Consiliul Local Zalău decide ca, pentru obiectivele sportive realizate parțial în anii 2015–2016 de Clubul Sportiv Fotbal Club Zalău și de Asociația Clubul Sportiv Volei Club Zalău 2015, cele două cluburi să restituie către bugetul local suma totală de 33.675,30 lei (cu penalități incluse) plus 7.300,47 lei ca prejudiciu, până la 31 iulie 2017. De asemenea, se ia act de rapoartele privind realizarea obiectivelor pentru anii 2016–2017, din care rezultă dacă obiectivele au fost îndeplinite pentru cele trei cluburi finanțate din bugetul local. Practic, se stabilesc recuperări de bani pentru performanțe parțial atinse și se confirmă ce s-a realizat pentru anul în curs.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobă
Se ia act de Rapoartele privind modul de realizare a obiectivelor aferente anului competiţional 2015 — 2016 asumate prin contractele de finanţare pentru „Clubul Sportiv Fotbal Club Zalău” nr. 21694 din 25.03.2016 şi „Asociaţia Clubul Sportiv Volei Club Zalău 2015” nr. 68951 din 02.12.2015, din care rezultă că obiectivele au fost realizate parţial, Rapoarte ce constituie Anexa | şi 2 la prezenta hotărâre
MUNICIPIUL ZALĂU
CONSILIUL LOCAL
450015 - Zalău, Piaţa Iuliu Maniu nr.3, Judeţul Sălaj
Telefon: (40)1260/6 10550 Fax (4031260765 1863
http :/fxarurw. Zzalaus j.ro e-mail: primaria dzalausj.ro
HOTĂRÂREA NR. 239
din 28 iulie 2017
Privind adoptarea de către Municipiul Zalău a unor măsuri cu privire la
finanțarea nerambursabilă acordată unor cluburi sportive
Consiliul Local al municipiului Zalău
Având în vedere:
-Referatele Direcţiei Economice nr.45298/19.07.2017, nr. 46380/24.07.2017 și
Nota de completare nr. 47193/27.07.2017;
- prevederile art. 6 lit.b, art.7 lit.f din Contractele de finanțare nr.
21694/25.03.2016 încheiat cu Club Sportiv Fotbal Club Zalău și nr. 68951/02.12.2015
încheiat cu Asociaţia Clubul Sportiv Volei Club Zalău 2015;
- Prevederile art. 37 şi art. 21 alin. 1 litera „c” din Legea 350/2005 privind
regimul finanțărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi
nonprofit de interes general;
În temeiul art.36 alin.1 lit. d şi alin.6 lit.a punctul 6, art.45 alin.(2) din Legea
nr.215/2001 privind administraţia publică locală, cu modificările ulterioare.
HOTĂRÂŞTE:
Art.1. Se ia act de Rapoartele privind modul de realizare a obiectivelor aferente
anului competiţional 2015 — 2016 asumate prin contractele de finanţare pentru „Clubul
Sportiv Fotbal Club Zalău” nr. 21694 din 25.03.2016 şi „Asociaţia Clubul Sportiv
Volei Club Zalău 2015” nr. 68951 din 02.12.2015, din care rezultă că obiectivele au
fost realizate parţial, Rapoarte ce constituie Anexa | şi 2 la prezenta hotărâre.
În baza dreptului instituit conform art. 7 lit. f din contractele de finanţare
nerambursabilă a acţiunilor / activităţilor din cadrul programului promovarea sportului
de performanţă, Consiliul Local al Municipiului Zalău dispune ca pentru obiectivele
sportive realizate parțial aferente anului competiţional 2015 — 2016, de către „Clubul
Sportiv Fotbal Club Zalău” şi „Asociaţia Clubul Sportiv Volei Club Zalău 2015”,
aceste cluburi să restituie suma de 33.675,30 lei inclusiv majorări şi penalități calculate
până la data de 31 iulie 2017 respectiv suma de 7.300,47 lei inclusiv majorări calculate
până la data de 31 iulie 2017 cu titlu de prejudiciu pentru încălcarea obligaţiilor
contractuale.
Art.2. Se ia act de Rapoartele privind modul de realizare a obiectivelor aferente
anului competiţional 2016 — 2017 asumate prin contractele de finanțare pentru cele 3
cluburi finanţate din bugetul local, din care rezultă că obiectivele au fost îndeplinite
conform contractelor de finanţare, conform Anexelor 3, 4, 5 la prezenta hotărâre.
Pentru recuperarea sumelor prevăzute la art. 1, cluburilor sportive nu li se va
acorda suma neachitată de către Municipiul Zalău potrivit ultimului decont de
cheltuieli aferent anului competiţional 2016 - 2017 depus în baza contractelor de
finanţare:
- nr. 54357 din 19.08.2016 pentru „Clubul Sportiv Fotbal Club Zalău” respectiv
suma de 33.675,30 lei şi
- nr. 54359 din 19.08.2016 „Asociaţia Clubul Sportiv Volei Club Zalău 2015”
respectiv suma de 7.300,47 lei.
În considerarea faptului că pentru anul competiţional 2016 — 2017 contractele de
finanţare nerambursabilă încheiate cu cluburile sportive „Clubul Sportiv Fotbal Club
Zalău” şi „Asociaţia Clubul Sportiv Volei Club Zalău 2015” au fost respectate în
totalitate, nu operează prevederile contractuale privind penalizarea acestora stabilite la
art. 7 litera f din contractele de finanțare, art. 37 din Legea nr. 350/2005 şi art. 21 alin.
1 litera „c” din Legea 350/2005.
Art.3. Având în vedere realizarea parţială a obiectivelor pentru anul
competiţional 2015 — 2016, în anul competiţional 2017 — 2018 „Clubul Sportiv Fotbal
Club Zalău” şi „Asociaţia Clubul Sportiv Volei Club Zalău 2015”, aceste cluburi nu
vor mai beneficia de finanţări nerambursabile, date fiind prevederile art. 21 din Legea
350/2005 şi ale Regulamentului de finanţare aprobat prin HCL nr. 110 din 27.04.2017.
Art.4. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează Direcţia
Economică și Direcţia Patrimoniu.
Art.5. Prezenta hotărâre se comunică cu:
-Instituţia Prefectului Judeţului Sălaj,
-Primarul municipiului Zalău,
-Direcţia Patrimoniu, Direcţia Economică,
-Direcţia Administraţie Publică Locală,
- Clubul Sportiv Fotbal Club Zalău
-Asociaţia Clubul Sportiv Volei Club Zalău 2015
PREŞEDINTE DE. ŞEDINŢĂ CONTRASEMNEAZĂ,
Balajel Teoă SECRETAR:
(2 Potroviţ ian
(e, X
DAPL/SJ/ML/S EX
C.S.F.C.ZALAU
Zalau, B-dul Mihai Viteazul,bl.D4,sc.D Wh
Cod fiscal: 16891229 |
Registrul Sportiv:SJ/A2/00052/2006 |
-. . -! Î
ANEXA la HCL.239/4.07
7 >
| a :
RAPORT DE ACTIVITATE CS.F.C.ZALAȚI AESEDINTE DE ŞEDI NȚA
N ANUL COMPETITIONAL 2013-2016 | Ballo (093
IL. In sezonul 2015 -2016 clubul CS FC Zalau a certa in
urmatoarele competitii fotbalistice:
- campionatul Ligii a 3-a- o echipa |
- campionat de juniori — 3 echipe —jun.republicani A
-jun.C
-jun.E
[1. Realizarea obiectivului sportiv in Campionatul 2015-2016 |
- “la finele Campionatului National al ligii a 3-a echipa clubului CS
FC Zalau sa clasat pe locul 12,loc care a asigurat prezenta echipei si in
campionatul viitor al ligii a 3-a si care in conditiile grele prin care a trecut
clubul in turul campionatului a reprezentat incadrarea in obiectivul propus si
anume acela de a nu retograda(de a ocupa loc.2-13) .
Acest obiectiv era singurul realizabil deoarece în turul campionatului — |
clubul a fost sustinut financiar doar din resurse proprii lucru care a dus la |
formarea unui lot de jucatori de nivel slab pentru liga a 3-a(clubul ne avand |
posibilitatea sa ofere salarii macar la nivel mediu ) si in consecinta turul |
campionatului a fost terminat pe loc retrogradabil.La finele turului |
campionatului si din lotul de jucatori format in conditiile amintite anterior au |
fost cativa care au parasit echipa si astfel misiunea de salvare de la
retrogradare a devenit si mai grea pentru clubul nostru.
Faptul ca în retur clubul a fost sustinut financiar si din bani publici nu a
schimbat foarte mult datele problemei la nivelul valoric al lotului de jucatori
deoarece finantarea a fost aprobata doar dupa incheierea perioadei de
transferuri de jucatori dintre tur si retur astfel ca sa reusit reintregirea lotului
doar cu cativa jucatori ramasi liberi de contract.Conform celor explicate mai
sus chiar daca finantarea primita pentru returul campionatului a fost de mare
ajutor prin faptul ca sau putul imbunatati conditiile de
pregatire(masa,sustinatoare de cfort,cazare,etc.) acest aspect nu a dus la
> |
Ze
ate
ANEXA _Î la HCL239 20%
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ
PA orb
schimbare majora din punct de Sâ] i Sa a lotului avut la
dispozitie.
Un alt aspect care vine in sustinerea noastra este acela caci echipa nu a
putut beneficia de pregatire centralizata(cantonament) nici la inceputul
campionatului si nici in perioada dintre tur si retur iar aceste cantonamente
au un rol foarte important in gestionarea performantelor fizice si tactice pe :
intreg, parcursul unui campionat.
Cu mentiunea ca in cererea de finantare facuta de catre club pentru returul
Campionatului 2015-2016 a fost trecut ca obiectiv de clasare a echipei de
lig.3 locurile 2-13 si in baza celor aratate anterior la acest capitol consideram
caci obiectivul de clasare pe locurile 1-8 trecut in Contractul de Finantare a
fost unul aproape imposibil de realizat iar obiectivul reuusit de echipa de anu
retrograda a fost singurul ancorat in realitatea sportive in care se gasea
clubul la momentul aprobarii finantarii.
- marele castig al Campionatului 2015-2016 este promovarea la
echipa de liga a 3-a a clubului nostru a nu mai putin de 6 juniori de la
echipele de juniori.Astfel au facut pasul spre echipa de seniori urmatorii
junior: Bercean Sergiu , Tohat Vlad „Duma Sebastian , Talos Alexandru
„Neagota Alexandru si Flueras Alex.,acestia avand perspective de a ramane
in cadrul lotului echipei de Liga a 3-a si pentru Campionatul 2016-2017
III. Realizarea obiectivului financiar in Campionatul 2015-2016
- in turul Campionatului 2015-2016 a fost sustinuta activitatea
clubului din resurse proprii astfel reusindu-se cu eforturi
deosebite terminarea turului campionatului si atingerea
momentului in care clubul a indeplinit toate conditiile pentru a
primi finantare de la bugetul de stat pentru returul
campionatului.
- returul Campionatului 2015-2016 a intrat sub finantarea venita de la
Primaria Zalau in baza Contractului de finantare nr. 21694 din
25.03.2016,finantare la care clubul nostru si-a realizat obiectivul de
cofinantare de minim 10%
(603 (437-199
Asociatia Club Sportiv Nr. 69 din 21.07.2017
ANEXA _ la HCL433//.28 0 Ztă |
Volei Club Zalău 2015 PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ
Boli) /Zazhă
e di
E:
Către,
Consiliul Local al Mun. Zalău
RAPORT DE ACTIVITATE
al ACS VOLEI CLUB ZALAU 2015
pentru anul sportiv 2015/2016
A.C.S. Volei Club Zalău 2015 cu C.I.F. 34609513 din 05.06.2015, Cori de
Identitate Sportivă nr. SJ/A2/00215/2015, înregistrată în Registrul Asociatiilor din
cadrul Judecătoriei Zalău sub nr. 11/27.05.2015, reprezentată prin dl. Terhes Gabriel
în calitate de presedinte:
A.C.S. Volei Club Zalău 2015 a fost înfiintată în anul 2015, an în care al fost
afiliată în cadrul Federatiei Române de Volei, pentru a participa la competitiile
organizate de federatie la nivel national, în cadrul ligii A2 Masculin — seria Vest.
Clubul de volei a luat fiintă pentru a desfăsura activităti sportive la nivel de
performantă, dar si a nivel de selectie, în lotul echipei fiind cooptati un număr de| trei
juniori care activează în cadrul Clubului Sportiv Scolar Zalău. Această măsură de
legitimare a juniorilor în cadrul clubului a fost luată în scopul promovării tinerelor
talente locale la nivel national.
Dorim să mentionăm faptul că jucătorii care activează în cadrul clubului nu au
pretentii salariale, scopul activitătilor sportive fiind ascensiunea talentelor lo ale,
atingerea de performante cât mai ridicate si a promovării sportului.
Perioada de pregatire a echipei a inceput in cursul lunii iulie cu antrenam, nte,
iar in cursul lunii septembrie echipa a participat la 3 meciuri amicale, 2 in comphnia
CSM Campia Turzii victoriile fiind impartite, in primul meci echipa din jud. Cluj a
| =
invins cu scorul de 3-1, iar in cel de-al doilea echipa noastra a reusit sa castige cu
scorul de 3-2. Cel de-al treilea meci s-a desfasurat in compania echipei ACS Unio Satu
Mare, rezultatul fiind de 3-2 in favoarea echipei noastre.
Campionatul regulat la nivel national, in cadrul ligii A2 masculin, seria Vest a
debutat la data de 10.10.2015, in aceasta serie fiind inscrise initial 8 echipe.
Astfel, in cursul anului 2015 am disputat un numar de 6 meciuri oficiale din
cadrul turului campionatului si 2 meciuri din retur , dupa cum urmeaza:
e 10.10.2015 CS Provolei ARAD — ACS Volei Club ZALAU 2015 3-1;
e 17.10.2015 ACS Volei Club ZALAU 2015 — CNE LAPI Dej 3-0;
e 24.10.2015 CSS 2 Baia Mare — ACS Volei Club ZALAU 2015 3-0;
e 07.11.2015 ACS Volei Club ZALAU 2015 — CSU BRASOV 3-2;
e 14.11.2015 CSM Campia Turzii — ACS Volei Club ZALAU 2015 3-1; |
e 21.11.2015 ACS Volei Club ZALAU 2015 — CSU Poli TIMISOARA 133;
Din pacate, 2 jucatori de baza au suferit accidentari deosebit de grave, care
necesita aproximativ cate 1 an pentru recuperare, fapt ce a afectat jocul echipei
noastre. Din retur, s-au disputat 2 meciuri, respectiv:
e 05.12.2015 ACS Volei Club ZALAU 2015- CS Provolei ARAD 1-3;
e 12.12.2015 CNE LAPI Dej — ACS Volei Club ZALAU 2015 3-1;
În cursul anului 2016 am disputat un numar de 3 meciuri oficiale din cadrul
returului campionatului dupa cum urmeaza:
e 23.01.2016 CSU BRASOV — ACS Volei Club ZALAU 2015 3-1; |
e 30.01.2016 ACS Volei Club ZALAU 2015 — CSM Campia Turzii 3-l; |
|
* 06.02.2016 CSU Poli TIMISOARA — ACS Volei Club ZALAU 2015 3-0.
Avand in vedere faptul ca ACS Volei Club Zalau 2015 este un club nou infiintat,
fara experienta in competitiile desfasurate la nivel national, aria de selectie fiind
foarte redusa, fara a mai tine cont de cele doua accidentari, consideram ca echipa s-a
prezentat in mod onorabil in competitia in care a fost angrenata.
După terminarea campionatului regulat s-au desfăşurat meciurile primei |eape a
play-offului Diviziei A2 Vest, echipa noastră având de jucat meciuri cu echipa CSM
Campia Turzii, echipă cu state vechi în liga A2, care în fiecare an îşi propune
za) =
ANEXA A la HOL 23740 âpr
PREȘEDINTE DE ŞEDINŢĂ
2 | 5 do
promovarea în Divizia Al, după -
defăşurându-se la Câmpia Turzii, rezultatele-fii
trei. meciuri, primul
Icază:
| ,
13.02.2016 CSM Campia Turzii — ACS Volei Club ZALAU 2015 3-k
e 20.02.2016 ACS Volei Club ZALAU 2015 — CSM Campia Turzii 3-2;
e 27.12.2016 CSM Campia Turzii — ACS Volei Club ZALAU 2015 3-0;
Din păcate pentru noi, după desfăşurarea primei etape din play-off , clasarea
echipei noastre a rămas pe locurile V-VII, întâlnind o echipă foarte valoroasă, echipă
care a participat ulterior la turneul de promovare în Divizia Al. Turneul play-out
pentru locurile V-VII era programat să se desfăşoare ulterior în cursul lunii mai, dar
din motive financiare care au ţinut de Federaţia Română de Volei şi de echipele CNE
LAPI Dej și CS Provolei ARAD), astfel echipa noastră clasându-se pe locul V, noi
neavând dreptul de a participa la licitaţia de organizare fiind în primul de
participare într-o competiţie la nivel naţional, meciurile acestui turneu nu s-au mai
desfășurat. |
Pe timpul desfăşurării Campionatului Naţional de Volei Divizia A2 Vest,
organizată de Federaţia Română de Volei, clubul nostru s-a achitat în totalitate de
obligațiile pe care și le-a asumat, respectiv obligaţiile față de bugetul local, bugetul de
stat şi contribuţiile la bugetul de asigurări sociale. De asemenea, așa cum | este
menționat în contractul de finanţare, clubul nostru a participat cu o contribuție de peste
10% din valoarea totală a finanțării nerambursabile acordată de Municipiul Zalău.
Considerăm că obiectivele sportive nu pot fi asimilate cu obligaţii asumate de clubul
nostru în calitate de beneficiar al unei finanţări nerambursabile, așa cum sunt precizate
în cuprinsul art. 21 din Legea nr. 350/2005 privind regimul finanțărilor nerambursabile
din fonduri publice.
Ca o concluzie după prima participare într-o competiţie, cu certitudine nu suntem
mulţumiţi cu clasarea la finalul campionatului, dar având în vedere faptul că suntem la
prima participare într-o competiţie de o asemenea anvergură, faptul că după debutul
campionatului doi dintre jucătorii titulari ai echipei au suferit accidentări foarte grave
care nu le-a mai permis acestora să evolueze în acest an competițional, mai mult
punându-le în pericol sănătatea și integritatea corporală, faptul că în lotul echipgi au
fost promovați juniori în vârstă de 17 ani, care este unul din obiectivele noastre
principale ( nu este lipsit de importanță faptul că în anul competițional 2016/2017
juniorul Şomoi Paul a fost promovat la echipa Volei Municipal Zalău după ce
timp de un an competiţional acesta a jucat la echipa noastră, iar fără această
experiență nu putea face față la echipa din Divizia A1), considerăm că obiectivele
noastre au fost atinse în cea mai mare parte.
Zalău, 21.07.2017
CONTRASEMNEAZ]
Dire
Sotia Județeană pentru
part şi Tineret Sălaj
re Nr 40927 0S-dolal
C.S.F.C.ZALAU |
Zalau, B-dul Mihai Viteazul,bl.D4,sc.D
Cod fiscal: 16891229
" Registrul Sportiv:$.1/A2/00052/2006
PREȘEDINTE DE
RAPORT DE ACTIVITATE INRBRSPEPIA R C.S.FIC.ZAL
IN ANUL COMPETITIONAL 2016:2017|
JENA
2
LA In sezonul 2015 -2016 clubul CS FC Zalau a participat in
urmatoarele competitii fotbalistice:
- campionatul Ligii a 3-a- o echipa
- campionat de juniori — 3 echipe —jun.republicani A
-jun.C
-jun.E
II. Realizarea obiectivului sportiv in Campionatul 2016-2017
- la finele Campionatului National al ligii a 3-a echipa clubului
US FC Zalau și-a indeplini obiectivul propus,stipulat si in Contractul de
Finantare.respective clasarea pe lacurile 1-$ .
- a fost continuata promovarea la echipa de liga a 3-a a clubului
stru a juniorilor proveniti de la echipele de juniori ale clubului respectiv
Duma Sebastian.Pop Andi si Sandor Madalin iar in acelasi timp a continuat
si propulsarea spre fotbalul mare a juniorilor care anul trecut au facut pasul
spre echipa de seniori.
III . Realizarea obiectivului financiar in Campionatul 2016-2017
- tarul Campionatului 2016-2017 la nivel de juniori a fost sustinut din fonduri
proprii
- la finantarea venita de la Primaria Zalau in baza Contractului de finantare
nr. 54357 din 19.08.2016.la actiunea Campionat 2016-2017 clubul nostru
n Se So ee
Si-a!
at obiectivul de cofinantare de mini 10%.
aceia
PRESEDINTE
| CONTRASEMN
|POTROVIȚĂ
zace ARE RR
-
Asociatia Club Sportiv , Nr. 48 din 15.05.2017
Direcţizi tudeţeană pentru
Spot şi Tineret Sâiaj
tateare 3, 910| 31052 F
tegire :**
ata. (i
dese Dau, feptaiț
Pt feri
AA Fr)
Volei Club Zalău 2015
RAPORT DE ACTIVITATE | ANEXA 4. la OI
al ACS VOLEI CLUB ZALAU-208REȘEDINTE DE ŞEDINȚ/
pentru anul competițional 2016/2017 Balaj dead
A.C.S. Volei Club Zalău 2015 cu C.L.F. 34609513 din 05.06.2015, lrcst de
Identitate Sportivă nr. SJ/A2/00215/2015, înregistrată în Registrul Asociatiilor din
cadrul Judecătoriei Zalău sub nr. 11/27.05.2015, reprezentată prin dl. Terhes| Gabriel
în calitate de presedinte:
A.CS. Volei Club Zalău 2015 a fost înfiintată în anul 2015, an în care a fost
afiliată în cadrul Federatiei Române de Volei, pentru a participa la co etitiile
organizate de federatie la nivel national, în cadrul ligii A2 Masculin — se ia Vest.
Clubul de volei a luat fiintă pentru a desfăsura activităti sportive la nivel de
performantă, dar si la nivel de selectie, în lotul echipei fiind cooptati un număr de doi
juniori/cadeţi care activează în cadrul Clubului Sportiv Scolar Zalău. Această măsură
de legitimare a juniorilor în cadrul clubului a fost luată în scopul promovării tinerelor
talente locale la nivel national. Dorim să mentionăm faptul că jucătorii care activează
în cadrul clubului nu au pretentii salariale, scopul activitătilor sportive fiind
ascensiunea talentelor locale, atingerea de performante cât mai ridicate si a promovării
sportului. i
Perioada de pregatire a echipei a inceput în cursul lunii iulie cu aitrenamente,
iar in cursul lunii septembrie echipa a participat la 3 meciuri amicale, | in compania
CSM Campia Turzii victoriile fiind impartite meciul fiind adjudecat de echipa din jud.
Cluj cu scorul de 3-1, cel de-al doilea meci s-a desfasurat in compania echipei ACS
Unio Satu Mare, rezultatul fiind de 3-2 in favoarea echipei noastre, iar ultimul îr
compania echipei CSS 2 CNE Baia Mare, rezultatul fiind de 3-2 în favoarea echipe:
din Baia Mare.
Campionatul regulat la nivel national, in cadrul ligii A2 masculin, seția Vest t
debutat la data de 15.10.2016, in aceasta serie fiind inscrise initial 8 echipe, dup:
startul competitiei ACS Pro Volei Bistrita s-a retras.
sita
(SEMNEAZA
Din returul campionatului, s-au disputat 2 meciuri, respectiv:
Astfel, in cursul anului 2016 am disputat un numar de 6 meciuri oficiale din
cadrul turului campionatului si 2 meciuri din retur , dupa cum urmeaza:
15.10.2016
22.10.2016
29.10.2016
12.11.2016
19.11.2016
26.11.2016
CSM Campia Turzii — ACS Volei Club ZALAU 2015 3-1;
ACS Volei Club ZALAU 2015 — CSS 2 CNE Baia Mare 03;
CSS CNE LAPI DEJ — ACS Volei Club ZALAU 2015 2-3;
ACS Volei Club ZALAU 2015 - CSU BRASOV 3-0; |
CSS PROVOLEI ARAD — ACS Volei Club ZALAU 2015 0-3;
ACS Volei Club ZALAU 2015 — CSU Vest TIMISOARA 1-3;
dă)
e 03.12.2016 ACS Volei Club ZALAU 2015- CSM Campia Turzii 2-3;
e 10.12.2016 CSS 2 CNE Baia Mare — ACS Volei Club ZALAU 2015 3-2;
În cursul anului 2017 am disputat un numar de 6 meciuri oficiale din cadrul
returului campionatului, 2 meciuri în cadrul fazei I-a a play off-ului, 3 meciuri în
cadrul Turneului Semifinal, respectiv faza a Il-a a play off-ului şi 2 meciuri amicale în
compania echipei naționale de volei a României U19, după cum urmează:
e 21.01.2017 ACS Volei Club ZALAU 2015 — CSS CNE
[...]
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.