27 februarie 2025

HCL 37/2025 Tecuci adoptată

Se aprobă schimbarea destinației imobilului din incinta Grădiniței Nr. 6, prin demolarea corpului C1 și construirea pe terenul rămas liber a unei noi clădiri cu aceeași destinație

Pe scurt

Se aprobă schimbarea destinației imobilului din incinta Grădiniței Nr. 6, prin demolarea corpului C1 și construirea pe terenul rămas liber a unei noi clădiri cu aceeași destinație. Această investiție va fi finanțată din Programul Național de Investiții „Școli Sigure și Sănătoase” prin ministerul Dezvoltării și Administrației, decizie în cadrul căreia se includ în listă obiectivul desființării vechiului corp și ridicarea unei grădinițe noi la adresa Unirii nr. 6. Pentru locuitori, înseamnă o lucrare finanțată extern, cu termene definite în cadrul programului, care poate implica perioade de construcție și eventual relocări temporare sau ajustări ale activităților grădinitei.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă propunerea de schimbare a destinaţiei, pe perioadă nedeterminată, de imobil care

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Ce înseamnă pentru tine
  • Te privește direct dacă locuiești, lucrezi sau ai o proprietate pe strada Unirii.

🔔 Anunță-mă când se mai votează despre „Unirii” în Tecuci

Denumire
Hotărârea nr. 37 din 2025 a Consiliului Local Tecuci
Titlu oficial
AICI
Emitent
Consiliul Local Tecuci
Număr
37 / 2025
Data
27 februarie 2025
Localitate
Tecuci, județul Galați
Stare
adoptată
Locuri citate
Unirii nr. 6 (hartă)

Pe același subiect în Tecuci

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEȚUL GALAȚI MUNICIPIUL TECUCI CONSILIUL LOCAL HOTĂRÂREA NR. 37 DIN 272.242 Privind: Aprobarea propunerii de schimbare a destinaţiei de imobil care face parte din baza materială a Grădiniţei Nr. 6, situat din strada Unirii, nr. 6, structură a Școlii Generale „Lon Petrovici" conform Cărţii Funciare nr. 110190, în vederea demolării Corp clădire C1 Grădiniţă şi edificarea pe terenul rămas liber a unei construcții noi cu aceeaşi destinaţie, cu fonduri alocate de Ministerului Dezvoltării Lucrărilor Publice și Administraţiei, inclus la finanţare în Programul Naţional de Investiţii "Școli Sigure şi Sănătoase” Iniţiator: Lucian-Grigore Costin, Primarul Municipiului Tecuci, judeţul Galaţi; Număr de înregistrare şi data depunerii proiectului: 34 Z/ 22 0e: 2028 _ Consiliul Local al Municipiului Tecuci, judeţul Galaţi, întrunit în şedinţă 207 4904 în data de _2g7.02..2025; Având în vedere: - Referatul de aprobare al iniţiatorului, înregistrat sub nr.__73 94 / /9.06. 294 - Raportul de specialitate întocmit de Serviciul Fonduri Externe, înregistrat sub nr. 12829/19.02.2025; - Avizele emise de comisiile de specialitate nr. 72,3 45: - Ordin nr. 4283 din 16 aprilie 2024, Articol 7, litara a, pentru schimbarea destinaţiei bazei materiale a unităţilor de învățământ preuniversitar; - Circulara acord includere în PNSS, nr. 39987 din 26.02.2024, cu informarea finanţării noilor obiective de investiţii; - HCL nr. 50 din 18.12.2024 privind emiterea acordului pentru includerea în Programul naţional de investiţii "Şcoli Sigure și Sănătoase” a obiectivului de investiţii „Desfiinţare clădire C1 (Şcoală-corp vechi) şi Construire Grădiniţă, str Unirii nr. 6, Municipiul Tecuci”, inclus în lista obiectivelor de investiţii aprobată prin Ordinul ministrului dezvoltării, lucrărilor publice şi administraţiei nr. 626/2023 privind aprobarea listei obiectivelor de investiţii propuse spre finanţare prin Programul național de investiţii „Şcoli sigure şi sănătoase”; - Hotărârea Guvernului nr. 907/2016 privind etapele de elaborare şi conţinutul-cadru al documentaţiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiții finanțate din fondul public. În baza prevederilor: — art. 139 alin. 3 din OUG 57/2019 privind Codul Administrativ cu modificările și completările ulterioare; art. 11 din Ordonanţa de urgență a Guvernului nr. 7/2023 pentru aprobarea Programului naţional de investiţii „Şcoli Sigure şi Sănătoase”, aprobată prin Legea nr. 235/2023 privind aprobarea Ordonanţei de urgență a Guvernului nr. 7/2023 pentru aprobarea Programului naţional de investiţii "Şcoli sigure şi sănătoase”, precum și pentru modificarea art. | alin. (1) din Ordonanţa de urgență a Guvernului nr. 24/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare destinate acordării unor împrumuturi din Trezoreria Statului, art. 7 din Normele metodologice aprobate prin Ordinul ministrului dezvoltării, lucrărilor publice și administraţiei nr. 422/2023; Ordinului ministrului dezvoltării, lucrărilor publice şi administraţiei nr. 468/2023 pentru aprobarea costului unitar/mp suprafață desfăşurată, pentru obiectivele de investiţii care se realizează prin Programul naţional de investiţii "Şcoli sigure şi sănătoase”. HOTĂRĂŞTE: Art. 1. Se aprobă propunerea de schimbare a destinaţiei, pe perioadă nedeterminată, de imobil care face parte din baza materială a Grădiniţei Nr. 6, situat în strada Unirii, nr. 6, structură a Școlii Generale „on Petrovici”, conform Cărţii Funciare nr. 110190, în vederea demolării Corp clădire Cl Grădiniţă şi edificarea pe terenul rămas liber a unei construcții noi cu aceeași destinaţie, cu fonduri alocate de Ministerului Dezvoltării Lucrărilor Publice şi Administraţiei, inclus la finanţare în Programul Naţional de Investiţii "Școli Sigure şi Sănătoase” Art. 2. Se aprobă propunerea de edificare pe terenul rămas liber a unei construcții noi cu aceeași destinație, urmând ca, după finalizarea lucrărilor terenul să rămână în domeniul public al localităţii, făcând parte din baza materială a învățământului preuniversitar de stat. Art. 3, Se vor asigura toate resursele financiare necesare implementării proiectului în condiţiile rambursării/decontării ulterioare a cheltuielilor din instrumente structurale. Art. 4. Prezenta hotărâre va fi dusă la îndeplinire prin grija Serviciului Fonduri Externe şi a Primarului Municipiului Tecuci. Art. 5. Prezenta hotărâre va fi comunicată celor interesaţi prin grija Secretarului UAT Municipiul Tecuci. Contrasemnează pentru legalitate, PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ SECRETAR GENERAL P Ec CU - Au Jr. George) Lucian BORȘAN

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: primariatecuci.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala