HCL 195/2023 adoptată
Hotărâre privind aprobarea participării Municipiului Arad la Programul privind casarea autovehiculelor uzate, derulat în cofinanțare cu Administrația Fondului pentru Mediu
Documente
Text
ROMÂNIA
JUDEŢUL ARAD
MUNICIPIUL ARAD
CONSILIUL LOCAL
H O T Ă R Â R E A Nr. 195
din 30 martie 2023
privind aprobarea participării Municipiului Arad la Programul privind casarea autovehiculelor uzate,
derulat în cofinanțare cu Administrația Fondului pentru Mediu
Având în vedere inițiativa Primarului Municipiului Arad, exprimată prin Referatul de
Aprobare nr. 25070/23.03.2023,
Analizând Raportul de Specialitate nr. 25072/23.03.2023 al Direcției Edilitare, prin care se
propune aprobarea participării Municipiului Arad la Programul privind casarea autovehiculelor
uzate, derulat în cofinanțare cu Administrația Fondului pentru Mediu;
Având în vedere prevederile Ordinului Ministrului Mediului, Apelor și Pădurilor nr.
2.261/2022, privind aprobarea Ghidului de finanțare al Programului privind casarea autovehiculelor
uzate,
Ținând seama de avizele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului
Arad,
Ținând cont de prevederile Legii 104/2011 privind calitatea aerului înconjurător, cu
modificările și completările ulterioare, ale art. 13 alin. (1) lit. a) și alin. (4) din Ordonanța de Urgență
a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, aprobată cu modificări prin Legea nr.
105/2006, cu modificările și completările ulterioare,
Având în vedere prevederile art. 5 alin. (3), ale art. 20 alin. (1) din Legea nr. 273/2006
privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare; a Ordonanței nr. 80/2001
privind stabilirea unor normative de cheltuieli pentru autoritățile administrației publice și instituțiile
publice, cu modificările și completările ulterioare,
Luând în considerare adoptarea hotărârii în unanimitate de voturi (23 consilieri prezenți din
totalul de 23),
În temeiul drepturilor conferite prin art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. b), alin. (6) lit. c), alin. (7)
lit. i), alin. (14), art. 139 alin. (1), alin. (3) lit. e) și art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență
Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ARAD
adoptă prezenta
H O T Ă R Â R E:
Art. 1. Se aprobă participarea Municipiului Arad la Programul privind casarea autovehiculelor uzate,
derulat în cofinanțare cu Administrația Fondului pentru Mediu.
Art. 2. - (1) Finanțarea va fi solicitată în condițiile Ghidului de finanțare a Programului privind
casarea autovehiculelor uzate
(2) În cadrul unei sesiuni de înscriere Municipiul Arad va aplica pentru un număr de 1.000
de autovehicule
(3) Sumele necesare pentru participarea la cofinanțare sunt asigurate din bugetul local
prevăzute la la capitolul 74.02 – Protecția Mediului, contribuția proprie a Municipiului Arad fiind de
600 lei pentru fiecare autovehicul uzat, casat, ca parte a stimulentului pentru casare, iar suma de
2.400 lei va fi alocată din Fondul pentru mediu.
Art. 3. Se aprobă Regulamentul privind participarea persoanelor fizice în cadrul programului
privind casarea autovehiculelor uzate, care cuprinde Procedura internă și Cererea privind
înscrierea persoanelor fizice în Program elaborată de Primăria Municipiului Arad, conform
anexei, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 4. Grupul de lucru desemnat cu implementarea și monitorizarea proiectului privind casarea
autovehiculelor uzate, va fi numit prin Dispoziția Primarului Municipiului Arad.
Art. 5. Cu îndeplinirea prevederilor hotărârii se încredințează Direcția Edilitară, Direcția Economică,
Direcția Juridică și Direcția Venituri a Municipiului Arad.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ
Ilie CHEŞA Contrasemnează pentru legalitate
SECRETAR GENERAL
Lilioara STEPANESCU
Red./Dact. SML/SML Verif. C.M.
1 ex. Serviciul Edilitar şi Dezvoltare Mediu Urban
1 ex. Instituţia Prefectului-Judeţul Arad
1 ex. Dosar şedinţã CLMA 30.03.2023 Cod PMA -S4-02
Anexa la Hotărârea nr. 195/30.03.2023
a Consiliului Local al Municipiiului Arad
Regulament privind participarea persoanelor fizice în cadrul Programului casarea
autovehiculelor uzate, derulat în co-finanțare cu Administrația Fondului pentru
Mediu precum și procesul de înregistrare al acestora
PREAMBUL
Programul privind casarea autovehiculelor uzate (Rabla Local), are ca scop
eliminarea din circulație a mașinilor uzate, cu grad ridicat de poluare. În cadrul acestui
program, suma prevăzută pentru scoaterea din circulație a unui autovehicul mai vechi de 15 ani
este de 3.000 de lei. Programul Rabla Local va fi implementat cu ajutorul unităților
administrativ-teritoriale.
