HCL 459/2022 adoptată
Hotărâre privind aprobarea Planului Urbanistic Zonal „Construire imobil S+P+2E+Er(M) cu locuințe colective și funcțiuni complementare”, Calea Buziașului, Nr. 128/A, CF 438557 - Timișoara
Documente
- hcl hcl-459-2022.txt
- anexa hcl-459-2022-anexa1.pdf
- anexa hcl-459-2022-anexa2.pdf
- anexa hcl-459-2022-anexa3.pdf
- anexa hcl-459-2022-anexa4.pdf
- anexa hcl-459-2022-anexa5.pdf
- anexa hcl-459-2022-anexa6.pdf
- anexa hcl-459-2022-anexa7.pdf
- anexa hcl-459-2022-anexa8.pdf
- anexa hcl-459-2022-anexa9.pdf
- anexa hcl-459-2022-anexa10.pdf
- anexa hcl-459-2022-anexa11.pdf
- anexa hcl-459-2022-anexa12.pdf
- anexa hcl-459-2022-anexa13.pdf
- anexa hcl-459-2022-anexa14.pdf
- anexa hcl-459-2022-anexa15.pdf
- anexa hcl-459-2022-anexa16.pdf
Text
Având în vedere Referatul de aprobare a proiectului de hotărâre, cu nr. UR2022-002895/31.05.2022 - al Primarului Municipiului Timişoara, domnul DOMINIC FRITZ;
Având în vedere Raportul de specialitate nr. UR2022-002895/31.05.2022 - al Directiei Generale Urbanism și Planificare Teritorială din cadrul Primăriei Municipiului Timisoara;
Având în vedere Avizul Serviciului Juridic din data de 02.06.2022 - Anexă la Raportul de specialitate nr. UR2022-002895/31.05.2022;
Având în vedere Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Timișoara nr. 208/15.06.2021 - privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a Consiliului Local al Municipiului Timișoara;
Având în vedere Procesul Verbal de avizare al Comisiei pentru dezvoltare urbanistică, amenajarea teritoriului și patrimoniu din cadrul Consiliului Local al Municipiului Timișoara;
Având în vedere prevederile Hotărârii Guvernului nr. 525/1996 privind Regulamentul General de Urbanism, republicată;
Având în vedere prevederile Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată şi modificată;
Având în vedere prevederile art. 25, alin. 1) şi Anexei I din Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul, modificată;
Având în vedere prevederile Ordinului nr. 2701/2010 pentru aprobarea metodologiei de informare şi consultare a publicului cu privire la elaborarea sau revizuirea planurilor de urbanism şi amenajare a teritoriului;
Având în vedere prevederile Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Timişoara nr. 218/04.06.2020 pentru modificarea Hotărârii Consiliului Local nr. 140/19.04.2011 privind aprobarea "Regulamentului local de implicare a publicului în elaborarea sau revizuirea planurilor de urbanism şi amenajare a teritoriului";
Având în vedere prevederile Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Timişoara nr. 390/26.10.2021 privind înființarea Comisiei Tehnice de Amenajare a Teritoriului şi de Urbanism";
Ţinând cont de Avizul de Oportunitate nr. 03/21.01.2021 (emis în baza Certificatului de Urbanism nr. 1764 din 08.05.2020 prelungit pe toata perioada stării de alertă instituită pe teritoriul României, valabilitatea menținându-se și pentru o perioada de 90 zile de la încetarea starii de alertă), de Avizul Arhitectului Sef nr. 20/25.05.2022;
Având în vedere prevederile Certificatului de Urbanism nr. 1764 din 08.05.2020 prelungit pe toata perioada stării de alertă instituită pe teritoriul României, valabilitatea menținându-se și pentru o perioada de 90 de zile de la încetarea stării de alertă, respectiv prevederile Deciziei de încadrare a Agenţiei pentru Protecţia Mediului Timiş nr. 155/22.12.2021, prin care anunţă că planul nu necesită evaluare de mediu și se adoptă fără aviz de mediu;
