20 decembrie 2019

HCL 289/2019 Turda adoptată

Constatarea încetării de drept a mandatului de consilier local al domnului [persoană fizică] şi declararea ca vacant a locului ocupat de acesta în Consiliul Local al municipiului Turda

Pe scurt

Consiliul local a decis încetarea de drept a mandatului lui Giurgiu Nicolaie și declararea locului său din Consiliul Local Turda ca vacant. Practic, postul rămâne liber pentru eventuale concursuri sau numiri, iar comunicarea hotărârii se face către autorități, instituții și public prin afișare și site-ul primăriei. Locuitorii pot afla că nu mai are un reprezentant în consiliu din acel moment, iar procedura de ocupare a postului va urma conform legii.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se constată încetarea de drept a mandatului de consilier local al domnului Giurgiu Nicolaie şi se declară vacant locul ocupat de acesta în Consiliul Local al municipiului Turda

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Denumire
Hotărârea nr. 289 din 2019 a Consiliului Local Turda
Titlu oficial
Hotărâre privind constatarea încetării de drept a mandatului de consilier local al domnului GIURGIU NICOLAIE şi declararea ca vacant a locului ocupat de acesta în Consiliul Local al municipiului Turda
Emitent
Consiliul Local Turda
Număr
289 / 2019
Data
20 decembrie 2019
Localitate
Turda, județul Cluj
Stare
adoptată

Pe același subiect în Turda

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEŢUL CLUJ MUNICIPIUL TURDA CONSILIUL LOCAL HOTARAREA NR. 289 din data de 20.12.2019 privind constatarea încetării de drept a mandatului de consilier local al domnului GIURGIU NICOLAIE şi declararea ca vacant a locului ocupat de acesta în Consiliul Local al municipiului 'Lurda Consiliul Local al municipiului Turda, întrunit în sedința ordinară din data de 20.12.2019; Luând în dezbatere proiectul de hotărâre privind constatarea încetării de drept a mandatului de consilier local al domnului Giurgiu Nicolaie şi declararea ca vacant a locului ocupat de acesta în Consiliul Local al municipiului Turda, elaborat din iniţiativa dlui Primar Cristian Octavian Matei ; Văzând referatul constatator nr. 26.235/04.12.2019 al Primarului municipiului Turda, anexat prezentului proiect de hotărâre; Ținând cont de demisia dlui Giurgiu Nicolaie din functia de consilier local înregistrată sub nr. 800/03.12.2019; Având în vedere prevederile art. 204, alin. 2 lit. a, alin. (3), alin. (6), alin. (10) si alin. 17, art. 602 din Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul Administrativ precum si ale Regulamentului de organizare si functionare al Consiliului Local al municipiului Turda; HOTĂRĂȘTE: Art. 1. Se constată încetarea de drept a mandatului de consilier local al domnului Giurgiu Nicolaie şi se declară vacant locul ocupat de acesta în Consiliul Local al municipiului Turda Art. 2. Prezenta hotărâre se comunică prin intermediul Secretarului general al municipiului Turda, în termenul prevăzut de lege, Primarului municipiului Turda, Instituţiei Prefectului Judetului Cluj precum şi dlui Giurgiu Nicolaie, şi se aduce la cunoștință publică prin afişare la sediul Consiliului Local Turda şi postare pe pagina de internet www.primariaturda.ro. PREŞEDINTE Di SEDINȚĂ, a d CONTRASEMNEAZĂ SI Anca Dora Pajil loan j ai SECRETARUL general fi E) 5) al municipiului TURDA, 3 IA Ș VOTURI. pentru 16 împotrivă - abţineri ] Numărul total al consilierilor în funcţie este 18. Numărul consilierilor prezenţi este 17.

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: primariaturda.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala