HCL 42/2023 Sebeș adoptată

Hotărârea nr.42/2023 a Consiliului Local al Municipiului Sebeș privind aprobarea Regulamentului Concursului Național de Creație Literară, Artă Plastică, Traducere și Recitare de Poezie „Laudă semințelor, celor de față și-n veci tuturor”, din cadrul celei de-a XLIII-a ediții a Festivalului Internațional „Lucian Blaga” Sebeș (mai 2023).

Denumire
Hotărârea nr. 42 din 2023 a Consiliului Local Sebeș
Emitent
Consiliul Local Sebeș
Număr
42 / 2023
Localitate
Sebeș, județul Alba
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă regulamentul concursului național din cadrul Festivalului Lucian Blaga Sebeș pentru ediția a XLIII-a (mai 2023), care include secțiuni de creație literară, artă plastică, traducere și recitare de poezie, și se stabilesc regulile de participare, jurizare și desfășurare. Pentru locuitori înseamnă că festivalul va avea activități culturale finanțate/local și eventual evenimente în oraș în perioada mai 2023, cu reguli clare pentru participanți; nu se precizează fonduri sau termene bugetare în textul prezentat, dar se aprobă cadrul regulamentar. Zonele afectate: Municipiul Sebeș, în special evenimentele din cadrul festivalului, cu impact în organizare și acces la profesioniști și public.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă Regulamentul Concursului Naţional de Creaţie Literară, Artă Plastică, Traducere şi Recitare de Poezie „Laudă semințelor, celor de faţă şi-n veci tuturor”, din cadrul celei de-a XLIII-a ediţii a Festivalului Internaţional „Lucian Blaga”Sebeş(mai 2023), eveniment inclus la pet.11 din H.C.L. Nr. 30/2023 privind aprobarea calendarului de activități cultural- educative ce se vor desfăşura în cursul anului 2023, parte integrantă din prezenta hotărâre

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEŢUL ALBA MUNICIPIUL SEBEŞ CONSILIUL LOCAL HOTARAREA NR.42/2023 privind aprobarea Regulamentului Concursului Naţional de Creaţie Literară, Artă Plastică, Traducere și Recitare de Poezie „Laudă semințelor, celor de față şi-n veci tuturor”, din cadrul celei de-a XLIII-a ediţii a Festivalului Internaţional „Lucian Blaga” Sebeș (mai 2023) Consiliul Local al Municipiului Sebeş, județul Alba, Întrunit în şedinţa publică ordinară din data de 28.02.2023,ora 14,00; | Luând în dezbatere proiectul de hotărâre privind aprobarea Regulamentului Concursului Naţional de Creaţie Literară, Artă Plastică, Traducere şi Recitare de Poezie „Laudă seminţelor, celor de față şi-n veci tuturor”, din cadrul celei de-a XLIII-a ediţii a Festivalului Internaţional „Lucian Blaga” Sebeş (mai 2023); Văzând procesul verbal de afișare nr.11/09.01.2023 a Regulamentului Concursului Naţional de Creaţie Literară, Artă Plastică, Traducere și Recitare de Poezie „Laudă semințelor, celor de față şi-n veci tuturor nr. 11/09.01.2023; Având în vedere: - raportul de specialitate nr.235/16.02.2023 întocmit de Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeș la proiectul de hotărâre privind aprobarea Regulamentului Concursului Naţional de Creaţie Literară, Artă Plastică, Traducere și Recitare de Poezie „Laudă seminţelor, celor de faţă şi-n veci tuturor”, din cadrul celei de-a XLIII-a ediţii a Festivalului Internaţional „Lucian Blaga” Sebeş (mai 2023); - referatul de aprobare nr.11980/20.02.2023 al iniţiatorului, la proiectul de hotărâre; - raportul de specialitate nr.12422/21.02.2023 al Compartimentului Relaţii Publice Comunicare Informatică şi Monitor Oficial Local din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Sebeş; Având avizul nr.119/2023 al Comisiei pentru Învăţământ, Cultură, Sport, Agrement, Monumente Istorice, Protecţie Socială, Protecţie Copii, Culte, Sănătate şi Familie şi avizul nr.133/2023 al Comisiei de studii prognoze economico-sociale, buget, finanțe din cadrul Consiliului Local al Municipiului Sebeş; Având în vedere prevederile H.C.L. nr.30/2023, privind aprobarea calendarului de activități cultural-educative ce se vor desfășura în cursul anului 2023, în Municipiul Sebeş; În temeiul prevederilor Legii nr. 273/2006, privind Finanţele Publice Locale, cu modificările și completările ulterioare, În temeiul art. 129 alin. 2 litera d) şi alin 7, litera d) din O.U.G nr. 57/2019, privind Codul Administrativ, În baza art. 139 din O.U.G nr. 57/2019, privind Codul Administrativ, cu modificările şi completările ulterioare; Pagina | din 2 HOTĂRĂȘTE: Art. 1: Se aprobă Regulamentul Concursului Naţional de Creaţie Literară, Artă Plastică, Traducere şi Recitare de Poezie „Laudă semințelor, celor de faţă şi-n veci tuturor”, din cadrul celei de-a XLIII-a ediţii a Festivalului Internaţional „Lucian Blaga”Sebeş(mai 2023), eveniment inclus la pet.11 din H.C.L. Nr. 30/2023 privind aprobarea calendarului de activități cultural- educative ce se vor desfăşura în cursul anului 2023, parte integrantă din prezenta hotărâre. Art. 2: Ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri revine Primarului Municipiului Sebeş şi Centrului Cultural „Lucian Blaga” Sebeş. Art. 3: Prezenta hotărâre poate fi atacată de către persoanele îndreptăţite, în termenul şi în condiţiile prevăzute de Legea numărul 554/2004, privind contenciosul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare. Prezenta hotărâre va fi afişată, se va publica în monitorul oficial al Municipiului Sebeş şi se comunică : Instituţiei Prefectului Judeţului Alba; Primarului Municipiului Sebeş; Viceprimarului Municipiului Sebeş; Serviciului Cheltuieli şi Resurse Umane; Direcţiei Venituri; Biroului Contencios Juridic, Administraţie, Transparenţă Decizională şi Arhivă; Compartimentului Relaţii Publice, Comunicare Informatică și Monitor Oficial Local; Centrului Cultural „Lucian Blaga” Sebeş. VvvyvyvYvwvy Sebeș la 28.02.2023 PREȘEDINTE DE ŞEDINŢĂ — CONTRAS AZĂ Consilier local, BOGDAN GĂINAR VIOREL PAS:  AI SECRETARIGENERAL FI VLAD CRISTINA ELENA Total consilieri locali 119 'Prezenţi 18 Pentru 18 Împotrivă - "Abţineri - Neparticipare la vot - 2ex.NM/CV/CG conţine 2 pagini şi anexă pagina 2 din 2 CEĂTRUL CUL TORAL.1.AICTAN BLA CENTRUL CULTURAL m REGULAMENTUL PRIVIND ORGANIZAREA ȘI DESFĂȘURAREA CONCURSULUI NAȚIONAL DE CREAȚIE LITERARĂ, ARTĂ PLASTICĂ, TRADUCERE ȘI RECITARE DE POEZIE - „LAUDĂ SEMINȚELOR, CELOR DE FAŢĂ ȘI-N VECI TUTUROR” SEBEȘ — LANCRĂM, 2023 Concursul Naţional de Creaţie Literară, Artă Plastică, Traducere și Recitare de Poezie, iniţiat în cadrul Festivalului Internațional „Lucian Blaga” Sebeș — Lancrăm, are ca scop valorificarea capacității participanţilor de a-și exprima, în mod creativ, gândurile, ideile și imaginația, în proză, în versuri, prin reprezentare plastică sau prin retorica poeziei. Prin acest demers ne propunem să menţinem vie în conștiința publică memoria marelui scriitor LUCIAN BLAGA - poet, prozator, dramaturg, traducător, filosof și diplomat, personalitate marcantă a literaturii și culturii române. Susţinem, în continuare, secțiunea specială din cadrul concursului dedicată elevilor, prin care se urmărește promovarea și valorificarea tinerelor talente din școli, licee, asociaţii literare, cluburi ale elevilor, cenacluri, palate ale copiilor etc. Numele proiectului: CONCURSUL NAȚIONAL DE CREAȚIE LITERARĂ, ARTĂ PLASTICĂ, TRADUCERE ȘI RECITARE DE POEZIE „Laudă seminţelor, celor de față și-n veci tuturor” SEBEȘ — LANCRĂM 2023, . Organizatori: PRIMĂRIA ȘI CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI SEBEȘ, CENTRUL CULTURAL „LUCIAN BLAGA” SEBEȘ. Condiţii de participare: Concursul Naţional de Creaţie Literară, Artă Plastică, Traducere și Recitare de Poezie este deschis tuturor creatorilor și artiștilor afiliaţi sau neafiliaţi uniunilor de creație și se compune din următoarele domenii: i 1) Creaţie literară — poezie și eseu (pe tema operei și vieţii lui Lucian Blaga). 