HCL 614/2019 adoptată
Hotărâre privind mandatarea Asociatiei de Dezvoltare Intercomunitară de Transport Public Arad în vederea aprobării Contractului de delegare a gestiunii serviciului de transport public local -Act Adiţional la Contract
Documente
- hcl h10514.pdf
Text
ROMÂNIA
JUDEŢUL ARAD
MUNICIPIUL ARAD
CONSILIUL LOCAL
H O T Ă R Â R E A nr. 614
din 2 decembrie 2019
privind mandatarea Asociației de Dezvoltare Intercomunitară de Transport Public Arad
în vederea aprobării Contractului de delegare a gestiunii serviciului de transport public local
-Act Adiţional la Contract
Având în vedere inițiativa Primarului Municipiului Arad, exprimată în referatul de
aprobare nr. 92229/28.11.2019,
Luând în considerare raportul Direcției Edilitare, Serviciului Transport Public Local,
Autorizare Activități Economice înregistrat cu nr. 92230/28.11.2019,
Luând în considerare Hotărârea nr. 156/2018 a Consiliului Local al Municipiului Arad
privind constituirea Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară Transport Public Arad,
Având în vedere prevederile Legii nr. 92/2007, Legea serviciilor publice de transport
persoane în unitățile administrativ-teritoriale, cu modificările și completările ulterioare,
coroborate cu prevederile Legii nr. 51/2006, Legea serviciilor comunitare de utilități publice,
republicată, cu modificările și completările ulterioare,
Luând în considerare prevederile art. 5 alin. (5) din Regulamentul (CE) nr. 1370/2007 al
Parlamentului European și al Consiliului din 23 octombrie 2007 privind serviciile publice de
transport feroviar și rutier de călători și de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 1191/69 și nr.
1107/70 ale Consiliului,
Având în vedere adoptarea hotărârii cu 16 voturi pentru și 1 consilier nu a participat la vot
(17 de consilieri prezenți din totalul de 23),
În temeiul prevederilor art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. (d), (e), alin. (6) lit. (a), alin. (7) lit.
(n), art. 139 alin. (1), alin. (3) lit. (g), art. 196 alin. (1) lit. (a), art. 286 alin. (4) din Ordonanța
de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ,
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ARAD
HOTĂRĂȘTE
Art. 1 Se aprobă Contractul de delegare a gestiunii serviciului de transport public local -
Act Adiţional la Contractul nr. 704/2.12.2019, conform anexei, care face parte integrantă din
prezenta hotărâre.
Art. 2 Se aprobă încheierea Contractului de delegare a gestiunii serviciului de transport
public local - Act Adiţional la Contractul nr. 704/2.12.23019, de către Asociația de Dezvoltare
Intercomunitară Transport Public Arad și Compania de Transport Public S.A. Arad.
Art. 3 (1) Se mandatează Primarul Municipiului Arad, dl. Călin BIBARȚ, să voteze în
Adunarea Generală a Asociaților din cadrul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară
Transport Public Arad, în numele și pe seama Municipiului Arad, aprobarea Contractului de
delegare a gestiunii serviciului de transport public local - Act Adiţional la Contractul nr.
704/2.12.2019.
(2) În cazul absenței domnului Călin-Laurențiu BIBARȚ, Primarul Municipiului Arad,
atribuțiile de reprezentare a Unității Administrativ-Teritoriale Municipiului Arad în Adunarea
Generală a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară de Transport Public Arad vor fi
îndeplinite de persoana desemnată pentru exercitarea atribuțiilor primarului în ziua/perioada
respectivă.
Art. 4. Se mandatează Directorul executiv al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară de
Transport Public Arad, dl. Ovidiu ILIE, să semneze Contractul de delegare a gestiunii
serviciului de transport public local - Act Adiţional la Contractul nr. 704/2.12.2019.
Art. 5. Se aprobă Tariful de acordare a licențelor de traseu, pentru prestarea serviciului
public de transport persoane, la un cuantum de 50 lei/licență. Sumele colectate se constituie
venituri la Bugetul Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară de Transport Public Arad.
Art. 6. Prezenta hotărâre se comunică tuturor celor interesați, prin grija Serviciului
Administrație Publică Locală.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ
SZABO Mihai-Iosif Contrasemnează pentru legalitate
SECRETAR GENERAL
Lilioara STEPANESCU
Red./Dact. SML/SML Verif. C.M.
1 ex. Serviciul Transport Public Local, Autorizare Activități Economice
1 ex. Instituţia Prefectului-Judeţul Arad
1 ex. Dosar şedinţã CLMA 2.12.2019 Cod PMA -S4-02
ROMÂNIA PROIECT Avizat
JUDEŢUL ARAD SECRETAR GENERAL
MUNICIPIUL ARAD Lilioara STEPANESCU
CONSILIUL LOCAL
Nr. 566/28.11.2019
H O T Ă R Â R E A nr. ______
din __________________2019
privind mandatarea Asociației de Dezvoltare Intercomunitară de Transport Public Arad
în vederea aprobării Contractului de delegare a gestiunii serviciului de transport public local
-Act Adiţional la Contract
Având în vedere inițiativa Primarului Municipiului Arad, exprimată în referatul de
aprobare nr. 92229/28.11.2019,
Luând în considerare raportul Direcției Edilitare, Serviciului Transport Public Local,
Autorizare Activități Economice înregistrat cu nr. 92230/28.11.2019,
Luând în considerare Hotărârea nr. 156/2018 a Consiliului Local al Municipiului Arad
privind constituirea Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară Transport Public Arad,
Având în vedere prevederile Legii nr. 92/2007, Legea serviciilor publice de transport
persoane în unitățile administrativ-teritoriale, cu modificările și completările ulterioare,
coroborate cu prevederile Legii nr. 51/2006, Legea serviciilor comunitare de utilități publice,
republicată, cu modificările și completările ulterioare,
Luând în considerare prevederile art. 5 alin. (5) din Regulamentul (CE) nr. 1370/2007 al
Parlamentului European și al Consiliului din 23 octombrie 2007 privind serviciile publice de
transport feroviar și rutier de călători și de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 1191/69 și nr.
1107/70 ale Consiliului,
În temeiul prevederilor art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. (d), (e), alin. (6) lit. (a), alin. (7) lit.
(n), art. 139 alin. (1), alin. (3) lit. (g), art. 196 alin. (1) lit. (a), art. 286 alin. (4) din Ordonanța
de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ,
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ARAD
HOTĂRĂȘTE
Art. 1 Se aprobă Contractul de delegare a gestiunii serviciului de transport public local -
Act Adiţional la Contractul nr. ________/_________, conform anexei, care face parte
integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2 Se aprobă încheierea Contractului de delegare a gestiunii serviciului de transport
public local - Act Adiţional la Contractul nr. ________/_________, de către Asociația de
Dezvoltare Intercomunitară Transport Public Arad și Compania de Transport Public S.A. Arad.
Art. 3 (1) Se mandatează Primarul Municipiului Arad, dl. Călin BIBARȚ, să voteze în
Adunarea Generală a Asociaților din cadrul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară
Transport Public Arad, în numele și pe seama Municipiului Arad, aprobarea Contractului de
delegare a gestiunii serviciului de transport public local - Act Adiţional la Contractul nr.
________/_________.
(2) În cazul absenței domnului Călin-Laurențiu BIBARȚ, Primarul Municipiului Arad,
atribuțiile de reprezentare a Unității Administrativ-Teritoriale Municipiului Arad în Adunarea
Generală a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară de Transport Public Arad vor fi
îndeplinite de persoana desemnată pentru exercitarea atribuțiilor primarului în ziua/perioada
respectivă.
Art. 4. Se mandatează Directorul executiv al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară de
Transport Public Arad, dl. Ovidiu ILIE, să semneze Contractul de delegare a gestiunii
serviciului de transport public local - Act Adiţional la Contractul nr. ________/_________.
Art. 5. Se aprobă Tariful de acordare a licențelor de traseu, pentru prestarea serviciului
public de transport persoane, la un cuantum de 50 lei/licență. Sumele colectate se constituie
venituri la Bugetul Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară de Transport Public Arad.
Art. 6. Prezenta hotărâre se comunică tuturor celor interesați, prin grija Serviciului
Administrație Publică Locală.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ
SECRETAR
PRIMARUL MUNICIPIULUI ARAD
Nr. 92229 din 28.11.2019
În temeiul prevederilor art. 136, alin. (8), lit. a) din Ordonanță de urgență, nr. 57/2019 din 3
iulie 2019 - privind Codul administrativ și al Regulamentului de Organizare și Funcționare al
Consiliului Local Municipal Arad, ale art. 37 din Regulamentului de organizare şi funcţionare a
Consiliului Local al Municipiului Arad aprobat prin HCLM 216/2016 îmi exprim iniţiativa de
promovare a unui proiect de hotărâre referitor la mandatarea Asociației de Dezvoltare
Intercomunitară de Transport Public Arad în vederea aprobării Contractului de delegare a
gestiunii serviciului de transport public local-Act Adiţional la Contractul nr.
________/_________
REFERAT DE APROBARE
Având în vedere prevederile Legii nr. 92/2007, Legea serviciilor publice de transport
persoane în unitățile administrativ-teritoriale, cu modificările și completările ulterioare,
coroborate cu prevederile Legii nr. 51/2006, Legea serviciilor comunitare de utilități publice,
republicată, cu modificările și completările ulterioare,
Luând în considerare prevederile art. 5, alin. (5) din Regulamentul (CE) nr. 1370/2007 al
Parlamentului European și al Consiliului din 23 octombrie 2007 privind serviciile publice de
transport feroviar și rutier de călători și de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 1191/69 și nr.
1107/70 ale Consiliului,
Apreciez ca fiind oportună adoptarea hotărârii privind: privind mandatarea Asociației de
Dezvoltare Intercomunitară de Transport Public Arad în vederea aprobării Contractului de
delegare a gestiunii serviciului de transport public local-Act Adiţional la Contractul nr.
________/_________
PRIMAR
Călin Bibarț
PRIMĂRIA MUNICIPIULUI ARAD
DIRECŢIA EDILITARĂ
Serviciul Transport Local, Autorizare Activități Economice
Nr. 92230/28.11.2019
RAPORT
Referitor la:
Referatul de aprobare înregistrat cu nr. 92229/28.11.2019, a domnului Călin Bibarț Primarul
Municipiului Arad, prin care se propune aprobarea mandatării Asociației de Dezvoltare Intercomunitară
de Transport Public Arad în vederea atribuirii gestiunii serviciului de transport public local de persoane,
pe raza administrativ-teritorială a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară de Transport Public Arad.
Considerente generale: Datorită faptului că mai multe unităţi administrativ teritoriale au aderat
după depunerea contractului de delegare la Consiliul Concurenţei şi ANRSC pentru avizare, motiv
pentru care traseele către acestea nu au putut fi parte din contractul avizat, se impune necesitatea
încheierii unui Act Adiţional la Contract încheiat în conformitate cu prevederile art. 5, alin. (5) din
Regulamentul (CE) nr. 1370/2007 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 octombrie 2007
privind serviciile publice de transport feroviar și rutier de călători și de abrogare a Regulamentelor
(CEE) nr. 1191/69 și nr. 1107/70 ale Consiliului. Ţinând cont de faptul că operatorul nu poate încheia
mai multe contracte de delegare atribuite direct, iar entitatea contractantă este în ambele contracte
aceeaşi, s-a considerat necesară utilizarea titulaturii de Contract de delegare a serviciului de transport –
Act Adiţional la Contract.
Considerente juridice:
- prevederile Legii nr. 92/2007 Legea serviciilor publice de transport persoane în unitățile
administrativ-teritoriale, cu modificările și completările ulterioare, coroborate cu prevederile Legii nr.
51/2006 Legea serviciilor comunitare de utilități publice, republicată, cu modificările și completările
ulterioare;
- prevederile art. 5, alin. (5) din Regulamentul (CE) nr. 1370/2007 al Parlamentului European și al
Consiliului din 23 octombrie 2007 privind serviciile publice de transport feroviar și rutier de călători și
de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 1191/69 și nr. 1107/70 ale Consiliului,
În considerarea aspectelor enumerate mai sus,
P R O P U N E M:
Aprobarea Planului tarifar al serviciului public de transport persoane, conform Anexei nr. 5 la
Contractul de delegare a gestiunii serviciului de transport public local- Act Adiţional la Contractul nr.
________/_________, în forma prezentată în anexă la prezenta hotărâre.
Aprobarea Tarifului de acordare a licențelor de traseu, pentru prestarea serviciului public de
transport persoane, la un cuantum de 50 lei/licență. Sumele colectate se constituie venituri la Bugetul
Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară de Transport Public Arad.
Aprobarea Contractului de delegare a gestiunii serviciului de transport public local- Act
Adiţional la Contractul nr. ________/_________, conform anexei nr. 1 la prezenta Hotărâre.
Aprobarea încheierea Contractul de delegare a gestiunii serviciului de transport public local- Act
Adiţional la Contractul nr. ________/_________, încheiat între Asociație și Compania de Transport
Public S.A. Arad.
Mandatarea Primarului Municipiului Arad, dl. Călin Bibarț, să voteze în Adunarea Generală a
Asociaților din cadrul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Transport Public Arad, în numele și pe
seama Municipiului Arad, aprobarea Contractului de delegare a gestiunii serviciului de transport public
local- Act Adiţional la Contractul nr. ________/_________.
În cazul în care domnul Călin-Laurențiu Bibarț Primarul Municipiului Arad este în
imposibilitatea îndeplinirii mandatului încredințat atribuțiile de reprezentare al Unității Administrativ-
Teritoriale Municipiului Arad în Adunarea Generală a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară de
Transport Public Arad vor fi îndeplinite de persoana desemnată pentru exercitarea atribuțiilor
primarului.
Mandatarea directorului executiv, dl. Ovidiu Ilie, să semneze Actul Adițional la Contractul de
delegare a gestiunii serviciului de transport public local efectuat pe raza Asociației de Dezvoltare
Intercomunitară de Transport Public Arad încheiat cu Compania de Transport Public S.A. Arad.
Director executiv Șef Serviciu
Liliana Florea Teodor Sabău
Viza Serviciului Juridic Contencios
Nume prenume _________________________
Semnătura _________________________
Anexă la Hotărârea nr. 614/2.12.2019
Consiliului Local al Municipiului Arad
PROIECT
CONTRACT DE DELEGARE A GESTIUNII
SERVICIULUI DE TRANSPORT PUBLIC LOCAL – ACT ADITIONAL LA
CONTRACTUL NR. _________/____________
Nr. ________ din data __________
PREZENTUL CONTRACT DE DELEGARE A GESTIUNII SERVICIULUI public de transport
local de călători a fost încheiat la sediul Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară de Transport Public
Arad, între:
(1) Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară de Transport Public Arad, persoană juridică, cu sediul
în Arad, Bulevardul Revoluției nr. 50, judeţul Arad, cod 310009, România, înregistrată sub nr.
30/26.06.2018 la Registrul Fundațiilor și Asociațiilor de pe lângă Judecătoria Arad, cont
______________________________________, deschis la Banca Transilvania, reprezentată prin Ilie
Ovidiu, având funcţia de director executiv, în numele și pentru unitățile administrativ-teritoriale Orașul
Sântana, Orașul Curtici, Orașul Pecica, Orașul Ineu, Orașul Sebiș, Comuna Covăsânț, Comuna
Hășmaș, Comuna Zădăreni, Comuna Șepreuș, Comuna Zăbrani, Comuna Sintea Mare, Comuna Peregu
Mare, Comuna Fântânele, Comuna Frumușeni, Comuna Șimand, Comuna Zimandu Nou, Comuna
Cărand, Comuna Dorobanți, Comuna Bârsa, Comuna Dieci, Comuna Bârzava, Comuna Hălmăgel,
Comuna Archiș, Comuna Seleuș, Comuna Vinga, Comuna Chisindia, Comuna Pleșcuța, Comuna
Almaș, Comuna Gurahonț, Comuna Birchiș, Comuna Livada, Comuna Zărand, Comuna Beliu,
Comuna Ignești, Comuna Brazii, Comuna Buteni, Comuna Apateu, Comuna Bata, Comuna Olari,
Comuna Păuliș, Comuna Șagu, Comuna Secusigiu, Comuna Macea, Comuna Felnac, în calitate de
delegatar, pe de o parte, denumit în continuare Entitatea Contractantă;
și
(2) Operatorul de transport S.C. Compania de Transport Public S.A. Arad, cu sediul în Arad, Calea
Victoriei, nr. 35b-37, înregistrată sub nr. J02/680/1995 la Registrul Comerţului de pe lângă Tribunalul
Arad, având contul RO57TREZ0215070XXX009371, deschis la Trezoreria Municipiului Arad, codul
unic de înregistrare 1708600, reprezentat legal prin GODJA CLAUDIU PETRU având funcţia de
Director general, în calitate de delegat, pe de altă parte, denumită în continuare Operator.
ÎNTRUCÂT:
A. Contractul a fost atribuit potrivit prevederilor art. 5 alin. (5) din Regulamentul (CE) nr.
1.370/2007 al Parlamentului European şi al Consiliului din 23 octombrie 2007 privind serviciile
publice de transport feroviar şi rutier de călători şi de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 1.191/69 şi
nr. 1.107/70 ale Consiliului, cu modificările şi completările ulterioare, denumit în continuare
Regulamentul (CE) nr. 1370/2007, ca o măsură de urgență datorită faptului că prin punerea în aplicare
a Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 51/2019 pentru modificarea şi completarea unor acte
normative în domeniul transportului de persoane, prin eliminarea transportului județean din sfera
serviciilor de transport care pot fi subvenționate, dar și datorită intrării unităților administrativ
teritoriale în Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară de Transport Public Arad s-a ajuns la necesitatea
continuării serviciului de transport între localitățile membre ale asociației sub formă de transport local;
B. Prezentul Contract are ca scop furnizarea de servicii de transport public de interes economic general
și stabilirea condiţiilor pentru modernizarea și dezvoltarea sistemului de transport public de călători în
Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară de Transport Arad;
PRIN URMARE, luând în considerare cele de mai sus, părţile convin să încheie prezentul Contract
după cum urmează:
CAPITOLUL 1. DEFINIŢII
În măsura în care nu se prevede altfel, termenii și expresiile folosite în Contract vor avea următorul
înţeles:
„A.N.R.S.C.” Înseamnă Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile
Comunitare de Utilităţi Publice.
„Autoritate de autorizare” Înseamnă structură locală cu atribuţii de reglementare, autorizare,
monitorizare
[...]
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.