29 iulie 2025

HCL 114/2025 Târgu Frumos adoptată

HOTĂRÂRE nr. 114 din 30.07.2025 privind reorganizarea aparatului de specialitate a Primarului Orașului Târgu Frumos și aprobarea Organigramei și a Statului de Funcții ale aparatului de specialitate al primarului Orașului Târgu Frumos

Denumire
Hotărârea nr. 114 din 2025 a Consiliului Local Târgu Frumos
Emitent
Consiliul Local Târgu Frumos
Număr
114 / 2025
Data
29 iulie 2025
Localitate
Târgu Frumos, județul Iași
Stare
adoptată
Pe scurt

Se decide reorganizarea aparatului de specialitate al Primarului orașului Târgu Frumos și aprobarea noii Organigrame și a Statului de Funcții ale acestui aparat. Practic, se modifică structura internă, cu asignarea posturilor și a responsabilităților, pentru a funcționa mai eficient în relația cu Primăria, iar toate aceste modificări sunt menite să regleze funcționarea, finanțarea și cadrul de personal al echipei primarului. Pentru locuitori, impactul poate însemna eventuale schimbări de competențe, termene de execuție ale proiectelor locale și eventuale ajustări bugetare legate de personal (fără a detalia la nivel de bani în document).

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă reorganizarea aparatului de specialitate al primarului orașului Târgu Frumos, judeţul lași

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEŢUL IAŞI ORAȘUL TÂRGU FRUMOS CONSILIUL LOCAL Cod fiscal 4541068 Strada Cuza Vodă, nr. 67, orașul Târgu Frumos, judeţul iaşi, cod postal 705300 Tel.: 0232 - 710906; Fax: 0232-710330; www.primariatefrumos.ro secretariat Oprimariatafrumos.ro HOTĂRÂRE NR. 114 din 30.07.2025 privind reorganizarea aparatului de specialitate a Primarului Orașului Târgu Frumos şi aprobarea Organigramei și a Statului de Funcţii ale aparatului de specialitate al primarului Oraşului Târgu Frumos Consiliul Local Orasul Tg Frumos, judetul laşi, întrunit în şedinţa ordinară din data de 30.07.2025, la care sunt prezenți un număr de 17 consilieri locali din 17 în funcţie; AVÂND ÎN VEDERE : - Proiectul de hotărâre nr. 721/PH din 15.07.2025, privind reorganizarea aparatului de specialitate a Primarului Orasului Târgu Frumos și aprobarea Organigramei și a Statului de Funcţii ale aparatului de specialitate al primarului Orașului Târgu Frumos; -Referatul de aprobare înregistrat sub nr. 722/PH din 15.07.2025, întocmit de către primarul orașului Tg Frumos, jud. lași , în calitate de initiator; -Raportul de specialitate înregistrat cu nr. 724/PH din 15.07.2025, intocmit de catre compartimentul de resort; -Avizele favorabile al Comisiei de specialitate din cadrul Consiliului Local Orasul Tg Frumos, respectiv, nr, 197/AV din 30.07.2025- Comisia economica, financiara si de disciplina și nr. 198/AV din 30.07.2025 Comisia juridica, învatamant, sanatate, familie, munca si protectie sociala, cultura, culte, tineret si sport; -Referatul domnului Tucan Mihai, director executiv în cadrul Direcției de Asistenţă Socială, înregistrat la nr. 40238/11.06.2025; -Referatul domnului Florea Costel, viceprimar oraș Târgu Frumos, înregistrat la nr. 29295,/17.01.2025; -Referatul domnului Crișmăriuc Costel, secretar general al orașului, înregistrat la nr. 39662/03.06.2025; -Referatul domnului Drobotă Tudorel-Mihăiţă, administrator public oraș Târgu Frumos, înregistrat la nr. 38494/21.05.2025; -Referatul doamnei lacob Marta, director executiv în cadrul Direcţiei economice, înregistrat la nr. 28884/13.01.2025; -Prevederiie art. Ii! și anexa la OUG nr. 63/20102010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, precum și pentru stabilirea unor măsuri financiare; Adresa Instituţiei Prefectului Judeţului Iași nr. 38155/2025; -HCL nr. 103 din 26.06.2025 privind încetarea personalității juridice a Casei de Cultură Garabet Ibrăileanu Tg. Frumos si fuzionarea acesteia în cadrul unei structuri comune noi Page 1o0f3 înființate în subordinea viceprimarului orașului Tg. Frumos sub denumirea Compartiment “Cultură și Carte” În conformitate şi cu respectarea prevederilor următoarelor acte normative: - Prevederile art. 129, alin. (1), alin. (2), lit. a), alin. (3), lit. c), art. 136 și ale art. 196, alin. (2), lit. a) din OUG nr. 57/2019 privind Codul Administrativ. -Art. XVI, alin. (2) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancţionarea corupției; -Prevederile art. 369, lit. b), art. 370, alin. (2), art. 371, art. 382, art. 390-393, art. 405, art. 407-409, art. 518, art. 539-541, art. 546 din OUG nr. 57/2019 (articolul a fost modificat de prevederile art. XXII, alin. (1) din Legea nr. 296/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare pentru asigurarea sustenabilităţii financiare a României pe termen lung); -Prevederile din Legea nr. 53/2003 privind Codul Muncii; -Prevederile din Legea asistenţei sociale nr. 292/2011 și HG nr. 797/2017 pentru aprobarea regulamentului- cadru de organizare şi funcţionare ale serviciilor publice de asistență socială și a structurii orientative de personal; -Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public; -Art. 7, alin.(13) din Legea nr.52/2003 privind transparenţa decizională în administrația publică; -Legea nr. 24/2000, privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; -Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ; În temeiul art. 139, alin. 1 şi art. 196, alin.], lit. a), din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, CONSILIUL LOCAL ORASUL TG FRUMOS, JUD. IAŞI ADOPTĂ PREZENTA HOTĂRÂRE: Art. 1 Se aprobă reorganizarea aparatului de specialitate al primarului orașului Târgu Frumos, judeţul lași. Art. 2 Se aprobă organigrama aparatului de specialitate al primarului orașului Târgu Frumos, judeţul Iași, conform Anexei nr. 1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art. 3 Se aprobă statul de funcţii al aparatului de specialitate al primarului orașului Târgu Frumos, judeţul lași, conform Anexei nr. 2 care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art. 4 Pentru respectarea drepturilor la carieră ale funcţionarilor publici, urmare a reorganizării aparatului de specialitate a! primarului orașului Târgu Frumos, prevederile prezentei hotărâri se aplică începând cu data de 01.08.2025. Art. 5 la data de 01.08.2025 se abrogă HCL nr. 139/2024 privind modificarea organigramei și Statului de funcţii ale aparatului de specialitate al Primarului oraşului Târgu Frumos. Art. 6 Ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri va fi asigurată de Primarul Orașului Târgu Frumos prin Compartimentul Resurse Umane și Salarizare. Page 2 of3 Art.7. Secretarul genera! al unitatii administrativ-teritoriale Orasul Tg Frumos, jud. laşi, va asigura comunicarea prezentei hotarari Institutiei Prefectului Judetului lasi, in vederea exercitarii controlului de legalitate, primarului orasului Tg Frumos pentru ducerea la indeplinire, Direcţia economică, Compartimentul resurse umane și salarizare, precum si compartimentului monitorizare proceduri administrative si operationale in vederea publicarii in Monitorul Oficial Local. Preşedinte şedinţa , consilier local Toarbă Daniel Contrasemnează pentru Jegâlitate, "4 Secretar General Al oraşului | Criîşmăriuc (Cpşte) i i Hotărârea a fost adoptată în şedinţa publică ordinară în data de 30.07.2025, cu îndeplinirea condiţiilor de cvorum, majoritatea necesară adoptării fiind "majoritatea simplă”, aceasta fiind îndeplinită astfel: -voturi “pentru” = 16 - voturi “impotriva” = 0 - "ahţineri” =1 "nu au participat la vot'=0 -consilieri locali prezenţi= 17 > număr de consilieri locali în funcţie= 17 CARTUȘ NECESAR DE INSERAT PE ORICE HOTĂRĂRE A CONSILIULUI LOCAL AL ORASULUI, DUPĂ SEMNĂTURA PRESEDINTELUI DE ȘEDINȚĂ ŞI CEA A SECRETARULUI AL AL ORASULUI PROCEDURI OBLIGATORIE Ut. TERIOARE ADOPTĂRII HOTĂRÂRII CONSILIULUI LOCAL AL ORASUL IG FRUMOS, JUD IASI NR_114:2025 Nr y NI EEE Data Semnătura persoane! responsabile să en OPERATIUNI EFECTUATE ZZIUL:AN efectueze procedura d 1 2 3 i 30.0-7 2025 E] ătre primarul cOTanei2) E Comunicarea Către prefectul judetului) E Aducerea în cunoştinţă publicăa- 5) 3 Comunicarea, numa; în cazul Celei cu carăcier individual 3), D Totărărea devine obligatorie) sau produce efecte juridice 7). după caz Page 3 of3 Anexa nr. 1 la HCL nr, 114 DIN 30.07.2025 ORGANIGRAMA ORAȘ TÂRGU FRUMOS »| JEUIĂBIA 18u/q2) | e] ] Ia I-ai a eeuauue0i3e ejetq *! =] „5 |8£ eE|Să a E = 3 g Sl Ei pl gINND 15 ae) juatumueduu0 FI] * La isi | a |-—>] auezuanjes 1s unasag aieuonsa9 juauunueduoa | 2 |: > SSE IUgOEIS E1E3 J0ţ1ue) m 2 25 — om 38 E e812U0/S89 Ul 3eZeljeld2d$ justuluediuo) 98-a —- = gest: PAPEASIUIUpy 5 e sElE Lu tă = So az: | , . =] Bi [ai & Fi “3 IS BISEBUBSEIO BugPodsEB ţuatuieduuo) g E: 3 £ E 2 E eJe307 ella [=]*] 5 om] je Şes] inu 25 s|ă = Da al [= 037 ze ia IcĂ ă JEUUlid 18u!qe) £ ba RS it o Ei Bezueţes 15 aueu:N asansay 1uauunJeduuo-) < S «|| |S Sa a E: & L INSS 15 iSd 'etuasun ap nienus suotunueduuo) || St 5u EREI = Ş a E E 3 EI 2115 a541qnd nuziuoy “tusanul 3uaurpeduuo) |] a £ £ = o 2 Ş in N 83na !1$ ayețijgqezuo) şuauguectuo) me &F £I2> aa 5| Sh JeppueuiJ 1uauunieduu0) i hai 5 a 5 şi = ha - FE bi Bi ză ini |2301 Hodsueu juauulţueduu o) E si [si 7 id *|s 3 E=i S|a ă ar 28| [3 olsi hol EAIOdS B7eN4ApOV )uavueduu0) ţ S-a Sas e ăle > $ 8 E>= 3|£ SRF|S [21918409 |043U02 Jusuițteduo) A 23 = = [=] d e Na “SES Za-9 £ i 9XE ($ ayzoduul juauuiuediuo) îi Eâ z ER E £ ni = 535 a 53 9 Z x E: gInsawop giuajoia nus) 9 | 2 EG) = m 3 îc SE “ee 3 i udod nmuad iz ap npua)| 9" i £o Sir] pă a a 3 pi 1ue.eg nquad 2 ap nuua) | 9] = S* B rr 2 13 i 2 $ |a i jepos soynțe ap eunue)| S 9 Sia N FA 2 lg R a 2 [5 3JeJ03$ 3yauige-) juBuumu duo”) o|e 9 > - | III d 9 « Ş EIeunui0) gledipaw gtuaasisy juaunuediuuo) ||“ Lo >. 3 o r = | EIEUOSI3d PiUBISISy Juauueduuo: ou e [j >» L e 5 & EJeID0S Ejua]sISy ap 1dlJauag justuiediuo) | i O a E F-d N INN SI 3|et90s HoIA. ua duo: ii Bai Îsi „Bg 3 â ——————— [84505 Ho1A4as juatuţțuedu0) ti S z > = E: SE [i uegaudoid ap nienosy iai 2 Ş z 2.85 li | alo d 9 & = £ a 1$ A9ed07] PU 'NIuotiul ied JuBuu ju edu 0) 2 i E ln _ wi 3 E [- DIpaWj 1$ nugsepe) 'ţ05443y juawunJeduuo) mo 3 3 3 i = 9 3 $ = s În 5 e £ RIA ITI E=) ATS] sa o te < IN[D440)4481 ea;eleuauiy 15 usiue gap) 1uauuneduu03) x |in|ă e x La îni a zii = Rimiaa & 3 y ” « Ei - £ 3 ajeuolieJ3dO 18 aAeasiunu Şi lu jeuol IO 15 aAeaSiuttupy alo z s 5 UNP3I01d D1EZU0VUOW juaLuieduio) — [ȘI E == 2 £ 3 INţNUeaig33) eaueuuJOgu| 1$ 1448384935 Uau edu0) => a E: &.|s Sa EREI BAIUANy Juan Jedtu0) “|” Tolea] ss 31818 > 5 | ——p Dplunț 3uauunu edu 0) So Zei Ea 22 d = lzză 3 To ERR! aslz| sun E [E ERIE SE şlel| sua E: 3 cele a 10|8uUe0sad ejuapiAa ţuauupueciuuoa |*] ESE= Ea Vu |= ol3 Asie li Mii E Sa 5 Zis 2ss|ă Ki ZO E is zale [ni 55 _ 3|2 Ei [e M-a OP 3 u|3 “12 £ La d NŢ= is) 3 £lz |e 5 3 EIIAT) E31e3s Juawieduuo) uE e Fi =: 3 * 5|2 3 a n & Să |* &e ORAŞUL TG. FRUMOS Anexa nr. 2 la HCL ar, 114 DIN 30.07.2025 JUDEȚUL IAŞI STAT NOMINAL DE FUNCŢII a Funcţia publică ic Funcţia contractuală =: 3 Ei 3 3 Sg £ 2 l& Î ls 33 crt | & £|5 EI * de executie 2|3 £ conducere de execuţie 3 E be = [ZE Bai &| e ZE E] 3 3 eg = i &|z = ș|z Ş E 23 Să ii &|2 ici z ini [3] [e] 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 HI primar 2 viceprimar! Administrator public Administr ator 3 public Ss Secretarul general al orașului s Es E a 3 E a s__lu CABINETUL PRIMARULUI Inspector de 5 specialitate Ss IA 6 Secretar G;M CABINETUL VICEPRIMARULUI Inspector de 7 specialitate Ss IA Compartimentul Resurse Umane şi Salarizare a inspector 1 |S superior 9 consilier Ir |S superior Compartimentul Situatii de Urgentă PS. și 10 ] ! | referent Jin M superior Serviciul Public Comunitar Loca! de Evidentă a Persoanelor 1 șef serviciu s în Compartimentul Evidenţa Persoanelor 12 referent Ti |M principal 13 inspector 1 |S superior 14 inspector I |S asistent 15 inspector 1 |$ superior 16 inspector 1 |S$ superior i inspector I |$ debutant 18 inspector I |S debutant consilier 19 juridic I_|S asistent 20 inspector I |S superior Compartimentul STAREA CIVILA 21 inspector I |$ superior 22 inspector I JS superior 23 Ingrijitor M;G Compartimentul monitorizare proceduri adminiştrative și operaționale 24 | | [inspector 1 IS superior Compartimentul Arhivă Inspector de 25 specialitate E; 17 Compartimentul juridic consilier 26 juridic I |S principal consilier 27 juridic i _|S superior Compartimentul Secretariat și Informarea 28 i [ |inspector 1 [S principal Pagina 1 E: Funcţia publică h E: Funcţia contractuală 5 crt | & z|e 3 z de executie 3 3 5 de de execuţie 3 o E 8 E =|2 EA 5 3 |3 3 conducere 3 — g> ai E|3 hu și |$ a 2 2|£ uzi s|Z iz 2 is PSI zi Li 29 Inspecior bi i Serviciul Tehnic, Agricol, Mediu și Patrimoniu arhitect 30 set Ss iii Compartiment Urbanism și Amenajarea Teritoriului 31 inspector 1 1$ asistent 32 consilier 1 |S$ superior 33 inspector 1 |S asistent 34 referent III |M superior 35 inspector i |S debutant Compartimentul Patrimoniu, Fond Loacatiy şi Asociațiile de Proprietari consilier 36 juridic IS superior 37 inspector 1 |$ superior 38 consilier 1 |$ principal Compartiment Cadastru, Agricol și Mediu i) imspector LEE bi superior 40 inspector 1 |$ superior ESI inspector 1 |S principal Servicul Politia Locală şef 4 serviciu Ss II 13 politist local I |S superior 44 politist local HI |M superior 45 politist local UI |M superior 46 politist locai AU |M superior 47 politist local II |M superior 48 politist local II IM superior 49 politist local III |M superior 30 politist local 1 |$ debutant 51 politist locai 1 IM principal 52 politist local II |M debutant 53 paznic MG 54 paznic MG Direcţia Economic director 55 executiv II Compartimentul Financiar 56 inspector 1 |S Superior 57 consilier I |S superior 58 Magaziner M;G Compartimentul Contabilitate si Buget 59 inspector 1 |$ asistent se inspeutoi IN 53 SUpeEror 61 referent TIE ÎM superior Compartimentul investiţii, Achizitii publice și consilier achiziţii 52 pubiice. 