2) Traduceri în limbile engleză, franceză sau germană a unor poezii sau fragmente din opera scriitorului. 3) Artă plastică. 4) Recitare de poezie. CENTRUL CULTURAL „LUCIAN BUAG” SEBEŞ CENTRUL CULIDRAL Nasa Lia iEFleger CU': 8650262, Cod CAEN: 9007, 9002, 9003, 0004, 9101,.9102, 9103, 9310 sets: Adresa: bd, Lurizm Bizgă, nr. 45, cod 515809, Sebeș, iodețul AI Alba Telefon: 9372-930-929,: Email: ce contacrfceibsehes, ră CAPITOLUL | - SECŢIUNEA „ADULŢI” 1) Un concurent poate aplica la unul sau mai multe domenii, participarea la un domeniu nefiind condiționată de participarea la celelalte domenii. 2) Pentru a intra în concurs, lucrările trimise pentru domeniul „creaţie literară — poezie și eseu” și „traduceri” vor fi tehnoredactate în format A4 şi predate atât listate, cât și în format electronic (pe CD sau pe alt suport digital), nesemnate, iar cele pentru domeniul „artă plastică” vor fi realizate pe suport fizic (pânză sau alte materiale textile, hârtie, hârtie fotografică, lut, ceramică, piatră, marmură, bronz, lemn etc.), nesemnate; lucrările vor fi trimise în plic sigilat/colet și fără elemente de identificare (fără numele expeditorului), dar purtând obligatoriu un motto (pentru identificarea autorului, după jurizare) și precizarea „secțiunea adulți”. De asemenea, împreună cu plicul care conţine lucrarea, se va trimite și un al doilea plic sigilat care conţine datele de identificare ale autorului, respectând următoarea ordine: - titlul lucrării; - motto-ul de pe lucrare; - numele și prenumele autorului; - adresa completă; - numărul de telefon (fix și/sau mobil); - adresa de e-mail a autorului. În atenţia participanților: recomandăm folosirea datelor din cartea de identitate, nu a pseudonimelor; plicul care conţine datele de identificare ale autorului va fi însoţit, în mod obligatoriu, de o copie xerox a cărţii de identitate. 3) Pe plicul care conţine lucrarea se va specifica numai motto-ul lucrării și domeniul la care participă lucrarea (de exemplu: „Creație literară - adulți”). Pe plicul care conţine datele de identificare se va specifica doar motto-ul și „Date de identificare”. Ambele plicuri se vor introduce într-un alt plic/colet, mai mare, pe care se vor trece datele necesare poștei, dar nu se va scrie numele autorului/expeditorului, | 4) Lucrările se vor trimite pe adresa: Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeș, bulevardul „Lucian Blaga”, numărul 45, cod poștal 515800, Sebeș, județul Alba și vor respecta cu strictețe prevederile din Capitolul Ii! - Precizări privind modul de prezentare a lucrărilor concursului. 5) Plicurile cu elementele de identificare se vor deschide numai după jurizarea lucrărilor și întocmirea unui proces-verbal cu rezultatele jurizării. 6) Se vor acorda următoarele premii: - Marele Premiu al Festivalului internaţional „Lucian Blaga” Sebeș - Lancrăm; - Premiul |; - Premiu! al ll-lea; CENTRUL azot CIA ERA SEBES i. CENTRUL CULTURAL St65$. - Premiul al !l!-lea; - Premiile speciale acordate de reviste literare, fundații, instituţii de cultură, edituri etc. 7) Decernarea premiilor se va face în cadrul Festivalului internațional „Lucian Blaga” Sebeș — Lancrăm, ediţia a XLIII-a, 2023, sau prin corespondenţă. Laureaţii concursului vor fi înștiințați pentru a putea participa la festivitatea de premiere. , 8) Cheltuielile privind cazarea și masa premianților vor fi suportate de către organizatori, iar cele de deplasare de fiecare participant. 9) Pentru participanţii care nu au câștigat unul dintre locurile |, II sau III, organizatorii pot asigura participarea la festival, la cererea și pe cheltuiala participanților. 10) Lucrările trimise în concurs nu se restituie autorilor, indiferent dacă au fost premiate sau nu. 11) Juriul concursului va analiza, selecționa, evalua și premia lucrările și va fi format din scriitori, critici literari, cadre didactice universitare, artiști și reprezentanţi ai instituțiilor organizatoare. 12) Organizatorii concursului își rezervă dreptul de a edita o publicaţie care să conţină și unele lucrări participante la concurs sau fragmente din acestea. Publicația poate fi procurată de cei interesați de la organizatori. 13) Orice modificări care pot apărea ulterior vor fi comunicate în scris, în timp util, tuturor celor implicați. CAPITOLUL II - SECŢIUNEA „ELEVI” 1) Un concurent poate aplica la unul sau mai multe domenii, participarea la un domeniu nefiind condiționată de participarea la celelalte domenii. 2) Pentru a intra în concurs, lucrările trimise pentru domeniul „creaţie literară - poezie şi eseu” şi „traduceri” vor fi tehnoredactate în format A4 și predate atât listate, cât și în format electronic (pe CD sau pe alt suport digital), nesemnate, iar cele pentru domeniul „artă plastică” vor fi realizate pe suport fizic (pânză sau alte materiale textile, hârtie, hârtie fotografică, lut, ceramică, piatră, marmură, bronz, lemn etc.), nesemnate; lucrările vor fi trimise în plic sigilat/colet şi fără elemente de identificare (fără numele expeditorului), dar purtând obligatoriu un motto (pentru identificarea autorului, ulterioară jurizării) și precizarea „secțiunea elevi”. De asemenea, împreună cu plicul care conţine lucrarea, se va trimite şi un a! doilea plic sigilat care conţine datele de identificare ale autorului, respectând următoarea ordine: - titlul lucrării; - motto-ul de pe lucrare; - numele şi prenumele autorului; - adresa completă; | CENTRUL CULTURAL „LUCIAN BLAGA” SEBES E CENTRUL CULTURAL - i - i [23 - numărul de telefon (fix şi/sau mobil); - adresa de e-mail a autorului; - unitatea de învăţământ (denumirea, adresa, telefon/fax); - profesorul îndrumător al elevului (numele, specialitatea, telefon, e-mail). În atenţia participanților: recomandăm folosirea datelor din cartea de identitate, nu a pseudonimelor; plicul care conţine datele de identificare ale autorului va fi însoţit, în mod obligatoriu, şi de o copie xerox a cărții de identitate. 3) Pe plicul care conţine lucrarea se va specifica numai motto-ul lucrării şi domeniul la care participă lucrarea (de exemplu: „Creaţie literară - elevi”). Pe plicul care conţine datele de identificare se va specifica doar motto-ul şi „Date de identificare”. Ambele plicuri se vor introduce într-un alt plic/colet, mai mare, pe care se vor trece datele necesare poştei, dar nu se va scrie numele autorului/expeditorului. 4) Lucrările se vor trimite pe adresa: Centrul Cultura! „Lucian Blaga” Sebeş, bulevardul „Lucian Blaga”, numărul 45, cod poştal 515800, Sebeş, judeţul Alba şi vor respecta cu stricteţe prevederile din Capitolul II - Precizări privind modul de prezentare a lucrărilor concursului. 5) Plicurile cu elementele de identificare se vor deschide numai după jurizarea lucrărilor şi întocmirea unui proces-verbal cu rezultatele jurizării. 