24 aprilie 2018 · Inițiator: Viceprimarului Municipiului Slatina, prin expunerea de motive nr
HCL 103/2018 Slatina adoptată
Aprobarea vânzării către domnul [NUME] a apartamentului situat în Municipiul Slatina, Strada Elena Doamna, ce aparține domeniului privat al Municipiului Slatina
Pe scurt
Consiliul Local a aprobat vânzarea către domnul [NUME] a apartamentului situat în Slatina, strada Elena Doamna, aflat în domeniul privat al municipiului. Tranzacția se întinde pe baza unui antecedent de închiriere și a actelor de dezlipire, evaluare și comisionare, iar prețul și condițiile vor fi stabilite prin contractul de vânzare în conformitate cu legile aplicabile. Pentru locuitori, înseamnă că apartamentul va trece din proprietatea municipalității în cea a unei persoane private, ceea ce poate implica schimbări legale de proprietate și eventuale costuri/termene asociate cu mutarea sau utilizarea locuinței.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobă
art. 7, art. 11, art. 15 alin. 2,3,4 şi art. 16 din Legea nr. 85/1992 privind vânzarea de locuinţe şi spaţii cu altă destinaţie construite din fondurile statului şi din fondurile unităţilor economice sau bugetare de stat, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; - dispoziţiile art. 3 alin. 2 şi ale art. 21 din Decretul-lege nr. 61/1990 privind vânzarea de locuinţe construite din fondurile statului către populaţie, actualizat; - raportul de evaluare înregistrat la Direcţia Administrare Patrimoniu sub nr. 9862/21.12.2017 întocmit de evaluator autorizat ANEVAR — Enoiu Vasile; -…
Citat din articolul 1 al hotărârii.
Ce înseamnă pentru tine
Te privește direct dacă locuiești, lucrezi sau ai o proprietate pe strada Elena Doamna.
.xe . e. e . .
Consiliul Local al Municipiului Slatina
Strada M. Kogălniceanu nr. 1, Slatina, Olt, 230080
telefon 0249/439377; 439233 fax: 0249/439336
e-mail: office(Qprimariaslatina.ro site: www.primariaslatina.ro
Nr.103/24.04.2018
HOTĂRÂRE
Referitoare la: aprobarea vânzării către domnul [NUME], a apartamentului situat în municipiul
Slatina, strada Elena Doamna, . ă Re ce aparţine domeniului privat al municipiului
Slatina
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI SLATINA, întrunit în şedinţa ordinară din data de
24.04.2018
Având în vedere:
- inițiativa Viceprimarului Municipiului Slatina, prin expunerea de motive nr. 21816/09.03.2018;
- referatul de specialitate nr. 2572/09.03.2018 al Direcţiei Administrare Patrimoniu;
- solicitarea d-lui Predoană Dorel înregistrată la Direcţia Administrare Patrimoniu sub nr. 913/26.01.2018,
privind cumpărarea apartamentului situat în municipiul Slatina, strada Elena Doamna, bloc 9, sc. A, ap. 8;
- actul de dezlipire (apartamentare) autentificat sub nr. 1194/22.11.2017, de Birou Notarial — Veronica
Constantinescu;
- contractul de închiriere nr. 336/13.01.2000, având ca obiect închirierea către domnul [NUME], a
apartamentului situat în municipiul Slatina, strada Elena Doamna,
- actele adiționale: nr. 1142/14.01.2005; nr. 2693/06.07.2009 şi nr. 300/28.07.2014 de prelungire a contractului de
închiriere nr. 336/13.01.2000;
- Cartea Funciară nr.52003 — CI- U10 în care este înscris imobilul — apartament situat în municipiul Slatina, strada
Elena Doamna, |
- dispoziţiile art. 1, art. 7, art. 11, art. 15 alin. 2,3,4 şi art. 16 din Legea nr. 85/1992 privind vânzarea de locuinţe şi
spaţii cu altă destinaţie construite din fondurile statului şi din fondurile unităţilor economice sau bugetare de stat,
republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
- dispoziţiile art. 3 alin. 2 şi ale art. 21 din Decretul-lege nr. 61/1990 privind vânzarea de locuinţe construite din
fondurile statului către populaţie, actualizat;
- raportul de evaluare înregistrat la Direcţia Administrare Patrimoniu sub nr. 9862/21.12.2017 întocmit de
evaluator autorizat ANEVAR — Enoiu Vasile;
- avizul favorabil al comisiei juridice și de disciplină cadrul Consiliului Local al Municipiului Slatina,
în conformitate cu prevederile art. 36 (2), lit. c), coroborate cu dispoziţiile art. 36(5) lit. b), art. 45(3) şi art.
115 alin.1 lit.„„b”din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările și
completările ulterioare,
HOTĂRĂȘTE :
Art. 1. - (1) - Se aprobă vânzarea către domnul [NUME] identificat cu C.I. seria nr. -
eliberat de la data de „având CNP nr. în calitate de chiriaş - titular al
contractului de închiriere nr. 336/13.01.2000 a unității locative — apartament, situat în municipiul Slatina, strada
Elena Doamna, „compus din: hol, dormitor, sufragerie şi baie, în suprafaţă utilă totală de
42,15 mp, cu balcon în suprafată de 4,26 mp, înscrisă în Cartea Funciară nr. 52003 — CI- U10 a UAT Slatina.
(2) - Odată cu vânzarea apartamentului menţionat la alin. 1, se transmite cumpărătorului pe durata
existenţei construcției, dreptul de folosință asupra terenului în suprafață de 4,68 mp, ce reprezintă cota indiviză de
teren din suprafața totală de teren aferent blocului de locuinţe din care face parte unitatea locativă, precum și
dreptul de coproprietate asupra tuturor părților din imobil, care prin natura sau destinaţia lor, sunt de folosința
comună a tuturor coproprietarilor din imobil.
Art. 2. — Se însușeşte raportul de evaluare înregistrat la Direcţia Administrare Patrimoniu sub nr.
9862/21.12.2017 întocmit de evaluator autorizat ANEVAR -— Enoiu Vasile, privind apartamentul situat în
municipiul Slatina, strada Elena Doamna, „potrivit căruia, unitatea locativă a fost evaluată
la 26.000 euro, echivalentul a 119.000 lei.
Art. 3. (1) - Se aprobă preţul de vânzare al unităţii locative, menţionată la art. 1 din prezenta hotărâre la
valoarea de 26.000 euro, echivalentul a 119.000 lei, stabilită potrivit raportului de evaluare însuşit la art. 2 din
prezenta hotărare.
(2) — Preţul de vanzare, va fi achitat astfel:
a) - comision 1,5% reprezentand suma de - 390 euro, echivalentul a 1785 lei, se va achita la data încheierii
contractului de vanzare-cumpărare la notarul public, în echivalent Iei, la cursul de schimb leu/euro comunicat de
BNR la data plăţii;
b) - avans 2561 euro, echivalentul a 11721,5 lei, reprezentând 10% din preţul de vânzare ramas după
deducerea comisionului de 1,5%, care se va achita la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare la notarul
public, în echivalent lei, la cursul de schimb leu/euro comunicat de BNR la data plăţii;
c) - diferenţa de preţ de 23.049 euro echivalentul a 105.493,5 lei, se va achita în termen de 15 ani, în rate
lunare egale, cu o dobândă anuală de 4%, termenul scadent pentru plata ratei lunare şi a dobanzii aferente, fiind
ultima zi lucrătoare a lunii în curs, plata urmand a se face în lei, la cursul de schimb leu/euro comunicat de BNR la
data plăţii;
(3) - În cazul neachitării la termenele stabilite a ratelor lunare din preţul locuinţei, cumpărătorul va plăti
o dobândă de 8% pe an asupra acestor rate.
(4) - În caz de neplată a 6 rate scadente de către cumpărătorul locuinţei, vanzatorul — UAT — Municipiul
Slatina, va putea cere executarea silită asupra locuinţei şi evacuarea deţinătorului, în condiţiile legii.
Art. 4. (1) - Sumele încasate din comision, avans şi din ratele lunare ale preţului apartamentului, se fac
venit la bugetul local al municipiului Slatina.
(2) Sumele rezultate din încasarea dobânzii ce se calculează la ratele lunare, se varsăla bugetul de
stat, după reținerea la bugetul local al municipiului Slatina, a sumelor repreaentand cheltuielile pentru urmărirea şi
ţinerea evidentei ratelor, care se vor încadra într-o cota de o pătrime din rata dobanzii calculată potrivit art. 2.
Art, 5. - Se instituie ipotecă asupra imobilului - apartament, situat în municipiul Slatina, strada Elena
Doamna, ;, vândut potrivit dispoziţiilor prezentei hotărâri, cu plata în rate, până la achitarea
integrală a preţului conform art. 3 din prezenta hotărâre.
Art. 6. (1) - Contractul de vânzare-cumpărare pentru unitatea locativă menţionată la art. 1, se va încheiaîn
formă autentică la notarul public, în termen de 60 de zile, de la data adoptării prezentei hotărâri.
(2) - Primarul Municipiului Slatina, prin persoana împuternicită prin dispoziţie, va semna la notarul public
contractul de vânzare - cumpărare, încheiat în formă autentică, cu domnul [NUME].
Art. 7. - Cheltuielile notariale legate de încheierea contractului de vânzare - cumpărare: costurile propriu-
zise ale actului, taxa de autentificare - onorariul notarial, de publicitate imobiliară, etc, se vor suporta de
cumpărător - Domnul [NUME].
Art. 8. - Urmărirea contractului de vanzare-cumpărare cu plata în rate ce se va încheia potrivit prevederilor
prezentei hotărari, privind achitarea de către cumpărător a ratelor lunare şi dobânzilor aferente, precum și virarea
către bugetul statului a sumelor menţionate la art. 4 alin. 2, se va face de Direcţia Administrare Patrimoniu - Biroul
Administrare Contracte.
Art, 9. - Prezenta hotărâre se comunică la:
- Instituţia Prefectului - Judeţul Olt;
- Primarul Municipiului Slatina;
- Direcţia Administrare Patrimoniu;
- Direcţia Generală Economică;
- Domnul [NUME], cu domiciliul în
[ADRESĂ]
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Vrei să urmărești un cuvânt în toată țara sau într-un județ întreg?
Alertele naționale →
Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.