Având în vedere faptul că Administrația Fondului pentru Mediu intenționează să
simplifice procedurile de accesare a proiectelor finanțate din Fondul pentru mediu prin
descentralizarea unor programe cu ajutorul primăriilor care se vor implica direct în analiza și
implementarea proiectelor, prezenta procedură internă a fost elaborată în vederea stabilirii
etapelor privind participarea și înscrierea persoanelor fizice în cadrul Programului.
CAPITOLUL I – Dispoziții generale
Art. 1. – Prezenta procedură stabilește cadrul general al etapelor Programului de
interes public privind casarea autovehiculelor uzate din Municipiul Arad.
Art. 2. – Programul privind casarea autovehiculelor uzate (Rabla Local), are ca scop
eliminarea din circulație a mașinilor uzate, cu o vechime egală sau mai mare de 15 ani, cu
grad ridicat de poluare, și astfel, creșterea calității aerului, protecția spațiilor verzi, stimularea
înnoirii parcului auto și utilizarea rațională a locurilor publice de parcare în Municipiul Arad.
Art. 3. – Programul se adresează cetăţenilor care doresc să caseze maşini, dar nu
neapărat să şi achiziţioneze una nouă, fiind o oportunitate pentru posesorii de mașini mai
vechi de 15 ani să beneficieze de suma de 3.000 lei ca și stimulent pentru casare. Pentru a
beneficia de stimulentul pentru casare în cuantum de 3.000 de lei proprietarul autovehiculului
uzat va încheia contracte de finanțare cu Primăria Municipiului Arad.
CAPITOLUL II – Grupul țintă (beneficiarii)
Art. 4. – Beneficiarii Programului sunt proprietarii de autovehicule uzate,
înmatriculate pe numele lor de cel puțin 5 ani, persoane fizice, cu domiciliul sau
reședința pe raza teritorială a Municipiului Arad;
Art. 5. – În sensul prezentului Regulament, termenul “autovehicul uzat”
desemnează orice autoturism, microbuz, autoutilitară ușoară sau
autospecială/autospecializată ușoară care îndeplinește cumulativ condițiile prevăzute în
Ghidul de finanțare a Programului privind casarea autovehiculelor uzate.
CAPITOLUL III – Criterii de eligibilitate
Art. 6. – Pentru a fi inclus în Programul instituit și pentru a beneficia de
stimulentul pentru casare în cuantum de 3.000 de lei, beneficiarul stimulentului pentru
casare trebuie să îndeplinească următoarele condiții:
Criterii de eligibilitate ale proprietarului:
Este considerat eligibil proprietarul de autovehicul uzat care îndeplineşte următoarele
condiţii la data solicitării stimulentului pentru casare:
a) este persoană fizică cu domiciliul sau reşedinţa pe raza teritorială a Municipiului
Arad;
b) deţine în proprietate un autovehicul uzat înmatriculat pe numele său de cel puţin 5
ani şi se află în evidenţele fiscale ale Municipiului Arad; excepție o face persoana fizică
care a devenit proprietar ca urmare a partajului judiciar sau a dezbaterii procedurii
succesorale;
c) nu este înregistrat cu obligaţii restante de plată a taxelor, impozitelor, amenzilor şi
contribuţiilor către bugetul de stat şi bugetul local, conform prevederilor legale în vigoare;
d) nu a obţinut şi nu este pe cale să obţină finanţare prin proiecte ori programe finanţate
din alte fonduri publice, fonduri comunitare, inclusiv prin Programul de stimulare a înnoirii
Parcului auto naţional 2020-2024 sau prin Programul privind reducerea emisiilor de gaze
cu efect de seră în transporturi, prin promovarea vehiculelor de transport rutier nepoluante
şi eficiente din punct de vedere energetic, 2020-2024, pentru acelaşi autovehicul uzat cu
care participă în Program;
e) nu este condamnat pentru infracţiuni împotriva mediului, prin hotărâre
judecătorească definitivă;
f) se angajează să predea spre casare și să radieze din circulaţie și din evidențele fiscale
autovehiculul uzat pentru care solicită stimulentul pentru casare;
g) se angajează că nu va achiziţiona un autoturism cu norma de poluare Euro 5 şi/sau
inferioară în termen de 3 ani de la primirea stimulentului pentru casare.