1_|S superior consilier achiziţii 93 publice i |$ superior 54 inspector M__ [IA 55 inspector 1 |$ asistent SERVICUL IMPOZITEȘI TAXE Pagina 2 s Funcţia publică c Puncţia contractuală S FR Ei 5 PE 313 Ei E = [3 3 25 15 3 |& 3 la 8 crt | & 5|5 2|z de executie 213 Rai conducere de execuţie 3 E at) 2 2] a| $ i z i Fi 9 <|E ii &l* 6 2 66 şef serviciu Ss Hi Compartimentul Transport Local 67 j |inspector |1_|S [superior Compartimentul impozite si Taxe 68 referent IN ÎM superior 59 inspector 1 |$ principal 70 referent HI IM superior 71 inspector 1 |S superior 72 Casier M:G 73 Casier M;G Compartiment control comercial 74 | | [inspector I |S$ superior Compartiment activitate sportivă 75 Administrator M l 76 Muncitor calificat MG E DIRECȚIA DE ASISTENȚA SOCIALA 77 | [dixector executiv E 1 Compartiment beneficii de asistență socială 78 inspector 1 |$ asistent Compartiment servicii sociale 79 inspector 1 15 superior asistent social 80 specialist Ss Compartiment Cabinete Şcolare 31 Medic specialist Ss 32 Asistent medical PL |principal 33 Asistent medica! PL principal 34 Asistent medical PL principal 85 Asistent medicali PL principal 36 Asistent medical PL 87 Asistent medical PL principal 88 Asistent medical PL __|principai 39 Asistent medical PL [principal 90 Asistent medicai PL principal CANTINA DE AJUTOR SOCIAL 9i Administrator M 92 şofer G;M 93 bucatar G;M 94 bucatar G:M 95 magaziner G;M 96 muncitor calificat G:;M Centru de zi pentru bătrâni 97 asistent social S__ [debutant Centru de zi pentru copii 98 asistent sociali EI debutant Centru violenţă domestică 99 psiholog Ss Stagiar 100 asistent medical PL_ Țdebutant Compartimentul Asistenta Medicala Comunitara 0: Mediator sasitar M Asisteru medical 92 comunitar PL Compartiment Asistenţă Personală 193 asistent personal 104 asistent personal 105 asistent personal 106 asistent personal 107 asistent personal Pagina 3 Funcţia publică _ 3 Funcţia contractuală N e 3 vu S E PE [Ii ii £ fă 3 zi 3 £ 3 crt | zi EI EI z de executie 2|'3 e e de execuţie 3 N A Ei z|e 2 5 z|3 3 conducere 3 e 5 > iai £|z bi EN E Y E & ZE = sI | 2 ai 3) 108 asistent personal M;G 109 asistent personal M;G 110 asistent personal M;G 111 asistent personal M;G 112 asistent personal M;G 113 asistent personal MG 114 asistent personal 115 asistent persona! 116 asistent personal 117 asistent personal 118 asistent personat 119 asistent personal 120 asistent personal 121 asistent personal 122 asistent personal 123 asistent personal 124 asistent personal 125 asistent personal 126 asistent personal 127 asistent personal MG 128 asistent personal M;G 129 asistent personal M;G 130 asistent personal M;G 131 asistent personal M;G 132 asistent personal M:G 133 asistent personal M;G 134 asistent personal M;G 135 asistent personal M;G 136 asistent personai M;G 137 asistent personal MG 138 asistent personal M;G 139 asistent personal M;G 140 asistent personal MG 141 asistent personal M;G 142 asistent persona! MG 143 asistent personal M;G 144 asistent personal M;G 145 asistent personal M;G 146 asistent personal MG 147 asistent personal M;G 148 asistent personal M;G 149 asistent personal M;G 150 asistent personal MG 151 asistent personali MG 152 asistent personal M;G 153 asistent personal M;G 154 asistent personai M;G 155 asistent personal M;G 156 asistent personal MG 157 asistent personal M;G Compartiment gestionare deșeuri și salubrizare 158 Muncitor necalificat MG |n 159 Muncitor necalificat M:G |n 160 Muncitor necalificat MG Îi 161 Muncitor necalificat M;G |n Paaina 4 h Funcţia publică Funcţia contractuală g s E E = EI: = ii 2 =: g 3 Nr |3 SE s]ă =lz |5 = ls Es iză E Is) =|2 g|e = de Ă ? sus crt | & cls 2|€ de executie 2|3 & de execuţie 3 Eu bn 3 =|a Z 5 E 24 3 conducere 3 = 5 = [234 z|2 5 a]? Ei EA g £|= Pi s|g Ş RI 5|£ = ŞSIZ = z + |.£ ai 9 162 Muncitor necalificat M;G |i 163 muncitor calificat M;G | 164 Muncitor necalificat M;G |n 165 Muncitor necalificat M:G | 166 Muncitor necalificat M:G Îi 167 Muncitor necalificat M;G |n 168 Muncitor necalificat M:G |! 169 Muncitor necalificat M:G În 170 Muncitor necalificat M;G |i 171 Muncitor necalilicai ua Îi 172 Muncitor necalificat ua h PIAȚA AGROALIMENTARĂ Muncitor necalificat MG În sef formatie. 173 muncitori M n 174 Muncitor calificat M;G || 175 Muncitor calificat M;G NI 176 Muncitor necalificat M:G ÎI 77 muncitor calificat M:G [Ii SECTORUL DE GOSPODARIE ORĂȘENEASCA ȘI ADMINISTRATIVĂ 178 [ | | | _] | [şet formatiune muncitor M ZI Compartiment Gospodărie Grășenească şi Administrativă 179 Muncitor necalificat M:G Îi 180 muncitor calificat __|M;G |I 181 muncitor calificat ___|M;G i 182 muncitor calificat __|[M;G |I 183 muncitor calificat __|M:G |V 184 muncitor calificat [M;G ŢIIE 185 muncitor calificat ___|M;G JI 186 muncitor calificat ___|M:G | 187 ofer M;G [IL 188 muncitor calificat __|M:G JI 189 muncitor calificat __|M;G ŢI 190 muncitor calificat ___|M;G [1 91 muncitor calificat __|M;G [IV 192 Muncitor necalificat MG | 193 Muncitor necalificat M:G ÎI 194 şofer M;G || 195 şofer M;G |i Compartimentul specializat în gestionarea câinilor: fără stăpâni 196 Îngrijitor MG 197 Muncitor necalificat M;G |n 198 muncitor calificat __IM;G [II Compartiment Carte și Cultură Pacina 5 Funcţia publică Funcţia contractuală . de A crt de executie de execuţie conducere Funcţia de Nivelul studiilor Treapta profesională /gradul Nivelul studiilor demnitate publică Înalt funcţionar public de conducere Gradul protesional Clasa studii 199 Manuitor carte M;G 200 Ingrijitor M;G 201 Bibliotecar MA 202 Bibliotecar M IA 203 referent E debutant 204 referent M I 205 ingrijitor M;G Funcţia __/ __ Număr posturi Totai Nr. total de demnitari 2 Ne.total de inaliti functionari publici [%) Nr. total de funcţii publice de conducere 7 Nr. tota! de funcţii publice de execuţie 55 Nr. total funcții publice 62 Nr. total de funcții contractuale de conducere: 3 Nr. total de funcţii contractuale de excuție 138 Nr. total posturi de natură contractuală 141 Nr. total de posturi din cadrul instituţiei din care: 205 Nr total de posturi potrivit art. III alin. (2) din O.U.G. Nr. 63/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, precum şi pentru stabilirea unor măsuri financiare, cu modificările şi 2 posturi asistență” medicală” coriunitară (familia ocupaţională de funcții bugetare "Sănătate şi asistenţă socială”) - Compartiment aşistenţă medicală 10 posturi asistenţă medicală în unităţile de învățământ (familia ocupaţională de funcţii bugetare "Sănătate şi asistenţă socială”) - Compartiment cabinete 1 posturi asistență medicală în unitățile de învăţământ (familia ocupațională de Iuncţii bugetare "Sănătate şi asistenţă socială”) - Centru de zi pentru 1 posturi asistenţă medicală în unităţile de invățământ (familia ocupațională de funcţii bugetare "Sănătate şi asistenţă socială”) - Centru de zi pentru copii 2 posturi asistență medicală în unităţile de învățământ (familia ocupaţională de funcţii bugetare "Sănătate şi asistenţă socială”) - Centru violenţă domestică “6 posturi servicii sociale (familia ocupaţională de funcţii bugetare "Sănătate şi asistenţă socială”) - Cantina de ajutor social 1 post ăsistent social DAS (fâmiliă ocipațională de Tuicții Bugetăre "Sănăt [...]

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: targufrumos.regista.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă