALUATOR
ING. CORNEL BELICIU ŞI
LEG NR. 10625/2012 SEMNĂTURA
rd pi TORI
VALABILĂ 2016 PS
1 ou $
3 ... 10625
Valabil 2016 |
SQ, seca zarea: EA |
ANEVAR 7
na IS
Hotărâri adoptate în aceeași perioadă
HCL 174/2016Aprobarea modelului de Acord Partenerial, a componenței parteneriatului și împuternicirea Primarului Municipiului Brăila pentru…HCL 175/2016Acordul de principiu al Consiliului Local Municipal Brăila, referitor la asocierea între Municipiul Brăila și S.C. Archimagistic…HCL 176/2016Aprobarea indicatorilor tehnico-economici actualizați pentru obiectivul de investiţii „Extindere rețea apă-canal pe Șos. Râmnicu…HCL 177/2016Completarea H.C.L.M. Brăila nr.102/29.03.2016 referitoare la „Exprimarea acordului Consiliului Local Municipal Brăila pentru…HCL 179/2016Completarea anexei nr.4 la H.C.L.M. nr.429/21.12.2015 referitoare la centralizarea suprafeţelor de teren ce aparţin domeniului…HCL 180/2016Completarea poziţiei nr. 61, Capitolul H – „Terenurile și clădirile Instituțiilor Publice” din Inventarul Domeniului Public al…HCL 181/2016Completarea poziţiei nr. 87, Capitolul H – „Terenurile și clădirile Instituțiilor Publice” din Inventarul Domeniului Public al…HCL 182/2016Completarea poziţiei nr. 145, Capitolul H – „Terenurile și clădirile Instituțiilor Publice” din Inventarul Domeniului Public al…
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.