6 Se vor acorda următoarele premii: - Premiul |; - Premiul al II-lea; - Premiul al Ill-lea; - Menţiune. 7) Decernarea premiilor se va face în cadrul Festivalului Internaţional „Lucian Blaga” Sebeș — Lancrăm, ediţia a XLIII-a, 2023 sau prin corespondenţă. Laureaţii concursului vor fi înștiințaţi pentru a putea participa la festivitatea de premiere. 8) Cheltuielile privind cazarea și masa premianților vor fi suportate de către organizatori, iar cele de deplasare de către fiecare participant. 9) Pentru participanţii care nu au câștigat unul dintre locurile |, II sau III, organizatorii pot asigura participarea la festival, la cererea și pe cheltuiala participanţilor. 10) Lucrările trimise în concurs nu se restituie autorilor, indiferent dacă au fost premiate sau nu. 11) Juriul concursului va analiza, selecționa, evalua și premia lucrările și va fi format din scriitori, critici literari, cadre didactice universitare, artiști, reprezentanţi ai instituţiilor organizatoare. 12) Organizatorii concursului își rezervă dreptul de a edita o publicație care să conţină și unele lucrări participante la concurs sau fragmente din acestea. Publicaţia poate fi procurată de cei interesaţi de la organizatori. 13) Orice modificări care pot apărea ulterior, vor fi comunicate în scris, în timp util, tuturor celor implicați. : CENTRUL CULTURAL. „LUCIAN BLAGA”: SEBEŞ CENTRUL CULTURAL. . eta hp “Cl s65ă262, 28 Caeit: 9001992, 000390 4,503 5102.94, 951 CAPITOLUL III - PRECIZĂRI PRIVIND MODUL DE PREZENTARE A LUCRĂRILOR CONCURSULUI 1) Nu se admit lucrările prezentate la o ediţie anterioară, indiferent dacă ele au fost premiate sau nu. 2) Nu se admit lucrări colective (cu doi sau mai mulţi autori). 3) Toate lucrările trimise (cu excepţia celor de la domeniul „arte plastice”) vor fi tehnoredactate pe calculator, cu următoarele caracteristici: - Format pagină A4; - Margini: stânga - 2,5 cm; sus, jos şi dreapta - 2 cm; - Textul va fi tehnoredactat obligatoriu cu diacriticele limbii române (ă, î, â, ş, ţ); - Font Arial sau Times New Roman, mărime font 12, spaţiere la un rând. 4) Pentru participarea la domeniul „creaţie literară — poezie”, autorii vor trimite 4 - 5 poezii originale, nepublicate în volum de autor sau colectiv. 5) Pentru domeniul „eseu”, autorii vor trimite o lucrare originală de 3 - 5 pagini, care să se refere strict la opera şi/sau la viaţa lui Lucian Blaga. Autorul, conform legislaţiei în vigoare, răspunde în faţa legii pentru cele scrise în lucrare, în ceea ce priveşte plagiatul sau pentru orice altă formă de atingere a drepturilor de autor, organizatorii nefiind implicaţi în eventualele litigii. 6) Pentru participare la domeniul „traduceri“, autorii vor trimite o lucrare care să conţină traducerile a 3 poezii sau a unui text de 2 - 3 pagini din scrierile lui Lucian Blaga. În plicul cu lucrarea se va introduce şi versiunea în limba română a poeziilor sau a textului tradus, cu precizarea volumului din care au fost luate. Traducerea se va face într-o singură limbă modernă (engleză, franceză sau germană). 7) Pentru participarea la domeniul „arte plastice”, autorii vor trimite câte o singură lucrare, fără elemente de identificare (cu motto-ul scris pe verso). Sunt permise: grafică, pictură (acuarelă, ulei, acrilic, guaşă) şi fotografie (neprelucrată pe calculator), sculptură etc. Fiecare lucrare va fi însoțită de un motto diferit de versurile sau alte scrieri ale lui Lucian Blaga care au inspirat realizarea plastică. Versurile sau scrierile care l-au inspirat pe artist vor fi atașate lucrării. Datele de identificare se vor trimite în alt plic sigilat /colet. CENTRAL CULHIRAL „LUCIAN ELAGĂ” SEBEŞ CAPITOLUL IV - PRECIZĂRI PRIVIND DOMENIUL „RECITARE DE POEZIE” La concursul de „recitare poezie” se pot înscrie concurenţi cu vârsta minimă de 16 ani. Aceștia vor prezenta o cerere de înscriere pentru interpretarea a două poezii, din care una aparținând creaţiei blagiene. Concursul se va desfășura sub forma unui spectacol, în prezenţa juriului și a publicului. CAPITOLUL V - PRECIZĂRI PRIVIND CRITERIILE DE JURIZARE 1) DOMENIUL POEZIE şi ESEU: La jurizarea lucrărilor se va ține cont de următoarele aspecte: - elemente de tematică şi conţinut; - elemente de substanţialitate a interpretării operei lui Blaga; - profunzimea și complexitatea mesajului transmis prin poezie; - elemente de originalitate; - calitatea exprimării literare (organizarea şi succesiunea logică a ideilor, coerenţa textului, sublinierea ideilor prin construcţia paragrafelor, echilibrul între ideile principale şi secundare etc.); - utilizarea limbii literare (stil şi vocabular adecvate eseului argumentativ sau critic, nuanţarea exprimării, relaţia între idei şi argumente etc.); - corectitudinea gramaticală (ortografie, morfologie, sintaxă, vocabular, proprietatea termenilor folosiţi); - utilizarea aparatului ştiinţific (bibliografic); - aspectul general al lucrării şi calitatea tehnoredactării (încadrare în pagină, diacritice, punctuație, spaţii după semnele de punctuație etc.). 2) DOMENIUL TRADUCERI: La jurizarea lucrărilor se va ţine cont de următoarele aspecte: - profunzimea şi complexitatea mesajului transmis prin poezia sau textul ales; - dificultatea limbajului utilizat în poezia sau textul ales; - echivalența stilistică utilizată; - redarea cât mai fidelă a conţinutului şi mesajului poetic; - talentul literar al traducătorului (redarea atmosferei poetice, a muzicalităţii versurilor şi a ideilor filosofice); - corectitudinea gramaticală (ortografie, morfologie, sintaxă, vocabular, proprietatea termenilor folosiţi); | - calitatea tehnoredactării (încadrare în pagină, diacritice, spaţii după semnele de punctuație etc.). - "CENTRUL CULTURAL. „LUCIAN: "BLAGA" SEBES CENTRUL CULTURAL Zeta 5! 4 Cu: 8650262; Cosi CAEN: 90019002, 9003, 9004, 9101, 9102, 9103, 93118 [zi Adresa: bd, Luzian'Blaga, nr..4ă, cod. li ( : fn: cazza Y Ema 3) DOMENIUL ARTE PLASTICE: La jurizarea lucrărilor se vor avea în vedere două aspecte esenţiale: - realizarea strict artistică a lucrării (realizare tehnică, originalitate etc.); - concordanța între mesajul versurilor sau a textului ales şi redarea acestuia în limbaj plastic, 4) DOMENIUL RECITARE DE POEZIE: La jurizarea prestațiilor artistice se vor avea în vedere: - expresivitatea interpretării mesajului poetic, elementele comunicării verbale și nonverbale, originalitatea interpretării, prestanța scenică; - realizarea contactului cu publicul, impactul mesajului transmis asupra publicului; - corectitudinea recitării. CAPITOLUL VI - CALENDARUL CONCURSULUI 01 martie - 20 aprilie 2023 — perioada de înscriere; 24 aprilie - 5 mai — jurizarea lucrărilor; Important: Secțiunea de recitare de poezie va avea loc în cadrul! Festivalului Internaţional „Lucian Blaga” Sebeș, conform unui calendar comunicat de organizatori. Acordarea premiilor: Ceremonia de acordare a premiilor și de înmânare a diplomelor se va desfășura în cadrul celei de-a XLIII-a ediţii a Festivalului Internațional „Lucian Blaga” Sebeș, 2023 sau prin corespondență. Vă mulțumim pentru participarea Dumneavoastră pe care o considerăm un omagiu adus creaţiei lui Lucian Blaga și vă urăm mult succes! Nadia-Diana Arsin Directorul Centrului Cultural „ [...]

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.primariasebes.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă