Alba Iulia › 21 martie 2014

HCL 70/2014 adoptată

privind încheierea unui Protocol de Cooperare cu Asociația Green Revolution din România

Documente

Text

ROMANIA Anexa la HCL nr. 70/2014 MUNICIPIUL ALBA IULIA JUDETUL ALBA CONSILIUL LOCAL PROTOCOL DE COOPERARE MUNICIPIUL ALBA IULIA, cu sediul în Alba Iulia, Calea Moţilor nr. 5A , Cod poştal 510134, reprezentată prin Domnul Mircea HAVA, în calitate de Primar, denumită în cele ce urmează „Municipiul" şi ASOCIAŢIA GREEN REVOLUTION, cu sediul în Bucureşti, str. Avrig nr. 21-31, bl.U2, sc.A, ap. 43, sector 2, reprezentată prin Raluca FISER, în calitate de Preşedinte, denumită în cele ce urmează „Asociaţia" Denumite în mod individual „Partea" şi în mod colectiv „Părţile" AVÂND ÎN VEDERE:  Intenţia Părţilor de a colabora pe bază de parteneriat activ pentru realizarea proiectului „I Velo" în scopul promovării mişcării în aer liber în rândul locuitorilor Municipiului Alba Iulia cât şi a turiştilor aflaţi în oraş, precum şi pentru generarea responsabilizarii acestora faţă de mediul înconjurator („Proiectul").  Având în vedere proiectul “Move goods by cycle (CYCLELogistics)”, finanţat prin Programul European Intelligent Energy Europe, în cadrul căruia Municipiul Alba Iulia, face parte din echipa de implementare, împreună cu toate obiectivele şi activităţile obligaţiilor contractuale cât şi condiţiilor de sustenabilitate a proiectului. • Dispoziţiile Legii nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. PĂRŢILE AU CONVENIT ÎNCHEIEREA PREZENTULUI PROTOCOL DE COOPERARE DENUMIT IN CONTINUARE „Protocolul" CAP. I. OBIECTUL Obiectul acestui Protocol îl reprezintă promovarea mişcării în aer liber în rândul locuitorilor Municipiului Alba Iulia şi turiştilor aflaţi în oraş, precum şi responsabilizarea acestora faţă de mediul înconjurător. CAP. II. DURATA PARTENERIATULUI Prezentul Protocol se încheie pentru perioada 25.03.2014 - 24.03.2017. CAP. III. OBLIGAŢIILE PĂRŢILOR Art 3.1. Municipiul are următoarele obligaţii: i) Să pună la dispoziţia Asociaţiei terenul adecvat scopului propus („Terenul aferent Proiectului"): Zona Parcului Unirii, conform Planului de Situaţie anexat la prezentul Protocol; (ii) Să sprijine buna desfăşurare a Proiectului prin iluminarea corespunzătoare a Terenului aferent Proiectului şi includerea acestui teren pe care vor fi amplasate cabina de închiriere a biciletelor cât şi rastele de biciclete, în programul de patrulare şi pază al Poliţiei Locale (iii) Să sprijine buna desfăşurare a Proiectului prin asigurarea curăţeniei şi a coşurilor de gunoi pe toată suprafaţa Terenului aferent Proiectului precum şi accesul la curentul electric şi internet; (iv) Să sprijine buna desfăşurare a Proiectului prin acordarea tuturor autorizaţiilor necesare pentru:  amplasarea cabinelor I’Velo şi a rastelelor de biciclete;  amenajarea spaţiului de depozitare a bicicletelor pe timp de noapte;  amplasarea de corturi de protecţie împotriva ploilor şi a soarelui;  amplasarea bannerelor si streagurilor necesare mediatizării Proiectului; (v) Să pună la dispoziţia Proiectului şi a cetăţenilor spre folosinţă, toate pistele de biciclete amenajate până în prezent şi care urmează să fie amenajate, atât în Municipiul Alba Iulia cât şi în afara municipiului. (vi) Să sprijine buna desfăşurare a proiectului prin asigurarea unui teren de depozitare de circa 100 mp; (ix) Să suporte cheltuielile de energie electrică pe toată perioada de implementare a Proiectului; Art. 3.2. Asociaţia are următoarele obligaţii: i) Să asigure locuitorilor Municipiului Alba Iulia şi a turiştilor din oraş, un număr de aproximativ 60 de biciclete achiziţionate în cadrul Programului I’velo; (ii) Să asigure echipamentul adiţional necesar pentru această activitatea de agrement; (iii) Să acorde dreptul de a folosi gratuit bicicletele, persoanelor pâna la împlinirea vârstei de 16 ani şi pensionarilor, iar celolalţi solicitanţi, perceperea unui tarif de 3 Ron/h sau 15 Ron/24h, astfel încât să respecte regulile şi condiţiile stabilite de organizatori; (iv) Să realizeze instructajul de siguranţă şi securitate pentru toţi participanţii la Proiect; (v) Să amenajeze din fonduri proprii centrele Proiectlui (cabinele I’Velo, rastelele de biciclete, spaţiul de depozitare a bicicletelor pe timp de noapte, etc); (vi) Să respecte regulile şi normele impuse de Municipiul Alba Iulia ; (vii) Să asigure buna funcţionare a centrelor; (viii) Să suporte costurile de întreţinere şi reparaţii a eventualelor defecte ale bicicletelor pe toată durata de implementare a Proiectului, cât şi înlocuirea acestora în cazul în care se impune acestă necesitate; (ix) Să suporte cheltuielile privind internetul pe toată perioada de implementare a Proiectului; (x) Să angajeze de pe raza Municipiului Alba Iulia, personalul pe care îl consideră potrivit pentru închirierea bicicletelor pe toată durata de implemetare a Proiectului; (xi) Să mediatizeze şi să promoveze partenerii Proiectului în toate materialele şi comunicările realizate în cadrul Proiectului; CAP. IV. MODIFICAREA SI ÎNCETAREA PROTOCOLULUI Art. 4.1. Prezentul Protocol poate fi modificat prin Act Adiţional semnat şi ştampilat de ambele Părţi. Art. 4.2 Partea care are iniţiativa amendării prezentului Protocol va transmite celeilalte Părţi, spre analiză, în scris, propunerile respective. Art. 4.3 Prezentul Protocol poate înceta în următoarele cazuri: (i) la expirarea duratei pentru care a fost încheiat, potrivit CAP. II de mai sus; (ii) la data stabilită de comun acord de către Părţi; (iii) la cererea unei Părţi, în cazul în care cealaltă Parte nu îşi îndeplineşte obligaţiile prevăzute în prezentul Protocol, cu o notificare prealabilă de în termen de 30 de zile calendaristice; CAP. V. LITIGII Art. 5.1. Litigiile care pot apărea ca urmare a executării şi interpretării prevederilor prezentului Protocol se vor soluţiona pe cale amiabilă. Art. 5.2. În cazul în care soluţionarea pe cale amiabilă nu este posibilă, neînţelegerile dintre Părţi vor fi deduse spre soluţionare, instanţelor judecătoreşti competente, daca nu exista o alta prevedere legală de ordine publică, contrară. CAP. VI. CLAUZE FINALE Art. 6.1 Prevederile prezentului Protocol sunt guvernate de legea română. Art. 6.2 Orice corespondenţă între Părţi în legătură cu acest Protocol va fi considerată valabilă dacă este comunicată în scris adresată personal, şi trimisă prin Poştă sub formă de scrisoare recomandată cu confirmare de primire, prin curier sau prin fax la următoarele coordonate sau la cele comunicate ulterior de către Părti: Pentru Municipiu În atenţia domnului Primar, Mircea HAVA Alba Iulia Str. Calea Moţilor nr. 5A Nr. fax 0258.819.462 Pentru Asociaţie În atenţia D-nei Raluca FISER Bucureşti, Str. Olteni nr. 3, Sector 3 Nr. Fax 021. 316.28.23 Prezentul Protocol a fost încheiat în data de ______________ la Primăria Municipului Alba Iulia, în 2 (doua) exemplare, cate 1 (un) exemplar pentru fiecare Parte, fiecare dintre ele având aceeaşi valoare juridică. Municipiului Alba Iulia Asociaţia Green Revolution Primar Preşedinte Mircea HAVA Raluca FISER Municipiul Alba Iulia Asociaţia Green Revolution Administrator Public Manager Proiect I’Velo Nicolaie MOLDOVAN Răzvan NĂSTASE Municipiul Alba Iulia Şef Serviciul Administraţie Publică Locală, Juridic, Contencios, Autoritate Tutelară Georgeta Camelia RÂNGHET Alba Iulia, 21 martie 2014 Preşedintele şedinţei, Contrasemnează, Consilier Secretar Sandu Cornel Stelian Marcel Jeler

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: se.apulum.ro