Consiliul Local a aprobat Studiul de Fezabilitate pentru refacția liniei de tramvai și a rețelei aeriene de contact din Arad, adică vor verifica ce e necesar să se schimbe sau să repornească pentru a avea un tramvai funcțional în oraș. Se finanțează obiectivul din bugetul general al municipiului și din alte surse, în conformitate cu legea, iar implementarea depinde de aprobarea documentației tehnico-economice prezentate în anexă. Practic, locuitorii ar urma să beneficieze de o linie de tramvai modernizată, iar costurile vor fi acoperite din fondurile publice locale, cu eventuale finanțări externe, conform condițiilor legii.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobă
Se aprobă Studiul de Fezabilitate „Refacţie linie cale de tramvai şi a reţelei aeriene de contact aferente în municipiul Arad” cu caracteristicile şi indicatorii tehnico-economici cuprinși în Anexa, care face parte integrantă din prezenta hotărâre
ROMÂNIA
JUDEŢUL ARAD
MUNICIPIUL ARAD
CONSILIUL LOCAL
HOTĂRÂREAnr.6l
din 4 martie 2016
cu privire la aprobarea Studiului de Fezabilitate
„Refacţie linie cale de tramvai şi a reţelei aeriene de contact aferente în municipiul Arad”
Consiliul Local al Municipiului Arad,
Având în vedere:
- iniţiativa Primarului Municipiului Arad, exprimată prin expunerea de motive înregistrată cu
nr.3687/21.01.2016;
- raportul nr.3688 din 21.01.2016 al Serviciului Investiţii, Dezvoltare Imobile din cadrul
Direcţiei Tehnice;
- Aviz Consiliul Tehnico — Economic nr. 14/25.11.2015;
- Rapoartele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Arad;
- prevederile Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi
completările ulterioare, art. 44, alin.(1), conform căruia „documentaţiile tehnico-economice
ale obiectivelor de investiţii noi, a căror finanțare se asigură integral sau în completare din
bugetele locale, precum şi ale celor finanţate din împrumuturi interne şi externe, contractate
direct sau garantate de autorităţile administraţiei publice locale, se aprobă, de către
autorităţile deliberative”;
- adoptarea hotărârii în unanimitate de voturi (21 prezenţi din totalul de 23).
În temeiul prevederile art.36 alin.(1) şi alin.(2) lit. b), alin. (4) lit. d„alin. (6) lit. a), pet.14,
art.45, alin. (2), art.115 alin. (1) lit. b) din Legea nr.215/2001 privind administraţia publică
locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
HOTĂRĂȘTE:
Art.1 Se aprobă Studiul de Fezabilitate „Refacţie linie cale de tramvai şi a reţelei aeriene
de contact aferente în municipiul Arad” cu caracteristicile şi indicatorii tehnico-economici
cuprinși în Anexa, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.2 Finanţarea obiectivului de investiție se asigură din fonduri ale bugetului general şi
alte surse atrase în condiţiile legii.
Art.3 Prezenta hotărâre se comunică celor interesaţi prin grija Serviciului
AdministraţiePublicăLocală.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ
Mariana CISMAŞIU Contrasemnează
SECRETAR
Lilioara STEPANESCU
Red/Dact L.F/I.F. Verif. C.M.
1 ex. Serviciul InvestiţiiDezvoltare Imobile
1 ex. Instituţia Prefectului-JudeţulArad Cod PMA -S1-02
1 ex. Dosar şedinţă CLMA 04.03.2016
Anexa la Hotărârea nr. 61 din 4.03.2014
a Consiliului Local al Municipiului Arad
CARACTERISTICILE PRINCIPALE ŞI INDICATORII TEHNICO-ECONOMICI Al
OBIECTIVULUI:
„Refacţie linie cale de tramvai şi a reţelei aeriene de contact aferente în municipiul Arad”
Faza: Studiu de Fezabilitate
TITULAR : MUNICIPIUL ARAD
BENEFICIAR : MUNICIPIUL ARAD
INDICATORI TEHNICO-ECONOMICI :
A. Valoarea totală a investiţiei: 202.844,20 mii lei (inclusiv TVA )
din care C+M: 177.538,40 mii lei (inclusiv TVA )
B. Capacităţi: Tronsoanele în lungime totală de 30.028,5 m, după cum urmează:
Nr. crt. Tronson Durata de Lungime
execuţie m.C.s.
(luni)
1 P-ţa Podgoria-Pasaj Micalaca ISI 1.378
2 Pasaj Micalaca-Vama Micalaca 19 3.7144
3 Str. Pădurii (Abatorului-Conduraşilor) 16 2.964
4 Buclă linie tramvai Făt Frumos 10 129
5 Zona II-III Micalaca (Pasaj Micalaca-B-dul N. 16 3.215
Titulescu — Bucla zona II-III)
6 Pasaj Gradiste — Sere (str. Petru Rareş) 12 2.183
7 Acces şi platformă de parcare tramvaie — Depou 4.748
36
UTA
8 Sere Gradişte - CET Arad (Calea Zimandului) 16 3.356
9 Ştefan cel Mare - Gara Aradul Nou 13 2.433
10 Acces şi platformă de parcare tramvaie — Depou 28 3.945
Micalaca
11 str. Dunării (Băile Termale — Buclă Gai) Il 1.333,5
TOTAL 30.028,5
C. Durata de realizare a investiţiei : între 10 şi 36 luni.
D. Eşalonarea investiţiei : Conform graficului de realizare a investiţiei.
E. Finanţarea investiţiei se asigură din fonduri ale bugetului general şi alte surse atrase
conform listelor de investiţii aprobate în condiţiile legii.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ
Mariana CISMAŞIU Contrasemnează
SECRETAR
Lilioara STEPANESCU
Red/Dact L.F/L.F. Verif. C.M.
1 ex. Serviciul InvestiţiiDezvoltare Imobile
1 ex. Instituţia Prefectului-JudeţulArad Cod PMA -S1-02
1 ex. Dosar şedinţă CLMA 04.03.2016
BENEFICIAR:
PRIMARIA MUNICIPIULUI ARAD
PROIECT NR. 684/2014
EXEMPLAR NR.
REFACŢIE LINIE CALE DE TRAMVAI ŞI A REŢELEI AERIENE
DE CONTACT AFERENTE, IN MUNICIPIUL ARAD
STUDIU DE FEZABILITATE
VOLUMUL I- PĂRȚI SCRISE
PROIECTANT:
ASOCIEREA VIOTOP SRL - BAICONS IMPEX SRL
izioror (3) _]
V Retacţie linie cale de tramvai şi a rețelei aeriene de contact aferente, în munlcipiul Arad
l OTO P Studiu de fezabilitate
ASOCIERE
S.C. VIO TOP SRL. LUCRAREA: REFACŢIE LINIE CALE DE TRAMVAI
S.C. BAICONS IMPEX S.R.L. ŞI A REŢELEI AERIENE DE
CONTACT AFERENTE, ÎN
MUNICIPIUL ARAD
OBIECT: CALE DE RULARE TRAMVAI
BENEFICIAR: PRIMĂRIA MUNICIPIULUI ARAD
FAZA: SEF.
PROIECT NR. 684/2014
FOAIE DE SEMNĂTURI
Director General
Responsabil MI
Şet Proiect dr. ing. M er
Obiect: CALE DE RULARE TRAMVAI Lip
Intocmit ing. BRANCIU ioana
Veriticat ing. MARCU Petru „Liz
Obiect: REȚEA AERIANĂ DE CONTACT ȘI ENERGOALIMENTARE 4
întocmit ing. NOVLEANU Dan. - [73
Verificat ing. MARCU Petru Aa
Obiect: AUTOMATIZARI
Întocmit ing. TOMA Natalia
Verificat ing. Eugen pico
Este interzisă copierea, mulliplicarea şi imprumutarea documentaţiei fără aprobarea scrisă a Proiectantului i
V Relaciie linie cale de tramvai şi a reţelei aeriene de contact afarente, în municipiul Arad
IOTO P Studiu de fezabilitate
ASOCIERE LUCRAREA:
S.C. VIO TOP S.RL.
S.C. BAICONS IMPEX SRL.
BENEFICIAR:
FAZA:
PROIECT NR.
BORDEROU
VOLUMUL |
PĂRŢI SCRISE
1. Foaie de semnaturi
2. Borderou
3. Memoriu tehnic
4. Deviz general varianta 1
5. Deviz general varianta 2
6. Liste de cantitati varianta 1
7. Liste de cantitati varianta 2
8. Descrierea articolelor
9. Grafic de execuţie varianta 1
10. Grafic de execuţie varianta 2
VOLUMUL Ii
PĂRŢI DESENATE
REFACŢIE LINIE CALE DE TRAMVAI
ŞI A REŢELEI AERIENE DE
CONTACT AFERENTE, ÎN
MUNICIPIUL ARAD
PRIMĂRIA MUNICIPIULUI ARAD
SEF.
