Consiliul Local al Municipiului Arad aprobă Situațiile Financiare la 31 decembrie 2015, prezentate în anexele 1-25 ce formează parte integrantă din hotărâre. Decizia înseamnă că bugetul local a fost închis pentru anul 2015 și s-au prezentat valorile activelor, atât cele imobilizate, cât și cele financiare, precum și modul în care au evoluat Activele necurente, investițiile și alte date financiare. Pentru locuitori, efectele sunt legate de imaginea stabilității financiare a municipiului, folosirea resurselor pe anul precedent și posibil impact asupra planurilor viitoare de investiții sau servicii publice, însă hotărârea nu stabilește direct proiecte sau sume noi de bani pentru populație.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
ROMÂNIA
JUDEŢUL ARAD
MUNICIPIUL ARAD
CONSILIUL LOCAL
HOTĂRÂREAnr. 62
din 4 martie 2016
privind aprobarea Situaţiilor Financiare
la data de 31 decembrie 2015
Consiliul Local al Municipiului Arad,
Având în vedere:
- Iniţiativa Primarului Municipiului Arad, d-nul Gheorghe Falcă, exprimată în Expunerea de
motive nr.13191/29 februarie 2016;
- Raportul Direcţiei Economice nr.13193/29 februarie 2016;
- Rapoartele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Arad;
- Prevederile art.57 alin. (4) din Legea nr.273/2006 privind finanţele publice locale, cu
modificările şi completările ulterioare;
- adoptarea hotărârii cu 19 voturi pentru şi 2 abţineri (21 prezenţi din totalul de 23).
În temeiul drepturilor conferite prin art.36 alin. (I),alin. (2), lit. b), alin. (4), lit. a) şi art.
45 alin. (2) lit. a)art.115, alin. (1), lit. b) din Legea 215/2001 a administraţiei publice locale,
republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
HOTĂRĂȘTE:
Art.] Se aprobă Situaţiile Financiare la data de 31 decembrie 2015, conform Anexelor 1-
25, care fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.2 Prezenta hotărâre se va comunica Direcţiei Economice, Instituţiei Prefectului-
Judeţul Arad, precum şi tuturor celor interesaţi.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ
Mariana CISMAŞIU Contrasemnează
SECRETAR
Lilioara STEPANESCU
Red/Dact L.F/L.F. Verif. C.M.
lex. Serviciul Buget
1 ex. Instituţia Prefectului-Judeţul Arad Cod PMA -S1-02
1 ex. Dosar şedinţă CLMA 04.03.2016
BILANT
cod 01
Anexa 1
Nr.
crt,
DENUMIREA INDICATORILOR
Cod
rând
Sold la
începutul anului
Sold la sfârşitul
perioadei
B
1
2
ACTIVE
01
ACTIVE NECURENTE
D2
Active fixe necorporale (ct.
2030000+2080000+2060000+2080100+2080200+ 2230000-
2800300-2800500-2800800-2900400-2900500-2900800-
2930100%
6.620.678
4.013.089
Instalații tehnice, mijloace de transport, animale, plantații,
mobilier, aparatură birotică şi alte active corporale (ct.
2130100+2130200+2130300+2130400+2140000+2310000 -
2810300-2810400-2910300-2810400-2930200*)
51.474.184
71.257.760
Terenuri şi clădiri(ct. 2110100+2110200+2120000+2310000-
2310100-2810200 -2910100-2810200-2930200)
05
3.739, 246.457|
3.775.346.113
Alte active nefinanciare
tet.2150000;
cs
Active financiare necurente [investiţii pe termen lung) peste
un an (ct.
2500100+2800200+2600300+2550000+2570201 + 2670202+
2570203+2670204+28370205+2670208-2960101-2960102-
2980103-2980200), din care:
07
51.695.364
56.046.739
Titluri de participare
2600100+25600200+2600300-2950101-2960102-2980103y
(ct.
08
44.917.134
44.917.134
Creante necurente — sume ce urmează a fi incasate după o
perioada mai mare de un an (ct.
4110201+4110208+4130200+4280202+4810201+ 4610208-
4910200-4960200), din care:
09
37.874
72.635
19,
Creants cornerciala necurente — sume ce urmează a fi incasate
după o perioada mai mare de un an (et.
4110201+4110208+4130200+4810201-4910200-4950200)
10
57.874]
72.635)
11.
TOTAL ACTIVE NECURENTE
(rd.03-+04+05+06-+07+09)
15
3.849.094.557|
3,906.736.336)
12.
ACTIVE CURENTE
18
x
x
13.
Stocuri (ct,
3010000+3020100+3020200+3020300+3020400+3020500+
3020600+3020700+3020800+3020900+3030100+3030200+
3040100-+3040200+3050100+3050200+3070000+3090000+
3310000+3320000+3410000+3450000+3460000+3470000+
3490000+3510100+3510200+3540100+3540500+3540800+
3560000+3570000+3580000+3590000+3610000+3710000+
38'10000+/-3480000+/-3780000-3810000-3920100-3920200-
3930000-3940100-3940500-3940600-3350100-3950200-
3$50300-3950400-3950600-3950700-3950809-3960000-
3970009-3s80000)
13
37.365.058
41.135.993]
expert Bugetar (c) Adi-Com SOFT 2015
14.
Creanţe curente — sume ce urmează a fi încasate într-o
perioadă mai mică de un an-
15
Greanţe din operaţiuni comerciale, avansuri şi alte decontări
(ct.2320000+2340000+4090101+4090102+4110101+4110108+4
130100+4180000-+4250000+4280102+4610101+4610109+
4730109**+4810101+4810102+4810103+4810200+4810300+48
10900+4820000-+4830000+4830000-4910100-
|4960100+5120800), din care:
21
11.433.257
3.894.357!
16.
Decontări privind încheierea execuţiei bugetului de stat din
anul curent (ct.4890000)
21.1
17.
Creanțe comerciale şi avansuri (et.
2320000+2340000+4090101+4090102+4110101+ 4119108+
4139100+4180000+4610101-4310100-4960100), din care:
10.954.558|
3.539.187)
18.
Avansuri acordate (ct.2320000+2340000+4090101+4090102)
7.658.674
19.
Creanţe hugetare
(et. 4310100**+4310200**+4310300**+4310400**+4310500**+
4310700**+4370100**+4370200**+4370300"**+4420400+
4420800"**+4440000**+4450000**+4480200+4610102+
4530000+4840000-+4650100+4650200+4660401+4660402+
4860500+4660900+4810101**+4810102**+4810103**+
4810900**+4820000"*-4970000), din care:
23
37.850.041
38.044.623
20.
Creanţele bugetului general consolidat
(ct. 4530000+4540000+4650100+4650200+4650401+ 4660402+
[4560500+4550900-4970000)
24
34.620.917]
34.291.321
21,
Creanţe din operațiuni cu fonduri externe nerambursabile
şi fonduri de la buget (ct.
4500100+4500300+4500501+4500502+4500503+
4500504+4500505-+4500700+4510100+4510300+4510500+
4530100+4540100+4540301+4540302+4540501+4540502+
4540503+4540504+4550100+4550301+4550302+4550303+
4560100+4560303+4560309+4570100+4570201+4570202+
4570203+4570205+4570206+4570209+4570301+4570302+
4570309+4580100+4580301+4580302+4610103+4730103**+
4740000+4750000), din cars:
25
1.466.770)
7.158.660
Sume de primit de la Comisia Europeană ! alti donatori
(et, 4500100+4500300+4500501+4500502+4500503+ 4500504+
4500505+4500700)
789.864
4.254.369)
23.
Împrumuturi pe termen scurt acordate (et,
2670101+2670102+2570103+2870104+2670105+ 2670108+
2670601+26'70692+2870603+2870604+2670605+ 2570609+
4580191+4680102+4680103+4680104-+4680105+ 4580106+
4580107+4680108+4580109+4690103+4690105+ 4590106+
45880108+4680109)
27
1.736.827)
2.158.212
24,
Total creanţe curente (rd. 21+23+25+27)
30
52.486.995
51.255.852
25,
Investiții pe termen scurt (ct.5050000-5 950000)
31
0
!]
28.
Conturi la trezarerii şi instituţii de credit :
32
eXpert Bugetar (c) Adi-Com SOFT 2915
27.
Conturi la trezorerie, casa în lei (ci.
5100000+5120101+5120501+5130101+5130301+5130302+
5140101+5140301+5140302+5150101+5150103+5150301+
5150500+5150600+5160101+5160301+5160302+5170101+
5170301+5170392+5200100+5210100+5210300+5230000+
$250101+5250102+5250301+5250302+5250400+5260000+
5270000+5280099-+5290101+5290201+5290301+5290400+
$290901+5310191+5500101+5520000+5550101+5550400+
'5570101+5580101+5580201+5530101+5600101+5500300+
'5600401+5610109+5610300+5620101+5620300+5620401+
'5710100+5710:300+5710400+57401014+5740102+5740301+
5740302+5740400+5750100+5750300+5750400-7700000)
1541.487.488)
170.370.862]
28.
Dobândă de încasat, alte valori, avanşuri de trezorerie
(ct. 5180701+5320100+5320200+5320300+5320400+ 5320500+
5320500+5:320800-+5420100)
1.368.560)
1.131.756|
depozite
34
X
30,
Conturi la instituţii de credit, BNR, casă în valută
(et. 5110101+5110102+5120102+5120402+5120502+ 5130102+
5130202+5140102+5140202+5150102+5150202+ 5150302+
5160102+5160202+5170102+5170202+5290102+ 5290202+
$290302+5290902+5310402+5410102+5410202+ 5500102+
5550102+5550202+5570202+5580102+5580202+
5580302+5580303+5590102+5590202+5600102+5600103+
5600402+5620142+5620103+5620402)
35
1.493.060)
1.490.987]
EIB
Dobândă de încasat, avansuri de trezorerie
(ct.5180702+5420200)
35.1
32.
depozite
38
x
x
Total disponibilități şi alte valori (rd.33+33.1+35+35.1)
154.355.208
172.993.605
34.
Conturi de dişponibilități ale Trezoreriei Centrale şi ale
trezoreriilor teritoriale (ct,
5120600+5120700+5120901+5120902+5121000+ 5240100+
5249200+5240300+5550101+5550102+5550103 -7700000)
1
35.
Dobândă de încasat, alte valori, avansuri de trezorerie
(ct. 5320400+5180701+5180792)
1
0
0!
Cheltuieli în avans (ct. 4710000)
42
44.176)
16.918)
37,
TOTAL ACTIVE CURENTE
ţred 1920434 +40+41441.4+42)
43
244.251.437|
265.402.368
TOTAL ACTIVE (rd.15+45)
45
4.093,345.904|
4.172.138.704
DATORII
50
x
x
DATORII NECURENTE- sume ce urmează a fi plătite după-o
|pericadă mai mare de un an
51
x
x
4.
Sume necurente- sume ce urmează a fi plătite după o
perioadă mai mare de un an (et.
2690200+4010200+4030200+4040200+4050200+ 4280201+
4620201+4620209+5090000), din care:
S2
134.475]
3.636.284!
42.
Datorii comerciale
(ct.4010200+4030200+4040200+4050200+4620201)
53
48.895
3.572.979]
43.
Împrumuturi pe termen lung
(et. 1610200+1620200+1630200+1640200+1650200+ 1660201+
1560202+1660203+1660204+1670201+1670202+
1670203+1670208+1670209-1690200)
242.522.421
223.173.258|
aa.
Provizioane
(ct. 1510201+1510202+1510203+1510204+1510208)
22.206.280)
11.979.852]
eXpart Bugetar (c) Adi-Com SOFT 2015
TOTAL DATORII NECURENTE (rd.52+54+55)
264.863.176|
2386.789.392]
45,
[DATORII CURENTE - sume ce urmează a fi plătite într-o
perioadă de până la un an
x
x
AP.
2690100+40101100+4030100+4040109-4050100+ 4080000+
4190000+4620101+4620109+4730109+4810101+ 4810102+
4810103+4810200+4810300+4810900-+4820000+ 4830000+
4830000+5090000+5120800), din care:
Datorii comerciale, avansuri şi alte decontări (cl.
18.751.136|
11.647.073]
Decontări privind încheierea execuției bugetului de stat din
anul curent ţct.4890000)
4.298.503
Datorii comerciale şi avansuri
ct. 4010100+4030100+4040100+4050100+ 4080000+
4190000+ 4820101), din care:
61
15.778.553
7.223.806
Avansuri primite (ct.4190000)
61.1
Li |
S1.
Datorii către bugete (ct.
4310100+4310200+4310300+4310400+4310500+
4310700+4370100+4370200+4370300+4400000+4410000+
4420300+4420800+4440000-+4480000+4480100+4550501+
4550502+4550503+4620109+4670100+4670200+4670300+
4670400+4870500+4670900+4730109+4810900+4820000), din
care:
62
16.201.314
17.081.381
52.
Datoriile instituţiilor publice către bugete
63
x
Contribuţii sociale
(et. 4310100+4310200+4310300+43110400+4310500+
|4310700+4370100+4370200+4370300)
83.1
2.363.109
3.043.453)
Sume datorate bugetului din Fonduri extene nerambursabile
(ct.4550501+4550502+4550503)
64
Datorii din operațiuni cu Fonduri externe nerambursabile şi
fonduri de la buget, alte datorii către alte organisme
internaţionale
(ct. 4500200+4500400+4500600+4510200+4510401+
4540402+ 4540409+4510601+4510602+4510603+4510605+
4510606+ 4510609+4520100+4520200+4530200+4540200+
4540401-+4540402+4540601+4540602+4540603+ 4550200+
4550401+ 4550402+4559403+4550404+4560400+ 4580401+
4580402+ 4580501+4580502+4590000+4620103+ 4730103%+
4720800)
65
901,276
4.359.500]
din care: sume datorate Comisiei Europene / alti donatori
(ct.4500200+4500400+4500600+4590000+ 4620103)
65
104.358
102.966
57.
Împrumuturi pe termen scurt - sume ce urmează a fi plătite
într-o perioadă de până ia un an (cl.
5180601+5180603+5120604+5180605+5180608+ 5180608+
'5180603+5180800+5190101+5190102+5190103+
'5190104+5190105+5190105+5190107+5190108+5190109+
5180110+ 5190180+51901490 )
70
Imprumuturi pe termen lung — sume ce urmează a îi plătite
în cursul exerciţiului curent (ct.
1610100+1620100+1630100+1640100+1650100+
1660101+1650192+1660103+1660104+1670101+15670102+
1670103+ 1670108+1670109+1680100+1680200+1680300+
1680400+ 1680500+1680701+1680702+1580703+1680708+
1680708 -1690100)
7i
436.559
296.044
58,
Salariile angajaţilor (ct.
j4210000+4230000+4280000+4270100+4270300+42801 01)
4.891.695
6.509.337
aXpert Bugetar (c) Adi-Com SOFT 2015
Ale drepturi cuvenite altor categorii de persoane (pensii,
indemnizaţii de şomaj, burse) (ct.
127.523 769.422
60. [4220100+4220200+4240000+4260000+4270200+ 4270300+ %
4290000-+4380000), din care:
61. |Penșii, indemnizaţii de şomaj. burse 73.1 x x
s2 |Venituri în avans (ci.4720000) 74 401.356 237.094]
ea. Provizioane 75 1.510.541 ol
(et.1510101+1510102+1510103+1510104+1510108)
TOTAL DATORII CURENTE
44.241, 40.859.851
64. [rd.80+62+65+70471+72+734+74473) 73 400
es. [TOTAL DATORII (rd.58+78) 79 309.104.576 279.689.243|
ACTIVE NETE = TOTAL ACTIVE = TOTAL DATORII =
e. |CAPITALURI PROPRII so | 3.784.241.418] 3.892.449.481
(rd.80= rd.45-78 = rd.30)
ez |CAPITALURI PROPRII 23 x x
Rezerve, fonduri
(ct.1000000+1010000+1020101+1020102+1030000+
65. [1049101+1040102+1050100+1050200+1050300+1050400+ Sa | 3.221.901.265| 3.652.407.927
1055500+1060000+-1320000+1330000+ 1390100)
Rezultatul reportat
59. [(ct.1170000- sold creditor) 8 638.653.700| — 556.025.988
Rezultatul reportat
o 9
79 |tct.1170000- sold debitor) &
Rezultatul patrimonial al exercitiului 0 9
71. [t4.1210000- sold creditor) sr
Rezultatul patrimonial al exercitiului
72 et 1210000. sata debitor) ea 76.313.547] 315.984.404|
74 |FOTAL CAPITALURI PROPRII o | 3700201010 3.892.449 461
(rd.84+85-86+87-88)
eXpert Bugstar (c) Adi-Com SOFT 2015
”) Conturi da repartizat după natura elementalor respective.
**) Solduri debitoare ale conturilor respective.
Anexa 2
CONTUL DE REZULTAT PATRIMONIAL
31.12.2015
cod 02
- lei-
Nr.
Crt.
DENUMIREA INDICATORULUI
Cod
rând
An precedent
An curent
1
2
VENITURI OPERATIONALE
01
- [Venituri din impozite, taxe, contribuții de asigurări şi
alte venituri ale bugetelor
(et.7300100+7300200+7310100+7310200+7320100
7330000+ 7340000+
7350100+7350200+7350300+7350400+ 7350500+
7350600+7360109+7390000+7450100+7450200+
7450300+ 7450400+ 7450500+7450900+ 7460100+
7460200+ 7460300+ 7460900+ 751+9300+7510400+-
PEAS
02
3174.853.697
393.926.620
Venituri din activități economice
(ct.7210000+7220000+7510100+ 7510200+/-7090000)
03
14.431.233
14.928.535
Finantări, subvenții, transferuri, alocaţii bugetare cu
destinaţie specială
(ct.7510500+7710000+7720100+7720200+7730000+7740
100+ 7740200+7750000+7760000+7780000+7790000'
65.820.758]
41.562.704
Alte venituri operaţionale
(ct.7140000+7180000+7219000+7220600+7500000+
'7510300+7510400+7810200+781030Q
+7810401+7810402+7770000)
05
43.821.426
41.720.117
TOTAL VENITURI OPERAȚIONALE
(rd.02+03+04+05)
06
498.987.154|
492.137.976
CHELTUIELI OPERAȚIONALE
07
9
[
Salariile şi contribuţiile sociale aferente angajaţilor
(ct.6410000+6420000+6450100+6450200+6450300+
5450400+ 6450500+6450600+
08
SA 424
127.186.846
In
Subventii şi tranefaruri
(ct.6700000+6710000+6720000+8730000+6740000+
5750000+ 6760000+ 5770000+ 6780000+6790000)
3
=]
61.218.990
72.520.845
Stocuri, consumabile, lucrări şi servicii executate de
terți (ct.5010000+6020100+6020200+6020300+6020400+
8020500+ 6020600+
5920700+6020800+6020300+6030000+ 6060000+
5070000+8080000-+6090000+6100000+ 6110000+
5120000+
10
120.742.722
1183.019.966
Cheltuieli de capital, amortizări şi provizioane
(ct.6810100+6810200+6810300+8810401+6810402+6820
101+ 6820109+6820200+ 6890100+ 6830200)
1i
269.338.835|
475.569.296
Alte cheltuieli operaționale
(ct.6350000+6540000+6580000)
12
4.945.963]
6.995.257
TOTAL CHELTUIELI OPERAȚIONALE
(rd.08+09+10+11+12)
13
512.417.634|
8009.392.210
sXpart Bugatar (c) Adi-Com SOFT 2015
WE. JREZULTATUL DIN ACTIVITATEA OPERAȚIONALĂ 14 A RI
- EXCEDENT (rd.06- rd.13) 15 [i [)
- DEFICIT (rd.13- rd.06) 15 73.430.470) 308.254..234|
IV. [VENITURI FINANCIARE 17
(ct.7630000+7640000+7650000+ 7660000+7670000+ 7.081.360 9.250.631
7680000+ 7690000+ 7860300+7860400)
Y. ICHELTUIELI FINANCIARE 18
(ct.6630000+6640000+6650000+6650000+6670000+ 9.807.412] 13.859.429
6880000+ 6690000+ 6860300-+6860400+6860800)
VI. [REZULTATUL DIN ACTIVITATEA FINANCIARĂ 19 0 [)
- EXCEDENT (rd.17- rd.18) 20 E) 9
- DEFICIT [rd.18- rd.17) 21 2.726.054 4.608.798
VII. jREZULTATUL DIN ACTIVITATEA CURENTĂ 22 9
- EXCEDENT (rd.15+20-16-21) 23 Ri 9
- DEFICIT (rd.16+21-15-20) 24 76.155.522 312.863.032]
VIII. VENITURI EXTRAORDINARE 25
(ct 7910000) 748.161 595.548
IX. [CHELTUIELI EXTRAORDINARE 26 149.431 879.259
(ct.8900000+6910000)
X. REZULTATUL DIN ACTIVITATEA EXTRAORDINARĂ 27 0 0
- EXCEDENT (rd.25-r(.26) 28 598.730) 0
- DEFICIT (rd,26-rd,25) 29 [] 283.711
XI. [REZULTATUL PATRIMONIAL AL EXERCIŢIULUI 30 0 0
- EXCEDENT (rd. 23+28-24-29) 31 0 9
- DEFICIT ţrd. 24+29-23-28) 32 75.557.792) 313,146.743)
eXpert Bugetar (c) Adi-Com SOFT 2015
1 | euibeg GLOZ 405 W09-Ip (9) ejaâng vede
zizsoL [So 6 [ia BBE'cis'z L] 0, u 0 Li] d bă ct ee950, ED 962 p- bl 290 0 ED SL E JE FALINU SP VU PARIZE 15 LUNI
Ul a Et tz a u] o u] lo a pă lo [+] li] lo CEZ £'bL |IEZIANBU PIKIUCOSID Vip BIEB)SUEA-SUnŞ
E] E] 3 t6E +66 &] o lo o: E] o ( eeazezsp____|o o Ops 67: 9 zu IPL FULGPBEIA UP AEZ! Ars
E] Li] hi] pie 66 a bă 0 bă L] (ud bl Eta id Id IO Lac ad aud LL |n mmupeczea Lp ag Bdnoai sume -
Puzo. 1599 eLzreze [es5 zazz o bă lo bă E) b) (i) patetg'ari __lo (] sozeirisL PL|__e! e6unu sp WOPARES 15 RUN 'A
sLopia- LALEA LSP-PO01 [9oP sez lo Lb] 9 bl Li] lo lo Szeszer ICOg REZ p- 0 230 tt EL Sp Eul tealăjtal0tâp) B6„al58 10) Aj
bl o [d la o la lo ( [n o: [d look 'ces:z2- lo [d ODIE€S:2z+ ZI | 3JPszuu Sp Ea ADE up 18 12 uni i
la a 2 d] (] î] [] (] [] Că [i] sveteszz 10 [i ivgotszz [3 Wei 2
a N Lă uă (tă uă Li 0 [id bă pă Eul 0 ll gi Li MESE 1
lo lo [ELE o 6885 lo [ă ( [i o [] es ze8'6p-___jo [i] 17599 6 B0|_I0neenu! ap eoyeingae up I2u sexy £|
uă WĂ (E ai, WĂ [660929 uă 0 0 id ul bă 5/s3:T& Lil Ti 3290099 10 Ei TI
lo a :soszai LI bl lo e o ă [i o acozee [i] 2081 s7z0s8. 20 pe ses 1.
ELE Pi rugz [] 3cr'sez eeo'ses lo Î i] Că [] o si piz96 ___|eoease- o ssz9is% 79| erevoneedo esteimpos up ju se Buni £|
sevosz-: zac oz a eseis0z bizar [i] N o e [i o eco'zzz'10e [208 a6zt ogeges'oz _ Jeirz6w'a6e £0| fel |
LZ2să'9 966 '207 4] Lac Să ELp'azG ze Lă ID [i 0 0 bă 38/00 BEBE Li] O9E ez dz 9.2 008 PP ZU, ESEU) L
D02:7+049796
19) aJezgenud 0042440140096
0 MAE | 00LL00L0L86 n)
00L1K0MiS | PiS+LOLGElS ina 1 "90 muaiaps 18 | vadosd ungeuen
Id) 19) euspeo | madonna | dos run | umede nipeuu
DIESunUEU | s ausatuj MD BIZILZU Up EteILEU BEE ap mau
bees) nentanuedsip | suzana wnpuoj | prunuun.cuu Beimgse |axmndumyast| mninsul Siniasen iul ese) pe.
&p biuad 1aBoa : Pâna :0a] Bbg '3 Pâna 9 pbng :3 1v75 up |pasocisi] [EL Ip 4523 wzeppâna | - rovoiee TELOL | p99) POPORUL EIB nu9 0)
SLOgzLLEspEep e]
JIIAHOZAIL 30 IO NINXN1A VILYNILIS
£ VxaNV
L/ v euBed SLOZ L40$ wo9-ipy (9) Jeong nada
'] HPZ 224 ] 9 9 Lu] J17 938 189'59p Eu] LATA 23605 |_i0 Li] 236 06P'i _|2L 3p WBZAHȚIS 5 194]
+] 0 E) Ob 852 [1] [] Lt 9 Lip 402 !] S20 43 E: 0 E£0 29 9. Sa Sp Sue E
1] ] D PPE [9] [i DeLâ i] £OL 0 280 1P Ei [1] cc it SI. |___9AQEJOAEI SIN 9p SUSI9H0
[+] seat D :] [+] L:] 6zo'68z L_|zzL'0p LEI SzI9 090'66b'L_|0 d 0M66pL |bi 2p |UBEAULDE 15 JEXAUNN "A
[+] SLBSEZ- 9 tb Liz [2] LI] 9. Lp: __|SISEcp 292 102 608- S99 Lp E Li] 999 Lp EL |_ (eosejsa.osap) eesejse.0_Al
Lt] [!] [ij 0 [2] 0 ÎVL'60Z- |89- LZO'a0z L S99 E [*] Li] S99'p- ZI| PSEAgIe Ulp 18U JEN E
Lu] [1] D o [] [44-03] EZVtaL B9Lb 6L'98b'6L |850'09£'62 |SaL'S01 '6P |D 933 Dz8'90L'8t | i. Ic 2
[:] 0 0 C [n] z26'.9 t66'S%- LOL PLZ'P69'6L | /G0'0GE'62 |00G'LOL'6% |D SSa SSI'Z0L'6b | 0L HeSEDU 'L
i] [1] [) Of LzZ în] 1] 9 L] [) 1] Op Lzz 1 9 Oct vez 0 |__ESIEMARDE Lup J8u 1eaLuniig "e
i] [] 1] Slpz34 41 |pip'ESzL |0 ii i] O 9 SZ8'p09s€ |O 9 6Z8'708 GE | 40 HCl "2
1] [] n] SPR'ELG 42| |pit'2Sz 2. |0 ] ] [2] ij 66z'97/'s£ |0 D 6Sz'9zz'SE | 90 HESEIU |
0 SL&'SZ- 0 0 [i] [e] LOZ'PDZ-__ |ERO bee LPZL 207 DOG E6L £ Le; COG'EEL PO |__ESIeuAnoe Uip 18U jean "e
0 PBL8$ 5098 1] [ii [i bi 60 |6/E 42 695109 OSZ'0L-9 EEC'ZOr'E |B86'60l, Ls9'9 £i6p/St_| E0 LL: = MA
1] 68 2£ 5399 1] O 0 LPO'SZZ'L _|Z9b Liu 1092909 Zbb'S09 EEZ'999£ _|z56'901. 4333 9/9'894'€ | 20 HESEdU) |
E]
ODOOZGS ZOLOOSS | ZOGOGZS | ZOZOALS | ZO0L03!:8 | Z0EOSIS | ZOz0sis | ZOtosIS | zOpozis | zorozis xăG 20F0ltG | LDLOLES LOL [9 IN|nAICyea4puj esunuac]
SIOg'erLE sp eșep el
IIU3U40Zz2AUL 30 I01MINXNIA VILYNLIS
YVXINV
LI + eulbed SLOZ 1408 Ui09-pyy (9) sejefng vede
IUOANASX& LN 8p EZEq sd aezijiqiuodsipui
0 !] [1 0 SL Swuns vip 'e5ol |me6nq el ap |eu6au! Syeueuy songnd Jong sui je ||quodsi]
0 LI] 9 0 LA) 1es ap InjeÂnq el 3p esuejueuyoo uip !qiuodsia
1eys.asjunasd
[1] 9 [-) [1] [Mueuiejeau! Uip S9NoEpip J0|21peo șepi00e 0INe0Q L E pugțeA poa ui JEI0U eul; J0phg -
LI] i] ii [?] 400Z/LEJU'S0 UIIOJUOI aJEZNEALJd UIP LNIUGA UIP BE90Je 3uns Uip j!quodsi -
[) [:) [ [:) EJED(S aneuysap Na NEUIIG|UOd SIP Sh =
[i [ej 0 [ri uspaaad uue up suz3
[...]
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.