Hotarare privind mandatarea reprezentantului Consiliului Local al Municipiului Bailesti in AGA sa voteze in Adunarea Generala Ordinara a Actionarilor Companiei de Apa Oltenia SA din data de 27.03.2026, orele 11 00
Denumire
Hotărârea nr. 33 din 2026 a Consiliului Local Băilești
Consiliul Local poate mandata pe primar să voteze la Adunarea Generală a Acționarilor Oltenia SA din 27.03.2026, la ora 11,00. Pentru locuitori înseamnă că se va decide numirea administratorilor neexecutivi provizorii în Consiliul de Administrație al Companiei de Apă Oltenia pentru maximum 5 luni, începând cu 30.03.2026, iar impactul include eventuale schimbări în conducerea companiei și în direcția de management a apei din zonă, ceea ce poate afecta serviciile, investțiile și costurile pe termen scurt.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobă
Se mandateaza domnul Primar Musuroi lrinel Codrut, reprezentantul Consiliul Local al Municipiului Bailesti, sa voteze in cadrul Adunarii Generale Ordinare a Actionarilor Companiei de Apa Oltenia SA din data de 27.03.2026, orele 1 190 „urmatoarele materiale aflate pe ordinea de zi
ROMÂNIA
JUDEŢUL DOLJ _
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI BĂILEȘTI
HOTARAREA NR.33
Din 17.03.2026
privind mandatarea reprezentantului Consiliului Local al Municipiului Bailesti in AGA sa voteze in Adunarea
Generala Ordinara a Actionarilor Companiei de Apa Oltenia SA din data de 27.03.2026, orele | 1%
Consiliul Local al Municipiului Bailesti intrunit in sedinta extraordinara de indata din data de
17.03.2026;
Avand in vedere:
Adresa nr.6545/09.03.2026 a Companiei de Apa Oltenia;
Referatul de aprobare nr. 6140/16.03.2026 al domnului Musuroi Irinel Codrut, primar al Municipiului
Bailesti;
Raportul de specialitate nr.6142/16.03.2026 al doamnei Malin Alina Xenia, consilier in cadrul
aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Bailesti;
Avizul nr. 32/17.03.2026 al comisiei de specialitate pentru activitati social-culturale, culte,
invatamant, sanatate, familie, munca si protecţie sociala, sport si agrement, protecţie copii;
Avizul nr. 32/17.03.2026 al comisiei de specialitate pentru programe de dezvoltare economico-sociale,
amenajarea teritoriului si urbanism si realizarea lucrărilor publice, Buget-fmante, Administrarea
domeniului Public si Privat al municipiului, Servicii si Comerţ, Agricultura;
Avizul nr. 32/17.03.2026 al comisiei de specialitate juridica si de disciplina, administrație publica si
apararea ordinii publice, respectarea drepturilor si libertăţilor cetatenesti, protecția mediului si turism;
Prevederile art. 129 alin.(2) lit. a), alin. (3) lit. d) din Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 57/2019
privind Codul Administrativ, cu modificarile si completarile ulterioare;
Prevederile Legii nr. 31/1990, privind societatile comerciale, republicata cu modificarile si
completarile ulterioare;
In temeiul 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul
Administrativ, cu modificarile si completarile ulterioare.
HOTARASTE:
Art.].Se mandateaza domnul Primar Musuroi Irinel Codrut, reprezentantul Consiliul Local al
Municipiului Bailesti, sa voteze in cadrul Adunarii Generale Ordinare a Actionarilor Companiei de Apa
Oltenia SA din data de 27.03.2026, orele 11%, urmatoarele materiale aflate pe ordinea de zi:
a) Aprobarea numirii administratorilor neexecutivi provizorii/membri in Consiliul de Administratie al
Companiei de Apa Oltenia SA, incepand cu data de 30.03.2026, pana la finalizarea procedurii de
selectie a administratorilor Companiei, dar nu mai mult de 5 luni, in conformitate cu prevederile art.29'
alin.(1) si (2) din OUG nr.109/2011.
b) Aprobarea incheierii contractelor de mandat cu administratorii provizorii desemnati si imputernicirea
reprezentantului Consiliului Local al Municipiului Craiova sa semneze contractele de mandat cu fiecare
administrator provizoriu in parte, contractele de mandat ale administratorilor provizorii avand aceleasi
clauze contractuale cu cele ale administratorilor al caror mandat expira.
Art.2. Primarul Municipiului Bailesti prin aparatul de specialitate si persoana mandatata vor duce la
indeplinire prevederile prezentei hotarari.
Art.3. Prezenta hotarare va fi comunicata:
a)Institutiei Prefectului Judetul Dolj pentru exercitarea controlului de legalitate;
b)Companiei de Apa Oltenia SA;
c) Primarului Municipiului Bailesti ;
d) Persoanei mandatate;
e)Afisare pe www.primariabailesti.ro.
Hotararea a fost adoptata in sedinta extraordinara de indata a Consiliului Local al Municipiului
Bailesti din data de 17.03 gmail voturi „pentru” din totalul celor 17 consilieri locali in functie.
1182,
A
Presedinte de se j
Musuroi lon (ex (4:
"e (leo
ELA Contrasemneaza ,
20 Pt. Secretar general
E Mitran lustina
E Consilier juridic
ai Dumitrescu Cristiana Sorina
ALA
ROMÂNIA
JUDEŢUL DOLJ _
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI BĂILEŞTI
HOTARAREA NR.33
Din 17.03.2026
privind mandatarea reprezentantului Consiliului Local al Municipiului Bailesti in AGA sa voteze in Adunarea
Generala Ordinara a Actionarilor Companiei de Apa Oltenia SA din data de 27.03.2026, orele 11%
Consiliul Local al Municipiului Bailesti intrunit in sedinta extraordinara de indata din data de
17.03.2026;
Avand in vedere:
Adresa nr.6545/09.03.2026 a Companiei de Apa Oltenia;
Referatul de aprobare nr. 6140/16.03.2026 al domnului Musuroi Irinel Codrut, primar al Municipiului
Bailesti;
Raportul de specialitate nr.6142/16.03.2026 al doamnei Malin Alina Xenia, consilier in cadrul
aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Bailesti;
Avizul nr. 32/17.03.2026 al comisiei de specialitate pentru activitati social-culturale, culte,
invatamant, sanatate, familie, munca si protecție sociala, sport si agrement, protecţie copii;
Avizul nr. 32/17.03.2026 al comisiei de specialitate pentru programe de dezvoltare economico-sociale,
amenajarea teritoriului si urbanism si realizarea lucrărilor publice, Buget-fmante, Administrarea
domeniului Public si Privat al municipiului, Servicii si Comerţ, Agricultura;
Avizul nr. 32/17.03.2026 al comisiei de specialitate juridica si de disciplina, administraţie publica si
apararea ordinii publice, respectarea drepturilor si libertăților cetatenesti, protecția mediului si turism;
Prevederile art. 129 alin.(2) lit. a), alin. (3) lit. d) din Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 57/2019
privind Codul Administrativ, cu modificarile si completarile ulterioare;
Prevederile Legii nr. 31/1990, privind societatile comerciale, republicata cu modificarile si
completarile ulterioare;
In temeiul 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul
Administrativ, cu modificarile si completarile ulterioare.
HOTARASTE:
Art.1.Se mandateaza domnul Primar Musuroi lrinel Codrut, reprezentantul Consiliul Local al
Municipiului Bailesti, sa voteze in cadrul Adunarii Generale Ordinare a Actionarilor Companiei de Apa
Oltenia SA din data de 27.03.2026, orele 1 190 „urmatoarele materiale aflate pe ordinea de zi:
a) Aprobarea numirii administratorilor neexecutivi provizorii/membri in Consiliul de Administratie al
Companiei de Apa Oltenia SA, incepand cu data de 30.03.2026, pana la finalizarea procedurii de
selectie a administratorilor Companiei, dar nu mai mult de 5 luni, in conformitate cu prevederile art.29!
alin.(1) si (2) din OUG nr.109/2011.
b) Aprobarea incheierii contractelor de mandat cu administratorii provizorii desemnati si imputernicirea
reprezentantului Consiliului Local al Municipiului Craiova sa semneze contractele de mandat cu fiecare
administrator provizoriu in parte, contractele de mandat ale administratorilor provizorii avand aceleasi
clauze contractuale cu cele ale administratorilor al caror mandat expira.
Art.2. Primarul Municipiului Bailesti prin aparatul de specialitate si persoana mandatata vor duce la
indeplinire prevederile prezentei hotarari.
Art.3. Prezenta hotarare va fi comunicata:
a)Institutiei Prefectului Judetul Dolj pentru exercitarea controlului de legalitate;
b)Companiei de Apa Oltenia SA;
c) Primarului Municipiului Bailesti ;
d) Persoanei mandatate;
e)Afisare pe www.primariabailesti.ro.
Hotararea a fost adoptata in sedinta extraordinara de indata a Consiliului Local al Municipiului
Bailesti din data de : 2026 cu 17 voturi „pentru” din totalul celor 17 consilieri locali in functie.
Contrasemneaza ,
Pt. Secretar general
Mitran lustina
Consilier juridic
Dumitrescu Cristiana Sorina
VA
ANEXA Nr. 4
la regulament
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI BAILESTI
Comisia de specialitate pentru programe de dezvoltare economico-
sociale, amenajarea teritoriului si urbanism si realizarea lucrarilor publice,
Buget-finante, Administrarea domeniului Public si Privat al municipiului,
Servicii si Comert, Agricultura
AVIZUL
Nr.2din 17.03.2026 pentru P.H.C.L. nr.34/16.03.2026 privind mandatarea
reprezentantului Consiliului Local al Municipiului Bailesti in AGA sa
voteze in Adunarea Generala Ordinara a Actionarilor Companiei de Apa
Oltenia SA din data de 27.03.2026, orele 11:00;
Avand in vedere legislatia in vigoare, in temeiul prevederilor art. 125 alin. (1)
lit. b) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul
administrativ, cu modificarile si completarile ulterioare, respectiv al prevederilor
art. 15 alin. (1) lit. b) din Regulamentul de organizare si functionare a consiliului
local,
Comisia de specialitate pentru programe de dezvoltare economico-sociale,
amenajarea teritoriului si urbanism si realizarea lucrarilor publice, Buget-finante,
Administrarea domeniului Public si Privat al municipiului, Servicii si Comert,
Agricultura adopt
Art. 1. - Se avizeaza favorabil/nefavorabil P.H.C.L. nr.34/16.03.2026 privind
mandatarea reprezentantului Consiliului Local al Municipiului Bailesti in AGA
sa voteze in Adunarea Generala Ordinara a Actionarilor Companiei de Apa
Oltenia SA din data de 27.03.2026, orele 11:00; cu... neneneneeaeaee 10/fara
amendamente.
Art. 2. - Amendamentele si observatiile membrilor comisiei se regasesc in
anexa care face parte integranta din prezentul aviz.
Art. 3. - Prezentul aviz se comunica prin grija secretarului comisiei, in termenul
recomandat, secretarului general al Primariei Municipiului Bailesti!!.
Presedintele Comisiei, Secretarul Comisiei,
Pelea Oana Maria Gein Bappa
ANEXA Nr. 4
la regulament
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI BAILESTI
Comisia de specialitate pentru activitati social-culturale, culte,
invatamant, sanatate, familie, munca si protectie sociala, sport si agrement,
protectie copii.
AVIZUL
Nr.32-din 17.03.2026 pentru P.H.C.L. nr.34/16.03.2026 privind mandatarea
reprezentantului Consiliului Local al Municipiului Bailesti in AGA sa
voteze in Adunarea Generala Ordinara a Actionarilor Companiei de Apa
Oltenia SA din data de 27.03.2026, orele 11:00;
Avand in vedere legislatia in vigoareS, in temeiul prevederilor art. 125 alin. (1)
lit. b) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul
administrativ, cu modificarile si completarile ulterioare, respectiv al prevederilor
art. 15 alin. (1) lit. b) din Regulamentul de organizare si functionare a consiliului
local,
Comisia de specialitate pentru activitati social-culturale, culte, invatamant,
sanatate, familie, munca si protectie sociala, sport si agrement, protectie copii 7
adopta urmatorul aviz.
Art, 1. - Se avizeaza favorabil/nefavorabil P.H.C.L. nr.34/16.03.2026 privind
mandatarea reprezentantului Consiliului Local al Municipiului Bailesti in AGA
sa voteze in Adunarea Generala Ordinara a Actionarilor Companiei de Apa
Oltenia SA din data de 27.03.2026, orele 11:00; cu... nene neeneene 10/fara
amendamente.
Art, 2. - Amendamentele si observatiile membrilor comisiei se regasesc in
anexa care face parte integranta din prezentul aviz.
Art. 3. - Prezentul aviz se comunica prin grija secretarului comisiei, in termenul
recomandat, secretarului general al Primariei Municipiului Bailesti!!.
Presedintele Comisiei, Secretarul Comisiei,
Feldiorean Oltica-Mihaela, Gabroveanu Lucia-lleana
„Ah ho
ANEXA Nr. 4
la regulament
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI BAILESTI
Comisia de specialitate juridica si de disciplina, administratie publica si
apararea ordinii publice, respectarea drepturilor si libertatilor cetatenesti,
protectia mediului si turism.?
AVIZUL
Nr. 92. din 1743;.72£..3 pentru P.H.C.L4 nr. 34/16.03.2026 privind
mandatarea reprezentantului Consiliului Local al Municipiului Bailesti in
AGA sa voteze in Adunarea Generala Ordinara a Actionarilor Companiei
de Apa Oltenia SA din data de 27.03.2026, orele 11%;
Avand in vedere legislatia in vigoare,
in temeiul prevederilor art. 125 alin. (1) lit. b) din Ordonanta de urgenta a
Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificarile si
completarile ulterioare, respectiv al prevederilor art. 15 alin. (1) lit. b) din
Regulamentul de organizare si functionare a consiliului local,
Comisia de specialitate juridica si de disciplina, administratie publica si
apararea ordinii publice, respectarea drepturilor si libertatilor cetatenesti,
protectia mediului si turism 7 adopta urmatorul aviz.
Art. 1. - Se avizeaza favorabil/nefavorabil proiectul de hotarare a consiliului
local nr. 34/16.03.2026 privind mandatarea reprezentantului Consiliului Local
al Municipiului Bailesti in AGA sa voteze in Adunarea Generala Ordinara a
Actionarilor Companiei de Apa Oltenia SA din data de 27.03.2026, orele 11%,
CE 1%/fara amendamente.
Art. 2. - Amendamentele si observatiile membrilor comisiei se regasesc in
anexa care face parte integranta din prezentul aviz.
Art. 3. - Prezentul aviz se comunica prin grija secretarului comisiei, in
termenul recomandat, secretarului general al Primariei Municipiului Bailesti.
