5 septembrie 2012

HCL 116/2012 Turda adoptată

Rectificarea bugetului pe anul 2012

Pe scurt

Consiliul Local Turda aprobă o rectificare a bugetului pe anul 2012 în scopul majorării veniturilor cu 1.258.800 lei, acoperind atât cheltuielile, cât și investițiile (conform anexelor). Se aprobă, de asemenea, rectificarea bugetului creditelor interne pentru același an, iar executarea hotărârii va fi asigurată de primar, secretar, Direcția Economică și Direcția Tehnică. Practic, locuitorii vor vedea o creștere de bani disponibili pentru proiecte și cheltuieli locale, în particular pentru reabilitarea CNMV, sponsorizări pentru zilele municipiului și închirierea unor venituri, cu termenele fiind stabilite în anexe și documentele de execuție.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

art. 3 si art. 5, alin. 3, lit. a-d, f, ale Legii nr. 273 / 2006 privind finantele publice locale – actualizata şi a Regulamentului de organizare şi funcţionare a Consiliului Local al municipiului Turda; În temeiul prevederilor art. 36 alin. 1 pct. 4 lit. a, art. 45 alin. 2 şi art. 115 alin. 1 lit. b din Legea administraţiei publice locale nr 215/2001 – republicată, cu modificările şi completările ulterioare; H O T Ă R Ă Ş T E: Art. 1. Se aprobă rectificarea bugetului local pe anul 2012 cu suma de + 1.258.800,00 lei conform anexei 1 pentru venituri, anexei 2 pentru cheltuieli, anexei 3 pentru…

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Ce înseamnă pentru tine
  • Arată pe ce cheltuie primăria banii localității — inclusiv banii din impozitele tale.

🔔 Anunță-mă când se mai votează despre „Bugetul local” în Turda

Denumire
Hotărârea nr. 116 din 2012 a Consiliului Local Turda
Titlu oficial
Hotărâre privind rectificarea bugetului pe anul 2012
Emitent
Consiliul Local Turda
Număr
116 / 2012
Data
5 septembrie 2012
Localitate
Turda, județul Cluj
Stare
adoptată
Teme
Bugetul local

Pe același subiect în Turda

Documente

Text

Consiliul Local al municipiului Turda întrunit în şedinţă extraordinară în data de 05.09.2012; Având în vedere proiectul de hotărâre privind rectificarea bugetului pe anul 2012 proiect elaborat din iniţiativa d-lui Primar Tudor Ştefănie; În baza referatului Directiei economice nr. 12.545 / 04.09.2012, conform avizului de specialitate al comisiei nr. 1, pentru buget – finanţe, prognoze economice; Tinand seama de prevederile Legii nr. 293/2011 de aprobare a Bugetului de stat pentru anul 2012, art. 1, art. 3 si art. 5, alin. 3, lit. a-d, f, ale Legii nr. 273 / 2006 privind finantele publice locale – actualizata şi a Regulamentului de organizare şi funcţionare a Consiliului Local al municipiului Turda; În temeiul prevederilor art. 36 alin. 1 pct. 4 lit. a, art. 45 alin. 2 şi art. 115 alin. 1 lit. b din Legea administraţiei publice locale nr 215/2001 – republicată, cu modificările şi completările ulterioare; H O T Ă R Ă Ş T E: Art. 1. Se aprobă rectificarea bugetului local pe anul 2012 cu suma de + 1.258.800,00 lei conform anexei 1 pentru venituri, anexei 2 pentru cheltuieli, anexei 3 pentru investitii. Art. 2. Se aprobă rectificarea bugetului creditelor interne pe anul 2012. Art. 3. Comunicarea şi ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Primarului municipiului Turda, Secretarului municipiului Turda, Direcţiei Economice, Direcţiei Tehnice. PREŞEDINTE DE SEDINŢĂ Molnar Emil CONTRASEMNEAZĂ SECRETARUL municipiului TURDA Jr. Paula Popa VOTURI : – pentru 19 – împotriva – – abţineri – Numărul total al consilierilor în funcţie este 21. Numărul consilierilor prezenţi este 19. ROMÂNIA AVIZAT PRIMAR, JUDEŢUL CLUJ Ec. ŞTEFĂNIE TUDOR MUNICIPIUL TURDA SERVICIUL FINANCIAR BUGET Nr. 12.545 / 04.09.2012 RAPORT DE SPECIALITATE privind rectificarea bugetului local anul 2012 Propunerea de rectificare a bugetului local pe anul 2012 are la bază: Adresa nr. 12.541 / 04.09.2012 a SDPI prin care se rectifica sumele necesare proiectului de reabilitare a CNMV cu suma de 1.089.000,00 lei. Adresa serviciului contabilitate privind veniturile obtinute din sponsorizari pentru zilele municipiului in suma de 37.350,00 lei si 9.450 lei din chirii. Analiza incasarii veniturilor, conform contului de executie la data de 31 august 2012; VENITURI Cap. 18.02 „Alte impozite si taxe fiscale” – se suplimenteaza: + 84.000,00 lei Paragr. 18.02.50 „Alte impozite si taxe”- se suplimenteaza + 84.000,00 lei Cap. 30.02 „Venituri din proprietate”– se suplimenteaza: + 9.450,00 lei Paragr. 30.02.05 „Venituri din concesiuni si inchirieri”- se suplimenteaza + 9.450,00 lei Cap. 36.02 „Diverse venituri”– se suplimenteaza: + 39.000,00 lei Paragr. 36.02.50 „Alte venituri”- se suplimenteaza + 39.000,00 lei Cap. 37.02 „Transferuri voluntare altele decat subventiile”– se suplimenteaza: + 37.350,00 lei Paragr. 37.02.01 „Donatii si sponsorizari”- se suplimenteaza + 37.350,00 lei Cap. 45.02 „Sume primite de la UE in contul platilor efectuate”– se suplimenteaza: + 1.089.000,00 lei Paragr. 45.02.01.01 „Sume primite in contul platilor efectuate in anul curent”- se suplimenteaza + 1.089.000,00 lei TOTAL INFLUENTE VENITURI : + 1.258.800,00 LEI Bugetul de venituri şi cheltuieli în sumă de 79.491,448 mii lei va deveni 80.750,248 mii lei în urma rectificării. CHELTUIELI : Cap. 65.02 „Invatamant”-se suplimenteaza: + 1.089.000,00 lei Paragr. 65.02.04.02 ”Invatamant secundar superior”- se suplimenteaza proiecte FEN + 1.089.000,00 lei Cap. 67.02 „Cultura, recreere si religie”-se suplimenteaza: + 549.800,00 lei Paragr. 67.02.03.30 ”Alte servicii culturale”- se suplimenteaza cheltuielile materiale + 49.800,00 lei Paragr. 67.02.05.01 ”Sport”- se suplimenteaza cheltuielile materiale + 280.000,00 lei Paragr. 67.02.05.03 ”Intretinere gradini pubice, zone verzi”- se suplimenteaza cheltuielile materiale + 150.000,00 lei Paragr. 67.02.06 ”Servicii religioase”- se suplimenteaza cheltuielile materiale + 70.000,00 lei Cap. 70.02 „Locuinte, servicii si dezvoltare publica”-se diminueaza: – 680.000,00 lei Paragr. 70.02.50 ”Alte servicii in domeniul locuintelor”- se diminueaza cheltuielile de capital – 480.000,00 lei- se diminueaza transferurile interne – 200.000,00 lei Cap. 74.02 „Protectia mediului”-se suplimenteaza: + 130.000,00 lei Paragr. 74.02.05.01 ”Salubritate”- se suplimenteaza cheltuielile materiale + 130.000,00 lei Cap. 84.02 „Transporturi”-se suplimenteaza: + 170.000,00 lei Paragr. 84.02.03.03 ”Strazi”- se suplimenteaza cheltuielile materiale + 170.000,00 lei TOTAL INFLUENTE CHELTUIELI: + 1.258.800,00 LEI Bugetul de venituri şi cheltuieli în sumă de 79.491.448,00 lei va deveni 80.750.248,00 lei în urma rectificării. DIRECTOR EXECUTIV, BIROU FINANCIAR BUGET [persoană fizică] CAMELIA RAPORT DE SPECIALITATE privind rectificarea bugetului creditelor interne anul 2012 Propunerea de rectificare a bugetului creditelor interne pe anul 2012 are la bază: HCL nr. 99 / 31.07.2012 prin care se introduce obiectivul de investitii ”Bazin de inot didactic scolar” cu suma de 2.967.348,00 lei. CHELTUIELI : Cap. 67.07 „Cultura, recreere si religie”-se suplimenteaza: + 2.967.348,00 lei Paragr. 67.07.50 ”Alte servicii in domeniul culturii recreerii si religiei”- se suplimenteaza cheltuielile de capital + 2.967.348,00 lei Cap. 84.07 „Transporturi”-se diminueaza: – 2.967.348,00 lei Paragr. 84.07.03.03 ”Strazi”- se diminueaza cheltuielile de capital – 2.967.348,00 lei TOTAL INFLUENTE CHELTUIELI: 0.000.000,00 LEI Bugetul de venituri şi cheltuieli în sumă de 7.674.712,00 lei va ramane neschimbat în urma rectificării. DIRECTOR EXECUTIV, ADACE DANIELA BIROU FINANCIAR BUGET BUCUR CAMELIA

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: primariaturda.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala