20 februarie 2020

HCL 45/2020 Zalău adoptată

Consiliul Local a decis încetarea de drept a mandatului de consilier al lui Birsan Cristian Claudiu, prin demisie, iar locul său devine vacant ( inclusiv în comisia de administrație publică locală, juridică, disciplină…

Pe scurt

Consiliul Local a decis încetarea de drept a mandatului de consilier al lui Birsan Cristian Claudiu, prin demisie, iar locul său devine vacant ( inclusiv în comisia de administrație publică locală, juridică, disciplină și relații cu cetățenii). Se desemnează direcțiile administrație publică și resurse umane să pună în aplicare hotărârea. Documentul se comunică Prefecturii, Primăriei Zalău, direcțiilor menționate, lui Birsan Cristian Claudiu, PNL Sălaj, și celelalte direcții economice.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se constată încetarea de drept, prin demisie, a mandatului de consilier local din cadrul Consiliului local al municipiului Zalău al d-lui BÎRSAN CRISTIAN CLAUDIU, candidat al Partidului Naţional Liberal şi se declară vacant locul de consilier local deţinut de acesta, inclusiv din cadrul Comisiei pentru administraţie publică locală, juridică, de disciplină şi relaţii cu cetăţenii

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Denumire
Hotărârea nr. 45 din 2020 a Consiliului Local Zalău
Titlu oficial
Hotărârea nr. 45 (PDF)
Emitent
Consiliul Local Zalău
Număr
45 / 2020
Data
20 februarie 2020
Localitate
Zalău, județul Sălaj
Stare
adoptată

Pe același subiect în Zalău

Documente

Text

MUNICIPIUL ZALĂU CONSILIUL LOCAL 4500165 - Zalău, Piaţa Iuliu Maniu nr.3, Judeţul Sălaj Telefon: (4037260756 10550 Fax. (40)1260/6618653 http :1fnarare. zalausj.ro e-mail: primaria Dzalausj.ro HOTĂRÂREA NR.45 din 20 februarie 2020 privind constatarea încetării de drept a mandatului de consilier local al d-lui BIRSAN CRISTIAN CLAUDIU candidat al Partidului Naţional Liberal şi vacantarea locului de consilier local Consiliul Local al Municipiului Zalău, Având în vedere: Demisia d-lui Bîrsan Cristian Claudiu din funcţia de consilier local înregistrată sub nr.8437 din 10.02.2020; Referatul constatator al Primarului Municipiului Zalău şi Secretarului General al Municipiului Zalău şi Raportul de specialitate al Direcţiei Administraţie Publică nr.8610 din 11.02.2020; Avizele comisiilor de specialitate ale Consiliului local al municipiului Zalău; În temeiul art. 204 alin. 2 lit.a şi alin.6 din OUG nr.57/2019 privind Codul Administrativ; HOTĂRĂȘTE Art. 1. Se constată încetarea de drept, prin demisie, a mandatului de consilier local din cadrul Consiliului local al municipiului Zalău al d-lui BÎRSAN CRISTIAN CLAUDIU, candidat al Partidului Naţional Liberal şi se declară vacant locul de consilier local deţinut de acesta, inclusiv din cadrul Comisiei pentru administraţie publică locală, juridică, de disciplină şi relaţii cu cetăţenii. Art.2. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei se încredinţează Direcţia administraţie publică şi Direcţia resurse umane. Art.3. Prezenta hotărâre se comunică cu: - Instituţia Prefectului Judeţului Sălaj -Primarul municipiului Zalău -Directia administratie publica - Direcţia resurse umane -DI. BIRSAN CRISTIAN CLAUDIU -PNL -Filiala Sălaj - Directia economica PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ CONTRASEMNEAZĂ, Teodor Bălăjel i SECRETAR GENERAL. | Claudia Ardelean N DAP/ML/6ex

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.zalausj.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala