HCL 36/2023 adoptată
Priveşte: aprobarea Bugetului de venituri şi cheltuieli al SC Administraţia Străzilor, Construcţii Edilitare SRL pe anul 2023
Documente
Text
ROMÂNIA
JUDEŢUL TELEORMAN
MUNICIPIUL ALEXANDRIA
CONSILIUL LOCAL
HOTĂRÂRE
Priveşte: aprobarea Bugetului de venituri şi cheltuieli al SC Administraţia Străzilor,
Construcţii Edilitare SRL pe anul 2023.
Consiliul Local al Municipiului Alexandria, judeţul Teleorman întrunit în şedinţa extraordinară,
având în vedere:
· Referatul de aprobare nr. 3362/25.01.2023 al Primarului municipiului Alexandria;
· Raportul de specialitate nr. 3363/25.01.2023 al Direcţiei economice şi Direcţiei Juridic
Comercial;
· Avizul comisiilor de specialitate pe domenii de activitate ale Consiliului Local al Municipiului
Alexandria;
· Prevederile Legii 368/2022 a bugetului de stat pe anul 2023;
· Prevederile Ordinului Ministerului Finanţelor Publice nr. 3818/2019 privind aprobarea
formatului şi structurii bugetului de venituri şi cheltuieli al operatorilor economici, precum şi a
anexelor de fundamentare a acestuia;
· Prevederile OG nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori
economici la care statul sau unităţile administrativ-teritoriale sunt acţionari unici ori majoritari
sau deţin direct ori indirect o participaţie majoritară, cu modificările şi completările ulterioare;
· Adresa nr. 158/20.01.2023 a SC Administraţia Străzilor, Construcţii Edilitare SRL prin care se
solicita aprobarea Bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2023;
· Prevederile HCL nr. 162/30.07.2010 privind constituirea Societăţii Comerciale Administraţia
Străzilor, Construcţii Edilitare SRL;
· Hotărârea Adunării Generale a Asociaţilor nr. 07/17.01.2023 a SC Administraţia Străzilor,
Construcţii Edilitare SRL privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2023;
· Hotărârea Consiliului de Administraţie nr. 07/17.01.2023 al SC Administraţia Străzilor,
Construcţii Edilitare SRL privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2023;
· Prevederile art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. a, alin. (3) lit. d din OUG nr. 57/2019 privind Codul
administrativ al României.
În temeiul prevederilor art. 136 alin. (1), art. 139 alin. (1) şi alin. (5) şi ale art. 196 alin. (1) lit. a din
OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ al României,
HOTĂRĂŞTE:
Art.1. Se aprobă bugetul de venituri şi cheltuieli al SC Administraţia Străzilor, Construcţii Edilitare
SRL pe anul 2023, conform anexelor nr. 1, 2, 3, 4 şi 5 care fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.2. Prin grija Secretarului General al Municipiului Alexandria prezenta hotărâre va fi transmisă
Instituţiei Prefectului Judeţului Teleorman pentru verificarea legalităţii, Primarului Municipiului
Alexandria, Societăţii Comerciale Administraţia Străzilor, Construcţii Edilitare SRL şi Direcţiei
economice din cadrul Primăriei municipiului Alexandria, pentru cunoaştere şi punere în aplicare.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ
Consilier,
AUGUSTIN IOAN CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE
Secretar General,
ALEXANDRU-RAZVAN CECIU
Alexandria
Nr. 36 /30 Ianuarie 2023
JUDEŢUL TELEORMAN
PRIMĂRIA MUNICIPIULUI ALEXANDRIA
Nr. 3362/25.01.2023
REFERAT DE APROBARE
la proiectul de hotărâre privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli al SC Administraţia
Străzilor, Construcţii Edilitare SRL pe anul 2023.
Prin adresa nr. 158/20.01.2023 SC Administraţia Străzilor, Construcţii Edilitare SRL a solicitat
aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli şi anexelor de fundamentare a acestuia pe anul 2023. Propunerea
de buget de venituri si cheltuieli pentru anul 2023 este însoțită de anexele de fundamentare după cum
urmează:
a. Detalierea indicatorilor economico-financiari prevăzuți in Bugetul de venituri și cheltuieli pe anul
2023;
b. Gradul de realizare a veniturilor totale;
c. Programul de investiții, dotări și sursele de finanțare;
d. Măsuri de îmbunătățire a rezultatului brut si reducere a plăților restante.
Analizând solicitarea menţionată am constatat că aceasta este legală, necesară şi oportună fiind făcută
în conformitate cu prevederile următoarelor acte normative:
· Prevederile Legii 368/2022 a bugetului de stat pe anul 2023;
· Prevederile Ordinului Ministerului Finanţelor Publice nr. 3818/2019 privind aprobarea formatului şi
structurii bugetului de venituri şi cheltuieli al operatorilor economici, precum şi a anexelor de
fundamentare a acestuia;
· Prevederile OG nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la
care statul sau unităţile administrativ-teritoriale sunt acţionari unici ori majoritari sau deţin direct ori
indirect o participaţie majoritară, cu modificările şi completările ulterioare;
· OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ al României.
Propunerea de mai sus fiind necesară şi oportună, în conformitate cu prevederile art. 136 alin. (1) din
OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ al României, propun iniţierea unui proiect de hotărâre privind
aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli al SC Administraţia Străzilor, Construcţii Edilitare SRL pentru
anul 2023.
Direcţia Economică şi Direcţia Juridic Comercial din cadrul Primăriei Municipiului Alexandria vor
întocmi Raportul de specialitate care, împreună cu întreaga documentaţie, va fi prezentată Consiliului Local
al Municipiului Alexandria pentru dezbatere şi aprobare.
PRIMAR,
VICTOR DRĂGUȘIN
JUDEŢUL TELEORMAN
PRIMĂRIA MUNICIPIULUI ALEXANDRIA
DIRECŢIA ECONOMICĂ
DIRECŢIA JURIDIC COMERCIAL
NR. 3363/25.01.2023
RAPORT DE SPECIALITATE
la proiectul de hotărâre privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli al SC
Administraţia Străzilor, Construcţii Edilitare SRL pe anul 2023.
Prin Referatul de aprobare nr. 3362/25.01.2023 primarul municipiului Alexandria supune
dezbaterii şi aprobării Consiliului local proiectul de hotărâre cu privire la aprobarea bugetului de
venituri şi cheltuieli al SC Administraţia Străzilor, Construcţii Edilitare SRL pe anul 2023.
Proiectul de hotărâre are ca scop aprobarea Bugetului de venituri şi cheltuieli împreună cu
anexele de fundamentare a acestuia pe anul 2023 pentru SC Administraţia Străzilor, Construcţii
Edilitare SRL, având în vedere prevederile Legii nr. 368/2022 a bugetului de stat pe anul 2023 şi ale
art. 6 alin. (1) şi alin. (3) din OG nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor
operatori economici la care statul sau unităţile administrativ-teritoriale sunt acţionari unici ori
majoritari sau deţin direct ori indirect o participaţie majoritară, care stabilesc următoarele:
Art. 6 (1) Operatorii economici prevăzuţi la art. 4 alin. (1) lit. a)-c) prezintă, în vederea aprobării,
după consultarea prealabilă a organizaţiilor sindicale, bugetul de venituri şi cheltuieli însoţit de
anexele de fundamentare, întocmite în conformitate cu prevederile legale în vigoare, organelor
administraţiei publice centrale ori locale, după caz, în subordinea, în coordonarea, sub autoritatea
sau în portofoliul cărora se află, în termen de 45 de zile de la intrarea în vigoare a legii anuale a
bugetului de stat sau a aprobării bugetelor locale ale comunelor, oraşelor, municipiilor, sectoarelor
municipiului Bucureşti, judeţelor sau municipiului Bucureşti, după caz.
(3) Organele administraţiei publice centrale sau locale, care au în subordine, în coordonare, sub
autoritate operatori economici, au obligaţia că, în termen de maximum 15 de zile de la primirea
proiectelor bugetelor de venituri şi cheltuieli, întocmite în conformitate cu prevederile legale în
vigoare, să elaboreze şi să transmită în vederea avizării documentaţia necesară aprobării acestora
sau să le aprobe, după caz.
Susţinerea din punct de vedere legal a proiectului este fundamentată pe prevederile următoarelor
acte normative:
1. Prevederile Legii 368/2022 a bugetului de stat pe anul 2023;
2. Prevederile Ordinului Ministerului Finanţelor Publice nr. 3818/2019 privind
aprobarea formatului şi structurii bugetului de venituri şi cheltuieli al operatorilor
economici, precum şi a anexelor de fundamentare a acestuia;
3. Prevederile OG nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor
operatori economici la care statul sau unităţile administrativ-teritoriale sunt acţionari
unici ori majoritari sau deţin direct ori indirect o participaţie majoritară, cu
modificările şi completările ulterioare;
4. OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ al României.
Bugetul SC Administratia Strazilor, Constructii Edilitare SRL pe anul 2023:
► la partea de venituri este în suma de 14.400 mii lei;
► la partea de cheltuieli este suma de 14.306 mii lei.
Rezultatul brut propus pentru anul 2023 este de 94 mii lei.
Indicatorii economico-financiari prevăzuţi în bugetul de venituri şi cheltuieli pentru anul 2023:
A. Venituri totale ale bugetului societăţii sunt în suma de 14.400 mii lei din care:
a. Venituri din exploatare : 14.325 mii lei,
b. Venituri financiare: 75 mii lei.
B. Cheltuielile bugetului societăţii ASCE SRL pentru anul 2023 au fost fundamentate şi
dimensionate pe secţiunea de funcţionare, urmărindu-se asigurarea desfăşurării activităţii societăţii.
Cheltuielile totale propuse a se realiza în anul 2023 în suma de 14.306 mii lei sunt structurate
astfel:
Cheltuieli cu bunuri şi servicii în suma de 8.438 mii lei;
Cheltuieli cu impozite şi taxe - suma propusă pentru anul 2023 - 150 mii lei;
Chletuieli de personal în suma de 5.281 mii lei;
Alte cheltuieli de exploatare în suma de 437 mii lei,
Rezultatul brut al bugetului propus pentru anul 2023 este de 94 mii lei, iar rezultatul net este 79
mii lei.
Față de cele prezentate, raportat la prevederile art.129 alin. 1 și art. 136 alin.1 din OUG
nr.57/2019 Cod Administrativ, cu modificările și completările ulterioare, considerăm că proiectul
poate fi supus dezbaterii și aprobării Consiliului local al municipiului Alexandria, astfel că propunem
spre analiză şi aprobare prezentul Raport şi proiectul de Hotărâre întocmit pentru aprobarea
bugetului de venituri şi cheltuieli al SC Administraţia Străzilor, Construcţii Edilitare SRL pentru anul
2023.
DIRECŢIA ECONOMICĂ DIRECŢIA JURIDIC COMERCIAL
Director executiv, Director executiv,
GAFENCU HARITINA CHESNOIU POSTUMIA
ROMÂNIA ANEXA NR. 1 LA HCL
JUDEȚUL TELEORMAN NR. 36 /30.01.2023
MUNICIPIUL ALEXANDRIA
CONSILIUL LOCAL
BUGETUL DE VENITURI SI CHELTUIELI
al SC Administrația Străzilor, Construcții Edilitare SRL pe anul 2023
mii lei
Nr. Realizat/ Propuneri % Estimări Estimări %
rd. Preliminat an an N+1 an N+2
9=7/5 10=8/7
an precedent curent (N)
INDICATORI (N-1)
0 1 2 3 4 5 6=5/4 7 8 9 10
I VENITURI TOTALE (Rd.1=Rd.2+Rd.5) 1 10,521.00 14,400.00 1.37% 14,530.00 14,550.00 1.01% 1.00%
1 Venituri totale din exploatare din care: 2 10,467.00 14,325.00 1.37% 14,480.00 14,500.00 1.01% 1.00%
suventii, conform prevederilor legale 3
a) in vigoare
transferuri, conform prevederilor legale 4
b in vigoare
2 Venituri financiare 5 54.00 75.00 1.39% 50.00 50.00 0.67% 1.00%
II CHELTUIELI TOTALE (Rd.6=Rd.7+Rd.19) 6 10,187.00 14,306.00 1.40% 14,510.00 14,530.00 1.01% 1.00%
1 Cheltuieli de exploatare, (Rd.7=Rd.8+Rd.9+Rd10+Rd.18) 7 10,187.00 14,306.00 1.40% 14,510.00 14,530.00 1.01% 1.00%
din care:
A. cheltuieli cu bunuri şi servicii 8 6,129.00 8,438.00 1.38% 8,580.00 8,590.00 1.02% 1.00%
B. cheltuieli cu impozite, taxe şi vărsăminte asimilate 9 69.00 150.00 2.17% 160.00 160.00 1.07% 1.00%
C. cheltuieli cu personalul, (Rd.10=Rd.11+Rd.14+Rd.16+Rd.17) din care: 10 3,574.00 5,281.00 1.48% 5,320.00 5,320.00 1.01% 1.00%
cheltuieli de natura salariala 11 3,309.00 4,890.00 1.48% 4,930.00 4,930.00 1.01% 1.00%
C0 (Rd.11=Rd.12+Rd.13)
C1 ch. cu salariile 12 2,866.00 4,130.00 1.44% 4,150.00 4,150.00 1.00% 1.00%
C2 bonusuri 13 443.00 760.00 1.72% 780.00 780.00 1.03% 1.00%
C3 alte cheltuieli cu personalul, din care: 14 28.00 60.00 2.14% 50.00 50.00 0.83% 1.00%
cheltuieli cu plăţi compensatorii aferente disponibilizărilor de 15 28.00 60.00 2.14% 50.00 50.00 0.83% 1.00%
personal
C4 cheltuieli aferente contractului de mandat si a altor organe si 16 168.00 221.00 1.32% 225.00 225.00 1.02% 1.00%
control, comisii si comitete
C5 cheltuieli cu contributiile datorate de angajator 17 69.00 110.00 1.59% 115.00 115.00 1.05% 1.00%
D. alte cheltuieli de exploatare 18 415.00 437.00 1.05% 450.00 460.00 1.03% 1.02%
2 Cheltuieli financiare 19 0.00 0.00 #DIV/0!
III REZULTATUL BRUT (profit/pierdere) 20 334.00 94.00 0.28% 20.00 20.00 0.21% 1.00%
(Rd.20=Rd.1-Rd.6)
IV 1 IMPOZIT PE PROFIT CURENT 21 55.00 15.00 3.20 3.20 0.21% 1.00%
2 IMPOZIT PE PROFIT AMANAT 22
3 VENITURI DIN IMPOZITUL PE PROFIT AMANAT 23
4 IMPOZITUL SPECIFIC UNOR ACTIVITATI 24
5 ALTE IMPOZITE NEPREZENTATE LA ELEMENTELE 25
DE MAI SUS
V PROFITUL/PIERDEREA NETA A PERIOADEI DE RAPORTARE 26 279.00 79.00 0.28% 16.80 16.80 0.21% 1.00%
(Rd.26=Rd.20·Rd.21-Rd.22+Rd.23-Rd.24·Rd.25), din care:
1 Rezerve legale 27
2 Alte rezerve reprezentând facilităţi fiscale prevăzute de lege 28
3 Acoperirea pierderilor contabile din anii precedenţi 29
4 Constituirea surselor proprii de finanţare pentru proiectele cofinanţate din 30
împrumuturi externe, precum şi pentru constituirea surselor necesare
rambursării ratelor de capital, plăţii dobanzilor, comisioanelor şi altor costuri
aferente acestor împrumuturi
5 Alte repartizări prevăzute de lege 31
6 Profitul contabil rămas după deducerea sumelor de la Rd. 27, 28, 29, 30, 31 32
(Rd.32=Rd.26-(Rd.27 la Rd.31)>=0)
7 Participarea salariaţilor la profit în limita a 10% din profitul net, dar nu mai 33
mult de nivelul unui salariu de bază mediu lunar realizat la nivelul
operatorului economic în exerciţiul financiar de referinţă
8 Minim 50% vărsăminte la bugetul de stat sau local,în cazul regiilor 34 139.50 39.50 8.40 8.40 0.21% 1.00%
autonome, ori dividende cuvenite acţionarilor în cazul societăţilor/
companiilor naţionale şi societăţilor cu capital integral sau majoritar de stat,
din care:
a) dividende cuvenite bugetului de stat 35
b) dividende cuvenite bugetului local 36 139.22 8.40 8.40 1.00%
c) dividende cuvenite altor actionari 37 0.028
9 Profitul nerepartizat pe destinaţiile prevăzute la Rd.33-Rd.34 se repartizează 38 139.50 8.40 8.40 1.00%
la alte rezerve şi constituie sursă proprie de finanţare
VI
[...]
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.