Presedintele Comisiei,
Doru Adrian paris PI
Secretarul Comisiei,
Radu Mihai Gabroveanu -
k ROMÂNIA
zare JUDEŢUL DOLJ _
06 CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI BĂILEȘTI
ţa
PROIECT DE HOTARARE NR.34
Din 16.03.2026
privind mandatarea reprezentantului Consiliului Local al Municipiului Bailesti in AGA sa voteze in Adunarea
Generala Ordinara a Actionarilor Companiei de Apa Oltenia SA din data de 27.03.2026, orele 1 180
Consiliul Local al Municipiului Bailesti intrunit in sedinta extraordinara de indata din data de
17.03.2026;
Avand in vedere:
Adresa nr.6545/09.03.2026 a Companiei de Apa Oltenia;
Referatul de aprobare nr. 6140/16.03.2026 al domnului Musuroi Irinel Codrut, primar al Municipiului
Bailesti;
Raportul de specialitate nr.6142/16.03.2026 al doamnei Malin Alina Xenia, consilier in cadrul
aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Bailesti;
Avizul nr. ....... al comisiei de specialitate pentru activitati social-culturale, culte,
invatamant, sanatate, familie, munca si protecţie sociala, sport si agrement, protecţie copii;
Avizul nr. ...... al comisiei de specialitate pentru programe de dezvoltare economico-sociale,
amenajarea teritoriului si urbanism si realizarea lucrărilor publice, Buget-fmante, Administrarea
domeniului Public si Privat al municipiului, Servicii si Comerţ, Agricultura;
Avizul nr....al comisiei de specialitate juridica si de disciplina, administraţie publica si apararea ordinii
publice, respectarea drepturilor si libertăţilor cetatenesti, protecţia mediului si turism;
Prevederile art. 129 alin.(2) lit. a), alin. (3) lit. d) din Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 57/2019
privind Codul Administrativ, cu modificarile si completarile ulterioare;
Prevederile Legii nr. 31/1990, privind societatile comerciale, republicata cu modificarile si
completarile ulterioare;
In temeiul 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul
Administrativ, cu modificarile si completarile ulterioare.
HOTARASTE:
Art.1.Se mandateaza dl./dna ........meceeeee eee „ reprezentantul Consiliul Local al Municipiului
Bailesti, sa voteze in cadrul Adunarii Generale Ordinare a Actionarilor Companiei de Apa Oltenia SA din data
de 27.03.2026, orele 11%, urmatoarele materiale aflate pe ordinea de zi:
a) Aprobarea numirii administratorilor neexecutivi provizorii/membri in Consiliul de Administratie al
Companiei de Apa Oltenia SA, incepand cu data de 30.03.2026, pana la finalizarea procedurii de
selectie a administratorilor Companiei, dar nu mai mult de 5 luni, in conformitate cu prevederile art.29!
alin.(1) si (2) din OUG nr.109/2011.
b) Aprobarea incheierii contractelor de mandat cu administratorii provizorii desemnati si imputernicirea
reprezentantului Consiliului Local al Municipiului Craiova sa semneze contractele de mandat cu fiecare
administrator provizoriu in parte, contractele de mandat ale administratorilor provizorii avand aceleasi
clauze contractuale cu cele ale administratorilor al caror mandat expira.
Art.2. Primarul Municipiului Bailesti prin aparatul de specialitate si persoana mandatata vor duce la
indeplinire prevederile prezentei hotarari.
Art.3. Prezenta hotarare va fi comunicata:
a)Institutiei Prefectului Judetul Dolj pentru exercitarea controlului de legalitate;
b)Companiei de Apa Oltenia SA;
c) Primarului Municipiului Bailesti ;
d) Persoanei mandatate;
e)Afisare pe/yww.primariabailesti.ro.
Avizeaza,
Pt. Secretar general,
Mitran lustina
Consilier juridic
ed”
Municipiul Băilești
România, Judeţul Dolj, Băileşti, Cod Poştal 205100
Str. Prinţul Barbu Alexandru Stirbey, nr. 13
Tel. 0251 311 017; Fax: 0251 311 956
office(aprimariabailesti.ro
www.primariabailesti.ro
Nr. 6140/16.03.2026
REFERAT DE APROBARE
La proiectul de hotarare privind mandatarea reprezentantului Consiliului Local al Municipiului
Bailesti in AGA sa voteze in Adunarea Generala Ordinara a Actionarilor Companiei de Apa Oltenia
SA din data de 27.03.2026, orele 11%
Subsemnatul, Musuroi Irinel Codrut, in calitate de Primar al Municipiului Bailesti, expun
urmatoarele :
Prin adresa nr. 6545/09.03.2026 a Companiei de Apa Oltenia se solicita mandatarea
reprezentantului Consiliului Local al Municipiului Bailesti sa voteze materialele aflate pe ordinea de zi
in cadrul Adunarii Generale Ordinare a Actionarilor Companiei de Apa Oltenia SA din data de
27.03.2026, orele 1 [0% „asa cum sunt mentionate in adresa mentionata :
a)Aprobarea numirii administratorilor neexecutivi provizorii/membri in Consiliul de Administratie
al Companiei de Apa Oltenia SA, incepand cu data de 30.03.2026, pana la finalizarea procedurii
de selectie a administratorilor Companiei, dar nu mai mult de 5 luni, in conformitate cu prevederile
art.29! alin.(1) si (2) din OUG nr.109/2011.
b)Aprobarea incheierii contractelor de mandat cu administratorii provizorii desemnati si
imputernicirea reprezentantului Consiliului Local al Municipiului Craiova sa semneze contractele
de mandat cu fiecare administrator provizoriu in parte, contractele de mandat ale administratorilor
provizorii avand aceleasi clauze contractuale cu cele ale administratorilor al caror mandat expira.
Fata de cele mentionate supun spre analiza si dezbatere proiectul de hotarare privind
mandatarea reprezentantului Consiliului Local al Municipiului Bailesti in AGA sa voteze în Adunarea
Generala Ordinara a Actionarilor Companiei de Apa Oltenia SA din data de 27.03.2026, orele 11%.
Municipiul Băilești
România, Judeţul Dolj, Băileşti, Cod Poştal 205100
Str. Prinţul Barbu Alexandru Stirbey, nr. 13
Tel. 0251 311 017; Fax: 0251 311 956
oftice(a)primariabailesti.ro
www .primariabailesti.ro
Nr. 6142/16.03.2026
RAPORT DE SPECIALITATE
La proiectul de hotarare privind mandatarea reprezentantului Consiliului Local al Municipiului
Bailesti in AGA sa voteze in Adunarea Generala Ordinara a Actionarilor Companiei de Apa Oltenia
SA din data de 27.03.2026, orele 11%
Subsemnata Malin Alina Xenia, consilier in cadrul aparatului de specialitate al Primarului
Municipiului Bailesti va aduc la cunostinta urmatoarele :
Prin adresa nr. 6545/09.03.2026 a Companiei de Apa Oltenia se solicita mandatarea
reprezentantului Consiliului Local al Municipiului Bailesti sa voteze materialele aflate pe ordinea de zi
in cadrul Adunarii Generale Ordinare a Actionarilor Companiei de Apa Oltenia SA din data de
27.03.2026, orele 11% „asa cum sunt mentionate in adresa mentionata :
a)Aprobarea numirii administratorilor neexecutivi provizorii/membri in Consiliul de Administratie
al Companiei de Apa Oltenia SA, incepand cu data de 30.03.2026, pana la finalizarea procedurii
de selectie a administratorilor Companiei, dar nu mai mult de 5 luni, in conformitate cu prevederile
art.29! alin.(1) si (2) din OUG nr.109/2011.
b)Aprobarea incheierii contractelor de mandat cu administratorii provizorii desemnati si
imputernicirea reprezentantului Consiliului Local al Municipiului Craiova sa semneze contractele
de mandat cu fiecare administrator provizoriu in parte, contractele de mandat ale administratorilor
provizorii avand aceleasi clauze contractuale cu cele ale administratorilor al caror mandat expira.
Fata de cele mentionate este oportuna adoptarea unei hotarari privind mandatarea reprezentantului
Consiliului Local al Municipiului Bailesti in AGA sa voteze in Adunarea Generala Ordinara a
Actionarilor Companiei de Apa Oltenia SA din data de 2
[...]
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.