Criterii de eligibilitate a autovehiculului uzat
Este considerat eligibil autovehiculul care îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii:
a) este înregistrat în evidenţele fiscale ale Municipiului Arad;
b) la data solicitării acordării stimulentului pentru casare are o vechime mai mare sau
egală cu 15 ani, calculată de la anul fabricaţiei;
c) are norma de poluare Euro 3 şi/sau inferioară;
d) conţine componentele esenţiale: motor, transmisie, tren de rulare, caroserie, şasiu,
precum şi echipamente electronice de gestionare a funcţiilor autovehiculului şi dispozitive
catalizator, dacă acestea au fost prevăzute din fabricaţie.
CAPITOLUL IV – Documente necesare
Art. 7 – Candidații vor aplica la acest Program în baza unui dosar care va
cuprinde următoarele documente:
a) Cerere, anexă la prezentul Regulament;
b) Actul de identitate al proprietarului autoturismului în copie, semnată “conform
cu originalul” de către solicitant;
c) Actele de proprietate ale autoturismului (cartea de identitate și certificatul de
înmatriculare), în copie, semnate “conform cu originalul” de către solicitant;
d) În cazul persoanei fizice care a devenit proprietar ca urmare a partajului
judiciar, dovada deținerii proprietății, respectiv hotârârea judecătorească;
e) Împuternicire notarială (dacă este cazul);
f) Certificat de atestare fiscală emis de Direcția Venituri a Primăriei Arad care să
ateste că titularul nu este înregistrat cu obligații restante de plată a taxelor,
impozitelor, amenzilor și contribuțiilor către bugetul local;
g) Certificat de atestare fiscală emis de ANAF care să ateste că titularul nu este
înregistrat cu obligații restante de plată a taxelor, impozitelor, amenzilor și
contribuțiilor către bugetul de stat;
h) Cazier judiciar;
i) Contul IBAN unde se va face transferul stimulentului pentru casare
CAPITOLUL V – Procedura
Art. 8 - Persoanele fizice interesate de participare în cadrul prezentului Program vor
depune cererea și documentele justificative prevăzute la art. 7 din Prezentul Regulament, fie
on-line prin expedierea pe adresa de e-mail: [email protected] a acestor documente
scanate/fotografiate, conținând semnătura beneficiarului, fie fizic, prin prezentarea la
Registratura Primăriei Municipiului Arad, Palatul Cenad, camera 5;
Art. 9 – Grupul de lucru numit prin Dispoziția Primarului verifică îndeplinirea
criteriilor de eligibilitate stabilite prin Ordinul de aprobare a Ghidului, se va stabili care sunt
dosarele eligibile și va comunica în scris candidaților situația privind dosarele depuse;
Art. 10 – După primirea înștiințării privind eligibilitatea dosarului depus, fiecare
persoană fizică care a depus dosar de casare, poate depune în termen de 5 zile lucrătoare
completări sau contestații la înștiințare;
Art. 11 – În termen de 5 zile lucrătoare de la primirea contestației / completării
Grupul de lucru va verifica și va emite o nouă înștiințare cu noul status al cererii;
Art. 12 – Primăria Municipiului Arad va acorda stimulentul pentru casare în
cuantum de 3.000 de lei doar proprietarilor ale căror dosare sunt considerate
eligibile/admise și care:
a) încheie și semnează contracte de finanțare cu Primăria Municipului Arad, prin
Direcția Venituri (anexa 2 la prezentul Regulament);
b) casează autovehiculul numai prin intermediul colectorilor autorizați și prezintă
dovada casării, respectiv certificatul de distrugere;
c) radiază din circulație și din evidența fiscală a PMA și prezintă certificatului de
radiere.
Art. 13 – Suma de 3.000 de lei va fi virată de către Primăria Municipilui Arad în
contul bancar indicat de beneficiar.
Art. 14. – Direcția Venituri va urmări în baza actelor administrative-fiscale
(declarații privind dobândirea vehiculelor) dacă beneficiarii programului respectă
angajamentul conform căruia nu vor achiziționa un autoturism cu norma de poluare 5
și/sau inferioară în termen de 3 ani de la primirea stimulentului pentru casare
CERERE
privind înscrierea în Programul privind casarea
autovehiculelor uzate din Municipiul Arad
Subsemnatul(a) ..........................................................................,domiciliat(ă) în
municipiul Arad, str. .................................... nr. ...., bl. ...., sc. ..., ap. ..., legitimat (ă)
prin B.I./C.I. seria ........, nr. .................. C.N.P. .............………………......,
telefon………………. e-mail ……………………………… în calitate de proprietar
persoană fizică al autoturismului uzat cu numărul de înmatriculare
……………………………marca............……………, având numărul de identificare
(adică serie șasiu)........……......................................., înmatriculat (conform cărții de
identitate seria ………………) la data de….....……………., dobândit (conform
certificatulu de înmatriculare nr. .………………………) la data de ...........................,
declar prin prezenta că sunt de acord necondiționat cu următoarele:
1. □ Îmi exprim acordul pentru participarea prin intermediul UAT Municipiul Arad la
Programul privind casarea autovehiculelor uzate, program inițiat de Guvernul
României prin Ministerul Mediului Apelor și Pădurilor, implementat de Administrația
Fondului de Mediu în parteneriat cu Municipiul Arad;
2. □ Cunoscând prevederile articolului 326 ale Legii nr. 286/2009 privind Codul penal
cu modificările și completările ulterioare privind falsul în declarații, declar pe propria
răspundere că îndeplinesc criteriile de eligibilitate conform Programului privind
casarea autovehiculelor uzate:
sunt persoană fizică cu domiciliul/reședința pe raza teritorială a UAT
Municipiul Arad;
dețin în proprietate un autovehicul uzat înmatriculat pe numele meu de cel
puțin 5 ani ce se află în evidențele fiscale ale Direcției Venituri Arad;
nu am obligații restante de plată a taxelor, impozitelor, amenzilor şi
contribuțiilor către bugetul de stat şi bugetul local, conform prevederilor
legale în vigoare;
nu am obținut şi nu sunt pe cale să obțin finanțare prin proiecte ori
programe finanțate din alte fonduri publice, fonduri comunitare, inclusiv
prin Programul de stimulare a înnoirii Parcului auto național 2020-2024
sau prin Programul privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în
transporturi, prin promovarea vehiculelor de transport rutier nepoluante şi
Completarea și semnarea prezentului formular reprezintă consimțământul dumneavoastră, în mod voluntar, pentru prelucrarea datelor cu
caracter personal, furnizate pe această cale, în vederea soluționării cererii depuse.
Vă facem cunoscut faptul că Primăria Municipiului Arad prelucrează date cu caracter personal, cu respectarea tuturor prevederilor
Regulamentului European nr. 679/2016, în scopul îndeplinirii atribuțiilor legale ale administrației publice locale. Datele pot fi dezvăluite
unor terți în baza unui temei justificat. Vă puteți exercita drepturile de acces, intervenție și de opoziție în condițiile prevăzute de
Regulamentul U.E. nr. 679/2016 printr-o cerere scrisă, semnată și datată, depusă la sediul instituției.
eficiente din punct de vedere energetic, 2020-2024, pentru același
autovehicul uzat cu care participă în Programul privind casarea
autovehiculelor uzate;
nu sunt condamnat pentru infracțiuni împotriva mediului, prin hotărâre
judecătorească definitivă.
3. □ Cunoscând prevederile articolului 326 din Codul Penal privind falsul în declarații,
declar pe propria răspundere că autovehiculul uzat pe care îl dețin în proprietate
îndeplinește cumulativ următoarele condiții:
este înregistrat în evidențele fiscale ale Direcției Venituri din cadrul Primăriei
Municipiului Arad;
la data participării în Program are o vechime mai mare sau egală cu 15 ani,
calculată de la anul fabricației;
are norma de poluare Euro 3 şi/sau inferioară;
conține componentele esențiale (motor, transmisie, tren de rulare, caroserie,
șasiu, precum şi echipamente electronice de gestionare a funcțiilor
autovehiculului şi dispozitive catalizator, dacă acestea au fost prevăzute din
fabricație).
4. □ Îmi iau angajamentul:
a) că nu voi achiziționa un autoturism cu norma de poluare Euro 5 şi/sau inferioară în
termen de 3 ani de la primirea stimulentului pentru casare;
b) să predau spre casare autovehiculul uzat cu care particip în Program către un
colector autorizat să desfășoare activități de colectare, colectare şi tratare a
vehiculelor scoase din uz, potrivit prevederilor Legii nr. 212/2015 cu modificările şi
completările ulterioare, după data lansării sesiunii de înscriere prin Dispoziția
președintelui Administrației Fondului pentru Mediu;
c) să pun la dispoziția UAT Municipiul Arad dovada casării;
d) să radiez autovehiculul uzat din circulație și din evidențele fiscale ale ale Direcției
Venituri din cadrul Primăriei Municipiului Arad;
e) să pun la dispoziția UAT Municipiului Arad certificatul de radiere al
autovehiculului uzat.
Anexez următoarele acte:
1. Actul de identitate al proprietarului, copie semnată ”conform cu originalul;
2. Actele de proprietate ale autoturismului (cartea de identitate și certificatul de
înmatriculare sau alte documente justificative pentru dreptul de proprietate) -
copii semnate ”conform cu originalul;
3. Împuternicire not
[...]
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.