684/2014
1. Plan de încadrare în zonă S00
2. Plan de situaţie - Linie de tramvai "Piata Podgoria - Pasaj Micalaca” $01/1-4
3. Plan de situaţie - Linie de tramvai "Pasaj Micalaca - Vama Micalaca” S02/1-13
4. Plan de situație - Linie de tramvai "Strada Pădurii” S03/1-10
5. Plan de situaţie - Linie de tramvai "Bucla Fat Frumos" S04/1-4
6. Plan de situaţie - Linie de tramvai "Micalaca zona II-lil” S05/1-8
7. Plan de situaţie - Linie de tramvai "Pasaj Grădişte - Sere" S$06/1-10
8.
- Depou UTA"
Plan de situaţie - Varianta 1 - "Acces și platformă de parcare tramvaie
S$07/1-1-1-4
9. Plan de situaţie - Varianta 2 - "Acces și platformă de parcare tramvaie
- Depou UTA”
$07/2-1-2-4
10.Plan de situaţie - Linie de tramvai "Triunghi Sere Grădişte-CET Arad" $08/1-17
11.Plan de situaţie - Linie de tramvai "Strada Stefan cel Mare
- Gara Aradul Nou”
S09/1-7
12.Plan de situație - Varianta 1 - "Acces si platforma de parcare tramvaie
- Depou Micalaca”
S$10/1-1-1-4
13.Plaa de situaţie - Varianta 2 - "Acces si platforma de parcare tramvaie
- Depou Micalaca” S10/2-1-2-4
14.Plan de situaţie - Linie de tramvai "Strada Dunarii - Gai" S$11/1-7
15.Legenda S12
16. Profile transversale tip - Varianta 1 S13/1-6
17.Profile transversale tip - Varianta 2 S14/1-6
18. Profile transversale tip - Depou UTA s151
Este interzisă copierea, multiplicarea şi impromutarea documentaţiei fără aprobarea scrisă a Proiectantului 2
V Refaciie linie cale de lramvai şi a rețelei aeriene de contact aferente, în municipiul Arad
| OTO P Studiu de fezabilitate
19. Profile transversale tip - Depou Micalaca S16/1
29.Plan de situaţie - Linie de tramvai "Piata Podgoria - Pasaj Micalaca” LC01/1-4
21.Plan de situaţie - Linie de tramvai "Pasaj Micalaca - Vama Micalaca' LC02/1-13
22. Plan de situație - Linie de tramvai "Strada Pădurii” LC03/1-10
23. Plan de situaţie - Linie de tramvai "Bucla Fat Frumos" LCO04/1-4
24. Plan de situație - Linie de tramvai "Micalaca zona II-I" LC05/1-8
25.Plan de situaţie - Linie de tramvai "Pasaj Grădişte - Sere” LC06/1-10
26. Plan de situaţie - Varianta 1 - "Acces și platformă de parcare tramvaie
- Depou UTA" LC07/1-1-1-4
27.Plan de situaţie - Varianta 2 - "Acces și platformă de parcare tramvaie
- Depou UTA” LC07/2-1-2-4
28. Plan de situaţie - Linie de tramvai "Triunghi Sere Grădişte-CET Arad” LC08/1-17
29. Plan de situație - Linie de tramvai "Strada Stefan cel Mare
- Gara Aradui Nou” LC09/1-7
30. Plan de situaţie - Varianta 1 - "Acces si platforma de parcare tramvaie
- Depou Micalaca” LC10/1-1-1-4
31.Plan de situaţie - Varianta 2 - "Acces si platforma de parcare tramvaie
- Depou Micalaca” LC10/2-1-2-4
32. Plan de situație - Linie de tramvai "Strada Dunarii - Gai” LC11/1-7
33. Montaj Tip Ancorari LC12
34. Montaj Tip Traversee cu cablu de otel LC13
35. Montaj Tip Traversee cu cablu sintetic LC14
36. Montaj Tip Console GPR LC15
37.Montaj Tip Console GPR LC16
38. Schema electroalimentare Calea Raanei (Pasaj Micalaca
- Vama Micalaca) EA01
39. Schema electroalimentare - Acces si platforma de parcare tramvaie
- Depou Micalaca EA02
40. Schema electroalimentare Str. Petru Rares (Triunghi Sere
- Gradiste-CET Arad) EA03
41. Schema electroalimentare Str. Petru Rares (Pasaj Gradiste
- Sere Arad) EA04
42. Schema electroalimentare Calea Radnei Zona II-Ill Micalaca
(Pasaj Micalaca-Bdul N. Titulescu -Bucla zona II-I) EA05
43. Schema electroalimentare - Acces si platforma de parcare tramvaie
- Depou UTA EA06
44. Schema electroalimentare si retea FO - Calea Radnei (Pasaj Micalaca
- Vama Micalaca) EAFO-01
45, Schema electroalimentare si retea FO - Acces si platforma de parcare
tramvaie - Depou Micalaca EAFO-02
46. Schema electroalimentare si retea FO - Str. Petru Rares (Triunghi Sere
- Gradiste-CET Arad) EAFO-03
47.Schema electroalimentare si retea FO - Str. Petru Rares
(Pasaj Gradiste-Sere Arad) EAFO-04
48. Schema electroatimentare si retea FO - Calea Radnei Zona II-III
Micalaca (Pasaj Micalaca-Bdul N. Titulescu -Bucla zona II-I!) EAFO-05
49. Schema electroalimentare si retea FO - Acces si platforma de
parcare tramvaie - Depou UTA EAFO-06
50. Instalaţia de manevrare autornată a macazului - Plan cablaj CS01
51. Instalaţia de încalzire a macazului - Plan cablaj CS02
Este interzisă copierea, muluplicarea şi imptumutarea documentaţiei fără aprobarea scrisă a Proiectantului
V! Retaclie linie cale de tramvai şi a rețelei aeriene de contact aferente, în municipiul Arad
IOTO P Studiu de (ezabilitate - Memoriu Tehnic
MEMORIU TEHNIC
Capitolul | - DATE GENERALE
Denumirea obiectivului REFACŢIE LINIE CALE DE TRAMVAI ȘI A REŢELEI
de investitii: AERIENE DE CONTACT AFERENTE, ÎN MUNICIPIUL
ARAD
Amplasamentul: JUDETUL ARAD, MUNICIPIUL ARAD
Titularul investitiei: PRIMĂRIA MUNICIPIULUI ARAD
Beneficiarul investitiei: PRIMĂRIA MUNICIPIULUI ARAD
Elaboratorul S.C. VIOTOP S.R.L. & S.C. BAICONS IMPEX S.RL.
documentatiei:
Faza de proiectare: S.F.
Numar proiect: 684/2014
Capitolul II - DESCRIEREA INVESTIŢIEI
[1.4. Situaţia existentă a obiectivului de investiţii
Municipiul Arad este principala poartă de intrare în România dinspre Uniunea Europeană şi cel mai
important nod rutier şi feroviar din vestul României situat pe coridorul IV Pan - European care leagă țările
din vestul Europei cu cele din Europa de sud-est şi Orientul Mijlociu.
Integrarea în Uniunea Europeană a creat premisele unei creşteri economice accentuate. Printre
obiectivele majore ale acestui context, este şi dezvoltarea transportului şi a infrastructurii de transport.
Municipiul Arad beneficiază de o reţea dezvoltată de transport în comun constituită cu precădere
pe sistemul de tramvaie, deși există și un număr de îinii de autobuz și microbuz care deserveșie
populaţia orașului şi a împrejurimilor. Activitatea de transport în comun este operată, în prezent, de
Compania de Transport Public Arad, atât pentru serviciul de tramvaie cât și pentru cel auto.
Reţeaua de tramvai de este a doua ca lungime din România, după cea din București.
Municipiul are acces direct la magistralele feroviare şi rutiere care îl traversează, situaţie ce asigur
legături atât pentru călători cât şi pentru mărfuri, nu numai cu capitala şi principalele centre ale ţării, ci şi
cu exteriorul. La acestea se adaugă facilităţile oferite pentru traficul intern şi internaţional de aeroportul
situat la limita de vest a hotarului municipiului.
Începutul transportului cu tramvaiul s-a făcut la 24 octombrie1869, tramvaiul tras de cai a circulat
pe 3 trasee până in 1913. Serviciul a fost concesionat de primaria orașului liber regesc Arad societății
„Fabrica de cărămidă şi cale ferată nutieră“. S-a circulat pe linie cu ecariament normal, Tramvaiul
electric s-a inaugurat în Arad la 29 noiembrie 1946, pe linie cu ecartament metric. Primele tramvaie au
fost construite in atelierele proprii ale Intreprinderii Comunale Arad.
Este interzisă copierea, multiplicarea şi imprumularea documentaţiei fără aprobarea scrisă a Proiectantului 1
V Refacţie linie cale de tramvai şi a reţelei aeriene de contact aferente, în municipiul Arad
IOTOP Studiu de fezabilitate - Memoriu Tehnic
Incepând cu anul 1973, rețeaua de linii se extinde în mod spectaculos, astfel că in 1984, tramvaiul
urban avea să ajungă până în comuna Ghioroc situată la 22 km, linia parcurgând 5 localităţi. Paralel cu
extinderea liniei, rețeaua se dotează cu tramvaie de tip TATRA TAR (100 buc) respectiv TIMIS 2 (44
garnituri).
După 1990, rețeaua în lungime de 97 km c.s. (din care 67 km in municipiu) urmează un ciclu de
reabilitare, la inceput prin lucrări de reparaţii pastrându-se soluțiile constructive, iar după anul 2003 se
inițiază ample lucrari de modernizare, vizate fiind in prima etapa porțiunile carosabile, administraţia
locală urmărind modernizarea unor străzi şi refacera utilităţilor.
În prezent rețeaua are 100,7 km c.s. din care 30 km cs. sunt în exteriorul municipiului. La cei 67
km c.s. existenţi s-au adăugat 3,7 km c.s,., o finalizare a unei investiţii PHARE, linie de tramvai în zona
industrială de vest.
La ora actuală, Compania de Transport Public Arad asigură integral transportul la nivel municipal.
Principiile de bază: “Regularitate, Punctualitate, Confort, Securitate”, care ghidează activitatea celor
aproximativ 730 angajati, impun CTP drept unul din pilonii importanți pe care se sprijină atât dezvoltarea
ariei metropolitane, cât și a celei regionale. Cu un parcurs de circa 6,766 milioane de km, este asigurată
mobilitatea a peste 24 miloane de călători anual, pe o rețea care însumează 2197 km (170 km tramvaie -
si 2027 km autobuze) pe 146 trasee. Având în vedere faptul că Aradul este vn oraș aflat în plină
expansiune economico - socială, această creștere trebuie, în permanenţă, precedată de dezvoltarea
serviciilor publice, implicit a transportului public.
La momentul actual, reţeaua urbană de transport public asigură mobilitatea locuitorilor municipiului
Arad prin intermediul celor 15 trasee de tramvai şi a celor 8 trasee de autobuz, îndeplinind misiunea
CTP si principiile care o guvernează:
- mobilitate pentru toţi;
- corectitudine şi loialitate;
- participare şi transparenţă;
- eficienţă;
- securitate, accesibilitate şi confort;
Pentru a promova serviciul de transport local, Municipiul trebuie să îmbunătăţească:
- calitatea serviciului
- viabilitatea financiară a transportului public
- siguranţa serviciului
Printre principalii paşi ce trebuie făcuţi pentru a îmbunătăţi calitatea serviciilor, trebuie avute în
mod special în vedere:
1) Calitatea mijloacelor de transport, care trebuie să fie accesibile, comfortabile, moderne şi sigure.
2) Calitatea serviciului. Serviciul public trebuie să fie de încredere şi
punctual.
3) Calitatea personalului.
4) Introducerea unui sistem IT pentru managmentului traficului, informarea pasagerilor precum şi
taxarea electronica.
5) Calitatea infrastructurii.
Creșterea numărului de pasageri reprezintă una din direcţiile principale care trebuie umnărite şi
poate îi realizată prin atragerea segmentelor de populaţie care în acest moment utilizează automobilul.
In acest sens pentru creşterea transportului public trebuie vizate următoarele:
- calitatea serviciilor oferite trebuie sa indeplineasca asteptarile pasagerilor;
- securitatea călătorilor şi a personalului trebuie să fie o prioritate de nivel inalt;
- informarea călătorilor trebuie să fie corectă şi relevantă; sistemele de informare, amplasate atât
în staţii, cât şi în mijloacele de transport public, vor conține date privind traseele, orarele, date
informative cu caracter general. Stațiile trebuie marcate corespunzător și denumite, vehiculeie trebuie să
afișeze vizibil numărul traseului şi ruta iar conducătorii să poată oferi informaţii corecte;
- fiabilitate și punctualitate — informaţiile furnizate în graficete de circulaţie trebuie respectate, iar
atunci când din motive obiective apar perturbații, efectul acestora trebuie minimizat;
- curăţenie şi facilități — starea de curățenie în vehicule și stații sunt deosebit de importante;
călătorii sunt foarte sensibili și la accesibilitate, la dotarea stațiilor cu adăposturi şi sisteme de informare
- confortut călătoriei -— vehiculeie utilizate să fie dotate cu sisteme de încălzire/ventilație
corespunzătoare, iluminatul interior şi in staţii foarte bun
Este inlerzisă copierea, multipicarea şi împrumutarea documentaţiei fără aprobarea scrisă a Proieclantului 2
vV Relaciie linie cale de tramvai şi a rețelei aeriene de contact aferente, în municipiul Arad
IOTOP Studiu de fezabilitate - Memoriu Tehnic
- accesibilitate — în conformite cu normele europene transportul public trebuie să fie accesibil
tuturor, inclusiv personelor în vârstă sau celor cu dizabilităti.
Principalii indicatori ai serviciilor oferite de către Compania de Transport Public S.A. Arad în anul
2012 în ceea ce priveşte tramvaiele:
Indicator U.M. Valoare
Ecartament mm 1000
Numărul traseelor nr. 15
Lungimea traseelor _ km c.d. 116,50
Lungimea medie a unui traseu krn c.d. 777
Lungimea retelei km c.s. 65,40
Densitatea rețelei de transport km c.s./km? 2,8324
km c.s./1000 0,7111
loc
Lungimea rețelei de contact km c.s. 65,40
Intervalul de succedare (la ore de vârf) minute 4
Numărul de staţii nr. 106 |
Lungimea medie a interstaţiei km 1,23
Tramvaie nr. 148
- depoul UTA nr. 94
- depoul Micălaca nr. 54
Viteza comercială km/h 17,86
Consum specific MVWH 7.799
KVWH/km 3.89
Este interzisă copierea, multiplicarea şi îimprumutarea documentaţiei tără aprobarea scrisă a Proieclantului 3
V Refacţie linie cale de tramvai și a rețelei aeriene de contact aferente, în municipiul Arad
IOTO P Studiu de fezabilnate - Memoriu Tehnic
Finalizarea pe parcursul anului 2012 a lucrărilor la proiectui “BERD II” au determinat reluarea
circulației tramvaielor pe toate liniile. Noile condiţii create, calitatea liniilor și staţiilor, au avut ca efect
stoparea deciinului înregistrat în ultimii ani,
Reţeaua liniilor urbane are in exploatare:
- 10 linii urbane de tramvai (1, 1b, 3, 6, 7, 15,15b, 16, 16b, 18b)
- 8 linii urbane de autobuz
Această reţea cuprinde, în prezent, 252 stații:
- 106 staţii urbane tramvai
- 134 staţii urbane de autobuz.
O parte din datele prezentate în acest capitol au fost preluate din Hotărârea nr. 2 din 28 ianuarie
2014 privind aprobarea „Studiului de oportunitate pentru delegarea prin concesiune a gestiunii serviciului
de transport public local prin curse regulate”.
11.1.1. Starea tehnică, din punctul de vedere al asigurării cerințelor esenţiale de
calitate în construcţii, potrivit legii
A. Calea de rulare a tramvaiului
Tronsoanele în lungime totală de aproximativ 30.028,5 m pentru care se solicită întocmirea
studiului sunt:
Nr Tronson Tip linie
crt
1 | P-ţa Podgoria-Pasaj Micalaca Cale dublă, montată pe traverse de beton, pe pat de
piatră spartă
2 | Pasaj Micalaca-Vama Micalaca Cale dublă, montată pe traverse de beton, pe pat de
piatră spartă
3 | Str. Pădurii (Abatorului-Conduraşilor) Cale dublă, montată pe traverse de beton, pe pat de
piatră spartă
4 | Buciă linie tramvai Făt Frumos Cale de rulare simplă parţial în platformă proprie
5 [Zona II-III Micalaca (P
[...]
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.