Arad › 29 aprilie 2026

HCL 194/2026 adoptată

Hotărâre privind aprobarea modificării tarifelor aferente Contractului Nr. 4.850/23.11.2023 de delegare a gestiunii unor activități componente ale serviciului de salubrizare, respectiv colectarea separată şi transportul separat al deşeurilor menajere şi al deşeurilor similare provenind din activităţi comerciale din industrie şi instituții, inclusiv fracții colectate separate din județul Arad – Zona 1 – Arad

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEŢUL ARAD MUNICIPIUL ARAD CONSILIUL LOCAL H O T Ă R Â R E A nr. 194 din 29 aprilie 2026 privind aprobarea modificării tarifelor aferente Contractului Nr. 4.850/23.11.2023 de delegare a gestiunii unor activități componente ale serviciului de salubrizare, respectiv colectarea separată şi transportul separat al deşeurilor menajere şi al deşeurilor similare provenind din activităţi comerciale din industrie şi instituții, inclusiv fracții colectate separate din județul Arad – Zona 1 – Arad Având în vedere inițiativa Primarului Municipiului Arad, exprimată în referatul de aprobare nr. 28.082/26.03.2026, Analizând raportul de specialitate nr. 28.083/Z2/26.03.2026 elaborat de Serviciul Edilitar și Dezvoltare Mediu Urban – Direcția Edilitară, Luând în considerare adresa nr. 1.614/20.03.2026, înregistrată la Primăria Municipiului Arad sub nr. 25.915/23.03.2026, emisă de Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Sistem Integrat de Gestionare a Deșeurilor Județul Arad, având ca obiect solicitarea de aprobare a modificării tarifelor aferente Contractului nr. 4.850/23.11.2023 de delegare a gestiunii unor activități componente ale serviciului de salubrizare, respectiv colectarea separată și transportul separat al deșeurilor menajere şi al deșeurilor similare provenind din activități comerciale din industrie și instituții, inclusiv fracții colectate separate din județul Arad – Zona 1 – Arad, Analizând raportul nr. 696/06.02.2026 de specialitate tehnic, precum și raportul nr. 1.594/19.03.2026 de specialitate economic privind stabilirea tarifelor aferente Contractului nr. 5.274/08.12.2025, precum și Raportul nr. 1.597/19.03.2026 de specialitate economic privind stabilirea contravalorii serviciului de salubrizare aferentă Zonei 1 – Arad – mediu urban, elaborate de Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Sistem Integrat de Gestionare a Deșeurilor Județul Arad, Potrivit prevederilor art. 2 alin. (3) lit. f), art. 5 lit. g), art. 6 lit. b), lit. f), art. 7 lit. c) -d), art. 10 alin. (6)-(8), art. 35 alin. (3) lit. b) și Anexa nr. 12 din Contractul nr. 4.850/23.11.2023 de delegare a gestiunii unor activități componente ale serviciului de salubrizare, respectiv colectarea separată și transportul separat al deșeurilor menajere şi al deșeurilor similare provenind din activități comerciale din industrie şi instituții, inclusiv fracții colectate separate din județul Arad – Zona 1 – Arad, încheiat între Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Sistem Integrat de Gestionare a Deșeurilor Județul Arad, în numele și pe seama unităților administrativ-teritoriale membre din Zona 1 – Arad, în calitate de Delegatar, și SC Retim Ecologic Service SA, în calitate de Delegat, aprobat prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 613/2023 privind aprobarea încheierii Contractului de delegare a gestiunii unor activități componente ale serviciului de salubrizare, respectiv colectarea separată şi transportul separat al deşeurilor menajere şi al deşeurilor similare provenind din activităţi comerciale din industrie şi instituții, inclusiv fracții colectate separate din județul Arad – Zona 1 – Arad, Analizând prevederile art. 4 lit. d) și art. 36-38 din Normele metodologice de stabilire, ajustare sau modificare a tarifelor pentru activitățile de salubrizare, precum şi de calculare a tarifelor/taxelor distincte pentru gestionarea deşeurilor şi a taxelor de salubrizare, cu modificările și completările ulterioare, aprobate prin Ordinul Autorității Naționale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice nr. 640/2022, cu modificările și completările ulterioare, Luând în considerare faptul că modificarea tarifelor aferente Contractului nr. 5.274/08.12.2025 privind operarea Stației de Compostare în Tunel Arad generează modificări ale costurilor activităților de colectare și transport al biodeșeurilor, desfășurate în baza Contractului nr. 4.850/23.11.2023 și având în vedere necesitatea corelării tarifelor pe întreg lanțul de gestionare a deșeurilor municipale, în cadrul Sistemului Integrat de Gestionare a Deșeurilor la nivelul județului Arad, Ținând seama de Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 90/2008 privind asocierea Municipiului Arad în scopul realizării proiectului Sistem Integrat de Gestionare a Deșeurilor Județul Arad și constituirea Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Sistem Integrat de Gestionare a Deșeurilor Județul Arad, Luând în considerare prevederile art. 4 alin. (1)-(2) și art. 16 alin. (4) lit. c) din Statutul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Sistem Integrat de Gestionare a Deșeurilor Județul Arad, cu modificările și completările ulterioare, Analizând prevederile art. 3 alin. (1), art. 7 alin. (1) lit. b), art. 10 alin. (5) și art. 29 alin. (1)-(2) din Legea nr. 51/2006 a serviciilor comunitare de utilități publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare și ale art. 2 alin. (3) lit. a), art. 6 alin. (1) lit. e), alin. (3) și art. 13 din Legea serviciului de salubrizare a localităților nr. 101/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare, Văzând avizele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Arad, Luând în considerare adoptarea hotărârii cu unanimitate de voturi (20 consilieri prezenți din totalul de 22), În temeiul prevederilor art. 89 alin. (3), art. 92 alin. (1), alin. (2) lit. c), art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. d), lit. e), alin. (7) lit. c), lit. i), lit. n), alin. (14), art. 139 alin. (1), alin. (3) lit. h) și art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ARAD adoptă prezenta HOTĂRÂRE Art. 1 (1) Se aprobă modificarea tarifelor aferente Contractului nr. 4.850/23.11.2023 de delegare a gestiunii unor activități componente ale serviciului de salubrizare, respectiv colectarea separată şi transportul separat al deşeurilor menajere şi al deşeurilor similare provenind din activităţi comerciale din industrie şi instituții, inclusiv fracții colectate separate din județul Arad – Zona 1 – Arad, încheiat între Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Sistem Integrat de Gestionare a Deșeurilor Județul Arad, în numele și pe seama unităților administrativ-teritoriale membre din Zona 1 – Arad, în calitate de Delegatar, și SC Retim Ecologic Service SA, în calitate de Delegat, după cum urmează: Tariful serviciului de salubrizare în mediul urban se modifică la valoarea de 15,75 lei fără TVA/persoană/lună (tarif salubrizare în valoare de 12,70 lei fără TVA/persoană/lună, la care se adaugă contribuția pentru economia circulară (CEC) în valoare de 3,05 lei fără TVA/persoană/lună), care va fi compus din: a) activitatea de colectarea separată şi transportul separat al deşeurilor menajere şi al deşeurilor similare provenind din activităţi comerciale din industrie şi instituții, inclusiv fracții colectate separat: 1. deșeuri reziduale: 4,25 lei fără TVA/persoană/lună; 2. deșeuri reciclabile din plastic/metal: 0,92 lei fără TVA/persoană/lună; 3. deșeuri reciclabile din hârtie/carton: 0,73 lei fără TVA/persoană/lună; 4. deșeuri reciclabile din sticlă: 0,21 lei fără TVA/persoană/lună; 5. deșeuri biodegradabile: 1,78 lei fără TVA/persoană/lună; b) operarea Stației de Compostare în Tunel Arad: 6. deșeuri biodegradabile: 1,46 lei fără TVA/persoană/lună; 7. deșeuri reziduale: 0,10 lei fără TVA/persoană/lună pentru cantitățile care rezultă după aplicarea indicatorilor de performanță la Stația de Compostare în Tunel Arad; 8. contribuția pentru economia circulară (CEC): 0,14 lei fără TVA/persoană/lună pentru cantitățile de deșeuri biodegradabile care rezultă după aplicarea indicatorilor de performanță la Stația de Compostare în Tunel Arad; c) operarea Stației de Sortare Arad: 9. deșeuri reciclabile: 1,14 lei fără TVA/persoană/lună; 10. deșeuri reziduale: 0,06 lei fără TVA/persoană/lună pentru cantitățile care rezultă după aplicarea indicatorilor de performanță la Stația de Sortare Arad; 11. contribuția pentru economia circulară (CEC): 0,08 lei fără TVA/persoană/lună pentru cantitățile de deșeuri reciclabile care rezultă după aplicarea indicatorilor de performanță la Stația de Sortare Arad; d) operarea Depozitului ecologic conform de deșeuri nepericuloase Arad: 12. deșeuri reziduale: 2,05 lei fără TVA/persoană/lună; 13. contribuția pentru economia circulară (CEC): 2,83 lei fără TVA/persoană/lună pentru cantitățile de deșeuri reziduale; TOTAL (T1) = 12,70 lei fără TVA/persoană/lună TOTAL CEC (T2) = 3,05 lei fără TVA/persoană/lună TOTAL GENERAL (T3 = T1 + T2) = 15,75 lei fără TVA/persoană/lună Art. 2 Modificarea tarifelor se va materializa prin încheierea Actului adițional nr. 4 la Contractul nr. 4.850/23.11.2023 de delegare a gestiunii unor activități componente ale serviciului de salubrizare, respectiv colectarea separată și transportul separat al deșeurilor menajere și al deșeurilor similare provenind din activități comerciale din industrie și instituții, inclusiv fracții colectate separate din județul Arad – Zona 1 – Arad, care va avea ca obiect modificarea Anexei nr. 11 “Tarife” la Contract. Art. 3 (1) Se mandatează Primarul Municipiului Arad, domnul Bibarț Laurențiu-Călin, să voteze, în numele și pe seama UAT Municipiul Arad, în cadrul Adunării Generală a Asociaților de Dezvoltare Intercomunitară Sistem Integrat de Gestionare a Deșeurilor Județul Arad, pentru aprobarea modificării tarifelor aferente Contractului nr. 4.850/23.11.2023 de delegare a gestiunii unor activități componente ale serviciului de salubrizare, respectiv colectarea separată şi transportul separat al deşeurilor menajere şi al deşeurilor similare provenind din activităţi comerciale din industrie şi instituții, inclusiv fracții colectate separate din județul Arad – Zona 1 – Arad în condițiile Art. 1 din prezenta hotărâre. (2) În absența domnului Bibarț Laurențiu-Călin, Primarul Municipiului Arad, reprezentarea UAT Municipiul Arad în Adunarea Generală a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Sistem Integrat de Gestionare a Deșeurilor Județul Arad va fi asigurată de persoana desemnată să exercite atribuțiile primarului în ziua ședinței Adunării Generale a Asociaților. Art. 4 Prezenta hotărâre se comunică Instituției Prefectului–Județul Arad, Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Sistem Integrat de Gestionare a Deșeurilor Județul Arad și Serviciului Edilitar și Dezvoltare Mediu Urban – Direcția Edilitară a Primăriei Municipiului Arad, prin grija Serviciului Administrație Publică Locală. PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ VERES Attila-Csaba Contrasemnează pentru legalitate SECRETAR GENERAL Marius CLIȚAN Red./Dact. G.C./G.C. Verif. C.M. 1 ex. Serviciul Edilitar și Dezvoltare Mediu Urban 1 ex. Instituţia Prefectului-Judeţul Arad 1 ex. Dosar şedinţã ordinară CLMA 29.04.2026 Cod PMA-S4-02 ROMÂNIA JUDEȚUL ARAD PROIECT Avizat MUNICIPIUL ARAD Nr. 183/31.03.2026 SECRETAR GENERAL CONSILIUL LOCAL STEPANESCU Lilioara H O T Ă R Â R E A nr. ______ din ____ aprilie 2026 privind aprobarea modificării tarifelor aferente Contractului Nr. 4.850/23.11.2023 de delegare a gestiunii unor activități componente ale serviciului de salubrizare, respectiv colectarea separată şi transportul separat al deşeurilor menajere şi al deşeurilor similare provenind din activităţi comerciale din industrie şi instituții, inclusiv fracții colectate separate din județul Arad – Zona 1 – Arad Având în vedere inițiativa Primarului Municipiului Arad, exprimată în referatul de aprobare nr. 28.082/26.03.2026, Analizând raportul de specialitate nr. 28.083/Z2/26.03.2026 elaborat de Serviciul Edilitar și Dezvoltare Mediu Urban – Direcția Edilitară, Luând în considerare adresa nr. 1.614/20.03.2026, înregistrată la Primăria Municipiului Arad sub nr. 25.915/23.03.2026, emisă de Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Sistem Integrat de Gestionare a Deșeurilor Județul Arad, având ca obiect solicitarea de aprobare a modificării tarifelor aferente Contractului nr. 4.850/23.11.2023 de delegare a gestiunii unor activități componente ale serviciului de salubrizare, respectiv colectarea separată și transportul separat al deșeurilor menajere şi al deșeurilor similare provenind din activități comerciale din industrie și instituții, inclusiv fracții colectate separate din județul Arad – Zona 1 – Arad, Analizând raportul nr. 696/06.02.2026 de specialitate tehnic, precum și raportul nr. 1.594/19.03.2026 de specialitate economic privind stabilirea tarifelor aferente Contractului nr. 5.274/08.12.2025, precum și Raportul nr. 1.597/19.03.2026 de specialitate economic privind stabilirea contravalorii serviciului de salubrizare aferentă Zonei 1 – Arad – mediu urban, elaborate de Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Sistem Integrat de Gestionare a Deșeurilor Județul Arad, Potrivit prevederilor art. 2 alin. (3) lit. f), art. 5 lit. g), art. 6 lit. b), lit. f), art. 7 lit. c)-d), art. 10 alin. (6)-(8), art. 35 alin. (3) lit. b) și Anexa nr. 12 din Contractul nr. 4.850/23.11.2023 de delegare a gestiunii unor activități componente ale serviciului de salubrizare, respectiv colectarea separată și transportul separat al deșeurilor menajere şi al deșeurilor similare provenind din activități comerciale din industrie şi instituții, inclusiv fracții colectate separate din județul Arad – Zona 1 – Arad, încheiat între Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Sistem Integrat de Gestionare a Deșeurilor Județul Arad, în numele și pe seama unităților administrativ-teritoriale membre din Zona 1 – Arad, în calitate de Delegatar, și SC Retim Ecologic Service SA, în calitate de Delegat, aprobat prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 613/2023 privind aprobarea încheierii Contractului de delegare a gestiunii unor activități componente ale serviciului de salubrizare, respectiv colectarea separată şi transportul separat al deşeurilor menajere şi al deşeurilor similare provenind din activităţi comerciale din industrie şi instituții, inclusiv fracții colectate separate din județul Arad – Zona 1 – Arad, Analizând prevederile art. 4 lit. d) și art. 36-38 din Normele metodologice de stabilire, ajustare sau modificare a tarifelor pentru activitățile de salubrizare, precum şi de calculare a tarifelor/taxelor distincte pentru gestionarea deşeurilor şi a taxelor de salubrizare, cu modificările și completările ulterioare, aprobate prin Ordinul Autorității Naționale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice nr. 640/2022, cu modificările și completările ulterioare, Luând în considerare faptul că modificarea tarifelor aferente Contractului nr. 5.274/08.12.2025 privind operarea Stației de Compostare în Tunel Arad generează modificări ale costurilor activităților de colectare și transport al biodeșeurilor, desfășurate în baza Contractului nr. 4.850/23.11.2023 și având în vedere necesitatea corelării tarifelor pe întreg lanțul de gestionare a deșeurilor municipale, în cadrul Sistemului Integrat de Gestionare a Deșeurilor la nivelul județului Arad, Ținând seama de Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 90/2008 privind asocierea Municipiului Arad în scopul realizării proiectului Sistem Integrat de Gestionare a Deșeurilor Județul Arad și constituirea Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Sistem Integrat de Gestionare a Deșeurilor Județul Arad, Luând în considerare prevederile art. 4 alin. (1)-(2) și art. 16 alin. (4) lit. c) din Statutul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Sistem Integrat de Gestionare a Deșeurilor Județul Arad, cu modificările și completările ulterioare, Analizând prevederile art. 3 alin. (1), art. 7 alin. (1) lit. b), art. 10 alin. (5) și art. 29 alin. (1)-(2) din Legea nr. 51/2006 a serviciilor comunitare de utilități publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare și ale art. 2 alin. (3) lit. a), art. 6 alin. (1) lit. e), alin. (3) și art. 13 din Legea serviciului de salubrizare a localităților nr. 101/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare, Văzând avizele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Arad, În temeiul prevederilor art. 89 alin. (3), art. 92 alin. (1), alin. (2) lit. c), art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. d), lit. e), alin. (7) lit. c), lit. i), lit. n), alin. (14), art. 139 alin. (1), alin. (3) lit. h) și art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ARAD adoptă prezenta HOTĂRÂRE Art. 5 (1) Se aprobă modificarea tarifelor aferente Contractului nr. 4.850/23.11.2023 de delegare a gestiunii unor activități componente ale serviciului de salubrizare, respectiv colectarea separată şi transportul separat al deşeurilor menajere şi al deşeurilor similare provenind din activităţi comerciale din industrie şi instituții, inclusiv fracții colectate separate din județul Arad – Zona 1 – Arad, încheiat între Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Sistem Integrat de Gestionare a Deșeurilor Județul Arad, în numele și pe seama unităților administrativ-teritoriale membre din Zona 1 – Arad, în calitate de Delegatar, și SC Retim Ecologic Service SA, în calitate de Delegat, după cum urmează: Tariful serviciului de salubrizare în mediul urban se modifică la valoarea de 15,75 lei fără TVA/persoană/lună (tarif salubrizare în valoare de 12,70 lei fără TVA/persoană/lună, la care se adaugă contribuția pentru economia circulară (CEC) în valoare de 3,05 lei fără TVA/persoană/lună), care va fi compus din: e) activitatea de colectarea separată şi transportul separat al deşeurilor menajere şi al deşeurilor similare provenind din activităţi comerciale din industrie şi instituții, inclusiv fracții colectate separat: 14. deșeuri reziduale: 4,25 lei fără TVA/persoană/lună; 15. deșeuri reciclabile din plastic/metal: 0,92 lei fără TVA/persoană/lună; 16. deșeuri reciclabile din hârtie/carton: 0,73 lei fără TVA/persoană/lună; 17. deșeuri reciclabile din sticlă: 0,21 lei fără TVA/persoană/lună; 18. deșeuri biodegradabile: 1,78 lei fără TVA/persoană/lună; f) operarea Stației de Compostare în Tunel Arad: 19. deșeuri biodegradabile: 1,46 lei fără TVA/persoană/lună; 20. deșeuri reziduale: 0,10 lei fără TVA/persoană/lună pentru cantitățile care rezultă după aplicarea indicatori [...]

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.primariaarad.ro