HCL 979/2018 adoptată
Hotărâre privind aprobarea cofinantării proiectului Planificare strategică eficientă si implementare de solutii electronice pentru reducerea birocratiei, finantat prin Programul Operational Capacitate Administrativă (POCA) 2014-2020, în conditiile obtinerii finantării proiectului
Documente
- hcl h9861.pdf
Text
ROMÂNIA
JUDEŢUL ARAD
MUNICIPIUL ARAD
CONSILIUL LOCAL
H O T Ă R Â R E A nr. 979
din 20 decembrie 2018
privind aprobarea cofinanțării proiectului „Planificare strategică eficientă și implementare de
soluții electronice pentru reducerea birocrației”, finanțat prin Programul Operațional Capacitate
Administrativă (POCA) 2014-2020, în condițiile obținerii finanțării proiectului
Având în vedere inițiativa Primarului Municipiului Arad, exprimată prin Expunerea de motive
înregistrată cu nr. 92473/17.12.2018,
Analizând raportul comun al Administratorului Public, Direcției Tehnice, Direcției
Comunicare și Direcției Economice, înregistrat cu nr. 92475/17.12.2018,
Luând în considerare prevederile art. 37 alin. (1) din Regulamentul de organizare şi
funcţionare al Consiliului Local al Municipiului Arad,
Analizând rapoartele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Arad,
Având în vedere adoptarea hotărârii în unanimitate de voturi (19 consilieri prezenți din totalul
de 23),
În temeiul drepturilor conferite de art. 36 alin. (1), alin. (2) lit. e), alin. (7) lit. a), alin. (9), art.
45 alin. (2) lit. f), art. 115 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 215/ 2001 privind administrația publică
locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ARAD
HOTĂRĂŞTE
Art. 1. Se aprobă cofinanțarea proiectului „Planificare strategică eficientă și implementare de
soluții electronice pentru reducerea birocrației”, finanțat prin Programul Operațional Capacitate
Administrativă (POCA) 2014-2020, în condițiile obținerii finanțării proiectului.
Art. 2. Se aprobă contribuția proprie a Municipiului Arad, în sumă de 71,184,85 lei,
reprezentând 2% din valoarea eligibilă a proiectului, în condițiile obținerii finanțării proiectului.
Art. 3. Alte cheltuieli conexe ce pot apărea pe parcursul implementării proiectului, pentru
implementarea acestuia în condiții optime, se suportă integral din bugetul local al Municipiului
Arad.
Art. 4. Prezenta hotărâre se duce la îndeplinire de către Primarul Municipiului Arad, prin
serviciile de specialitate din cadrul aparatului propriu și se comunică celor interesați prin grija
Serviciului Administrație Publică Locală.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ
Roxana TABUIA Contrasemnează pentru legalitate
SECRETARUL MUNICIPIULUI ARAD
Lilioara STEPANESCU
Red./Dact. SML/SML Verif. C.M.
1 ex. Serviciul Programe Europene de Dezvoltare
1 ex. Instituţia Prefectului-Judeţul Arad
1 ex. Dosar şedinţã CLMA 20.12.2018 Cod PMA -S4-02
ROMÂNIA AVIZAT:
JUDEŢUL ARAD SECRETAR,
MUNICIPIUL ARAD Lilioara Stepanescu
CONSILIUL LOCAL PROIECT
Nr. 943/17.12.2018
HOTĂRÂREA nr._____
din _________________2018
privind aprobarea cofinanțării proiectului „Planificare strategică eficientă și implementare de
soluții electronice pentru reducerea birocrației”, finanțat prin Programul Operațional Capacitate
Administrativă (POCA) 2014-2020, în condițiile obținerii finanțării proiectului
Având în vedere inițiativa Primarului Municipiului Arad, exprimată prin Expunerea de motive
înregistrată cu nr. 92473/17.12.2018,
Analizând raportul comun al Administratorului Public, Direcției Tehnice, Direcției
Comunicare și Direcției Economice, înregistrat cu nr. 92475/17.12.2018,
Luând în considerare prevederile art. 37 alin. (1) din Regulamentul de organizare şi
funcţionare al Consiliului Local al Municipiului Arad,
Analizând rapoartele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Arad;
În temeiul drepturilor conferite de art. 36 alin. (1), alin. (2) lit. e), alin. (7) lit. a), alin. (9), art.
45 alin. (2) lit. f), art. 115 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 215/ 2001 privind administrația publică
locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ARAD
HOTĂRĂŞTE
Art. 1. Se aprobă cofinanțarea proiectului „Planificare strategică eficientă și implementare de
soluții electronice pentru reducerea birocrației”, finanțat prin Programul Operațional Capacitate
Administrativă (POCA) 2014-2020, în condițiile obținerii finanțării proiectului.
Art. 2. Se aprobă contribuția proprie a Municipiului Arad, în sumă de 71,184,85 lei,
reprezentând 2% din valoarea eligibilă a proiectului, în condițiile obținerii finanțării proiectului.
Art. 3. Alte cheltuieli conexe ce pot apărea pe parcursul implementării proiectului, pentru
implementarea acestuia în condiții optime, se suportă integral din bugetul local al Municipiului
Arad.
Art. 4. Prezenta hotărâre se duce la îndeplinire de către Primarul Municipiului Arad, prin
serviciile de specialitate din cadrul aparatului propriu și se comunică celor interesați prin grija
Serviciului Administrație Publică Locală.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, SECRETAR,
SERVICIUL PROGRAME EUROPENE DE DEZVOLTARE Cod: PMA–
S4-01
Red./Dact. L.B./L.B.
PRIMARUL MUNICIPIULUI ARAD
Nr. 92473 / 17.12.2018
Primarul Municipiului Arad
În temeiul prevederilor articolului 45, alin (6) din Legea nr. 215/2001 a administrației publice
locale, republicată, cu modificările și completările ulterioare și ale Regulamentului de
Organizare şi Funcționare al Consiliului Local al Municipiului Arad, aprobat prin Hotărârea nr.
149/2012, îmi exprim inițiativa de promovare a unui proiect de hotărâre cu următorul obiect:
aprobarea cofinanțării proiectului „Planificare strategică eficientă și implementare de soluții
electronice pentru reducerea birocrației”, finanțat prin Programul Operațional Capacitate
Administrativă 2014-2020, în susținerea căruia formulez următoarea:
EXPUNERE DE MOTIVE
Municipiul Arad are în implementare o serie de strategii și documente cu caracter strategic
însă, deși fiecare strategie conține propriul plan de implementare, nu există un plan de acțiune
strategică pe termen scurt și mediu, care să coordoneze și să etapizeze intervențiile din punct de
vedere operațional, în corelație cu resursele financiare.
În acest context, elaborarea și implementarea unui Plan Strategic Instituțional ar contribui la
o mai bună coordonare și corelare a acțiunii instituționale și, prin urmare, la îmbunătățirea
capacității administrative a autorității locale, atât la nivel executiv cât și deliberativ.
Implementarea unor măsuri de planificare strategică și bugetară bazate pe priorități aduce o
coerență mult mai mare a intervențiilor publice și conduce la promovarea unu sistem
profesionist de ierarhizare a politicilor locale, pe baza unor criterii și indicatori obiectivi.
De asemenea, procesul intern de gestiune a fluxului de activități și documente se desfășoară
în prezent preponderent prin intermediul suportului pe hârtie și mai puțin în mod digital, iar
Primăria nu beneficiază de un sistem electronic de arhivare. Introducerea unui sistem modern de
gestiune a fluxului de documente, bazat pe tehnologia digitală și realizarea arhivei digitale sunt
esențiale atât pentru eforturile de planificare strategică și bugetara, cât și pentru celelalte sarcini
ale administrației locale.
Simplificarea procedurilor specifice administrației publice, atât în sensul reducerii barierelor
birocratice și a poverilor administrative, cât si în scopul creşterii gradului de transparență și al
îmbunătățiri relației cetățenilor cu autoritățile publice, reprezintă o condiție sine-qua-non a
reformei întregului sistem administrativ.
Având în vedere oportunitatea finanțării unui proiect care să răspundă nevoilor prezentate
mai sus prin Programul Operațional Capacitate Administrativă 2014 – 2020, propun:
Adoptarea de către Consiliul Local al Municipiului Arad a unei hotărâri privind: aprobarea
cofinanțării proiectului „Planificare strategică eficientă și implementare de soluții electronice
pentru reducerea birocrației”, finanțat prin Programul Operațional Capacitate Administrativă
2014-2020
PRIMAR,
Gheorghe Falcă
PRIMĂRIA MUNICIPIUL ARAD APROBAT
Administrator Public PRIMAR,
Direcţia Tehnică Gheorghe Falcă
Serviciul Programe Europene de Dezvoltare
Direcția Comunicare
Direcția Economică
Nr. 92476/17.12.2018
RAPORT
al serviciilor de specialitate
Referitor la: Expunerea de motive înregistrată cu nr. 92473/17.12.2018 a domnului Gheorghe
Falcă, Primarul Municipiului Arad
Obiect: Propunerea privind aprobarea cofinanțării proiectului „Planificare strategică eficientă și
implementare de soluții electronice pentru reducerea birocrației”.
Considerații generale:
În cadrul Programului Operațional Capacitate Administrativă 2014-2020, a fost lansată
Cererea de Proiecte CP 10/2018 „Fundamentarea deciziilor, planificare strategică și măsuri de
simplificare pentru cetățeni la nivelul administrației publice locale din regiunile mai puțin
dezvoltate”, cod apel „POCA/350/2/1/Introducerea de sisteme și standarde comune în
administrația publică locală ce optimizează procesele orientate către beneficiari în concordanță
cu SCAP”.
Municipiului Arad a depus în data de 24.09.2019, Cererea de finanțare privind
proiectul „Planificare strategică eficientă și implementare de soluții electronice pentru
reducerea birocrației”, cod SMIS 126495, în cadrul Cererii de Proiecte CP 10/2018, Axa
prioritară 2 - Administrație publică și sistem judiciar accesibile și transparente – Programul
Operațional Capacitate Administrativă 2014-2020.
Prin adresa Autorității de Management pentru Programul Operațional Capacitate
Administrativă (AM POCA), înregistrată la Primăria Municipiului Arad cu nr.
91085/11.12.2018,, Municipiul Arad a fost informat că proiectul „Planificare strategică eficientă
și implementare de soluții electronice pentru reducerea birocrației”, cod SMIS 126495 a fost
selectat în vederea finanțării, cu condiția operării unor modificări înainte de semnarea
contractului de finanțare, modificări care au fost operate și comunicate în data de 13.12.2018.
Proiectul propus prevede implementarea unor măsuri menite să conducă la
îmbunătățirea procesului de fundamentare a deciziilor și planificarea strategică pe termen
lung și la reducerea birocrației în activitatea administrației locale, pornind de la o analiză
obiectivă a situației actuale.
Municipiul Arad a elaborat și are în implementare numeroase strategii și documente cu
caracter strategic, însă nu a realizat până în prezent un mecanism coerent de coordonare a
intervențiilor și de corelare cu resursele bugetare și nici un sistem coerent de monitorizare și
evaluare a intervențiilor. Elaborarea și implementarea unui Plan Strategic Instituțional, ar
îmbunătăți capacitatea autorității locale, la nivel executiv și deliberativ, în ceea ce privește
coordonarea și corelarea acțiunii instituționale. Planificarea strategică propusă constă în
reformularea, acolo unde este cazul, a obiectivelor, a priorităților și a planului de acțiuni și în
trasarea unui cadru de monitorizare și evaluare a strategiilor, în conformitate cu noile obiective
și direcții de acțiune. Acest proces va include și definirea setului de indicatori cu ajutorul cărora
se va desfășura procesul de monitorizare și evaluare a implementării Planului Strategic
Instituțional.
În acest context, se propune și organizarea unor cursuri de pregătire în domeniul
planificării strategice și bugetare, înainte de demararea procesului de planificare propriu-zis,
astfel încât personalul primăriei să participe activ la elaborarea Planului Strategic Instituțional,
dobândind o înțelegere mai bună a procesului și facilitând astfel etapa de implementare.
Capacitatea și abilitățile dobândite vor putea fi utilizate eficient în exercițiile de planificare
viitoare, dar și în cadrul altor inițiative și proiecte.
În ceea ce privește procesul intern de gestiune a fluxului de activități și documente,
acesta este desfășurat preponderent prin intermediul suportului pe hârtie, deși există deja unele
măsuri în direcția digitalizării. De asemenea, Primărie nu beneficiază de un sistem digital de
arhivare, care ar permite accesul rapid la documentele din arhivă, eforturi mai mici de
documentare și recuperare a informațiilor, scurtând timpul de răspuns la solicitării sau de
rezolvare a problemelor. Proiectul vizează introducerea unui sistem modern de gestiune a
fluxului de documente, bazat pe tehnologia digitală și realizarea arhivei digitale.
Reducerea birocrației și simplificarea procedurilor, atât pentru cetățeni și mediul de
afaceri, cât și la nivel inter- și intra-instituțional, sunt de natură să eficientizeze activitatea
administrației și să crească gradul de transparență și integritate în prestarea serviciilor,
contribuind la creșterea gradului de satisfacție a cetățeanului și la îmbunătățirea imaginii
administrației publice. Prin proiectul propus se oferă o alternativă la modul clasic de livrare a
serviciilor gestionate de municipalitate, prin preluarea documentelor şi datelor în format
electronic, urmărindu-se creşterea gamei de servicii electronice, disponibilitate extinsă a
acestora și creşterea eficienţei în tratarea solicitărilor.
În cadrul proiectului, este avută în vedere achiziția și implementarea unei platforme
integrate pentru arhivarea electronică, a unei platforme integrate (portal web, aplicație
pentru dispozitive mobilă) pentru servicii electronice complete (inclusiv semnătură electronică)
și a unui terminal interactiv de tip self-service pentru servicii electronice, bazate pe
utilizarea inteligentă a informațiilor disponibile, cu respectarea cerințelor de protecție a vieții
private, precum și generalizarea acceptării și emiterii de către autoritățile publice a
documentelor în format electronic.
Proiectul propus este complementar inițiativelor locale de optimizare a proceselor de
management al performantei la nivel strategic (de exemplu proiectul „Planificare strategică și
management al performanței la nivelul Municipiului Arad prin intermediul Balanced Scorecard
– Tablou de Bord Echilibrat”, finanțat prin POCA 2014-2020), precum și inițiativelor de
transformare digitală (proiectul „Digital Cities Challenge”), iar prin rezultatele de proiect
referitoare la actualizarea SIDU și PMUD, proiectul este relevant și pentru proiectele pentru
care s-a solicitat sau se va solicita finanțare prin Programul Operațional Regional 2014 – 2020.
Proiectul propune o intervenție integrată și complementară demersurilor curente la
nivelul instituției, pentru a consolida capacitatea administrativă a Municipiului Arad și a
îmbunați serviciile oferite cetățenilor, prin măsuri derivate din „Strategia pentru Consolidarea
Administrației Publice 2014 – 2020” și „Planul integrat pentru simplificarea procedurilor
administrative aplicabile cetățenilor”, în corelație cu „Strategia Națională privind Agenda
Digitală pentru România 2020”.
Informații cu privire la proiect:
Titlul: „Planificare strategică eficientă și implementare de soluții electronice pentru reducerea
birocrației
Programul de finanțare: Programul Operațional Capacitate Administrativă 2014-2020
(POCA)
Axa prioritară 2 Administrație și sistem judiciar accesibile și transparente
Durata de implementare proiectului: 28 luni de la data semnării contractului de finanțare
Bugetul proiectului:
Valoarea totală a proiectului: 3.559.242,40 RON
Valoarea eligibilă a proiectului: 3.559.242,40 RON
Valoarea finanțării din FSE: 3.029.356,04 RON (85% din valoarea eligibilă a proiectului)
Valoarea finanțării de la bugetul de stat: 462.701,51 RON (13% din valoarea eligibilă a
proiectului)
Contribuția Municipiului Arad, în calitate de Solicitant: 71.184,85 RON (2% din valoarea
eligibilă a proiectului).
Obiectivul general al proiectului/Scopul proiectului: Îmbunătățirea procesului de luare a
deciziei la nivelul Municipiului Arad prin introducerea unor metode și sisteme coerente de
fundamentare a deciziilor, corelarea acestora cu resursele disponibile și pregătirea personalului
aparatului de specialitate, precum și a consilierilor locali în vederea utilizării acestor instrumente
Obiectivele specifice ale proiectului:
OS1. Îmbunătățirea procesului de planificare strategică și alocare a resurselor în cadrul Primăriei
Municipiului Arad prin elaborarea Planului Strategic Instituțional aferent anilor 2020 si 2023.
OS2. Îmbunătățirea corelării între măsurile și planurile de acțiune din principalele documente de
politici publice și activitățile de planificare bugetară și alocare a resurselor de câtre autoritatea
publică locală Municipiul Arad prin actualizarea Strategiei Integrate de Dezvoltare Urbană a
Municipiului Arad și a Planului de Mobilitate Urbană Durabilă pentru Municipiul Arad pentru
perioada post 2020.
OS3. Implementarea unor măsuri de simplificare pentru cetățeni, în corespondență cu Planul
Integrat pentru simplificarea procedurilor administrative aplicabile cetățenilor, atât din
perspectiva back-office (adaptarea procedurilor interne de lucru, digitalizarea arhivelor), cât si
front-office.
OS4. Dezvoltarea cunoștințelor și abilităților personalului din cadrul Primăriei Municipiului
Arad, în vederea sprijinirii măsurilor vizate de proiect. Este avută în vedere instruirea, evaluarea
și certificarea competențelor și cunoștințelor dobândite în ceea ce privește planificarea
strategică.
Rezultate așteptate și activități propuse:
1. Mecanisme și proceduri standard implementate la nivel local pentru fundamentarea
deciziilor și planificarea strategică pe termen lung
- Elaborarea Planului Strategic Instituțional pentru perioada 2020-2021 pentru Primăria
Municipiului Arad
- Actualizarea Strategiei Integrate de Dezvoltare Urbană a Municipiului Arad (SIDU)
- Actualizarea Planului de Mobilitate Urbană Durabilă pentru Municipiul Arad (PMUD) pentru
perioada post 2020
2. Proceduri simplificate pentru reducerea birocrației pentru cetățeni la nivel local,
corelate cu Planul integrat de simplificare a procedurilor administrative pentru cetățeni
- Platformă integrată pentru servicii electronice complete.
- Terminal interactiv self-service pentru servicii electronice.
- Platformă integrată pentru arhivare electronică și retrodigitalizarea documentelor
3. Cunoștințe și abilități ale personalului îmbunătățite, în vederea sprijinirii
măsurilor/acțiunilor vizate
- Organizarea cursurilor de formare profesională în domeniul planificării strategice pentru
personalul Primăriei Municipiului Arad.
Faţă de cele prezentate mai sus,
PROPUNEM
Aprobarea cofinanțării proiectulu
[...]
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.