Având în vedere prevederile articolului 4 din Legea nr. 55/15.05.2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19: ,,5 Valabilitatea documentelor eliberate de instituţiile şi autorităţile publice, precum şi de entităţile private autorizate conform legii se menţine pe toată perioada stării de alertă, precum şi pentru o perioadă de 90 de zile de la încetarea acestei stări”, respectiv prevederile H.G. nr. 171 din 3 februarie 2022 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 7 februarie 2022, precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, prin care se prelungește cu 30 de zile starea de alertă pe întreg teritoriul țării (pâna la 09 martie 2022);
În conformitate cu prevederile art. 129, alin. (1), lit. c), alin. (2), lit. c) si alin. (6), lit. c) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 prinvind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
În temeiul prevederilor art. 139, alin. (1) și alin. (3) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 prinvind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;Articole
Art.1: Se aprobă Planul Urbanistic Zonal „Construire imobil S+P+2E+Er(M) cu locuințe colective și funcțiuni complementare”, Calea Buziașului, Nr. 128/A, CF 438557 - Timișoara, având ca inițiatori pe ȘALAPA HARALAMBIE și SALAPA MAGDALENA, realizat de proiectantul S.C. ATELIER RGS S.R.L., specialist cu drept de semnătură R.U.R.: Arh.urbanist ALIDEIA CATINCA SUCIU pentru categoria DE, proiect nr. 238/2020, care face parte integrantă din prezenta hotărâre;
Art. 2: Se stabilesc condiţiile de construire in conformitate cu Avizul Arhitectului Şef cu nr. 20/25.05.2022:
ZONĂ PENTRU LOCUINȚE COLECTIVE SI FUNCȚIUNI COMPLEMENTARE:
· Functiuni predominante: locuințe colective si funcțiuni complementare (maxim 12 unități locative);
· Regim de inaltime: S+P+2E +Er(M);
· POT max = 40%
· CUT = 1,6
· Hmax cornisa:14 ,00 m;
· Hmax coamă / atic: 16,00m.
· Spatiu verde min 20% , care poate fi asigurat atît la sol cât și pe terasa clădirii propuse (de peste subsol);
· Retrageri față de aliniament, față de limitele laterale si fata de limita posterioara: conform planșei : U.03 Reglementari urbanistice și cu respectarea precizărilor din R.L.U., astfel:
· Front stradal:
- 5m – front stradal construcții P+E1+E2+Er(M)
- min. 3m - front stradal construcții E1+E2+Er(M)
- limita de proprietate - subsol
Conform noului PUG, terenul studiat face parte din M3 // Zonă mixtă cu regim de construire deschis adiacentă arterelor principale de trafic. Propunerea respectă prevederea din PUG, conform căreia, în situaţiile cu alinieri variabile, clădirile se vor retrage cu cel puţin 3 m şi cu cel mult 5 m de la aliniament.
· Limite laterale:
- amplasarea în interiorul parcelei față de limitele laterale ale parcelei se va face ținând cont de distanțele minime obligatorii potrivit Codului Civil, respectării condițiilor minime de însorire și a distanțelor minime necesare intervențiilor în caz de incendiu
- clădirea poate fi poziționată pe ambele calcane cu acordul notarial al vecinilor, sau pe unul dintre calcane cu acordul notarial al vecinului și retrasă cu minim jumătate din înălțime față de cealaltă latură.
· Limita posterioară:
- min. 10m față de limita posterioară a parcelei pentru clădire;
- pe limita de proprietate pentru subsol, cu acordul vecinului, dacă este afectat in vreun fel.
- se vor asigura platformele destinate pentru depozitarea recipientelor de colectare selectivă a depozitelor de deşeuri municipale (acestea vor fi amenajate la o distanţă de minimum 10 m de ferestrele locuinţelor, va fi împrejmuite, impermeabilizate, cu asigurarea unei pante de scurgere), în conformitate cu prevederile art. 4 din O.M.S. nr. 119/2014 pentru aprobarea Normelor de igiena si de sănătate publica privind mediul de viata al populatiei, cu completarile ulterioare;
- se va asigura o zonă verde de minim 20%,va fi amenajată și intretinuta din suprafața totală a parcelei, amenajată și întreținută, conform Deciziei de încadrare nr. 155/22.12.2021 a Agenţiei pentru Protecţia Mediului Timiş.
- Se vor respecta prevederile HCL 62/28.02.2012 privind aprobarea "Strategiei dezvoltării spaţiilor verzi a Municipiului Timişoara 2010-2020 şi Anexa 1 - Cadastrul Verde"
- Se va respecta H.C.L. nr. 4 din 28.01.2003 privind aprobarea realizării aliniamentelor de arbori aferente drumurilor publice aflate pe teritoriul administrativ al municipiului Timişoara;
- Servituţi: conform „Propunerilor preliminare ce vor fi supuse spre avizare - Etapa a 3-a elaborare P.U.G. Timişoara”, aprobate prin H.C.L. nr. 428/30.07.2013;
- Circulaţii şi accese: accesele auto şi pietonale se vor realiza dinspre Calea Buziașului. Parcările necesare functiunilor propuse vor fi amenajate in interiorul parcelei – preponderent in subsolul imobilului, în conformitate cu Avizul Comisiei de Circulație Nr. DT2021 – 001152/10.06.2021. Necesarul de parcaje va fi asigurat în conformitate cu Art. 33 şi Anexa 5 din R.G.U;
- Echipare tehnico-edilitară: Conform planșei: U.04 Reglementari – echipare edilitară , cu respectarea conditiilor din avizele: Aquatim-aviz Tehnic privind asigurarea furnizarii utilitatilor de apa si canal nr.60374/DD-ST/01.09.2021, Aviz Unic – pentru retele existente nr.418 din 26.05.2021, Aquatim –aviz tehnic de amplasament nr. 53934/02.04.2021, Delgaz Grid nr. 212946216 din 05.04.2021, E-distributie Banat nr. 07931315 din 20.05.2021, Telekom nr. 785 din 28.04.2021, Colterm nr.6836 din 30.03.2021, STPT 418 din 26.05.2021.
Art. 3: Prezentul Planul Urbanistic Zonal „Construire imobil S+P+2E+Er(M) cu locuințe colective și funcțiuni complementare”, Calea Buziașului, Nr. 128/A, CF 438557 - Timișoara, va avea valabilitate de 5 ani, perioadă în care pot fi demarate investiţiile prevăzute în documentaţie.
Terenul reglementat este situat în intravilanul Municipiului Timişoara, Calea Buziașului, Nr. 128/A, identificat prin: CF 438557, nr. cad. 438557, are o suprafață de 837mp și se află în proprietatea lui ȘALAPA HARALAMBIE și SALAPA MAGDALENA.
Art. 4: Autorizaţiile de construire se vor emite doar după realizarea în prealabil a operaţiunilor reglementate prin documentaţia de urbanism cu privire la obligativitatea asigurării tuturor utilităţilor necesare investiţiei în conformitate cu Planul de acţiune asumat.
Necesarul de parcaje va fi asigurat în conformitate cu Art. 33 şi Anexa 5 din R.G.U. parcările necesare funcțiunilor propuse se vor realiza exclusiv pe parcela initiatorilor.
Art. 5: După aprobare prin hotărârea consiliului local a documentaţiei PUZ şi RLU aferent, hotărârea însoţită de documentaţie va fi transmisa către oficiul de cadastru şi publicitate imobiliară, în vederea notării în cartea funciară a faptului că imobilul face obiectul respectivelor reglementări urbanistice, în conformitate cu art. 29, alin. 2^1) din Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul, cu modificările şi completările ulterioare.
Art. 6: Reglementările privind autorizarea construcţiilor şi a amenajărilor vor fi aplicate în concordanţă cu prevederile prezentului Plan Urbanistic Zonal „Construire imobil S+P+2E+Er(M) cu locuințe colective și funcțiuni complementare”, Calea Buziașului, Nr. 128/A, CF 438557 - Timișoara și a Regulamentului Local de Urbanism.
Art. 7: Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Direcția Generală Urbanism și Planificare Teritorială din cadrul Primăriei Municipiului Timişoara.
Art. 8: Prezenta hotărâre se publică pe site-ul propriu și totodată, se comunică:
- Instituţiei Prefectului - Judeţul Timiş;
- Primarului Municipiului Timişoara;
- Direcțiilor, Serviciilor, Birourilor, Compartimentelor din cadrul aparatului
de specialitate al Primarului;
- Beneficiarilor: ȘALAPA HARALAMBIE și ȘALAPA MAGDALENA ;
- Proiectantului: S.C. ATELIER RGS S.R.L.;
- Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliara Timiș;
- Mass-media locale.
Hotărârea a fost adoptată cu 17 voturi pentru.
Data adoptării
20 septembrie 2022
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.