Arad › 31 ianuarie 2023

HCL 53/2023 adoptată

Hotărâre privind schimbarea destinației unor imobile, proprietate publică a Municipiului Arad

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEŢUL ARAD MUNICIPIUL ARAD CONSILIUL LOCAL H O T Ă R Â R E A nr. 53 din 31 ianuarie 2023 privind schimbarea destinației unor imobile, proprietate publică a Municipiului Arad Având în vedere inițiativa Primarului Municipiului Arad, exprimată în referatul de aprobare înregistrat cu nr. 5448/25.01.2023, Analizând raportul nr. 5450/25.01.2023 al Serviciului Evidență și Administrare Domeniul Public din cadrul Direcției Patrimoniu, Văzând adresa Direcției de Asistență Socială Arad nr. 25060/23.11.2022, înregistrată la Primăria Municipiului Arad cu nr. 92636/29.11.2022, În baza Hotărârii nr. 130/2020 a Consiliului Local al Municipiului Arad privind aprobarea contractului – cadru de administrare a imobilelor, proprietate publică a Municipiului Arad, gestionate de către Direcţia de Asistenţă Socială Arad, Ținând seama de Contractele de administrare nr. 27016 din 16.04.2020 – încheiat pentru imobilul situat în municipiul Arad, str. Căpitan Ignat nr. 38; nr. 27020 din 16.04.2020 – încheiat pentru imobilul situat în municipiul Arad, Calea Aurel Vlaicu nr. 219; nr. 27021 din 16.04.2020 – încheiat pentru imobilul situat în municipiul Arad, str. Andrei Mureșanu nr. 11, ap. 3 și nr. 27028 din 16.04.2020 – încheiat pentru imobilul situat în municipiul Arad, str. Prof. Dr. Aurel Ardelean nr. 4A, Având în vedere extrasele de Carte Funciară nr. 317325 Arad, nr. 344516 Arad, nr. 317320-C1-U1 Arad și nr. 342704 Arad, În baza Hotărârii nr. 361/2010 a Consiliului Local al Municipiului Arad privind darea în administrare către Serviciul Public de Interes Local „Direcţia de Dezvoltare şi Asistenţă Comunitară Arad” a unor imobile situate în municipiul Arad, În baza art. 866 – 868 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările și completările ulterioare, Luând în considerare avizele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Arad, Având în vedere adoptarea hotărârii cu 16 voturi pentru şi 7 abţineri (23 consilieri prezenți din totalul de 23), În temeiul prevederilor art. 108 lit. a), art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. c) și lit. d), alin. (6) lit. a), alin. (7) lit. b), alin. (14), art. 139 alin (1), alin. (3) lit. g), art. 196 alin. (1) lit. a) și art. 286 alin. (4), art. 297 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ARAD adoptă prezenta H O T Ă R Â R E: Art. 1. (1) Se aprobă schimbarea destinației imobilului, proprietate publică a municipiului Arad, situat pe str. Căpitan Ignat nr. 38, din Centrul de zi pentru vârstnici, în Centrul de zi „Creativ”, aflat sub coordonarea Direcției de Asistență Socială Arad. (2) Se aprobă Actul adițional nr. 1 la Contractul de administrare nr. 27016 din 16.04.2020 (nr. 7966/05.05.2020) încheiat între Municipiul Arad, în calitate de proprietar, și Direcția de Asistență Socială Arad, în calitate de administrator, pentru imobilul situat în municipiul Arad, str. Căpitan Ignat nr. 38, înscris în CF nr. 317325 Arad, conform Anexei 1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art. 2. (1) Se aprobă încetarea, prin acordul părților, a Contractului de administrare nr. 27020 din 16.04.2020 (nr. 7965/05.05.2020) încheiat între Municipiul Arad, în calitate de proprietar, și Direcția de Asistență Socială Arad, în calitate de administrator, pentru imobilul situat în municipiul Arad, Calea Aurel Vlaicu nr. 219, înscris în CF nr. 344516 Arad, în condițiile art. 10 lit. c) din contract, în vederea includerii imobilului în programele de reabilitare ale Consiliului Local al Municipiului Arad. (2) Predarea – primirea imobilului identificat la alin. (1) se asigură de către o comisie constituită prin dispoziție a primarului și va fi consemnată într-un proces – verbal, conform Anexei 2, care face parte integrantă din prezenta hotărâre. (3) Se aprobă trecerea imobilului în administrarea Consiliului Local al Municipiului Arad în vederea reabilitării acestuia. Art. 3. (1) Se aprobă schimbarea destinației imobilului, proprietate publică a municipiului Arad, situat pe str. Andrei Mureșanu nr. 11, ap. 3 din Centrul de zi pentru vârstnici, în arhivă pentru păstrarea documentelor emise de către Direcția de Asistență Socială Arad. (2) Se aprobă Actul adițional nr. 1 la Contractul de administrare nr. 27021 din 16.04.2020 (nr. 7960/05.05.2020) încheiat între Municipiul Arad, în calitate de proprietar, și Direcția de Asistență Socială Arad, în calitate de administrator, pentru imobilul situat în municipiul Arad, str. Andrei Mureșanu nr. 11, ap. 3, înscris în CF nr. 317320-C1-U1 Arad, conform Anexei 3, care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art. 4. (1) Se aprobă schimbarea destinației imobilului, proprietate publică a Municipiului Arad, situat pe str. Prof. Dr. Aurel Ardelean nr. 4A din Centrul de zi pentru vârstnici, în sediu al Direcției de Asistență Socială Arad, pentru utilizarea ca birouri din cadrul Direcției de Asistență Socială Arad. (2) Se aprobă Actul adițional nr. 1 la Contractul de administrare nr. 27028 din 16.04.2020 (nr. 7963/05.05.2020) încheiat între Municipiul Arad, în calitate de proprietar, și Direcția de Asistență Socială Arad, în calitate de administrator, pentru imobilul situat în municipiul Arad, str. Prof. Dr. Aurel Ardelean nr. 4A, înscris în CF nr. 342704 Arad, conform Anexei 4, care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art. 5. (1) Se împuternicește domnul Călin BIBARȚ, Primarul Municipiului Arad, să semneze Actele adiționale la Contractele de administrare prevăzute la art. 1, art. 3 și art. 4. (2) În lipsa Primarului Municipiului Arad se împuternicește viceprimarul care va asigura înlocuirea de drept în ziua semnării actelor adiționale, desemnat prin dispoziție a Primarului Municipiului Arad să semneze actele adiționale. Art. 6. Prezenta hotărâre se duce la îndeplinire de către Primarul Municipiului Arad prin serviciile de specialitate și se comunică celor interesați prin grija Serviciului Administrație Publică Locală. PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ Ioan GAMAN Contrasemnează pentru legalitate SECRETAR GENERAL Lilioara STEPANESCU Red./Dact. SML/SML Verif. S.F. 1 ex. Serviciul Evidenţă şi Administrare Domeniul Public 1 ex. Instituţia Prefectului-Judeţul Arad 1 ex. Dosar şedinţã CLMA 31.01.2023 Cod PMA-S4-02 ANEXA 1 la Hotărârea nr. 53/31.01.2023 a Consiliului Local al Municipiului Arad ACT ADIŢIONAL NR. 1 LA CONTRACTUL DE ADMINISTRARE NR. 27016/16.04.2020 (NR. 7966/05.05.2020) Nr._______________/_______________ PĂRŢILE CONTRACTANTE 1. MUNICIPIUL ARAD, cu sediul în Arad, B-dul Revoluţiei, nr. 75, având codul fiscal 3519925, cont IBAN ____________________________ deschis la Trezoreria Municipiului Arad, reprezentat prin Primar, Călin BIBARŢ, în calitate de PROPRIETAR şi 2. DIRECȚIA DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ARAD, cu sediul în Arad, Calea Radnei nr. 250, având cod fiscal nr. 13934937, cont nr. ____________________________ deschis la Trezoreria Municipiului Arad, reprezentată prin director general Oana PÂRVULESCU, identificată prin C.I. seria ____, nr. __________, emisă de ________________, la data de ___.___.______, în calitate de ADMINISTRATOR În baza Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Arad nr. ______din ___.___.2023 privind schimbarea destinației unor imobile, proprietate publică a Municipiului Arad s-a încheiat prezentul act adițional în care părțile au convenit următoarele: Art. I: punctul II. OBIECTUL CONTRACTULUI DE ADMINISTRARE se modifică și va avea următorul cuprins: Art. 1. Obiectul prezentului contract îl constituie dreptul de administrare asupra imobilului situat în municipiul Arad, str. Căpitan Ignat, nr. 38, înscris în CF nr. 317325, nr. top. 7650/2509etc, în suprafață de 756 mp, unde va funcționa Centrul de zi „Creativ” – centrul de reabilitare socio-profesională care iniţiază şi facilitează schimbări menite să susţină implementarea unor programe socio-profesionale eficiente care se adresează tinerilor cu dizabilităţi în vederea integrării sociale şi profesionale şi a obţinerii unor locuri de muncă pe piaţa muncii sau în unităţi protejate. Art. II. Celelalte clauze contractuale rămân nemodificate. Prezentul Act adiţional a fost încheiat astăzi ____________, conține 1 (una) pagină şi s-a întocmit în 4 (patru) exemplare, câte două exemplare pentru fiecare parte. PROPRIETAR ADMINISTRATOR MUNICIPIUL ARAD DIRECTOR GENERAL PRIMAR Oana PÂRVULESCU Călin BIBARȚ DIRECȚIA PATRIMONIU ȘEF SERVICIU DIRECTOR EXECUTIV Ștefan SZUCHANSZKI ȘEF SERVICIU Mihaela BALAȘ VIZAT DE LEGALITATE PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ Ioan GAMAN Contrasemnează pentru legalitate SECRETAR GENERAL Lilioara STEPANESCU ANEXA 2 la Hotărârea nr. 53/31.01.2023 a Consiliului Local al Municipiului Arad PROCES VERBAL de predare – primire nr. __________ Încheiat azi_______________________ 1. Municipiul Arad, cu sediul în Arad, B-dul Revoluţiei, nr. 75, având codul fiscal 3519925, cont IBAN ____________________________, deschis la Trezoreria Municipiului Arad, reprezentat prin Primar, Călin BIBARŢ, în calitate de predător, pe de o parte și 2. Direcţia de Asistenţă Socială Arad, cu sediul in Arad, str. Calea Radnei nr. 250, având cod fiscal nr. 13934937, cont nr. ____________________________ deschis la Trezoreria Municipiului Arad, reprezentat prin director general Oana PÂRVULESCU, identificat prin C.I. seria____, nr.______________, emisă de___________________, la data de ______________________, în calitate de primitor, pe de altă parte, am procedat la predarea – primirea imobilului (teren şi construcţie) situat în municipiul Arad, Calea Aurel Vlaicu, nr. 219, înscris în CF nr. 344516, nr. cadastral 344516, astfel: o Teren în suprafață de 664 mp, cu o valoare de inventar de 360.438,00 lei; o Construcție având Sc= 262 mp și Scd= 524 mp, cu o valoare de inventar de 646.775,00 lei Date specifice imobilului: Clădire cu regim de înălțime S+P+1E, având Sc=262mp și Scd=524 mp și teren în suprafață de 664 mp. Starea imobilului: ______________________________________________________________ ____________________________________________________________________________________ ____________________________________________________________________________________ Prezentul proces – verbal s-a întocmit în 4 (patru) exemplare originale, câte două exemplare originale pentru fiecare parte. PROPRIETAR ADMINISTRATOR MUNICIPIUL ARAD DIRECTOR GENERAL PRIMAR Oana PÂRVULESCU Călin BIBARȚ DIRECȚIA PATRIMONIU ȘEF SERVICIU DIRECTOR EXECUTIV Ștefan SZUCHANSZKI ȘEF SERVICIU Mihaela BALAȘ VIZAT DE LEGALITATE PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ Ioan GAMAN Contrasemnează pentru legalitate SECRETAR GENERAL Lilioara STEPANESCU ANEXA 3 la Hotărârea nr. 53/31.01.2023 a Consiliului Local al Municipiului Arad ACT ADIŢIONAL NR. 1 LA CONTRACTUL DE ADMINISTRARE NR. 27021/16.04.2020 (NR. 7960/05.05.2020) Nr._______________/_______________ PĂRŢILE CONTRACTANTE 1. MUNICIPIUL ARAD, cu sediul în Arad, B-dul Revoluţiei, nr. 75, având codul fiscal 3519925, cont IBAN ____________________________ deschis la Trezoreria Municipiului Arad, reprezentat prin Primar, Călin BIBARŢ, în calitate de PROPRIETAR şi 2. DIRECȚIA DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ARAD, cu sediul în Arad, Calea Radnei nr. 250, având cod fiscal nr. 13934937, cont nr. ____________________________ deschis la Trezoreria Municipiului Arad, reprezentată prin director general Oana PÂRVULESCU, identificată prin C.I. seria ____, nr. __________, emisă de ________________, la data de ___.___.______, în calitate de ADMINISTRATOR În baza Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Arad nr. ______din ___.___.2023 privind schimbarea destinației unor imobile, proprietate publică a Municipiului Arad s-a încheiat prezentul act adițional în care părțile au convenit următoarele: Art. I: punctul II. OBIECTUL CONTRACTULUI DE ADMINISTRARE se modifică și va avea următorul cuprins: Art. 1. Obiectul prezentului contract îl constituie dreptul de administrare asupra imobilului situat în municipiul Arad, str. Andrei Mureșanu, nr. 11, ap. 3, înscris în CF nr. 317320-C1-U1, nr. top. 271/25.a/III, în suprafață de 66 mp, unde va funcționa arhiva pentru păstrarea documentelor emise de către Direcția de Asistență Socială Arad.. Art. II. Celelalte clauze contractuale rămân nemodificate. Prezentul Act adiţional a fost încheiat astăzi ____________, conține 1 (una) pagină şi s-a întocmit în 4 (patru) exemplare, câte două exemplare pentru fiecare parte. PROPRIETAR ADMINISTRATOR MUNICIPIUL ARAD DIRECTOR GENERAL PRIMAR Oana PÂRVULESCU Călin BIBARȚ DIRECȚIA PATRIMONIU ȘEF SERVICIU DIRECTOR EXECUTIV Ștefan SZUCHANSZKI ȘEF SERVICIU Mihaela BALAȘ VIZAT DE LEGALITATE PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ Ioan GAMAN Contrasemnează pentru legalitate SECRETAR GENERAL Lilioara STEPANESCU ANEXA 4 la Hotărârea nr. 53/31.01.2023 a Consiliului Local al Municipiului Arad ACT ADIŢIONAL NR. 1 LA CONTRACTUL DE ADMINISTRARE NR. 27028/16.04.2020 (NR. 7963/05.05.2020) Nr._______________/_______________ PĂRŢILE CONTRACTANTE 1. MUNICIPIUL ARAD, cu sediul în Arad, B-dul Revoluţiei, nr. 75, având codul fiscal 3519925, cont IBAN ____________________________ deschis la Trezoreria Municipiului Arad, reprezentat prin Primar, Călin BIBARŢ, în calitate de PROPRIETAR şi 2. DIRECȚIA DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ARAD, cu sediul în Arad, Calea Radnei nr. 250, având cod fiscal nr. 13934937, cont nr. ____________________________ deschis la Trezoreria Municipiului Arad, reprezentată prin director general Oana PÂRVULESCU, identificată prin C.I. seria ____, nr. __________, emisă de ________________, la data de ___.___.______, în calitate de ADMINISTRATOR În baza Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Arad nr. ______din ___.___.2023 privind schimbarea destinației unor imobile, proprietate publică a Municipiului Arad s-a încheiat prezentul act adițional în care părțile au convenit următoarele: Art. I: punctul II. OBIECTUL CONTRACTULUI DE ADMINISTRARE se modifică și va avea următorul cuprins: Art. 1. Obiectul prezentului contract îl constituie dreptul de administrare asupra imobilului situat în municipiul Arad, str. Prof. Dr. Aurel Ardelean, nr. 4A, înscris în CF nr. 342704, nr. cad. 342704, în suprafață de 213 mp, unde va funcționa sediul unor structuri funcționale ale Direcției de Asistență Socială Arad, și anume: Serviciul Protecție Persoane cu Dizabilități și Centrul de informare și suport pentru persoanele refugiate din Ucraina. Art. II. Celelalte clauze contractuale rămân nemodificate. Prezentul Act adiţional a fost încheiat astăzi ____________, conține 1 (una) pagină şi s-a întocmit în 4 (patru) exemplare, câte două exemplare pentru fiecare parte. PROPRIETAR ADMINISTRATOR MUNICIPIUL ARAD DIRECTOR GENERAL PRIMAR Oana PÂRVULESCU Călin BIBARȚ DIRECȚIA PATRIMONIU ȘEF SERVICIU DIRECTOR EXECUTIV Ștefan SZUCHANSZKI ȘEF SERVICIU Mihaela BALAȘ VIZAT DE LEGALITATE PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ Ioan GAMAN Contrasemnează pentru legalitate SECRETAR GENERAL Lilioara STEPANESCU ROMÂNIA Avizat JUDEȚUL ARAD PROIECT SECRETAR GENERAL MUNICIPIUL ARAD Nr. 47/25.01.2023 Lilioara Stepanescu CONSILIUL LOCAL H O T Ă R Â R E A nr. _______ din ____________________ 2023 privind schimbarea destinației unor imobile, proprietate publică a Municipiului Arad Având în vedere inițiativa Primarului Municipiului Arad, exprimată în referatul de aprobare înregistrat cu nr. 5448/25.01.2023, Analizând raportul nr. 5450/25.01.2023 al Serviciului Evidență și Administrare Domeniul Public din cadrul Direcției Patrimoniu, Văzând adresa Direcției de Asistență Socială Arad nr. 25060/23.11.2022, înregistrată la Primăria Municipiului Arad cu nr. 92636/29.11.2022, În baza Hotărârii nr. 130/2020 a Consiliului Local al Municipiului Arad privind aprobarea contractului – cadru de administrare a imobilelor, proprietate publică a Municipiului Arad, gestionate de către Direcţia de Asistenţă Socială Arad, Ținând seama de Contractele de administrare nr. 27016 din 16.04.2020 – încheiat pentru imobilul situat în municipiul Arad, str. Căpitan Ignat nr. 38; nr. 27020 din 16.04.2020 – încheiat pentru imobilul situat în municipiul Arad, Calea Aurel Vlaicu nr. 219; nr. 27021 din 16.04.2020 – încheiat pentru imobilul situat în [...]

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.primariaarad.ro